Foc

Un foc de aş fi... doar langa tine aş arde,
Şi cenuşa mea in cele patru vânturi ar zbura.
Ca foc... pot toată lumea vede...
Şi flacăra... mi-o pot a alina.

Sunt foc... pătrund schăntei aprinse
In sufletul pe care îl iubesc.
În nopţile senine şi deschise
Doar eu voi arde până te zăresc.

Nu vrei sa fiu eu focul vieţii tale
Să ardem la nesfârşit numai noi doi.
Să nu ne stângă marile puhoaie
Să fim puternici chiar şi peste ploi.

De nu pot arde... inima îmi tace
Şi clipele frumoase se topesc.
Un foc de sunt vă rog să îmi daţi pace
Să ard... pe acest pământ căt mai trăiesc.

La foc... v-aţi încălzit in zile triste
Şi-n ieri geroase, eu v-am ocrotit.
Acum... în jur sunt dealuri pustiite...
Şi eu... sunt stins... că voi nu m-aţi iubit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc de tabără

Ieri îmi doream
Azi îmi doresc
Mâine voi fi o linie
Peste care dorinţele mele vor arde
Precum vreascurile unui foc de tabără
Înflăcărând inimile

poezie de Dania Vasilescu (14 februarie 2015)
Adăugat de mihai51
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să tac

Tu spui că sunt o enigmă vie...
Că pot cu gândul mereu scrie.
Că sufletul îl am prea apăsat,
Că nu prea cred să fiu salvat.

E drept ai uneori dreptate,
Nu pot să tac, vorbesc de moarte.
Dar oare tot ce ne înconjoară...
E adevăr... sau apă chioară?

Cum pot să tac... când tot e strâmb?
Când n-avem loc pe acest pământ.
Că fără milă îl călcăm,
Nimic nu vrem ca să salvăm.

Noi suntem nişte trădători.
Pământul ne-a primit cu flori
Cei care mâine vor veni
Pe ce pământ vor mai trăi?

Ei unde oare vor pleca
Dacă pămînt n-o exista?
Gândiţi şi daţi-mi un răspuns
O viaţă aveţi... şi nu-i deajuns.

Sunt cred... cel mai înverşunat,
Dau foc la tot ce e stricat.
Sunt chiar furtună în deşert,
Şi vreau pământ fertil nu sterp.

Îmi spui să cred că voi răzbi...
Şi dragoste voi întâlni...
Speranţa mea... un vis pierdut
Cum să o iau dela'nceput?

Probabil s-o schimba ceva...
Când eu... nu voi mai exista.
Nu pot să tac e prea târziu,
Mi-e teamă de ce pot să scriu.

Mi-e teamă... chiar şi să vorbesc
Pot multe inimi să rănesc.
Aşa că tac şi mă ascund
În jur e Răul până-n fund.

E seară... v-am cam pluctisit,
Am spus doar ce eu am gândit.
Vă mulţumesc anticipat
Nu tac... dar totuşi am plecat!

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de foc

fericirea inimii este poezie de foc
arde în flăcări regrete şi decepţii
stoarce din soare dramul de noroc
transpune în slove frumoase percepţii.

emoţie născută din cântec şi joc
împletită cu raze cu mândre concepţii
fericirea inimii este poezie de foc
arde în flăcări regrete şi decepţii.

culoare desprinsă din curcubeu baroc
îmbracă sufletul în frigul nopţii
în grădina vieţii mă simt un boboc
care înfloreşte între echinocţii.

fericirea inimii este poezie de foc
arde în flăcări regrete şi decepţii.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura dorinţă trebuie să fie pentru Adevăr. Păstraţi acest foc în interiorul dumneavoastră şi lăsaţi-l să crească. Acest foc va arde totul, inclusiv pe "tine".

citat din H.W.L. Poonja
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triere

Pătrund în regatul zăpezii
cărându-mi rucsacul cu trudă
pe spatele ce îmi asudă
în recea lucire-a amiezii.

M-aşteptă-adăpostul în care,
ferit de priviri încruntate,
voi face-amintirile, toate,
să iasă, pe rând, din uitare.

La focul aprins pe-nserate,
voi face-ntre ele-o triere
şi doar de-mi provoacă plăcere

vor fi, peste timpuri, păstrate,
iar cele-mbibate-n durere,
vor arde în foc şi uitate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţii transcendentale

melancolia îngerului s-a transferat în mine
mi-e frică, mă doare apropierea de amurg
mă zbat să las în urmă gânduri senine
între stânci şi pietre ca izvorul curg.

în ploi de lumină patimi limpezesc
şi crucea mea ce grea a devenit
adâncimile vieţii le ating căci iubesc
tot ce mă înconjoară până la zenit.

dorinţe de puritate se dezvoltă în minte
până la capăt îmi voi duce destinul
chiar de-am să trec prin foc de azi înainte
voi transcende în steaua ce îmi arde suspinul.

elanuri pure produc fermecător extaz
storc din mine lacrimi şiroind pe obraz.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Nu pot să mai adorm, să ştiu că nu mă mai trezesc,
Iar visul, doamne, mă distruge, am iubit şi încă iubesc.
Alege-mi tu o cale să mor, dar să nu doară,
O viaţă întreagă m-a durut, şi asta mă omoară.

N-aş fi putut să o opresc, chiar să fi încercat,
Cand intreaga mea putere în gol ma abandonat,
Eu aş băga şi mâna-n foc, şi jur, n-aş fi putut,
La cât de sincer am iubit şi cît de tare a durut.

Dar mă supără durerea, ca drogul mă ameţeşte,
Îmi fierbe sângele în vene, pe suflet mă topeşte.
M-a făcut să înnebunesc până-n pragul disperării,
M-a lăsat nebun în haos şi m-a aruncat uitării.

Să mă plimb din iad in rai şi să-mi gasesc un loc,
Că mă arde conştiinţa, aşa cum arde un foc,
Si de-oi striga eu tare că vreau cumplit să mor,
Atunci o să mă-mbie-n moarte cel mai mare dor.

poezie de Ionela Hondreac (26 iulie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele cinci elemente

Sunt o fire pasională,
De nimic eu nu mă tem,
Am idei, sunt vizionară,
Da, sunt elementul Lemn!

Sunt o bucurie vie,
Ador să cânt, să joc,
Şi dragostea îmi place mie,
Normal, că doar sunt Foc!

Sunt grijulie ca o mamă,
Şi pot s-alin cu un cuvânt,
Te vindec daca ai vreo rană,
Căci de aceea sunt Pământ!

Sunt sensibilă, graţioasă,
Şi am un mare ideal,
Tot ce fac eu are clasă,
Aţi ghicit, eu sunt Metal!

Sunt versatilă şi-n mişcare,
Cunoscătoare şi-nţeleaptă,
Îmi place să aduc valoare,
Asta pentru că sunt Apă!

poezie de Ana Truta (30 aprilie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Îmi cad pe clape notele răzleţe –
Eresuri strecurate prin cuvânt;
Lumina când mă scol îmi dă bineţe,
Dar sunt luat de ape şi de vânt.

Un fel de dănţuire-nvolburată,
Ca vremea care arde în imberbi,
Îmi arde răsuflarea ferecată
De ale clipei otrăvite ierbi.

E valea mea, laguna mea, e marea,
E liniştea ce străjuie cu foc
Speranţele în care desfătarea
Îşi caută şi nu-şi găseşte loc;

E presimţirea mea neîmplinită,
Ori sunt doar nişte jocuri de opal?
E patima ce trage obosită
Ca barca înecatului la mal?

Că tot ce-am căutat în legi nescrise
– Va fi oare cândva să şi găsim? –
Stă în balansul porţilor deschise
Care ne joacă-n rosturi, legitim...

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra arde

în castelul meu ridicat la repezeală
într-o noapte de iluzii pentru o fărâmă
de iubire. am ascuns inima, disperat.
mă uitam dincolo de mine şi aşteptam
ochii tăi să scoată un strigăt. flacăra
arde mocnit în sufletul meu. simt
un junghi în vârsta mea, mă strâng
şi anii, cobor treptele palatului
mai gârbovit. simt că sunt un beţiv
bătut de vânt şi ars de soare.

flacăra mai arde în castelul ferecat
cu mii de zăvoare triste, pe unde
umblu-n zdrenţe prin brumele vieţii.
cinic îmi petrec noaptea în lumea mea.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

FOCUL

FOCUL
autor Ludmila Maciuga
Se consumă timpul cu imagini,
Ard frunzele cu spinii la un loc.
Se mişcă violetul din ciorchini,
Adaug inutille amintiri în foc.

Vaporii focului plutesc pe unde
Se vaită ramuri într-un plânset,
Luminoasă-i flacăra ce arde,
Melodie desluşesc din trosnet.

E sudoarea plantelor de ieri.
Ce scaldă inima cu mulţumire.
Liniştea de pace-mi dă puteri.
Aură misteriosă de iubire.

Se agită flacăra-n subţire unde,
Vărfuri tremurând de aur şi argint,
Trece clipa ca şi focul care arde
Alunecănd în amintire lent.

Perlele din ochi îmi explodează,
Focu-mi înferbîntă osul.
Roşul cu albastru valurează.
Flacăra îşi întrerupe plânsul...
2019 Italia

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia scufundată în dragoste

Ar trebui ca inima dragostei să se bucure dacă nu ard?
Căci inima mea este sălaşul dragostei.
Dacă vrei să-mi arzi casa, arde-o, dragoste!
Cine va spune, "Nu-ţi este permis"?
Arde casa asta până la temelii!
Casa îndrăgostitului e mai frumoasă în foc.
De acum încolo voi face să-mi ardă ţelul,
Căci sunt precum lumânarea: numai flacăra mă face mai strălucitor.
Abandonează-ţi somnul de noapte; traverseza prin noapte
Regiunea nesomnului.
Uită-te la aceşti îndrăgostiţi ajunşi nebuni
Şi care, ca moliile, au murit uniţi cu Cel Iubit.
Uită-te la această corabie a creaturilor Domnului
Şi vezi cum se scufundă în dragoste.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc nestins

După ce-ai trecut prin foc,
Până şi aerul pare mai stabil,
Când unii aruncă vorbe de foc, ca şi săgeţi
Şi ţi-l servesc, drept combustibil.

Şi arzi mocnit,
Răni pe suflet, cicatrici pe chip,
Stingi cu lacrimi
Scânteile rămase,
Dai cenuşa deoparte.

E foc nestins,
Încă mai pâlpăie speranţa
Şi torni gaz pe foc,
Să-i mai întreţii flacăra.

Nu e flacără ce mistuie, ci care înalţă,
Din scrum, să te reîntorci la viaţă.
Ca pasărea Phoenix,
Să înveţi din nou zborul,
Cu o aripă tăiată.

E foc nestins de ploi,
E încă viu, chiar de împroşcat cu noroi.
Ca o torţă, ce ţine aprinsă noaptea,
E lumina, Divinitatea.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de vagabond

Un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie,
Sunt sătul de pietre, de beton şi de tramvaie care hârâie;
Mi-e dor de depărtări, de ce se află dincolo de orizontul mării,
De ţărmuri bătute de furtuni sălbatice, ajunse la capătul răbdării.

O, eu o să dispar de-aici, voi părăsi larma-acestor străzi gregare,
Evadând acolo unde, la catarg, pe vergă se-întinde vela-n soare;
Acolo unde, ancorate, dansează iolele pe val cu prova-n vânt,
O, voi pleca, voi pleca curând, am cu mareea care pleacă legământ.

La început voi auzi cum sună briza mării, cum cântă albatroşii,
Sunetul făcut de brizanţii care de navă se izbesc, voioşii –
Cântecele venind dinspre cabestan şi curgând peste covertă, ape....
Apoi, sufletul meu va şti că sunt unde-am dorit sau foarte-aproape.

Sunt bolnav de-atâtea pietre şi beton, sufletu-mi bolnav, vă zic,
Râvneşte la mările vântoase, verzi, la ţinuturile lui Moby Dick.
Şi voi fugi, voi fugi de zgomotul făcut de roţi, de-a zidurilor râie,
Pentru că un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar aici

Vreau să simt gura flămândă,
Coapsa, sănii... genele...
Buze dulci doar o secundă,
Frământându-mi toamnele.

Pântecul... dorinţa crudă...
Acum toată eşti golaşă,
Între glezne mă scufundă,
Către floarea drăgălaşă.

Te pătrund, încremenire,
Timpul însăşi stă pe loc,
Lacrimi calde o izbăvire,
Patul arde, noi luăm foc.

Perle negre... perle dalbe,
Sfârcul mândru, al tău piept,
În cearceaful alb mă soarbe,
Doar spre tine mă îndrept.

Îmi răspunzi gemând încet
Transformată într-o floare,
"Eşti iubitul meu poet...
Haide ia-mă, nu mă doare".

Ore lungi îţi pot răspunde,
Suntem doi simpli complici,
Te rog iubi, iar m-ascunde,
Drept în pântec, chiar aici.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu din Poezii sub semnul Gemenilor (27 martie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

14 aprilie - Ziua Internaţională a Hohotelor de Râs - Pe asta n-o pot sărbători

E veselie mare-n bloc,
Se-aruncă-n draci petarde
Şi-aş hohoti şi eu cu foc,
Dar nu îmi arde.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opal

Eşti gheaţă şi foc,
Atingerea ta îmi arde mâinile ca zăpada.
Eşti rece şi fierbinte.
Eşti purpuriul florilor de amarilis,
Argintul petalei de magnolie atinsă de lună.
Când sunt cu tine
Inima mea este un iezer îngheţat
Peste care scânteiază torţe agitate.

poezie de Amy Lowell, 1874-1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile comandă mângâind

Iubire comanda-i la tine
iar mă chinuieşti cu ora
parcă-mi arde foc în vine
foc la dispoziţia tuturora

Chiar mă chinuieşti cu ora
stai culcat salt înainte
îngeri la joasă înălţime flora
iar dispare în cuvinte

Stai culcat salt înainte
parcă-mi arde foc în vine
comori printre morminte
iubire comanda-i la mine

N-am să te urăsc cu ora
prada mea şi-a tuturora

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă şi foc

Hai să ne jucăm un joc:
apă şi foc,
eu să îmi ascund sentimentele,
tu să mi le cauţi,
când eşti aproape să zici foc,
când eşti departe să zici apă;
tu să îţi ascunzi sentimentele,
eu să ţi le caut,
să zic întotdeauna foc.
Hai să ne jucăm un joc,
să ţină cât
toată viaţa
şi
toată moartea
la un loc:
apă şi foc,
foc, foc...

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!