Apa îngheţată se făcu vin

pe când iarna întoarse cojocul pe dos
în locul acela dădu frunza viţei
descântată de grauri
înveseliţi de primăvară
şi cum nu-şi mai ţinură în ciocuri bucuria
gureşi dădură vestea în
înverzitul câmpului
diamantine coroane de copaci
stropeau lumină pe la rădăcini
crescură apoi struguri
dulci boabe înfrăţite de iubire

din timp
veniră oameni mulţi
purtători de aure şi de binefaceri
şi luară asupră spânzuri
şi pelinuri din zile şi nopţi
apoi se duseră întru hristos

mii de îngheţuri şi dezgheţuri
schimbară lumea
însă în locul acela
apa vin se prefăcu

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi ţin visul de sfoară şi îl înalţ să zboare

m-am înţepat într-o aşchie
globulele au dat năvală
un izvor de culoarea cireşelor a ţâşnit
aproape artezian m-am apropiat şi am sorbit
până mi-am înroşit dinţii
apoi am apăsat locul cu degetul arătător
şi am închis ochii
chiciura de flori se auzea trosnind cu fiecare fugă a vântului prin crengi
eram în anotimpul imprecis mă lua cu călduri
numai tâmplele albeau ca la îngheţ
am aşezat mâna sub jet de apă chiuveta a devenit roz
şi parcă mă scurgeam odată cu sângele meu
apoi m-am trezit singură într-un loc necunoscut de un verde ştrengar
nu mă temeam de această linişte
părea să mă aflu înr-o nouă viaţă
totuşi privindu-mi palma am tresărit
un copac creştea din locul acela ramură cu ramură frunză cu frunză
nu ştiu cât timp a trecut tot privind cum se înalţă
venele mele erau rădăcini
îi devenisem pământ
în curând aveam să-l văd înflorit zburătăcit de păsări
şi pe fiecare braţ câte-o casă ridicându-se
apoi din acele case au început să iasă copii
au crescut s-au iubit şi lumea îmi părea doar din copaci în floare
am privit cerul limpede luna era un orologiu care măsura timpul
numai că eu locuiam într-un timp imprecis devenisem o ţarină plină de fluturi
o boare matinală m-a sărutat şi am ieşit din vis cum iese o poezie din muza ei

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din noi, praf

Alb, până mai ieri.
Azi, gri, până când?
Negru?
Nu.
A trecut de ceva vreme,
şi a rămas cenuşă.

Mai întâi a fost Neant,
iar mai apoi, Ceva.
Acel Ceva ne-a transformat,
... am vrut Apocalipsă.

Aparent, se cam sfârşise,
însă dincolo era lumină.
Mă orbisei.
Mă orbisem.

Neant.
Ceva (?),
vag.
Apocalispă?
nu.
Neant.
Apoi, Ceva.

A trecut timp de atunci.
Ceasul ş-a urmat acele monoton.

Zile curgeau, se-nchidea Cerul tot mai tare,
se-nchidea Ceva-ul de la noi.
Ceva ce nu mai exista demult, în mod real.

Mă-ntrebam pe-atunci, de ce?

Ceasul acela...
ceasul acela m-a trezit.
Ceasul acela ce-şi urma acele monoton.
De aici, Neant, din nou.

Te uitasem.
Apoi Ceva.
Nu, nu era.

poezie de Georgiana Manolea (3 martie 2009)
Adăugat de Georgiana Manolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul din care vin

în locul acela copilăria nu se sfârşea,
era locul unde speranţele prindeau
gustul fructelor nobile,
norii de invidie dispăruseră,
ploua doar cât era nevoie
la timp să nu îşi tulbure nimeni credinţa,
dimineţile fragede ca o iubire nemărturisită
invadau dealurile, se făleau cu pozna lor,
zâmbeau tuturor,
era atât de frumos încât doar curcubeul îndrăznea să
coloreze orizontul,
tinerii aveau rostul să descopere lumea, să o iubească,
şi să-şi promită că nu vor uita locul unde
speranţele deveneau fructe nobile.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se sculară boierii şi văzură atâtea fiare arse, nu le venea a crede ochilor. Se duseră să-şi ia armele de unde le agăţaseră, dară ia-le de unde nu e. Văzură în cele din urmă că sunt păcăliţi, se cătrăniră de mânie, însă înghiţiră găluşca. Ciobănaşul era gata de plecare, fiindcă tocmai se îngâna ziua cu noaptea, încălecă şi o luă la sănătoasa; vezi că se cam şi temea să nu paţă ceva din mâna boierilor. Boierii iarăşi îl ajunseră de pe urmă şi îl întrecură, bătându-şi joc de dânsul, când erau pân dreptul lui. Seara iarăşi târziu sosi şi ciobănaşul la locul unde se aşezaseră ei să conăcească. Cum ajunse, se trase la o parte ca şi în ziua trecută, îngriji de cal, apoi cină şi se culcă. Locul unde maseră ei noaptea aceasta era aproape de o lăcovişte nomoloasă. Boierii, cum văzură că ciobănaşul a adormit, îi luară calul şi îl înnomoliră în lăcovişte.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ziseră şi făcură. Se gătiră de drum, îşi luară fiecare desăguţa d-a umeri, în care baba puse pe fund basmaua bărbatului ei, iară unchiaşul ştergarul cel vărgăţel al neveste-sei, şi apucară unul spre răsărit, iară altul spre apus. Nouă zile şi nouă nopţi se duseră, se duseră, şi iară se duseră. Întrebară şi pe bun şi pe rău, pe mare şi pe mic ce ar face ei ca să poată avea un copil. Ceea ce le spuseră să facă ei răspunseră că au tot făcut, dară în deşert. Ei căutau să le spuie cineva altceva, ce nu ştiau ei, dară nu-şi găsiră omul. A zecea zi sculându-se unchiaşul, ieşi afară să se spele, ca să pornească la drum mai departe. Când luă ştergarul să se şteargă pe ochi, ce să vază? Trei picături de sânge pe dânsul. El îşi zise: "Trebuie să mă întorc acasă, căci Dumnezeu ştie ce va fi păţit baba mea." Întinse unchiaşul la drum. Nu mai căuta nici de mâncare, nici de odihnă, şi se întoarse acasă cum plecase.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi se despărţiră, ducându-se fiecare într-ale sale. Ajungând la împărăţia tatălui său şi auzind că vine fiul său cel mic, îi ieşi înainte cu mare, cu mic, ca să-l priimească, după cum i se cuvenea. Mare fu bucuria obştească când îl văzură cu soţioară cum nu se mai găsea pe faţa pământului, şi cu odoare cu nu s-a mai pomenit. Cum ajunse, porunci Făt-Frumos şi făcu un grajd măiestrit pentru iapă; iară colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. Apoi tată-său puse de se făcu pregătirile de nuntă. Şi după câteva zile se cunună Făt-Frumos cu Zâna Crăiasă, întinse masă mare pentru bun şi pentru rău, şi ţinură veseliile trei zile şi trei nopţi încheiate. După care trăiră în fericire, fiindcă Făt-Frumos nu mai avea ce pofti.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva zile se bălăbăni ea aşa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul naşterii, şi făcu un dolofan de copil ca un îngeraş. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului, decât suferinţele ei, şi alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se ştia nepângărită. Şi vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopţi, se opri. Ea simţi că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neştiind pe ce ţărmuri se va fi oprit. Când se lumină, văzu că corăbioara poposise de marginea unei păduri. Ieşind la uscat cu copilaşul în braţe, rătăci încoa şi-ncolo prin pădure. Apoi se aşeză în scorbura unui copaci mare şi gros ca butia. Acolo stete ea mai mulţi ani, hrănindu-se cu ierburi şi rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea îşi creştea copilul cu drag.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul acela

în locul acela
ţigara îmi stătea de vorbă cu sărutul
ce mai faci? îi zicea din fumul de pe carnea ta,
eternitatea unei clipe-n zidiri de lene,
ceaţa de pe fruntea omului
şi puţin din ochii lui Dumnezeu

tu eşti un joint de femeie,
Amor îmi injectează lacrima
din drogul de trist
izgonit de pe cruce

exist într-un stih gunoier,
inserţia fiindului
în poezia de ploaie cu piatră Sisif

ţigara mi-a ajuns la filtru
prăjindu-ţi sărutul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos lovea cu pala de zvânta, în toate părţile. Groaza intrase în inimile protivnicilor şi îi tulburase de îşi uitaseră de bătălie, ci cătau cum să se mântuiască cu viaţă. O luară la sănătoasa cari încotro vedea cu ochii dând năvală unii preste alţii de-şi rupeau gâturile. Făt-Frumos însă îi gonea şi-i secera cu pala ca pe buruienele cele rele. Împăratul îl văzu sângerat la mână, la care se crestase însuşi, şi îi dete năframa sa ca să se lege. Apoi se întoarse acasă izbăviţi de primejdie. Când veniră, găsiră iară pe Făt-Frumos în noroi cu iapa, şi iarăşi porunci de îl scoase.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vedeam

cascadele de cai galbeni
un fel de monede căzute din buzunarele
trădătorilor
era de ajuns să torn mierea cuvintelor
ca să mă asculţi
ore în şir
până când luna se torcea fuior de lumină
pe gardul unor vieţi petrecute

apoi rânduiam păsări de cobalt
să le fie zborul greu
noi să le luăm locul
aruncam pământ în colivii
şi-n el rădăcini de iubiri stivuite în timp
apoi urlam ca doi nebuni
fără pioni pe tabla de şah

un rege ne saluta
în timp ce coroana galbenă
îi aluneca de pe frunte
într-o cascadă de cai sălbatici
şi ne topeam
într-o mare de soare
fără peşti
fără dorinţe
fără timp

goi
două răsuflări într-o amforă
fără torţi
lăsată undeva prin lume

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se întoarse acasă, dete iarăşi pe la zâna. Ea, ca şi de la rând, îl rugă să se dea niţel odihnei; şi în acel timp îi schimbă apa, puindu-i alta în locul celei ce adusese el. Sculându-se după somn, luă borcanele cu apă şi veni acasă. Atâta îi fuse mă-sii, ca să-l vază. Nu ştia ce mai făcea de bucurie. Îl săruta şi p-o parte şi pe alta. Apoi după ce bău din apa ce-i aduse, ei îi păru că mai prinse niţel suflet. Vorbă să fie! Ea nu băga de seamă, vezi, că bucuria pentru vederea fiului său o face să fie oarecum mai sprintenă. Zmeul se da de ceasul morţii când îl văzu că s-a întors cu isprava făcută. El (îşi) bătuse capul mult şi bine să dea în cap pe fata împăratului, în lipsa fiului său, dară toate mrejele lui rămăseseră de râs; căci ea nu dete în clapca în care o împingea spurcatul. Ea nu-şi putea da seamă de ce tot umblă el pe lângă dânsa cu şoşele, cu momele. Nici că visa despre ce avea de gând procletul de zmeu. Pasămite zmeului îi era frică să se ia la luptă pe faţă cu voinicul. Ci voia să-l piarză prin viclenie, şi apoi să-şi bată joc şi de mă-sa, ca să-şi izbândească pentru moartea fraţilor săi. Dară nu-i ajută Dumnezeu.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a întors lumea pe dos

La noi, totul e pe dos.
Bolnavul e sănătos.
Hoţu-i negustor cinstit,
Ura ne-a-împrietenit.
Bogatul este sărac,
Grasul plânge că e slab.
Nopţile sunt zile albe,
Prostului îi punem salbe.
Minciuna este regină,
Adevărul, impostor.
Omul bun poartă o vină,
Cel rău, binevoitor.
Tot răul este un bine,
Copiii ne mor cu zile.
Imposibilu-i posibil,
Imperfectul e perfect.
Frumosul este oribil,
Fără carte, eşti deştept.
România este locul
unde apa arde focul.
Unde gerul te-încălzeşte,
Tu când mori, timp putrezeşte.
La rang de artă e prostia.
Să tot trăieşti în România!

poezie de Dumitru Delcă (2 mai 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt punctul cel mai îndepărtat din ochii tăi

dintr-o mâhnire în alta
pare să se facă primăvară
sufletele se scot pe sârme la soare
uşile îngăduinţei sunt larg deschise
aerul miroase a iertare
bat clopotele florilor

se sapă încă şanţuri în pielea lucrurilor
se taie coardele păcatelor
vor creşte altele şi mai frumoase
nevoia de mântuire va fi şi mai înfloritoare
văruiesc trunchiurile amintirilor cu
albe coroane de lumină
venită să ne trezească la adevăr

şterg geamurile în dosul cărora
s-a mai petrecut o iubire
aşternuturi scuturate petale de cireş

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A prins o umbră

de peşte în râul suspect de umed
apoi altă umbră de peşte cu solzii
care ieşeau uneori din apă să se zvânte
la vânticelul ce făcea fente printre arinii
şi salciile pletoase cum erau rockerii
când erau ei la modă şi îndopaţi
cu toate tipurile de droguri luate
în căutarea fericirii din visul făcut scrum
nici nu-şi aminteşte câtă umbră de peşte
a prins în locul acela amorţit de plute
cârlige şi ancore cu femei păianjen
femeile curăţau umbrele de peşte
şi despărţeau cu ajutorul unui satâr
umbra de peşte atât de precis încât
puteai să juri că nu era real ce vedeai

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţiu de imaginaţie: să priveşti timp de trei zile o piesă de puzzle şi apoi s-o aşezi la locul ei.

citat din Georges Perec
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici rugăciunile gazdei, nici frica de căpiare nu l-a putut opri de a merge să vază pe acea măiastră. Se duse deci, dădu două pungi de bani şi intră în ostrov. Acolo umblă câtva timp, ca un haidamac, pe dinafară, ca doar măiastra va ieşi la fereastra palatului să o vază. Ea ieşi, el o văzu şi apoi se întoarse. A doua zi se duse iară, a treia zi iară şi tot astfel câteva zile d-a rândul. De ce o vedea, d-aia dorea să o mai vază. Măiastra băgă de seamă că el venea într-una de câteva zile. "Trebuie să aibă mulţi bani", se gândi ea.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc Hornograf

În locul cu pricina dintre ecouri
Erau pământeni alungaţi din eden
Ei şi urmaşii lor din neam în neam
Unii mai excentrici şi stingheri
Alţii simandicoşi sau superficiali
Alţii pe semne iscoditori şi inventivi
Acaparând peisajul pentru a fi
Modificând mediul pentru a prospera
Locul acela se s-a extins mereu
Rătăcind pribegi după bunul plac
Căutând noi teritorii şi resurse
Au întins locul acela până la mare
Curioşi din fire au trecut pe mare
Şi au acaparat insulele mărilor
Şi oceanele plus cele şapte continente
Inventivi cu firea au început să zboare
Aşa a început noua eră spaţială
Epopeea cuceriri acestui univers
Şi va continua cu intermitenţe.

poezie de David Boia (24 octombrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te răstignesc decât din iubire

pe un pat încă alb
ca o prapastie
ca un hău
numai bun de o prăbuşire în doi
ca o împerechere de libelule
în căutarea momentului acela
unde să nu mai ştim nimic
care ne apropie cumva de rai
ori doar de iadul acela
unde vom putea să scriem poezii
ca şi când ne-am împărtăşi orgasme
apoi obosiţi de respirat cuvinte
ne vom culca îmbrăţişaţi
unul în altul în aşa fel încât
inimile vor bate pe aceeaşi parte
iar visele se vor împleti
precum o coadă de cosânzeană

vezi iubito
cum putem sa ne iubim în sine
ca şi când
lumea nici măcar nu a început

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescură paltinii, crescură cum alţi paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în crepetul zorilor, când se strâng stelele pe cer, trei ani într-o clipită. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, cei doi paltini erau mândri şi nalţi, ridicându-se cu crengile lor până la fereastra împăratului. Şi apoi, când adia vântul şi se mişcau frunzele, împăratul asculta, asculta zile întregi la şoptirea lor. Îi părea că aude un suspin neîncetat, ca o plângere pusă în vorbe neînţelese, pe care numai sufletul lui o simţea ca o simţire ascunsă şi nepricepută, care ziua nu-i lăsa odihnă şi care noaptea îl ţinea treaz. Îl cuprindeau fiorii în auzul acestei şoptiri şi totuşi îi părea că n-ar putea să fie fără de ea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!