Arhimede şi soldatul

Să nu te-atingi de cercurile mele,
Ostaş viclean! Şi nici să nu te-nşele
Asemănarea lor cu arcul tău.
Sunt simple jucării şi nu fac rău.

Nu te uita prostit, cu ochiul acru.
În rotunjimea lor stă actul sacru,
Care-mplineşte sânul, mingea, vasul.
Şi-aceasta nu-i o lance, e compasul...

Apropie-te mai bine cu sfială,
În rotunjimea lor nu e greşeală.
Şi chiar dacă le vezi întinse-n zgură
Esenţa lor e tot idee pură.

Dacă arunci o piatră-n lac se iscă,
Le vezi stârnind un lac de odaliscă,
În fumuri moi se leagănă agale,
Pe scoici şi melci desfăşură spirale.

Cerescul cerb le poartă sus în coarne.
Sunt ochiul lui atent când el adoarme.
În forma lor tot cosmosul încape.
Priveşte-le, nebunule, de-aproape!

Zadarnic te-nvârteşti pe lângă poartă ;
Cât timp problema mea rămâne moartă,
Cât mă frământ să-i aflu dezlegarea
Nu-ţi părăsesc, fii sigur, închisoarea.

Căci sau sub ziduri, sau sub cer cu stele,
Înconjurat de cercurile mele,
Fie că dorm pe prund, ori blăni de biber
Cât timp le am pe ele, eu sunt liber!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhimede şi soldatul

Să nu te-atingi de cercurile mele,
Ostaş viclean! Şi nici să nu te-nşele
Asemănarea lor cu arcul tău.
Sunt simple jucării şi nu fac rău.

Nu te uita prostit, cu ochiul acru.
În rotunjimea lor stă actul sacru,
Care-mplineşte sânul, mingea, vasul.
Şi-aceasta nu-i o lance, e compasul...

Apropie-te mai bine cu sfială,
În rotunjimea lor nu e greşeală.
Şi chiar dacă le vezi întinse-n zgură
Esenţa lor e tot idee pură.

Dacă arunci o piatră-n lac se iscă,
Le vezi stârnind un lac de odaliscă,
În fumuri moi se leagănă agale,
Pe scoici şi melci desfăşură spirale.

Cerescul cerb le poartă sus în coarne.
Sunt ochiul lui atent când el adoarme.
În forma lor tot cosmosul încape.
Priveşte-le, nebunule, de-aproape!

Zadarnic te-nvârteşti pe lângă poartă;
Cât timp problema mea rămâne moartă,
Cât mă frământ să-i aflu dezlegarea
Nu-ţi părăsesc, fii sigur, închisoarea.

Căci sau sub ziduri, sau sub cer cu stele,
Înconjurat de cercurile mele,
Fie că dorm pe prund, ori blăni de biber
Cât timp le am pe ele, eu sunt liber!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă interesează mult şi sufletul celorlalţi, mă pasionează chiar, îi privesc neobosit şi ochiul meu vede firele cât de încâlcite care mână faptele lor exterioare şi viaţa lor internă. Dacă nu scriu încă de ei nimic, e fiindcă sunt la o epocă când sunt absorbită prea viu de mine. Cât va mai ţine? Nu prea mult.

Hortensia Papadat-Bengescu în Scrisori către G. Ibrăileanu, volumul I (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA POARTA NOPŢII

La poarta nopţii dacă iele bat,
Rămâi, în visul tău, de Cer legat
Şi nu răspunde la chemarea lor,
Cât Cerul nu-ţi dă aripi pentru zbor!

La poarta nopţii, chiar de-ar bate-acum,
Trei magi porniţi dup-a lor stea la drum,
Rămâi în visul tău ocrotitor
Că Domnul nu te vrea în timpul lor!

La poarta nopţii dacă va suna,
Din trâmbiţă, un înger dintr-o stea,
Atunci, deschide poarta către Cer,
Că nu te vrea pierdut blândul Oier;

Luminii, ochiul să-i deschizi mereu
Şi-n somn, de-auzi un glas de Dumnezeu,
În cântecu-nvierilor din zori,
Pe care îl aduc privighetori!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce mă perpeleam, intră în crâşmă domnişorii. Trei. E bine că lumea nu e a lor. Că praful s-ar alege de ea. Asemenea specimene. Tot ce părinţii şi moşii le-agonisiseră, în trei zile ei tocară si păpară cât ai bate din palme. Aşchia nu sare departe de trunchi. Orice negustor, afacerist, bufetar se pricopseşte, se îmbogăţeşte, aruncă cântarul şi metrul, se înnobilează.
 Angajează tătuţii guvernante şi bone. Aici cărţi, aici pian. Dar pe om, cine-l învaţă să fie om? Bonele sau taţii şi mamele? Ca să fii om, trebuie să înveţi asta separat, dar lor nici prin cap nu le trece. Dar dacă taţii şi mamele n-au absolut nimic în suflet - ce să-i înveţe pe copii lor? La 15 ani sunt pe uliţă, împrieteniţi cu toate scursurile şi ceea ce poartă în firea lor, aia iese afară. Apucăturile se aleg singure. Ştii cum alege cizmarul cuiele de pe masa de lucru? Cu magnetul. Tot aşa şi aici. Ce au învăţat ei bun? Unde cad asemenea gunoaie, gunoaie aduni. Toate din cauza sângelui său.

Chabua Amirejibi în Data Tutashkhia (1975)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi oameni nu au nici o problemă cu tine dacă gândeşti de unul singur, atâta vreme cât concluziile tale sunt aceleaşi ca şi ale lor sau cel puţin compatibile cu credinţele lor.

citat din Mokokoma Mokhonoana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul

Morţii sunt cei mai înţelepţi, ei ştiu
Cât de-adânc rădăcinile florilor în pământ se-înscriu,
Cât rabdă-un sâmbure spre-a fi iarăşi viu.

Morţii îndură-n singurătate frig şi ploi,
În inimi care nu palpită şi-n creiere reci sloi,
Nu simt bucurie, nici durere sub trifoi.

Morţilor li-s toate pe măsură şi-îndeajuns,
Ei dorm, visează şi nu au greutăţi de dus,
Nici ura, nici iubirea,-n pacea lor nu s-au interpus.

Ciudat, dar oamenii fug de-a lor comunitate
Sau poate eu sunt cel ciudat, dorind foarte
Să fiu înfăşurat în recea lor imunitate.

poezie de Countee Cullen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de decizie

Am scris pe pereţii unei camere obscure cuvinte frumoase
Deodată a devenit atât de luminoasă că nu mai puteam privi
Era efectul cuvântului invocat, poate erau albăstrelele
Sau poate erau acele stele ce se abătuseră din drumul lor
Din lunga lor călătorie, unde cerul plângea din dragoste
Cât de departe e adierea lunii?
Cât de departe sunt limbile timpului!
Plec căci a venit timpul.
Plec că merită să cred în idealurile mele.
Merit mai mult. Merit totul.
Liniştea mea valorează mult mai mult,
Ea valorează cât libertatea mea de decizie.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nici nu-i nevoie să te transformi într-una dintre admiratoarele mele; sunt destule altele.
Lia: Am observat. Şi se pare că nu poţi scăpa de "probleme". Poate ai avea nevoie de protecţie chiar şi-n Institut; de ce nu-i propui directorului să-ţi asigure protecţie non-stop; chiar şi când dormi? Dânsul s-ar ocupa imediat de acest lucru şi ar rezolva problema cât ai bate din palme.
Lucian: Ah, nu, nici chiar aşa. Domnişoarele acelea erau doar...
Lia: Admiratoarele tale din Institutul nostru? Presupun, doar o parte din ele...
Lucian: Nu tocmai; sau poate... Dar n-am nevoie de protecţie împotriva lor.
Lia: Sigur; cum să nu?! Am observat... Te descurci foarte bine şi singur.
Lucian: Poate nu mă descurc atât de bine, dar...
Lia: Vezi?! A fost o decizie greşită să fie numit în funcţia de comandant al misiunii noastre tocmai Don Juanul Institutului, adică tu.
Lucian: O decizie greşită?! Aşa crezi?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu numai vino... iubito!

De câte ori te caut creând eternitatea prin valuri şi furtuni
Căci ale mele ceasuri toate ştii bine, doar tu poţi sa le-aduni.
M-ascund în lacrima ce curge plângandu-te mereu pe tine,
Inca te-aştept caci dorul crunt e cuibărit de-acum adânc în mine.

Plângeau copacii toţi la margine de viaţă visând să te întorci
Iar tu te-ascunzi de lacrimile lor şi ale mele, în sânul unei nopţi.
Mă-ntreb dece cărările-s pustii şi luna nu le mai luminează,
Şi cât să-aştept, minunea de a-mi fi cât mai durează?

Aş vrea să-mi fac cărări din toate visele şi lacrimile mele,
Tu să-mi dezmierzi şi să-mi alini viaţa mea cu ele.
Şi să nu uiţi că între gene ascuns de suferinţi mă vei gasi,
Imbrăţişându-te pe tine acum, şi în toţi vecii cât eu te voi iubi!

Cât o sa plâng iar după tine va şti doar soarta mea pribeagă,
Tu ai plecat şi-ti spui acum că de mine nimic nu te mai leagă,
Ai intrebat cărările pe care te-aşteptam, şi astăzi sunt atâta de pustii
Dacă mai sufăr, sau mi-e dor, sau dacă eu înca te mai aştept să vii?

O să mai stau un veac sau poate două cu mâinile spre cer întinse,
Ca să îl rog să te mai caute şi să mi te-aducă în visele promise.
O scară lungă de la cer către pământ din lacrimile mele vei găsi,
Tu numai vino iubito, si peste aceste triste valuri spre mine vei păşi.

Tu numai vino... iubito!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât eşti aici musafir, încearcă să fii cât mai agreabil. Urmăreşte să acţionezi cât mai bine şi cât mai responsabil, ai grijă de tot ceea ce Dumnezeu îţi pune la dispoziţie şi nu uita nici o clipă că sunt ale Lui şi nu ale tale.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să te resemnezi

Toţi cei care nu-s lunatici, sunt de acord cu anumite lucruri:
Că-i mai bine să fii viu decât mort,
e mai bine să fii bine hrănit decât flămând,
e mai bine să fii liber decât rob.
Mulţi oameni doresc aceste lucruri doar pentru ei şi prietenii lor;
ei sunt chiar de acord cu ideea că inamicii lor trebuie să sufere.
Aceşti oameni pot să nu aibă organ pentru ştiinţă:

Omenirea a devenit într-atât de mult o mare familie,
încât nu ne putem asigura propria prosperitate
fără a asigura şi prosperitatea tuturor celorlalţi.
Dacă vrei să fii fericit,
trebuie să te resemnezi să-i vezi şi pe alţii fericiţi.

poezie celebră de Bertrand Russell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În privinţa tirurilor razante, de sus în jos sau directe, a focurilor colice, în şir sau revers, englezii, francezii, prusacii nu mai au nimic de învăţat; dar tunurile lor, obuzierele lor, mortierele lor nu sunt decât pistoale de buzunar pe lângă formidabilele maşini de război ale artileriei americane.

Jules Verne în De la Pământ la Lună
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogat... sărac... cum o fi bine?

Dezbaterea nu-i chiar recentă, zic
Datează tocmai din placentă, mic,
De când e omu' pe pământ, de la Adam
Sau de la Neanderthal, preţ de un gram,
De nu mai ştim, progres, regres, ce e?
Ne deşteptăm ori ne prostim, ori ce?

Cunoaştem din trecut ori din prezent,
Bogaţi ce nu par fericiţi, ci complezent
Îşi pun o mască să-şi ascundă plânsul
Şi de-i priveşti atent, amar li-i râsul,
Înconjuraţi de-acelaşi fel de inşi
Stăpâni de o secundă, fals distinşi,
Îngrijoraţi de soarta bogăţiei, terni,
Se cred furaţi de "sclavii" lor moderni.
Sunt permanent într-un concurs prostesc
De care-i mai "bazat", se înghiontesc
S-ajungă-n Forbes în top pe-un loc mai sus
Sunt fără scrupul, asta li s-a tot indus...

N-au sentimente, n-au compasiune,
Ce-i Dumnezeu, moralitate, astea-s glume!
Până şi divele ce-i gâdilă în coarne,
Ce le ajung amante, apoi doamne,
Le toarnă-n grabă plozi, să-i prindă bine,
Că-i moştenire ori divorţ, lor le convine!
La fel ca dânşii sunt şi ele: false!
De unde dragoste? De-aici miroase!
E clară ca lumina zilei, evidentă,
Ori ca ţinuta doamnei, prea stridentă!

De-aceea-i bine să tot fii sărac,
Să ai izmene cu numa' un crac,
Iar de n-ai casă, bani în bancă, ce mânca,
De ai o fată de iubit... tot ai ceva!

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un soi de oameni care, cât sunt tineri, se îndeletnicesc cu puterea musculară şi cu cea genitală. Dar mai târziu nu rămân decât puterile intelectuale; dacă lipsesc acestea sau lipseşte dezvoltarea lor sau materialul adunat pentru aplicarea lor, atunci nevoia este mare.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii îşi pun voturile în urnă, ei sunt, de fapt, inoculaţi cu simţământul că îşi aduc guvernarea de partea lor. Apoi, acceptă, într-o oarecare măsură, că erorile lor sunt ale lor, că aberaţiile lor sunt ale lor, şi după aceea se revoltă împotriva lor.

citat din John Kenneth Galbraith
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te rogi în biserică ori acasă, străduieşte-te ca în rugăciune să îţi înfăţişezi toate cuvintele şi chipurile - chipul Maicii Domnului, chipurile îngerilor, ale sfinţilor sau oamenilor de pe pământ pentru care te rogi — la modul ideal, adică aşa cum sunt ele în esenţa lor sau aşa cum ar trebui să fie (arhierei, preoţi, diaconi şi ceilalţi, fiecare după cinul lor): să ţi-i înfăţişezi sfinţi, potrivit temeiului lor dumnezeiesc, nu în chip trupesc, sau material, sau păcătos, şi îţi va fi rugăciunea ta întru bucurie.

Sfântul Ioan de Kronstadt în Despre tulburările lumii de astăzi (2011)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât oamenii sunt, mai mult sau mai puţin, tineri şi partitura muzicală a vieţii lor se află abia la primele măsuri, aceştia pot s-o scrie împreună şi să-i schimbe motivele, dar, atunci când se întâlnesc la o vârstă mai coaptă, partitura lor muzicală e, mai mult sau mai puţin, terminată, şi fiecare cuvânt, fiecare obiect semnifică altceva în compoziţia fiecăruia în parte.

Milan Kundera în Insuportabila uşurătate a fiinţei
Adăugat de Iulia Reihgher
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile sunt doar ca ele

Femeile sunt ca vulcanul,
Care erupe când vrea dânsul;
Când râd prea mult, le-apucă plânsul,
Când plâng prea mult, îşi pierd aleanul;
De-atâta plâns, le umflă râsul,
De-atât alean, golesc oceanul.

Dar ele-s forţa lor lumească
Şi fac ce vor cu ce vor ele,
Nu au nici ţărmuri nici zăbrele,
Nici ceas de-l rău, nici gânduri rele,
Ci doar o poală de surcele
S-aprindă-un foc să se-încălzească.

Un rug cu ochi de semanteme,
Sau doar o singură scânteie,
În vechi palate şi-n bordeie
Ca o mirabilă idee
Din focul sacru de femeie,
Aprins pe-acelaşi vechi dileme.

Şi ard cu jar cum ard tăciunii,
Se coc ca strugurii din vie,
Sunt tot mereu ce vor să fie:
Un râu frumos cu apă vie
În zori, la prânz şi la chindie
În soare sau în umbra lunii.

Dar sunt frumoase, luare-ar luna,
N-ai vrea să vezi pe rug niciuna.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!