Eternul Carnaval

Debut întârziat de primăvară,
rămasă agăţată de un gând,
pornit din emisfera boreală
să ne aducă ultimul cuvânt
al iernii regăsită în spitale
cu babele şi moşii fără rost
în preajma zilei echinocţiale
decişi să ţină zilele de post,
precum era înscris în calendare
dintr-un papirus vechi pierdut
dar regăsit pe holuri seculare
când primăvara pare la-nceput.

Revine echinocţiul - fără miză,
învăluindu-ne în karma sa,
dar anu-acesta fi-va o surpriză,
servită-n tăvile de mucava
de vorbitori cu acte pe măsură
ce pot să le ofere mit ceresc
acelora lipsiţi de-nvăţătură
dar cu tupeu ce pare nefiresc.

În fiecare zi rapoarte scrise,
lipsite de onestul conţinut,
vor fi depozitate în culise
ca mărturie-ajunsă din trecut
despre evenimente epocale
cu ample rezonanţe-n viitor
în corzile de cobze şi ţambale
şi-n lăutarii dintr-un fals decor.

Urmaşii vă vor duce zilnic dorul,
cu gândul, peste timp, neobosit,
bieţi epigoni abia luându-şi zborul
crezând că vor ajunge-n infinit,
deşi adesea fi-vor cei din urmă,
precum erau şi-naintaşii lor,
doar o banală-rătăcită turmă
cu un cioban mânând-o la izvor.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 26.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miză fantastică

Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare

cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,

în cumpăna de gânduri rănită reapare

o miză răscolită de un regret prelung.

Sub umbrele apuse în amintiri sterile

îmi regăsesc voinţa uitată mai demult

în cântecul fantastic al tristelor sibile

venite pe-nserate în taină să le-ascult.

Din hăuri nevăzute himerele barbare

în nopţile toride mă cheamă în trecut

să îmi ascundă dorul în lunga neuitare

rămasă agăţată pe vechiul mit pierdut.

Dar eu arunc balastul iubirilor rebele

întoarse supărate pe aripi lungi de dor,

adun tăcerea nopţii în gândurile mele

să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.

Pe curba directoare a torului fantastic

îmi regăsesc busola, în timp nedefinit,

resimt nemărginirea procesului stohastic

când soarta asimptotic se pierde-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miză fantastică

Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare
cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,
în cumpăna de gânduri rănită reapare
o miză răscolită de un regret prelung.

Sub umbrele apuse în amintiri sterile
îmi regăsesc voinţa uitată mai demult
în cântecul fantastic al tristelor sibile
venite pe-nserate în taină să le-ascult.

Din hăuri nevăzute himerele barbare
în nopţile toride mă cheamă în trecut
să îmi ascundă dorul în lunga neuitare
rămasă agăţată pe vechiul mit pierdut.

Dar eu arunc balastul iubirilor rebele
întoarse supărate pe aripi lungi de dor,
adun tăcerea nopţii în gândurile mele
să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.

Pe curba directoare a torului fantastic
îmi regăsesc busola, în timp nedefinit,
resimt nemărginirea procesului stohastic
când soarta asimptotic se pierde-n infinit

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu acelaşi dar şi altul

Rămân de strajă tinereţii mele,
tot mai puţină pe acest pământ,
în slove scrise mă inspir din stele,
sunt ziditor de pace prin cuvânt.

Am fost mereu acelaşi, dar şi altul,
un biet copac cu frunzele spre cer,
privind trăirea vieţii din înaltul
tăcerilor născute din mister.

Sunt şi acum copacul fără nume,
uitat de toţi la margine de crâng,
ascult atent din umbră ce se spune
când toţi copacii din pădure plâng.

Din plânsul lor, cu lacrimi repetate,
ecouri lungi vor trece peste timp,
vorbindu-vă despre păduri furate
chiar de erau vegheate din Olimp.

De-acum lăsaţi topoarele acasă,
odihna lor e sfântă pentru noi –
cei doi copaci din rariştea rămasă
pe-o margine cernită de zăvoi.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 23.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocţiale.

Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 17.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda

Citeşte-mi din legenda
sosită astă seară
cu file încărcate
de sfinte neuitări,
întoarse obosite
în prag de primăvară
pe vânturi nevăzute
şi cârduri de cocori.

Voi asculta cuminte
povestea renăscută,
rămasă agăţată
pe-o margine de gând,
şi-atunci voi înţelege
că-n magica volută
bemolii din fligoarne
vor reveni curând.

Vestitele fanfare,
ajunse iar în parcuri
cu-aceeaşi revărsare
de vaste partituri,
ne vor lovi uitarea
ca nesupuse icuri
înfipte fără milă
în inimi de păduri.

Tăcerea regăsită
în fila de legendă
ne va aduce somnul
din margine de nori,
iar vraja aşteptării,
venind să ne cuprindă,
pe trupurile noastre
va cerne doar fiori.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neştiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porţi de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naşte... s-anunţe vid de golu-i stors.

Vor trece talerul vibrând secundele, în reţea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimţire...
Şi un univers va naşte iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.

E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârşit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul convolut

Cu umbrele întinse peste seară
ajung regrete rupte din trecut,
se-aşază pe o margine de scut,
să le ascult povestea-ntâia oară.
Şi vor să-nceapă toate deodată,
eu aş dori să le ascult pe rând,
dar simt că se apropie dansând,
iar dansul se învârte ca o roată.

Se-aude-n depărtare o fanfară,
un saxofon coboară în bemol –
pe volta suplă dintre fa şi sol
regretele din horă parcă zboară.
Încearcă să ajungă pân' la stele,
diezii din fligoarne mă rănesc,
dar un becar, aproape nefiresc,
se zbate între dorurile mele.

Adun, în grabă, gândurile toate,
le spun să te aducă din trecut –
cu un regret din dorul convolut
să te aşeze-n patul cu păcate.
Dar dorul să rămână la fereastră,
de strajă să ne fie până-n zori,
iar la sfârşit să ne aducă flori –
garoafe roşii, puse într-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda

Citeşte-mi din legenda
sosită astă seară
cu file încărcate
de sfinte neuitări,
întoarse obosite
în prag de primăvară
pe vânturi nevăzute
şi cârduri de cocori.

Voi asculta cuminte
povestea renăscută,
rămasă agăţată
pe-o margine de gând,
şi-atunci voi înţelege
că-n magica volută
bemolii din fligoarne
vor reveni curând.

Vestitele fanfare,
ajunse iar în parcuri
cu-aceeaşi revărsare
de vaste partituri,
ne vor lovi uitarea
ca nesupuse icuri
înfipte fără milă
în inimi de păduri.

Tăcerea regăsită
în fila de legendă
va readuce somnul
din margine de nori,
iar vraja aşteptării,
venind să ne cuprindă,
pe trupurile noastre
va cerne lungi fiori.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aş vrea să locuiesc la tine-n gând,
Să trec încet precum o adiere,
Peste atâtea clipe efemere,
Să fiu poate un vis din când în când.
Va fi o iarnă nefiresc de lungă
Şi peste noi iubirile vor ninge,
Jăraticul din sobă se va stinge,
Iar eu voi fi la tine-n tâmpla stângă.
Zăpezile vor trece îngânând
Colinde, nu se ştie din ce ţară,
Va fi un ger cumplit şi sec afară,
Dar eu voi locui la tine-n gând.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedesluşit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârşit.
Şi-atâtea vechi speranţe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut că timpul le adună
să le aştearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să ştiu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care îşi jură
credinţă falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îţi voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou pelerinul...

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!

E toamnă târzie şi, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduşi fără veste de-o ceaţă-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.

Ajunse la uşă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat –
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!

Aşa voi ajunge din nou pelerinul
ce-şi trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-şi pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice şoapte,
citindu-mi poeme vrăjite din nou.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

SPAŢIU ECHINOCŢIAL
Din iarna risipită, în cuget au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme în acele de ceas,
întinse pe cadrane echinocţiale.

Ducând în suflet punctele vernale,
prin arealul anilor ce trec în zbor,
cu forţe noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă, pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fără dată

Cum trece ziua fără rost
prin acele de ceas stricate,
iar clipele, venind anost,
vorbesc întruna de păcate.
N-am înţeles deloc ce vor,
din sfada lor ameţitoare,
trecând nestăvilite-n zbor
ca umbre reci pe trotuare.

Le auzeam, fără să vreau,
şoptind necontenit haine
că n-aş dori deloc să stau
iubirea s-o împart cu tine.
Şi mă durea disputa lor,
rupând tăcerea absolută
din franje dense de amor,
ţesute-n umbra nevăzută.

Dar fără veste se-auzeau
bătăi cifrate dinspre uşă
iar acele de ceas săreau
de pe cadranul fără tuşă.
Ştiam că ai venit din nou.
din karma visului plecată,
să mă alinţi cu un ecou
în seara zilei fără dată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN 2247-1545
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fără dată

Cum trece ziua fără rost
prin acele de ceas stricate,
iar clipele, venind anost,
vorbesc întruna de păcate.
N-am înţeles deloc ce vor
din sfada lor ameţitoare,
trecând nestăvilite-n zbor
ca umbre reci pe trotuare.

Le auzeam, fără să vreau,
şoptind necontenit haine
că n-aş dori deloc să stau
să ne iubim după cortine.
Şi mă durea disputa lor,
rupând tăcerea absolută,
din franje false de amor
căzute-n umbra nevăzută.

Dar fără veste se-auzeau
bătăi cifrate dinspre uşă
iar acele de ceas săreau
de pe cadranul fără tuşă.
Ştiam că ai venit din nou
din karma unui vis luată
să mă alinţi cu un ecou
în seara zilei fără dată.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fără dată

Cum trece ziua fără rost
prin acele de ceas stricate,
iar clipele, venind anost,
vorbesc întruna de păcate.
N-am înţeles deloc ce vor
din sfada lor ameţitoare,
trecând nestăvilite-n zbor
ca vânturi reci pe culuare.

Le auzeam, fără să vreau,
şoptind necontenit haine
că n-aş dori deloc să stau
să ne iubim după cortine.
Şi mă durea disputa lor,
rupând tăcerea absolută
din franje false de amor
căzute-n umbra nevăzută.

Dar fără veste se-auzeau
bătăi cifrate dinspre uşă
iar acele de ceas săreau
de pe cadranul fără tuşă.
Ştiam că ai venit din nou
din karma unui vis luată
să mă alinţi cu un ecou
în seara zilei fără dată.

poezie de Corneliu Neagu (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fără dată

Cum trece ziua fără rost
prin acele de ceas stricate,
iar clipele, venind anost,
vorbesc întruna de păcate.
N-am înţeles deloc ce vor,
din sfada lor ameţitoare,
trecând nestăvilite-n zbor
ca umbre reci pe trotuare.

Le auzeam, fără să vreau,
şoptind necontenit haine
că n-am dorit deloc să stau
iubirea s-o împart cu tine.
Şi mă durea disputa lor,
rupând tăcerea absolută
din franje sacre de amor,
ţesute-n umbra nevăzută.

Dar fără veste se-auzeau
bătăi cifrate dinspre uşă
iar acele de ceas săreau
de pe cadranul fără tuşă.
Ştiam că ai venit din nou.
din karma visului plecată,
să mă alinţi cu un ecou
în seara zilei fără dată.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi pământul

Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n ţărână seara
Pământului. Lămpile vor orbi
Şi-n văzduh va amuţi larma
Cucuvăilor. Vulturii se vor retrage
În nevăzut şi tăria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna în acea matca
Uşoară de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la începuturi.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum mă vezi şi ne-om cunoaşte
Îndeaproape cuvânt din cuvânt
Putere din putere. Dimineaţă fi-va,
Fi-vor ani fi-va şi reveni-vor blânde
-N veşted vânt aprinsele tulburătoare zări
Ce ne hrăneau nădejdea altădată.
Pământ şi cer vor trece ca o faclă
Din umbra sfântului mormânt
Rămâne-va lumina din văpaie
Rămâne-va uitarea din cuvânt
Rămâne-va iubirea iubitoare
Din sărăciile ce sunt.

poezie de Ioan Alexandru din Imnele bucuriei (1973)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitat la tine-n ţară

Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,
stau gândurile-n margini de redută
sub ploi de spaimă aducând fiori
dintr-un văzduh cu formă nevăzută.
Ne amăgim trecând încă un prag
al veacului care a-nceput să crească
din falsele valori ce ne atrag
în curse vagi, cu miză nefirească.

Suntem conduşi de un destin bizar,
fără suport în genele-ancestrale,
clădit inapt într-un ţesut precar
din imanente falsuri marginale.
Cuvintele strâmbate nefiresc
se zbat incert în conversaţii nule,
cu goliciunea tâmpă ne rănesc,
în hăuri explodând ca nişte bule.

Modele adoptăm de împrumut,
nu le testăm, nu ştim dacă vor ţine,
ne poticnim şi-o luăm de la-nceput
cu altele, crezând că-ar fi mai bine.
Se scurge viaţa pe cârpeli ad-hoc
clamate în discursuri insipide
de indivizi ce şi-au găsit un loc
ca nulităţi cu treabă prin partide.

Valorile încep să ne dispară,
răpuse de acest destin bizar,
tot ce încerci îţi pare în zadar –
o, biet român, uitat la tine-n ţară!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără anotimp

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.

poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

Vor trece ani şi nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul şi nici prostul.
Vor trece ani şi îşi vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!