Pamflet de carantină

Cândva participam la cină,
Dar nu ne-a fost de bun augur,
Covidul cel fără de vină,
Ne-a mai băgat o ţeapă-n... pulpă
Şi ne mirăm de ce, vecine,
E băutura aşa scumpă.
Şi pandemia e în flore,
Iar pe Măria-n cot o doare.
Ea cere caşcaval în cont,
Iar eu, măi Gheorghe, nu mai pot.
Ea cere bani pentru copii,
Iar eu scriu, Gheorghe, poezii.
Şi-mi spune: Ioane, treci la sapă
Că am intrat cu toţi la apă
Mai las-o dracului de bere
Că burta noastră hrană cere,
Ori du-te-n mama pandemiei,
Că ai luat urmele prostiei.
No, ce să fac? Las berea deci
Şi o să-mi cumpăr loc de veci.
Că iaca, vine drona, vine
Cu făcăleţul după mine.
- Şi berea?
- Domnul s-o primească!
Eu mă grăbesc s-ajung acasă...
Muierea, bate-u-ar norocul
A prins de veste und mi-e locul.
Acu-mi învineţeşte falca...
Deci bea tu, pentru mine, halba!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plata femeilor

Femeia e făptura cea mai dulce,
Da-ţi cere pentru un pupic acont.
Să vă mai spun cât de uşor te duce
Lăsându-te fără de bani... în cont?!

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipsurile cer bere, care cere chipsuri, care cer bere, care cere chipsuri şi aşa mai departe până se termină sau chipsurile, sau berea.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (18 iunie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sminteală şi socoteală

Dacă nu-mi plătesc o rată,
Căci dobânda-i majorată;
Banca-i Bancă, nu-i tocmeală,
Iaca-mi cere socoteală!

Dacă urlu la chenzină,
Că n-am bani nici de benzină;
Foamea rupe burta "cheală",
Mi se cere socoteală!

Dacă-ntârzii trei minute,
Soaţa parcă-i cinci cornute!
Rage (Că nu-i cleveteală...)
Şi îmi cere socoteală!

Dacă ţin muzica tare,
Hop! vecine militare,
Vin la uşă cu-mbulzeală,
Să îmi ceară socoteală!

Dacă-njur smintit pe stradă,
De stă lumea ca-n paradă;
Vine "garda", (Văicăreală...)
Şi îmi cere socoteală!

Dacă-i beată iar Maria,
Cu gura ca fierăria;
Şi mă dă în chicoteală,
Vai... îmi cere socoteală!

Dacă Boby, căţeluşul,
Mititel cât şi căuşul,
"Marchează" la nimereală,
Mi se cere socoteală!

Dacă am tuşit pe scară,
Şi copiii mei căscară,
"Surda", baba cu scrânteală,
Zău, îmi cere socoteală!

Dacă n-am plătit lumina,
(Utilă ca vitamina!)
Făr* să-mi ceară socoteală,
Debranşează ca-n sminteală...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea

Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme,
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă,
Cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora.
Cheamă, pleacă, vine, este!

Vine vama să-mi măsoare porţia de har,
Vine vama cu închisoare, căci am fost tâlhar.
Vine ziua să coboare discul meu solar,
Vine ziua să fiu boare, cer şi aer clar.

Vine vestea să-mi strecoare că respir mai rar,
Vine vestea că-i răcoare pe itinerar,
Vine ora care doare, scrisă în calendar,
Vine ora ca odoare să vă las în dar.

Vine vârsta cînd dogoare patul de coşmar,
Vine vârsta de rigoare şi de somn sumar.
Vine clipa să înfioare mitul necesar,
Vine clipa cînd mioare în folclor tresar.

Vine vremea la izvoare să mă întorc deci iar,
Vine vremea să dau floare, poate fructe chiar.
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă
Cheamă, pleacă, vine, este!

poezie clasică de Romulus Vulpescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt anormal

Cred că am făcut pojar s-au vre-o boală grea am luat,
Tot aştept dar în zadar, prietenii m-au cam uitat,
Nu mai vin deloc la mine, ba... unii mă ocolesc,
Nu mă-ntreabă de sunt bine, am murit ori mai trăiesc.

M-au băgat la izolare, ei cred că am înnebunit,
Când mă văd pozând o floare... după fluturi de-am fugit,
-Nu-i normal...
- E dus săracu...
- Scrie versuri,...
- E nebun!
- Cred că e bolnav cu capul, aveţi grijă eu vă spun...

Am ajuns un paria-n sat, toţi mă ocolesc de-o vreme,
Sunt ceva de speriat, de mine lumea se teme...
De nu stau şi eu la bar... ca să beau cu ei o bere,
Tot ce fac este-n zadar,... nu fac bine,... nu se cere.

Ba mai mult, nu-ncap de mine pe izlaz când poze fac,
Spun că mi-ar şedea mai bine să-mi scot "fluturii" din cap,
Că-ajuns satul de râs cu-aşa oameni ca şi mine...
Să mă las acum de scris, de pozat... şi totu-i bine...

poezie de Vasile Lihăt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimie existenţială

ţi-aş cere iertare de tot ce nu sunt.
e-n mine o rană ce urlă la lună
şi-un ochi către haos mereu stă deschis
iar eu îl contemplu c-o spaimă nebună.
ţi-aş cere iertare că nu ştiu să-ţi scutur
tristeţea din pleoapă, povara din gând
şi cerul când mi-l aduci mai aproape
ţi-aş cere iertare că respir tot pământ.
că-s tristă adesea de mine, de tine,
că las îndoiala să surpe şi doare,
că n-am răsărituri destule să-ţi dau
şi că-s risipită, ţi-aş cere iertare.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum în lucru

În Craiova noastră scumpă
Vezi vedete colosale
Cinci gândesc cu... cotu-n sapă
Şi pe trei în cot îi doare.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire la "Carul cu bere" din Bucureşti

La "Carul cu bere"
Se bea berea cu paharul.
Eu speram, măi vere,
Că se bea berea cu... carul.

epigramă de Ion Cicală din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te!

Ne-am săturat să fim o biată colonie,
Nu mai dorim stăpâni străini şi cu fasoane,
Pentru a noastră preaiubită Românie,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru pădurea asta verde, strămoşească,
Tăiată nemilos şi dusă în vagoane
Ca hoţii ticăloşi să se îmbogăţească,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru preabunii sfinţi năpăstuiţi de soartă,
Pentru biserici şi frumoasele icoane,
Să vadă lumea că credinţa nu e moartă,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Să ne mai strângem iar şi s-alungăm duşmanii
Să-i scoatem chiar de s-ar ascunde în cotloane,
Fiindcă pe-acest meleag noi suntem suveranii,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

poezie de Octavian Cocoş (28 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorile de iarnă

Vine iarna, iar mi-e frică
Că rămân fără de ţuică.
Cât a fost vara de mare
Am stat cu burta la soare.
Şi n-am strâns ca o furnică,
Ca să am prune de ţuică.
Iar acum, de sărbători,
N-am ce bea, dar ud la flori
Şi cu inima-nsetată
Aştept poştaşul la poartă,
Pensia să mi-o aducă,
Să cumpăr slană şi ţuică!
Şi să fac de sărbători
Ca pasărea printre nori!

pamflet de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Villon pentru amanta lui

Falsă frumuseţe, scump e-al tău dever,
Rea fără margini, de-un dulceag amar,
Amor mai crâncen ca un dumicat de fier,
Numele ţi-l pot spune, sigur că dispar:
Chin prefăcut în farmec, inimii calvar,
Orgoliu ascuns, prin tine oameni mor,
Iar ochii tăi n-au milă; legea cere doar
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

Mai cu folos cătam şi mai cu spor
Altunde ajutor, cinstire chiar;
Reazim de n-oi găsi, izbăvitor,
Trebuie, ruşinat, să plec hoinar.
Hei, mic şi mare, milă aşadar!
Ei, cum e? fără scut va fi să mor,
Sau te înduri, cum scrie în glosar,
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor?

Dar vremea ce-ofileşte trece-n zbor,
Iar nurii tăi, uscate flori îmi par.
Aş râde eu, dar fălcile mă dor,
Ba-i nebunie, am aceeaşi soartă doar:
Moşneag voi fi; tu slută, fără har.
Deci bea, până izvoru-i curgător,
Nu împărţi la toţi din cel amar;
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

Prinţ iubitor, amant prea temerar,
Nu vreau să-ţi fac în ciudă, cârtitor,
Dar inimii, Domnul nu-i cere în zadar:
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil fără copilărie

- Prunc fără copilărie,
Spune tu, ce îţi doreşti?
Bomboane, o jucărie?
Lângă alţi copii să creşti?

Să te joci şi să te bucuri?
Să faci năzbâtii ca ei?
Prostioare, giumbuşlucuri?
Privirea-ţi spune că vrei...

Spune tu, cine te pune,
Să munceşţi ca un adult?
Cine-ţi sunt părinţi pe lume?
Tare-aş vrea să îi ascult.

Purtarea lor n-are scuză!
Te revolţi, chiar de eşti orb,
Iar petele de pe bluză,
Arată că le eşti rob.

Încălţările sunt roase,
Cârpite par, iar şi iar,
Eşti numai piele şi oase,
Se vede că mănânci rar.

- Sărut-mâna, mă grăbesc!
Duc plastic la reciclare,
Părinţii să-mi mulţumesc,
Astăzi s-avem de mâncare.

Poate sunt un copilandru,
Abia am făcut opt ani,
Dar tăticu', deloc tandru,
Mă trimite s-aduc bani...

Trag după mine saci grei,
Foamea, setea mă apasă,
Dar fără acei cinci lei,
N-am ce căuta acasă.

Odată am îndrăznit,
Să-mi cumpăr o ciocolată,
În stradă m-au azvârlit,
N-aş mai face-o niciodată...

Şi-acum simt frigul în mine,
De lacrimi, ploaie udat,
Nu-s fericit şi nu mi-e bine,
Dar dacă zic asta, mă bat...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomii sunt verzi iar viaţa e scurtă

plouă
plouă mult şi plictisitor –
e vremea de numărat bani
sau de făcut copii

dar mai bine scriu

e adevărat
făcutul copiilor e mai plăcut
chiar decât scrisul
dar mai târziu poezia asta
nu-mi va cere mâncare şi
în general
nu-mi va cere să-mi dedic ei
toată viaţa

un fulger trece pe la fereastră
curios probabil să vadă ce fac

nu e curios să-mi viziteze
şi sângele şi să-mi numere
globulele albe
ca să vadă cum stau cu anemia

apare soarele dintre nori şi
mă opresc din scris

ca o Babă Cloanţă speriată
la apariţia lui Făt-Frumos
ploaia se retrage pe coclaurile
de unde a venit

pomii sunt verzi
iar viaţa e scurtă
ca şi fustele femeilor frumoase

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se numără ieşirile zilnice pe-afară?

Jandarmul, azi, ţâfnos, m-a întrebat:
De câte ori scoţi pe căţel, vecine?
Nici nu mai ştiu, zisei nevinovat,
Că el bea bere... cot la cot cu mine!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea L(l)enii-n pandemie

M-am decis să scriu poemul,
Fiindcă sunt în izolare
Şi mi-am pus şi eu însemnul
Lenii care ştiu că doare.
Lenea asta, cum spun unii,
N-ar avea asemănare
Şi atins de-a ei secure,
Nu stă nimeni în picioare.
Oh, ce dulce toropeală
Te îmbie... Ai ghicit?!
E doar lenea. Ţi se spune
Că n-ai poftă de gătit?
Lasă Leană, timpul trece,
Nimeni nu s-a sinchisit.
Tu mănânci ce-ai în ogradă.
Umbra lenii, c-ai tăiat,
Azi, bucată cu bucată
Şi prin unghii ţi-a intrat.
Cum?! Nu vrei să duci gunoiul?
Sigur, lenea e de vină
Şi se fac munţi de gunoaie
Şi de ele-i casa plină.
De spălat ar fi zadarnic
Că oricum se murdăresc
Toate hainele, deci bine,
Bine-ar fi să lenevesc.
Nici spălatul nu-mi convine.
În fond, nu e indicat
Şi sunt riscuri pentru mine.
Nu mai zic că-i de călcat...
Cu atâtea dungi pe rufe
Toată treaba sună prost.
Ce să le mai calc degeaba?!
Deci le las precum au fost.
Praful nu-l mai şterg. Se pune.
Nici cu mopul nu mai dau -
Sunt alergică, fac spume.
Mai bine lungită stau.
Încins mi-este telefonul
Şi-am o lene de mă doare,
Nearat este ogorul
Şi am pânze-ntre... picioare.
Astăzi, ce mai tura-vura,
De atâta stres şi chin,
Merg, mănânc şi trag pe dreapta,
Dar pe net am să revin.
Când mi s-o acri de lene,
Căci e vremea a mura
Chiar şi murături şi varză...
Dacă nu spăl putina.
Aşadar am multă treabă.
Dar acuma zac în pat
Şi când mă trezesc, fireşte,
Mă apuc să fac curat.
Să spăl geamul, mi se pare
O corvoadă, n-o mai fac.
Nici perdeaua nu-i prea neagră
Şi spălată-i tot un drac.
Pânzele de pe la colţuri
Poate-ascund ceva. Le las.
Şi să mătur, îmi e lene.
Se pune praf pe obraz...
Uite, vezi ce praf sunt toate?!
Şi de ce să mai muncesc?!
Fac şi altceva... se poate.
Ştiu şi eu... să lenevesc.
Doamne, sufletul îmi iasă
Şi n-am vreme de pierdut
Am muncit o viaţă-ntreagă
Tot filozofând. Mă... mut!
Vine moartea şi mi-e lene
Să mă-nham la drum cu ea.
Nici la fund nu m-oi mai şterge,
Plec hai-hui şi tra-la-la.
C-a venit o altă lege
Şi (ce) miroase a rahat.
La putere e Covidul - un virus neînfricat.
Punem botniţa la gură,
Precum ni s-a indicat,
Eu de-acuma îmi las lenea,
Îmi iau moartea şi-am plecat.
- Nu te teme, nu te teme!
Moartea cu lene te ia...
- Las Covidul?! Plec în moarte?
Nu ne-am înţeles aşa.
Ştiu că legea nu e lege,
Dar e contraindicat,
Însă nu cred că se poate,
Îmi e lene, este noapte,
Nu mă pot da jos din pat.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun cu "Of!"

Răbdarea mea e pusă la-ncercare
în dimineaţa asta de Crăciun,
căci s-a-ntâmplat – să vezi minune mare! –
cu Ea gripată, eu să fiu imun.

Necazul meu – c-aşa a fost să fie:
să aibă treişopt de grade, Ea –
e că, acum, stau în bucătărie
şi fac ce – zău! – de, altfel, aş făcea:

Mai toc un morcov, mărunţesc cartofii,
fac harcea-parcea nişte castraveţi,
la gogoşari abia-mi înăbuş "Of"-ii,
şi-mi vine să-mi dau capul de pereţi.

Mai e şi maioneza şi... mai sunt
atâtea de făcut şi de ornat,
că simt cum, părul meu, deja cărunt,
uşor-uşor, pe cap s-a ridicat

Şi-mi vine să vă jur pe sfinte moaşte
că nu mai vreau Crăciun aşa, cu "Of!",
şi nici să nu aud, chiar de e Paşte,
că mi se cere, iar, salată boeuf.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrulaterul conjugal (Poezia proză)

Ion o iubeşte pe Maria
Maria îl iubeşte pe Gheorghe
Gheorghe o iubeşte pe Florica
Florica îl iubeşte pe Ion
Patrulater conjugal banal
Aparent fără final, dar
Matematic s-ar putea iubii între ei
(atunci nuvela ar fi mai interesantă)
Fiecare se culcă cu fiecare
Asta este promiscuitate, nu nuvelă
Lipseşte elementul tragic.
Deci reluăm povestirea
Ion o iubeşte pe Maria
Maria îl iubeşte pe Gheorghe
Vai ce mare nenorocire!
Dar Gheorghe o iubeşte pe Florica
Deja este tragic de tot!
Pentru că Florica îl iubeşte pe Ion
Mi-e îmi vine deja să plâng.
Dar... lipseşte intriga
Reluăm nuvela invers:
Ion o iubeşte pe Florica
Care îl iubeşte pe Gheorghe
Dar Gheorghe o iubeşte pe Maria
Care în mod paradoxal
Îl iubeşte pe Ion
E deja este mai bine
S-a schimbat mersul poveştii
Dar tot lipseşte acţiunea şi intriga
Deci o facem mai interesantă
Ion o iubeşte pe Maria
(întrebarea este de ce?)
Maria îl iubeşte pe Gheorghe
(mă întreb oare ce interes are?)
Gheorghe o iubeşte pe Florica
(întrebarea este în ce scop?)
Florica îl iubeşte pe Ion
(Unde? Când? Cum?)
Deci toţi se iubesc
(întrebarea este de ce?)
Putem continua şi scrie un roman
Problema este că nu există
Intrigă, acţiune, tragism!?
Deci reluăm mai simplu
Ion o iubeşte pe Maria
Maria îl iubeşte pe Ion
(deja încep să mă plictisesc)
Gheorghe o iubeşte pe Florica
Florica îl iubeşte pe Gheorghe
(ce plictisitor)
Nu există omor
Nu există acţiune
Numai iubire
(Foarte prost scriitor)
În final cei patru se căsătoresc
Două nunţi, aceiaşi zi
Un singur local
Din lipsă de meseni
(A începe conflictul!!!....)
Îmi pare rău,... dar asta este sfârşitul.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...

Şi de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, nr. 618 (9 octombrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!