Sonetul 138

Când draga mea se jură că-i cinstită,
O cred, deşi ştiu bine că trădează;
Ea zice că am mintea mărginită,
Că nu ştiu că în viaţă toţi trişează.
Eu m-amăgesc că tinerel mă vede,
Cu toate că spicat îmi este părul,
Iar mintea gura-i prefăcută o crede;
Şi eu şi ea ascundem adevărul.
De ce nu-mi spune drept că-i neserioasă?
Eu că-s bătrân de ce nu-i spun de-îndată?
O! Ce iubire aparent frumoasă
Când varsta se ascunde, nu se-arată.

Deci eu o mint pe ea şi ea pe mine;
Doi prefăcuţi ce astfel se simt bine.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 138

Când dragostea mea jură că-i numai adevăr,
O cred, deşi ştiu bine că mă minte,
Ca să mă poate socoti tânăr nepriceput,
Stângaci în ale lumii măsluite subţirimi.
'N deşert astfel crezând că ea tânăr mă crede,
Cu toate că eu ştiu că anii buni ai vieţi-mi au trecut,
Eu, zâmbitor, mă-ncred în limba-i prefăcută,
Luând chip de falsă liniştire la-ale dragostei păcate.
Dar de ce spune iubita-mi că e tânără?
Şi de ce nu-i spun că sunt bătrân:
O, al Dragostei bun obicei e-n vorbe-nbunătoare,
Şi Vârsta, în iubire, nu place anii-i să i-i numeri.
De-aceea cu Dragostea mă culc şi ea cu mine,
Spre-a şterge păcatele noastre-n iubire.

sonet de William Shakespeare din Pelerinul pasionat (1599), traducere de Andrei Ion Deleanu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, adică rămâi

Nu înseamnă da, iubire,
Când zic da, înseamnă nu,
Când zic tu, lovesc în mine,
Când zic eu, înseamnă tu.

Se-ntâmplă, în fiece clipă,
Mereu, întâmplarea dintâi,
Iubire, ascultă-mă bine,
Adio, adică rămâi.

Cuvintele toate-şi pierd sensul,
Spun tâmplă şi cred că-i călcâi,
Iubire, ascultă-mă bine,
Adio, adică rămâi.

Pe sobă sunt blocuri de gheaţă,
La Cercul Polar cresc lămâi,
Eu nici nu mai ştiu adevărul,
Adio, adică rămâi.

Iubindu-te, parcă-ţi port ură,
Reproşuri, când fac, te mângâi,
Spun viaţă şi tu auzi moarte,
Adio, adică rămâi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i dragostea

Când treci pe lângă mine şi nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Şi simt că-nebunesc, dar ştiu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.

Învaţ mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Şi-mi strâng toate puterile, şi mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.

Şi mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Deci ca să-ţi demonstrez că sunt un cineva
Care ţine mult la tine şi doar cu tine-ar sta,
Îţi ofer un trandafir, ca să-ţi dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!

Iar când toţi îmi sar în cap şi mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, dacă vrei să fim prieteni, nu-mi spune că nu te bagi. Nu-mi enunţa cu claritate datele problemei şi nu-mi explica rece şi obiectiv de ce s-a ajuns la astfel de rezultate. Le ştiu mult prea bine. Nu te erija în judecător, locul e deja ocupat de experţi în domeniu. Nu sta pe margine, nu-mi zice că e ultima dată când mă asculţi, că nu mai vrei să mă vezi aşa. Îmi poţi spune ce crezi, ca şi când ar fi prima dată. Şi eu o să tac, de parcă n-am mai trecut prin asta. După care, treaba ta de prieten este să te bagi. Să te bagi şi să fii de partea mea.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plec?!

Mă doare tristeţea, mă doare IUBIREA,
Frământ o-ntrebare:" Mi-am sfârşit menirea?!"
În suflet e ceaţă şi nu ştiu ce simt,
Mă plimb într-un gol... nu mai ştiu să alint.

Să fi obosit de IUBIRE prea multă?!
Privesc trist la ea, dar ea nu m-ascultă...
Mă-ntreabă de ce am adus-o pe lume?!
De ce-am învăţat-o numai lucruri bune?!

Îmi spune c-o doare cumplit roata lumii
Şi pierde, că-şi bagă "în cârd" cu nebunii!
Cuvintele tac şi inima-i surdă
Şi răii se-adună la colţuri, să râdă.

Mă-ntreb ce e bine: să rămân sau să plec?!
E bine să plec când toţi anii îmi trec!
Rămân în Credinţă, că e cel mai bine
Şi îi cer Răbdării să se-ntoarcă la mine!

Nu ştiu ce să fac, nu ştiu ce s-aleg!
Încerc s-o ascult, încerc s-o-nţeleg!...
Am să-l rog pe EL s-aibă grijă de ea!
Ajută-mă, Doamne, că-i "LECŢIA" grea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertarea păcatelor

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Ştiu că vina mea e mare -
Vină fără de iertare;
Că-mi bat joc de cele sfinte
Şi nesocotesc Scriptura
Când păcătuiesc de-a rândul
Şi cu fapta,
Şi cu gândul,
Şi cu ochii,
Şi cu gura...

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Dar cu mult mai vinovat
Este-acela care minte!...

Eu nu mint -
Eu sunt ca Tine!...
Nu ştiu dacă-i rău sau bine,
Dar nu cer să fiu iertat,
Fiindcă Tu trăieşti în mine -
Şi cum Tu faci numai bine,
Ce fac eu la fel cu Tine
Nu-i păcat...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 12 (decembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 62

Amorul propriu pus-a stăpânire
Pe ochi, pe suflet şi pe trupul meu
Acest păcat nu are lecuire
Că-n inimă îmi stă ascuns mereu.
Eu cred c-am chip frumos cum nimeni n-are
Şi-al meu contur se-arată a fi plăcut
Îmi definesc precis a mea valoare,
Căci la aspect pe toţi i-am întrecut.
Dar când oglinda adevăru-mi spune
Că sunt bătrân şi chipul mi-e ridat
Încep să mă privesc cu suspiciune
Şi ştiu c-amorul propriu m-a înşelat.

Dar tu eşti eu, şi-atunci când mă fălesc
Cu chipul tău, pe loc întineresc.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un erou

De trei ori am avut pornirea de-a ucide,
De-a strânge-n gheare un gât subţire
Şi cald până când buzele devin livide,
Iar pieptul încetează să respire.
De trei ori am alungat demonul din mine,
Sudoarea pe fruntea-mi încă se prelinge;
Şi totuşi, fără dubiu ştiu, ştiu foarte bine,
Că se va întoarce şi mă va învinge.

Ştiu că-s nebun, îmi ştiu păcatul şi necazul,
Ar trebui-în spital infirmitatea mea tratată
Sau, poate, să fiu închis la balamuc. Poate-i cazul
Să nu mai fiu lăsat în libertate niciodată.
O, dar ce cumplit mi-ar fi destinul!
Sunt tânăr şi, de-asemenea, privilor plăcut...
Îmi vad demonul, deşi neclar, şi-i simt festinul,
Şi nu-i decât un singur lucru de făcut.

De trei ori pe-înşelătorul diavol am respins,
A patra oară însă ştiu că va învinge el,
Aşa că mă voi îndrepta spre barieră-întins
Şi-mi voi pune capul pe şinile de-oţel.
Voi vedea cum vine trenul de îndată
Şi-i voi auzi trosnitul roţilor instantaneu,
Venind să-mi sfarâme mintea blestemată...
O, Doamne, îndură-te de sufleţelul meu!

poezie clasică de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

... (fără titlu)

Văd în faţa doi omuleţi
Frumoşi, în iarnă îmbrăcaţi.
Nu sunt, cum aţi crede, doi băieţi
Şi nici doi oameni mai curaţi.

Sunt doar doi îndragostiţi,
Cu cerul drept părinţi,
Ce stau drăguţ îmbraţişaţi,
De căldură, fraţi...

Nu pot crede când îi văd
Cum iubire îşi rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...

"Să mă simt eu, oare, neîndreptăţit
Când de viaţă am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"

Stau şi mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"

poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şansa mea

A sosit ziua.
Apusul meu, începutul tău.
Mintea este un lucru fragil;
Trebuie să-înving, nu să eşuez inutil.
Nu pot pleca în felul acesta,
Cred că nimeni nu poate.
M-am gândit la căderea mea,
Ea îmi învăluie mintea.
Mai vreau doar să-mi găsesc comoara.
Mintea este un lucru fragil,
Iar eu ştiu că pot eşua inutil.

poezie de William Spychalski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea spune că sunt frumoasă, dar eu nu mă văd frumoasă. De altfel, mama mea era cea mai cinstită. Era fenomenală. Ea nu m-a alintat, nu le avea cu pupăturile şi să-mi spună: "Vai, fetiţa mea!" Niciodată! Zicea: "Fii-mea, frumoasă? Pe naiba, nu-i frumoasă deloc, e simpatică." Înţelegi? M-a crescut într-o stare reală de modestie şi eu am puterea să mă văd cu adevărat. Îmi ştiu defectele, ştiu tot ce se întâmplă cu mine.

Stela Popescu în Revista Unica (august 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşuaţi

Clopoţelul sună gol în întuneric
Ştiu că noaptea nu durează veşnic
Şi nici viaţa noastră nu e infinită
Mai ales când n-ai alături pe a ta iubită.

Poate de-aia alerg după tine
Să te văd a mea aici lângă mine
Dar tu-mi întorci spatele râzând plictisită
Nu-ţi pasă deloc că te văd iubită.

Ai avut pe altul înaintea mea
Şi eu am avut o alta înaintea ta,
Te doare în suflet ştim noi asta bine
Ştiu pentru că mă doare la fel şi pe mine.

Să mă ţin de mână
Eu de după şoldul gol
Eu cred că-i iubire
Tu spui că-i viol.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falsului întotdeauna îi este frică de real. Iată de ce mintea pretinde Adevărul dar trăieşte o frică paralizantă faţă de el. Iată de ce oamenii spun: "Dar eu te iubesc Atmaji." Dar în fapt ei nu vin niciodată în Satsang, ei păstrează distanţa pentru că mintea se pricepe cel mai bine la asta. Mintea zice toate astea, mintea pretinde că vrea libertatea, dar nu vine niciodată în Satsang care e libertatea libertăţii. Minciuna are o frică paralizantă faţă de Adevăr, căci Adevărul oricând ar putea-o demasca, tocmai de aceea pretinde că-l iubeşte dar îl ocoleşte. Mintea ta va găsi orice motiv ca să nu te expui în Satsang să păstrezi distanţa în timp ce inima spune: "Nu-mi pasă nici dacă mă ucizi vreau să fiu a ta, vreau să fiu Libertatea dintotdeauna şi pentru totdeauna!" Mulţi dintre voi vreţi să întrebaţi ceva, dar dracul de gând îşi bagă coada şi zice: "Dar ce să întrebi, că acum totul e linişte, tu eşti liniştea". Mintea în Satsang şi mintea la doctorul stomatolog e la fel; când ajungi la cabinet aproape că nici nu mai ştii care e MĂSEAUA CE NU TE-A LĂSAT SĂ DORMI 10 NOPŢI LA RÂND? Şi totuşi continui să trăieşti în teamă şi înstrăinare de tine însuţi. Continui să tânjeşti după iubire când ai putea-o împărtăşi oricând. Ce paradox şi câtă suferinţă, doar pentru că mintea ta mă evită?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e în mintea mea

Ce e în mintea mea, mai bine să nu ştii,
Nu degrabă, dar rişti a te rătăci.
Cum e în mintea mea, scăldată de gânduri,
Mai bine nu veni, să nu te scufunzi în adâncuri.
Cine e în mintea mea, atunci când nu eşti tu,
Întreaga lume şi tot Universul.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 113

De când m-am dus, ochiul în minte crede
Şi el, ce mă-ndruma pe calea mea,
În parte-i orb şi doar în parte vede,
Dar, practic, să perceapă n-ar putea.
Că nicio formă-n inimă nu duce
De pasăre sau floare sau model;
Nimic nu poate mintea să apuce,
Iar ce-a privit nu zăboveşte-n el.
Căci tot ce vede, lucruri dulci, amare,
Făpturi plăcute sau hidoase rău,
Noapte şi zi şi munte, dar şi mare,
Corb, porumbel, le schimbă-n chipul tău.

Şi neputând mai mult, plină de tine,
Mintea îmi face ochiul de ruşine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul de V'day

Mă tot gândesc: se-apropie V'day,
Cadou, ce să-i mai cumpăr, Dumneaei?
Că-i mofturoasă, mofturoasă tare
Şi nu ştiu ce să-i iau – problemă mare! –

Să-i dau cercei? Păi, de-ăştia i-am tot dat
Şi, sunt convins, demult s-a săturat.
O floare? Are, de la pacienţi,
Că-s unii, după mine, prea atenţi.

Păi, ce să fie? Dacă-i dau mănuşi,
Îmi zice, ca alt'dată: "Mi-o făcuşi!"
O ia de apropo că, zice ea,
Cu mine ştie cum a se purta.

Şi-atunci, ce-i dau? S-o duc la un spectacol?
S-ar închina şi-ar zice că-i miracol,
Că n-am mai fost de când un bard local
Mi-a-mbogăţit bagajul cultural.

A, ştiu! – am la parter o librărie,
Îi iau ceva să-mi folosească mie,
Căci fără dar nu cred că se mai poate:
Îi dau, ca dar, o carte... de bucate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săraci anonimi

Nu mai ştiu sau nu pot în poem să te scriu,
Deşi vreau să trăiesc inocente poveşti,
Fascinată s-aud cum iubirea-mi cerşeşti,
Cum să cred că-i devreme când e-atât de târziu?

Mă uimeşti cum te pierzi prin stupide iluzii
În timp ce striveşti tremurând o ţigară
Spunându-mi că-i dulce, deşi ştiu că-i amară
Cafeaua ce-o bei rătăcind prin confuzii.

Rotocoale de fum cu nesaţ urmăresc,
Le văd cum dispar, plutind în neant,
Mă înec respirând. Un fior sufocant
Îmi spune să fug, uitând că iubesc.

Ne zâmbim drăgăstos şi apoi ne-amăgim
Că palatul ce azi e de lacrimi surpat
Ridica-se-va iar şi va fi luminat
De candide surâsuri, dacă tot ne iubim.

Simt că totul e-un rol ce îl joci uneori,
Slab actor, cabotin, lipsit de talent.
Să aplaud nu pot, nu ai fost excelent.
De ce iar îmi insufli inutile erori?

Şi acum vei pleca, am ştiut, am simţit,
N-ai curaj, n-ai putere, nici voinţă să lupţi,
Munţi de ură şi patimi nu-nţelegi să-i înfrunţi
Mai eşti încă aici, dar eu ştiu: te-am pierdut.

Pentru tine nu-i timp, pentru mine nu-i loc,
Basmul nostru nu are epilog fericit,
O prinţesă nu sunt, nu eşti prinţul dorit
Ci săraci anonimi, văduviţi de noroc.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i vina ta

Nu-i vina ta
Că tu mă detestai,
E doar a mea în toate,
O ştiu bine,
Că-n orice împrejurare te aflai,
Eu stăruiam să fiu
Alăturea
De tine!

Nu-i vina ta
Că supăraţi eram!
E doar a mea!
A mea e!
Ştiu eu bine,
Că-n orice depărtare tu erai,
Te aşteptam
Pe tine!

Nu-i vina ta
Că te pierdeai,
E vina mea şi doar a mea,
Ştiu bine,
Că, ori de câte ori cădeai,
Te ridicam alăturea
De mine!

Nu-i vina ta,
O ştiu cu adevărat!
Sunt vinovată eu
Şi pentru tine!
Tu nu eşti
Cu nimica vinovat!
E vina mea
Că eu credeam...
În tine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!