Amar în cerul gurii...
Zăpada-și depăna tăcerea sub pași fragili... și peste-un vis
Ningea cu soare și speranță, ningea da capo, interzis.
Era o iarnă indecisă în care noi ne furișam
Să prindem viața de picioare... și cât de inocenți eram!
Era o zi de vară-n iarnă, se rătăcise iarna-n drum,
Simțeam doar miere-n cerul gurii și nu știam unde și cum
Ne duce clipa-nlănțuirii din valsul mirilor... zâmbeam
Și nu știam ce vifor vine și nici măcar nu bănuiam,
Că soarta ne pândea din umbră, să-și ia tainul său de chin,
Să-mi fie-amar în cerul gurii, să gust din frunza de pelin.
Era și nu era departe deznodământul neștiut
Și de-ar fi fost în fața noastră, neputincioși, n-am fi putut
Să metamorfozăm destinul, că 'ce e scris, în frunte-i pus''
Și de ți-e dat să-ți rupi aripa, vei asfinți, cât ești de sus...
Am înflorit, am strâns și toamne, dar timpul ne-a-nghimpat parșiv,
Și-a așteptat să ne condamne fragilul nostru rogvaiv.
Azi nu mai plâng și nu sunt tristă, e vară-n iarnă ca și-atunci,
Doar un oftat mai am sub gene, se scurge-n ridurile-adânci.
Și răsfoiesc albumul vieții cu amintiri și cu povești,
Aștern o filă în poeme cât încă sunt... tu nu mai ești...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre viscol
- poezii despre visare
- poezii despre vals
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre prezent
Citate similare
Pași în noapte
aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viața către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă așez pe țărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde ești tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
pășeam printre ani și era frig
m-am ghemuit la sânul tău și m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer și lacrima plângea
vorbeam de despărțiri uitând că ieri nu a fost ieri
știam că ai să pleci
eram nebun și nu înțelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
știam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în brațe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce...
știi, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârșit
dar ce este femeie azi sfârșitul
decât lumina noului început
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre trecut, poezii despre sfârșit, poezii despre noapte, poezii despre ninsoare, poezii despre moarte sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Printre fulgi de zăpadă
m-am întors pe țărm într-o iarnă
în iarna ultimului veac
ningea în jur și era frig în lume
ningea a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o pagină de carte
era târziu în noapte și noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorții
eram dublura unui eu pierdut în noi
un pelerin, un scrib sau un nebun
veșnic rătăcit pe drum
plecam și reveneam mereu
în geamurile vieții timpul încă bate
azi nu mai știu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în altă noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieții
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarța lumii mă scriam
povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec și nu am mai rămas
înghețau frunze pe ramuri târzii
se stingea o țigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simțit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iarnă, poezii despre întuneric, poezii despre zăpadă sau poezii despre promisiuni
Ocean de iarnă între noi...
Mi-e iarnă grea sub piele, și prin oase
Mai viscolește câte-un dor de noi,
Pe cetini ninge. Fluturi de mătase
Se-așază peste frunți din doi în doi.
Pe-aleea răstignirilor celeste
Un vis își poartă crucea ca Iisus-
E visul meu, dar visul tău nu este
Și ninge anormal de jos în sus.
La tine-i vară-n ochi, dar ce pustie
Ți-e inima-n deșertul împietrit!
Mai iarnă decât alte ierni o mie
Te-a înfiat și-n alb te-a sihăstrit.
De-acolo din troiene de uitare
N-ai nicio șansă să m-auzi cum strig;
Sunt între noi distanțe planetare
Și un ocean de iarnă și de frig.
Nepământeană zbatere de pleoape
Anunță un dezastru iminent;
Cu un minut îți sunt eu mai aproape,
De un mileniu îmi ești tu absent.
E iarnă grea-ntre noi ca o urgie
Și numai cu vin fiert, nu voi putea
Să te ademenesc, să-mi fii tu mie
O primăvară-n ploi de catifea...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre ploaie, poezii despre planete sau poezii despre ocean
Destinul ningea în sens interzis
undeva cerul încerca să se înfiripe
din noapte,
zorii erau târzii,
târzie era și lumea s-o mai cuprind,
coroane de mesteceni se învârteau deasupra noastră
într-o conjurație a tăcerii,
noi încercam să ne ținem cu mâinile
ca într-o rugăciune
de coaja copacilor,
de clipa aceea de răscruce,
agonia despărțirii era mai crudă decât
incertitudinea existenței,
cuvintele nespuse mureau încet
pe obrajii de fier,
în goana mea prin aer,
nu mai știam dacă alerg după tine
sau după o părere de rău,
destinul ningea într-un
sens interzis
și iarna se prefăcea în necuvinte.
undeva se închideau porțile unei
cetăți,
iar primăvara murea atât de departe,
încât părea puțin probabil,
vreodată,
s-o mai ajung.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre primăvară, poezii despre mâini, poezii despre interdicții sau poezii despre fier
Cât încă iarnă-ți sunt...
Iubesc tăcerea din zăpezi și liniștea de sub troiene
Și albul n-aș vrea să-l ating, când mi se-așterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aș preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.
Și-aș îngheța visele toate și nopțile le-aș îngheța,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbița
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.
În calendare ghioceii se prind în zi de Mărțișor
În hora florilor și-a nopții în care nasc iubiri și dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre și sub ninsori să mai rămân.
Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheață în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ți sunt!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre cuvinte sau poezii despre verde
După chipul și asemănarea noastră
the tenth poem for Shiraz
În ultima vreme
lucrurile ne înconjoară
o pasăre meșterită din lemn
o pasăre din lemn înghițind un pește din lemn
o pasăre zburând în spațiul dintre rafturi
și rafturile de sus mișcătoare spații ale copilăriei
doar tu în albastru, dintr-un timp de apropiere și unul de îndepărtare
dintr-un timp prins în cuvinte și un timp desprins de toate aceste pământuri
și eu cum mergeam azi prin iarnă și cum ningea și tot restul
și tu cum mergeai azi prin iarnă și cum nu ningea și tot restul
și eu cum mergeam azi prin iarnă vorbind singură ce naiba e
doar un simplu timp, o simplă distanță, pământul ăsta ne suportă oricum, suntem binecuvântați
peste o sută de ani, cel care va citi aici va spune, ce norocoși cât de aproape au fost / și cât de departe
peste o mie de ani, cel care va citi aici va zice, cât de identici erau / și cât de diferiți / apoi ne vor scana aceste poeme,
cuvintele adeneul iubirile
ne vor reconstrui
după chipul și asemănarea noastră
dacă ne-am uita pentru câteva clipe în aceeași oglindă
apoi ne-am vedea fiecare de drumul său
tu cel rămas acolo
și eu cea rămasă acolo
ne-am putea imagina împreună
cea mai bună viață posibilă
poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre superlative, poezii despre spațiu și timp, poezii despre păsări sau poezii despre posibilitate
Când încă...
Erai ca un cântec de liră și nai,
Ecou al tăcerii de seară,
Prin mine, cu brațe de flori, alergai,
Când încă eram o vioară.
Valsam printre lumi neștiute de noi,
Doi fluturi cu aripi de ceară.
Muream și-nviam într-un zbor amândoi,
Când, încă în noi, era vară.
Scriam și pe nori și pe stele-un sonet
Și luna era, vai, geloasă,
Eram poezie în ritm violet
Și tu mă făceai mai frumoasă.
Se-oprise și timpul în loc, într-un vis
Și noaptea râdea pe sub gene,
Ningea cu iubire și flori de cais,
Când încă-nfloream în poiene.
În zori măsuram în săruturi o zi
Și ziua era nesfârșită,
Amurgu-aștepta pe o lacrimă gri,
Când încă ți-eram o iubită.
Departe de noi, uragane și ploi
Pândeau sub perdele albastre,
Era o eternă lumină în noi
Din astrele clipelor noastre...
Azi, cântă un cer orfelin de iubiri
Dintr-o frunză de toamnă târzie
Și plouă pe frunțile noastre de miri
Dramatic ca în elegie...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre muzică, poezii despre vioară sau poezii despre uragane
Poem de iarnă
El a venit de departe și nici n-a ajuns bine
că a plecat încă mai departe:
a stat doar cât să facă
din apele adormite ale inimii mele poticnite
un murmur de silabe, trezind dimineața.
Ca toți oamenii care împart
viața lor cu lumina,
era foarte inocent, el a adus din locul
unde se născuse
fervoarea lucrurilor care aparțin mării.
N-am cunoscut veselie mai pură
decât cea care era în pietrele
umede-ale ochilor lui
și care mai dansează și acum în flăcările
fiecărui colț al acestei case.
Spre seară, cântecul
unei pasăruici și vântul spuneau
același lucru: nu lăsa pârjolul
deșertului să-ți invadeze inima.
Iar asta fără ca tu să prinzi măcar de veste.
poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre inimă, poezii despre vânt, poezii despre somn, poezii despre seară sau poezii despre ochi
Mă pliez pe toane, să te am...
Tu mă descompui și mă compui, tu mă urci în cer și mă cobori,
Sunt a ta și sunt a nimănui, sunt deșert și ploaie fără nori.
Tu mă înflorești, mă veștejești, mă desființezi și mă-ntregești,
Azi mă uiți și mâine mă iubești, mă alungi și iarăși mă primești...
Îmi frângi visele într-un minut și ningi peste mine-n luna mai
Ca și cum nici nu m-ai cunoscut și doar iarnă și furtuni îmi dai.
Vii prin mine și mă viforești, de nu-mi mai găsesc niciun poem,
Doar septembrie îl mai citești, și să nu mi-l furi, încă, mă tem...
Aștept jurământ pe inelar, să te știu, cumva, numai al meu,
Tu îmi spui că visu-mi e-n zadar și că totul e doar un clișeu.
Nu te știu decât din amintiri ale unei toamne în amurg,
Când mi-ai pus pe buze trandafiri și de-atunci dorințe-n mine curg...
Și îmi ești și nu îmi ești și-aștept, ca din când în când să te aud,
Glasul tău aș vrea să îl păstrez și în glasul meu să îl includ...
Mai visez, încă n-am obosit, că te voi privi în ochi vreodat'
Și atunci vei ști cât te-am iubit... și de toate tu ești vinovat...
Mă pliez pe toane, să te am, ca pe-un elixir pentru pustiu
Și la orice caznă mă înham, doar ca să te am cât de târziu...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre viitor sau poezii despre trandafiri
Iarna
m-am întors pe țărm într-o iarnă
cerurile erau uscate și reci
ploua în jur și era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă
era târziu în noapte și noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorții
eram dublura unui eu pierdut în doi
veșnic rătăcit pe drumul meu
plecam și reveneam mereu
în geamurile vieții timpul încă bate
azi nu mai știu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieții
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarța lumii scriam povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec și nu am mai rămas
înghețau frunze pe ramuri târzii
se stingea o țigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simțit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce nu a venit Moș Nicolae la mine...
Am fost copil? Eu nu-mi aduc aminte
N-aveam ghetuțe pentru Moșul Nic
Și eram dintre toți cea mai cuminte,
Dar, Moșul, mie, nu mi-a dat nimic.
Nici nu l-am așteptat vreodată-n seară,
Nici dimineața nu l-am așteptat.
Știam că pe la noi n-o să apară,
Sătul de-al mamei permanent oftat.
Doar se oprea la ușa încuiată,
Dar nicio bucurie n-auzea.
Doar lacrima măicuței blestemată
Pe pragul ros de carii tremura.
''Aici nu sunt copii, plec mai departe,
Că de-ar fi fost, aș fi știut precis''.
Așa gândea Moș Nicolae-n noapte
Eu l-am văzut pe Moșul, doar în vis.
Venea cu haine și cu ciocolată
(Din vis nu aș fi vrut să mă trezesc)
Fiind copil, eu, gustul, niciodată
Nu l-am simțit și poate că greșesc,
Acum, când mai ascund câte-o bomboană
Și ca o hoață mă desfăt cu ea.
Dar am rămas de-atunci cu-această toană,
Doar mamei, de-aș avea-o,-acum, i-aș da.
Nici azi n-aștept, să-mi vină pe la poartă-
E liniște în casă ca și-atunci.
Copilul trist din mine mai așteaptă...
-Moș Nicolae-n mine să arunci
Cu anii ce s-au dus pe negândite,
Așa, ca o părere au plecat.
La ușă sunt ghetuțe lustruite,
Pe care necopilul le-a lăsat...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație
Să mă trezești, eu încă dorm...
Să mă trezești, iubite, cu zăpadă
Și să mă ningi cum numai tu mai știi,
Cu dorul tău ce l-am pierdut pe stradă,
Când încă mai erau ciorchini în vii!
Să-mi amintești colinda necântată,
Din seara de Ajun. Te-am așteptat!
Ningea cu alb, ningea ca-tr-o sonată,
Dar, tu în altă lume ai cântat.
Și aripi ți-ai crescut, ca în poveste-
Pe ale mele mi le-a retezat
Un vultur ce pândea flămând pe creste
Și eu cu tine nu am mai zburat.
Mi-s rănile și-acuma sângerânde
Și niciun înger nu găsesc să-mi dea
Vreun zbor de prin icoane muribunde,
Sau doar o aripă de catifea.
Să pot să te găsesc în noaptea sfântă,
Când, doar atunci, minunile-ar putea,
Să-mi fericească așteptarea frântă
De imposibilul din mintea mea.
Eu încă dorm, iubite, mi-e mai bine,
Să nu mai văd cum ninge abuziv.
Troiene te-au ascuns în alb, de mine-
De ne-am putea trezi în rogvaiv!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre îngeri, poezii despre vulturi, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Poveste de iarnă
n-am știut
până să-ți scuturi părul
cât de văduvit era cerul nopții
de stele
poezie de Paul Alex
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre păr
Imi ceri prea mult
îmi ceri prea mult;
nu cred că am să pot vreodată
să rup din cerul meu o stea
și-o lună, totodată.
pe cerul meul nu este lună,
a fost furată când îmi era aproape
însă am înțeles motivul,
era iarnă,... era noapte.
dar stele mii și mii se nasc
cu fiecare clipă care trece
și nu le vrei, nici nu îți plac
căci era iarnă,... era rece.
îți pot da soarele de vară
și stele-o mie legate într-un cult,
de nu le vrei, îți spun cu îndrăzneală,
îmi ceri prea mult.
poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere sau poezii despre Soare
Fără speranță
Te-am întâlnit din întâmplare
-Nu mă vedeai cât sufeream-
Erai la braț c-un oarecare...
Nici nu știam p-unde mergeam.
Pluteai fuior pe Strada Mare
-Nu te uitai că existam-
Pășeai sublimă, cu candoare...
Topit, din ochi te urmăream.
Îmi făcusem sufletul o floare
Să-ți dăruiesc esențe fine,
Dar în privirea-ți visătoare
N-aveai sclipire pentru mine.
Jucai, o simplă trecătoare,
Erai o muzică de pași.
Trupu-ți era un glob de soare...
Spășit, în scrum, o să mă lași?
Eram atlet în alergare
Să-ți ies în cale tot mai des
Și inima-mi simțeam că moare...
Doream să-ți fiu un tril, un vers.
Îmi făcusem irisul o mare
Să-ți scalzi în voie trupul fin;
Ți-eram talazul la picioare
Și mă spărgeam, să-ți mângâi chin.
Aveam în gând priviri de boare
-Plonjeam în ochi-ți caviar-
Mă afundam pierdut din zare
Să-ți fiu abis, să n-ai habar.
Fărâmă din sclipiri fugare,
Doar o privire-ai aruncat;
Sunt în explozie... de stare!
Sunt fulg în zborul de-nălțat!
Sunt tot ce Universul are
-Am inima toat-un inel-
Ești pulsul meu, o încântare;
Iubit-o!... M-ai pierdut... nițel!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre puls, poezii despre prăpăstii sau poezii despre picioare
Spini
era frig și era iarnă
ningea acut
în noi, pe lângă noi
era atât de frig în camera goală
ningea cu tăceri în vremea de apoi
afară, pe două ramuri ruginite
înflorise un trandafir
roșul aprins era culoarea lui
în albul pur, din jur
soarele se risipea, pe aici, pe undeva
jos, cădeau petale
una câte una
era ploaie și vânt
cețuri plângeau prin crâng
se scurgeau alegoric pe pământ
afară niciun cânt
pescărușii plecaseră demult
m-am înțepat într-un spin și am țipat
nu am știut și l-am certat
dimineata priveam trist
la fereastră, trandafirul se uscase în glastră
în iarna asta, când lacrimi curg, se scurg
ce să mai fac, aici, acum
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu
Nu era încă aici, dar era pe drum încoace; se apropia din minut în minut. Când povestești una ca asta, oamenii spun că așa ceva nu poți să simți, e doar o închipuire. Nici nu poți dovedi, dar, cu toate astea, eu știam. Simțeam cum venea pe drum și se gândea: Acum mai sunt numai trei ore, și ajung. Acum au mai rămas două ore și trei sferturi. Acum numai două ore jumătate! Ah, ce încet merge. De-ar merge totuși ceva mai repede. Încă două ore, și un sfert, și voi fi acolo. Voi fi la ea.
Hans Erich Nossack în Cel mai târziu în noiembrie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre ore sau citate despre minute
Ochii mamei
Era o iarnă timpurile și bătea vântul peste viață,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârșise,
Urla un vânt câinos în noapte și era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu și era gheață.
În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa și lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul și n-aveam lemne cumpărate.
Un crivăț surd vuia din norduri și dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheață,
Trecusem doar de miezul nopții, dar era ger spre dimineață,
Iar vântul ne gonea căldura și ne simțeam goniți de-acasă.
Simțeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopții,
Cei mici plângeau de frig, iar casa își scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeții, sus, pe grindă, căpriorii
Și nu știam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorții.
Dar mama a ieșit din casă, a luat securea și o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte și s-a deschis prin viscol ușa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenușa,
Eram copil și-mi era frică și mă temeam că o să moară.
Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Și am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop și o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopții un lemn să facem iarăși focul.
Opincile erau prea rupte, dormeam așa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri și ne-afundam în ea ca-n ceață,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din față,
Dar ochii mamei erau ageri și străluceau ca două stele.
Era puternică și bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte și ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viață tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poți merge întotdeauna mai departe.
Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopții, de sub pulpana de zăpadă
În așa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să și-l fure.
La ziuă, aveam foc în sobă și-n casă era cald și era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuți, pe geam, afară,
Știam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Și în ochii mamei noastre era iarăși plină zi de sărbătoare.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre lemn sau poezii despre ger
Jurnal
sunt trufașă, aparent puternică
un os de elefant pe o ceață gri
puțin zâmbet
multă uitare
cer
undeva am toate morțile puse deoparte
și dacă aș fuma
fumul meu ar duce în sus mesajul
dar nu fumez
uneori nici nu scriu
uneori nici nu trăiesc
uneori nici nu sunt
doar un alter ego al vreunui sinucis
doamne, cu un fular
în bucătărie
era iarnă
la tg. mureș ningea
la fel pe geamul lui mic
poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat, poezii despre zâmbet, poezii despre fum sau poezii despre elefanți
Se răsuceau în vârtejuri clipe eterne
nu știam cum să-i spun,
cum s-o alint, cum să-i zic
nu știam dacă mi-o doream lângă mine,
știam doar că, ceea ce simțeam,
era luminos și eram îndrăgostit și uituc
și nu mai urla ca odinioară
haita de lupi din artere
doar de foamea de trup,
ci de arșița dragostei, o iubeam
eram îndrăgostit cum nu fusesem niciodată
îndrăgostit de vreo femeie din viața mea,
eram sincer și bine întenționat.
mă supuneam ei, eram beat
de-atâta pulbere și stele,
se răsuceau în vîrtejuri clipe eterne.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate, poezii despre lupi, poezii despre femei, poezii despre dorințe sau poezii despre alcoolism