Preda Buzescu

De trei zile lupta n-a mai încetat
Şi tătarul pare c-a înaintat.
Dar Buzescu Preda vede cu durere
Floarea României ce pe vale piere.
Trece înainte pe un cal în joc
Ce varsă din ochii-i flacăre de foc.
Strigă cu tărie cetelor zdrobite
Ce la glasu-i mândru se întorc uimite.
Iată că nepotul hanului tătar
Trece pe-un sălbatec, ager armăsar.
Unde se arată pe întinsa vale
Prin oştirea noastră îşi deschide cale.
Iar Buzescu Preda cum îl întâlni,
Îi ieşi-nainte şi-astfel îi vorbi
— "Dacă nu ţi-e frică şi-ai credinţă-n tine,
O, tătare! vino să te baţi cu mine!"

Ei descălecară atunci amândoi
Şi se iau la luptă ca doi juni eroi.
Ochii tuturora cată cu mirare
La Buzescu Preda şi tătarul mare.
Ei se bat la raza stelei cei de foc,
Flacările-i albe pe-a lor zale joc.
Vântul răcoreşte fruntea lor udată
Şi mânia dulce sufletul le-mbată.
Ei se bat în spade — spadele se frâng;
Şi se iau la braţe — se smucesc, se strâng.
Când tătarul scoate o secure mică
Şi lovind pe Preda, pavăza îi strică.
Dar el cu măciuca astfel îl lovi
Încât deodată câzu şi muri.

Iar după aceasta, oastea românească
Pleacă şi învinge horda tătărască.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Şi pe-o vale verde oştile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Şi recheamă dulce tinerii săi ani.
Viaţa noastră trece ca suava rouă
Când speranţa dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viaţa lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci şi argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Şi în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală şi le mulţumeşte
Şi luând paharul astfel le vorbeşte:
— "Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ş-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre ruşinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge braţul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi şi triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară
Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
Astfel e românul şi român sunt eu
Şi sub jugul barbar nu plec capul meu."

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popa Stoica

Pe o vale verde, sub stejari bătrâni,
Trece popa Stoica cu trei mii români.
Luna plină-nalţă discul ei pe munte,
Stoica stă la masă cu cei mai de frunte.
Acolo eroul, oaspeţii beau vin,
Pentru a lor ţară ei pe rând închin.
Un sol turc ajunge, ş-astfel le vorbeşte:
— "Cu cincizeci mii oameni paşa vă loveşte,
Armele depuneţi, primiţi a vă da,
Căci cu caii numai vă vor sfărăma.
Padişahul viaţa vouă dăruieşte."
Însă popa Stoica astfel îi vorbeşte:
— "Fiii României nu dau arma lor
Fără să se bată. Ei cu dânsa mor."
Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună.
Ei se bat în noapte la raze de lună
Când pe cerul negru zorile resfir
Coamele de aur şi de trandafir,
Caii peste câmpuri de turci învelite
Înotau în sânge până la copite.
Popa Stoica luptă; mor bravii români,
Însă ca vitejii, cu armele-n mâni.
Paşa zice popei: — "Vino tu la mine,
Armele depune; un viteaz ca tine
E păcat să moară". Popa, cu arma-n mâni,
Moare cum muriră cei trei mii români.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Ştefan cel Tânăr Vodă (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

a preda

A preda înseamnă a învaţa înmulţit cu doi.

definiţie clasică de Joseph Joubert
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şahistului Dragoş Preda

Un mic şahist a afirmat
Că Preda nu e talentat,
Dar, după ce-l făcuse mat,
Chiar şi arbitrii s-au predat!

epigramă de Mihai Enachi din suplimentul "Weekend Magazin" al cotidianului "Viaţa liberă" (3 februarie 2012)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

a te preda

A te preda înseamnă a renunţa la control, dar nu şi la putere.

definiţie de Sondra Ray
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preda la noi

Preda la noi geologia
Şi, când vorbea de vreo fosilă,
Îl ascultam cuprinşi de milă,
Cum îşi făcea biografia.

epigramă de Vasile Bogrea din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Ştefan cel Mare

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oştire;
Ţara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatră şade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

Negre şi bogate sub cununi de flori;
Ochii ei asupră-i cad pătrunzători;

Cad ca două raze, dulci şi călduroase,
Mâna ei atinge coamele-i undoase.

- "Ce? Eroul mare, umbra a grăit,
Însuşi el suspină şi s-a îndoit?

Înţeleg fricosul ce ascuns loveşte,
Robul ce sărută jugul ce-l striveşte;

Dar un suflet mare, suflet de bărbat,
Nu-nţeleg, o, Ştefan, cum s-a întristat!

Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată!
Urmă datoria care ţi-e lăsată!

Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;
Cu-orice-mpiedicare ţar-a ta va fi!"

Pe un nor de aur zboară ea cu fală;
Un parfum de roze pasul ei exală.

Ştefan se deşteaptă, şterge faţa sa,
Unde-o lăcrimioară dulce se scura.

Luna argintoasă râde printre nori,
Dulcea filomelă cântă între flori;

Iar la focul lunii, când mi se deşteaptă,
Vede-a lui oştire care îl aşteaptă.

Vede căpitanii ce îl înconjor
În tăcerea nopţii le vorbeşte lor:

- "Fraţilor de arme, fala romănească!
Dacă o să piară ţara părintească,

Dacă-n cartea soartei este însemnat
A pieri poporul cel mai lăudat,

Cel puţin atuncea piară vitejeşte
Remuşcând toiagul care îl loveşte,

Ca un ager şarpe ce lovit şi-nvins,
Caută să muşte cel ce l-a atins!

Astfel e românul, şi-n a lui cădere
Cine îl răneşte, după dânsul piere!

Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;

Stelele de aur mai cu foc lucesc
Şi-n adâncul nopţii văile mugesc:

- "Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele singuratic Marin Preda

Dar te întreb eu acum: de ce totul trebuie trăit? De ce totul trebuie consumat? N-ajunge că sîntem siliţi să mîncăm? Trebuie să ne mîncăm şi sufletele? Unde scrie asta? Adică cum, nu putem păstra în sufletul nostru şi lucruri netrăite? Trebuie neapărat să înghiţim tot ce e pe lume? De ce? Ca să avem pe urmă ce vărsa în mormîntul în care o să fim băgaţi? E o veche întrebare a mea la care rămîn.. Am iubit o fată! Nu-mi ajunge? De ce trebuie alta? Şi acum ascultă: Am vrut o dată să schimb lumea! Nu-mi ajunge? De ce trebuie s-o iau de la cap şi să merg pînă în pînzele albe

citat din Marin Preda
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
Pe fluviul luciu o barcă s-arată
Cu pup-aurită, cu flori cununată,
Cu văl de satin,
Cu june fecioare ca visuri frumoase
Ce-n viaţa fugindă se-nclin amoroase
P-al nostru trist sân;
Un om cu cosiţe şi gene albite,
Cu braţe secate, cu feţe pălite,
Cu coasa de fier,
Apare în barca cu dalbe fecioare
E timpul; iar ele sunt blândele oare
Ce vin şi iar pier.
Şi barca se duce prin valuri purtată;
Iar grupa de fete de visuri se-mbată,
De viaţă se-ncânt;
Cosiţa lor saltă sub aurea dulce
Şi flacăra lunii pe brâul lor luce,
Şi iată cum cânt:

"Vin' cu noi, străine june,
Să te-mbeţi de răsfăţări,
Vin' pe tinere cunune
De adună desfătări!
....................

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă...

Şi dacă doliul ar flutura
La geamul închis al vieţii,
Pentru a nu mă prăfui
De restul lumii,
Popasul acesta s-ar cuveni.
Ce-s oamenii din jur?!
Cei mai mulţi, cioclii destinului
Târguindu-se cu speranţa
De a fi fericiţi.
Nişte dependenţi independenţi
De relaţiile cu "Preda".

Nu ştiţi cine este acest "Preda"?!
Unicul amant fidel al destăinuirii...
Panerul durerii şi lacrimilor nespuse
Dispărut după un pumn de Distonocalm.
Sevraj al neîmplinirii...
De când m-au dopat cu durere
Mi-e indiferent că trăiesc.
Poate că nici eu nu mă înţeleg
Şi atunci ce rost " a fi înţeleasă" de alţii?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te preda, nu ceda, te rog! Chiar dacă frigul arde, chiar dacă teama muscă, chiar dacă soarele se ascunde iar vântul tace. Încă mai există foc în sufletul tău, încă mai există viaţă în visele tale.

citat clasic din Mario Benedetti
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între viitorul şi trecutul meu e un joc... Mă simt liniştit şi împăcat, dar îmi dau seama că viaţa mea înseamnă chiar acest joc între trecut şi viitor, care e anormal la vârsta mea... Nu vreau eu să mă gândesc la viitor, dar atunci apare în mine, pretimpuriu, trecutul, ca un mare semn de întrebare, pe care eu mă prefac că nu-l văd.

Marin Preda în Marele singuratic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua internaţională a poeziei

Deoarece, şi eu iubesc
Acestă zi iubită,
Exist, prin cei ce mă citesc
Şi-am inima citită.

Ziua aceasta a trecut
Şi iarăşi va veni,
Iubire, ziua, s-a făcut
Şi nu: se va sfârşi.

Un... interpret, de poezie
Este un răsărit de soare,
Are talentul... de a scrie
Şi-a ne aduce alinare.

Iubiţi pe cei ce ne iubesc
Iubirea lor ne lasă,
Numai aşa, ei, dăinuiesc
În fiecare casă.

Trecut-am şi eu să vă las
Murind, să dăinuiesc,
Eşti cunoscut prin al tău glas
Şi-n viitor privesc...

Rămas în urmă al meu cânt
Va trece înainte,
N-am fost un nimeni pe pământ
Căci am rostit cuvinte...

Aşa mă văd în viitor
Şi visu-acesta îi real,
Tu, mi-eşti un simplu cititor
Şi-mi plângi, urcând un deal...

Iar eu cobor, cobor la vale
Cântând din fluier şi doinind,
Oare, ne întâlnim în cale
Cu-aceleasi rime, viersuind?

Noi, viitorul, nu ni-l ştim
Dar viitorul vine,
Atunci, vom spune, te iubim
Mi-e tare dor de tine.

Lumea aceasta-i trecătoare
Creşti şi devii boboc,
Apoi, devii... o mândră floare
Şi mai apoi... deloc.

Această dispărută floare
Dacă-i poet, va răsări:
Prin cititor, sau cititoare
Şi-aşa... va dăinui.

O, cât de bine-i să trăieşti
Să scrii o poezie,
Eşti sufletul care iubeşti
Şi floarea lumii vie...

Zile şi nopţi eşti sărbătoare
Gătim şi-mparfumat,
Iubirea ta,-i nemuritoare
Un lucru minunat...

Eşti... ceea ce-ai dorit să fii
Şi iat-ai devenit,
Iubit, poet de poezii
Şi viu... chiar, de-ai murit.

poezie de Paul Preda Păvălache (21 martie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formidabil ce putere poate să aibă asupra noastră o idee ce ne trece prin cap.

citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie nu-mi place sa ma bat cu nimeni, dar daca spui la cineva, sa stii ca ne batem.

Marin Preda în Întâlnirea din pământuri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă

Când iubirea înseamnă umilinţă,
Iubirea nu mai e iubire...
Când în suflet nu este pocăinţă,
Clopote bat în neştire...

Când se dărâmă ziduri de cetate,
Şi-n inimi e un foc diabolesc...
Eu trec peste acestea toate,
Chiar dacă săgeţile izbesc!

Când iubirea-nseamnă umilintă,
Eu am să mă opun!
Şi plin de falnica-mi dorintă,
Voi găsi un drum mai bun...

De apusul omenirii e aici ş-acum, mă voi preda...
Ce răni adânci să-mi facă vor putea?
Ce gânduri blestemate mă vor putea învinge?
Nu mai am nimic în mine ce se poate frânge...

poezie de Alin Caras din Daraveli de Clopotniţă (12 aprilie 2014)
Adăugat de Alin Caras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
...

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vrut odată să schimb lumea! Nu-mi ajunge? De ce trebuie să o iau de la cap şi să merg până în pânzele albe?

Marin Preda în Marele singuratic
Adăugat de Rovena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă joc... Tu! Ce faci?

Peste câmpuri pustii,
Cu un grup de copii,
Uneori printre vii,
Sau păduri argintii,
Eu mă joc....

Încălţat sau desculţ,
Mai jegos, ca cei mulţi,
Chiuind sau cântând,
Uneori chiar... plângând,
Dar mă joc....

Pe la vaci, pe la oi,
De e praf, de-i noroi,
Prin mocirle, puhoi,
Ce apar după ploi,
Eu mă joc....

Mă lovesc şi fiori
Mă cuprind uneori.
Nu mă las şi din zori,
Iar alerg printre flori,
Şi mă joc...

Tu ce faci?

Da! Şi eu joc....

Un barbut de noroc
Pe la colţuri de bloc.
Pe un pot din ţigări,
Ce conţin şi.... "Plăceri"
Şi eu joc.

Uneori şi pe bani!
Când nu am gologani
Mai cerşesc la babaci,
Dacă au? Că-s săraci.
Dar.... mai joc.

Mai trag fum dintr-un muc
De ţigară, trabuc.
Eu cu ea mai plutesc
Printre nori, să cerşesc...
Dar mă joc...

La subsol sau pe hol,
Tot mai des, când e gol.
Arunc mingea, un lob,
Sparg un geam şi un glob,
Dar mă joc.

Ce să fac? Nu am loc.
Printre blocuri să joc?
Peste tot sunt maşini,
Cu şoferi mai cretini,
Ce mă-njură cu, foc.

Unde? Şi... cum să mai joc?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plecat în septembrie 1985. Primisem o invitaţie în baza unei burse Soros pentru a preda poezie la New York University. Ca şi cînd poezia se poate preda!

Nina Cassian în revista 22, nr 721
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!