Ultima Chemare

Pe cararea batatorita, praful tacerii se asterne-ncet, usor
Mai ieri era atata forfota si zgomot, zambete si veselie,
Azi, inghitit de-acest pustiu de lacrimi sunt cuprins de dor,
Si adapat de vise in nopti tarzii ma dezvelesc in poezie.

Oglizi crapate reflecta triste spuma din oceanul obosit,
Timpane sparte aud cum curge timpul in fiecare val ce moare,
Secunde ruginite, grabite alearga pe cadran spre infinit,
Culorile au adormit, pierdute parca-n fiecare floare.

S-a ofilit lumina. Razele noptii se topesc in intuneric,
Sperantele s-au deghizat in nuferi, pe lacurile-ndepartate,
Se risipeste ‘ncet acest taram ce nu de mult era feeric,
Din floarea vietii cad pe rand petalele de timp, uitate.

Mor putin cate putin, la orice pas, inaintand usor spre Viata,
Si dezbracat de umbra-mi, liber, in curand zbura-voi catre soare,
Spre rasarit, deschid ferestrele mai larg in fiecare dimineata,
Si plin de pace, fericit, ascult atent, Ultima Lui Chemare.

poezie de Marius Alexandru (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul toamnei

Ma scald, intr-un vartej de frunze ratacite,
Si ma afund, incet in valuri de arama,
Sperantele-mi intr-un ungher se-ascund chircite,
Prin nouri desi, azi, tesatura de lumina se destrama.

Ma las purtat de pasari, pribegind prin cârduri,
Si zbor spre orizonturi plumburii si prafuite,
Iar aripile-mi rupte imi atarna... falduri, falduri
Ingrijorarile imi curg in ganduri negre, ravasite.

Sunt inghitit, de un pustiu de lacrimi insetat,
Si razele credintei in intuneric se topesc incet,
Sunt singur, trist si parasit... infometat,
Al toamnei melancolic, deprimat... poet.
.............................................................................

Dansez cu frunzele uniti in hora bucuriei,
Si ma inalt spre tarmuri de visare,
Sperante vii ard flacara aprins' a marturiei,
Si dezbracat de umbra ma indrept spre soare.

Purtat de pasari able spre ‘naltimi necunoscute,
Murind cate putin inaintez spre Viata,
Cu aripile larg deschise... renascute,
Plutesc fara de grija spre Eterna Dimineata.

Pe strazi au inflorit iar ploi de fericire,
Si din credinta mi-am zidit un trainic parapet,
Se nasc in mine noi izvoare de iubire,
Azi sunt al toamnei cel mai fericit... poet.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (25 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Padurea

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare triste se rasfrang
peste padurea care parca iarasi moare.

S-a transformat tot sangele si auru-n rugina,
Iar crengile, salbatice stihii, se-nalta catre cer
cersind in liniste, o picatura de lumina.

Un vultur mandru se inalta sfidator,
In rotocoale falnice brazdand vazduhul,
Pe balta fumurie doua rate ratacite... mecaie usor.

Un coiot (domesticit) obosit de-atata toamna,
Si-a facut culcus din frunze moi,
Si fara nici o grija hotari, macar putin, de-amiaz sa doarma.

Am plans si noi o clipa cu padurea intristata,
I-am mangaiat cu pasi domoli pe-alei cararea,
Si i-am soptit duios, in taina, ca noi niciodata,
nicicand, nu-i vom uita infatisarea.

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare vesel se rasfrang
peste padurea care niciodata si nicicand nu moare.

poezie de Marius Alexandru (8 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe panza vremii

Grabite amintirile se-nghesuie-n prezent,
Iar visurile stau pe loc in miez de noapte,
Chiar infinitul e cuprins parca-n acest moment,
Cand pendula bate in surdina, ultimile soapte.

Pe panza vremii, un tablou a fost pictat,
Atat de diferit e pentru fiecare,
Pentru unii e alb-negru, gri sau foarte colorat,
Cu ploi si ceata sau... plin de lumina, cu mult soare.

Un ghiocel zambind la Primavara,
Fluturi dansand de bucurie-n zbor...
Luna trista si tacuta seara dupa seara,
Sperantele ascunse-n lacrimi care dor.

O floare-a vietii cu petale ce se frang,
Sau muguri insoriti pocnind in armonie
La capatul de drum, langa o piatra, ochi ce plang
In alta parte-un inceput, un gangurit, si veselie!

Cum o sa fie oare, maine-al meu tablou?
Cate culori?... sau voi avea un alt tablou in dar?
Vor fi nori negri si furtuna sau mult soare-n Anul Nou?
Orice-ar veni e numai Dragoste si Har!

Eu sunt doar panza veche pe acelasi sevalet,
Si nu pricep adesea multe, si mi-e greu...
Dar stiu c-al meu tablou va fi frumos... complet,
Caci Pictorul e insusi Dumnezeu!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (28 decembrie 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul Florilor de Tei

In nopti tarzii de toamna plumburie,
Plangeam cu frunzele cazute pe alei,
Dar de pe cer, o stea-mi sopti cu bucurie:
Adu-ti aminte de parfumul florilor de tei!

Un zambet s-a nascut pe trista-mi fata,
Mi-am inchis ochii coplesit de dor,
Am adormit, dar m-a trezit mirosul florilor de tei, spre dimineata,
Eram schimbat si fericit cu gand de zbor.

poezie de Marius Alexandru (6 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In fiecare dimineata, la sculare, suntem creditati cu 86400 de secunde de viata pentru ziua respectiva, si seara, cand ne culcam, nu exista un report al lor, ce n-a fost trait in cursul zilei este pierdut, ieri a trecut. In fiecare dimineata, magia reincepe si noi ne jucam cu aceasta regula de neocolit: banca ne poate inchide contul in fiecare moment, fara nici un preaviz; in orice moment, viata se poate opri. Si atunci, ce facem cu cele 86400 de secunde zilnice? Nu sunt oare secundele de viata mai importante decat dolarii?

Marc Levy în Şi dacă e adevărat..., 14
Adăugat de Georgeta Jenei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iia Romaneasca

Se odihnesc tacute, cusute pe ea, vise si amintiri
ce coboara magic in siruri viu colorate
spre manecile largi deschise catre infinit.
Pe piept, poarta plina de mandrie
doruri, lacrimi si zambete,
Iar pe umeri, altita, imbracata in iubire
parca sta gata sa zboare spre nemurire.
Un poem incarcat de istorie, o doina
cu glas de privighetoare, camasa alba de lumina
pentru cei mai frumosi ingeri. Iia Romaneasca.

poezie de Marius Alexandru (17 iunie 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ingropat inca un an in amintiri

Atatea clipe intr-un apus de timp au fost ascunse,
Am ingropat inca un an in amintiri,
Atatea vise anu-acesta au fost rapuse,
A fost atata frica, ura si atatea uneltiri.

Mi-am golit desaga de lucruri vechi, si-atat de grele,
Imi fac, la inceput de an, proiecte noi,
Imi zboara gandurile pe alei de stele,
Doar Tu cu mine, impreuna amandoi.

Ninge albastru peste noi, cu stele de argint,
‘Mi-atingi buzele cu fulgi de har si de iubire,
Speranta iar se naste-n inimi pe pamant,
Miroase-a flori, a primavara, si a ploi de fericire.

Pasesc increzator in noul an, mai fac un pas
spre Viata fara de sfarsit, in Rasarit,
Cuprins de doruri, tot mai des privesc spre ceas,
Si Te atept sa vii cat mai curand, Isus iubit!

poezie de Marius Alexandru (3 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Seara varsa stropi de intuneric
Peste peste trupul meu resemnat, peste acest taram himeric
Unde privesc pentru ultima data apusul sangeros
Cum lasa cortina peste sufletul meu dureros.
Apusul de maine sper sa nu mai vina
Vreau sa ma trezesc intr-o bezna fara lumina
Intr-o lume cu nori intunecati dar pe un cer fara soare
Caci razele lui imi arde inima ce doare, si imi aduce aminte de a ta privire
Privire in care am vazut raze de speranta, sclipiri de foc
Raiul, desi am fost in viata, un suflet pur, toate in acelasi loc.
Paradisul iadului din sufletul oricui,
Era pictat doar in ai tai ochi caprui!
O ultima scrisoare iti las acum, un ultim trandafir, pentru ultima oara
Pentru ca de maine poetul ce plange in mine o sa moara
Sinucis in aceasta ultima acrisoare, in aceasta ultima seara
In care aripile ce l-au invatat sa zboare
Se vor ofili precum versurile ce l-au mintit sa nu creada in stele cazatoare.
Vor bate multe versuri la poarta mea incuiata
Dar voi lupta chiar si cu mine doar sa nu o mai deschid vreodata
Caci cu fiecare vers, cu fiecare rima otravita ce o voi lasa sa intre
Veninul din al tau parfum imi va reumple gaura din inima, acum acoperita cu pietre.
Iti mai scriu o ultima scrisoare, o ultima adiere de vant
Alintata spre tine de al meu avant, va mai muri odata pe pamantul sfant,
Va mai curce prin parul tau... de maine va mai curge doar spre neant
Odata cu poeziile smulse din suflet pentru tine
Ce le vei uita odata cu timpul ce te va face sa uiti de mine.
Vei uita privirea mea vei uita sunt sigur si de glasul meu
Dar sa nu uiti ca o data, pentru cineva, pentru un poet, ai fost un fel de Dumnezeu.

poezie de Manuel Gabriel Danca (3 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai coborat din Slavile Senine

Ai coborat din slavile senine,
Cu chip de rob si imbracat in lut,
Ca sa petreci cu mine prin ruine,
Sa-mi schimbi sfarsitu-n inceput.

Ai pus in ochii mei Lumina,
In lacrima-mi, sclipiri de soare,
Prin roua diminetii in gradina,
Tu imi zambesti din fiecare floare.

Pe-obrazul meu ai pus seninul,
Si mainile mi le-ai deschis spre semeni larg,
M-ai invatat in soapta cum s-ofer alinul,
Panzele iubirii sa le tin intinse pe catarg.

Ai pus in sufletu-mi trist si pustiu,
Dragostea si pacea Ta de nedescris,
Ai transformat trecutu-mi cenusiu,
In curcubeu si dor de Paradis.

In inima mea s-a aprins un foc ceresc,
Cand Ti-am vazut privirea, prima oara,
Si de atunci in mine zilnic flacarile cresc,
Iubiri ce nicicand n-o sa moara.

Curand o sa ma ‘nalt spre slavile senine,
In haina alba de mireasa imbracat,
Inconjurat de diamante, perle si rubine,
Pe vesnicii cu Tine in Palat.

poezie de Marius Alexandru (26 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai stins

Inca o petala cade rostogolindu-se in gol
Facandu-si loc printre atatea vise
Pe care le zdrobeste in cadere...
Insa aceasta petala e unica in felul ei,
E ultima petala, ultima speranta.
Ultima speranata tocmai s-a desprins
Din inima mea care sa deprins
Doar cu speranta.
Inima mea, o floare plina de petale...
Si iata ca inca o petala s-a desprins
E ultima petala, ultima speranta
Ce imi mai ramasese. Dar acum ce mai am?
Si daca speranta moare ultima,
Oare in urma ei ce mai ramane?
Cine poate oare acum spune?
Ce mai ramane?
Caci aceasta e ultima speranata... Era,
Caci tocmai a murit...
Ultima petala a cazut...

Pe cer, o stea straluceste puternic, caci arde.
In stralucirea ei, osciland mereu, incalzeste totul in jur,
Dar aceasta stea arde, caci doar asa straluceste, arde
Putin cate putin, pana se mistuie, pana se consuma.
Acum straluceste tot mai putin, acum nu mai straluceste.
A obosit. I-a trecut timpul. Acum abia se mai vede.
Acum nu se mai vede: s-a stins.
A stralucit pana la ultima picatura de substanta ce continea,
Pana la sfarsit.
Acum a incetat!
S-a transformat intr-o amintire...

Asa si tu:
Chipul tau, plin de substanta, plin de prezenta,
Stralucea intens in inima si mintea mea...
Totul se transforma in bucurie si fericire,
Orice neimplinire, chipul tau o transforma in succes,
Si era bine...
Chiar daca te eclipsa cineva,
Eu tot asteptam plin de sperante, de petalele inimi mele inca pline,
Sa apari, iar tu, ca o sarbatoare apareai mereu.
Apareai, caci acum totul s-a schimbat.
Treptat, ai ajuns la epuizare, apoi te vedeam din ce in ce mai rar,
Iar uneori te vedeam doar in mintea si in inima mea,
O fictiune reala, apoi si mai rar,
Pana cand te-ai transformat intr-o amintire placuta.
Am incercat sa te astept neincetat, dar petalele au cazut,
Speranta a murit, asa cum steaua stralucitoare de altadata s-a stins,
Asa ai murit tu in inima mea.
Iar acum, mai tin o mica faclie aprinsa in a mea inima:
O amintire de la tine, asezata frumos intr-un coltisor
In mintea mea: imaginea chipului tau,
O stea ce candva a stralucit si pentru mine.
Acum s-a stins, iar odata cu ea, s-a stins si o parte din mine.
Soarele a apus, dar cerul plin de stele
A ramas gol,
Caci s-a stins acel astru arzator, acum inghetat.
S-a sfarsit...

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul catre perfect

cu fiecare treapta pe care urc,
simt ca mi-e din ce in ce mai greu sa respir
aerul devine tot mai fortat, chinuitor

cu fiecare treapta pe care o trec
simt ca e ultima,
picioarele au devenit inerte
la orice miscare de a mea, la orice incercare

cu fiecare treapta pe care ajung,
imi dau seama ca inaintez spre nimic,
totul din mine se pabuseste.
nimeni si nimic nu ma mai vrea,
peretii au devenit verzui-negri,
balustrada nu ma mai lasa sa o ating,
ultimul etaj e departe.

nici un simt al meu nu mai e in viata.

lumina s-a stins, inaintez,
mi-e teamă ca nimeni nu va fi
sa ma astepte la ultimul etaj.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi Toamna se trece

Cad lacrimi de frunze-n rugina si sange,
Cu vantul in vuiet ea geme si-si plange,
Trecutul de aur ce ieri l-a avut...
Atata splendoare ce iute-a trecut!

O raza timida razbate prin nor,
Si... ramuri uscate se ‘nalta cu dor,
Dar, cad obosite si-n trosnet se frang,
Si-n linistea noptii le-auzi cum tot plang.

Carari de arama se-ntind spre neant,
Covor rece-al mortii, tablou dezolant,
Azi Toamna se trece, se stinge prin ploi,
Cedand locul Iernii cu neaua ei alba si... visele noi.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (11 noiembrie 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

E timpul cand se sting pe rand
toti trandafirii in gradini,
Petale ofilite si lumini
se risipesc in adieri de vant.

E timpul cand frunzele plang
cu lacrimi mute pe poteci,
Fiori prin inimile noastre reci
ranesc atatea vise ce se frang.

E timpul cand culorile se mor,
Si parca noi tristeti reinvie,
E timpul de melancolie,
Cand toate amintirile uitate dor.

Ne-au asurzit iubirile in gand,
Si suntem astazi, simplu, doi straini,
E timpul cand se sting pe rand
toti trandafirii in gradini.

poezie de Marius Alexandru (18 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa te urasc

N-am banuit ca-n grota vietii
voi poposi asa putin;
Acolo, printre lighioane
de noapte, mi-a parut senin.

Trapasii tineretii mele
s-au adapat din vagi fantani
iar tainele adolescentei
eu ti le-am dibuit in sani.

Trecut-au pasari de lumina
dar le-impuscau braconieri
convivi, ce stiau al dracu’
s-azvarle mainele din ieri.

Intai, cind aprindeam tigara
ma excitam precum un manz,
si nu stiam, prin timpul lacom,
de-i miezul noptii sau e prinz.

Am invatat sa svarl cu pietre
si bumenrangul sa-l arunc,
dar tinta mea nevinovata
era mereu acelas prunc.

Sunt prada tineretii mele
ce-a nins pe mine dintr-o stea,
de-aceea pot, la nemurire,
sa te urasc, iubita mea.

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de padure

Inchide ochii
ai sa vezi padurea
ninsa
prin trunchiuri golase
Ciuta
alearga spre margini
sunt eu
nu ma mai recunosti
nu mai ai puterea
sa ma strigi
din spatele ochelarilor
incetosati de amintiri.
Cheama-ma
sa-ti aduc aerul tare
si proaspat al noptii
cu ochii purtand
lumina blanda
a lunii pline
Cheama-ma
cu glasul domolit
strain si trist
Intoarce-ti obrazul
catre rasarit
eu nu mai sunt aceeasi
am murit
ma vezi
sunt ciuta...

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

E noapte linistita, senina si pustie
Sunt numai eu si luna, in blanda armonie.
Ma rog la astrul noptii s-aduca pace-n lume,
S-aduca bucurie si numai ganduri bune.

Sublima ei lumina primita de la soare,
Imi mangaie faptura cand sufletul ma doare
Si face sa renasca sperantele pierdute,
M-ajuta sa uit vise desarte si trecute.

Aproape ca-mi vorbeste spunandu-mi:"Ia aminte,
Ca viata e frumoasa. Asteapta doar, cuminte.
Asteapta sa se-nvarta a vietii roata, lin
Iubeste, daruieste si-n anii care vin".

Ma rog la astrul noptii pentru copiii mei,
Sa fie buni la suflet, sa ma-mplinesc prin ei.
Le-ndrume Domnul pasii spre calea cea mai dreapta,
Iar luna parca-mi spune:"Iubeste si asteapta".

poezie de Iulia Comaniciu (iulie 2008)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca valurile lumii

Ca valurile lumii, o mare, tu te clatini
Cuprinsa de-ntuneric de sfasiate patimi
Si-azvarli in adancimea albastra ce se-asterne
Corabii de lumina in tainele eterne

Prin cerul alb cresc roze invesmantate-n spuma
Trec pescarusi nevrotici pierzand a umbrei urma
Si vantul surd danseaza pe-un ascunzis de valuri
Un nod de neputinte si false idealuri

Pe stanca fermecata te cant molcum din lira
In rasarit de soare si luna ce inspira
Cand te aud iubito fosnind cum te apropii
In unduiri de valuri a lungii tale rochii

Sub pasii tai adancul a dragoste suspina
Tu vii spre intuneric o jerba de lumina
Fiinte mici bizare prind lenes sa apara
Mici forme sclipitoare pe haina princiara

In rasaritul noptii ma duci incet spre larg
Cu stanca asternuta sub mine drept catarg
-Hai vino tu iubite de vrei ca sa ma ai
In bratele lichide s-o strangi pe Loreley...

poezie de Ion Vanghele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea anume

Nu stiu decat o stea de aproape
Si aceea usor stinsa, pe maini cu pulberi uitate,
Rasaritul ei ma aduna din nopti, ratacit
Si ranit de privirile celorlalti visatori.

Nu ti-am mai povestit din trista zi,
Cum se rup coltii de lumina in suflet
Si cum mananca cerbii, din mana mea, umbre
Imi era teama ca ma vei vedea astfel...

poezie de Ionut Simion
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plange!

Citesc in ochii ei durere,
Si ma gandesc ca nu-i de-ajuns
Sa aiba atat de multe daruri,
In sufletu-i de nepatruns.

Mai trebuie si-un strop de soare,
Sa-i incalzeasca inima,
O picatura de iubire,
Sa schimbe-n bine viata sa.

De-ar intelege ca in viata,
Trebuie s-astepti si sa iubesti,
De maine viata ei s-ar umple
De fericire, ca-n povesti...

Dar cand ai varsta tineretii,
Si viata e la inceput,
Ai vrea sa schimbi marea cu muntii,
Sa faci ce nimeni n-a facut.

"Copila mea, iubirea mea,
Asteapta si nadajduieste,
Si vei vedea ca rand pe rand,
Tot ce-ti doresti, se implineste.

Nu-ti frange aripile-n zbor,
Ca zborul tau se intrerupe,
Planeaza sigur si usor
Si calea dreapta nu se rupe.

Ai suferit prea mult, deodata,
Din lacrimi poti face ocean,
Dar nu uita ce-a spus odata,
El, inteleptul indian.

Tagore a spus ca fiecare,
Isi are suferinta lui,
Si-a lui din toate-i cea mai mare,
Mai mare nu-i a nimanui.

Ca orice om spune astfel,
Si-n felul lui are dreptate.
Dar nu uita copila mea,
Si lectia de demnitate."

poezie de Iulia Comaniciu
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!