Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Porțile Damascului

Orașul Damasc e înconjurat de patru ziduri.
Sprijiniți în sulițele lor, patru Mari Gardieni stau de pază
Toată ziua, niște siluete de piatră înalte, iar noaptea
Dorm în turnuri, când sus pe cer felinarul lunii scânteiază.

I

"Acesta-i cântecul cântat de Gardianul Porții dinspre Răsărit
Când încuie uriașa poartă și-apoi fumează sub portocalul înflorit".

Poterna Sorții, Poarta Deșertului, Caverna Năpastei, Fortul Spaimei,
Avanpostul Bagdadului eu sunt, Pragul Ușii către Diyarbekir, odrasla faimei.

Aurora Persiei cu noi dorințe poate cuprinde piscurile munților îmbujorate,
Dar contrafortul meu pietros refuză alintul acelor săruturi parfumate.

Oprește, Caravană! Sau treci, dar nu cânta. N-auzi în noapte
Tăcerea-n care picură ciripit de pasăre, deși toate păsările-s moarte?

Nu trece mai departe! Se spune că-n pustiurile-împietrite e încă și acum
Un trandafir, dar fără purpură, ai cărui nuri nu răspândesc niciun parfum.

Vei înflori acolo unde bobocii lui sunt ofiliți? Nu ți se va frânge goana
Când arșița amiezii lovi-va cu îmblaciul? Părăsește, privighetoare, Caravana!

Treci atunci, treceți cu toții! Bagdad, tu plângi sub vălul de safir al cerului, tu
Tragi clopotele care bat până în iad, dar cine se încrede-n tine? Eu unul, nu!

Soarele care arde deasupra ta și-ți vopsește umbra-n roșu și în verde –
Soarele va devora morții tăi lipsiți de carne, Caravană, o, Caravană!

Iar cel care-și linge buzele-însetat va vedea, înspăimântat, cu privire goală,
Ultimul miraj, palmieri fluturând în vânt, izvoare cu-apă rece, o, Caravană!

Și unul – Cântărețul-cu-glas-de pasăre – va rămâne-n urma-ți, Caravană!
Și Domnul îl va întâlni-într-o noapte, un tril de pasăre-n tăcerea suverană.

Pe unul Beduinul îl va spinteca, iar pe altul, trăsnit de furtuna din deșert,
Îl va orbi nisipul – și-unul va spune,"E-atât de singură Caravana-n seara asta!"

Pierdută, Osândită Caravană, Caravana Morții! V-am spus care-i costul,
Nebunilor, și ce v-așteapt㠖 mai puțin că l-am auzit pe Cântărețul vostru.

II

"Iată, cântarea Străjerului de la Poarta dinspre Soare-Apune
Atunci când cupola bolții de sus devine o genune."

Eu sunt poarta care dă spre mare: O, marinari, țineți geana zării!
V-am auzit din înălțimile Libanului cântând despre minunățiile mării.

Marea-întunecat-fosforescentă, bântuită de șerpi uriași, verde ca un balaur,
Stropind planeta cu vinu-i înspumat, marea cu flori albe și dantelele de-aur.

Dincolo de mare sunt orașe, turle gravate cu flori de crin, cu lei.
Și-un suflet nu-i pe străzile singuratice uitate de vreme, pe-alei.

Dincolo de orașe-i o insulă unde, gol și legat, un uriaș mușcă din pământ:
Pe spatele lui e umbra unei aripi hidoase: nu se-aude un sunet, un cuvânt.

Dincolo de insulă e un recif care urlă, cum urlă nebunii-n vise chinuite,
Din bezna căruia, zi și noapte, sângele irupe-n mii de șuvoaie-otrăvite.

Dincolo de recif e Golful Alinării, unde nu bate vântul și nu există val,
Și-acolo pe navele romane, se spune, stau aliniați vâslașii de metal.

Dincolo de golf, în Vestul extrem, Solomon, Regele Evreu,
Strânge-n mână și păzește inelul magic dăruit de Dumnezeu:

Iar dacă-acel inel e furat, el, maiestuos, pentru fapta ofensatoare
Va ridica pe umeri Lumea și-o va arunca dincolo de mare.

III

"Acesta-i cântecul celuilalt străjer, Porții de la Miazănoapte protector,
Care cântă iute și cu spor, dar care bea și mai cu spor".

Eu sunt eleganta Poartă spre Alep: un răsărit doar, atât, și vei fi aici:
Nu-ți otrăvi inima cu temeri și cu griji, o, frate-al fiarei pe care o urâm!

Nu-s multe mile de parcurs, iar dușmani, doar puricii iubindu-l pe nomad;
În Homs hangiul deja ți-a pregătit dejunul, iar în Hama patul cald.

Adu cu tine-n Alep aur filigranat și gem de caise cu iz lingușitor,
Măsuțe de cafea zâmbind perlate, vase din bronz bătut, strălucitor:

Vinde marfa cumpărată din Damasc cu preț de trei ori mai mare
Și cumpără o sclavă din Armenia frumoasă și plăcut mirositoare.

Unii din stirpe nobilă se trag, unii își fac glorie pe spadă punând preț,
Alții-s lăudați pentr-o Știință sau o Art㠖 dar eu iubesc onorabilul Comerț!

Vinde ce-i putred, cumpără ce-i copt! N-au minte, banii-n mâna lor sunt fum,
Oamenii din Alep sunt proști grămadă! Întoarce-te-n pace! Salaam Aleikum!


IV

"Acesta-i cântecul Porții de la Sud, unde stă de veghe
Un gardian cu părul nins, dar cântarea-i încă și mai veche."

Sunt Poarta netemătoare c-o să cadă: zidul Mihrab al Damascului,
Podul răsunătorului Sinai: Arca lui Allah, pivotul lui.

O, pelegrin spiritual, ridică-te: noaptea sună din unica-i trompetă; ca-n vis,
Vocile sufletelor nenăscute-s încă pe jumătate-n Paradis.

Ai îngenuncheat, spre Mecca te rogi cu inima îndurerată, cu ochi fierbinți:
Oh, Hagi, unde te vei duce după ce vei ajunge-acolo, după ce vei fi acolo?

Fie-ți Domnul ghid din tabără-n tabără, umbră din izvor în izvor, din ued în ued,
Iar sub stelele deșertului fie-ți hărăzit să auzi clopoțelul cămilei lui Mahomed.

Purifice-ți Domnul trupul, fie-ți dat să primești știința de-a-îndura
Stafiile sfredelitoare-ale durerii și fie să te-aducă Domnul la Viață, iar și iar.

Facă-ți Domnul sufletul cristal prin care trec optsprezece ere fără nicio grabă,
Fie-ți dat să vezi Lumile sclipind, cum văd oamenii boabele de rouă-n iarbă.

Și, fiu al Islamului, s-ar putea să afli la capătul călătoriei tale pământene
Cine umblă prin grădina ta-n fiecare seară și-ți spune, politicos, Prietene.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand

PROLOG

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Și juram Frumusețea-n veci trăiește, deși crinii mor,
Noi, Poeții venind dintr-o obârșie nobilă și veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ți spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, și stele, și locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă și izvoare –
Și-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalță iedera spre stele.

EPILOG

La poarta Soarelui, Bagdad, în vremurile de demult

NEGUSTORII:
Faceți loc, suntem cu toții gata de plecare!
Cămilele-adulmecă chemarea serii de smarald.
Condu-i, o, Comandant al acestei Caravane,
Condu-i pe Prinții Comerțului afară din Bagdad.

STAROSTELE NEGUSTORILOR DE STOFE:
Oare n-avem carpete din Lahore mai roșii decât vinul,
Rochii, voaluri de mătase, turbane și șaluri de cașmir,
Broderii, caftane din satin pentru-ngânat un cer – seninul –
Și valuri de brocart țesute-n aur și-ornate cu profir?

STAROSTELE BĂCANILOR:
Avem zahar candel din cel roz și avem parfum de nard,
Mastic și mirodenii, uleiuri aromate cu dichis,
Și dulci șerbeturi fine-n vase mari de porțelan,
Cum numai Profetul Lui Allah mănâncă sus, în Paradis.

CONDUCĂTORUL EVREILOR:
Avem manuscripte scrise cu pene de păun
De Ali din Damasc; avem săbii gravate
Cu egrete zvelte, maimuțe, crocodili – vă spun
C-avem zale de fier pentru războinici și armate.

COMANDANTUL CARAVANEI:
Dar voi sunteti doar pleavă, o adunătură de evrei.

CONDUCATORUL EVREILOR:
Domnule, lumina e chiar și pentru câini. Plătim parale.

COMANDANTUL CARAVANEI:
Dar voi, în zdrențe și legați la brâu cu-un capăt de curmei,
Cine sunteți? Voi, cu părul murdar, care ne stați în cale?

PEREGRINII:
Suntem peregrini, stăpâne. Pe noi destinul ne-a
Hărăzit a merge mereu cât mai departe: cum ar fi
Dincolo de ultimul munte-albastru-ncărcat de nea,
Dincolo de marea-învolburată unde ar locui,
Cu părul alb pe un tron de onix sau păzit în grotă
Profetul care știe Secretul, unde duce-al vieții vad,
De ce se nasc oameni; dar, oricum, nu știm de teamă-o iotă,
Noi care luăm Drumul Mătăsii către Samarkand!

STAROSTELE NEGUSTORILOR:
Nu mai putem adăsta o clipă. Stăpâne, sus, pe cai!

UNA DIN FEMEI:
Ȋntoarceți-vă privirea spre copii, în genunchi vă cad,
Nu este Bagdadul minunat? O, călăreț, acasă stai!

NEGUSTORII în cor:
Pornim cu toții pe Drumul Mătăsii către Samarkand!

UN BĂTRÂN:
Nu sunt fete și ghirlande-n casa voastră când treceți al ei prag,
Robi și tineri sirieni, hrană-ndeajuns chiar pentru un gurmand?
Ce faceți e-un exces: Domnul nu iubește pe omul cel pribeag!

NEGUSTORII:
Pornim cu toții pe Drumul Mătăsii către Samarkand!

HASSAN:
E-așa plăcut să te plimbi seara printre izvoare
Când peste nisipul de-aur imense umbre cad,
Când clopotele bat adâncind tăcerea mare
De-a lungul Drumului Mătăsii către Samarkand.

ISHAK:
Noi nu călătorim pentru brocarturi, mirodenii, mosc;
Ni-s inimile-atrase de vântul fierbinte și nomad
Din setea de-a afla ce doar puțini aleși cunosc –
De-aceea am luat Drumul Mătăsii către Samarkand.

COMANDANTUL CARAVANEI:
Deschide poarta, străjer al nopții cu-aromă de curmal!

STRĂJERUL:
Ho, călători, deschid, dar pentru ce ținut mai blând, mai cald,
Părăsiți orașul plăcerilor sub luna de opal?

NEGUSTORII ( într-un glas):
Pornim cu toții pe Drumul Mătăsii către Samarkand!
(Caravana iese pe poarta)

STRĂJERUL (consolând femeile):
Ce-ați vrea, doamnelor! Mereu a fost la fel pe-aceste șesuri,
Așa-s croiți bărbații. Acceptați soarta – vă recomand.

O FEMEIE:
Ei nu se gândesc la noi. Ei urmăresc niște eresuri.

VOCILE CARAVANEI (cântând în depărtare):
Pornim cu toții pe Drumul Mătăsii către Samarkand!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Luke Havergal

Du-te către poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Unde brațele iederii, albe, flutură pe pereți batiste ca un sol,
Și așteptă-acolo-n amurg, vei primi vești curând.
Frunzele-ți vor șopti despre ea, iar unele duse de vânt,
Cuvinte-n zbor, te vor lovi, te vor arde ca un pârjol;
Dar, du-te, și dacă-asculți, ea te va chema încetișor.
Du-te către poarta dinspre apus, Luke Havergal –
Luke Havergal.

Nu, nu există zori pe cerurile dinspre răsărit
Pentru a fisura noaptea din ochiul tău înnebunit;
Dar, unde beznele din vest se-adună rând pe rând,
Întunericul va pune capăt nopții în curând:
Cu fiecare frunză care zboară, Domnul ni se dăruie, ucis –
Iar iadul nu se judecă în jumătăți de paradis.
Nu, nu există zori pe cerurile dinspre răsărit –
Dinspre răsărit.

Am ieșit din mormânt să-ți spun ce ai de făcut,
Să-alung de pe fruntea ta acea flacără, acel sărut
Care strălucind în valuri de lumină și de fum
Te orbesc într-atât că nu mai vezi adevăratul drum.
Da, există-un singur drum spre locul unde-i ea,-n azururi,
Amar, dar unul pe care credința nu-l va pierde pururi.
Am ieșit din mormânt să-ți spun ce ai de făcut,
Ce ai de făcut.

Mai există poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Cu frunze pe pereți albi precum batista unui sol,
Du-te, pentru că vântul le sfâșie zi de zi,
Nu-încerca deslușești ghicitori lumești, orice ar fi –
Nici le urmărești căderea continuă-n gol;
Ci, du-te, și dacă mai crezi în ea, te va chema din nou.
Mai există poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Luke Havergal.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Mare este Domnul Psalm 48

Mare este Domnul, laude Îi cânt
Mare este Domnul în cetatea mare
Care stă pe munte, Muntele cel sfânt
Bucuria lumii, loc de închinare.
Înspre miazănoapte e lumina ei,
Împăratul nostru și-a ales-o casă,
Turnul de scăpare este pentru cei
Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.

Iată ca-mpărații toți s-au adunat
Au privit-o-n silă cum privești o slugă
Însă o durere când i-a apucat
S-au privit cu spaima și s-au pus pe fugă.

I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,
Cu durerea celei care sta nască
Tocmai cum din vremuri fost-am auzit
S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.

Doamn-n veșnicie toate le-ai supus
Numele și slava fă-le răsune
Dincolo de mare și de cer mai sus
Dumnezeul nostru imn și rugăciune.

Sfântul munte strigă plin de bucurii
Vesele sunt toate a lui Iuda fiice
Când cu judecată dreaptă temelii
Pui Cetății Tale ca să se ridice.

se-ntindă faima-i dincolo de nori,
Cercetați palate, turnuri în lumină
Să-L vedeți pe Domnul îmbrăcați în flori
Să-L vestiți pe Domnul celor ce-or vină...

poezie de (30 mai 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai așa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, așa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere și-o liniște deplină
Doar cerul înstelat, el știe să-ți vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară și cuvintele sunt șoapte
Și din noapte poți ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate și nimic nu te mai doare!

poezie de
Adăugat de Ilie DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Wallace Stevens

Omul cu chitara albastră (extras I, VI)

I
Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaș ca atâția alții. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânți faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuși,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viață noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbați de chitara ta albastră;

Prezenți în melodie, dar într-un spațiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeași – locul altul, înțelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Și plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Și în momentul lui final, în felul-n care
Conștiința artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spațiul însuși îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viața noastră,
Creația-înțelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "The Necessary Angel: Essays on Reality and the Imagination Paperback" de Wallace Stevens este disponibilă pentru comandă online la 49.99 lei.

Posedat

Când dorm citesc pe cozi de comete
Gândurile celor ce stau ascunși pe planete
Îi văd zâmbind, dansând printre munți,
Cărunți.

Iar unii din ei vorbesc despre Pământ
Iar vorbele lor, ca timpul, dispar în vânt
Ori sunt aruncate de către mândrul Soare,
Pe altare.

Și simt acum că mă privesc cum dorm
Cu a lor corp de umbră, cu chipul lor diform,
Aud cântecul lor, cântat de-un stol de corbi,
Toti orbi.

Iar șerpi ispititori, îmi spun mă trezesc
Cu glasul lor sâsâitor, mult prea grotesc
Dar voi rămâne în lumea mea din vis,
Precis.

poezie de
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aș vrea

Aș vrea prind un tren
Care nu se vede
Pe tine te strâng la pieptul meu
Iar soarele ne zâmbească.
E totul sterp în lumea asta
Pământul este plin cu flori
Iar noi mai stăm uitându-ne la soare.
Dincolo de nori
Din când în când
Mai adie vântul
Dar eu nu mai stau cu tine la o șuetă
Brăzdându-ți fața cu săruturi.
În suflet ți-am strâns iubirea,
Dar tu...
Ai coborât din cer, precum o mică stea
Iar eu... Am plâns... privindu-te.

poezie de din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Brumana

Eu nu o să mai ajung nicicând, nicicând acasă!
Câmpuri verzi din Anglia sclipind sub ploaia deasă
Desfășurați-vă larg pășunile cu margarete,
Forturile cu licheni, iedera urcând pe perete,
Până-n dimineața mea de-aici – o, râuri curgând, adânci
Și line, și limpezi pe șesul meu de joacă de atunci,
Păstrați-mi în cupele regești întreaga-vă iubire,
Și – gărzile de la țărmul sudic vin în amintire
Cu parfum de vechi prieteni – păstrați ultimele versuri
Ale legendei pentru mine, o, pini care demult pe șesuri,
Copil fiind, mi le-îngânați, când vântul în crengi cerea-alinare,
Iar eu ascultam privind orizonturi de dincolo de mare.

Pini trădători, ați cântat tot ce viața-a dovedit că-i fals
În cele mai false basme dintre basme.
De peste zări, pământul a trimis semn din ce-a rămas
Din fostă muzică-a pădurii native de acasă,
În vreme ce din pulberile mării, din zvonuri și miasme,
Umbre și spectre-ale amiezii, din spume de mătasă
Călătorind pe vânturile verii – străvezii fantasme –
Viori de aer au iscat un molcom sunet de pripas.

O, arbori, vă-ascult când ora-n cade-n înserări,
Vă aud șoptind, " Sunt mări mai vechi, sunt mări
Care bat pe plaje mai întinse,
Unde peștii melc își plimbă turnurile sidefii, ca-n vis,
Spre roci sculptate sau stânci urcând spre țărm ca niște scări ",
Vă aud, " Sunt ținuturi de brumă neatinse
Unde ard în flăcări flori din paradis."

Sub mine, dincolo de dealuri, se-alintă-un palmier,
Sub mine, cu vuiet, se sparge-n marea-n maluri;
Mai jos de mine,-n vale, dorm sub lumina altui cer
Orașe din Liban, visând în penumbră și-n răcoare,
Unde odată regii din Tir domneau fără de vreme,
Lor înșile urmându-și ca apele în valuri;
Iar împrejur înoată munți albi de-omături și de soare,
Ca mari lebede plutind pe un lac ceresc – sau vechi trireme.

Dar voi urca pe-împădurita coastă
Unde e crângul cel mai des, o, pini, frați cu ceilalți pini,
Și când se crapă zorii în pragul noii dimineți,
Și marea doarme, și-n munți sunt încă munți de-ntunecimi,
Inima-mi nu va-nceta s-asculte, acolo sus, pe creastă.
Căci pinii sunt arbori care duc vorbele-n lumea largă
Și-s plini de basne, de veselii și de tristeți.
E-așa plăcut să privești printre crengi spre cer,
Să-l vezi ba roșu-îmbujorat, ba cu pielea vânăt-neagră.
E-așa plăcut să zaci plutind departe, corăbier
Pe patul frunzelor de pin căzute...
Chiar dacă-o șopârlă verde la joacă mă îmbie,
Și vântul mă vrăjește cu arome mult plăcute
De smirnă, de lavandă sau de iasomie,
Vreau uit jumătatea de pribegii care mă-apasă,
Dar cealaltă jumătate să-mi stea aproape sper,
Vreau visez, visez iarăși sunt acasă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodat㠖
Două firișoare de nisip, două fire de iarbă,
Două ițe trecute prin aceeași spat㠖
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunați aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toți trei ultima oar㠖
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălțăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Și, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun și vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui și-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane și-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, și tu ești încă viu,
Și destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăși adevărați, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spațiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăși și iarăși,
Fără griji și fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături și râsete răsunătoare;
Și trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veșnic m-aș împovăra,
Când, noapte-zi, pereții mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absența ta ca ștreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviințează umbrei care sunt
nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalți orbi care-au putut vedea
Adaug iubirea reaprinde
Și ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine și te doare
Să-i simți în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Așa simt eu acum când ești departe
Și nu mai știu e noapte sau e zi,
Te țin aici pe viață și pe moarte,
Te văd căși tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aștept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai știu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aș părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi și flori trăiesc împreunate,
Miracol și coșmar, la fel, așa,
Cuțitul alții mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Și poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie și asalt,
Ci să-ți modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeții însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum și tu mă sorbi,
Și ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca niște orbi.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Teodor Dume

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toți ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în țara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteți dragii mei
ușa de la poartă e încuiată
în curte peste tot și pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
și babele puține câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc
mamă, sunt copilul tău și-aștept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog privește-n mine și mă iartă
precum și Tatăl Sfânt de sus
o să plec și eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut mi-o ascund
timpul o să-mi vindece și rănile uitate
și tot ce-a fost și fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
și tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet știu altădată
nu voi putea păși spre răsărit

poezie de din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în șara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteți dragii mei
ușa de la poartă e încuiată
în curte peste tot și pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
și babele puține câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc

mamă, sunt copilul tău și-a ștept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, privește-n mine și mă iartă
precum și Tatăl Sfânt de sus
o să plec și eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut mi-o ascund
timpul o să-mi vindece și rănile uitate
și tot ce-a fost și fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
și tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet știu altădată
nu voi putea păși spre răsărit

poezie de din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniela Achim Harabagiu

Un fel de autoportret

Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt așa, și sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo și nu sunt așa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
fiu dincoace.
Dar cine știe cum trebuie să fiu?
Și cine vrea să fiu cum trebuie ;
Și cine așa și pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mișcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău și ce doare;
Ce naște, ce duce
Pe dincolo și dincoace de noi,
Din noi, și pe dincolo și pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?
Eu sunt cum sunt,
sunt sau nu sunt:
Pe dincoace, așa și pe dincolo!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Niciodată uitată

Cred, fără-a conta pe unde umbli, pe ce cărare,
te voi însoți încă mult timp pe cale.
Chiar dacă treci prin dulci ținuturi, cu blonde iele,
Nu vei uita curând degetele mele,
Nici felul în care mi-am ținut capul, sus,
Nici vorbele fierbinți pe care ți le-am spus.
Vei continua vezi, albă și mică,
Zâmbind în nopțile cu cer de sticlă,
Și-mi vei simți brațele pe talia ta când
Vor sosi zorii din aripi mătăsoase fluturând.
Cred, fără-a conta pe unde tu vei fi,
Că-mi vei păstra-amintirea noapte de noapte, zi de zi,
Imaginea mea te va însoți acolo, fără mine,
Iar noile iubiri vor ști farmecul tău de unde vine.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Portable Dorothy Parker Paperback" de Dorothy Parker este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -98.99- 94.99 lei.
Rumi

Pe patul de moarte

Un om pe patul de moarte lasă instrucțiuni
privind împărțirea averii sale celor trei fii.
El își devotase tot spiritul pentru educarea acestora.
Acum, ca trei cedri, ei stăteau în jurul lui,
tăcuți și puternici.
El i-a spus judecătorului din oraș: " Încredințez toată moștenirea
aceluia dintre ei care este CEL MAI LENEȘ."

Apoi a murit, iar judecătorul i-a adunat pe cei trei:
" fiecare dintre voi -mi explice felul în care este leneș,
astfel ca eu să înțeleg exact CUM sunteți voi leneși".

Gnosticii sunt experți in lene. Ei depind de ea,
pentru că ei încontinuu văd pe Dumnezeu lucrând în jurul lor.
Recolta vine întotdeauna la timp, deși ei
nici măcar nu-și ară ogorul!

Hai! Povestiți în ce fel sunteți leneși.

Fiecare cuvânt rostit este un acoperământ al sinelui interior.
O minimă tăietură subțire într-o draperie
poate revela explozia a sute de sori.
Chiar și atunci când ceea ce se spune sună trivial sau greșit,
ascultătorul aude mai mult de atât, aude sursa. O adiere de vânt vine
de dincolo de grădină; o alta de dincolo de movila de cenușă.
Gândește-te doar, cât de deosebite sunt vocile leului
și ale vulpii – și ce informații îți dau ele!

Ajunge ca cineva salte capacul oalei de pe plită
și tu știi ce va fi la cină; deși există oameni
care își dau sama după miros: o carne dulce
scoasă dintr-o supă acrișoară, gătită cu oțet.

Un om ciocănește oala din lut înainte de a o cumpăra,
Ca afle dacă nu cumva este ciobită.

Fratele mare îi spune judecătorului:"Eu pot cunoaște un om după voce,
iar dacă nu vorbește,
aștept trei zile și după aceea îl cunosc intuitiv."

Al doilea frate: "Îl cunosc de îndată ce începe vorbească,
iar dacă nu vorbește, încep eu conversația."

"Dar dacă el cunoaște artificiul?", a întrebat judecătorul.

"Asta îmi amintește de mama care îi spune copilului:
‘ Când mergi prin cimitir noaptea
și vezi o arătare, aleargă spre ea,
și arătarea va dispărea. ‘

‘ Dar dacă ', răspunde copilul, ' mama
arătării o povățuiește facă același lucru?
Arătările au și ele o mamă.‘"

Al doilea frate nu a putut da răspunsul.
Atunci judecătorul s-a adresat mezinului:
"În cazul în care un om nu poate fi convins scoată vre-o vorbă?

Cum îți dai seama de natura lui ascunsă?"

"Stau în fața lui în tăcere
și pregătesc o scară construită din răbdare,
iar dacă, în prezența lui, o comunicare de dincolo de bucurie
sau dincolo neliniște începe crească din pieptul meu,
atunci știu că sufletul acelui om este profund și strălucitor,
ca steaua Canopus înălțându-se deasupra Yemen-ului.

Iar când încep vorbesc, brațul puternic
al cuvintelor iluminează totul; îl cunosc pe el din ceea ce spun eu,
din felul în care vorbesc, pentru că între noi există o fereastră deschisă
care amestecă aerul nopții din ființele noastre. "

Mezinul era, bineînțeles,
leneșul. El a fost alesul.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.

Paznicul farului

În singurătatea limpede-a înserării,
Privind din turnul vechi spre largul mării,
Când lumina abia mai pâlpâie în zare,
El vede cum lucrurile din depărtare

Sunt impregnate-n purpură împărătească,
Cum noaptea cheamă brizele s-aline și să răcorească.
Atunci culoarea aerului coboară
– Domnul știe unde – și se face-aproape seară;

Crepusculul și-a adâncit culoarea,
Iar el din turnul zvelt care veghează marea
Trimite pe cărări de lumină salutul lui de bine
Fiecărei nave care pleacă sau nave care vine.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dincolo de mare [Beyond the sea]

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea pleacă colo-n depărtare;
Și pe-aceeași cale vor fugi în zare
Gânduri și dorințe, dincolo de mare.

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Trece rândunica veșnic călătoare;
Pasăre frumoasă ce te plimbi sub soare
Aș zbura ca tine dincolo de mare!

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt doar inimi bune, fețe zâmbitoare;
Dar pe-aici prin preajmă totul trist îmi pare;
Inima mea-i dusă dincolo de mare.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Four Hills of Life: Ojibwe Wisdom Paperback" de Thomas Peacock este disponibilă pentru comandă online la 81.99 lei.

Și dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când ești cuprins de griji și de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Și peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieții arde foc
Și te-a cuprins, puțin câte puțin,
Iar sufletul îți pare că e plin...
Și dincolo de suflet... mai e loc.

Și dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânța lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Și zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Și dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire și tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Și dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciți... și goi.
Și după nopți... se mai ivesc și zori.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Popa

Spitalul de sănătoși

Încă o dată sunt eu și sper...
În spitalul acesta de sănătoși îmi fac veacul
și tremur la auzul fiecărei lacrimi
pe care moartea o varsă în surdină.
Niciodată n-am să mai pot păși pe buzele de asfalt ale vieții,
niciodată n-am să mai culeg din nori razele ce cresc ca niște spice de grâu
pe spinarea cenușie a Dumnezeului pierdut în peisaj,
niciodată n-am să mai fac toate aceste lucruri și multe altele...
la fel!

Încă o dată sunt eu și cred
că-n spatele fiecărei întâmplări există un motiv pentru a nu privi mai departe,
sau mai aproape de tot ceea ce se întrupează în liniște
pe la colțuri de stradă, prin paturi de amanți ajunși la vârsta rațiunii,
prin pahare de vin ciocnite la petreceri de novici într-ale vieții,
pe sub cerul cutanat al zilelor și nopților
ce trec și ele cum mai trec și eu și cum mai treci și tu,
prieten grav, pe care umbra sorții te-a ascuns
într-o lacrimă vărsată în surdină.

Încă o dată, și încă o dată, și încă o dată,
când nu mai sunt eu nu mai este nimeni care să răsară în noaptea
din spatele ochilor împovărați de-atâtea imagini aruncate la întâmplare.
Și în spitalul acesta de sănătoși, din care nimeni nu știe când o să iasă,
nu mi-am făcut titlu de glorie decât din scurtele vizite la băile comune
în care-am asistat la succesul vostru răsunător, prieteni dragi,
cu care n-am schimbat niciun cuvânt,
exceptând clipele când ne-am înțeles de minune...
în surdină.

Și iar sunt eu,
dar poate nu mai sunt,
căci legat de tot ce nu poate fi dezlegat
mă plimb de colo până colo, fără umbră,
căutând un "ce" sau poate un "când".
Și-ncep cânt, și-ncep ... când,
la fel ca un nomad ce va pleca din nou, curând,
voi trece pe sub podul ridicat de visele voastre.
Și când mai ies prin curtea îngrădită de zâmbete a spitalului de sănătoși,
ca să-mi las amintirile zburde în voie și să strig după ele în surdină,
cuprinde un fior și tremur
ca și cândmai fi trecut pe-acolo
și iar nu am spălat cu lacrimile morții niciun regret.

poezie de (2014)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -180.00- 143.99 lei.
Tudor Gheorghe Calotescu

Dacă din iarbă se văd furnicile cât cerul

iar lăcustele sunt deja la nivelul universului
atunci când le privesc printr-un bob de rouă
e de ajuns mă ridic în picioare
ca toată această imensă realitate
redevină liliputană
cam așa stă treaba prieteni cu lumea
depinde foarte mult de unde o privești
iar riscul de a trăi dincolo de orice concluzie
va rămâne la fel de mare precum ipotezele

așa draga mea dragă
atingerile de mână
sunt singura cale de transplant
prin care două inimi pitice
care pulsează infinturi cu o oarecare larghețe
să nu erupă universurile aiurea
fără nicio noimă
cu miliarde de raiuri și niciun iad cumsecade
cum bine le mai spui când taci complice
lăsându-mi nările să te creeze
din parfum de mosc
și un pic de fum de țigară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook