Sonetul 54

Cât de frumoasă pare frumuseţea
Când adevărul o împodobeşte
Şi roza îşi sporeşte mult mândreţea
Când dulcea aromă-n ea sălăşluieşte.
Măceşul are floarea colorată
Ca roza cea plăcut mirositoare
De briza verii e poznaş mişcată,
Ce scoate spinii din ascunzătoare.
Dar ea e doar o simplă amăgire
Nu e curtată şi se ofileşte
Murind, nu are parte de mărire
Ca roza ce-n parfumul fin trăieşte.

La fel şi ţie-ţi va veni scadenţa,
Dar versul meu ţi-a distilat esenţa.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai curtată femeie de pe Pământ: Roza Vânturilor!

calambur aforistic de Iulia Mirancea (24 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie creolă

Astfel, cu purpură se-nveşmântă roza verandă
În volute-alungite de mandolină,
Cu parfumuri de roze, în seara sângerată,
Astfel, cu purpură se-nveşmântă roza verandă.

Printre ape-aurite din vase d-Egipet,
În sineală sfârşesc, sub tristul zefir,
Plante-nmiresmate cu mormânt ca un sipet
Printre ape-aurite din vase d-Egipet.

Muzica răspândeşte balsam şi pasărea-ncântă;
Cerurile poartă valsuri astrale;
Tandreţea se plimbă la braţ cu briza-nserândă;
Muzica răspândeşte balsam şi sufletu-ncântă.

Şi purpura înveşmântă roza verandă,
Şi-n paradisul său din Louisiana
În parfumuri de roze, prin tăcerea-nserată,
Doarme creola în hamac, pe verandă.

poezie de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul fermecat

Visam privind în fundul paharului cu ceai
Şi-n sticla străvezie, ca-ntr-o metempsichoză,
Eu m-am văzut pe gânduri ţinând în mână-o roză,
Subt un portic de aur cu bolta de email.

Ca un turban albastru pe cerul roz de mai,
Pe-un cer mai roz ca roza care-o ţineam în mână,
Un domn se profilează, şi-acum văd o fântână,
Spre care o caretă se-ndrumă cu alai...

În zgomote de-alămuri şi tropote de cai
A stat acum, şi iute descinde o cadână,
Lumini multicolore s-aprind şi-o albă mână
Desprinde-un văl de purpur de pe-un obraz bălai.

Scânteie doi ochi negri... şi roza mea de mai
Miroas-aşa de tare când i-o arunc... "Stăpână",
S-aude-un glas şi iată că surugiul mână
Şi nu mai văd careta... O! tu, cine erai?

Cine-ai fost tu...? răspunde, din ce metempsichoză,
Ai revenit spre mine în tropote de cai
Ca să dispari pe urmă cu roza mea de mai,
Cu cea mai de pe urmă şi mai frumoasă roză?

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al verii ultim trandafir

Al verii ultim trandafir
Ce-aduce cu un fin potir,
Sfios, mi l-ai întins la geam,
Când nici în vise nu speram.

Ştiind că-ntre petale-ai pus
Şi gândul inimii nespus,
Zăresc pe gingaşe stamine,
Doi ochi îndrăgostiţi de mine.

Şi gura-ţi văd, ce-un sfert de veac,
Visând la şoapte dulci de leac,
Cuprinsă pare de-un delir,
Gustând din roşul elixir...

Cu gura mea pe buza ta,
Săruturi ne-om împrumuta.
Cât mai iubit acum o ştiu;
Să fie oare prea târziu?!

Corola, ramă de tablou,
Închide-n ea nestins ecou
Al unui strigăt încă viu
Ce-a rătăcit în plin pustiu.

În glastră, roza ce-ai adus,
Mai are-un ultim dor nespus:
Să nu se vestejească-n van,
An după an, an după an...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către trandafir

Frumoasă floare Venus şi-a ales - ascultă,
Dară mândria ei e-atât de scurtă
Când soarele răsare - ce-nfloreşte
Se scutură, când seara poposeşte.
Fecioaro, rupe roza ca pe o nouă floare
Şi nu uita că viaţa ta e trecătoare.

poezie celebră de Jan Kochanowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roza semnifică, totodată, frumuseţea şi armonia luminii. Este şi un simbol solar, semnificând lumina diurnă, înţelepciunea şi impulsul creator.

Ivan Evseev în Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale (1994)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roza, vieţuit-a cât rozele trăiesc: răstimp de-o dimineaţă.

citat din Francois de Malherbe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă-amintiţi, prieteni, cu ce chindie
Serbat-am a doua căsătorie,
Când alungând din pat Cauza stearpă
Am luat Roza de Siraz Soţie!?

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 22

Oglinda nu o cred că sunt bătrân
Cât sufletul mi-e tânăr ca şi tine,
Dar când pe chip văd brazde că-ţi rămân
E clar că moartea va veni la mine.
Căci frumuseţea care te-nveleşte
Este veşmântul inimii ce-o am,
Care la tine-n piept acum trăieşte,
Cum să nu simt că-s tânăr cum eram?
O! Dragul meu, să faci cum ţi-e mai bine
Dar eu-l meu pe tine te visează
Şi teafăr al tău suflet îl menţine
Aşa cum doica pruncul îl veghează.

Tu mie-n dar mi-ai dat inima ta,
Dar dacă mor, 'napoi nu o poţi lua.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 109

Nu spune-n veci că nu am fost fidel,
Deşi în lipsa ta m-am cam răcit,
Căci nu pot să te părăsesc defel
Eşti sufletul ce-n piept stă cuibărit.
Aici mi-e casa şi dac-am umblat
Prin alte părţi, mă reîntorc acum
Tocmai la timp, căci eu nu m-am schimbat
Şi nicidecum nu m-am pătat pe drum.
Tu să nu crezi că dac-am fost robit
De slăbiciuni ce-ating orice flăcău
M-am întinat şi-am fost complet orbit
Ca să renunţ la tot binele tău;

Căci universul n-ar mai fi la fel
Dacă tu, roza mea, nu eşti în el.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă e natura

Frumoasă e natura, frumoasă dimineaţa,
Plăcut este al undei murmur melodios:
Şi roua şi zefirul, şi floarea şi verdeaţa,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ţi zbor,
Şi vântul îţi şopteşte misterul de amor.
Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire
Şi visuri fericite, iluzii îngereşti,
Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire,
Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuieşti.
Când soarta ne-mblânzită m-adapă cu durere,
Când lumea ş-orice bunuri aş vrea a le uita.
Nimic nu cer vieţii, mărire, nici putere,
Nimic nu mă mângâie, decât iubirea ta.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ţi zbor.

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata natură, esenţa sufletului este valoroasă, merită aprecierea iubirii, nu pentru că îi dă ceva, nu pentru că se adaugă ei, nu pentru că o eliberează, ci întrucât este frumoasă. Valoarea sa constă în frumuseţea şi perfecţiunea ei. Adevărul său este valoarea sa, iar acest adevăr este esenţa întregii frumuseţi. Frumuseţea formei se dovedeşte a fi această transparenţă către adevărata natură. Cu cât mai mult o formă manifestă exprimă şi întrupează adevărata natură cu trăsăturile sale atemporale, cu atât mai mult ochii sufletului observă că este frumoasă. Frumuseţea este reflecţia adevărului, şi este cea din urmă şi autentică natură. Iar dimensiunea naturii autentice este cea care relevă că această frumuseţe esenţială este cea a unei iubiri divine.

citat din Hameed Ali
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre fericirea de a dărui

Cea mai mare fericire
e să dai la cel ce n-are,
generos şi cu iubire
să împarţi cadouri rare.

Roza nu e mai frumoasă
decât chipul celui care
dăruit, în jos îşi lasă
mâna, plin de încântare.

Să te bucuri nici nu poţi,
de nu dai oricui ce-ţi cere!
De n-aş da ce am la toţi,
n-aş avea nici eu plăcere...

poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 13

O! Dac-ai fi doar suflet, dar nu eşti, dragul meu
Tu nu îţi aparţii aici când vieţuieşti;
De-acel funest sfârşit să te găteşti mereu
Şi chipul tău plăcut cuiva să-l dăruieşti,
Căci dacă frumuseţea ce ţi s-a împrumutat
N-o vei fructifica, din nou o să devii
Un sine, un biet suflet, de cum ai decedat
În loc cu chipul tău într-un urmaş să fii.
Şi cine s-ar uita cum casa se răstoarnă,
Când bunul gospodar cu grijă o păzeşte
Şi de furtuna aspră a zilelor de iarnă
Şi de mânia morţii ce totul pustieşte?

O! Doar risipitorii, dar dragul meu, cum ştii
Că ai avut un tată, şi fiul tău va şti.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta vreu, dragul meu

Iubeşti scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună graţioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?

­Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută
Cu fluturii râzători?

­Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetişor?

Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?

­Ah! Când aurul suspină
În punguţa plină, plină,
C-o cântare metalină!

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzând?

­Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Iubeşti poate alba zare
Ce-o săgeată mândrul soare
Peste câmpul înflorind?

­Ah! Când aurul dulce sună
În punguţa mea nebună
Nu-mi mai trebe alba lună!

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti patria-ţi măreaţă
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei faţă
Se deseamnă-un viitor?

­Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate visul mare, mare
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei popor?

Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!

Asta vreu,
Dragul meu!

poezie celebră de Mihai Eminescu din Umoristul (11 octombrie 1866)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul măceşului

În noapte, în bătaia lunii
Visa măceşul singuratic,
În somn îl supărase unii
Zicându-i trandafir sălbatic.

Voia să îşi arate spinii,
Dar n-a făcut-o că e paşnic,
În noapte, în bătaia lunii
Visa măceşul singuratic.

Dintr-o grădină veni grabnic
Un frate ce îi strânse pumnii,
Aşa-i urzit în soarta lumii:
Ca el să doarmă lăturalnic
În noapte, în bătaia lunii.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 16

Dar tu de ce acum să nu te lupţi din plin
Cu-acest tiran de timp ce viaţa-ţi vrea mereu
Şi te-ai baricadat în tristul tău declin
Când poţi trăi plenar, nu doar în versul meu?
Acum eşti cocoţat pe tot ce e plăcut
Însă grădini virgine te aşteaptă zeci,
Care doresc flori vii să-ţi poarte-n solul mut
Nu ca a ta pictată, ce moartă e pe veci.
Şi-aşa al tău urmaş o viaţă va salva
Ce-al Timpului penel şi-un ucenic condei
Nu o pot zugrăvi şi n-o pot releva
Ca alţii să te vadă trăind cu mult temei.

Dar când te dăruieşti, mereu vei exista,
Căci cu talentul tău, te vei putea picta.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce-ar fi poezia?

I. Şi ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumuseţea?
Ce-ar fi ş-un muritor
Când n-ar simţi amor;
Ce-ar fi şi veselia
Când n-ar fi tinereţea;
Ce-ar fi nişte comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi măreţul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o moştenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fără simţiri.

II. Albastra ta privire
E-atât d-atingătoare,
Ca şi un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Îşi uită ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea cătare-a ta, -
Abstracţie-n simţire, -
Îşi pierd a lor gândire;
În tine toţi trăiesc.
Răcoarea cea de sine
Ce-n preajmă-ţi simţi că vine,
Ăst vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.

poezie celebră de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gramatica vieţii

Eu trăiesc murind,
Tu murind, trăieşti.
El trăieşte murind,
Ea murind, trăieşte.
Noi trăim murind,
Voi murind, trăiţi.
Ei trăiesc murind,
Ele murind, trăiesc.
alt fel spus,
Eu trăiesc murind,
Tu murind, trăieşti.
El trăieşte ca mine,
Ea moare ca tine.
Noi trăim murind,
Voi murind, trăiţi.
Ei trăiesc ca noi,
Ele mor ca voi.
Toţi trăim murind.
Lumea murind, trăieşte.
În tot ce zările cuprind
Roata vieţii se-nvârteşte.

poezie de Dumitru Delcă (19 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i roza?

Ce-i roza? Doar o adunare
De spini, de frunze şi o floare?
Întâi, când am ales-o-n zori
Din rondul plin de alte flori,
m-am întrebat, ce-i trandafirul?
Unde povestea-ncepe firul?
.............
Iar el mi-a spus: ca o mandala
mi-am arătat întâi petala!
Simbol pentru perfecţiune,
Aşa ieşit-am din genune,
Din apele primordiale,
Am răsărit cu cinci petale!
Sunt cupa vieţii, a iubirii,
A inimii şi-a nemuririi.
Am fost născut să fiu potir
Al mult iubitului Martir
Şi simbol rozacrucian
Şi altul mistic, feciorian.
Din rosul sânge m-am transpus
Venind la voi de la Iisus.
Ca simbol al peceţii Sale
Pus pe destinele astrale.
El, semn al revenirii Sale
M-a presărat pe-a lumii cale.
..............
Numele roză mi s-a dat
Din roua-ros ce-a fost odat`.
Culoarea mea trandafirie
Din sânge sfânt a fost să fie.
Căci m-am născut din albul pur,
Frunze şi spini având contur.
Şi te anunţ că sunt dual,
Înţep, dar sunt şi senzual.
Ca semn al dragostei curate
Şi sentimente ce-s furate,
Din calde inimi de codane.
Dar pot să stau şi la icoane!
Mă vezi la ceasul înserării
Ca simbol pur regenerării.
.............
Asta mi-a spus minunea albă
Şi eu l-am prins apoi în salbă
Iubitei, plin de gând curat,
Azi, trandafirul ce-am furat.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!