Ultim trofeu

dorind să-mi iau revanşa
să-mi demonstreze că nu sunt tocmai bătrână
pentru a mai fi folositoare
timpul îmi poartă paşii pe scările prezentului
ajunsă în marginea scenei
m-am simţit aidoma saltimbancului
jucam rolul scris de tine

călătoare în căutarea insulei
cu nisipuri mişcătoare şi pitoni solitari
aşteptam semnalul de început al marelui act
nu am simţit zâmbetul închis între buze
implicat în drumul propus
să-l parcurgem numai împreuna

ieşit din pagini de poezie
zâmbetul a devenit un rid în plus pe imaginea mea

vinovaţi de culorile absurde ce invadaseră amfiteatrul pelerini printre poeme europene
m-au întâmpinat cu braţe deschise
păreau din marmoră lacrimată
prinşi în mişcari lascive impuse de rol

jucam paralel drama semizeului tău
alt acrobat în saltul de la înălţimea
ce acoperă umerii lumii
presărate cu măsline şi mere roşii
grăbită să-ţi vorbească despre
iubirea ce leagă încă de la începuturi
lume mirifică acoperită de aripi
curgătoare peste săritura ce ne adusese
în mijlocul arenei marelui amfiteatru
aproape speriaţi de ropotul aplauzelor umede ale spectatorilor

spectatori adevărată adunare de crocodili
lăudăroşi sensibili primitori cu marii artişti

arlechin venit de peste mări plângăcioase şi oceane înţelepte
cu o voce de gramofon răguşit la limita îngheţului din fiinţa mea
beau din cupa plină de lacrimi ostracizate
ignor lacrima proaspăt rătăcită printre luminile rampei
cu răsuflări schiţate zămislesc replici

în rolul secund un urlet prelung
inventat ad-hoc de neprevăzut
mă aruncă la capătul înţelegerii

în marginea dinspre întuneric a luminii negre
rezemată de încredere caut ochii tăi
sufleor acuzat de minute lungi obositoare
jucate de un arlechin în actul râsului
ca ultim trofeu

spectacolul regizat de viaţă
se amuză îmbrăcat în rochiţa cu volane sutien fără cupă
trăieşte clipa printre gratiile durerii
speranţe ca un ecou evadează în lumina ţipătoare
revărsată din cupola de aer a prezentului

caut un punct de sprijin în logica momentului
sunt o formă răvăşită apărută într-o întâmplare
în care teama naşte dialoguri arbitrare
cu eroi inventaţi de tine
acolo pe plaja cu palmieri care scriu telegrame

am luat rolul în serios ard liniştită
învăţ buzele să zâmbească nu înainte de a proba
o pereche de sandale şi una de ochelari
schiţate artistic pe şoldul continentului LINIŞTEA
unic fără locuri stranii în care se derulează
nebunii permise pentru îndeplinirea contopirilor
aspect ce poate trece drept plictisitor
într-o preamirată fărădelege ca un joc fistichiu

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără martori!...

să intrăm în casa înaltă a cuvintelor
a înnoptat printre silabe obosite
iar răsăritul aşteaptă
cu cealaltă jumătate şi întâmplări mirobolante
să uite trecutul obosit de ploile sticloase
căzute cu inocenţă pe dedesubtul timpului

să recompunem un alt paradis
mult mai verde şi numai lumină
sub cupola de aer se aud clopote
începe cursa fără obstacole în căutarea cuvintelor
şi ce bine dacă vom reuşi să le pipăim
cu buzele pline de rouă

ne vom naşte odată cu zâmbetul
legaţi indisolubil meteori pe autostrada prezentului
care ne-a întins mâna
la aceeaşi altitudine a tăcerii
cu forma pătrată şi mângâieri tumultoase

pe continentul LINIŞTEA
visăm în degradeuri fără mirări
evadaţi din marginea nepăsării
îţi întind mâna
şi dansăm fără martori

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunii permise

te aştept în casa înaltă a cuvintelor
călătoare într-un ritual unic
să căutăm forma rotundă a culorii
ce se zbate în cromatici aeriene
ridicate pe scara sentimentelor suprasaturate
printre nuanţe şi înţelesuri absconse

te aştept să rememorăm
sensul luminii confuze
iluzii ce visează la victorie deşi cad obosite
la marginea împlinirii cu trup mirosind a dăruire
sub liniştea impunătoare a dimineţii
trezită în orizonturi diferite

te aştept la jumătatea rugăciunii
oarbă într-o singură bătaie a orologiului
ce îşi revarsă minutele
să perpetuăm cuvinte
împărţite de la sine la porţile prezentului
împovărat de nebunii permise

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicia iubirii

Vezi că lumea noastră se învârte într-o subtilă vibraţie
Şi noi putem călători la limita dinspre creaţie divină şi univers creat
Dă-mi mâna să te conduc spre zări senine
În munţi se vor aşterne zăpezile târzii.
Până ce ceasul va sta în loc,
Până atunci lumii îi vom construi diversitatea
Adorm cu tine în veşnicia luminii
Caut să recunosc raza din ochii tăi
Să gust limonada gurii tale
Să devin o zeiţă din templul cunoaşterii
Sau poate o parteneră de dans,
Un adversar sau un prieten de nădejde.
Hai să visăm cu ochii deschişi pentru a ne găsi fericirea
Şi astfel nici o lumină nu se va închide în unghiuri
Să ne parcurgem nourii imaginaţiei
Pentru a găsi lumina ferecată de o fereastră a sufletului.
Picături de ploaie se aştern pe obrazul tău
Norii din argint se pierd în văzduh
Tu mă încânţi, eu te surprind cu mici gesturi
Zâmbetul tău mă va adormi la noapte,
Printre petale de trandafir, printre sunete şi senzaţii.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A scrie poezie e un act religios

Ai grijă, Simm,
prin poezia mea, am inventat voluptăţi,
am insinuat arome şi delicii carnale,
m-am arătat ahtiat de umbre feminine
şi l-am invocat pe Eros, deseori, fără perdea...

Te-am aşezat în patima amurgului meu,
în mrejele mele, ţi-am încâlcit paşii poeziei,
m-am pitulat în ochii tăi căprii, lucitori de optimism,
ţi-am îndulcit deşertul amărăciunii
şi ţi-am inversat logica devenirii prin vers...

Ţi-am sugerat luminile îndepărtate ale lui Dumnezeu
drept leac împotriva
singurătăţii, acea singurătate din mijlocul
mulţimilor zgomotoase, ele însele însingurate de-a pururi.

Între mine şi tine, s-a interpus poezia, cu duhul
şi parfumurile ei paradisiace, cu dimineţile şi
înserările ei,
cu tot ce izvorăşte din mintea şi prospeţimea sângelui tău...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să-ţi poţi aşeza
propria lume în ordinea vieţii, pentru a putea să zbori
cu propriile aripi, pentru a-ţi aşeza, în plină lumină,
rosturile inimii, ale dorului de tine însuţi
şi ale celui care-ţi va sorbi, cu adevărat, aromele
cărnii tale de crizantemă proaspăt îmbobocită...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi evita
evidenţa asemănării, strivitor de comună, cu generaţia ta,
care s-a separat de Infinit şi Neant,
de poezie şi de Transcendent...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi dezlega
taina respiraţiei în doi, a poeziei şi a speranţei...

Ai grijă, Simm, a scrie poezie e un act religios!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt roluri pe care le-am refuzat pentru că nu m-am simţit în largul meu. Rolul din "Reconstituirea" pe care l-a făcut Ernest Maftei, l-am refuzat pentru că mi-am dat seama că acolo nu trebuia să se râdă. Când rula un film la cinema unde jucam eu, nici nu dam pe acolo. Am o jenă.

Jean Constantin în Almanah Cinema (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scandalul intenţiei

încă n-am învăţat
să păşim printre cuvinte
pieptul sticlos al intenţiei
scandalizată caută din priviri
capătul de lumină rămas
la aceeaşi înălţime a tăcerii
învăţată să locuiască cu chirie
în jumătatea strofelor
dispuse să devină
poem între poeme

silabele eroine ale realităţii
îşi cer răsplata să apară
în versuri aidoma actriţelor
cu dorinţe absurde ce se lasă
mituite la o adică
pentru a creea o stare de fericire
precară în actele unui scenariu
de care ne facem vinovaţi
în acelaşi timp
pe aceeaşi pagină muşcată
la colţuri de vechime îndoită
într-o infinită durere

încă n-am învăţat
să trăim printre cuvinte
recunoaşte şi zâmbetul meu
cu coatele goale
înfipte parţial în dicţionarul
deschis la fila 13
număr fatidic
în toată această frământare
interioară

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

La graniţa începuturilor

există o linie de sosire
a răsăritului dintre gândurile tale.

doresc să-ţi fiu rază.

să smulg din coasta orizontului
roşu aprins aşezat pe buze
atunci când rosteşti cuvinte
dezvelite într-o înţelepciune aparte.

zâmbetul scârţâie în colţul gurii
intrigat de această cursă
aparent fără obstacole,
trasată în curbe,
ca pentru noi,
inocenţi,
la graniţa începuturilor
cu dinţi de lapte
gravată ostentativ pe zidul dinspre
armonia care ne poate face fericiţi.

să ne mai naştem o dată...
vom învăţa să locuim
dincolo de lacrimile lumii
pe umerii prezentului
resemnaţi în aerul neputincios
paradigme nedemne de luat în seamă.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tristeţea unei clipe

Se mai naşte-o poezie din tristeţea unei clipe,
Şi din teama că iubirea are aripi despicate,
Ca şi cum dumnezeirea şi-a făcut două echipe
Să ucidă frumuseţea strecurată-n bunătate.

Ochii orbi privesc lumina şi văd numai întunerici,
Ce se-ascund pe sub un zâmbet învelit în diamante.
Sunt atât de mari în ei, şi în mine atât de mici,
De rămân stană de piatră, între ură şi dreptate.

E amurg între poeme şi e noapte peste mine,
Dar pictez ca o nebună chipul lor plin de orgoliu.
Sunt mânjită de culoare, de cerneală şi ruşine...
Iar mă lupt cu-n demon sacru şi cu vocile străine.

Am un rol ce încă-l scriu şi-l pictez în poezie,
Printre lacrimi botezate într-o apă fără flori.
Desenez spitale vechi iar scrisul mi-e terapie
Când în mine cresc dureri învelite în culori!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mai buni părinţi

Vezi?! Te simt în grădină... Urma paşilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeţi şi nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veşnic, teama de noapte.

Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brăţări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând şi m-ascund în zenit
Şi te caut în lume printre strângeri de mână.

Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îţi văd zâmbetul cast,
O, tăicuţule drag, eşti în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.

Eşti un gol risipit, lacrimând... şi stingher...
Tu, tăicuţule drag, eşti atât de departe...
Umbra chipului tău mă aşteaptă în prag
Şi hotarul vieţii pentru-un timp ne desparte.

Eşti o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Eşti cu mama mereu... eşti aşa fericit,
Însă liniştea voastră azi în suflet mă doare.

Aş pluti către voi... Paşii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul mă cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Şi pe voi vă iubesc
Şi vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!

Îmi lipsiţi repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era şi firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeaşi iubire.

Mulţumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulţumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc înzecit!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi rup din buze

Privesc la tine, dragul meu,
Şi-mi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta, iubite,
Cu adierea vântului hoinar.
Cu-acest sărut doresc să-nchizi
O Lună albă, în ochii tăi de cobalt,
Ce-mi sunt dulceaţa clipelor de-acum,
Pline de dragoste, şi multă aşteptare.
Privesc la tine cu sufletul deschis,
Din el am tot făcut poteci şi poduri,
Să te primesc în mine ceas de ceas
Cu toate ploile din umeri şi din paşi.
În mine vreau să strâng tot ce aduni
Să pot gusta cu ochii cerul şi privirea
O altă lume ce te strânge azi în ea
Cu Soarele ce mă doreşte... singură şi tristă.
Îmi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta... şi astăzi
Să te sărute cu-adevărul scos din fire
În care ţin iubirea mea, şi dorul ce te strigă.
Din mine rup fărâme de tăceri
Din buze las să cadă lacrimi şi suspine
Cu toate mă aşez în faţa ta prin gând
Să mă adormi când simţi a mea durere.
Să mă adormi cât ţine viaţa
De nu m-adună Luna din poteci
Să mă ridice într-o noapte pentru tine
Să mă trezesc a doua zi pe perna ta.
Să mă adormi, de nu ajung la tine,
Cu gândul şi cu a ta inimă de înger
Să nu simt paşii Timpului prin mine
Trecând fără sărutul şi îmbrăţişarea ta.
Să nu mă sape Timpul ca şi plugul
Să nu îmbătrânesc în dor şi aşteptări
Să nu mă treacă Soarele şi Luna
În lumea drepţilor... cu zâmbetul amar.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecernie cu parfum de lumina

Sunt tot aici,
nu ştiai?
tocmai îmi caut urma prin catacomba
îngerilor purtaţi de lumină.
mi-e teamă să respir cu ei,
m-aş putea lovi de lumina lor,
aşa.. m-am prefăcut în aburul din ochii tăi
cerşind mâna ta cu gust de mare...

aş sta o veşnicie şi încă o zi
mirosind cu ei lumina,
dar acum locuiesc cu două aripi
într-un copac pictat de umbra ta.
de atâta alb si linişte
se răstesc fulgii la mine
ei nu ştiu că mai am de născut
o viaţă din tine,

mă înghesui toată
într-o vocală ce cuprinde cerul,
toate cuvintele plâng cu mine
mă laşi să mor încet...
ca un tribut adus femeilor din tine,
eu sunt zeiţa ce ţi-a dat tămâia

călcând nisipul de pe marginea
râului cununat cu iarba.

am plecat să-mi duc aripile
la vecernia cu parfum de lumină,
goală cu pântecele
imens de copilul din mine..

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, Moţu, şi adio

Buletin de ştiri sub semn de doliu,
Umbrele pe scenă se adună,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Pentru rolul morţii. Noapte bună!

Într-o viaţă excepţională,
Le făceai în felul tău pe toate
Şi-a venit târâş la tine moartea,
Contrapunctul de banalitate.

Înaintemergător în viaţă,
Înaintemergător în arte,
Pentru ce motiv să fii, de astăzi,
Înaintemergător în moarte?

De la care band de îngeri tragici
Ar putea un plânset să pornească,
Dacă înşişi Beatleşii şi Stoneşii
Gustă încă pâinea pământească?

Fără zgomot ţi-ai trăit sfârşitul,
Fără speculaţii, fără jale,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Ca să intri-n rolul morţii tale.

Ultimul popas, la tine-n teatru,
Unde ai venit la tinereţe,
Doliul tău ni s-a urcat pe tâmple,
De lumina ta să ne dezveţe.

O furtună s-a stârnit în scenă,
Straniu turbion al veştii rele,
Cineva, care produce noapte,
Suflă-n reflectoare şi în stele.

Clipa despărţirii e aproape,
Pleci, într-o tăcere suferindă,
Parcă mor, şi eu, puţin, cu tine
Şi îmi pierd imaginea-n oglindă.

Freamătă prin ţară veşti cumplite
Şi noroiul ne-a cuprins cu brio,
Să nu uiţi să-l vizitezi pe Shakespeare,
“Piesa-i gata şi ai tras oblonul”,
Noapte bună, Moţu, şi adio.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meduza

are universul planurile sale
am şi eu un rol timid în ele
rolul de vasal al maiestatii tale
-firului de colb venit din stele...

rolul de a fi mereu în sala
unde dai spectacole de gală
rol de lege mai universală
decât legea aia conjugală

rol de rob şi niciodată rol de rege
rol de preş timid pentru picioare
şi de nodul gordian pornit să lege
prin noroiuri petele solare

rolul de servil amant platonic
rolul de lacheu mereu de strajă
când la eleganţa râsului demonic
când la un suspin născut din vrajă

nu mai ştiu alt rol mai greu pe lume
decât a lui Cassio şi Desdemonei
rolul meu pemite orice nume
inclusiv şi numele Gorgonei

are universul planurile sale
am şi eu un rol timid în ele
rolul de vasal al maiestatii tale
-firului de colb pornit spre stele...

poezie de Iurie Osoianu (13 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un început de an

De când te caut, poezie...
Focul din sobă arde frumos
Sunt tot mai mari luminile din tine
Mă ţii tot mai strâns de mână
Şi strigi: "- Tu eşti iubirea"
Pe care am căutat-o zi de zi,
Clipă de clipă într-o lume avidă,
Ţie mă închin şi luminii
Din care vor renaşte mugurii aprinşi
Şi vom dansa dansul iubirii
Până ce melodia se va întipări în minte,
Până ce privirea va umbri lumina.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

În noapte arunc cu strigăte
te caut
şi dacă m-am găsit pe-o cărare părăsită
nu te-nvinuesc, chiar dacă-mi este atât de dor
şi dacă nu te mai ştiu, sunt acolo, al tău
spune-mi să vin să-alung depărtarea, care
ne desparte
spune-mi să-nviu şi mut munţii
de pe mormântul tău

spune-mi de încă mai eşti, ca să te găsesc
să mă unesc cu sărutul tău
spune-mi să-ţi mângâi sânul şi să-ţi sărut viaţa
şi atunci să mă laşi să iau cerul, să-l mut în ochii tăi
lasă-mă să văd păsările libere
în sufletul tău
lasă-mă la marginea lumii, ca să nu te rătăcesc
căci am în mine nopţile stelelor care cântă
Doamne, cât te doresc
să-mi moi buzele, încă-odată, în dulceaţa vieţii lor
aşteaptă-mă, că vin, ca să te mai privesc odată
ca să-ţi privesc albul trupului
şi-apoi
pentru ultima oară, de nu mă mai vrei
lumina ochilor tăi!

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele cu ochii verzi

Se scutură crinii
peste tăcerea care mă scrie,
caut să te închid într-un poem
sau într-o simplă poezie
numai că tot ce frământ
e fără umbră şi doare,
dar azi
îmi eşti dator
şi complice
în cereasca-mi chemare

Lasă-mă un timp
să dispar
pentru cât mi-e de dor
vreau să-mi caut cuminte
un împrumut
exista o bancă de cuvinte!
orice cuvânt care respiră
numai în doi
mă inspiră!

De aceia mi-e bine
azi te caut prin iubesc-ul
ce-l am de la tine
chiar dacă se scutură crinii,
te rog sa mă crezi:
de-o vreme-
scriu numai poeme
cu ochii verzi

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de morminte

iedera creşte din trupul tatălui meu
plecat în ziua care mama
mi-a aşezat capul în poală
şi mi-a zis;
eşti bărbat, fiule!

poate ar fi trebuit să o ascult şi
să-mi iau rolul în serios
să ascult respiraţia pământului
şi liniştea pietrelor
timid
să-mi conturez viaţa
ghemuită sub aşteptări
din când în când
să evadez
printre anotimpuri să
adun vreascuri pentru focul
din cuptorul bunicii
însă am învăţat că fiecare suflet
are o sărbătoare şi
la intersecţia acesteia
sunt doar eu şi atât
dincolo e Dumnezeu şi privirile lui tata
din care anihilez clipă de clipă câte o zi

poezie de Teodor Dume (aprilie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!