Heraclit lângă lac

Lângă ape verzi s-adună cărările.
Sunt linişti pe-aici, grele şi părăsite de om.
Taci, câne care-ncerci vântul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plângând să-şi îngroape feţele-n cenuşa lor.

Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci?

Paşii mei răsună în umbră,
parc-ar fi nişte roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răguşit de bătrâneţe glasul izvorului!

Orice ridicare a mânii
nu e decât o îndoială mai mult.
Durerile se cer
spre taina joasă a ţărânii.

Spini azvârl de pe ţărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heraclit lângă lac

Lângă ape verzi s-adună cărările.
Sunt linişti pe-aici, grele şi părăsite de om.
Taci, câne care-ncerci vântul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plângând să-şi îngroape feţele-n cenuşa lor.

Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci?

Paşii mei răsună în umbră,
parc-ar fi nişte roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răguşit de bătrâneţe glasul izvorului!

Orice ridicare a mâinii
nu e decât o îndoială mai mult.
Durerile se cer
spre taina joasă a ţărânii.

Spini azvârl de pe ţărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci şi ascultă!

Taci şi ascultă geamătul codrului,
Cum trosnesc ramurile în bătaia vântului,
Taci şi ascultă glasul pământului,
Cum doineşte frunza în foşnetul gândului.

Taci şi ascultă zumzetul albinelor,
Cum se scurge pe buze parfumul florilor,
Taci şi ascultă murmurul apelor,
Cum îmi suflă în păr briza mărilor.

Taci şi ascultă inima îndrăgostitului
Care bate secunde în tăcerea cuvântului,
Taci şi ascultă paşii pământului
Care vibrează în vâltoarea sufletului.

Taci şi ascultă stropii de ploaie,
Cum bat la fereastră şuvoaie,
Taci şi ascultă izvorul din odaie,
Cum se scurge iubirea pe foaie.

Taci şi ascultă furtuna din icoane,
Cum se cutremură pământul în piroane,
Taci şi ascultă cuvântul din canoane,
Cum vibrează sufletul în strane.

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci!

Taci! Să auzim copacii înflorind,
În sunet dulce, parcă, de colind!
Deşi nu-i iarnă, printre frunze cad
Ninsori ce-abundă de trăiri în alb!

Taci! Să auzim cum dintr-un mugur crud
Ies frunze mici, în foşnet, tremurând
Şi cum se prind în marea înfrunzire,
Umplând cu verde, golul din privire...

Taci! Să auzim cum păsările-n zbor,
Se-ating orbeşte de senin, de nor
Şi cum îşi poartă zborul înspre luncă
Şi rând pe rând, tristeţile-şi aruncă.

Taci! Să auzim izvorul clipocind,
Prin mici tufişuri, apa, hohotind,
Iar printre firişoarele de iarbă,
Cum se strecoară o iubire albă...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziceţi că eu n-am prieteni? Am prieteni şi societatea lor mi-e foarte plăcută. Prieteni din toate ţările şi toate timpurile. Ei întotdeauna sunt lângă mine. Când îi chem, vin, când îi întreb îmi răspund. Unii din ei îmi povestesc despre cele ce s-au întâmplat în timpurile trecute; alţii îmi spun ce se întâmplă în timpurile de faţă. Unii mă învaţă să trăiesc bine; alţii să mor bine. Ceilalţi prin veselia lor îmi risipesc grijile şi necazurile, unii îmi oţelesc inima în suferinţă; alţii mă învaţă să dispreţuiesc poftele inimii. Unii mă poartă de mână pe drumul cunoştinţelor; alţii mă îndreaptă pe cărarea virtuţilor. Vreo răsplată pentru atâtea binefaceri nu cer; nu cer nimic decât adăpostul unei încăperi modeste unde să fie scutiţi de pulbere. Când ies din casă îi iau cu mine pe cărările pe unde merg. Le plac mai mult decât zgomotele oraşelor, liniştea câmpurilor şi umbra arborilor. Şi ştiţi voi cine-mi sunt aceşti buni şi nedespărţiţi şi atât de puţin pretenţioşi prieteni? Prietenii mei, cărţile!

citat celebru din Petrarca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gîndurile unui mort

De mînă-aş prinde timpul ca să pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt?
Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri
şi din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri?

Tu inimă eşti liniştită-acum!
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineaţă
şi-o suferinţă veche-n orişice amurg?
O zi?
sau poate veacuri?

Un stînjen doar deasupra mea-i lumină.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aş întinde mîna şi le-aş strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.

Gîndul meu şi veşnicia seamănă
ca nişte gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?

Ades un zgomot surd mă face să tresar.
Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă şi ea
de sute de mii de ani?
Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamnă
şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

Taci!
Nu vreau niciun cuvânt
De ce s-arunci în vânt
Cu vorbe.

Taci!
Iar veşnicu-ţi fior
De-o da vreun semn de dor
Eu am să-l prind din zbor.

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Şi lasă-ţi ochii grei
Să-noate-n ochii mei
Şi-am să-nţeleg ce vrei.

Taci!
Că-n lume n-am văzut
Nicicând un vis născut
Din vorbe.

Taci!
Cuvintele de spus
Mai mult de două nu-s
De ce vorbeşti în plus?

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Iar de mă porţi în gând
Şi dorul ţi-e flămând
Vreau să mi-o spui tăcând.

cântec interpretat de Doina Limbăşanu, muzica de Vasile Veselovski, versuri de Doina Limbăşanu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triptic banal - I

Viens pleurer si mes vers ont pu te faire rire.
Viens rire s'ils t'ont fait pleurer.
(Tristan Corbiere)

Prin curtea pavată cu plăci de bazalt
Răsună grabiţii pantofii de atlaz,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad,
Ce cad din înaltul şi negrul pervaz,
Ce cad din pervazul pătrat şi înalt
Pe plăcile negre şi verzi de bazalt.

Sunt singur...
Odaia-mi cu albii pereţi
Îmi pare enormă cutie de brad
În care nebunul dresor de sticleţi
Şi-a-nchis favoritul...

Şi paşii grabiţi
Răsună prin curtea cu plăci de bazalt,
Răsună grabiţii pantofii de atlaz
Pe plăcile negre şi verzi de bazalt,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad
Şi cântă prin curtea cu plăci de bazalt
La fel cu-aripaţii nebuni cântăreţi.

Şi alba-mi cutie enormă de brad
Se clatină parcă de-atâtea cântări...
Ascult cum se urcă pantofii pe scări,
Se urcă spre mine —
Alesul sunt eu —
Şi paşii se urcă,
Se urcă mereu
Spre cel din odaia cu albii pereţi!...
............

Şi nu mai sunt singur,
Şi nu mai sunt eu.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, III, nr. 12 (25 decembrie 1909)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Sfârşitul predicii de pe munte. Judecata semenilor. Puterea rugăciunii. Calea mântuirii şi a pierzării. Ferirea de prooroci mincinoşi. - 7:15-20 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era răguşit

la bătrâneţe din cauza fumului
decent tras în plămânii
cu vene verzi umflate
de durerile venite din cer
vocea se drege în umbra paharului
cu apă gazoasă
prinse a vorbi cu glasul pârâului
unde se scăldau pruncii
şi răguşeala se poticnea
părea învinsă de fiara care muşca
în amurgul cu picioare fierbinţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbeşti

Când vorbeşti.. doar marea ascultă
încuiată într-o scoică.

Câd vorbeşti doar sirenele cântă
tânguios pentru cei plecaţi pe ape.

Când vorbeşti doar valul strigă durere
în spumă de alb jertfită pe mal.

Când taci doar paşii vorbesc
În urme sărutate de ape…

Când vorbeşti sau când taci…
doar fiinţa mai scapără-n apă
înnecată de lumina mişcătoare a valurilor,
prelungă umbră pe chipul mării...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A XI-a poruncă

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi te iubesc când taci, absent... iar glasul meu se scurge înfrigurat, cuminte, spre soare şi se-agaţă de-o ultima rază ce-mi înfăşoară timid inima... şi se topeşte acolo într-un strigăt cald...
Cuvintele-mi se subţiază spre un capăt de lume... şi se-ascund trist într-un luminiş rămas undeva în tinele din mine...
Chiar de-ai plecat...
cu sufletu-mi te simt în mii de locuri ce-mi aparţin doar mie.
Şi te iubesc învolburat când taci...
mă arde un dor şi parcă-ai fi departe...
dar eşti atât de-n mine...
şi totuşi ca un miraj îmi eşti ce în lumină piere,
ratăcindu-mă...
Tu mă auzi tăcând, din hăuri cum glasul meu te strigă, dar altceva mai mult decât un vis ce-aş mai putea cere?!
Mai lasă-mă c-o şoaptă şoptit să-ţi curg precum lumina lină... prin tăcerea-ţi atât de clară...
Iubescu-te când taci...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul frunzelor călătoare

Priveşti copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roşul de apus ce te-nspăimântă.

E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu aşteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.

Îţi laşi privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.

Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semper eadem

Mi-ai spus: "De unde-ţi vine ciudata întristare
Ce creşte ca şi marea pe-un ţărm stâncos, pustiu?"
- Când inima culesul şi-a isprăvit, ne pare
O boală viaţa. Taina aceasta toţi o ştiu.

E o durere simplă, deloc misterioasă
Şi limpede ca tine când râzi şi lumii placi.
Nu căuta degeaba, frumoasa mea curioasă!
Şi-acum, deşi ţi-i glasul atât de dulce, taci!

Taci, ne-nvăţato! Suflet ce nu cunoaşte ceaţa!
Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viaţa
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis.

Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt, şi-alene
Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Şi-ncet s-adorm la umbra ce-ţi lunecă din gene!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o doară

amiezi târzii

prin crăpăturile gândului
vorbele nu mai sunt

decât nişte frunze
îngălbenite de vreme

e toamnă
şi iar inventăm
refugii unde să mai putem
respira

tandru
fără încrâncenare
timpul

ne învârte
în palma destinului
ocolind toate
disperările posibile

într-o doară
în aşteptarea unui curcubeu
acelaş ticăit de ceas

îmi răsună

în inimă.

poezie de Lucică Dragoş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele trudei

Rodul mâinilor acestea,
ceruite cu sudori,
cu durerile de braţe,
de rărunchi,
şi cu urdori...
Rodul mâinilor acestea,
nemurirea faptei
lor. Durerea...

Paşii cerbilor spre susur,
printre cetine
de brad. Urma...

Umbletul în ignoranţă...
Glasul puştilor din noi...

Toate cât sunt necuprinse
lumii noastre de plăceri,
sunt motorul de răsună,
tainic, blândul recviem...

Prea poetic, mult prea ludic,
firul Ariadnei-n noi,
de arată pasul tainic,
drumul drept, de drumul strâmb,
care merge spre lumină...

De scăpăm de minotaur,
de ieşim din drum dedalic,
de-am văzut şi taina sorţii,
tot ce a rodit durerea,
urma paşilor de cerb,
necuprinsul lumii creşte
prea poetic, prea ne-verb...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sat natal

lui lon Pillat

După douăzeci de ani trec iarăşi pe-aceleaşi uliţi
unde-am fost prietenul mic al ţărânii din sat.
Port acum în mine febra eternităţii,
negru prundiş, eres vinovat.

Nimeni nu mă cunoaşte. Vântul, el singur, sau plopul
de aur. Plop înălţat de-un fir nevăzut asemenea fusului.
Nedumirit turnul se va uita două ore în urma mea
până m-oi pierde din nou subt dunga apusului.

Totul cât de schimbat! Casele toate sunt mult mai mici
decât le-a crescut amintirea.
Lumina bate altfel în zid, apele altfel în ţărm.
Porţi se deschid să-şi arate uimirea.

Dar de ce m-am întors? Lamura duhului nu s-a ales,
ceasul meu fericit, ceasul cel mai fericit
încă nu a bătut. Ceasul aşteaptă
subt ceruri cari încă nu s-au clădit.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

am adunat în palme timpul
nu a stat
m-a privit o clipă
apoi a plecat
la pas, pas cu pas
pe drumul lui
la ceasul rămas, spre alt popas
am căutat o viaţă fericirea
nu m-a cunoscut
nu a ştiut că a trecut de multe ori pe lângă mine
am strâns în braţe femeia
sărutând trupul fierbinte şi gol
o clipă m-a privit ţipând în braţele iubirii
apoi a plecat, cu alt bărbat
paşii ei se strecurau
pe nisipul umed de lacrimi
azi păşesc pe alei
de tei, de ce vrei
în faţă doar vântul mai bate
bate şi bate
pe drumuri uitate
printre frunze căzute, printre frunze uscate
de viaţă, de lume, de toate
pe aici, pe unde poate
paşii mei curg, se scurg
în cenuşa ultimului gând rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelelor

C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flacări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu - unde.
Un singur gând mi-e rază şi putere:
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea!

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!