Vreme de câine

gerul s-a strecurat în fiecare atom
din trupul ameţit de febră
şi soarele a făcut scrum
fluturii şi florile şi speranţele

era un vagabond aproape banal
cu barba crescută şi sură
aproape imaterial de slab
învelit în zdrenţe găurite

nemâncat de zile-ntregi
numai piele şi os
umbră şi şoapte
stătea cuprins de frigul necruţător

aşezat pe o piatră
încerca să aprindă surcelele
şi bucăţile de hârtie pline de fecale
îndesând paie cu mâinile congelate

maidanul acela era plin de gunoaie
cartoane şi sticle sparte şi resturi
ca şi el
cu duhori dulcege duse de vânt

focul a început să crească
era aproape voios
îl simţea pe faţă şi-i venea
să se bage pe el însuşi în focul izbăvitor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tremura violent

în cămăşuţa lui prea strâmtă
pentru un poet aşa de mare
nenorocit de prea mult geniu
stătea de veghe în jurul ultimului
volum de versuri ce avea să se scrie
era în chinurile facerii de poezii
cu lumina care-i venea direct în cap
se temea puţin să nu sfârşească
în focul creator ce a început
să-i încălzească la început paşii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A redus vorbirea

la cântec şi naviga de nu se vedea
pe corăbii de hârtie albă scrisă
cu tot felul de poezii făcute-n vis
când luna călărea un nor nărăvaş
cânta la fiecare cuvânt şi când cerea
un sărut se punea pe cântat
credea că e o binecuvântare
la început stătea lângă cer şi pretindea
o vină imaginară ce rodea privirea lui
apoi s-a învelit în frunze pieritoare
şi pătura de stele era deasupra
cânta ca un greiere când dorea
să vorbească cu mâinile
care îl mângâiau noapte de noapte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea era femeia

care-i apărea încă din vis
un crâmpei de zuluf blond
cu ochii mereu negri
sunt mulţumit şi-i cad
în genunchi în zadar
aproape mă pierd la marginea
lumii vechi şi nu ştiu
cum se face o minune
ea era femeia de la capătul
drumului presărat din abundenţă
cu pietre funerare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea impresia

că mâna aceea se lipea de spate
încercând să-i dea un brânci
era o forţă a cuiva cu adevărat puternic
aproape că-l dezechilibră şi privind
în spate nu era nimeni
mâinile îi apăsau umerii acum ştia
că nu poate scăpa de ele prea uşor
privea în sus şi s-a cutremurat
ceaţă cobora rotundă deasupra capului
neimportantă pentru privirile celorlalţi
era disperat deoarece credea că suferise
o transfigurare care îl apropia de neant

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

stătea cu braţele spre cer
murmurând un blestem
era o doamnă a întunericului
care slăvea moartea
şi focul cel nemuritor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un leu

cu dinţii de lapte care se uita
la cerul dubios de senin
într-o dimineaţă de octombrie
tremura ca o frunză moartă
simţea săgeţi în adâncul sufletului
nici banca centrală nu-l mai putea
întări sau să-i dea aripi. cu dinţii lui
ar muşca mâinile care-l hrăneau
cu lapte cum scrie la cartea lor
fără carne artificială simţea
nevoia de a sfâşia ceva viu
şi-a făcut culcuş în fiecare bancă
dar nu reuşea să crească

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stătea abătut

omul de grotă cu ochii undeva
la marginea timpului
relaxat pe o piatră neşlefuită
se gândea să-şi cumpere
un fierăstrău electric
şi-un ciocan din epoca fierului

stătea gânditor cu ochii la tehnologia 5G
în peştera unde s-a retras
după evacuarea forţată
din grota centrală

a plâns aceeaşi lacrimă
după ce şi-a prins gândurile
într-o capcană a timpului

recapitula tristeţea de moarte
la marginea spaţiului
în frigul cavernei întunecate

trezit de dimineaţă simţea
cum intră în peştera lui
mirosul de christian dior

stătea abătut omul de grotă
în grota lui fără îmbunătăţiri
şi golul din sufletul lui
era încărcat cu opţiunea
viaţa pe datorie de 5 parale

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru unii viaţa e ca mersul melcilor băloşi

stătea cu faţa la perete
degetele ei încercau un contur al unei inimi descompuse
în piese de puzzle
era atât de aproape de perete
(pusă la zid de însăşi viaţa)
încât se întreba dacă nu cumva acela îi va fi locul de veci
simţea aerul nerespirabil, iar frigul îi intrase în oase
precum un chiriaş în odaia cea de toate zilele
norii îşi făcuseră culcuş pe bucata ei de cer,
iar ploaia îi schingiuia trupul
pe unicul zid pe care îl ştia urcau şi coborau
la infinit
melci băloşi
anticipând un sfârşit
înnămolit şi rece
rece ca moartea

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şcoala şevaletelor

mă înduioşa subtil vederea
pentru prima dată ţineam
strâns un ghidon de bicicletă
transformat în şevalet
aproape scârţâia dar mai mult scurma
era vopsit în roşu
celelalte stăteau de lemn
aliniate de spaimă în magia
unui atelier mare fără obloanele trase
era controlul disperării
pânzele stăteau unse
îmi venea să îmbrăţişez
şevaletul meu vopsit în roşu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl era vânăt de frig, ba chiar aproape negru, dar nu simţea că i-i frig fiindcă Crăiasa Zăpezii îi luase cu o sărutare simţul frigului şi inima lui era ca un bulgăre de gheaţă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era strâns

în gheara sorţii fără milă
o simţea neagră ca iadul
nu avea soluţii
şi dincolo de lacrimi se lovea
de absurdul situaţiei unde
se zbătea în faţa focului
care începea să-l încălzească
gheara stătea să-l zdrobească
aducându-i aminte de tărâmurile
de umbră care se întindeau
lângă el şi dincolo de fiinţa lui
încercase să strige
dar glasul era o şoaptă dincolo
de blesteme ştia că va fi luminat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul rebel

lua iarbă şi era fericit
iubea mai mult decât era iubit
nu ştia ce să mai facă
se plimba cu maşina de tuns iarba
îşi lua rămas bun de la vecini
cum văzuse-n filme şi pornea
maşina ce scurta firele
de iarbă verde crescută uniform
era sedus de timpul
care bătea în adâncul fiinţei lui
gândul era aproape sferic
pătruns de plane ca nişte oglinzi
de ape verzi de la prea multă iarbă
pleca chemat de instinct
mâhnit pornea aparatul de ras
făcea o tură până-n vârful capului
revenea de-acolo uitând de ce a plecat
regretând timpul pierdut prin capul lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsat lângă

cocoşul de tablă răţoiul de lemn
era bătut de vântul venit din spatele
birtului cu mese de material plastic
scrise de poeţii beţivi care-şi lăsau
operele pe colţurile alea albicioase

salvat în extremis de valul care a luat
calul în lipsă de ceva cu sânge cald
nu simţea în fibra lui de lemn ce cireş
pericolul apei venită în valuri peste sat

stătea aproape de cocoşul ruginit
înfipt într-o ţeapă lungă îmbrăcată
cu migală în faimă de un tinichigiu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era aproape miezul nopţii şi Harry stătea pe burtă în pat, cu păturile trase peste cap, ca într-un cort, cu o lanternă într-o mână şi cu o carte legată în piele ("Scurtă istorie a magiei", de Adalbert Waffling) sprijinită de pernă.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi în această eră, folosind metrul, ca unitate de măsură, diametrul telescopului avea nu trei sute de metri, ci o mie de picioare. Discul uriaş, aşezat între munţi, era acum aproape pe jumătate în umbră, în timp ce soarele tropical se ducea încet să se culce. Dar reţeaua complicată, triunghiulară, a antenei suspendate la înălţime, chiar în centru, era încă în plină lumină. De jos, de la sol, ţi-ar fi trebuit ochi foarte ageri ca să observi cele două siluete umane din labirintul de traverse, cabluri de susţinere şi sisteme de transmisie a undelor.

Arthur C. Clarke în 2010: A doua Odisee Spaţială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate jucăriile erau drăgălaşe, dar cea mai drăgălaşă era o fetiţă care stătea în uşa castelului; era făcută şi ea din hârtie, însă avea haine frumoase şi pe umeri o panglică subţire şi albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât faţa ei de mare. Fetiţa stătea cu braţele ridicate, fiindcă era dansatoare şi îşi ridicase şi un picior, dar aşa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i şi credea că fata are ca şi el numai un picior.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergam cu morişca

aia de hârtie gălbuie cu pătrăţele
un copil blond care se deochea
în fiecare zi şi lumea numai de mine
se minuna luând din energia mea

şi astăzi mă visez copil cu părul
lung şi alb ţinând morişca învârtită
de fuga dintr-un miez de noapte
iarăşi voios că sunt micuţ

era un dar pe care l-am acceptat
pentru că nu aveam timp de iluzii
alergam orbit de soarele blând
pierdut printre păpădii şi poezii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sandy Bates: Cu puţin timp în urmă, de fapt chiar înainte să mor, eram pe masa de operaţii şi încercam să găsesc ceva de care să mă agăţ, ştii... pentru că atunci când eşti pe moarte, viaţa devine brusc extrem de... palpabilă, de reală, iar eu căutam un sens pentru tot ce mi s-a întâmplat şi brusc mi-am amintit de o zi minunată de primăvară – era duminică şi vara era aproape. Şi-mi aduc aminte că în acea dimineaţă am mers cu Dorrie la o plimbare prin parc, apoi ne-am întors în apartament. Stăteam aşa, pur şi simplu, iar eu am pus un disc cu Louie Armstrong, cântecele cu care am crescut... Fermecător!... Apoi mi-am ridicat privirea şi am văzut-o pe Dorrie cum stătea acolo şi brusc mi-am dat seama ce frumoasă era şi cât de mult o iubeam. Şi... nu ştiu, a fost aşa, un amestec din toate, muzica, boarea de vânt, şi felul acela în care mă privea Dorrie. Şi pentru o clipă totul părea să se îmbine perfect, aproape indestructibil. Ciudat, acea secundă în care privirile noastre s-au întâlnit m-a emoţionat profund.

replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era plecată

în lumea ei aproape de sfinţii
care n-au vegheat asupra ei
că aşa sunt sfinţii
nepăsători ca nişte copii
răzgâiaţi care se strivesc
nu vedea nimic şi părea alături
de nălucile dotate cu inteligenţă
divină care spuneau că adevărul
doare când nu eşti dispus
să asculţi şoaptele muiate
în amurg ce în noapte curg

era plecată pe linul unui apus
de soare în cântecul calm
bisericesc la început şi pop-rock
la final calcând triumfător

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!