Pescarul

Deşi eu încă îl mai pot zări
Pe bărbatul pistruiat scuturând ţigara
Cum urcă-n zori dealul înnegurat şi gri
În haine cenuşii de Connemara

Pentru-a merge la pescuit pe mal de ape,
A trecut mult timp de când am început
Să rememorez şi să mi-l aduc aproape
Pe omul simplu din propriul meu trecut.

Toată ziua l-am privit atent, faţă-n faţă,
Sperând că voi afla acolo,-n acel chip,
Secretul rasei mele-ascuns în ceaţă
Şi realitatea-n primordialul arhetip:

Oamenii de azi care nu-mi plac
Şi morţii pe care i-am iubit,
Laşii stând pitiţi veac după veac
Şi obraznicii trăgând folos necuvenit,

Pungaşii nepedepsiţi cum se cuvine,
Deşi-i cunoscut trecutul lor de beţivan,
Oamenii glumeţi şi glumele lor fine
Intrate-n urechea fiecărui consătean,

Oamenii inteligenţi plângând, pe nedrept
Loviţi, jelaniile false-ale unui claun,
Îngenuncherea celui bun şi-înţelept
Şi marile Arte trimise la podea, knock-down.

Douăsprezece luni după-acea experienţă *
Am început într-un fel neaşteptat,
În dispreţ pentru-amintita audienţă,
Să-mi imaginez bărbatul pistruiat

Cu faţa aspră, arsă de soare,
În haine cenuşii de Connemara
Urcând dealul spre-acel loc în care
Pietrele sub apă-s cafenii ca nucşoara,

Să-mi imaginez încheietura mâinii lui
Când aruncă-n râu firul, implacabil şi precis;
Un om care nu există, un om care nu-i
Decât o iluzie subţire,-un vis.

Şi-am strigat atunci, " Înainte de-a îmbătrâni,
Trebuie să mă-înclin în faţa fostei şi viitoarei glorii
Şi să-i scriu un poem poate la fel de rece şi
De impetuos, de pătimaş, ca zorii.

* Contextul cultural în care a fost scrisă această poezie:
În anul 1907, piesa de teatru a lui Edmund John Millington Synge, "Playboy-ul lumii din vest" a fost pusă în scenă la Abbey Theatre, fondat de Lady Gregory – prietena şi binefăcătoarea lui Yeats ) şi de Yeats însuşi. Spectatorii au apreciat piesa ca fiind profund imorală şi jignitoare la adresa spiritului irlandez. Cum Irlanda fierbea atunci în febra unor puternice sentimente naţionaliste, nu a trebuit decât ca naţionaliştii extremişti, republicanii şi liderul mişcării Sinn Féin, Arthur Griffith, să pună paie pe focul care deja mocnea pentru ca să începă imediat manifestaţii violente de stradă, manifestaţii reprimate de Politia Metropolitană din Dublin.

Poemul "Pescarul" a fost publicat in 1916 în semn de protest şi dezamăgire faţă de societatea irlandeză căreia, după aprecierea lui Yeats, îi lipsea calitatea de-a-i înţelege opera. Aşa că şi-a creat propria audienţă ideală, reprezentată de Pescarul care, până una alta, după opinia poetului,.... nu există.

Ulterior piesa "Playboy-ul lumii din vest" a fost jucată pe mai multe scene ale lumii şi adaptată pentru producţii de music-hall, operă şi film.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei fi bătrână

Când vei fi bătrână, cu păr alb şi somnoroase pleoape,
Şi vei picoti pe lângă foc, ia-n mână-această carte
Şi citeşte-o-încet, şi visează la umbrele catifelate
Pe care le-au avut cândva ochii tăi, şi la adâncile lor ape.

Mulţi te-au îndrăgit în momentele-ţi de graţie fermecătoare
Şi ţi-au iubit frumuseţea c-o dragoste sinceră sau prefăcută,
Dar numai unul ţi-a iubit sufletul rătăcitor în goana lui de ciută
Şi-a iubit şi tristeţile-acelui chip şi fiecare-a lui nouă-înfăţişare.

Şi-aplecată peste jarul din care,-arar, răsar flăcări mici, rebele,
Murmură, tristuţă, cuvinte despre Dragostea care-a zburat
Şi care-a trecut dincolo de muntele din toţii munţii mai înalt,
Şi şi-a ascuns faţa-n mijlocul unei mulţimi de stele.

* Poem scris în tinereţe de Yeats pentru Maude Gonne.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi văd sângele pe flori de trandafir

Îi văd sângele cum pe flori de trandafir se-aşterne,
Văd în stele gloria ochilor lui însufleţind eterul,
Trupul îi străluceşte-n mijlocul ninsorilor eterne,
Lacrimile lui sunt ploile cu care ne binecuvântează cerul.

Îi văd faţa-n fiecare floare;
Cântecul fiecărei păsări şi tunetul, pătrunzător nespus,
Sunt vocea lui – desprinse din magma tare,
Pietrele-s cuvintele pe care el le-a spus.

Toate drumurile-s de paşii lui bătute, mii,
Bătaia inimii lui învălurează marea veac după veac,
Coroana lui de spini e-împletită din toţi spinii lumii,
Iar crucea lui e fiece copac.

* Joseph Plunkett a fost un înfocat naţionalist patriot irlandez, condamnat la moarte în iunie 1916 şi executat prin împuşcare. Cu şapte ore înainte de execuţie s-a căsătorit cu iubita lui, Grace Gifford. După această întâmplare, Grace nu s-a mai recăsătorit. niciodată.

Geraldine Plunkett, sora lui Joseph, i-a publicat după moarte poeziile.
Staţia de cale ferată din Waterford îi poartă numele.

poezie de Joseph Plunkett,1887-1916, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o să fii bătrână

Când o să fii bătrână, lipsită de vigoare
Stând lângă foc, ia-n mâini această carte
Citeşte încet, visând, întoarsă pe o parte,
La ochii ce-ai avut, adânci precum o mare.

Câţi au iubit farmecul tău şi felul cum râdeai
Şi frumuseţea ţi-au iubit, real sau prefăcut
Însă doar un bărbat a fost care te-a cunoscut
Şi care te-a iubit şi-atunci când lângă el plângeai.

Aşa că să te-apleci şi focul să-l priveşti
Să-ţi aminteşti iubirea ce într-o zi s-a dus
Spre munţii înalţi din zări, ce se ridică-n sus
Şi chipul şi-a ascuns în stelele cereşti.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mongan se gândeşte la trecuta lui măreţie

Eu am băut mied din Ţara Celor Tineri
Şi plâng – fiindcă acum ştiu deja tot:
Am fost copac, un alun*, iar ei fără niciun fel de reţineri
Mi-au atârnat pe ramuri Carul Mare şi Steaua Pilot.

Asta s-a întâmplat demult – n-avea memorie pământul:
Am devenit o urgenţă prin care trec roibii amurgului,
Am devenit un om, un om care urăşte vântul,
Un om care ştie un singur lucru, acela că fruntea lui

Nu va atinge sânii şi nici buzele părul
Femeii iubite vreodată, în niciuna din zilele rămase.
O, fiară a pustietăţii, pasăre a aerului, spune-adevărul,
Trebuie oare să vă-îndur toate strigătele amoroase?

* Mongan – rege irlandez mitic, fiul jumătate om al zeului mării, Manannán mac Lir; după unii
cercetători este vorba despre regele irlandez Mongan, mort în anul 625, un personaj real.
* Alunul, conform notelor lui Yeats, este simbolul biblic al Copacului Vieţii şi al Copacului Cunoaşterii,
asociat totodată cu constelaţiile Ursa Major(Carul Mare) şi Ursa Minor (Carul Mic) din care face parte
Steaua Polară, numită de celţi Steaua Pilot.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oamenii pe care mânia îi face să roşească sunt mai puţin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roşesc şi uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobşte că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roşesc. Explicaţia este că atunci când un om nu poate sau nu vrea să se răzbune astfel decât prin mimică şi prin cuvinte, el pune în acţiune întreaga sa căldură şi întreaga sa forţă încă din primele clipe ale emoţiei, din care pricină se înroşeşte, pe lângă că uneori regretul şi mila pe care le simte omul pentru sine însuşi, pentru că nu poate să se răzbune îl fac să plângă. Şi dimpotrivă, cei care se abţin şi se decid pentru o răzbunare mai mare devin trişti, socotind că fapta care i-a mâniat îi obligă să se răzbune. Dar când trec apoi la făptuirea răzbunării se încălzesc cu atât mai mult, cu cât au fost mai reci la început, la fel cum febrele care încep cu frig sunt de obicei cele mai violente.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful lui W.B. Yeats

Aruncă un ochi rece
Peste viaţă, peste moarte.
Călăreţ, treci mai departe.

epitaf de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşmântul

Din cântec mi-am cusut veşmânt
Înfrumoşat cu fine broderii
Descrise-n vechile mitologii
Din barbă până-n călcâi;
Smintiţii însă mi l-au luat
L-au îmbrăcat în văzul lumii
De parc-ar fi fost brodat de ei.
Cântec bun, lasă-l să fie-al lor,
E mult mai bărbăteşte aşa
Să cutreieri lumea despuiat.

poezie celebră de William Butler Yeats din Responsibilities (1914), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesa lui G. Ciprian "Omul cu mârţoaga" a fost jucată în multe ţări

La mormântul tău se roagă
Toţi cei pentru care-ai scris
Şi-ai dus ţara cu-o mârţoagă,
La Berlin şi la Paris.

epigramă de Laurian Ionică din Festivalul "Cât e Buzăul de mare" (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carantină

În cel mai cumplit ceas al celui mai cumplit anotimp
al celui mai cumplit an pentru toată lumea
un om a plecat cu soţia lui din atelier.
Mergea – amândoi mergeau – spre nord.

Ea era extenuată de febra foamei, nu putea ţine pasul.
El a ridicat-o şi-a luat-o-n spate.
El a tot mers aşa spre vest, spre vest şi spre nord.
La căderea nopţii, sub stelele-îngheţate, au ajuns.

Dimineaţa au fost găsiţi amândoi morţi.
De frig. De foame. De toxinele unei întregi istorii.
Dar picioarele ei erau ţinute strâns la pieptul lui.
Ultimul puls de căldură a fost ultimul lui dar pentru ea.

Fie ca niciun poem de dragoste să n-atingă vreodată acest prag.
Nu-i loc aici pentru o inexactă
preţuire a graţiei şi a senzualităţii trupului.
Este doar timpul pentru acest inventar necruţător:

Moartea amândurora în iarna anului 1847 *.
De asemenea, tot ce-au suferit. Cum au trăit.
Şi ce există între un bărbat şi o femeie.
Şi-n ce întuneric poate fi cel mai bine dovedit.

* Referire la "Marea Foamete din anii 1845-1850.

Numai în cimitirul din faţa Bisericii Sf. Ana din oraşul Ballyshannon, cunoscut ca Cimitirul Sărmanilor, îşi dorm somnul de veci vreo mie de suflete care au murit în acea perioadă neagră.
Numele lor sunt necunoscute, iar mormintele nemarcate; există doar o placă memorială pusă în anul 1995. Ideea poemului este simplă, în vremuri întunecate a existat şi va exista umanitate.

poezie de Eavan Boland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgărele cu mustăţi

Sunt un câine pe care nu-l mai iubeşte
nimeni
de aceea stau lângă strachina mea
pe care cade bruma
şi a devenit la fel de ruginie
ca frunzele pe care
doar vântul le mai ţine
înainte de a îngroşa pământul.

Zilele au devenit din ce în ce
mai puţin luminoase
trec una după alta
fără a mai aduce nimic în plus
afară de amintiri.

Am fost odată fericit
curtea prin care alergam
mi se părea cea mai frumoasă grădină
din câte pot exista
ascultam paşii stăpânilor mei
ca pe o declaraţie de dragoste.

Acum nu mai aud decât asprimea
din glasurile lor
când mă strigă din pragul uşii
ca să-mi arunce un os.

I-am iubit aşa cum numai un câine
poate iubi
numărând ceasurile lungi
de aşteptare
până la momentul întoarcerii.

Curând va sosi iarna
fulgii de nea o să-mi umple
strachina
ca nişte bănuţi
iar eu mă voi transforma
într-un clovn de zăpadă
cu tichia pusă pe cap
care pe nasul-morcov are mustăţi
şi vântură zăpada
cu coada

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştele

Deşi te tot ascunzi în apa mareei care vine, vine mereu
La ţărm, pentru-a se retrage-apoi, vrăjită de farmecele lunii,
Toţi oamenii de mâine vor şti de bună seamă că eu
Mi-am aruncat aici năvodul, cum cândva-au făcut-o şi străbunii,

Şi că tu evadat de mii de ori din maja mea umilă,
Ţâşnind printre firele-argintii ale plasei subţirele,
Şi vor considera că ai fost nepoliticos, lipsit de milă,
Şi te vor condamna cu multe, multe vorbe grele.

poezie de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este imposibil să studiezi un sistem al universului fără să studiezi omul. În acelaşi timp este imposibil să studiezi omul fără să studiezi universul. Omul este o imagine a lumii. El a fost creat chiar din legile care au creat ansamblul lumii. Dacă un om s-ar cunoaşte şi s-ar înţelege pe el însuşi, ar cunoaşte şi ar înţelege întreaga lume; toate legile după care a fost si este guvernata lumea. Si invers, din studiul lumii şi al legilor care o guvernează, el ar învăţa şi ar înţelege legile care il guvernează pe el însuşi.

citat clasic din P.D. Ouspensky
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)s-a întîmplat un fel de miracol, datorită trăsăturilor mele fizice inconfundabile. M-a recunoscut cineva, care nu mă întîlnise niciodată, doar după coperta unei cărţi care apăruse acolo cu fotografia mea. Şi mi-a spus: "Eu pe dumneata te cunosc". Iar eu i-am răspuns: "Exclus, imposibil, nu aveţi cum!" Apoi m-a lămurit că din cartea aceea şi m-a sfătuit să trimit un poem la The New Yorker. Şi am trimis un poem pe care tocmai îl tradusese o prietenă de-a mea, americancă, şi, spre marea mea surpriză, a apărut. După aceea, după apariţia acestui poem, am fost chemată de o editură la fel de prestigioasă, care dorea să-mi publice un volum de versuri alese. Ah, am spus eu, bineînţeles! Bun, apucă-te de lucru cu traducători, unii iluştri, de acolo. Am avut această şansă, mi-a apărut cartea, apoi încă una, şi încă una, şi în Anglia vreo trei. La ora asta, însumez cam şapte cărţi apărute în America, ultima fiind scrisă de mine direct în englezeşte. Ce să-i faci, adaptarea era mediul normal! Dar mi-au trebuit aproape 15 ani ca să pot scrie în englezeşte.

Nina Cassian în revista 22, nr 721
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secole de-a rândul, magia, religia şi ştiinţa au dus o luptă surdă pentru a-şi susţine şi impune, fiecare, adevărurile ei, străduindu-se, din răsputeri, să nu vadă decât ceea ce le diferenţia şi le îndepărta una de alta. Oricât de paradoxal ar putea fi, datorită nivelului actual al ştiinţei, se pare că a venit, în sfârşit, vremea în care cele trei surori să caute cu bunăvoinţă şi bunăcredinţă marile adevăruri pe care le proclamă şi le susţin. În faţa alchimistului, cufundat în opera sa, se desfăşoară demonstraţia unităţii lumii spirituale şi a lumii materiale. Oamenii de ştiinţă contemporani au repetat această experienţă cu oarecare succes, dar există şi voci autorizate, care susţin că, din punct de vedere ştiinţific, acest lucru este imposibil. Neîndoielnic rămâne însă faptul că un mare număr de adepţi acordau mai mare importanţă transmutaţiei de ordin spiritual care se opera chiar în persoana lor.

Tilia Linden în Pelerini la porţile luminii
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar fi bun pentru ea. Când se întoarse de la vânătoare fiul ei, ea îi spuse că auzise de la sluga lor, cum că de va mânca mere din mărul roşu se va face sănătoasă. El fu bucuros că auzise un leac care să facă pe mă-sa sănătoasă, şi se hotărî a se duce tocmai acolo să-i aducă leacul. Îşi luă ziua bună şi plecă. Dar încotro s-apuce? căci nici nu mai auzise până atunci de aşa ceva. Apucă şi el într-un noroc spre răsărit şi, mergând prin desişurile pădurii, zări un palat mai frumos decât acela în care şedeau ei. Se duse drept acolo. Aci locuia o zână măiastră. Cum o văzu, îi căzu cu drag. Dară măiastra, ieşindu-i înainte, îl priimi după cum i se cuvenea, îl băgă în palat şi îl omeni ca pe un oaspe. Din una, din alta, se înţeleseră la cuvinte. Vezi că, măre, aceasta era scrisa lui. El nu mai văzuse până atunci alt chip de muiere, decât p-al mă-sii. Ş-apoi era atât de frumoasă şi de gingaşe, ca o floare!

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte

Nu există speranţă, nici frică
În animalul care moare;
Omul sfârşeşte, la o adică,
Într-o nădejde temătoare.
El a murit de mii de ori
Şi pururi a renăscut din propriul praf;
Unui om bărbăţia-i măsori
Când înfruntând tâlhari setoşi de sânge, jaf,
Nu ia în seama viaţa-i trecătoare,
Nu se gândeşte la ziua de mâine şi nici la ţintirim;
El se-îndreptă spre moarte ca albinele spre-o floare –
Omul a inventat moartea, aşa cum azi o ştim.

poezie celebră de William Butler Yeats din Scară în Spirale (1933), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă simt natural român, mai român decât atunci când am plecat, pentru că tot ce am făcut a fost pornind de la o oarecare bogăţie şi complexitate pentru care Iaşul are o mare vină sau un mare merit. Eu mă înclin în faţa Iaşului, în faţa dărniciei atotştiutoare a oraşului ăsta care şi-a călăuzit copiii şi înzestrat aşa încât nu a fost un moment de îndoială în mine în privinţa drumului pe care trebuia să merg. Asta se datoreşte Iaşului. Dacă azi mi-a rămas o mare doză de poezie, pe care de multe ori reuşesc să o materializez şi în muzică, asta se datoreşte în întregime Iaşului. Toată copilăria, toată adolescenţa am petrecut-o lângă personalităţi enorme ca: Mihail Sadoveanu, fraţii Teodoreanu, Mihai Codreanu, Demostene Botez, Octav Botez, profesorul meu. Deci din punct de vedere al înzestrării, Iaşul mi-a dat ceva care la început m-a ajutat să devin om, şi, după aceea, într-adevăr, să pot ieşi cu uşurinţă din labirintul îndoielilor. Şi când a fost vorba să iau hotărâri mari, le-am luat ca ieşean, adică cu înţelepciune moldovenească. Deci am fost cât se poate de marcat din copilărie şi adolescenţă, de Iaşul care, a fost oxigenul tuturor.

citat din Sergiu Celibidache
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful lui Swift

Către odihnă Swift a navigat;
Acolo doar o crudă indignare
Şi care pieptul nu i-a sfâşiat.
Hai, imitaţi-l de-ndrăzniţi, oricare,
meditativ în infinit;
El libertatea lumii a servit.

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Passionaria Stoicescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o uşă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deşi începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
şi s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viaţa lui
dar niciodată un om aşa de urât
şi-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
şi s-a trezit în faţa lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
ştii că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
şi pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am minţit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viaţa
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te ştiu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aş iubi
nu pot crea o femeie aşa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poţi

uite
din crengile uscate ale stejarului
poţi alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut şi-o înveleşti cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o şi mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
şi l-a rugat să-i dea viaţă

iar Domnul
fiindcă aşa i-a promis
a suflat viaţă în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulţumit
apoi a trezit-o uşor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii şi l-a întrebat:
cine eşti tu
de eşti aşa de urât
că mă sperii

iar el a plâns şi i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut aşa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic şi înţelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înţeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

şi pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-şi lepăda din urâţenie
şi a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
şi-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

şi l-a văzut şi ea
şi a înţeles ce înseamnă dragostea
şi mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
ştiu că a sosit timpul să ne despărţim
te-am slujit cât am putut de bine
şi sper că nu eşti nemulţumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
şi dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauţi
de te vei putea uita în ochii mei

şi dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simţit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
şi-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors şi nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în faţa lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă şi fericită
şi poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
şi nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
aşa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hitler statea la birou, iar eu pe un fotoliu. A dovedit o amabilitate ieşită din comun. Am fost servit cu ţigări, cafea şi dulceaţă. Avea un ton care te captiva şi se simţea capacitatea unui mare conducător, care te prindea în mrejele ideilor sale. Îmi era clar că Hitler s-a născut pentru a conduce. Interviul s-a axat pe ideile sale despre război şi viitorul Germaniei. Teoria lui, un pic exagerată, se referea la acuzaţiile ce le aducea evreilor, din cauza păcatelor originilor acestui popor. Vroia o dezvoltare sănătoasă a spiritului germanic. L-am reîntâlnit pe Hitler după un an, când am fost invitat la o aniversare a Partidului Nazist. I-am cunoscut atunci pe conducătorii lui militari, cum ar fi Gobbels şi Himmler. În opinia mea, Hitler se înscria în categoria unor mari oameni militari, cum ar fi Alexandru cel Mare, Cezar şi Napoleon.

George Sbârcea în un jurnal naţional
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!