Sonetul 9

Te temi să nu faci văduva să plângă,
De-aceea viaţa-ţi iroseşti burlac?
Ah! Moartea, că n-ai prunc, o să te frângă,
Iar lumea va jeli un prostănac.
Şi lumea va vărsa lacrimi amare,
Că e vădana ta, n-a procreat,
Când orice altă văduvă prunc are
Şi-l vede-n ochii lui pe-al ei bărbat.
Iar cel ce cheltuieşte cu largheţe
Nu e statornic, fiindcă lumea-l vrea
Dar risipeşte mândra-i frumuseţe
Ce astfel piere fără a crea.

Şi-acela ce pe alţii nu-i iubeşte
O crimă ruşinoasă săvârşeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 4

Mândreţe de bărbat, de ce îţi iroseşti
Această frumuseţe moştenită?
Natura-ţi împrumută, nu-ţi dă fiindcă cerşeşti,
Şi doar cel care dă-napoi profită.
Şi-atunci, frumos avar, de ce batjocoreşti
Acest belşug ce ţi s-a dat din plin?
Orgolios zaraf, şi de ce cheltuieşti
O sumă mare, dar trăind meschin?
Şi nu e un secret, când ştii numai de tine
Pe eu-l tău ascuns îl vei trăda,
Iar când natura te va lua la sine
Tu ce justificare îi vei da?

Căci frumuseţii-n groapă-i faci sălaş
În loc s-o moştenească un urmaş.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om perioadă prunc

Ţin în braţe un prunc
care ţine în braţe un prunc
care ţine în braţe un prunc
care ţine în braţe un prunc...

Mă orbeşte un prunc
orbit de un prunc
orbit de un prunc
orbit de un prunc...

Sărut un prunc
care sărută un prunc
care sărută un prunc
care sărută un prunc...

Arunc un prunc în cuşca cu oameni
care fac prunci
care mănâncă oameni
care mănâncă prunci...

Rămâne un "eu" (...)
perioadă prunc

şi nişte lumină...

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ochii unui erou

(în memoria Lianei Dumitrescu, lacrimi şi respect)

Cerul a început să plângă
Durerea voastră, fiindcă eu,
Purtând în piept o rană-adâncă,
M-am îndreptat spre Dumnezeu.

Eram un înger al iubirii!
Şi libertatea unei vieţi
Zbura din piepturile voastre...
Privesc din lumea celor drepţi,

Cum iar va izbândi dreptatea
Şi ca un soare-am să apar,
Pe cerul sufletelor voastre,
În orice clipă, iar şi iar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul (fragment)

Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: "Vorbeşte-ne despre Copii".
Şi el glăsui.
"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic."

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul (1923), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea-i prunc iubirea cuget să-i mai ceri! Dar cugetul e pruncul ei, se ştie.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Andra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite cum... (O altă ea.)

Uite cum privirea-i hoaţă
Din braţe mi te înhaţă...
Iar tu, fermecat, nu vezi,
Că te pierd, şi că mă pierzi.

Uite cum pielea-i mătase
Nu vrea să mi te mai lase,
Iar tu, fermecat, doar taci,
Neştiind cât rău îmi faci.

Uite cum sărutu-i dulce
Vrea pe buza-ţi să se culce,
Iar tu, fermecat, nu simţi,
Că dai aurul pe-arginţi.

Uite cum şoapta-i păgână
Speră-n suflet să-ţi rămână,
Iar tu, fermecat, n-auzi.....
Ochii-mi, ce te strigă... uzi.

Uite cum trupu-i viclean
Te cere flămând, profan,
Iar tu, temător, nu vrei,
Să recunoşti! Şi tu pe-al ei...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

E noapte, mi-e frică şi gem îndelung,
iar inima pieptu-mi apasă,
în visul în care sunt gata s-ajung
în lumea de nimeni aleasă.

E lumea în care cei mici sunt jertfiţi,
e lumea în lacrimi scăldată,
e lumea cea rea, cu eroi biciuiţi,
e lumea de umbre călcată.

Nu pot să mă apăr, sunt singur în vis,
nu pot nici să fug să-mi scap viaţa,
aş vrea, dinspre cer, să coboare-n abis
lumina, să spulbere ceaţa.

În lumea de monştri, de lacrimi şi chin,
coboară, pe-o rază de soare
un sunet de harpă, trimis de destin,
iar lumea lui Goya dispare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru prunci şi părinţi

Orice prunc are o mumă,
Orice prunc are un tată,
Mama suferinţa-i curmă,
Tata-l mângâie şi-l iartă.
Mama veşnic grija-i poartă.
Bine-i Doamne să ai mamă!
Ea i-e lacrimă şi soartă,
Bine-i Doamne, să ai tată!

Orice prunc are o mumă –
Ea-i un izvor de bucurii
Suferinţa ta, copile,
Numai ea o poate ştii.
Ea ţi-e lacrima şi visul,
Ea e pacea, somnul dulce,
Dimineţile de vară,
Numai ea ţi le aduce.

Orice prunc are un tată –
O icoană de lumină,
El, copile, te desfată,
Mângâierea-i e divină.
Mama-n amintiri te poartă,
Ea e înger şi balsam,
Tata-i sfânt, ca toţi deodată.
Doar un tată pot să am...

Mama suferinţa-ţi curmă,
Rana-ţi vindecă mereu,
Rod de bucurii adună
Pentru scump, feciorul său.
Mama-i fluture spre soare,
Te înalţă din furtuni,
Liniştea vieţii tale
Din privire i-o aduni.

Tata-l mângâie şi-l iartă,
Îl ajută când i-e greu,
Îl ajută viaţa toată
Şi îl sprijină mereu.
El e stâlp de rezistenţă,
Având drept universal
De-a-ţi sluji-n eternitate
Iar şi iar şi iar şi iar...

Mama veşnic grija-i poartă,
Ea e flacăra ce arde
Dătătoare de speranţă
Zi de zi, noapte de noapte.
Gândul ei etern răzbate
Printr-o stâncă de durere,
Ca un val de libertate.
Mama-i dulce mângâiere!

Bine-i Doamne, să ai mamă,
Fericit vei fi cât ea,
Rugi şi lacrimă de ceară
Către cer va înălţa.
Fericit vei fi în lume!
Ai o mamă, ea te poartă
În oricare rugăciune,
Spre-a avea o bună soartă.

Ea i-e lacrimă şi soartă,
Îi e vis şi împlinire,
Ea se-mparte şi se-arată
Înger fiecărei zile.
Ea e toc şi călimară,
Ea e cânt, poem şi vis,
Pentru ea, la drum de seară,
Domnul poarta şi-a deschis.

Bine-i Doamne, să ai tată,
El ţi-e înger din poveşti,
Te iubeşte şi te iartă
Totdeauna când greşeşti.
El ţi-e drum de libertate,
Cânt de clopot şi izvor,
Vântul pieptul de i-ar frânge,
Tot i-e gândul la fecior.

Bine-i Doamne, să ai tată!
Mama i-e lacrimă şi soartă,
Bine-i Doamne să ai mamă!
Mama veşnic grija-i poartă,
Tata-l mângâie şi-l iartă,
Mama suferinţa-i curmă,
Orice prunc are un tată,
Orice prunc are o mumă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ochii unui erou

Cerul a început să plângă
Durerea voastră, fiindcă eu,
Purtând în piept o rană-adâncă,
M-am îndreptat spre Dumnezeu.

Eram un înger al iubirii!
Şi libertatea unei vieţi
Zbura din piepturile voastre...
Privesc din lumea celor drepţi,

Cum iar va izbândi dreptatea
Şi ca un soare-am să apar,
Pe cerul sufletelor voastre,
În orice clipă, iar şi iar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire totală

Când eşti burlac, visezi o floare
Şi-n ea, femeia devotată,
Ce te iubeşte dedicată
Şi niciun interes nu are
Gigel găsise o splendoare,
Şi-o îndrăgise de îndată,
Deşi ca văduvă, nu-i fată,
Dar asta nu-l frământă tare
Când o zărise prima dată,
Cu ochi de-azur, cu şolduri mici,
Ca o gazelă minunată,
El o dori, precum un pici
Iar ea, se oferise toată,
Cu plozi, părinţi şi cu bunici...

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să fii sărac e o fatalitate
Greu de descris în câteva cuvinte,
Însă e rău şi dacă ai de toate,
Dar eşti sărac la suflet şi la minte.
Căci lumea nu mai are niciun farmec
Mănânci şi bei, te bucuri de avere,
Uitând complet că viaţa-i trecătoare
Şi traiul de huzur îndată piere.
Iar când vei fi chemat la judecată,
Cu ochii-n lacrimi implorând iertare,
Să nu te-aştepţi cumva la vreo răsplată,
Când pentru suflet n-ai avut chemare.

De-aceea, cată zilnic bogăţie
De pus în suflet, nu în vistierie.

poezie de Octavian Cocoş (18 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 140

Nu fi doar crudă, ci şi înţeleaptă
Şi nu-mi dispreţui răbdarea mută;
Fiindcă tristeţea mea abia aşteaptă
Să spună-n vorbe jalea ei cea cruntă.
Aş vrea să te învăţ să fii deşteaptă
Şi să mă minţi, chiar de nu simţi iubire,
Că cei bolnavi, ce moartea o aşteaptă
Vor să audă doar de lecuire.
Căci te-aş putea bârfi, Doamne fereşte,
Înnebunit de-atâta disperare;
În lumea asta care se-nrăieşte
Smintiţii cred în gurile flecare.

De-aceea, ca să nu fii terfelită,
Priveşte drept când inima-ţi palpită.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe uliţa din sat doar moartea se mai plimbă

Pe uliţa din sat,
Doar moartea se mai plimbă,
Căci junii au plecat,
Să-nveţe-o altă limbă.

Odăile-s pustii,
Rar vezi un moş, o babă,
Printre perdele gri,
La Domnul cum se roagă.

Pâlpâie-o lumânare,
Pe-al geamului pervaz,
Doar rugăciuni amare,
Şi lacrimi pe obraz...

Prispa se înconvoaie...
Nu mai vezi niciun pled.
Nepoţii cu mamaie,
Pe trepte nu mai şed.

Acum au telefoane,
Ce sunt alea... poveşti?
Cresc apăsând butoane,
Iar ea? Aşteptând veşti.

Jelind, clopotul bate,
Răsună-n tot cătunul,
Rămaşii îşi dau coate,
Zicând: "S-a mai dus unul."

Se umple cimitirul,
Fără garoafe - cruci,
De-a lung, de-a lat e pirul,
Părinţi uitaţi de prunci.

Un scârţâit de poartă,
Se-aude când şi când,
E vântu' - adus de soartă,
Nu-s copiii... Nici gând!

Pe uliţa din sat,
Doar moartea se mai plimbă,
Căci junii au plecat,
Să-nveţe-o altă limbă...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 67

De ce-ar trăi în imoralitate
Girând-o astfel cu a lui prezenţă,
Justificând netrebnice păcate,
Gătindu-se cu-această indecenţă?
De ce obrazul să-şi sulimenească
Să pară mort, când faţa lui e vie
Şi frumuseţea lui să urmărească
Să fie umbra florii de hârtie?
De ce-ar trăi, când şi Natura piere,
Lipsit de sânge viu să-i curgă-n vine?
Acum, el este singura-i avere,
Căci din ce-a dat, puţin îi mai revine.

De-aceea îl păstrează, ca s-arate
Ce bogaţii avea în vremi uitate.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 97

A fost precum o iarnă despărţirea
De tine, care faci anul să zboare!
Ce frig mi-a fost, ce sumbră a fost trăirea,
Ca un bătrân Decembrie ce moare!
Şi totuşi a trecut numai o vară,
Iar toamna-a fost fertilă, însărcinată,
Precum o curtezană prima oară
Sau ca vădana cea însingurată.
Dar mi-a părut această abundenţă
Ca un bastard cu aşteptări pierdute,
Căci vara vrea să simtă a ta prezenţă,
Dar tu nu eşti şi păsările-s mute.

Sau uneori mai cântă, dar cu jale,
Că frunza-i moartă, iarna vine agale.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă dată-n altă viaţă

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viaţă,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în faţă?

Şi dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaşte
Când am să te-mbrăţişez,
Dragostea va mai renaşte,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor ţâşni sub pleoape
Nu vom şti de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Ştiu c-am să te fac să simţi
Alţi fiori în dimineaţă
Fiindc-am fost îndrăgostiţi,
Altă dată-n altă viaţă!

Şi de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îţi voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Şi pentru c-am fost rănită
Viaţa care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăţa cum să iubeşti,
Iar atunci vei şti tu oare
Că nu-i bine să răneşti?

N-am să-ţi reproşez nimic
Fiindcă sufletu-ţi va şti
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai ştiut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în braţe te voi strânge,
Şi-am să fiu cel înţelept
Şi-am să tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ţi-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Şi răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ţi vor curge
Şi ţi-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza văduvă

Când un poet vedem că moare,
Ce se întâmplă cu-a lui muză?
Desigur, faptul n-o amuză,
Devine văduvă, se pare
Şi-atunci, un alt poet e-n stare,
Să-i ceară mâna, are-o scuză
C-a divorţat de-a sa, obtuză,
Ce plagia la întâmplare
Dar urmărită de blesteme,
Şi cu cel nou avu probleme
Azi, văduva cea avizată,
Cu sexapil ce-ncântă satul,
Îi reproşează nevrozată,
Că nu-i "viril" ca răposatul!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 55

Cavouri princiare, marmorate,
Nu vor dura cât versurile mele,
Dar tu vei străluci în ele toate
Când piatra va crăpa în vremuri grele.
Războaie vor surpa statui o mie
Şi ziduri vor cunoaşte prăbuşirea,
Dar Marte sau vreun foc din bătălie
Nu vor putea să-ţi şteargă amintirea.
Tu vei călca şi moartea şi vrăjmaşii,
Iar măreţia ta nu va apune
Vor şti de tine-n veacuri toţi urmaşii,
Ce lumea, încet-încet, o vor răpune.

Dar pân' la judecata ce-osândeşte
Trăieşti şi-n vers şi-n ochiul ce iubeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!