Sonetul 5

Acele ore, ce-au creat cu trudă
Un chip frumos ce ochii îi vrăjeşte
Vor deveni tirani cu faţa hâdă
Şi vor sluţi splendoarea ce-nfloreşte.
Iar timpul sprinten vara va schimba
Într-o pocită iarnă, să-l lovească
Să îi îngheţe seva şi frunza să i-o ia
Să-l ningă aspru şi să-l pustiască.
Şi dacă toată vara nimic n-a distilat
Să pună într-un flacon pentru păstrare
Efectul frumuseţii va fi anihilat
Şi încet-încet va trece în uitare.

Dar floarea distilată, ce iarna e uscată
Păstrează măreţia-n esenţa aromată.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centrat politic

Atunci când este bun ciolanul
Să-l rozi frumos devine-o artă
De-aceea dreapta, dar şi stânga,
Se bat pe el ca să-l împartă.

E clară treaba, foamea-i mare,
Însă eu vreau să stau la centru;
Dacă împreună vor să-l roadă
Nu sunt nici contra, dar nici pentru.

poezie de Octavian Cocoş (10 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindcă cel care priveşte are nevoie de provocări, totuşi... Un ceva care să-i pună imaginaţia la încercare, care să-l determine să se rupă de realitatea imediată şi să intre cu totul în acel decor. Să intre, da, să fie parte a scenariului, să fie tulburat şi să înţeleagă tulburarea personajelor. Asta face un artist, asta ar trebui să facă un artist. Permite (ar trebui să permită) privitorilor să pătrundă, încetul cu încetul, în interiorul creaţiei sale, în profunzimea sa, de fiecare dată. Dacă îi laşi pe margine, oamenii vor privi câteva zeci de secunde, vor da din cap – admirativ sau nu, dar mai degrabă cea de-a doua variantă – şi vor trece mai departe. Nu vor rămâne cu nimic, nu vor mai rumega întrebări, vor ajunge la ieşire şi îşi vor relua vieţile ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Şi atunci? Atunci rămâne o trudă zadarnică, o nefericire mută, fiindcă artistul nu a reuşit să pună la un loc cele două realităţi... Realităţile lor şi realitatea sa.

Cristian Lisandru în Lumea de dincolo de fereastră (21 august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planuri

câmpul era azi ca o imprimantă
de ultimă generaţie
doi cocoşi veseli şi verzi
umblau prin ochii mei
ca şi cum nu s-a întâmplat nimic

iar eu aveam planuri mari
cu câmpul acela
şi cu zgomotul lui verde abrupt
aveam de gând să-l dezbrac
de toată splendoarea
şi să-l iau acasă la mine

să-l pun covor în mijlocul camerei
să spun o rugăciune
în mijlocul sufletului
şi să-l salvez de dăunători

dar nu s-a întâmplat nimic
pentru că nu era azi primăvara aceea
timpurie în care cocoşii
se trezeau foarte devreme
şi anulau raţiunea
sau orice echilibru profetic

era doar o zi de toamnă
în care totul se liniştise
iar lumina ieşea dintr-o poantă
în trupul meu de femeie
cu norii în cap
(nu cu capul în nori)
iar câmpul era unul magnetic

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi trebuia să-l urmărească pe Generalul Hoffmann..., să-l încercuiască, să-l asedieze, să-l hărţuiască şi, în cele din urmă, să-l pună cu spatele la zidul unei mănăstiri, al unei biserici sau al unui cimitir şi să-l împuşte. "Foc!" N-avea altă soluţie. Era regula jocului. Recursul la Metodă.

Alejo Carpentier în Recursul la metodă (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 75

Eşti pentru gând ce-i hrana pentru viaţă
Sau ploaia dulce vara pentru glie
Şi pentru tine eu mă lupt pe faţă
Ca un avar cu marea-i bogăţie.
Sunt mândru, mă desfăt, dar vreme vine
Când frică mi-e că-mi vor fura odorul;
Şi uneori te vreau doar pentru mine,
Iar alteori te-arăt la tot poporul.
Şi ba mă delectez cu-a ta vedere,
Ba nu te văd şi ochiul te vrea tare
Nu caut şi nu am altă plăcere
Decât să ştiu că te-am pus la păstrare.

Că sunt flămând sau îmbuibat, n-am pace
Ba mă desfăt, ba sunt un om rapace.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subconştientul care mi-a creat acest trup este precum un ceasornicar şi ştie foarte bine cum să-l vindece, să-l îngrijească şi să dirijeze toate funcţiile sale vitale. Dar, pentru aceasta, eu va trebui să-i sugerez ideea unei sănătăţi perfecte. Această idee va fi cauza, iar vindecarea bolii va constitui efectul dorit.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 34

Şi-atunci de ce-mi promiţi o zi aşa frumoasă
Ca să pornesc la drum, lipsit de pelerină
Când laşi norii meschini în cale să îmi iasă
Splendoarea s-o ascundă cu inimă haină?
Că nu-i de-ajuns ca norul vremelnic să-l străpungi
Şi ploaia s-o usuci pe-un chip ce stă-n vântoasă
Că nimănui nu-i place cu-aşa balsam să-l ungi
Ce vindecă doar rana, însă ocara-o lasă.
Şi nici ruşinea ta durerea nu-mi alină
Chiar dacă te căieşti, eu tot sunt chinuit,
Că slabă-i mângâierea când trist e cel cu vină,
Pentru acela care pe cruce-i pironit.

Ah! Dar iubirea ta plânge cu perle rare
Ce fapta rea o şterg, că au valoare mare.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 24

Eu cu privirea-n pictor transformată
În inimă ţi-am zugrăvit splendoarea
Şi trupul e o ramă minunată,
Iar perspectiva-i creşte mult valoarea.
Căci doar un pictor poate cu-a sa mână
Al tău chip drag în artă să-l imite
Ce-n sânul meu, ca-ntr-un studiou atârnă,
Iar ochii tăi sunt geamuri lustruite.
Şi ochii ne-au slujit cum se cuvine
C-ai mei te-au desenat şi-ai tăi devin
Ferestre care dau în piept la mine,
Prin care soarele ţi-admiră chipul fin.

Dar aceşti ochi abili pe care îi descriu
Pictează doar ce văd, dar inima n-o ştiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 55

Cavouri princiare, marmorate,
Nu vor dura cât versurile mele,
Dar tu vei străluci în ele toate
Când piatra va crăpa în vremuri grele.
Războaie vor surpa statui o mie
Şi ziduri vor cunoaşte prăbuşirea,
Dar Marte sau vreun foc din bătălie
Nu vor putea să-ţi şteargă amintirea.
Tu vei călca şi moartea şi vrăjmaşii,
Iar măreţia ta nu va apune
Vor şti de tine-n veacuri toţi urmaşii,
Ce lumea, încet-încet, o vor răpune.

Dar pân' la judecata ce-osândeşte
Trăieşti şi-n vers şi-n ochiul ce iubeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Iarna nu-i ca vara"

Iarna schi şi vara cros,
Amândouă-s de folos.
Iarna-i mai costisitoare:
Crosul cere doar... picioare.

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Hazul anotimpurilor (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori sub gheaţă

M-am dus în priveghi la un mort;
şi mortul nu era altcineva,
decât eu.
Am murit într-o iarnă
când totul a îngheţat în mine...
A început să-mi îngheţe voinţa
şi-ncet, încet, toate simţurile au cedat,
Gheaţa mi-a atrofiat orice muşchi
şi nu mă mai puteam mişca;
Acum îmi îngheaţă ochii...
Doar ei au mai rămas vii,
Însă acum se sting în negura gheţii,
pentru a nu mai vedea mortul
pe care am început
să-l priveghez cum se descompune
într-o iarnă...
Se ofilea
de nepăsare şi durere.

Am chemat bocitoarele,
ca să nu-mi îngheţe ochii;
Ele au luat banul,
au bocit,
au cârcotit în faţa nebuniei
şi au plecat.

A venit o babă
să-mi dezlege mâinile şi picioarele
dar baba a vrut să-mi acopere ochii
cu nişte monede vechi...
Babele sunt rele;
Acoperă orice scânteie de viaţă...

Mă priveghez pe mine cum dorm...
Oare cât va mai ţine iarna?
Lumânarea e pe terminate
şi mi-e teamă
de noapte.
Mi-e somn
şi mi-e teamă să nu-mi pierd ochii...
Am ajuns să priveghez
un mort,
într-o iarnă amară
şi neputinţa
mi-a furat ochii.

Acum aştept,
aştept să izbucnească vulcanul
ce a mocnit sub gheaţă,
să deschidă drumul stelei,
să deschidă ochii mortului
şi să-i dezlege simţurile;
Cei care au scânteie
înfloresc şi sub gheaţă,
topesc totul în jur;
Iar mortul... îşi scutură vălul
şi aleargă;
Aleargă spre infinit.

poezie de Ana-Cristina Popescu
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa mult încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare.

aforism celebru de Lucian Blaga din Pietre pentru templul meu (1919)
Adăugat de Cabiaglia Savin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 6

Aşa că nu lăsa a iernii mână
Cât nu te-ai distilat, să te sluţească,
Pune-ţi esenţa într-o fiolă bună
Ca frumuseţea ta să dăinuiască.
Căci asta nu mai e cămătărie,
Să dea-napoi cei ce-au împrumutat,
Ci este pentru tine-o datorie
Să fii mai fericit c-ai procreat.
Şi înzecită fi-va bucuria
Dac-o să ai zece copii ca tine
Şi moartea cum ar mai avea tăria
Să şteargă chipul tău fără ruşine?

Deci nu fi narcisist, căci eşti prea arătos
Ca moartea să te ia fără urmaş frumos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cincilea anotimp

Nu sunt păcătoasă, Doamne,
Dar am păcătuit.
Ingerul ce mi l-ai sortit
Nu mai e alb –
In curcubeu l-am vopsit.
Am greşit, m-a iertat
Si iar am greşit.
Acum, prea de tot ostenit
De netihnă şi de ruşine,
Se ascunde de ceilalţi îngeri în mine.

S-a dus primăvara,
E zăpuşeală şi vine vara.

Pe îngerul meu
Intemniţat la mine in vine
Aş vrea să-l las
Să se întoarcă la Tine.
Să-l ierţi Doamne
Si înapoi să-l primeşti!
El nu e vinovat,
Prin cotloane lumeşti
Eu l-am ademenit,
L-am purtat pe cărări întortocheate
Făcând din şoapte urlet, din zi noapte,
Cu vanitatea mea l-am otrăvit,
Amăgindu-l pe el, pe mine m-am minţit,
Mi-a fost de mine milă – pe el l-am umilit,
L-am pus la încercări nenumărate
Si bune şi rele, şi gânduri şi cuvinte şi fapte.
A fost, cum doar Tu ştii, şi rău şi bine.

S-au dus primăvara, vara,
E umezeală şi toamna vine.

Ingerului meu vreau să-i fiu înger, Doamne,
Să-l las să Ti se-ntoarcă-n cer.
Vreau să-l despart de păcat, să-l dezleg de jurământ,
Si, cum m-a învăţat,
Am să Te rog, am să aştept şi-am să sper.
Am să mă aşez pe pământ
Intr-un culcuş de frunze aurii
Si-am să-mi desfac bluza,
Apoi pielea, apoi coastele,
Am să-i scot din mine aripele,
Am să le spăl cu lacrimi,
Am să le usuc cu răsuflarea,
Am să le mângâi, am să le cânt.
Am să îi spun că m-am mărturisit,
Că m-ai auzit, că m-ai ascultat, că m-ai iertat,
Că poate să mă părăsească liniştit.
Am să mă învelesc apoi încet
Cu multe frunze ruginii
Si-am să sper şi-am să aştept să mă auzi şi să vii.

S-au dus primăvara, vara, toamna,
E de-acum frig şi vine iarna.

Când frunzele se vor chirci
Si fulgii-mi vor intra sub bluză
Si sub piele şi sub coaste,
Nu ca zbaterea de aripă
Ci ca un pumnal ascuţit,
Voi şti că l-ai primit, Doamne,
Pe îngerul meu ostenit
Inapoi în cetele Tale,
Iar albul zăpezii
Va fi umbra tremurătoare,
Sub mângâierea Ta,
A aripelor lui străvezii.

S-au dus primăvara, vara, tomna, iarna...

Din cotloane cereşti
Mâna Ta hotărăşte
Al reînvierii răstimp:
Ca mereu eu întârzii, mângâind zăpada
In al cincilea anotimp.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul – poem diamant

Simbol
al dragostei
cu multe petale
frumos colorate şi mirositoare
îşi etalează splendoarea la soare
te ademeneşte să-l atingi
uitând că spinii săi
te vor
răni.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 2

Când patruzeci de ierni te vor asedia
Şi şanţuri vor săpa pe câmpul frumuseţii
A tinereţii fală, ce lumea ţi-o ştia,
Va fi precum o zdreanţă în ghearele tristeţii.
Şi-atunci când cei din jur vor întreba deschişi
De frumuseţea ta, ca şi de o comoară,
A spune că se află în ochii tăi cei stinşi
Ar fi ruşine mare, te-ai face de ocară.
Dar cât de minunat ar fi ca să răspunzi,
"Acest copil frumos acum n-ar exista
De n-aş fi fost şi eu", şi astfel să te scuzi,
Căci el a luat ceva din frumuseţea ta.

Şi-aşa, deşi în vârstă, vei fi ca înainte,
Iar sângele tău rece îţi va părea fierbinte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ningă! (poezie in grai bănăţean)

Să ningă neaua să mă-mbreşe
în albu ei străluşitor,
să măi zăuit vremea şe treşe
şi doru meu rătăşitor...

Să ningă. Num-atâta vreu
să număr fuljii care cad,
că ei furară satu meu
şî toace crenjilii dă brad...

Să ningă. Cât măi mult să ningă,
să mi-i ce prindă iarna-nbraţă
sî cand o fi ea să ce strângă
să sâmţ căldura ei dă gheaţă...

Să ningă cum n-o nins dămult,
tăşâtu iernii să-l primeşci,
iar doru teu când îl ascult
mereu, mereu să ce topeşci.

Să ningă. Până să sprăjăce
şî umbra iernii ce apuşe
când jeru numa să năspreşce
şî soarilii nu ce aduşe

Să ningă. Iarna să şiulească
ca o cemare-a nopţî blândă,
iar ochii tei să n-o găsască
sî măi dup-aia să să-nchidă.

Să ningă, să ningă, să ningă,
să mori supt neaua care vine
şî gându meu d-o fi să plângă
să moară odată cu cine!...

poezie de Sergiu Boian din Antologia literaturii dialectale bănăţene "Gura Satului" (februarie 2008)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te, popor român

Dinozaurii din lume
devorează astăzi ţara.
Vor să şteargă-al nostru nume,
vor să ne ia primăvara.

Să-l chemăm pe Ţepeş-Doamne,
să pună mâna pe ei.
La români să le dea arme,
să-i alunge pe mişei.

Ridică-te, popor român
şi reaprinde făclia!
Dacă vrei să fii stăpân
peste toată România.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul luminii migdalate

* * *

Aşa precum e toamna, ce sadic s-a impus
Prin siluirea verii cu glasu-i de tutore
Făcându-şi umbra-n ceară cu firavul păiuş,
Vor fi cele mai grele acele prime ore

Când se răceşte ceaiul şi-n ochii ţi se încurcă
Modelul de pe masă cu-n colţ de rai promis.
Soldaţi stau să perinde spre tâmpla care încă
Mai macină la digul ce uşa l-a prezis.

La fel vor fi şi primii ani. Vor trece apoi
Când vor toci şi masa ce coatele ne-a strâns
La ceai, ca să-l sorbim? Uita-voi de convoi
Şi de strâmtoarea zilei, de orbul care a plâns?

Cristaluri verzi scăpate-n teluricul imens
Pe orbitele olive vor epata oglinzi
Căci cea mai grea ţi-e viaţa până vei dai un sens
Luminii migdalate din ochii mari şi blânzi.

poezie de Tania Ramon
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna e un zbucium în om, pe care programul lumesc a încercat să-l oprească, să-l inhibe şi să-l umple cu zgomot nobil: muzici tot mai celeste. Societatea reflectă acest zbucium, care într-o zi va deveni haos. Haosul va deveni ordine, dar una superficială, şi de teamă, zbuciumul se va linişti. Nu vor exista greşeli, nedreptăţi, căci totul va fi controlat, aşa cum au dorit chiar oamenii, în atâţia ani de exprimare liberă, urlete şi dorinţe instrumentate de alţii- pe ei. Va fi dreptate- dar va fi şi control. Va fi justiţie oarbă şi uniformitate. Pentru asta va fi necesară suprimarea fiinţei individuale dar şi a relativităţii în general. Abia atunci omul îşi va da seama nu doar ce înseamnă să fie liber, ci şi ce trebuia să fi făcut cu întreaga sa libertate în vremurile bune. Şi asta e valabil atât social cât şi spiritual, psihologic, şi chiar trupesc.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Lumea fără filtru (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!