Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cine mi-a furat cuvintele?

Cine mi-a furat cuvintele cu care te chemam?
Cine mi-a furat mâinile cu care-ți făceam semne?
Primăvara mi-a aflat grădina veștedă,
Toamna mi-a găsit livezile sterpe.

Cine mi-a zdrobit fuga după ciute?
Cine a risipit fulgii somnului împărtășit împreună?
Vara nu-mi mai coace grâul inimii,
Iarna nu-mi mai aduce zăpadă și lună.

poezie celebră de din Pomul roșu (1940)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.

Citate similare

Alin Ghiorghieș

Mâna ningând

Prima oară mi-a nins mâna!
Peste picioare mi-a nins!
Mi-au nins picioarele peste picioare
și chipul în palmă mi-a nins
întâia ninsoare!

Apoi m-am întins în mine
și-am bulgărit copacii cu priviri
cu cine oare-aveam închipuiri?
Cu cine
am trăit acoperit?
Cu cine?

Prima oară
când mi-a nins mâna peste picioare
îmi degerau afară
prima și ultima ninsoare
cu tine!
Cu tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

Cine mi-a furat ghetele?... O să umblu iar un an cu inima desculță!

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Lagărul

Lagărul mi-a furat copilăria și mi-a închis cerul de deasupra-mi
Lagărul mi-a luat forța brațelor și speranța din priviri.
Lagărul mi-a ucis familia
Din om liber, m-a făcut prizonier.
......................................................

Lagărul m-a ucis într-o zi de vară timpurie,
Iar eu am reînviat în primăvara următoare,
Liber, cu privirea netemătoare
Am ieșit de acolo puțin mort și puțin viu,
Dar triumfător,
Mai mult palid decât trandafiriu.

poezie de din Auschwitz, țara morții: eu nu pot să uit și nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nicolae Matei

Vântul și dorul

Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înțeles împreună și-au plecat în hoinăreală,
Amândoi se-împacă bine, umblă brambura, hai-hui,
Peste plaiuri ruginite și peste pădurea goală.

Zburdă lin peste văzduhuri, spre înaltul cerului,
Norii i-au primit la joacă, se întrec în vânzoleală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înțeles împreună și-au plecat în hoinăreală.

Vântul s-a întors cuminte și cuprins de toropeală,
Obosit, cu-aripa frântă căzu pradă somnului,
Doru-întârzie să vină, încă stă la îndoială,
Îmi fac griji că nu mai vine și-am căzut la învoială
Să-l reclam, de mâine-începe urmărirea generală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Tu

A venit un strigoi
mi-a pus mâinile pe piept
și mi-a zis
"Mă sperii!"
A venit o pasăre
mi-a luat mâinile de pe piept
și mi-a zis
"Ce zbor o mai fi și ăsta?"
A venit
un pește mi-a pus mâinile pe el
și a zis
"Simți pieptul tău?"
A venit îngerul și a râs
Avenit melcul și m-a târât
A venit broasca și m-a scuipat
Ai venit tu
și m-ai amputat...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu mi-a dat...

Dumnezeu mi-a dat cuvântul,
mi-a dat lacrima și gândul.
Mi-a dat zâmbetul copilăriei
și puterea bărbăției.
Mi-a dat avântul tinereții
și liniștea bătrâneții.
Mi-a dat visul înălțării
și măreția afirmării.
Mi-a dat aripi ca să zbor,
curajos, cutezător.
Cu zâmbetul m-a înzestrat
și chipul mi-a luminat.
Pentru fapta-i nobilă, măreață,
smerit, acum, îi mulțumesc!
De la El am primit viață,
porunca Lui împlinesc.

poezie de (3 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Acela să mă judece

Cine mi-a potrivit cu stimă în inima stinsă,
rima versurilor ce-mi ardeau amarul din suflet,
Cine-și legăna arcușul pe vioara pasiunilor mele
mângâind-mi sufletul ce-și tăia suflarea în strunele ei,
Cine-a crezut în mine și mi-a pus un umăr sub inimă
când sufletu-mi ceda sub ascunse și aspre poveri,
Cine mi-a cunoscut și mi-a măsurat atent diminețile
în care sufletul pustiit nu mi se mai putea trezi,
Cine mi-a îngenuncheat discret și-n surdină nopțile
În care visele-mi prăpăstuiau pe deplin conștiința,
Cine-mi limpezea în foc și în dragoste cunoștința
de relicvele ce-mi tulburau neînduplecate cugetul,
Cine mi-a vegheat îndeaproape căile primejdioase
pe care sufletul mi le torcea dintr-o soartă străină,
Cine m-a ocrotit și m-a ferit de prăpăstiile morții
care-mi pândeau cu lăcomie pașii pe cărările vieții,
Cine mi-a astupat toate gropile acelea adânci
care-mi pândeau fără saț pașii inimii în viață,
Cine mi-a oblojit toate rănile, când zăceam sleit
de loviturile imprevizibile ale tâlharilor din văzduh,
Cine mi-a șters toate lacrimile crunte, din sufletul
cu-obrajii încleștați în fastul mistic al unui zâmbet,
Cine mi-a reformat armonia și ruinele cântecului
năruit în subconștientul inconștientului meu,
Cine mi-a măsurat supliciul obtuz de sub zâmbet
și mi-a mângâiat cu tandrețe surâsul zâmbetului orb,
Cine mi-a potrivit cu precizie ceasul acela-a răbdării
în noaptea îndelungă-a exilului meu sufletesc,
Cine și-a împărțit oxigenul cu mine vreodată
pe corabia clandestină, a realității de nimeni știută,
Ce-mi purta marea spre-un uscat deluzoriu,
Cine mi-a răcorit însetata frunte a sufletului
care purta în deșert arșița lumii cu puțuri crăpate,
Cine-a ars împreună cu mine potolindu-și focul
cu aceiași stropi de vis, prelins printre degete,
Cine-a murit la fel, trăind împreună cu mine
cu mâinile întinse după-un utopic și grav ideal,
cine-a cucerit ca mine cu duhul aceiași distanță polară
și cine-a împărțit aceiași nebuloasă de vise cu mine,
Cine-a zburat cu mine vreodată pe-aceiași orbită
de vis sideral și-a strâns aceleași galaxii la piept...
Acela să mă judece și să judece cum va vrea,
El are scopul și dreptul real să mă judece-n toate
Și poți să mă judeci și tu, dacă știi că-am trăit
în același iad cu tine și-ai împărțit același rai cu mine.

poezie de din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin DuncaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Cineva mi-a furat apusul
Îl pusesem la uscat pe linia orizontului
Se jilăvise de roua înserării și
L-am simțit cumva rece când
Mi l-am înfășurat după umeri
Așa că m-am învelit în umbre
Urme
Nu prea țineau de cald dar erau
Tot ce aveam
Cineva mi-a furat apusul
Nu-i nimic
Dacă i-a fost de trebuință...
Doar să știe că văpaia din el
A rămas în ferestre
Dacă te uiți bine ai să-l vezi
După borangicul unui păianjen
Încețoșându-i tremurul luminii
Într-o lampă aprinsă mereu
*
Miroase a petrol și-a gutui
A realitate și vis
Cineva mi-a furat apusul
Se înnoptează
Am să dau lampa
Mai tare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atunci când mi-a dezvăluit secretul, Milionarul Peste Noapte m-a pus să jur că nu îl voi dezvălui altcuiva. În schimb, mi-a permis să povestesc despre el și să spun de la cine l-am obținut.

în Milionar peste noapte
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ghosts of My Life: Writings on Depression Hauntology and Lost Futures" de Mark Fisher este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -98.99- 40.82 lei.
Adrian Păunescu

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi și n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Așteptăm nopți mai lungi
Să ne putem și noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ

Ia-ți pe umăr haină groasă,
Ia-ți flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – și-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Pașii noștri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – și-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de
Adăugat de Cristian BuicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Emil Cioran

Bestialitatea vieții m-a călcat și m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor și mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul.

în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -99.00- 74.99 lei.
Ion Untaru

Văd cum se așterne praful

Trece timpul, manuscrisul
Mi-a rămas de tot în urmă
Cu scadența care curmă
Indulgențele proscrisul

Mă întreabă vreun coleg
Ce mai lucru, de ce tac,
Cine mi-a mai pus capac
De nu pot să mă dezleg?

Nici nu știu ce să răspund
Câte am eu pe agendă,
Mi-am dat visul în arendă
Și privesc în gol, bolund;

Trece timpul, manuscrisul
Văd cum se așterne praful
Pălăria lui, cavaful
mi-a confiscat permisul!

poezie de din manuscris
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ghiocelul

A apărut de sub zăpadă
Cu trupul gingaș și firav,
A colindat pădurea toată,
Și s-a oprit la mine-n prag.
Încet și dulce la ureche,
Cu glas sfios el mi-a șoptit
Că în pădure-i sărbătoare,
Că primăvara a venit!
Mirată l-am privit cu drag
Și i-am zâmbit copilărește,
El mi-a făcut discret cu ochiul
Și mi-a șoptit că mă iubește.
Mi-a spus c-a așteptat un an
La mine-n prag iar să revină,
Ca-i era tare dor de mine
Și că voia să îmi aducă
În sufletul însingurat,
O rază caldă și senină.
I-am sărutat atunci petala
I-am spus că mi-a fost dor de el
Mi-a dat de înțeles îndată
Că el era tot... singurel.

poezie de (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sylvester Stallone

Rocky: Taică-meu nu era el prea deștept. Mi-a zis: "Știi, nu te-ai născut cu cine știe ce inteligență, așa că... mai bine ai începe să îți folosești corpul, nu?" Așa că am devenit boxer. Știi ce vreau să spun. (Adrian chicotește.) De ce râzi?
Adrian: Mama îmi spunea chiar invers.
Rocky: Ce spunea? Ce spunea diferit?
Adrian: Mi-a spus: "Nu te-ai născut cu cine știe ce corp, așa că mai bine ți-ai dezvolta inteligența."

replici din filmul artistic Rocky, scenariu de
Adăugat de Nicoleta MitrofanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Semnul din locul inimii

Mi-a plecat inima
prin iarna travestită-n toamne
cu livezi de nori hoinari
și mi-a lăsat un semn
în locu-i
E curtea dorului...
Umblă prin ea un destin
înconjurat de viorile așteptării
de serile în care eram
rază de lună
la geamul dinspre lumi
de amiezele uitate
în carele cu fân cosit
.............................
Mi-a plecat inima
prin spații închinate păcatului
todeauna va fi altundeva
în alt semn
unde macii dansează prin zăpezi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, și te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simți vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine și de sentimentele pe care le am pentru tine. Știu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să știi. Așa mi-am petrecut vacanța, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita IoanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Bărbatul: Am fost răpit, pur și simplu! Am fost smuls brutal dintr-o nuvelă clasică, destul de reușită. Mi-a ras mustața, mi-a vopsit părul, m-a întinerit nițel...
Ofițerul: Dumnezeule! Se întâmplă lucruri atât de grave în bibliotecile noastre?
Bărbatul: Se vede că nu aveți de-a face cu lumea literară...
Ofițerul: Și cine v-a răpit?
Bărbatul: El, domnule! Autorul! El mi-a luat identitatea! A făcut din mine un caraghios care tremură întruna. Apoi mi-a dat brânci în romanul lui de dragoste...
Ofițerul: Și critica literară nu a luat atitudine?
Bărbatul: Criticii sunt oameni serioși. Nu citesc romane...

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de (2010)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cu cine votez?

Să votez cu Boc cel mic
"Că-i haiduc și e voinic"?
Banii i-a luat de la bogaț',
Mie... nu mi-a dat un sfanț.

epigramă de (2009)
Adăugat de Vasile IușanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Cum e oare?

Cum e oare, cum e oare
Cum arata dragostea?
Este un vifor sau o boare
E un cantec cum e ea?
Valul marii-nspumat
Gingas m-a-mbratisat
Mi-a furat sarutul vantul
Doar de dragoste n-am dat
Cine esti?
cine esti?
Despre toate stiu azi ceva
Dar nimic despre taina ta
Dragoste!
Dragoste!
Te-as ruga sa iesi in drumul meu
Ca sa nu ma mai intreb mereu:
Cum e oare, cum e oare
Cum arata dragostea?
Este un vifor sau o boare
E un cantec cum e ea?
Valul marii-nspumat
Gingas m-a-mbratisat
Mi-a furat sarutul vantul
Doar de dragoste n-am dat
Cine esti?
cine esti?
Despre toate stiu azi ceva
Dar nimic despre taina ta
Dragoste!
Dragoste!
Te-as ruga sa iesi in drumul meu
Ca sa nu ma mai intreb mereu
Dragoste!
Dragoste!
Te-as ruga sa iesi in drumul meu
Ca sa nu ma mai ïntreb mereu:

Cum e dragostea?

cântec interpretat de Margareta Pâslaru, muzica de Florin Bogardo, versuri de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine mi-a luat cuvântul?!...

era zvelt, cam oacheș și atât de cuminte!
privindu-l din toate părțile părea
o hartă sau simfonie
experiență simplă, amestec de silabe
cu litere în așteptare
amalgam de sunete stinse.

neașteptat, trăindu-și libertatea în tihnă,
părea puțin obosit de înconjurul celor
ce-mi trec prin minte
atât de goale și reci
în această lume cu pielea întoarsă
ba pe față, ba pe dos

mi-a cerut să-l las
într-o formă a gândului
poetizat peisaj nocturn
pe pagina lui să doarmă,
să-și poată lua sensul de la capăt

e dimineață!
poate m-așteaptă în propria-i umbră
îl caut! pe unde-o fi?
cine mi-a luat cuvântul?
hei, oameni mari și chiar mai mici
m-ajută careva?
acest cuvânt este mai mult decât un vers.

poezie de
Adăugat de Elena TomaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook