Au fețele întunecate și toamna când plouă, și primăvara când se topesc și după ce se topesc zăpezile și iarba zbucnește din adâncuri, scoțând colți verzi pe acolo pe unde pământul fusese negru smoală. Rămân încruntați, întunecați și atunci când se coace grâul pe câmpuri și când de la o margine a zării la alta, o mare galbenă, dungată cu verde, primește din zori până în amurg, ploaia luminii.
Zaharia Stancu în romanul Desculț, Rumânii din satul Omida
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre întuneric
- citate despre verde
- citate despre ploaie
- citate despre zăpadă
- citate despre toamnă
- citate despre primăvară
- citate despre negru
- citate despre lumină
- citate despre galben
Citate similare
Verde trup
Verde-n dimineți cu rouă,
Verde-n clipele când plouă,
Verde-n buze ce-nfloresc,
Verde-n sâni ce se topesc,
Verde... peste amintiri,
Verde-n prag de despărțiri,
Verde... în adânc de dor,
Verde-n dulcele amor,
Verde-n nopți fără de stele,
Verde-n apa din ulcele,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n mincinoase șoapte,
Verde-n așternut arzând,
Verde-n tine când pătrund,
Verde-n iarba încolțită,
Verde... când e tăvălită,
Verde-n ochiu-nlăcrimat,
Verde... trupul de bărbat.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre verde
- poezii despre sâni
- poezii despre stele
- poezii despre rouă
- poezii despre ploaie
- poezii despre minciună
- poezii despre dor
- poezii despre dimineață
Te-aștept când vine toamna
Te-aștept când vine toamna și plouă a potopire,
În anotimpul veșted, barbar, diluvian,
Când plouă a neființă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,
Te-aștept când vine toamna și plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărțiri!
Te-aștept când vine toamna și plouă a despărțire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aștept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...
poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre toamnă, poezii despre timp, poezii despre prezent, poezii despre ocean, poezii despre nuferi, poezii despre munți, poezii despre iubire, poezii despre furie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Te-aștept când vine toamna
Te-aștept când vine toamna și plouă-a potopire,
În anotimpul veșted, barbar, diluvian,
Când plouă a neființă, când plouă-a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,
Te-aștept când vine toamna și plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile omenirii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărțiri,
Te-aștept când vine toamna și plouă a despărțire
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aștept pe-un munte toamna, în noiembrie, târziu..
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
(Ne)firesc
Bate vântul, frunza pică,
E firesc, la o adică,
Și la fel e de firesc
Faptul că îmbătrânesc.
Nefiresc din cale-afară,
E că timpul nostru zboară
Ca o frunză tremurând
În al toamnei vânt, oricând,
Nu doar toamna, ca frunzișul,
Ci și când e secerișul,
Când zăpezile, firesc,
Se pornesc sau se topesc...
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vânt, poezii despre frunze, poezii despre zăpadă sau poezii despre zbor
Dimineață de primăvară
Plouă din ochii cerului,
se topesc zăpezile pe creste
și muntele îmbracă
haina-nverzită
încolțesc tulpini în noua viață
din adâncuri nevăzute
pășesc tăcută pe cărare
ascult cum cântă-n primăvară
triluri de păsări
tresar, când, o căprioară
dintre frunzișuri
îmi spune-n șoaptă,, bine-ai venit,,
un suflu de vânt
alunecă pe corzi
unduind firul de iarbă
sub boarea caldă a dimineții.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre păsări, poezii despre primăvară sau poezii despre ochi
Și primăvara vine
Ni se topesc zăpezile din suflet
Și tandri ghiocei... ne ispitesc,
Înspre cărările, fără de umblet,
Când bate ceasu-acela nebunesc.
Vor înverzi poienile... și dealul,
Înmuguresc copacii, ca un gând,
Speranțele-mi sfidează... irealul
Și primăvara vine fremătând.
Pierdută-i neaua ultimei clipite,
Au înflorit... nostalgici vestitori,
Tăcerile-s prin crânguri rătăcite
Și-n dulcea simfonie de culori.
E soarele-mpărat peste destine,
Zăpezile se duc... înspre soroc
Se pare că nimic nu le reține
Și primăvara vine... ca un foc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre muguri, poezii despre gânduri, poezii despre ghiocei, poezii despre foc sau poezii despre flori
Balans
Când luna raza și-o-ntețește
pe aripile lui Pegas,
noaptea-și prelinge nebunia
făcându-și mendrele pe colțuri
de stânci și frunze rătăcite.
Turma lui Pan visează iarba
câmpiilor verzi a lui Hermes
pe când Olimpul zace-n toamna
Moirei cea aducătoare de Veșnicie
și speranța zilei de mâine și de veci.
Potecile încrucișate
urmează liniștea speranței
furtunii ce n-o să mai vină
cu prăbușirea în Tartaros.
Când zorile poveștilor trecute
revin pe muntele izbăvitoarelor dureri,
cu sângele prelins din răni bătute
pe cruci de lemn sub calde adieri
de alizeu, atunci se naște iar și iar
credința care moare în amurg,
când înspre noapte visele se scurg.
E un balans perpetuu între rău și bine,
o frunză ce-nverzește și se ține
din zori de ziuă până în amurg
cerșind iubirea unui demiurg
ce mâna lui cu-a noastre vrea să-mbine.
poezie de Christian W. Schenk din Convorbiri literare (2017)
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre vinovăție, poezii despre viitor, poezii despre sânge sau poezii despre stânci
De unde vine seara?...
De unde vine seara,
cu întunericul ei străveziu,
vestind groasa smoală a nopții?
Poate că vine, ca și vântul,
de dincolo de marginile pământului.
Poale că vine mai deaproape, din câmpuri.
Poate că vine din pădurea de peste râu,
ca o ciudată pasăre
cu mii și mii de aripi.
Poate că vine de pretutindeni și de nicăieri.
Poate că vine de acolo de unde vine moartea...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre seară, poezii despre râuri, poezii despre păduri, poezii despre moarte sau poezii despre aripi
Primăvara
Când plouă lin în primăvară,
Toți zic: "Să dea Domnul, să dea!"
Și tu te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer și câte-o stea...
E cald și ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.
Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea;
Se pup brabeți cu gălăgie,
Și iată și o rândunea...
Și-o barză... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.
Când plouă toate germinează;
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi se decorează
Cu mii de mii de muguri verzi...
În țarini grâul încolțește,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveselește,
Pe ori ce frunză e un strop.
Și soarele o caldă rază
Trimite pe furiș prin nori;
Iar flori și păsări ca să-l vază
Se-nalță, zboară către zori.
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre vrăbii, poezii despre plimbare sau poezii despre ozon
Acolo...
Acolo unde iarba răsare din pământ
Și-n firul ei plăpând simbolul vieții saltă,
Sălbatica-i privire ne pare-atât de-naltă
Și dorul ei de viață ne pare atât de sfânt.
Acolo unde roua se varsă-n dimineți,
Țintind mărgăritare pe umbre și pe flori,
Săgetă de lumină, a astrului din zori,
În murmururi tăcute cântate de poeți.
Acolo unde floarea ne-mbată de parfum,
Culori nemuritoare și vise de iubire,
Crescute parcă-n dor, din firul ei subțire,
În leagăne celeste la margine de drum.
Acolo unde noaptea auzi privighetori,
Pierdute voci de îngeri în cântece de iele,
La umbra nevăzută a darnicelor stele,
Pierdute-n bolta-naltă spre clipele din zori.
Acolo unde ploaia ne cântă s-adormim
În tril de picuri mari lovindu-ne tăcerea,
Ascunsă-n glasul ei se-aude adierea
Din valurile mării, pe voci de pantomim.
Acolo unde toamna ne daruie pe noi
Și câmpul plin de rod ne mângâie privirea,
E ca un loc în care s-a zămislit sfințirea
În darul vieții noastre, din fulgere și ploi.
Acolo unde munții privesc de sus câmpia
Și lacrimile-și curg, din susur de izvoare,
Ducându-și parcă dorul în nesecata mare,
Acolo suntem noi... acolo-i România
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre îngeri sau poezii despre voce
Cine mi-a furat cuvintele?
Cine mi-a furat cuvintele cu care te chemam?
Cine mi-a furat mâinile cu care-ți făceam semne?
Primăvara mi-a aflat grădina veștedă,
Toamna mi-a găsit livezile sterpe.
Cine mi-a zdrobit fuga după ciute?
Cine a risipit fulgii somnului împărtășit împreună?
Vara nu-mi mai coace grâul inimii,
Iarna nu-mi mai aduce zăpadă și lună.
poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roșu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre mâini, poezii despre inimă, poezii despre iarnă sau poezii despre cuvinte
Noi și pământul
Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopții ține parcă-n mâni pământul
și suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul tău trup
de vrăjitoare-mi arde-n brațe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca niște limbi de foc eu brațele-mi întind,
ca să-ți topesc zăpada umerilor goi,
și ca să-ți sorb, flămând să-ți mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopții o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aș vrea să fim și noi
cenușa,
noi și - pământul.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cenușă sau poezii despre tinerețe
Plouă
Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ține ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Și când se crapă iar de ziuă - plouă.
În faptul zilei, streșinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!
Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ți facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere - te udă.
Există și răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-așa, de sus,
Și cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puțintel - a ploaie.
Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Și porcul umblă tot cu paiu-n gură...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre porci, poezii despre plâns, poezii despre picioare, poezii despre natură, poezii despre nas sau poezii despre lumină
Plouă
Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ține ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Și când se crapă iar de ziuă, plouă.
În faptul zilei, streșinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, plouă, nu se-ncurcă!
Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ți facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, te udă.
Există și răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-așa, de sus,
Și cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puțintel a ploaie.
Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Și porcul umblă tot cu paiu-n gură...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec III
Când ai trecut
Florile și-au întins gurile, ochii,
Pentru sărut.
Plopii-au băut
Fumul sălciu al zării.
Înalți se clatină la marginea serii.
Clopotele pădurilor sună,
Clopotul serii
Fâlfâie, sună, răsună.
Poate-am sorbit din vinul iubirii,
Poate dragostei i-am gustat mătrăguna.
Galbenă, se furișează-ntre noi,
Ca o vulpe de aur, luna.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre vin, poezii despre trecut sau poezii despre sărut
Om in amurg
Acum sunt un om in amurg,
Fugi in muntii tai, caprioara,
Nu mai ravnesc sa-ti sarut buzele
A doua oara, a treia oara.
Acum sunt un om in amurg.
Pieri din juru-mi, viclean bancher,
N-am ce sa mai fac cu aurul tau,
Aurul n-are trecere in cer.
Fiece zi are amurg,
Fiece zi are si zori.
Toamna via e plina de struguri,
Primavara numai de flori.
Acum sunt un om in amurg,
Ora amiezii a fost dulce, dulce.
In cuibul ei din fulgi de zapada,
Luna s-a dus sa se culce.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre struguri, poezii despre ore, poezii despre miezul zilei, poezii despre bănci sau poezii despre aur
Germinare
De dorul tău putrezesc
Precum grâul care moare
În pământ, apoi răsare...
În tine vreau să-ncolțesc.
Trebuie s-avem răbdare,
De la dânsul să-nvățăm
Verde să ne colorăm,
Draga mea, Iubirea mare.
Negrul câmp de așteptare,
Pofta care ne-amețește,
Precum grâul ce-nfrățește
De la ploaia roditoare,
Amețit, devine lan,
Prin care te ții de mine,
Amețeala când îți vine,
Ca iapa după cârlan...
Spicul când își varsă floarea
Să te coci, să faci un mânz,
Când o fi soarele-n prânz,
Dogorindu-ți așteptarea.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (24 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre poftă sau poezii despre negru
Rotirile mâinii
... se-ntorc trăirile ierbii
se rumenesc la focul mocnit
și-adorm în poala uitării
și visează că dorm
și se trezesc
când râzând
când vuind
tu măsoară arămitele gânduri
de când până când
tulburare
de când până unde
îndemn
cum urcă treptele cerului, dorul
zilei de ieri și de mâine
așa drumuri bune și rele
în ploile albe rămân
tu măsoară prundișul cu pasul
de când până când
fără seamăn
de când până unde
zidirea de viu
cresc rotirile mâinii în valuri
și Luna mijește a taină
cum iarba
cineva macină
tăcerile și chemările lumii
și altcineva
încarcă la Jiu
tu măsoară odată cu ziua
de când până când
roată
de când până unde
uimiri
și vremuie uitările-n poală
și vântu-și scutură floarea
asemeni
și necuprinsul de suflet măsoară
parfumul
și ochiul plămădește cascade
și numai acorduri afabile curg
în praful și pulberea mării
măsurându-ne multul
de când până când
țintuirile mâinii
de când până unde
lumini...
poezie de Maria Pirlogea (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare
Poem în cădere
lumea mea e un loc străin în care bucăți mici de soare
se suprapun / dau naștere
fiecărei zile cu teamă
strabism necesar pentru a nu vedea exact ce se întâmplâ
suntem relee care captează undele primitive ale universului
când a început totul?
lumină albă pe câmpuri verzi/ asta vedem
acum când a venit primăvara
și nu știm ce să facem cu libertatea
preferăm să cădem mai departe / în spații uriașe / în largile spații corporatiste
în rest o lumină sepia care devorează totul acum când
//
plouă ca și când stau în fața unui pluton de execuție
iar gloanțele sunt picăturile de ploaie care ascund
toate mirările/ toate fricile mele / o să cad jos scormonind pământul rece
frunzele vor fi patul meu de moarte
plouă / iar realitatea e mai aproape decât un vis
în care beau o cafea caldă în fața unui șemineu negru
aceasta este iluzia lucrurilor transformate subtil în ceea ce îți dorești
când de fapt
peste tot sunt cadavre și cadavre / aici la marginea orașului
unde plouă iar fricile nu vor să moară.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre început, poezii despre zile sau poezii despre realitate
De când... până când...
De când e lumea și pământul,
Tot de-atunci bate și vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă și tună.
Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile și nopți,
Tot de-atunci sunt vii și morți.
Din acele prea vechi timpuri
Există ani și anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.
De-atunci pomii ne umbresc
Și cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrănește
Tot ce pe el viețuiește.
De-o veșnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.
Toate-acestea își au mersul
De când există Universul.
Și după cum cartea ne-nvață,
Tot de-atunci există viață.
De când planeta are viață
Omul stă mereu în față.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.
Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile și nopți,
Nu vor mai fi vii, nici morți.
Atunci viața se sfârșește,
Când pământu-ncremenește.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.
poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre religie sau poezii despre rai