Blesteme

(Tudor Arghezi)

Uşure, prin leşia dimineţii,
La ceasul cînd se iscă precupeţii,
Am fost lovit din trecere o babă
Ce se ivise-n calea lumii, slabă.
Gîndul, rămas în urma mea,
O a ghicit zicînd pre ea:

În două surcele de vreasc să se facă
Picerele tele, făptură buimacă.
Presni-ţi-ar timpanu',
Să n-auzi cînd trece traivanul.
Să uiţi la cetanii tipicul
Si psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ţi pută buricul.

Vedea-te-aş în vreo fiţuică
Pus cu litere de-o schioapă.
Curge-ţi-ar pe-o nară ţuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan Duică
Si pupa-te-ar Popa Iapă!

Răstoarne-se cerul, să-ţi cadă-mprejur
Tăria sfărîmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vîntul, cînd somnul începe,
La să-ţi necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n guşe
Ninsori de funingini si ploi de cenuşe.
Să latre la tine căzut în noroi
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.
La urmă şi munţii, sculaţi în picioare
Cu labele-n solduri pornind fiecare,
Pe creştet să-ţi calce, făcîndu-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină de mare valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Si cînd vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,
Să-ti fete un şoarece-n palmă.
La fund, călimara apropae uscată
Să aibă şi-o muscă-necată
Si, stropi de cerneală zvîrlind pe hîrtie
Penita crăcită să nu vrea să scrie.
Un dinte să-ţi crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă şi moale, atins,
Să-l simţi că te doare-ntr-adins...
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile si vag pederaste,
Să-ţi strîmbe-n neştire ţinuta şi graiul,
Si-n uliţi să crească alaiul
Vîrtej petrecîndu-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.

Iar tu, piază rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeaţă,
În păr mătreaţă,
În nas roseaţă,
În inima un ceas rău,
În piept o scoabă
Si-n pat o babă.
Fă din el păpuşe,
Să-l strivească-n uşe
Fată jucăuşe:
Să-i smulgă urechea si ţîţele
Să-i curgă prin coate tărîţele,
Stuchi-l-ar mîţele!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de fir...

Un fir de praf
Din tot universul
Doreşte să se-aşeze lin pe tine,
Să fi în siguranţă,
Să te mângâie...
Un fir de lumină
Doreşte acelaşi lucru,
Să-ţi lumineze calea...
Un fir de iarbă
Vrea să fie atins de tine,
Să te hrănească,
Să te facă să zâmbeşti...
Fir de aţă aşijderea
Vrea să-ţi fie ca basma,
Să te acopere,
Să te încălzească...
Un fir de apă vrea şi el
Să-ţi răcorească
Şi să-ţi spele trupul;
Fir cu fir
Îţi vrea un bine,
Iar aceste fire sunt eu...
Fiecare fir din mine
Te ascultă,
Te simte,
Te vrea,
Te iubeşte...

poezie de Vasile Zamolxeanu (20 aprilie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia la sate

Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orişicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!

Cînd aş sta să scriu mai bine,
Şi am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-aşa:
"Domnişorule, pofteşte,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg şi cînd re-ntors, fireşte,
Nu mai ştiu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Cînd uşoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Şi eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un viţel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Şi mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Şi cînd iar mă pun la masă,
Şi a scrie începui:
Iată-o cloşcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Şi-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloşca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

poezie de Iosif Vulcan (13 mai 1864)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de dragoste

Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi, la cap de pod,
cerşetor, slut şi nărod.

Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi versul ca buhaiul,

limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topeşti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!

Să nu fie boală rea,
care-n tine să nu dea!
Ardite-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!

Cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dafinul pe gură!
Crai parşiv, din ţigănie,
că m-ai omorât de vie,

când m-ai luat din casă fată,
crudă şi nevinovată,
şi m-ai spintecat în două
sub cerul cu lună nouă.

Şi-n loc să mă iei mireasă,
m-ai lăsat să zac borţoasă
şi te-ai dus, duce-te-ar apa,
unde şi-a dus mutul iapa!

Dar de-o fi şi-o fi să vii,
iar în braţe să mă ţâi,
să-mi săruţi ţâţa şi gura
şi să-mi stingi din sân arsura,

Vedea-te-aş tot cum te ştiu:
nalt, bălan şi cilibiu,
cu ochi arzători ca focul;
Aduce-mi-te-ar ghiocul!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Doream să-ţi strig
Doream să-ţi cânt
Doream să-ţi plâng
Doream să-ţi strâng
Doream să-ţi mângâi
suflarea
Să-ţi sărut
fruntea
Să-ţi iubesc
ochii
Viaţa-mi cântă
Vreau timpul să-l opresc
Vreau spaţiul să-l cuceresc
Aş vrea să plâng, să râd, să cânt
Umbră să-ţi fiu, suflare să-ţi dau
Trup să te-ncălzesc, ochi să te privesc
Şi vreau cuvinte. Să mai inventez câteva

poezie de Mihaela Cătană (9 aprilie 2001)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog

Te rog să mă aştepţi că vin,
Nu mai respir, mor în suspin!
Mi-am făcut sufletul buchet
Să ţi-l aduc, să-l pui la piept.

Să nu mă uiţi vreau, te implor!
Cu zile mă topesc de dor
Şi nopţile stau pază, treaz
Cu ochi la geam şi pat pervaz.

Din gând de-o clipă dă-mi semnal
C-o să-l primesc bilet pe-un val
Din marea mea înlăcrimată...
Să-mi spui c-o să-mi mai fi, o dată!

Întinde mâna s-o ating
În flame ce sunt, să mă sting
Lăsându-ţi caldă adiere
Să-ţi ofer luni în ani de miere.

Să mă aştepţi în nopţi de iarnă
Un fulg în palmă, să se cearnă;
Să mă topeşti, o picătură
Să-ţi pui pe buze, caldă gură.

Şi-n gând să-ţi renasc primăvară,
Obraz să-ţi mângâi, floare, o boară
Să-ţi fac iris bujor de rouă...
Din timpul meu să renaşti nouă.

Aşteptă-mă sub ploi de toamnă
Să fiu torent ce cerul toarnă
Să spăl păcate de te-ating
Şi-n iarnă eu amor să-ţi ning.

Că vin, să mă aştepţi te rog
Să-ţi dau respirul meu zălog
Într-un buchet de-o zi de vară...
Să te strig iar, ca-ntâia oară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de dragoste

Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi la cap de pod,
cerşetor slut şi nărod.
Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi ghiersul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topieşti de-a-n picioare
galbin, ca o lumânare!
Să nu fie boală rea
care-n tine să nu dea:
ardi-te-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!
Cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dáfinul pe gură!

Crai parşiv, din ţigănie,
că m-ai omorât de vie
când m-ai luat din casă fată
crudă şi nevinovată,
şi m-ai spintecat în două
sub cerul cu lună nouă.

Şi-n loc să mă iei mireasă,
m-ai lăsat să zac borţoasă
şi te-ai dus duce-te-ar apa
unde şi-a dus mutul iapa!

Dar de-o fi şi-o fi să vii
iar în braţe să mă ţii,
să-mi săruţi ţâţa şi gura
şi să-mi stingi din sân arsura,
vedea-te-aş tot cum te ştiu:
nalt, bălan şi cilibiu,
cu ochii arzoi ca focul:

Aduce-mi-te-ar ghiocul!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect

Să-ţi scuipi inima din ură,
Să-ţi scalzi sufletul în lacrimi,
Să-ţi simţi trupul în durere,
Să-ţi uiţi mintea în regrete,
E tot ce îţi doresc şi sper să te aştepte.

Vreau destinul să te-mpungă,
Să ai suferinţă lungă,
Să-ţi tatuezi "eşec" în piele
Şi ghinionul scris în stele.

Îţi doresc să fii minţit,
Să fii prostit, dezamăgit,
Să duci lipsă de voinţă,
Să plângi spini din neputinţă.

Aştept să ai inima frântă,
Să simţi ce-i tristeţea-dâncă,
Să ai mii şi mii de patimi,
Vreau să te îneci în lacrimi.

Vreau ca-n suflet să te doară
Şi un apropiat să-ţi moară,
Vreau să te trezeşti c-un şoc
Şi s-adormi cu răni de foc.

Îmi doresc să uiţi ce-i bine,
Să se bată joc de tine,
Să vezi ura-n ochii lor
Cu-al tău nume în decor.

Iar cea mai sinceră dorinţă
Născută pentru a ta fiinţă,
Zidul care te împarte,
Îţi doresc singurătate.

Să-ţi scuipi inima din ură,
Să-ţi scalzi sufletul în lacrimi,
Să-ţi simţi trupul în durere,
Să-ţi uiţi mintea în regrete,
E tot ce îţi doresc şi sper să te aştepte.
...
Această nebunie, în litere redată,
Sper s-o-mbrăţişezi mai mult decât o dată...

... şi-apoi vei fi perfect... om plăpând.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posterităţi

E-o prietenie caldă atunci cînd nu mai eşti,
Şi cînd te pierzi, începi pierind să creşti.
Fereşte-te la vreme,
Ţărîna ce-ţi rămîne să nu ţi se blesteme,
De te-a ales destinul cu literă sau piatră,
Să laşi din tine-n urmă măcar un jar de vatră.
M-ai duşmănit o viaţă, împrietenit cu mine,
Şi-ţi împlineşti chemarea precum ţi se cuvine.
Într-altfel îţi rămîne o inimă, şi-un nume
Trăind în fapte bune,
Să fie amintite în gînd şi-n rugăciune.
Fără o rîvnă sfîntă în milă şi iubire
Nu-ţi poţi lăsa, ca viermii, nimic în amintire.
Că timpul retrăieşte în fiecare ins
Cînd, amăgit să-ţi ardă, lumina ţi s-a stins.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Si ce aşi putea eu să-ţi mai spun
Cînd totul este clar....
Mii sufletul scăldat în scrum
Dureri fără hotar...

Mă întreb daca mai are rost
Ce simnt acum să-ţi spun
Stiu! toate-n viaţă au un cost
Eu rasplatesc din plin...

Si tot ce viaţa -mi oferea
Nu am luat cu împrumut,
Am răsplătit asa mereu
De zece ori mai mult.

Şi n-am cerşit ce nu-i al meu,
Doar să iubesc am vrut...
Tu mi-ai trait în gînd mereu,
De cînd ne-am cunoscut!

Dar... pentru tine a fost un joc,
Ca un ping-pong.. asa!!!
Şi jocul cînd te-a plictisit
Tu ai oprit la Ea!

Mii tristă azi suflarea mea
Si doare că niciodată tăcerea
Mesaje încă mult voi astepta
Care mereu imi vindecau durerea!

Scrisnind din dinti azi voi pleca
Nu vreau să-ţi fiu povara,
Din Eu şi Tu... Tu ai ales pe Ea
Spunînd că mă iubeşti a cîtă oară?

Cedez... ear tu, nu vei uita....
Imi vei simti absenţa!
Din Eu şi Tu, tu ai ales pe Ea
Pastreaza diferenţa!!!!!

poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poţi să ştii cînd vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o carte

Cînd gunoi şi cînd ţărînă,
Tinereţea ţi-e bătrînă.

distih de Tudor Arghezi (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată, hăi, ia ascultă aici: spune-i lui tată-tău să mă ia de nevastă, şi de s-o învoi, o să te ţin ca-n puf şi-o să-ţi dau în fiecare dimineaţă numai lapte, ca să-ţi speli feţişoara, iar de băut, numai vin dă-l bun, iar fetei mele o să-i dau apă de spălat şi apă de băut.

Fraţii Grimm în Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti

să-ţi aminteşti de seara asta când bradul l-am împodobit
şi am umplut cu vin paharul şi gândul tandru nerostit
să-ţi aminteşti de mâna care a mângâiat obrazul alb
şi de sărutul pus în palmă mai scump decât un diamant

să-ţi aminteşti când ani vor trece de ochii mei căprui închis
ce pleoapele-au lăsat să cadă când buze calde i-au atins
să-ţi aminteşti... nu spun la nimeni a fost în seara de Crăciun
a nins... si fulgi din amintire vor fi purtaţi de vânt pe drum

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratat de singurătate

Doar calul meu bun mă aşteptă-n tăcere
De parcă mai ieri, priponit l-am lăsat,
La marginea clipei, urlând de durere,
Să caute visuri străine prin sat.

Mă iartă, prietene drag, pentru toate,
Că nu a fost ieri această lăsare,
Iar somnul şi foamea şi grija mea, poate,
N-au fost de ajuns să-ţi găseşti o cărare.

Mă iartă, că ochiu-mi flămând de o vreme,
Orbit de un drum prin iluzii deşarte,
A stat la o lume distanţă şi geme,
A stat într-o lume cu sânge şi moarte.

Îmi iartă, prietene, fapta mea gravă,
Că vise străine au curs zi de zi
Pe carnea mea vie, săgeţi cu otravă
Acum poposesc şi mi-e greu, dar tu ştii

Că lupta aceasta nebună mi-a dus
Şi suflet şi carne şi oase şi tot
Pe drumul de sare şi preţ nu le-a pus,
Străină să-i fiu, străin-am să pot.

Şi calul văzând cum din lacrimi fac râu,
Genunchii lui slabi se-ntăriră pe loc,
Smuci dintr-o dată, scăpă şi din frâu
Pe nările-i blânde ieşi numai foc.

Să mergem, stăpână, o lume ne ştie
Şi lasă-l în urmă să facă, ce-o vrea,
Din cupă să soarbă tăcerea lui vie
Şi noaptea să-i fie străină şi grea!

Să-ţi caute ochiul şi mâna şi visul
Să simtă dispreţ, şi uitare la fel,
Să-ţi plângă pe urme, să-ţi mângâie scrisul
Să nu-l ierţi, desigur, să simtă şi el

Pământul cum fuge, şi oasele-i moi
Să caute-n zare un semn cât de mic,
Iar ochii să-i fie de tine mai goi
Şi gloria lui să însemne... Nimic!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze pierdute

Cincizeci de ani, de cînd încerci mereu,
Condeiul, gîndurile şi cerneala,
N-au mai ajuns să-ţi curme, fătul meu,
Frica de tine şi-ndoiala.

Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut.
De pagina curată şi de rîndul,
Şi de cuvîntul de la început,
Te sperie şi litera şi gîndul.

Foile tale scrise, de hîrtie,
Se rup şi zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele zmulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să şi le vadă.

La fiece cuvînt, o şovăire
Te face să tresari şi-ai aştepta.
Parcă trăieşti în somn şi-n amintire
Şi nu ştii cine-a scris cu mîna ta.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai există...

Încă mai există subiecte
Să le dezvoltăm la o cafea.
Eu să dau din genele-mi cochete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Să zîmbesc ştrengar şi pe-ndelete
Să-ţi sărut urechea şi-o sprâncea.
Să mă joc cu mâinile prin plete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Să-ţi desfac siretele la ghete,
Vreo trei nasturi, ceasul, o curea.
Scamele să-ţi iau de pe manşete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Toate-s vise, nu se va-ntâmpla!
Nici sărut, nici nasture... doar vezi,
Eu - îmi beau încet a mea cafea,
Tu - în continuare... te holbezi.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aş vrea să-ţi pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ţi întâlnesc privirea,
Să văd cum îmi zâmbeşti,
Să-ţi simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzeşti.
Mi-e dor să trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor să-ţi aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiţi că vii
În braţe am să-ţi pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am să te-aştept pe punte,
La mine să ajungi.
Să mă săruţi pe frunte,
În braţe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieţii,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineţii
Pe frunte m-ai stropit.
Aşa am crescut mare.
Ce mândră, mama, eşti!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubeşti!

poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură moartă

( Sufrageria nu ştiu să fi vorbit vreodată
În stihuri ori în proză - şi cred că-n orice gest
Să le surprindă graiul, ar fi rămas mirată
Însăşi urechea Domnului Jean de la Fontaine.)

Tacîmurilor, linguri, furculiţe şi cuţite,
Le-am auzit revolta pe şoptite
În spălatorul din bucătărie.
- " Noi nu slujim decît cu farfurie
Şi stăm numai atît la masă
Cît se dumică felul de mîncare grasă,
Şi repetăm o singură figură:
Din gură-n blid şi de la blid la gură.

În farfuria-ntinsă ori adîncă
Ajuţi boierii-n timpul cît mănîncă.
Tot rostul nostru e să stăm aproape
De mînă celor ce-au să se îndoape.

Din strălucita mea tovărăşie
Trec în lighean, de-a dreptul în leşie.
Icre, stacoji, sos franţuzesc
Totuna mi-s că tot mă murdăresc,
Şi, tot trecînd prin pipăiri şi guri,
Nu mai cunosc mîncarea de lături.
N-aş vrea să-mi fac păreri, dar cînd ne-au luat,
Spuneau:" Sunt de argint curat ". "

Dar adevăru-i numai pe cutie
Şi-n galantar, unde stă scris: -Argintărie-.
Nu te-ai întors în cîrpă niciodată,
Să-ţi vezi şi coada că ţi-a fost gravată?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfat şi-o învăţătură

Ca tată eu aş vrea, că viaţa-i dură,
Să-ţi dau acum un sfat şi-o învăţătură,
Însă aşa cum te cunosc pe tine,
N-o să m-asculţi, crezând că ştii mai bine.

Dar ai pornit pe calea grea, copile,
Şi o să vină ani şi luni şi zile
Când valuri de nevoi şi griji te-ncearcă
Şi n-o să poţi din sfat să-ţi faci o barcă.

Iar uneori, când soarele dispare,
Îţi va fugi pământul sub picioare
Şi-o să te doară tare căzătura,
Căci nu ţi-ai însuşit învăţătura.

Totuşi, îţi spun deschis a mea părere,
În tine stă ascunsă o putere,
Prin care poţi scăpa de răni şi frică
Şi care din ţărână te ridică.

Şi mi-aş dori să porţi mereu în minte
Aceste vechi şi tainice cuvinte:
Când te-a lovit cumplit nenorocirea
La Dumnezeu să cauţi mântuirea.

Iar dacă vin din nou zile senine
Să te gândeşti în treacăt şi la mine,
Că aş fi vrut, cu drag şi cu căldură,
Să-ţi dau cândva un sfat şi-o învăţătură.

poezie de Octavian Cocoş (6 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!