Ignoranţă

La Mănăstirea Putna, într-o pădure
În care fagu-i frate cu jugastrul,
Iar ursul umblă leneş după mure,
Este chilia lui Daniil Sihastrul.

Se bulucesc turiştii ca s-o vadă
E hărmălaie mare, căci sunt tineri
Se risipesc, apoi se strâng grămadă
Fac poze, strigă, râd fără reţineri.

La baza stâncii, pe o piatră lată,
Ca un străjer al sfântului decor,
Şade un om cu haina nespălată
Ce pare-a fi un jalnic cerşetor.

El însă de la nimeni nu cerşeşte,
Ci liniştit în sinea lui se încuie
Nici nu se mişcă, nici nu le vorbeşte,
Părând a fi o antică statuie.

Pleacă turiştii, fără să-l privească
Fiindcă sunt plini de vervă şi avânt,
Cum ar putea vreunul să ghicească
Că "cerşetorul" este un om sfânt.

poezie de Octavian Cocoş (30 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Putna (550 ani de la sfinţire Mănăstirea Putna)

La Putna un clopot bate,
Dangătul lui peste munţi răsună.
El ne cheamă la libertate
Şi la unitate ne îndrumă.

La Putna toaca se bate,
Ne cheamă să ne rugăm.
Pe mine şi pe tine frate
Căci de acelaş sânge suntem!

La putna Ştefan ne cheamă,
Să ne spună cu glasul său bland.
S-o iubim pe a noastră mamă
Cum la iubit el pe domnul sfânt!

La Putna e o frumoasă sărbătoare,
Ea s-a îmbrăcat în alb.
E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare.
Să ne ducem fratele meu drag.

poezie de Vladimir Potlog (1 septembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul care strigă

Într-o piele de cămilă
Sta unu-mbrăcat mereu
Şi-a venit la el o dată
Unul mare fariseu.
- Cine eşti? fu întrebarea
Unui preot ce-i Levit
Împlinitu-sa scriptura
Mesia El a venit?

- Nu-s Ilie, nici prorocul
Şi nu sunt eu nici Isus
Cum în file de scriptură
Este zis şi este spus.

- Dar răspunde la întrebare:
Cine eşti? Ca noi să ştim
Căci botezi şi nu departe
De oraş Ierusalim.

- Eu sunt glasul care strigă
În pustie neîncetat
Netezi-ţi-I voi cărarea
Pentru cel adevărat.

Cel ce vine după mine
Este înaintea mea
Să-I dezleg încălţămintea
Nu sunt vrednic, n-oi putea.

Eu botez spre pocăinţă
Cu apă, cum sunt trimis
Dar botezul Lui e altul
Cu Duh Sfânt, aşa e scris.

Cine-n apă se botează
Nu se spală de păcat
Ci el dă o mărturie
Doar că viaţa a schimbat.

Cu Duh Sfânt şi foc botează
Domnul cel adevărat
Şi el are şi puterea
Ca să cureţe păcat.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centrat politic

Atunci când este bun ciolanul
Să-l rozi frumos devine-o artă
De-aceea dreapta, dar şi stânga,
Se bat pe el ca să-l împartă.

E clară treaba, foamea-i mare,
Însă eu vreau să stau la centru;
Dacă împreună vor să-l roadă
Nu sunt nici contra, dar nici pentru.

poezie de Octavian Cocoş (10 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La săvârşitu' lumii

La săvârşitu' lumii
Trâmbiţa-ş-or înjerii
În patru cornuri de lume,
La tăt omu p-a lui nume.
Şi or trâmbiţa cu frice,
Domnii şi-mpăraţ' or plânje,
D-apoi noi ce-om pute zâce?
Ne-om răscumpăra cu sânge.
Nu cu aur, nici cu-arjint,
Ce cu suflet drept şi sfânt.

- Pă cei buni unde i-or pune?
I-or încuie într-un nor
La binele tuturor.
- Pă cei răi unde i-or pune?
I-or încuie într-o piatră,
Lumina să nu o vadă;
Şi pă piatră muşchi or creşte,
De lumină nu-i nădejde.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte

Cum să vă părăsesc? Şi totuşi va s-o fac
dar fără voia mea, vai, fără voie
cum se urcau împinse de mai rău
acele animale, cîte două
în arca monstruoasă a lui Noe

voi merge înainte neştiind
unde mă duc şi către care drum
şi nici o stea să-mi vină-n ajutor
nici de argint şi nici de plumb
şi înainte fum şi-n urmă fum
sau nici atît

şi o să las în urmă cîteva
cuvinte în zăpadă
cîteva zbîrcituri de sunete
pe care fără grabă, liniştit,
o să le şteargă vîntul.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: "Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale". Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru, ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:33-37 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi care merg

Toţi care merg pe mâna mea sunt tineri
Eroi de vază şi atleţi perfecţi
Urcând pe stâncă fără pioleţi
Şi evident că fără de reţineri.

Albiţi în coate de citit pe brânci
Şi chiar albaştri uneori la tâmple
Fără să ştie ce o să se-ntâmple
Dacă deschizi o carte şi-o mănânci.

Nu ştie nimeni ce păţesc hingherii
După ce prind un câine lung de fel
Având în minte cercul de oţel
Şi mângâierea groasă a muierii.

Şi totuşi, totuşi, parcă nu contează
Nici că exişti şi nici că nu regreţi
Că urci pe stâncă fără pioleţi
Şi cineva din ceruri te visează.

poezie de Bujor Voinea din Diatonice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala în vremi de pandemie

Ce tristă este şcoala mea!
Plâng băncile după copii
Profesorii vor să predea,
Dar clasele-s pustii.

Pe table nu scrie nimic
Acum sunt şterse şi curate,
Iar florile suferă-un pic
Că nu mai sunt udate.

Panouri, poze şi picturi
Stau atârnate pe culoare
Şi-aşteaptă micile făpturi
În pauza cea mare.

Însă aşteaptă în zadar
C-aşa cum toată lumea ştie,
Chiar dacă-i toamnă-n calendar
Sunt vremi de pandemie.

poezie de Octavian Cocoş (5 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telegondola

Îţi fuge gândul undeva departe
Spre-acel loc magic din această lume
Cu ale lui canale întortocheate,
Veneţia, oraşul cu renume.

Acolo sunt gondole minunate,
Cu forme zvelte, bine definite,
Care din zori de zi şi până-n noapte
Plutesc uşor pe ape liniştite.

Dar tu te deplasezi numai prin aer
Şi bucuria ta e foarte mare
Că nici turistul nu mai este fraier
Să urce sus pe munte pe cărare.

Totuşi, eşti mândră că nu ai nevoie
Nici de prăjini de împins, nici de proptele,
Căci ai ales cândva de bunăvoie
Să fii şi tu gondolă, însă..."tele".

poezie de Octavian Cocoş (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se retrase, deşi era convins că nu putea adormi, cu gândul la Adela. Dar nici pe puntea principală n-ar fi putut rămâne, prezenţa i-ar fi fost inutilă. Nu se putea concentra, deci, nu putea veghea ca totul să decurgă în ordine. După Nis, urmă Alex, dar nici el nu se retrase fără a-şi saluta colegii. Apoi porni doctoriţa Stela, micuţa blondină Maria, pregătindu-se şi Mihai. Tânărul informatician se retrase, iar în curând intră în rezerva lui, unde va dormi pentru prima oară. Uşa se închise automat în urma lui. Pe puntea principală mai rămăsese, cu excepţia lui Lucian, doar Lia, însă nici ea nu intenţiona să întârzie prea mult pe acolo. Se gândi totuşi să-l anunţe şi pe Lucian de intenţia ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

A rămas o bătrânică,
Necăjită, fără carte,
În sătucul de pe coastă,
Căci copiii sunt departe.

Au ajuns oameni de vază,
La oraş trăiesc regeşte,
Biata mamă este mândră,
Zi de zi îi pomeneşte.

Şi se roagă pentru dânşii
La biserica din vale,
Domnul să îi lumineze,
Să îi ţină drepţi pe cale.

Dar n-au mai venit pe-acasă,
Cam de multişor, bag seama
Şi plâng ochii ei întruna
Şi ce singură e mama!

Zi de zi priveşte poarta
Ca pe o icoană rară
Cu nădejde vie-n suflet
Poate vreunul o s-apară.

Apoi, seara, fără vlagă,
Se retrage la culcare,
Timpul trece, ea aşteaptă,
Să-i mai vadă până moare.

poezie de Octavian Cocoş (15 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamada

Pe-aici nu plouă decât foarte rar,
Cât vezi cu ochii totul e arid
Şi munţii-n depărtare par un zid,
Iar norii-l asaltează în zadar.

Nisipul auriu e spulberat
Rămân în urmă pietre o grămadă,
C-aşa e peisajul de hamadă
Pe care îl străbat îngândurat.

Doar câte-un fir de iarbă rătăcit
Mai scoate capul prin acest pustiu,
Dar chiar dacă decoru-i cenuşiu
Lui nu îi pasă şi e fericit.

Soarele sus pe cer e ca un foc
Văpaia lui e plină de avânt
Şi se revarsă-n valuri spre Pământ
Părând a nu se domoli deloc.

Însă atunci când crezi că eşti pierdut
Şi că de sete sigur o să pieri
O oază cu curmali şi palmieri
Îţi iese-n cale din necunoscut.

poezie de Octavian Cocoş (27 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trilemă

Stau ca la teatru, scena-i lumea mare,
Pe ea se mişcă oameni şi popoare;
Şi ce văd azi? Nevoi şi neputinţă,
Necazuri fel de fel şi suferinţă,
În loc de vorbe şi purtări alese,
Sunt doar urzeli, trădări şi interese,
Dreptatea s-a ascuns, nu se mai vede,
Şi în virtute nimeni nu mai crede,
Iar viaţa e din ce în ce mai fadă,
Iubirile se vând la colţ de stradă,
E plin de hahalere şi paiaţe,
De travestiţi, şi măscărici, şi ţaţe...
Iar câinii pe fundal scâncesc şi latră;
Să râd, să plâng sau să rămân de piatră?

poezie de Octavian Cocoş (9 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetor

De când am venit pe lume
Toţi cerşim fără oprire,
Bani, favoruri sau renume,
Sănătate şi iubire.

Omul ar putea să fie
Împărat nemuritor,
Dar secretul nu îl ştie
Şi rămâne cerşetor.

poezie de Octavian Cocoş (10 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul înţeleptului

Un orator în vârstă, experimentat,
Întâi mediteză şi apoi vorbeşte;
Nu vorbi fără socoteală:
Vorbeşte cuviincios, iar dacă vorbele cad încet, ce contează?
Chibzuieşte, apoi începe să grăieşti.
Spune-ţi singur de-ajuns, înainte să-ţi spună alţii de-ajuns.
Prin vorbire un om este superior unui animal,
Însă un animal îţi este superior dacă nu vorbeşti cum trebuie.
Cum ar putea cineva făuri o sabie bună din fier prost?
O, înţeleptule! Un nimeni nu devine cineva prin educaţie.
Ploaia, în beneficiul a toate care nu se află aproape de ape,
Face să crească lalelele în grădină şi buruienele pe sol sărac.
Pe pământurile saline nu cresc zorele:
De aceea nu arunca seminţele tale şi nu ara acolo.
A face bine unor persoane ticăloase şi nelegiuite
Este ca atunci când faci lucruri rele oamenilor buni.

Sinceritatea este pe placul lui Dumnezeu;
N-am văzut pe nimeni rătăcit pe un drum drept.

Dacă oamenii te lovesc, nu te întrista;
Nici pacea şi nici suferinţa nu vin de la oameni. Fii conştient:
Contrastul dintre prieten şi duşman vine de la Dumnezeu,
Pentru că inimile amândurora sunt în păstrarea Lui.
Chiar dacă săgeata este trimisă de arc,
Oamenii înţelepţi urmăresc arcaşul!

O, tu, care-ţi arăţi virtuţile în palma mâinii,
Dar îţi ascunzi greşelile la subsuoară,
Ce-o să cumperi, nebun orgolios,
În ziua de răstrişte cu argintul tău contrafăcut!?

poezie de Saadi, 1213 -1291, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce trist!

Ce trist să-l vezi în lumea ta,
Să-ţi zâmbească,
Să te primească aşa cum eşti,
Să-ţi fie alături la bine şi la rău,
Să te înţeleagă,
Să te ajute,
Să-ţi arate lumea lui,
Să te primească în ea ca pe o regină,
Apoi să plece.

Ce trist când viaţa ta are lumină,
Când lumea ta şi a lui se contopesc,
Totul este zâmbet şi căldură,
Toate frumos se împletesc
Şi dintr-o dată totul se destramă,
Lumea din basm devine coşmar
Şi sufletul plin de iubire
Se îneacă în amar
Căci într-o zi el pleacă.

Ce trist că tu rămâi tăcută,
Plângi cu amar în urma lui
Şi nimeni nu te mai ajută,
Nu are cine să ţi-l dea înapoi.

Ce trist când lumea visului se pierde
Şi realitatea este amară!
Ce trist când pleacă fără urmă
Şi îl priveşti ultima oară!

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetorul

Cu haine zdrenţuite stă în stradă,
Are o mână-ntinsă tremurând
Şi nimeni nu-l crede că-i flămând;
Trecătorii merg, fără să-l vadă.

El în nevoi a început să cadă,
Sărăcia nu-i doar din vina lui,
E jocul întâmplării şi destinului
În care prins a fost, ca într-o nadă.

Oameni ca acesta-s o grămadă;
Din peisaj dorim ca să dispară,
Prezenţa să le fie cât mai rară,

Dar pentru asta, trebuie în ţară,
Să fie şi-o minimă decenţă,
A nu intra cumva... în decadenţă.

sonet de Ioan Friciu (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara parcă este grăbită

a înflorit până şi gutuiul
soarele pripeşte ca într-o zi de august
iar eu demisionez din visare
chiar şi salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi şi ei bugetari
oricum sărbătoresc ceva
prea cad pene din cer şi miroase a liliac
pe când privighetorile acompaniază
iar un cuc strigă în neştire
eu îmi întind nedumerirea între cer şi pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima poate e timpul
poate iluziile de care mă despart
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt

mă gâdilă viaţa şi râd fără scăpare
mă răsucesc idiot inutil anemic chiar
râd până mor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dublu infarct

Edmundo avea două inimi
una mai mare şi una mai mare
aşa se născuse singur
într-o duminică după Paşte
şi asta fiindcă Speranzza mama lui
îl făcuse din flori
floarea- soarelui şi ochiul-boului...

nu obosea niciodată
iar în inimile lui încăpeau
o mulţime de oameni
chiar şi un elefant trist
pe care îl găsise într-un bordel

se îndrăgostise însă brusc
de gemenele mexicane
aduse în coliba sa
de un tsunami nebotezat
de nici un meteorolog

iar acum când iubirile lui
se dezumflaseră fără preaviz
total şi irevocabil
Edmundo omul cu două inimi
se decise să moară
de dublu infarct!

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Adrian Păpăruz
Comentează! | Votează! | Copiază!