În ţara lui Păcală

Stă cugetul pe prispa unui troc
cu gândurile strânse ca-ntr-o plasă
pe întrebări care revin ad-hoc
din sfera minţii încercând să iasă.
Sunt întrebări ce-şi caută răspuns
pe nesfârşite clipe de-ndoială
rămase-ntr-un trecut de nepătruns
ţesut în umbre negre de cabală.
Priveşti-napoi, total nedumerit,
ajuns târziu pe margini de tăcere
cu-avântul tău, cândva nestăvilit,
oprit acum pe umbra care piere.

Căci truda ta, ce haruri îţi aduce? -
te-ntrebi adesea, când priviveşti-napoi...
Te lupţi din greu, muncind până te-ndoi,
ducând în suflet nevăzuta-ţi cruce...
E crucea grea a existenţei tale,
o duci crezând că vei răzbi cumva,
dar cum să crezi că singur ai putea
printre atâţia proşti ce-ţi stau în cale?!
Încerci mai mult şi te frămânţi din greu,
sperând că poţi să îl învingi pe Prost
pe Gură Cască sau pe Derbedeu,
pe toţi ce-n viaţă umblă fără rost.

În ţara marelui erou Păcală,
nu te gândi că poţi răzbi cu oşti...
Adună-nţelepciune ancestrală
ca să-i învingi definitiv pe proşti!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara lui Păcală

Stă cugetul pe prispa unui troc
cu gândurile strânse ca-ntr-o plasă
pe întrebări care revin ad-hoc
din sfera minţii încercând să iasă.
Sunt întrebări ce-şi caută răspuns
pe nesfârşite clipe de-ndoială
rămase-ntr-un trecut de nepătruns
ţesut în umbre negre de cabală.
Priveşti-napoi, total nedumerit,
ajuns târziu pe margini de tăcere
cu-avântul tău, cândva nestăvilit,
strivit acum pe umbra care piere.

Iar truda ta, ce haruri îţi aduce? –
te-ntrebi adesea, când priveşti-napoi...
Te lupţi din greu, muncind până te-ndoi,
ducând în suflet nevăzuta-ţi cruce.
E crucea grea a existenţei tale,
o porţi crezând că vei răzbi cumva,
dar cum să crezi că singur ai putea
printre atâţia proşti ce-ţi stau în cale?!
Încerci mai mult şi te frămânţi din greu,
sperând că poţi să îl învingi pe Prost
pe Gură Cască sau pe Derbedeu,
pe toţi ce-n viaţă umblă fără rost.

În ţara marelui erou Păcală,
învaţă, mai întâi, să te cunoşti!...
Adună-nţelepciune ancestrală
ca să-i învingi definitiv pe proşti!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe margini de tăcere

Stă cugetul pe prispa unui troc
cu gânduri adunate ca-ntr-o plasă
pe întrebări care revin ad-hoc
din sfera minţii încercând să iasă.
Sunt întrebări ce-şi caută răspuns
pe nesfârşite clipe de-ndoială
rămase-ntr-un trecut de nepătruns
ţesut în umbre negre de cabală.
Priveşti-napoi, total nedumerit,
ajuns târziu pe margini de tăcere
cu-avântul tău, cândva nestăvilt,
strivit acum pe umbra care piere.

Căci truda ta, ce daruri îţi aduce? –
te-ntrebi adesea, când priviveşti-napoi,
te lupţi din greu, muncind până te-ndoi,
ducând în suflet nevăzuta-ţi cruce.
E crucea grea a existenţei tale,
o duci crezând că vei răzbi cumva,
dar cum să crezi că singur ai putea
printre atâţia proşti ce-ţi stau în cale?
Încerci mai mult, luptându-te din greu,
sperând că poţi să îl învingi pe Prost
pe Gură Cască sau pe Derbedeu,
pe toţi ce-n viaţă umblă fără rost.

De-a meritat atâta osteneală,
fără izbândă cu atâţia proşti,
nu e deloc o simplă socoteală,
căci proşti au fost şi încă fi-vor proşti!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec zilele de-a valma

Trec zilele de-a valma, fără rost,
şi mă întreb: ce vor lăsa în spate?
Din amintirea celor care-au fost,
noian imens de visuri spulberate.
Ce poate fi mai greu decât aşa? –
să crezi în visul tău, să ai speranţă,
fără să ştii că-n umbră piaza rea
nedrept îţi frânge orice cutezanţă.

N-ai fost şi nu vei fi deloc dorit
în lumea celor care se îmbată
doar cu iluzii smulse dintr-un mit
cu rădăcini înfipte-n niciodată.
Mergând spre nevăzutul nicăieri,
sunt ca o pleavă veşnic răscolită
între un mâine ce va fi şi ieri,
tărâţe oarbe din a vremii sită.

Nu poţi răzbi numai cu munca ta,
nici cu talentul hărăzit de soartă,
în lumea strâmbă care nu te vrea
nu vei găsi o judecată dreaptă.
Atâţia proşti s-au cocoţat pe sus,
nicicând nu au visat aşa mărire,
dar vântul nedreptăţii i-a tot dus
şi neamurile proaste, în neştire.

Trăim cu toţii un delir cumplit,
tot ce zidim se fură peste noapte
privim peste prezentul adormit,
visând un viitor cu mierte coapte.
În ţara lui Păcală Cel Vestit
doar băşcălia dârză te mai scapă
sau şmecheria prostului şcolit
ca broaştele rămase fără apă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec zilele de-a valma

Trec zilele de-a valma, fără rost,
şi mă întreb: ce vor lăsa în spate?
Din amintirea celor care-au fost,
noian imens de visuri spulberate.
Ce poate fi mai greu decât aşa? –
să crezi în visul tău, să ai speranţă,
fără să ştii că-n umbră piaza rea
nedrept îţi frânge orice cutezanţă.

N-ai fost şi nu vei fi deloc dorit
în lumea celor care se îmbată
doar cu iluzii smulse dintr-un mit
cu rădăcini înfipte-n niciodată.
Mergând spre nevăzutul nicăieri,
sunt ca o pleavă veşnic răscolită
între un mâine ce va fi şi ieri,
tărâţe oarbe din a vremii sită.

Nu poţi răzbi numai cu munca ta,
nici cu talentul hărăzit de soartă,
în lumea strâmbă care nu te vrea
nu vei găsi o judecată dreaptă.
Atâţia proşti s-au cocoţat pe sus,
nicicând nu au visat aşa mărire,
dar vântul nedreptăţii i-a tot dus
şi neamurile proaste, în neştire.

Trăim cu toţii un delir cumplit,
tot ce zidim se fură peste noapte
privim peste prezentul adormit,
visând un viitor cu mierte coapte.
În ţara lui Păcală Cel Vestit
doar băşcălia dârză te mai scapă
sau şmecheria prostului şcolit
ca broaştele rămase fără apă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 3.04.2021, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o ţeapă

Prea multe întrebări fără răspuns
în cuget se adună nechemate –
adesea te întrebi cum au ajuns
de parcă-ar fi rănitele păcate
plecate din spitalul de nebuni
când doctorii adorm de oboseală
în paturile-ntinse pe tăciuni
de fete mari fugite de la şcoală.

Iar gândurile strânse la un loc
pe umbre reci de cruntă neuitare
ne bântuie cu întrebări de foc
venite fără veste pe-o cărate
cu dale-nguste trase-n keramit
de un pietrar cu studii doctorale
şi grad de colonel acoperit
dar neştiut de nimeni în spitale.

Avem, desigur, multe îndoieli,
în cugetele noastre dau năvală,
punând la cale alte rânduieli,
forjate de pietrar pe nicovală,
când treaba lui de ofiţer sever
prin curtea plină de ţigări fumate
îi aminteşte de un revolver
furat în urmă cu un an jumate.

Din când în când ajuge la raport
dar nu la cel de gardă în spitale
ci undeva pe un teren de sport
sau noaptea prin localuri epocale
de infiltraţi cu acte de actori
prin teatrele de opere postume,
iar câteodată simpli amatori
de bancuri nesărate şi de glume.

Tu te frămânţi, desigur, în zadar,
biet cetăţean cu drepturi garantate –
minciuni umflate vei primi în dar
sau chiar pumnale-nfipte pe la spate.
Vei face pân' la urmă tot ce-au zis,
ca să primeşti dorita împăcare –
din cel care erai cândva poscris
vei devei eroul cel mai mare...!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 18.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar înainte de "a face" orice, tu trebuie "să fii", nu-i aşa? Aşadar, ce anume eşti tu înainte de "a-face"? Ce, dacă ai fi paralizat, în comă, sau în somn, tu nu eşti? Poţi să învingi cei mai de temut adversari, poţi să învingi de unul singur un război, poţi să învingi cei mai abili adversari politici sau economici, poţi să învingi zeci de invazii extraterestre, poţi să învingi cei mai mari filosofi, poţi să învingi cancerul, leucemia sau Sida, poţi să învingi toţi demonii din iad, dar dacă nu ai învins propria ta minte, rămâi doar un învins, un alt muritor de rând. Mintea poate afirma că e pozitivă sau cea mai abilă şmecherie "că a învins mintea", dar atâta timp cât gândul îţi este călăuză, el doar te va invita la moarte. Află cine eşti tu, pentru că tu nu ai fost născut vreodată. Corpul pe care-l crezi al tău nu e nimic altceva decât material de împrumut de la părinţi şi mai ales supermarketul din colţ si piaţa agroalimentara a lui Matache. Cine eşti tu, nu ce faci tu sau ce ştii tu despre tine. Astea sunt doar roluri bune scrise de gând pentru a impresiona sau speria copii.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mori de vânt

Stai şi lupţi cu morile de vânt
Se pare că nimeni nu vrea să înţeleagă
stau citesc cugetând şi ascultând
Cum toţi citesc gândesc şi se întreabă

Asta este viaţa pe care am căutat-o?
Asta este viaţa pe care o dorim?
Este mai bună decât pe care am lăsat-o
Este acea viaţă pe care am crezut că o găsim?

Răspunsul foarte probabil va fi nu.
Ne aşteptam la mult mai mult decât ce am primit
Dar cat din tot ce este poţi să spui că ai fost tu
Vinovat că nu ai primit ce ai găsit

Pleci într-un sistem sperând că va fi totul diferit
Dar te plângi continuu că nu este cum a fost
Spunând că totul ce a fost era greşit
Şi vei găsi în altă ţară al tău rost.

Acum că vezi că nu este simplu să pleci în altă ţară
Ce crezi că nici înapoi nu ai unde te duce
Aici chiar ninge cat că este vară
Şi nu ai umeri seduci al dorului iei cruce

Eu mă opresc să scriu deoarece sunt trist
Mai bine stau şi tac al dracului din gură
Deoarece mă simt ca al tumori chist
Tot dau şi dau ca baba zi de zi din gură

poezie de Robert Botsch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra pomului oprit

Vei mai rămâne-n gândurile mele
chiar dacă astăzi ai decis să pleci,
în urma ta doar vechile poteci
vor mai păstra privirile-ţi rebele.

Din umbrele-amintirilor lăsate
pe muchie de troc deficitar
voi înţelege umbletu-ţi hoinar
pe căile ducând înspre păcate.

Iar de ar fi să mai rămân cu tine,
n-ar însemna decât un lung regret
rămas până acum doar un secret
în umbra lungilor tăceri divine.

Nu mai privi în urmă..., neuitato,
ci caută ce poate ţi-ai dorit,
popas la umbra pomului oprit
a cărui poamă încă n-ai gustat-o!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 22.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul clipei trecătoare

Dispare dintr-odată clipa în trecut,
dar amintirea sa în urmă mai rămâne
pe un tipar mental, total necunoscut,
croit, cândva, la margine de ficţiune.

Ce-aduce clipa dispărută peste timp,
la tragicul tipar rămasă racordată...?
Ştiu poate zeii de pe miticul Olimp,
de vor mai fi nemuritori, ca altădată.

La clipa trecătoare te mai poţi gândi
când notele flotante-n game mişcătoare
cu-aceeaşi întrebare - "a fi sau a nu fi?"
îţi calcă, fără milă, Eul în picioare?

Căci într-o margine de clipă lunecând,
vei resimţi, subit, cum Eul tău apune
pe brâuri de uitare ce-ţi rămân în gând
cu amintiri prea vagi şi fără fuziune.

Refrene reci, venite-n valuri din trecut,
ne amăgesc mereu, cu-aceeaşi nepăsare,
într-un prezent opac şi fără de-nceput
adus, necontenit, de clipa trecătoare...

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angst II (epilog)

de ce eşti vas când ancora te doare
şi nu poţi trece de povara ei?
de ce nu poţi muşca din remuşcare
sau bea din lacrimi când nu poţi să bei?
de ce atâtea voci îţi şterg bătaia
să nu poţi spune dacă eşti sau nu?
de ce nu-mi plângi păcatul când şi ploaia
adoarme-n tine când adormi şi tu?
de ce nu zbori cu gândul printre frunze
ce-n clătinări de vânt se răscolesc?
de ce nu poţi ieşi din neagre pânze
chiar de îţi spun acum că te iubesc?
sunt întrebări destule şi confuze
şi multe patimi ce-au rămas pe buze...

poezie de Ionuţ Popa (18 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;

De poţi visa – şi nu faci visul astru;
De poţi gândi – dar nu-ţi faci gândul ţel;
De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost;
Când munca vieţii tale, năruită,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poţi să strângi agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată,
Iar c-ai pierdut – niciun cuvânt măcar;
De poţi sili nerv, inimă şi vână
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii când nu mai e stăpână
Decât Voinţa, ce le strigă "Sus!"

De poţi rămâne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o încerci gonind mereu,
Al tău va fi Pământul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Dan Duţescu
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarna vieţii ...

Când iarna vieţii-ţi bate-n poartă
Cu întrebări fără răspuns
Şi cu-ndoieli ce le deşeartă,
Ziduri iţi par de nepătruns.

Pâlpâie-o flacără-n cenuşa
Tăciunilor ce-ai răscolit,
Iar timpul ţi-a zvârlit mănuşa,
Prin gardul vieţii putrezit.

Mai vrei ca palida scânteie
Din timpul tău neiertător,
S-aprindă-n suflet de femeie
Torţe de patimă şi dor.

Dar moartea-ţi caută pricină
De lupţi şi-ncerci să o ignori,
Îţi suflă-n ultima lumină,
Lăsându-ţi bezna-n care mori.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcală Cel Veşnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-acelaşi nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanţă,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut şi ultima speranţă.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod şi vieţile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieţii-n impostură...
Păcală-al nostru, veşnicul erou,
ne ţine strict cu sufletul la gură!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcală Cel Veşnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-acelaşi nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanţă,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut şi ultima speranţă.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod şi vieţile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieţii-n impostură...
Păcală-al nostru, veşnicul erou,
ne ţine-n loc cu sufletul la gură!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget rănit

Stă cugetul rănit pe brâul unui troc,
tot aşteptând să vină o schimbare,
pentru a-şi găsi, din nou, pretinsul loc
pierdut cândva la tragerea cea mare.
Iar clipele, trecând prin acele de ceas,
scot din pendulă numai amăgire –
din ritmica bătaie-n urmă au rămas
doar vagi regrete dintr-o nălucire.

Din hăul nevăzut al timpului pierdut,
ce s-a desprins de clipa care moare,
revin fără răgaz, pe umbre de sărut,
doar lungi păreri de rău ameţitoare.
Iar mutele speranţe care-ajung târziu
nu-mi pot aduce nici-o izbăvire,
se scurge timpul în zadar fără să ştiu
de ce te-ntorci mereu în amintire.

Când somnu-alunecă la margine de vis,
în prag de gând te văd neîmpăcată,
rupând tăcerile din vechiul paradis
când oazele ne cheamă încă-odată.
Se redeschid speranţele din visul meu,
văd palmierii fremătând în vrie,
pe cerul vieţii-n arcul unui curcubeu
văd semnele de toamnă timpurie.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 14.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din exil

Pe faţa ta văd întristare şi teamă –
ce gânduri străine te macină, mamă?
Ţi-am scris de curând o scrisoare mai lungă,
socotesc c-ar fi trebuit să ajungă...
Vei afla ce voiai să ştii despre mine –
că sunt sănătos şi o duc foarte bine...!

Vei înţelege, desigur, printre cuvinte,
că nu mai sunt la fel cum eram înainte.
Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,
gândesc prea mult într-o limbă străină,
în minte îmi vin doar cuvinte ciudate
ce-mi zic adevărul pe jumătate.
Nici obiectele nu sunt ca acasă –
oglinda-i mai strâmbă şi masa mai joasă,
patul se plimbă, când dorm, prin odaie,
iar geamul ferestrei adesea se-ndoaie.
Pereţii curbaţi se-adună-n oglindă,
ar vrea în ghiocul lor să mă prindă,
iar uşa crăpată ducând înspre hol
cu sunete sumbre se zbate în gol.

Dar somnul? - nu-i somnul meu de acasă,
soseşte prea greu..., cu doruri m-apasă! –
se bate la marginea nopţii, de-a rândul,
cu cugetul plâns, cu visul, cu gândul...
Târziu, către ziuă, când totuşi mă frânge,
prin minte-mi aleargă doar vise nătânge
cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,
venind peste somn cu mirajul de-acasă.
Dar chipul tău, mamă, dispare deodată –
la margini de doruri rămâne o pată...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost o grămadă de proşti la conferinţă - proşti pompoşi - şi proştii pompoşi mă fac să mă urc pe pereţi. Proştii obişnuiţi sunt în regulă; poţi vorbi cu ei şi poţi încerca să-i ajuţi. Dar proştii pompoşi - tipi care sunt proşti şi care acoperă totul şi îi impresionează pe oameni cu cât de minunaţi sunt ei cu tot hocus pocusul lor - ASTA NU POT SĂ SUPORT! Un prost obişnuit nu este un prefăcut; un prost onest este în regulă. Dar un prost neonest este îngrozitor!

citat clasic din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să ştergi imaginile care îţi vin în cap, nu trebuie să opreşti mintea, nu trebuie să te lupţi cu gândurile. E de ajuns să observi doar întregul joc al minţii. Observă cum îţi fură prezentul, cum te duce în trecut sau în viitor, fără a apuca să ripostezi sau măcar să-ţi dai seama ce se întâmplă. Observă frustrarea care îţi apare când ai realizat că iar ai fost păcălit de minte. Observă toate emoţiile, gândurile şi senzaţiile care vin pe ecranul mental şi dă-ţi seama că tu nu eşti niciuna din acestea. Dă-ţi seama că tu eşti observatorul lor şi atât. Un martor total neimplicat, detaşat complet de toată tevatura care se derulează în faţa ta. Nu te lupta cu gândurile, o să pierzi categoric! Doar observă totul, fără a lăsa vreun gând să te ajute în această observare! Recunoaşte observatorul ultim care îl eşti dintotdeauna, dar pe care l-ai tot ignorat până acum.

citat din Marius Creţu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra pomului oprit

Vei mai rămâne-n gândurile mele
chiar dacă astăzi ai decis să pleci,
în urma ta doar vechile poteci
vor mai păstra privirile-ţi rebele.

Din umbrele-amintirilor lăsate
pe-o margine de drum fără hotar
voi înţelege umbletu-ţi hoinar
spre zările ducând către păcate.

Iar de ar fi să mai rămân cu tine,
n-ar însemna decât un lung regret
rămas până acum doar un secret
în umbrele tăcerilor divine.

Nu mai privi în urmă, neuitato,
ci caută ce poate ţi-ai dorit,
popas la umbra pomului oprit
a cărui poamă încă n-ai gustat-o!

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din exil

Pe faţa ta văd întristare şi teamă –
ce gânduri amare te macină, mamă?
Ţi-am scris de curând o scrisoare mai lungă,
ar fi trebuit mai demult să ajungă...
Vei afla ce voiai să ştii despre mine –
sunt sănătos, muncesc şi o duc foarte bine...!

Vei înţelege, desigur, printre cuvinte,
că nu mai sunt la fel cum eram înainte.
Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,
gândesc, uneori, într-o limbă străină,
în minte îmi vin doar cuvinte ciudate
ce-mi zic adevărul pe jumătate.
Nici obiectele nu sunt ca acasă –
oglinda-i mai strâmbă şi masa mai joasă,
patul se plimbă, când dorm, prin odaie,
iar geamul ferestrei adesea se-ndoaie.
Pereţii curbaţi se-adună-n oglindă,
ar vrea în ghiocul lor să mă prindă,
iar uşa crăpată ducând înspre hol
cu sunete sumbre se zbate în gol.

Dar somnul? - nu-i somnul meu de acasă,
soseşte prea greu - cu doruri m-apasă! –
se bate la marginea nopţii, de-a rândul,
cu cugetul plâns, cu visul, cu gândul...
Târziu, către ziuă, când totuşi mă frânge,
prin minte-mi aleargă doar vise nătânge
cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,
venind peste somn cu mirajul de-acasă.
Dar chipul tău, mamă, dispare deodată –
la margini de doruri rămâne o pată...!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!