Acasă

azi m-am întors în satul meu,
ca un străin, necunoscut...
acasă, doar aici voi fi mereu,
aici, de unde visul a-nceput.

pustiu e-acuma în ogradă-
în loc de flori cresc buruieni
şi gardul într-o parte stă să cadă,
de-atâtea ploi, de-atâtea ierni.

o uşă se aude scârţâind,
când vântul prin ferestre bate,
vechea icoană atârnând,
e tot ce-a mai rămas pe un perete.

în candelă un strop a mai rămas nears,
din ce a fost ulei sfinţit
la care, mamă, primul vers,
din cartea mea, sfioasă, ai citit.

şi lacrimi ţi s-au scurs pe-obraz,
cuvintele rostind în şoapte.
cu mâna rezemată de pervaz,
tu mai aştepţi pe cineva, la uşă să îţi bată.

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

aici nu-i lumea mea
e loc bătut de ploaie, de vânt
viaţa a curs şi s-a scurs în pământ
liniştea a plecat, încet-încet, la pas
sărman am rămas
o biată vită de pripas
vatra e tristă şi goală
doar fumul mai ţipă prin unghere
nu voi urca acum la stele
am aripi arse, sunt suflet bolnav
vărs lacrimi în timpul ultim rămas
de ce nu sunt, de ce mai sunt
ştiu, ştiu..
aici, sunt de prisos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

m-am hotărât
să vând o bucată din cerul meu
pentru păsările
cu aripile
frânte

căldura şi praful existenţial
în care îmi târam zborul
de-atâtea ori
au fost singurele ferestre deschise
pentru suflet

închid întunericul
în inima agonică a unui copac
ridic un pod alb între nopţi
apoi fac aripi noi pentru păsări
din tot ce-a mai rămas
din împărăţia cerurilor
uscată în deşert

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abramburica: M-am întors! (Ecaterina Andronescu a fost numită de PSD a 3-a oară ministru al Educaţiei) (pamflet)

Nu e azi niciun mister,
M-am întors la minister,
Nu ca să-l scot din impas,
Să distrug ce-a mai rămas.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (2 iunie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchez învingătoare

De-atâta iertare,
Am ajuns a fi înţeleasă...

De-atâta căutare,
M-ai găsit, Iubire...

De-atâtea viscole,
Mi-ai auzit alegerea...

De-atâtea căderi,
M-ai întrebat unde sunt...

De-atâtea lupte,
Mi-ai dăruit sensul...

De-atâtea morţi,
M-ai văzut o copiliţă...

De-atâtea victorii,
Îţi cad în genunchi...

De-atâta viitor,
Mă cutremuri azi...

De-atâta dor,
Îmi permiţi să te aştept mereu...

De-atâtea lacrimi,
Devenim grădina tuturor...

De-atâta Rugă,
Mă cuprinzi cu grijă de NOI...

poezie de Diana Zlătan-Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştepţi să-ţi bată Dumnezeu la uşă

aştepţi tot mai des

în ultima vreme să-ţi bată

Dumnezeu la uşă

să nu te întrebe nimic

doar să-ţi bată

dar nu e nici măcar sectoristul

să te anunţe că ţi-au fost

furate ornamentele roţilor maşinii

ori că

că deh! locuieşti la etajul IV şi ai

vedere la stradă nu

în spatele blocului unde e

parcarea aceea nenorocită

nu e

nici vecinul vecin cu dormitorul

tău să te ameninţe furtunos

birjăreşte domnule dumneata

nu-ţi baţi niciodată nevasta nu

asculţi manele nu scuipi seminţe

nu mănânci mici nici nu bei

bere la iarbă verde duminica nu... nu...

? ce

dracu

mai cauţi la noi pe scară eu

te dau pe mâna poliţiei pentru

complicitate cu

liniştea la neliniştea noastră

a celor civilizaţi ce dracu

nici măcar nu-ţi scârţie patul

noaptea

ce vrei să fac îi spui sunt sărac

nimeni nu se uită la mine

ziua şi noaptea se consumă scurt şi abrupt

ca timpul unei respiraţii

rătăcită prin gânduri lumina pare

o amintire

port o cruce de paie ce oricând poate

să ardă la scânteia din cuvinte

şi-apoi

nimic nu-mi lipseşte

din tot ce am

nici măcar vulturii nu-mi mai aruncă aripi

nici braţele mele nu se mai lipesc

de pene

regret dar faptelor mele nici îngerii nu

le mai picură mir

tot ce mai vreau e

să înving frigul din mine încât

să nu mai pară ciudată căldura

pietrelor

descheiat la frustrări

înotând în confortul eşecului

fără a poseda proprietăţi

în Bel Air din L. A.

ori mine de diamante în South Africa

îţi vei încheia mărturisirea invadat

de sinceritate

regret dar nu mai fac nicio filosofie

de mult

nici măcar cea a vulgului

aştept să-mi bată Dumnezeu la uşă

aştepţi

aştepţi şi preferi să-

ţi (pe)treci ochi care se umflă

cresc

cresc

cresc/şi

ajung cât două baloane de heliu ce-

ţi poartă trupul ca pe o nacelă

sus sus mult deasupra

pământului unde întâlneşti sânii superbi

ai pământencei cu piciorele pierdute

în stele

aştepţi aştepţi şi te-ntrebi

:? poeţii Atlantidei unde sunt

! plutesc iată-i că plutesc

şi pe pielea ochilor lor stau

să pleznească

sunetele acestui poem

atâtea câte au încăput

atâtea câte au ajuns până la ei

atâtea câte au rămas

stau să plezneasă

aştepţi

poezie de Vlad Scutelnicu din Nord-Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din timpul ce-a rămas

Îţi sunt brodate lacrimi şi ţie de-al meu dor,
Mai sângerează crinii în albul din petale,
Ţi-alintă îngeri clipa, când plânge trist un nor,
Îţi ninge-n câte-o noapte cu perle mici de jale?

Păstrezi la tine-n suflet sărutul meu din vis,
Îţi înfloresc nelinişti sub gene când vorbesc,
Ţi-e-mpovărată toamna de ceasul interzis,
Alaiul meu de fluturi ţi-a spus cât te iubesc?

Mă poţi striga pe nume, să nu simţi mângâieri,
Deşertul suferinţei l-a spulberat speranţa,
Mi-ai adunat iubirea din şoapte şi tăceri,
Măsori şi tu secunda, să micşorezi distanţa?

Copilăreşti o noapte în raiul meu de stele,
Să-mi ţeşi cu ele vise, nimic să nu mai doară,
Respiri oare parfumul albastrelor zorele,
Sau nuferii uitării m-au şters cu ploi de vară?

Când ai să-nfrângi tristeţea, din timpul ce-a rămas,
Să mă adormi pe braţe de dragoste şi dor,
Redesenează-mi visul, în taină, pătimaş,
Să nu vii prea târziu! Voi învăţa să zbor!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru îndrăgostiţi

Pierduţi în nopţi cu plină lună,
Mereu ţinânu-se de mână,
Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Îndrăgostiţi trec pe alei.
Doar luna-şi varsă în tăcere,
Deasupra lor, aleasa miere
Pe când în suflet li se zbate
Un tainic univers de şoapte.

Pierduţi în nopţi cu plină lună,
Cu lira sufletului, până
În neuitatele tăceri,
Se-ascund şi azi, la fel ca ieri.
Precum un talisman, sărutul,
Încununează începutul.
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări,
Vor fi-mpreună până-n zori.

Mereu ţinându-se de mână,
Cântul iubirilor îngână
Pe bănci de lemn pictate-n gri...
Numai bătaia inimii
Se-aude grav şi sacadat.
Atâţia tineri s-au plimbat
Pe sub coroanele de tei...
Pe bancă, au rămas doar ei.

Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Vor trece pruncii lor, ca ei.
Perechi de-ndrăgostiţi cuminţi,
Mereu la fel de fericiţi.
Cântec de flaut trece-n noapte...
Cad flori de tei îmbrăţişate,
Mai suflă vântul şi... tresar,
Apoi, la tâmplele de jar,

Îndrăgostiţi trec pe alei...
Poete, vino dacă vrei!
Pictează fericirea-n vers!
Nectarul vieţii l-ai cules?
Priveşte-l, ia-l din ochii lor!
Un roi de fluturi trece-n zbor –
O zbatere de gene, poate,
În rest tăcere... lună... noapte.

Doar luna-şi varsă în tăcere
Ploi de dorinţi şi visul cerne
Lumina-n muguri de cenuşă...
Deschide-a sufletului uşă!
Nu-nnoura cu lacrimi azi
Coroanele de jad din brazi,
Ci lasă-i cale să coboare
Precum un râu, spre teiu-n floare.

Deasupra lor aleasă miere
Îşi varsă laptele de stele.
Pe bancă văd dormind cuminţi
Însângeraţi de-a lor dorinţi,
Doi tineri blonzi... Stau mână-n mână
Şi rodul dragostei adună.
Deodată-i lumea tei în floare
Şi plouă flori de tei din soare.

Pe când în suflet li se zbate
Un fluture pribeag de şoapte
Pe banca de sub tei se-aşează
Şi ca un prunc firav visează.
La tâmple râuri de argint
Se scurg... Tu nu ai socotit:
Întoarce-ţi-vă amâdoi,
Sub teiu-n floare, numai voi.

Un tainic univers de şoapte,
Clepsidra cioburilor sparte,
Zarea tăiată în felii,
Timpul din care nu mai vii,
Lumină şi întunecare
Şi lacrimă şi întristare,
Vor fi doar amintiri cândva,
Iar teiul... nu va exista.

Un tainic univers de şoapte,
Pe când în suflet li se zbate
Deasupra lor, aleasa miere,
Doar luna-şi varsă în tăcere.
Îndrăgostiţi trec pe alei
Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Mereu ţinându-se de mână,
Pierduţi în nopţi cu plină lună.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul

Bate vântul
Inima mi-a rămas caldă ca atunci,
Precum un cer albastru
Când te voi mai îmbrăţişa?
Bate vântul, ascultă-l! Înţelege-l!
E ca iubirea noastră mişcătoare, de ploi şi de fluturi
Bate vântul iubirii!

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

dacă frâng în braţe timpul ca pe-o stea
oare cine, cine oare, te-ar avea
dacă paşii tăi în noapte s-ar scurge pe pământ
atunci cine, cine oare, eu mai sunt

dacă astăzi te ascunzi într-un tainic suspin
lung e drumul către al meu destin
pe masă a rămas doar un pahar cu vin
cum pot acum să spulber al meu chin

s-a scurs iarăşi promoroaca în sat
mi-e frig şi mă plâng în iarba ce-a plecat
iubirea plecase să moară
iar pe drum nici-o moară

mai macină timpul ultimul ceas
rămas doar sărutul de tainic pripas
ce trist că mai suntem, noi, amândoi
doar triste amintiri dintre doi

te întrebasem într-o doară, în şoapte tăcute
de ce-ai plecat atunci, printre sălcii mute
tu surâdeai, erai tainic descânt
eu am rămas, pribeag să mai cânt

şi te chemam femeie într-o noapte
tot sărutând a tale şoapte
mă întorceam mereu în depărtarea mea
tot căutând prin valuri doar o stea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre deschise

Daca vei parasi această primăvară si visul rătăcit,
Trezeşte-mă cu vântul ferestrelor deschise spre apus!
Dă-mi nemurirea lunii şi împleteşte-mă cu-n răsărit,
Ce-ascunde in perdele de uitare, tot ce eu nu ţi-am spus!

Pe mări pictate-n ochii tăi am ancorat corăbii între nori,
Însă furtuni le-au risipit la ţărm uitat, scăldat de ploi!
Azi, pescăruşi te-au sărutat cu vântul care îmi dă fiori,
Doar prin eclipse rătăcite ne mai atingem amândoi!

Ce vina port si cum sa fug? Ce-mi laşi în sufletul pierdut?
Mă duci pentr-o secundă într-un abis uitat în flori de val,
Prin stropii ce se sparg la ţărm păşesc ca un necunoscut,
Sunt naufragiat şi-un orizont mă înveleşte cu-acest mal!

Un vis a mai rămas acum stingher prin nopţi de catifea.
Iubirea mea te-a căutat mereu in frunzele cu ochi căprui!
Doar cântecul de valuri te-adoarme în stele şi-n inima mea.
Cocorii care strigă acum în depărtari, te roagă să rămâi!

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Daniel Luca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii umbra mea...

Fii umbra mea pe mâna mea cea dreaptă
O, Doamne-Dumnezeul meu Cel viu
Atâta dor e-n mine şi Te-aşteaptă,
Atâta dor de ce-aş putea să-Ţi fiu.
Atât de mult am stat în închinare
Atât de mult m-ai ascultat din cer,
Atât de multe Ţi-am rămas datoare,
Atât de multe-am îndrăznit să-Ţi cer.

De-atâtea ori Te-ai îndurat de mine
De-atâtea ori nefericirea mea
S-a înălţat cu strigăte la Tine,
De-atâtea ori ai plâns când mă durea.

Şi-atât de mult am înţeles că-Ţi pasă
Că nu mă vrei pe-un drum de suferinţi
Că mi-ai zidit acolo sus o casă
Şi m-ai suit alăturea de sfinţi.

Eşti Împăratul meu, eşti Dumnezeul
Ce m-ai sfinţit 'nainte de-a mă şti
M-ai ridicat şi m-ai ferit de greul
Acestei lumi de fiecare zi.

Eşti umbra mea pe mâna mea cea dreaptă,
Eşti Domnul meu, eşti Domnul Dumnezeu
Te-aştept să vii, tot sufletul Te-aşteaptă,
Ajuta, Doamne, sufletului meu!...

poezie de Adriana Cristea (24 august 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

colindă colindătorii
pe la porţi cu ivăre trase
fantome par casele părăsite
cu hornuri nefumegânde
şi fără acoperişuri
aici nimeni nu e candela să aprindă
nimeni icoanei ce-atârnă în cui
rugi să mai facă
zac mute cărţile roase de şoareci
doar vântul când bate filele-ntoarce
scutură praful
atâta viaţă pe aici a trecut
şi acum e-atât de pustiu
ferestre batante se-aud de departe
cum scârţâie noaptea până târziu

trec trişti colindătorii
pe la porţi cu ivăre trase...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

îmi lipseşte zâmbetul tău
care îmi lua toate apăsările
mai ales acum
când frunzele migrează
şi zilele devin tot mai gri
când focul trosneşte în sobă
şi eu singur privesc cum dârele de lumină
par a scoroji pereţii
când străzile s-au golit de paşi
şi tăcerea parcă muşcă din mine
împrăştiindu-mi gândurile...

îmi lipseşte zâmbetul tău
acum când se lasă noaptea
şi totul devine iluzie
când ţigara mă frige-ntre degete
şi eu trag adânc ultimul fum din chiştoc
lăsând scrumul să cadă aiurea...

de ce nu vii măcar în visul meu
unde-a rămas atâta loc?

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să Te caut...

Unde să Te caut Domnul meu,
Fruntea mea s-a aplecat să moară,
Şi-un ascuns de vreme curcubeu
Cu durere trupul mi-l măsoară.
Unde să Te caut, mire sfânt-
Luna-mi stă pe deget şi mă strânge-
Stelele mi-s toate la pământ,
Ochiul mi s-a-mpovărat de sânge.

Unde să Te caut, Tată bun?-
Ceru-mi stă pe umeri şi-o să cadă,
Rătăcind de gânduri un nebun
M-a încins la mijloc cu zăpadă.

Unde să Te caut, Tată drag,
M-a-nghiţit durerea jumătate,
Uşa mi-e deschisa fără prag
Şi la uşă nimenea nu-mi bate.

Unde să Te caut? Unde eşti-
Prabuşită plâng cu disperare-
Nu mai am lumină la fereşti
Plânsul meu s-a înnecat în mare.

Şi-a rămas doar scâncetul şi eu-
Bol de apă limpede şi tină-
Unde eşti, răspunde-mi, Domnul meu,
Vino-n viaţa mea şi mă alină...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam

Fiind plecat de ani de zile
De la casa părintească
Caut să-mi revin în fire
Şi privesc printr-o ferestră.

Mă culc plans într-o odaie
Cu mai toate răvăşite;
Gândesc ce o să mai fie
Şi tristeţea mă cuprinde.

Pe măsuţa prăfuită
Le văd toate cum au fost,
Văd şi lada îmbătrânită
Aşezată în colţ cu'n rost.

Unde eşti tu tată acuma
Să te văd voios prin curte
Iar tu mama mea cea bună
Să mă mângăi, să-mi spui multe.

Tot gândind în patul rece
Neîncălzit de multe zile
Aud ceva care trece
Pe podea, încet şi geme.

E micuţul greieraş
Cric, cric, cric mereu el spune
Venit din al său sălaş
Rămas singurel pe lume.

Că stăpâni-s duşi departe
În cimitir lângă bunici
Neavând o altă cale
Să se întoarcă-n casă aici.

Şi... gândesc, gândesc întruna
Ce sunt ei şi ce sunt eu.
Ei ţărână...
Şi un nume care-i al meu.

Supărat în miez de noapte
Şi cu somnul dispărut
Aud gâzele în şoapte
Şi tot cuget la trecut.

Unde eşti tată acuma?
Să-ţi sapi pomii din grădină,
Unde eşti tu mamă bună
Să-mi spui vorba de pe urmă.

Voi m-aţi trimis departe
Lăsând plugul şi plăvanii
M-aţi trimis să-nvăţ carte
Să-mi făuresc destinul, anii.

Dacă am fost un copil rău
Să mă ierţi o tată al meu
Şi tu scumpă mamă a mea
C-aşa-i viaţa şi lumea.

Unul naşte, altul moare
Într-un colţ din univers
Şi atunci când el dispare
N-are cale de întors.

Cugetând târziu în noapte
La ce a fost şi ce mai este
Resemnat le accept pe toate
Că ce a fost, nu-i doar poveste!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de fum

Jucăm un rol, în filmul vieţtii noastre.
Tu joci şi lupţi în tot acest timp.
Lupţi, pentru ce?
Pentru a fi înfrânt?!
Câştigi doar pentru o vreme...
Căci tu ai fost chemat pe acest păamânt,
Ca să faci faţă doar luptând
Cu CEL DE NEÎNVINS.
Dar când iubeşti, îţi pierzi controlul
Şi curajul se transformă-n nebunie,
Alunecând, în "CAPODOPERA" ţinutului numit Viaţă.
Eu te-am iubit de când ai înflorit,
Înainte de a prinde rădăcini în mine...
Şi te ştiam deja din somnul meu, din vise...
Şi cine m-ar lua în seamă acum, dacă nu tu?!
Off, Universul meu,
De când m-am confesat că te iubesc,
Mă simt puternic şi vanjos, ca Omul de zăpadă,
Ce stă în vânt şi ploi la poarta sufletului tău...
Iubindu-te, din depărtatare, cu felul meu de-a fi...
Ştiu că a trebuit să mint...
Să mă inşel chiar şi pe mine...
Să joc un "joc" perfid, meschin
Crezând şi sperând că tu mă vei iubi!
Şi-a mers pentru puţin.
Ne tot minţeam că ne iubim...
Când am fost sincer... tu te-ai speriat şi ai fugit!
Dar nu mai e nevoie să m-auzi acum,
Căci ştiu că orice vorbă sau literă, spusă sau scrisă
E socotită împotriva mea!
Aşa ca eu mă mulţumesc,
Că in tot acest timp am să te păstrez mereu,
Ca pe o icoană în sufletul meu,
Lăsând trecutul...
Îmi este atat de dor de tine!
Şi nici măcar nu ne-am cunoscut...
Doar eu te-am iubit şi te mai iubesc încă,
În viaţa mea secretă!.
Acolo unde am înşelat şi m-am minţit pe mine!
Acum tot ce pot face este să tac...
Acum tu eşti doar un fum în depărtare,
Ce străluceşte doar prin jarul ce-a lăsat...
Au mai rămas secundele singurătăţii
Ce vor preface şi jarul în cenuşă
Aştept doar vântul cu-adierea lui
Să stingă sau să reaprindă focul din noi.
Ori, va rămâne totul
Doar o amintire cu miros de fum...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am ţipat atunci la porţile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îţi mângâia paloarea unui surâs
foşneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruşi pe asfalt, mă priveai
renăşteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în şoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâşiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat şi mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură şi timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre şoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aştern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
şi totuşi doar pe tine te aşteaptă
femeie a nopţii, femeie în noapte
plouă prelung şi mi-e frig
plouă şi timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopţii uitată, în noaptea existenţei noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
aşa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarţa copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să ştii că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aştepţi femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai aşteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinţi la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai ştii;

Satul fără umbre pare răvăşit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aştepţi pe cei morţi
Dacă nimeni nu deschide vechile porţi?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conţinut
Orişice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viaţa mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (şi eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toşi copiii din lume părinţii să-i înţeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă aşteaptă
Dorul scump de Mamă şi de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău eşti venetic;

Satul fără umbre să-l porţi mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veşnicie, o Comoară!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!