Mi s-a dat un trup ...

Mi s-a dat un trup – ce să fac cu el acum?
Un trup unic şi, cumva, numai al meu. Cum
Şi cui aş putea mulţumi pentru-această
Bucurie tăcută, această întâmplare fastă?

Eu sunt grădinarul, tot eu sunt şi floarea,
Nu-s singurel pe lumea asta care ne e-închisoarea.
Am lăsat un semn propriu pe sticla eternităţii
Un semn al respiraţiei mele, al sensibilităţii.

Pe suprafaţa ei a fost trasat un tipar,
Insesizabil în aceste zile, neclar.
După ce norii vor traversa acestă scurtă durată...
Înscrisul nu se va mai estompa niciodată.

poezie clasică de Osip Mandelştam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veacul de aur n-a fost şi nu va fi niciodată în istoria omenirii. Adică nu. - A fost. Secolul XIX.

Osip Mandelştam în revista "România literară", nr. 26/2008, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul Meu poet

Copilul Meu poet, vreau să cânţi cu Mine:
Am terminat cu timpul şi cu faptele.
Jocul meu cosmic s-a sfârşit.
Cel Unic, Transcendental am fost.
Cei Mulţi, Universal acum sunt.
Eu sunt Sufletul-Floare al Eternităţii Mele.
Eu sunt Inima-Parfum a Infinităţii Mele.

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a schimbat lumea

Nu înţeleg de ce în juru-mi toate s-au schimbat,
Tot ce înainte era rotund perfect, acuma e pătrat,
Natura-a luat–o razna, nu ştii cum să te–mbraci,
Zăpada–i mult mai rece, şi oamenii–s săraci.

Ziua–i acum mai scurtă, banii nu–ţi sunt destui,
Să te descarci de ofuri, demult nu mai ai cui,
Lumea e mai grăbită, nu–i mai ajunge vremea,
Iubirea de aproape s–a dus, lăsând în loc asprimea.

Viaţa devine tot mai grea, cu fiecare zi ce trece,
Şi sufletul din oameni acum, este nepăsător şi rece.
A dispărut din lumea noastră lucruri precum copilăria,
Contemporanii habar nu au ce înseamnă prietenia.

Floarea nu mai miroase, aşa cum mirosea odată,
S–a defrişat pădurea, apa din râuri nu–i curată,
Tot ce era-nainte dulce, astăzi e acru sau amar,
Şi viaţa noastră s–a transformat într– un coşmar.

Se–ajunge des la crimă, păcatele–s mai multe,
Aceste fapte făcând pe Scaraoţchi, să exulte.
Cam asta este lumea, în care eu trăiesc acum,
Şi văd cum tot ce–a fost frumos se face scrum.

Îmi pare rău de cei ce se vor naşte după mine,
Ei nu vor ştii ce gust ar trebui să aibă-o pâine,
De–asemenea aceştia nicicând n-or avea parte,
De–alint, de dragoste, sau prietenii adevărate.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic semn

Mă paşte boala, face lapte gras,
Mă simt răscopt la minte şi la trup,
Din tot ce-am fost, o frunză mi-a rămas,
Pe care dinţii bolii, albi, mi-o rup.

Sunt bun la gust, la semn ajunge oala,
Copii săraci se vor hrăni de-ajuns
Din pumni, grăunţe dulci va linge boala
Bună de lapte, care m-a împuns;

Căci mai întâi s-a speriat de mine,
Cum am rămas, nu-mi fie de deochi,
Când anotimpul care stă pe vine,
La pândă, se uita la mine-n ochi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (17 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu, nu am cum mă ascunde de marele fleac
După al Moscovei spate de surugiu,
Eu sunt o vişinea de tramvai din groaznicul veac
Şi de ce mai trăiesc - nu mai ştiu, nu mai ştiu...

Împreună cu tine ne-om duce cu "B" şi cu "A",
Să vedem cine va fi primul să moară,
Pe când dânsa ba se zgribuleşte ca vrabia,
Ba creşte ca aeriana tortă în vară.

Şi abia de reuşeşte de la colţ a mă ameninţa:
Tu - cum doreşti, însă eu sunt gata a risca!
Oarecui nu-i va ajunge căldură din mănuşa sa
Ca să înconjoare Moscova, curvă sadea.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert: Ai să te descurci.
Catherine: Serios?
Robert: Da. Îţi promit. Simplul fapt că putem vorbi împreună despre asta este un semn bun.
Catherine: Un semn bun?
Robert: Da.
Catherine: Cum ar putea asta să fie un semn bun?
Robert: Pentru că oamenii nebuni nu stau toată ziua, întrebându-se dacă sunt sau nu nebuni.
Catherine: Nu fac asta?
Robert: Nu. Ei au lucruri mai bune de făcut. Crede-mă pe cuvânt. Un semn clar că ai înnebunit este incapacitatea de a-ţi pune întrebarea "Sunt nebună?"
Catherine: Chiar dacă răspunsul este da?
Robert: Vezi tu, oamenii nebuni nu se întreabă asta.
Catherine: Mda.

replici din filmul artistic Dovada, scenariu de David Auburn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi noaptea asta, ajută-mi, Doamne, să rămân viu,
Căci mă tem pentru viaţă, pentru roaba ta anume...
De trăieşti în Petersburg - parcă-ai dormi-ntr-un sicriu.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate căile omului îi sunt poruncite, în afară de una, cea a desăvârşirii, a sporirii forţei spirituale, a eliberării de trup şi a apropierii de Dumnezeu. Aceasta e singura faptă înţeleaptă din viaţă şi se săvârşeşte numai în momentulul prezentului. Trecutul nu există, el este, ca şi toate raporturile cu lumea, doar material pentru desăvârşire. Nu stabili însă viitorul ca scop al activităţii tale ( este cel mai important lucru pe care l-am înţeles până acum ). Viitorul, imaginea a ceea ce va fi, nu trebuie să existe pentru omul care trăieşte cu înţelepciune. Există numai prezentul, în care pot să înfăptuiesc lucrarea vieţii mele care mie proprie. Ce va ieşi din asta nu mi-e dat să ştiu. Nu mi-e dat să ştiu ce va ieşi pentru lume ( iar oamenii îşi închipuie că pot să ştie asta şi sunt călăuziţi de asta; aici se află principala cauză a vieţii rele a oamenilor ), nu mi-e dat să ştiu ce va ieşi pentru sufletul meu. Aşa că nu trebuie să devenim mai buni sau să trăim o viaţă mai bună aşteptându-ne la răsplată. Şi cât de bine e. Simţi adevărata bucurie a binelui numai dacă nu primeşti nimic în schimb.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu-i spune nimănui sub soare
Ce-ai văzut - uită chiar acum -
Pasăre, frică, închisoare
Şi încă altceva - floare ori scrum.

Sau, de cum vei deschide gura
La început de zi subsolară,
Te-ar putea apuca, înşfăca
Tremur mărunt de cetină-amară.

Îţi vei aminti vespea de la vilă,
De penarul din copilărie, şters,
Sau de afinele din pădurea fertilă
Pe care niciciodată nu le-ai cules.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn….Cât un semnal

Cuvântul meu? Un bun rămas.
Dacă nu vrei, am să te las,
Căci pentru tine-s un.... pripas,
Dar…. am făcut un mic popas,
Din drumul lung al fericirii.

Un semn în treacăt o să-ţi las
Şi lacrima iubirii.

Ştii…. Sunt un firav călător,
Ce-ţi aminteşte de-al său dor.
Tu! Mi-ai dat aripi ca sa zbor,
Dar e târziu, si... O sa mor,
Căci rănile sunt mari şi dor,
Îmi pare rău. Dar ce să fac??
Suport cu prea mult dor…
Un semn în treacăt ti-am lăsat
Si lacrimi care dor.

Corneliu 15.05.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru suprema seminţie umană,
Pentru sonora glorie din veacuri viitoare,
Eu am fost lipsit de cupă la al străbunilor ospăţ,
Şi de veselie lipsit, şi de onoare.

Pe umeri mi se aruncă câinele-lup,
Dar după sânge eu nu sunt lup peste vreme:
Mai bine, ca pe o căciulă, mă băgaţi în mâneca
Şubei fierbinţi din stepe siberiene...

Ca să nu văd nici fricoşi, nici noroi vâscos.
Nici însângerate coaste în roate;
Ca să-mi lumineze, argintiu, noaptea vulpi polare,
În ale lor primordiale frumuseţi codate.

Du-mă în noapte, unde curge Enisei
Şi pinul ajunge până la stele lucide,
Pentru că, după sânge, eu nu-s lup peste vreme
Şi pe mine doar cel egal mie mă va ucide.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1935), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima trăsură

Astăzi am pierdut din nou trăsura
Următoarea vine doar la anul
Şi m-au dat afară de la hanul
În care îmi ţineam harababura

Am renunţat pe rând la câte toate
M-au însoţit în viaţa asta scurtă
Un pachet de cărţi că pentru burtă
Zoresc braunian atâtea gloate

"- Ia-mă nene!", le fac semn la toţi
Demnitarii care au caleşti
De care dragul meu să te fereşti
De nu vrei să nimereşti sub roţi

Şi-aştept aşa de-o veşnicie poate
Un căţel chiar mi-a stropit pachetul
Că mi-a venit să-l prind de cap procletul
Să-mi plătească daunele toate

Dar nu-i el de vină ci sunt eu
Lumea asta care-mi e străină
Nu mai vrea s-ajungă la lumină
Şi s-a rupt complet de Dumnezeu!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul de apoi

În liniştea asta eternă
ce curge ca un mir
din sicriul meu,
mă sufoc în propria mea conştiinţă
care mă judecă după criterii
dureros de pure.
Mă doare potenţialul meu neîmplinit
dar mai ales,
că nu am iubit suficient viaţa...

Mă doare că n-am trăit prezentul,
am fost o undă oscilatorie
între două limite:
trăirea într-un viitor ideal
şi retrăirea obsesivă a trecutului,
ce otravă!

Dacă n-ar fi fost timpul
prin care să-mi exprim existenţa,
cum oare aş măsura trecerea mea
în acestă lume?
Prin urmele acelea mărunte
ale paşilor mei temători,
sângerânzi în ţărâna Golgotei?
Nu există linişte în gândul acesta rece,
nici măcar alinarea că am parcurs drumul
dificil, unisens,
care duce undeva...
aduce spre singura certitudine a vieţii - mortea.

Ce greu este acum pământul
deasupra mea
şi hămesit...
si cum se mai amestecă el cu pământul meu,
luându-şi înapoi tot ce mi-a dat vreodată:
trup din ţărână am fost
şi ţărână din trup mă prefac.

Ce crini frumoşi mi-au crescut!
în parfumul lor alb de mireasă
mă descompune gândul
că niciodată
nu le-am acordat atâta iubire
ca acum,
când îşi iau seva din burta mormântului meu,
acolo unde stau înfipţi
ca nişte ţăruşe ale biruinţei
în inima unui strigoi
care a bântuit cândva pământul.

Rar,
cripta mea putrezită
zgârie ochiul câte unui trecător grăbit.
În trecerea sa se opreşte o clipă
şi holbându-se indiferent,
citeşte nişte cifre,
cifrele mele,
un interval rece, acoperit cu ceară veche,
lipsit de prefaţă,
lipsit de concluzie,
acelaşi epitaf îngroşat cu vopsea neagră
care ţine bine la timp şi la murdăreală:
'odihnă veşnică!'

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu lumea imperială n-am fost legat decât doar copilăreşte,
Mă temeam de scoici, la gardişti priveam pe sub sprâncene,
Încât nu-i sunt dator nici cu un strop din sufletu-mi, fireşte,
Oricât m-aş chinui să seamăn cu străine şi grave specimene.

Cu prostească importanţă, supărat, în căciulă de castor, udă,
Eu nu am stat sub al băncii petersburgheze portic egiptean,
Şi pe lămâioasa Nevă în foşnetul sec al bancnotei de-o sută
Niciodată, niciodată vreo ţingancă nu mi-a dansat de alean.

Presimţind viitoarele cazne, de la urletul faptei de revoltă,
Fugeam spre nereidele mele, nereide, de la Neagra Mare,
Şi de la divele epocii, de la europene-n ţinută dezinvoltă -
Ce de-a jenă, durere am mai tras, ce de-a obidă chinuitoare!

Deci, de ce şi până astăzi ăst oraş îmi mai apasă dominator
Gânduri şi sentimente, în baza unui drept de demult, abolit?
De la incendii şi geruri el devine mai obraznic, impilator -
Tot mai vanitos, mai blestemat, mai găunos, mai întinerit!

Oare nu de aceea că, pe-o ilustrată din copilărie, am văzut
Cum arată Lady Godiva, coama-i roşcată în vânt, fierbinte,
Mai repet, ca pentru sine, surdinizat, tot mai stins, revolut:
- Lady Godiva, adio... Eu, Godiva, mai ţin, mai ţin minte?...

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de carte

astăzi simt fragmentar văd şirul cu întreruperi
în spaţiile goale iluziile mele supravieţuiesc
neputinţei de a vedea mai departe de
capătul unui gând ce mă biruie
ca o compensaţie îmi aşez fotoliul aproape de mal
în apă văd mai bine cum apune soarele peste aripile păsărilor
numai că această apă mare nu e marea neagră
ci o cameră de bibliotecă
plină cu cărţi între care golurile nu şi-au găsit loc
aici nu se face niciodată nici seară nici noapte
nici zi este numai dimineaţă

nici gâştelor săbatice nu le trebuie
lumină artificială
ele ştiu pe întuneric
drumul spre locurile îndepărtate şi zboară spre acolo
după ce ziua a devenit mai mică decât noaptea
şi nu-şi mai permit să întârzie
(îţi aminteşti de călătoria lui Nils copilule)
vai după ce-au zburat ce frumos semn de carte
au lăsat pe apele Suediei.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt şi deştepţi, şi tineri
Cândva am fost că ei şi eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am ştiut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Şi sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Şi sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Şi sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Şi sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Ţin în mâni lopata
Şi scriu cu ea
Cu pana-şi săpa groapa...
Şi sunt idealist pentru că cred
Că viaţa e iubire.
Pe când ei ştiu, din faşă, un secret
Că-i numai amăgire.
Şi nimeni sunt pentru că sunt nebun
Şi gata.

Eu sunt nebun
O, cât am aşteptat această zi
Din tot şiragul meu de zile perindate
Când în sfârşit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Şi gata...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna

În mână cu lumânare fumegând a venin,
Intru în izba minciunii cu şase degete:
Ia să privesc şi eu la tine, pe îndelete,
Căci va trebui să stau în coşciugul de pin.

Iar ea, de sub laviţă, unde-mi scoate, cuminte,
Ciuperci sărate, marinate,
Iar ea din burice de prunci, răsucite,
Îmi pune fiertură dinainte.

De-oi vrea, zice, aş putea să-ţi mai dau. De-oi... -
Ei, dar eu nici că suflu, nu-s bucuros.
Zbughi! spre prag, dar, vai, dureros,
Ea mi se-ncleaştă în umăr, trâgându-mă-napoi.

Păduchi şi pustiu e la ea, şoareci şi nici un - pis! -
Semidormitor, semicazarmă, semiînchisoare...
Nu te uita, e gustoasă, gustoasă exotica mâncare...
Căci, cumetre, şi eu sunt la fel, gustoasă. Nimic de zis...

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Şi eu ce crezi că sunt?! Uită-te la mine! Ce ţi se pare că aş fi? Vreo cârpă numai bună de şters pe jos? N-am oare un servici'? Sunt cumva şomer? Cum crezi că am ajuns aici, dacă nu trudind, ostenind; pe merit!? Nu mi s-a oferit nimic pe tavă! Am muncit mult pentru ceea ce sunt acum! De acord, poate că nu cu braţele, ci cu mintea, dar tot muncă se cheamă şi asta! Am ajuns aici, în acest fotoliu, numai cu sudoarea frunţii mele; nu din mila altora!

replică din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am vorbit niciodată despre evrei cu respectul care li se cuvine, şi asta din cauza temperamentului meu elen... Acum văd că grecii n-au fost decât nişte adolescenţi frumoşi, în timp ce evreii au fost tot timpul bărbaţi puternici şi neînduplecaţi... şi dacă mândria naşterii n-ar fi contrară spiritului bătrânului revoluţionar şi democrat ce sunt, aş putea fi mândru... că sunt descendent al acestor martiri care au dat lumii un Dumnezeu şi o morală şi care au luptat şi suferit pe toate câmpurile de luptă ale spiritului.

Heinrich Heine în Confesiuni (1854)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!