Îndemn

Păşesc tiptil întru a poeziei stare
's ucişi balaurii ce vânează copii
aerul e suav, dorm de prânz sub cicoare
sub minunata conştiinţă de a fi
fără boli, fără griji calc frunzele iarba
ignorat de gărgăriţele gigant
nu există spaime, tunet, baba-oarba
prin văzduhul verde tolerant
scap în somn în următoarea noapte zi
iar la trezire e un haos nebun
grijile, foamete boli câte mai şi
ia, omule, măsurile ce se impun
vezi, din toţi au murit mulţi, jumate
umblă, pune pământ pe ei
din carantina lumii toate
au evadat doi lupi de miei
fix în starea poeziei, plecată de când
primăvara toamna încep să şchioapete...

viaţa îmi e o frânghie arzând
la ambele capete!...

poezie de Spiridon Voinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Dormeau satele, dormeau casele din sate
doarmeau caii din grajd; oamenilor din case
inima le dormea şi carnea de pe oase
şi chiar fumul din coşuri se culcase

un somn vindecător al planetei, o ceaţă
făcând stelelor semn să nu mai plângă
lapte vindecător, de mamă, pentru viaţă
într-o tăcere de lupoaică şi prelungă

un somn nebun ca-n dimineaţa morţii mele
cu salcâmi albi, prea albi ca să îi mături
când sufletul mi-a evadat din piele
şi, rătăcind, mi s-a culcat alături

poezie de Spiridon Voinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet, primăvara

Tunet, primăvara, ploi cu acid -
în oul lumii se mişcă un spirit lucid.
Legată la detectorul de minciuni am uitat:
Embrionul de diamant necopt l-am purtat?
Am minţit crezând că-n noapte e miez,
că osul contine migdală, diez.
Că pasărea galben-roşie, fără liră,
dansează şi cântă, dar nu respiră.
Că am fost jumătate om, jumătate opt, un optaur.
Dar nu am minţit îmbrăcând Lâna de Aur.
Cui îi pasă de toate astea, îmi ceri:
Lasă-l pe ieri, pune mâna pe Voltaire.
Tunet, primăvara, Volt ieri, Volt azi, Volt iezi...
Uite cum din nou te electrizezi.

poezie de Grete Tartler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoaptele vântului

Îmi şopteşte vântul,
îmi surâde în drum
sub freamătul de frunze
trece cu paşi mărunţi
aminte să-mi aduc,
de primăvara de altădată
când călcam pe iarba verde
desculţă şi fără griji
îndreptam ochii spre soare
să prind curcubeul
din aerul parfumat
cu miresme de floare
din cireşii inforiţi
azi iubesc ploaia caldă
ador primăvara şi simt că renasc
te întreb, spune-mi cine te-a trimis?
al cui gând de primăvară
se întoarce iar la mine,
într-un dans efemer al destinului
mi-e dor de susur de izvor
şi doina din timpul trecut
de ziua-n care te-am văzut
sub cerul care lumina
pământul drag din ţara mea.

poezie de Maria Ciobotariu (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura căzută

Soarele geme-n aerul senin şi cald,
florile de cais încearcă din nou să dea în floare,
şi prunele neculese se usucă pe ram,
iar tu simţi căldură-n inima plină de viaţă.
Frunzele cad, zilele scad şi ele,
iar zeiţa toamnei îşi pune mantaua pe pământ,
în timp ce tu te rogi Domnului,
s-aducă apa necesară pentru plantele noastre.
Orele zilei sunt mai puţine decât ale nopţii
şi vânturile reci din nord încep să cânte,
dar soarele încă îşi pune amprenta pe puterea naturii.
Nu vrem primăvară fără recoltă,
pentru că nu există viaţa fără moarte.
Doamne binecuvinteză natura căzută
şi dune-n călătoria de pe meleagurile iernii
împreună cu zeiţa imaculată a zăpezii.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ

Cutreier dimineaţa pe câmpuri.
Pământul e negru, crăpat
Şi trist că-i nelucrat de ani,
Iar eu îl calc mai trist, mai apăsat.
Şi cerul a pierdut din albastru,
Pe fire de iarbă, în rouă, a pus stele,
Sunt semne că toate se schimbă
Din câte au fost bune în rele.
Copii rătăcesc fără vrere
Aiurea dezbrăcaţi şi desculţi,
Iar seara ispitesc pe bunici
"Ce noutăţi mai ştiu de părinţi?"
Nu mi-am găsit timp şi nu pot,
Când legile le cunoaştem cum sunt,
Să dau un răspuns atâtor copii,
Care se roagă la Cer îngenunchiaţi pe Pământ.

poezie de Ion Pârâianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua poeziei

E ziua poeziei
şi-mi caut înfrigurată
cuvintele
s-o celebrez şi eu...
dar glasul din spatele vorbelor
nu-mi oferă chei.
E ziua poeziei
şi-mi cercetez febril
voia pătimirii
s-o onorez şi eu...
dar lumina din candela duhului
nu-mi înseninează chipul.
E ziua poeziei
şi-mi cotrobăi încordat
sufletul
s-o prăznuiesc şi eu...
dar ochii din fundul inimii
îmi refuză vederea clară -
recunoaşterea mea şi-a lumii în
Eu.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

M-am trezit dintr-un
somn în care visasem mult,
în episoade - viaţa mea.
Fiecare anotimp - un episod.
Fiecare an - un episod.
Cel mai urât lucru
a fost, că nu puteam să mă trezesc
din acest lung somn.
Cineva îmi lipise ochii
Şi nu vedeam în jur,
decât cu ochii ascunşi
ai minţii.
Nu vreau să mai dorm.
Nu-mi plac visele când
se transformă în adevărate
coşmaruri...
Îmi place viaţa mea aşa
şi va fi şi mai bună,
Căci sunt trezită din somnul
greu în care intrasem....
Surprinzător! chiar şi fără prinţ...

poezie de Daniela Voicu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde trup

Verde-n dimineţi cu rouă,
Verde-n clipele când plouă,
Verde-n buze ce-nfloresc,
Verde-n sâni ce se topesc,
Verde... peste amintiri,
Verde-n prag de despărţiri,
Verde... în adânc de dor,
Verde-n dulcele amor,
Verde-n nopţi fără de stele,
Verde-n apa din ulcele,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n mincinoase şoapte,
Verde-n aşternut arzând,
Verde-n tine când pătrund,
Verde-n iarba încolţită,
Verde... când e tăvălită,
Verde-n ochiu-nlăcrimat,
Verde... trupul de bărbat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

În aparenţă singur,
În mine sunt retraşi
Oameni pe care i-am întâlnit,
Nu întâmplător, în viaţa asta.
Din când în când,
Încep să iasă la lumină,
Unul câte unul,
Îmi arată câte o cale
Iar eu aleg cu siguranţa călătorului
Calea de mijloc.
Uneori, oamenii pleacă din mine,
Pentru totdeauna,
Fără să-şi ia rămas bun,
Îi cuprinde uitarea
Iar eu păşesc în urma lor
Pas cu pas,
Până dispar de tot.

poezie de Nae Tudor Nemoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o profundă nesimţire

printr-un impuls de iubire se nasc lumile
în toate dimeniunile asemenea
după fiecare rostire o nouă rostire
ca un perpetuum mobile pornit direct din haos
prin sine
prin şlefuiri succesive
fără niciun fel de frecare
ideale aş risca să spun
precum starea de dinaintea gândului
precum o anestezie din care se ridică mai întâi lumina

nesimţirea nu e stare de dinaintea simţirii
ci tocmai opusul acesteia
să-i spunem stare de poezie
atunci când fiecare cuvânt trece prin noi
ca o emisie de lumină urmată de o undă de şoc
şi ne simtim istoviţi
ca loviţi de o fericire ciudată
cumva soră cu partea aceea de somn fără vise
într-un anume fel asemănătoare cu moartea
sau cu partea aceea de dinainte de embrion

starea de repaus a fiecărui univers
înainte de bing bang

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extazul poeziei

Prezenţa mea
este aerul tău
pe care-l transformi
în vers...
ai început să numeri
spre zero...
extazul poeziei noatre...
fără mine
poezia ta se opreşte
undeva la jumătate
şi aştepţi în tăcere
întregirea poeziei.
Mi-am aşezat faţa
în palmele tale
iar chipul meu
s-a imprimat în ele
pentru totdeauna,
de-acum mă priveşti în ele
ca pe-o icoană,
de departe gîndul tău
mă mângâie şi tremur
ca o petală care se desface.

poezie de Camelia Clenci din revista Luceafărul de la Botoşsani (noiembrie 2018)
Adăugat de Camelia Clenci
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.
(...)

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boli electorale

Din câte boli există-n ţară
(De cord, de splină, de rărunchi...)
Noi trebuie s-alegem, iară,
Doar între-o tuse şi un junghi?

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt vinovat

Da, sunt vinovat că iubesc florile arzând pe câmpuri,
că iubesc caii nechezând sălbatic în bătaia vântului,
apele dulci şi sărate, cu mirosul lor suav, de iasomie,
colinele şi dealurile, şi munţii, şi spicele, şi bulgării din brazdă.

Da, sunt vinovat că îmi pasă de căţeluşul şchiop,
de copacul tânăr ori bătrân culcat cu fierul la pământ,
de măcelul de miei şi de porcul înjunghiat în cotineaţă,
de câte o statuie dărâmată şi de copilul născut fără noroc.

Da, sunt vinovat că respir cu plămânii înspre trecut,
că mă mişc mecanic şi forţat prin prezentul meu şi al altora,
că plâng după o împărăţie a ierbii înalte şi a râului cu umbre şi susur,
că îmi vine să arunc în aer civilizaţia mizerabilă şi năucitoare.

Da, sunt vinovat, şi vinovăţia mea mă pârjoleşte ca o rană vie,
cu fiecare zi care trece mă simt tot mai bătrân, mai uscat şi mai condamnat
la drumul ăsta silnic şi făţarnic, la sărăcia definitivă a lumii,
cu fiecare nouă adormire mă bântuie coşmarul trezirii la suprafaţa albă.

Da, sunt vinovat, şi ştiu că mă va condamna instanţa,
dar la proces cei fără de vină nu vor putea ajunge,
căci ceasurile de la mână le vor plesni pe rând, la aceeaşi oră,
şi toţi vor pierde noţiunea timpului, a spaţiului, a bucuriei.

Sunt vinovat, sunt vinovatul de serviciu al întregului pământ,
starea de culpă mi-a devenit o a doua natură, o obligaţie,
sunt vinovatul unei dureri nevinovate,
o biserică de epurare a tuturor păcatelor şi nevoinţelor lumii.

Mă rog ca judecătorul să ţină cont în sentinţă de aceasta.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde aiurit

Poştaşul nu mai trece.
Tu scrii ninsori cu izurile pâinei.
Cătă plictiseală.
Prin marele oraş al pielii mele vin lupi şi miei deodată.
Sălbatec fără lacrimi ce mă sunt!
Mi-a dat un pom la preaiubire cu frunze până la pământ de-albastre.
De când mă plimb a méta-fore mi-e braţul rouă-acoperit.
Azi vin a verde aiurit să-ţi răvăşesc alb moartea.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zestrea Poeziei (sonet omagial)

ZESTREA POEZIEI
(sonet omagial)

Comoară de grai ne-au lăsat străbunii
În lira versului cu incantaţii,
Să-i crească moştenirea în creaţii
Şi faima să-i sporească-n ochii lumii.

Au dus ecouri în graiul românesc,
Poeziei spre a-i fi sărbătoare
Ce reverberează-n albastră zare
Spre moştenitorii de neam strămoşesc.

Au însufleţit glasul poeziei
Să răsune în armonii duioase,
Pe mapamond, din plaiul României.

Din roadele în versuri generoase
Vor savura zeii pe Calea Lirei,
De la pământeni cu gânduri mănoase.

*21 Martie - Ziua Mondială a Poeziei
Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei

sonet de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea şi somnul

Dorm oraşele lumii... satele lumii dorm...
Dorm
cu nările-n somn dilatate
de-nnebunitoarea duhoare-a cadavrelor,
cu coastele frânte de bombardamente,
cu chipul sfâşiat de reflectoare...

Se-ntorc gemând în somn
şi căutând un adăpost mai bun
decât sub casca infernală-a cerului
se-ntorc gemând şi dorm
înnăbuşindu-se
cu capetele-n grote de beton,
asupra cărora se prăbuşesc,
ca pe capacele
a mii şi mii de mari sicrie-ncălecate
munţi grohăind.

Au mai rămas pe străzi
doar felinarele,
îndoliate ca nişte văduve
fără nădejde.
Însinguraţi,
copacii
înnebunesc de spaimă
în sfâşiatele cămăşi
ale frunzişurilor...
Nimeni,
vai, nimeni
nu-i ia cu ei în adăposturi...
ar vrea să se smulgă din loc,
îşi scutură capetele...
îşi blestemă vitriolaţi
rădăcinile.

Oh, noapte bună!
Fie măcar această noapte
O noapte bună...

Dorm oraşele lumii... satele lumii dorm...

Pe cine va izbi în noaptea asta
sabia?
Oh, Doamne Dumnezeule!
pe nimeni...
sigur că pe nimeni... Războiul
e sătul...
Dorm oraşele lumii... satele lumii dorm...

Văzduhul îşi caută chipul,
îşi pipăie rănile.
Încearcă tremurând să se tămăduiască.
Electricieni transparenţi
se-nalţă pe stâlpi nevăzuţi,
acordă sârmele-albastre
legând între ele stelele,
le-ascultă oftatul,
le şterg de parful de puşcă.

Noaptea cu mască de cloroform
răsuflă tăcută.
Dorm oraşele
şi satele lumii.

Pe-o rogojină de culoarea lunii
adoarme Hiroshima...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea este vârsta când eşti sănătos tun şi nu ştii de boli, când ai curaj şi n-ai frică de nimeni şi de nimic, şi când Viaţa e la început de cale, fără de griji, şi ţi se pare veşnică şi fericită...

aforism de Mihai Cucereavii (2 mai 2015)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!