La fântâna părăsită...
La fântâna părăsită
Stă și plânge-a mea măicuță
Ar vrea apă ca să bea
Dar... n-o lasă puterea!...
Vacile trec însetate
Cine,, Doamne" să le-adape!??
Au murit din sat... bătrânii
Ruginit lanțul... fântânii...
Pe uliți câinii mai latră
Când mai zbiară câte-o.. vacă.
Uluci proftite în gard
Una câte una cad...
E îmbătrânit tot satul
Fură unul de la altul.
Nu mai vezi un copilaș
Au fugit toți la oraș...
Unde-i viața de la țară
Cu traiul de-odinioara,
Çând eram mici cât un fus
Ne jucam toți... pe ascuns?
Zidul e crăpat la casă
N-ai ce mai pune pe masa!
Geamul de la casă spart
Velințe rupte pe pat...
Mama stă și ne așteaptă
Zi de zi plânge la poartă
Se uită pe drum la vale
Și plânge mereu cu... jale...
poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sat
- poezii despre vaci
- poezii despre câini
- poezii despre văi
- poezii despre viață
- poezii despre plâns
- poezii despre oraș
- poezii despre mamă
- poezii despre copilărie
Citate similare
Lacrima neamului
aveam aici, odată, o țară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă și masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng orașele pustii
aici lacrima iar plânge
suferință e în toate
plâng și sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine știe, de mai știe
vino Doamne să ne vezi
suntem morți, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
țipă în zadar Carpații
marea e azi lacrimă nestinsă
curg și gânduri și păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă și durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile și sterile
dă-mi Doamne puterea
să pășesc la sânul tău
viața asta eu o dau la Dumnezeu
țara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credința sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
țara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la școală
unde'i mama, unde'i tata
unde ești tu, Românie
este plâns acum în țară
toți ne fac azi de ocară
plâng și oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieșit iar la vânare
plânge Oltul, țipă Mureșul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea și noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre păduri, poezii despre moarte, poezii despre școală sau poezii despre visare
Glossă românilor duși din țară
Casa bătrânească are în firidă
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă.
Tata lung se uiră de-a-i veni feciorul.
Mama lăcrimează... Cât de mare-i dorul!
Ciutura fântânii lacrima adapă,
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Au plecat în lumea largăă toâi românii...
Casa bătrânească are în firidă
Simfonia vieții - lume împărțită
În bătrâni și tineri... Bătrâni ce-au rămas,
Pe glia străbună, să facă popas.
Tineri ce în lupta lor cu sărăcia
Au plecat departe... Unde-i România?!
Unde-s munții falnici?! Morminte și frați,
Părinți și prieteni, toți au fost uitați.
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă...
Merii dau în floare, pâinea-i aburindă,
Ia strămoșască și fota străbună
Strălucesc înseară-n limpeziri de lună.
Iaarba-abia răzbate... Păsări în alai
Plâng cuvântul, portul și dulcele grai.
Ruginite lanțuri își scrâșnesc durerea...
Vise-ncătușate ne mai sunt averea.
Tata lung se uită de-a-i veni feciorul,
Plânge și suspină, noaptea nu-l ia somnul,
Se gândește poate c-o veni vreodată
Ceasul ca să plece și scumpa lui fată
Dusă prea departe, dusă-n țări străine
N-are s-o mai vadă. Poate nu mai vine!
Toate aste gânduri, nu-i dau pace, iată!
Numai sărăcia este vinovată!
Mama lăcrimează... cât de mare-i dorul!
Toarce și se roagă, o răzbește somnul.
Pe obrazu-i aspru, lacrima străluce
Când în pat se pune, tristă, să se culce.
Are în arendă câteva pogoane.
Cu atât cât are, n-o muri de foame.
Sălcii plâng în poartă, singurii din sat,
Sunt bătrâni, părinții ce vi i-ați lăsat.
Ciutura fântânii lacrima adapă,
S-a ciuntit, vezi bine, lama de la sapă.
Ornicul durerii sună-n valea mare...
Nimeni nu mai vine, cineva mai moare!
Ne-au plecat copiii, ni-i pustie casa,
Lăcrimat ni-i chipu,-nlăcrimată fața.
Pașii ard pe drumu-ntoarcerii acasă,
Viața nu mai este la fel de frumoasă.
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă,
În străinătate toată lumea pleacă.
Au uitat de toate... pământul străbun
Nu mai e averea nici unui român.
Codrii plâng și ciute sânge sorb, de sete.
Plâng amar părinții! Și și-au prins în bete,
De la Bobotează, busuioc. O fi
De-o da Domnul Mare, pruncii de-or veni.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Oh, ce tristă viață! Au plecat românii...
Se apleacă grâul, pâinea li-i amară
Și românii iarăși se întorc în țară.
Sărută pământul, mâna mamei lor
De lacrimi udată, chipul ars de dor...
Își sărută tatăl - cumpănă și vis,
Mâna tremurândă ce-n tăceri le-a scris.
Au plecat în lumea largă toți românii,
A singurătate parcă urlă câinii.
Cine să mai vină?! Poarta-i încuiată...
Nu mai ești măicuță. Nici tu nu ești, tată!
Doliul doar se zbate - inimă pustie.
La căsuța voastră, cine să mai vie?!
Doar pământul care mă hrănea, copil,
Mă așteaptă încă, părinți, să revin.
Au plecat în lumea largă toți românii.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă.
Ciutura fântânii lacrima adapă.
Mama lăcrimează. Cât de mare-i dorul!
Tata lung se uită de-a-i veni feciorul.
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă...
Și tăcerea doare-ascunsă în firidă.
P. S.
Sărutmâna mamă, sărutmâna tată!
Din străinătate am venit... Mă iartă
Binecuvântare dă-mi, măicuța mea!
Iartă-mi! Iartă-mi, tată, nu voi mai pleca.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre bătrânețe, poezii despre România, poezii despre vinovăție, poezii despre tăcere sau poezii despre tată
Mortul viu
Bate omu-n poartă noaptea,
Câinii latră neîncetat;
El gălbui ca lumânarea
Pasuʼ înapoi și-a dat.
Se întreabă ce-i cu sine,
De ce lumea l-a uitat
Și cu durere s-apleacă
Spre un nume scris în gard.
Iar se uită lung la casă
Ca și de atâtea ori
Și întinde mâna-i ceară
Și privește către nori.
Nimeni nu deschide ușa,
Nimeni glas n-a auzit
Și stau toți culcați în casă...
Pază-i viața ce-a trăit.
El tăcut se-ntoarce acuma
Spre un drum întunecat...
Cimitirul îl așteaptă,
Toți ai casei l-au uitat.
poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre nori, poezii despre noapte, poezii despre lumânări sau poezii despre galben
Părăsiți
Stinsă-i para lumânării
De pe lespedea de piatră
Și bătrânii, bieți, alături,
Tot mai stau uitați la vatră.
Luna trece șura popii,
Luminând în drum pridvorul -
Pipa moșului nu arde,
Baba și-a uitat fuiorul.
Doar târziu, când prind mai aprig
În vecini să latre câinii,
Ei tresar, se văd în față
Și plâng amândoi bătrânii.
Câtă jale le-a fost scrisă!
Doi feciori aveau la casă...
Unu-i mort de astă-toamnă,
Altul stă cu domni la masă.
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini sau poezii despre fumat
Sărăcenii? Un sat cum Sărăcenii trebuie să fie. Ici o casă, colo o casă... tot una câte una... Gardurile sunt de prisos, fiindcă n-au ce îngrădi; uliță este satul întreg. Ar fi prost lucru un horn la casă: fumul află cale și prin acoperiș. Nici muruiala pe pereții de lemn n-are înțeles, fiindcă tot cade cu vremea de pe dânșii. Câteva lemne clădite laolaltă, un acoperiș din paie amestecate cu fân, un cuptor de imală cu prispa bătrânească, un pat alcătuit din patru țapi bătuți în pământ, o ușă făcută din trei scânduri înțepenite c-un par cruciș și cu altul curmeziș... lucru scurt, lucru bun. Cui nu-i place să-și facă altul mai pe plac.
citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici (1874)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sat, citate de Ioan Slavici despre sat, citate despre lemn, citate despre prostie, citate despre fum, citate despre bătrânețe sau citate de Ioan Slavici despre bătrânețe
Colind
O, brad frumos
Al tinereții mele,
Nu te-am avut nicicând
Împodobit cu stele.
Nici globuri n-am avut prin casă,
Puneam câte ceva pe masă...
Ne bucuram de sărbători,
Când pe ulițe, auzeam colindători.
La răscruci de drum fugeam,
Aveam toți gutui la geam.
În odaia de la drum
Țineam porcul de Crăciun.
Iar la streșini atârnați
Erau metri de cârnați.
De Crăciun și Anul Nou
Mama ne dădea cadou,
Felii dulci de cozonac
Și mâncam cu toți de drag.
Acum totul e schimbat,
Nu mai mâncăm cozonac.
Bradu-n casă împodobit
Ne urează bun venit.
Nu mai e ca altădată
Să mergem din poartă-n poartă.
Iar în prag de sărbători
Să primim colindători...
poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Crăciun
- poezii despre urări
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sărbători
- poezii despre stele
- poezii despre schimbare
- poezii despre porci
- poezii despre mâncare
Sat
în drum, o pasăre ciudată, șchioapă, legată cu o ață
o împidică greu noroiul, să poată să plece către casă
un șoșon proptit în glod adânc, micuț stă țeapăn
copilul plânge înghețat de frig, strigând cu voce disperată
e satul nostru vai și amar, ce multe-ndură și urlă a durere
de când aprope toți primarii au vile și viață cu avere
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre păsări, poezii despre gheață, poezii despre durere sau poezii despre avere
Casă cu cerdac
O casă țărănească cu cerdac...
Un colț de rai uitat într-un alt veac,
Un rai pierdut, ce astăzi ne-ar fi leac
În liniștea de raiuri care tac.
Un fel de mănăstire cu pridvor...
Doar vântul bate toaca în obor,
Și-n ea plânge un sat întreg de dor,
Și satul parcă e cât un popor.
O poartă arcuită a destin
Peste un car cu boi ce nu mai vin,
Rama icoanei unui neam creștin,
Sărut între pământ și cer senin.
E lemnul ca pădurea, răcoros,
În piatră cântă râul unduios,
Fântâna pentru apă stă de scos,
Pe-aicea Dumnezeu a mers pe jos.
Pereții albi și groși ca de chilii,
Și, sub cerdac, gârliciul pivniții,
Sub borte dorm butoaie razachii
Aicea poți să mori, că iar învii.
Ne rătăcesc copiii prin străini,
Goniți de-acasă de-ale noastre vini,
Se rup, prinse de ghete, rădăcini,
Aleargă-n sens invers după ciulini.
Iar noi murim în urma lor lăsând
Izvoarele pe sub fântâni plângând
Ori vreun orfan sărit de peste rând,
Inconștient, în satul gol râzând.
O casă cu cerdac capăt de drum,
La ea ne-ntoarcem, vrând-nevrând, oricum,
Apă ne-ntoarcem, ori ne-ntoarcem scrum,
Sau poate-n câte-o seară, simplu fum.
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre vânt, poezii despre uitare sau poezii despre sărut
Casa cu însemnul soarelui
Există o casă cu un soare pe poartă
În New Orleans, în orașul meu,
O casă care a ruinat mulți tineri sărmani
Și, Doamne, unul dintre aceștia sunt eu.
Mama era croitoreasă
În casa-nsemnată și-mi cosea jeans,
Tata dădea prea rar pe acasă,
Fiind unul dintre cei mai mari bețivi din New Orleans.
Un bețiv are o sticlă și-o valiză
Și o pereche de cărți de joc,
Nu-i fericit decât atunci când bea,
Când uită de timp și de noroc.
Mama are grijă de ceilalți copii,
Să nu facă ce am făcut eu,
Trăiește în casa cu însemul soarelui,
În păcate ce-o apasă greu.
Cu-n picior sunt aici pe peron,
Cu celălalt de-un tren mă agăț,
Mă-ntorc înapoi la New Orleans,
Cu cătușe și lanțuri, cu tot.
Mă întorc cu memoria la New Orleans,
Cu sufletul rupt, într-o casă
Cu însemnul soarelui sculptat pe poartă,
Unde nimeni nu mă așteaptă.
O casa cu un soare pe poartă,
În New Orleans, în orașul meu,
O casă care a ruinat mulți tineri sărmani
Și, Doamne, unul dintre aceștia sunt eu.
cântec interpretat de The Animals, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alcoolism, poezii despre Soare, poezii despre trenuri sau poezii despre sculptură
Pastel
Stau cu satul tot la poale
Și mereu mă latră câinii,
Ca și când l-aș fi furat.
Dar mai jos de sat, în vale
Broaștele îi cântă lunii
Intonându-i osanale...
Mie-mi bat în lampă fluturi
Cu aripe colorate
Suflete, nu mi te bucuri?!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre fluturi, poezii despre culori sau poezii despre bucurie
Numai una!
Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Și când o văd, îngălbenesc;
Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Așa cum e săracă ea,
Aș vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.
Și câte vorbe-mi aud eu!
Toți frații mă vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ține post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Ești un netot! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane!
Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Și fac ce vreau! Și n-am să mor
De grija sorții mele!
Mă-ngroapă frații mei de viu!
Legat de dânsa, eu să știu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Și ce folos de boi și vaci?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate!
Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre vorbire, poezii despre urâțenie, poezii despre supărare, poezii despre soție, poezii despre râuri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lupul se mai învârte cât se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva, dar nu găsește nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peștele în borș la foc. Dacă vede lupul și vede că nu mai găsește nimic, își pune în gând una: așază cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea că râdeau; pe urmă unge toți pereții cu sânge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei, ș-apoi iese și-și caută de drum. Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. Apoi începe a se scărmăna de cap și a plânge cu amar după frățiorii săi.
Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere, citate despre sânge, citate despre plâns, citate despre pești, citate despre lupi, citate despre gânduri, citate despre foc, citate despre dușmănie sau citate despre dinți
O lacrimă fierbinte
Trezindu-mă cu chipul nins, în zori,
Încununată-n suflet de fiori,
Plecai pe drumul greu, stropit de ploaie,
S-ajung la mama care-și plânge pruncul în odaie.
Era bolnavă și slăbită de puteri,
C-o inimă zdrobită de dureri,
La Domnul se ruga-n lacrimi amare.
Cu ce-a greșit, blânda măicuță, oare?!
Atunci, în starea ei de neputință,
Văzu salvarea-n pace și credință.
Plângea măicuța lacrimă și jale,
Strigând la sfinți, la Domnul, la icoane.
Cu ochii goi și ațintiți spre cer,
Cerea un strop de pace din eter.
Pe lume, Doamne, am avut fecior,
Cu chipul sfânt, cu voce de izvor,
Suflet curat... cu dragoste de mamă.
L-ai luat, lăsându-mi lacrimă amară.
Oh, Doamne Sfinte, ce greșeală, da.
mi-ai luat lumina, pacea, dragostea...
Privesc în ochii mamei și îi citesc durerea.
Doamne, i-ai luat iubirea și puterea.
Și-ar da tot ce a strâns pe-acest pământ,
Să-i mai ajungă-odată la mormânt.
Dar n-are cum, puterea n-o mai lasă,
Stă țintuită într-un pat, acasă.
Văzând din ușa casei ei, durerea,
Parcă și mie mi s-a luat puterea.
Cu ochii-n lacrimi, parte-i sunt la dramă,
Că și eu, Doamne, pe pământ sunt mamă.
De suferință nu mai am cuvinte...
Asta înseamnă să rămâi părinte.
Lacrimi fierbinți la cimitir se varsă...
Mama, în gânduri, îl întoarce-acasă.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre iubire, poezii despre pace, poezii despre lumină sau poezii despre greșeli
Abia te-ai dus
S-a înnorat și cerul și pământul...
Și cerul și pământul au apus...
Sunt sângerii și sufletul și gândul
De când te-ai dus, oh, da, de când te-ai dus...
Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă și-n mine și căsuța-ți plânge...
Și câinele ce azi e-al nimănui.
La poartă, mamă, scârțâie fântâna...
E șanțul ruginit și obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.
Abia te-ai dus... și vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul și te chem, măicuță,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!
În ochii mei se oglindește doliul
Și-atâtea amintiri, măicuță bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poți să mă mai strângi de mână.
Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci, măicuță,
Iar eu te plâng în fiecare zi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre singurătate, poezii despre roșu, poezii despre ploaie sau poezii despre ochi
Celor de la "Falanga" care latră contra d-lui Lovinescu
O vorbă-au născocit bătrânii
Și înțeleaptă ca nici una:
Cu cât mai sus se-nalță luna,
Cu-atât mai tare-o latră câinii!
epigramă de Mircea Pavelescu din Epigramiști cu sau fără voia lor (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre câini, epigrame despre înțelepciune, epigrame despre timp, citate de Mircea Pavelescu despre timp sau epigrame despre bătrânețe
Abia te-ai dus
S-a înnorat și cerul și pământul...
Și cerul și pământul e-n apus...
Sunt sângerii și sufletul și gândul
De când te-ai dus, oh, da, de cândt te-ai dus...
Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă și-n mine și căsuța-ți plânge...
Și câinele ce azi e-al nimănui.
La poartă, mamă, scârțâie fântâna...
E șanțul ruginit și obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.
Abia te-ai dus... și vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul și te chem, măicuță,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!
În ochii mei se oglindește doliul
Și-atâtea amintiri măicuță bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poți să mă mai strângi de mână.
Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci măicuță,
Iar eu te plâng în fiecare zi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi sub destin
De nu plecam din satul meu
prin lumea largă, păcătoasă,
nu dam de mult amar și greu
Și sigur mi-ai fi fost mireasă.
Aveam trăsură cu doi cai,
o curte mare și o casă:
o, fata mea cu păr bălai
și-acum de tine-mi pasă!
Mergea la târguri uneori
să facem bani pe vite,
vindeam legume, lapte, flori
și câte și mai câte...
Mergeam la coasă, adunat,
pe luncă prin zăvoi...
nu mai duceam dorul de sat
și-aveam copii și noi.
La sărbători mergeam mereu
cu toți la joc, la hora mare,
sau făceam rugi la Dumnezeu
și aprindem o lumânare...
Dar uite că n-a fost să fie;
n-am dat de cel trifoi cu patru foi,
cu caii nu mă duc la fierărie
și satul nostru plânge după noi!
poezie de Eugen Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre păr blond, poezii despre păr sau poezii despre nuntă
Pensionarul cu card
Îi vine pensia pe card.
Bancomatu-i la oraș.
El stă rezemat de gard
Și dă cardul la borfaș.
Borfașul îi scoate banii.
El așteaptă să-i aducă.
Își blesteamă omul anii
Și plânge lângă ulucă.
Așteaptă ziua și noaptea
Să-i vină banii pe card.
Pe el îl pândește moartea,
Borfașu-i râde peste gard.
Mai lipsește ca să-i pună
Și viața lui pe un card.
Atunci sigur, într-o lună,
Și-ar da duhul, lângă gard.
poezie de Dumitru Delcă (26 iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre pensie sau poezii despre card
De satul meu bătrân
De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa și de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.
De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul și de jalea de la moarte,
De bucuria nunților spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.
Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieții parcă-i văd și-acum...
Văd ca prin vis și nația română
Și tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Și-n plâns de dor și de durere cad.
Spre transcendent văd alergând străbunii
Și pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din țară toți românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.
Privind în jos, din înălțimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Și Doamne, simt puterea Ta divină!
Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinerețea plină de păcat...
Văd ca prin vis și nucul cel bătrân
Și dintr-o dată iar mă simt român.
Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Și-s pașii grei și mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulți ca voi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime sau poezii despre viitor
Amintiri, amintiri, amintiri...
Pe masa cu trei picioare este-un boț de mămăligă
Jos la vatră, pe jăratic, trebui' puiul să se frigă.
Dintr-un bol, mujdeiul duce aburi mirosind plăcut
Către toți cei mulți din casă, către-un trecător flămând.
Se aud foșnind porumbii dezbrăcați de chihlimbar
Și pocnesc sub jalnic cântec înveliți în strai de jar,
Cânt și vers e șezătoarea, tihnă-n suflet, zumzet, pace...
Numai trecătorul singur, stă la drum și plânge... tace...
Un suspin prelung se-aude! Plânge lumea, plânge codrul!
Teama-n râuri se prelinge... ploaia și-anceput prohodul!
Dungi sfielnice,-argintate se coboară din genune,
Cerul este tot mai negru! Val de lacrimă și spume...
O fântână de-ntuneric, o fântână de lumină...
Trecătorul bate-n poartă... cere apă și odihnă...
- Milă fie-vă de mine! Da-ți-mi loc într-o coșare
Și-oi mânca ce am în traistă... Nu v-a fi cu supărare!
Sunt bătrân și ploaia-mi pare peste umeii-obosiți
Haină grea... Murdar sunt tare! Am pantofii-ngăuriți!
- Omule bătut de vânturi, în același Dumnezeu
Ne încredem toți deodată... Înțeleg cât ți-e de greu!
Însă înc-un loc la masa noastră, astăzi e cinstire...
Domnul te-a trimis pe semne pentru-a noastră mântuire...
Poate pronia cerească ne-a lăsat semn, căci nicicând
N-am lăsat un om pe drumuri, însetat, gol ori flămând...
Dăm mărire lumii sfinte! Hai, poftește! Și-om mânca
S-avem pace și putere câte griji om îndura!
Darul ploii să ne fie, dar în suflete și-n casă
Să ne binecuvinteze astăzi lacrima cerească!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Amintiri, amintiri, amintiri...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre vestimentație, poezii despre versuri sau poezii despre usturoi