Cu mâinile astea

am pictat cerul albastru
după aceea am tras
o rază de lumină
cu lanterna în mână
luna e captivă într-un geam
unde oftează o iubită
după un iubit sau cam aşa ceva
stelele le-am gratinat puţin
să fie mai crocante
în mâinile astea două
am ţinut păstrăvii şi clenii
care evadau din moldova
se agăţau de crinii fără spini
fluturii aveau trup de căprioară
pun mâna pe cuvânt
îl întind cât să fac o poezie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braconaj

Cum se agăţau păstrăvii
de fiecare rază de lumină,
erau mai uşor
de făcut captivi...

Şi noi, deasupra lor,
cu lanterne în mâini.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Însemnări de campanie - 21 August 1988
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergi călcând

pe bombeu un manhattanian răsărit
din oţel şi beton şi sticlă
în insomnia unui vapor care fluieră
după un velier tras undeva alături
de zeci de ziduri periculos de înalte
zâmbetul alb îţi sare în ochi
e plasat mai sus de cravata roşie
strânsă în jurul unui guler albastru
miroase a whisky şi a deşert
te aştepţi să scoată un pistol
din haina care plesneşte pe trup
te-ai rătăcit prin oraşul fără înţeles
rescrii din mers nevolnica poezie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să mă laşi?

Vrei să mă laşi?
Vrei să mă laşi să te sărut?
Promit că nu am să stric nimic,
poate am să pun
pe ici-colo câte ceva.
Am să pun
câteva raze de lumină
în ochi,
sau un zâmbet strengăresc
pe colţul celor mai senzuale buze,
sau poate am să pun
puţină poezie pe fruntea
brăzdată de timp,
sau poate am să pun
mâna să îţi ating roşul
nefiresc din obraz.
Promit să îţi ating
atât de uşor sufletul
încât să nu simţi că te dor,
sau poate am să te dor,
poate am să aduc
mobilier nou pentru inima ta,
câteva sentimente acolo,
ca să nu vin cu mâna goală.
Poate am să stric ceva totuşi!
Da.
Vreau să stric ceva,
nu pot să trec aşa
prin viaţa ta fără să las nimic,
am să îţi stric tristeţea,
de aceea am să-ţi mobilez
sufletul cu fiecare zori de zi,
cu un sărut pe fiecare vis,
am să o acopăr cu palmele mele,
să mă doară pe mine,
eu pot să o duc.
Şi am să mai fac o stricăciune,
am să stric fiecare zi
când nu vei zâmbi,
aceea nu e ziua ta.
o trăieşti în locul altcuiva.

Mă laşi să te sărut?
Promit să nu stric nimic!

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de metafizică

e marea şi dincolo de mare
e moldova
şi dincolo de moldova
e voroneţul
cu albastrul ochilor mei
nu e chiar aşa de greu
de înţeles (?!) moldova
coboară după ce şi-a colorat apa
cu voroneţul cel albastru
cel metafizic
şoimul zboară în volte
dincolo de mare dincolo de râu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţigăncuşele

Două ţigăncuşe brune
Se-arătau dispuse-n grabă
Să le dau, special, anume,
Prin curte ceva de treabă.

Una chipeşă-ndrăzneaţă,
M-a luat peste picior:
"Sunt cam tuciuriu la faţă
Nu-s cumva din neamul lor?"

Era să zic o prostie,
Mă cuprinse puţin jena,
I-am răspuns că nu se ştie
De unde provine gena.

M-au rugat, de sunt om bun,
Să le fac o cafeluţă,
Lângă ea, de pot, să pun
Câte-o ţigare finuţă.

Lungindu-se-n protocoale
Timpul se scurgea în grabă.
Le-am spus-o fără ocoale:
"Hai, să ne-nhămăm la treabă!".

Le-am dat scule în dotare,
Le-am pus să strângă gunoiul,
Să grebleze, după care
Să-mi prăşească usturoiul.

Vorbind doar pe limba lor
Păreau că-s puse pe sfadă
Şi prăşind, buşind de zor,
A ieşit sapa din coadă.

Pun*te neică şi repară,
Mi-am găsit-o, ce să zic,
Timpul, grabnic, iute zboară,
Nu s-a făcut mai nimic.

Dac-atâta au putut,
Nu-s mulţumit, n-am ce face!
Le-am plătit cât mi-au cerut
Numai să mă lase-n pace.

Hotărât, către soţie
Îi spusei ce gânduri am:
"Să-mi fie bine şi mie
De mâine mă fac ţigan!".

Râdeau vesele din fire,
Viaţa-i fericită, roză.
Să-mi rămână amintire
Am făcut cu ele-o poză.

pamflet de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

versul a venit
înainte
sau după iubire?
nu-mi amintesc
prea bine
îmi amintesc
doar că te-am iubit
mult te-am mai iubit
poezia a venit
după aceea?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea de viaţă

intră cu bocancii pe gresia albă
în bucătăria unde luna s-a trântit
pe un geam deschis într-un amor
clandestin şi postmodern
stătea cu berea în mână cum
văzuse în filmele la televizorul
alb-negru cu lămpi
prăjise o bilă într-o lingură
cu bricheta zippo furată
de la magazinul de vechituri şi
acul seringii îl lucrase ca într-un film
a simţit focul din măruntaie cum urcă
în creierul lui care se micşorează
pe zi ce trece
aşa citise într-o revistă sau ziar

privea ceasul popeda de la mână
primit de la bătrân înainte
de a se căra în altă lume

taică-său fugise să nu muncească
la colhozul din comună şi
el prăjea bile şi se injecta de două
trei ori pe zi pentru a ieşi deasupra
din mâlul care-l trăgea dincolo

luna se reflecta pe sticla lui
fix în berea lui neagră
cu nonşalanţa unui corp ceresc
care alimentează mintea poeţilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, monalisa

cum ai înţepat vena în căutarea
sângelui meu albastru şi ai tras
cuvintele în flacoane (?!) învineţind
braţul viguros ascuns în pulover
stârnind furtuni de poezie şi proze
o lume, monalisa, crescută în ochii
albaştri fixaţi pe masca chirurgicală

acul cauta venă după venă pe sub piele
când strângeam pumnii într-o încleştare
eram un vând sălbatic pe la geamuri
smulg câteva sentimente şi le pun
pe foi nu-i romanţă sau povestire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre cerul albastru

Visez la cerul cu azurul înstelat,
la luna mândră peste boltă,
cu stelele ce dansează fascinant,
privind uimită fără de revoltă.

Cu mâna mângâi stelele pe rând,
îmi place să le leagăn pe-un fir d-argint,
suav, angelic, împletesc iubirea-n gând,
pun mâna pe steaua gingaşă s-o alint.

Razele lunii le-mpletesc ca pe-o mătase fină,
ca să-nveselească a mea tristeţe,
ţesând cu iubire a ta lumină,
şi magicul voal ţesut să-ncânte a mea tinereţe.

E o pasiune fermecătoare de cuvinte,
ca aduce visul meu aici sus pe astre,
dezmierd sărutul dulce ce-i acum fierbinte
şi mă înalţ-n zbor cu aripile albastre.

poezie de Eugenia Calancea (20 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cunosc

de undeva îmi spun cu voce şoptită
după ce mă uit într-un ciob
de oglindă discret afumat cu ţigara
fumată seara la întâlnirea cu luna
pe balconul plin cu scrisori
de dragoste pe care le-am scris
cu sârgul unui îndrăgostit
dar neexpediate din n motive
îmi netezesc părul ce se zbârleşte
şi pot să jur că nu mă recunosc
după ce mă privesc într-un ochi
de apă lungit pe asfaltul gri
la picioarele ei mici cu tocuri mari

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vâslesc către casă

cu o pană de scris
dau apa în stânga în dreapta
ajung pe moldova care seacă
sau
renaşte în mine - hâdă e
hidra cunoaşterii -
fluieră o mână pe fereastra vaporului
trece lăcrimând o poezie
aş rescrie finalul
nu mă
lasă apa
care trece pe când
trăia
din când în când veci
de veci voi scrie despre iubire

Vasile Culidiuc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scenariul

ea stătea cu puşca în braţe
după ce şi-a împuşcat
soţul pe care-l iubea
nu a zis nimic când au arestat-o
o familie de artişti - ea pictoriţă
destul de cunoscută - el
fotograf cu stil distinct -
fotografia femei pe jumătate moarte de foame
pe jumătate despuiate din unghiuri ciudate
dezavantajoase pentru ele
fotografiile au ajuns după moartea lui
la preţuri enorme
ea a ajuns la un spital de psihoterapie
aveam dosarul ei în mâinile mele
l-am cântărit după ce l-am citit
din scoarţă în scoarţă de două ori
privesc tabloul cu atenţie
e un autoportret care o arată
în zilele de după crimă
stă în picioare în faţa şevaletului
ţine o pensulă în mână
pe şevalet este o pânză
şi stă despuiată
s-a pictat cu amănunte dure
a fost chiar necruţătoare cu ea
pletele lungi de păr castaniu
cădeau pe umerii plinuţi
pensula ei picura ceva roşu
pânza era încă albă
oare trimite un mesaj special?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Scrie cu sufletul
din interes o fac mulţi azi

Căutăm ca poeţi, poemul perfect
Fără vreun punct sau vers defect
Răscolind cuvintele bezmetici..
Ba sfinţi, ba ruguri de eretici
Şi uităm înăuntru să căutăm
Să scriem ce din pietrele sufletului storcem.
Ciobite ca un cub a lui Nichita
Şi reci ca un Luceafăr sclipind
într-un ochi de căprioară moartă...
Căci poetii vor mereu după noi
Cu poezii cât stelele vor veni...
Dar cel ce-şi moaie condeiul
acolo unde plânge sau are sudoare
de iubire sufletul
va atinge neantul
asternând pe file
ce cu adevărat simte

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm tâlcuri...

dorm tâlcuri în câte-un cuvânt
ca şerpii ascunşi în pământ
şi-n sufletul meu e tăcere
ca iarna în stupul de miere.

inima- ceasornic oprit-
în pasul tău sîngerat şi rănit
în nopţile cu stelele stinse
îţi caută urmele ninse.

logaritmul stelar ca un vals
dansează în noapte cam fals
şi seara în roşu se frânge,
spoită cu dor şi cu sânge.

cad zările-n fântâni părăsite,
cad gânduri în gol de ispite,
cad doruri obosite în vânt
şi toate se-ascund în cuvânt.

e carnea trecută prin spini,
la care, iubito, te-nchini,
în toamna durerilor noastre
de-acolo de sus dinte astre.

nu mai şterge cu mâinile stelele,
că te fură din cer ielele
şi rămâi în ţinut de poveste,
fără să mai aflu de tine vreo veste.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă

Am făcut o artă din tot ce am făcut.
Am aprins lumină unde n-am ştiut.
M-a iubit plăcerea, şi atunci mi-a plăcut
Să fac poezie din tot ce am avut

Am dansat în noapt cu un univers
M-a dansat erotic, într-un mod pervers
Am pictat un strigăt, noaptea mi la şters
Mi-a spus să fac din strigăt cel mai frumos vers.

Am pus în poezie gând şi inima ruptă
Versurile plâng la poezia sfântă.
Marea se agită la vocea mea flamandă
De strigăt de durere şi de inimă frântă.

poezie de Ionela Hondreac (17 martie 2017)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arunc din mine

floarea răului cu gâtul lung
care seamănă cu o pasăre
unde trag două linii
prinde rădăcini vulgare
pe solul mâlos plin de nuferi
ca o firimitură de pâine
înghiţită de un porumbel
vânat de-o acvilă în picaj
secerată de vânătorul care renunţă
la viaţă şi se sinucide
fără reclame şi reflectoare
cu floarea răului în suflet
a crescut acolo unde a prins
un teren neocupat
a înfipt steagul ca un căutător
de aur autentic pentru făcut sigilii
mă simt gol după eliberare
un trup de piatră
şlefuit după posibilităţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fazele iubirii

Dragoste nouă:
S-a pus lumina!
Aşa zicea mama
Când, spre apus, după asfinţit,
Năzărea un licăr de lumină, iar ea
Trebuia să aibă în buzunar, în mână
Bani. Să aibă toată luna, spunea.
Eu iubeam pe cineva care,
Fie nu a ştiut niciodată,
Fie a uitat de mult.

Primul pătrar:
Luna, plutea pe cerul amurgului,
Ca o bărcuţă de argint curat,
Asfinţind din ce în ce mai târziu,
În urma soarelui.
Eu iubeam aceeaşi fată.
Mama şi luna
Habar n-aveau.

Iubire plină:
E altceva. Toată noaptea e ca ziua.
Când am văzut primul trup gol
De fecioară plinuţă, perfectă, sfioasă...
Întâia mea iubire plină.
Coapsele sale şi luna ce se lăsa furată
Şi ascunsă de vârcolaci,
Pe cer.
Nu i-am cerut nimic,
Mi s-a dăruit cu totul şi toată,
Fără să ştie mama,
Fără să-i pese "luminii".
Într-o noapte, sub lună plină,
Cucul a cântat.

Ultimul pătrar:
Apare dorul.
O barcă din ce în ce mai mică,
Răsărea tot mai târziu, iar eu
Mă-ngăduiam cu renunţarea,
Lingându-i rănile.

Apoi:
O lumină se mai "pune" pe cer,
O mamă bătrână mai zăboveşte, înmurgind,
Prin curte,
Uitându-se în acelaşi loc,
Ţinându-şi mâna tremurândă
Pe banii tot mai neputincioşi, iar eu,
Am de la viaţă tot
Ce credeam că-mi lipseşte,
Când iubeam.
"Sunt bine, am o relaţie civilizată
Cu soţia mea şi cu toate fostele iubiri,
Ştiu când să mă opresc, joc bine fiecare carte,
Mă abţin.
Am un statut social demn,
Sunt un om credincios,
Fac tot ce pot pentru copiii mei
Şi pentru ţara mea etc."

Unde greşesc?

poezie de Marius Robu din Aproape alb (26 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era tânărul

dintr-un oraş mic care a trecut
de la hume la kant şi se uita
la cerul înstelat după ce era
înşfăcat de un atac de emoţii
apoi citea dintr-o carte de poezie
spaniolă modernă primită
de la studenta aceea
s-au iubit o vară întreagă şi ea
a ratat examenele cu zâmbetul
pe buzele devorate de el
simţea că mintea şi corpul
se despart în timp ce săruta
o floare eliberată de pudoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am alăturat haitei

de scribălăi care scotea de voie
cel puţin două poezii pe zi
un fel de raţie bine dozată scrisă
sub ploaie şi vânt sau în soare
întâi în gând scriam fără ştersături
răvăşit de primăverile trecute
sub florile de mălin cu miros
istovitor de iubire şi jurământ
haotic cerşind un sărut de la femei
simţiam cum ard de nebunii
după fiecare poezie lansată în eter
eram mai sărac cu fiecare vers
lăsat pe pagina albă fără miză

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!