Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Camil Petrescu

Vis de anemic

În cupa verde-a văii,
Noaptea se topește rece și degrabă,
O boare răcoroasă, dar prea slabă,
M-a trezit prin ușa deschisă a odăii
Lumina limpezită-a zorilor

A început să piuie sfios și cristalin în luncă.
E timpul minunat de muncă.
Cu toate că șoseaua doarme încă
Sub plapoma greoaie de praf neînceput,
Pe sub stâncă
Au și pornit spre munte potecile înguste.
Se-ntinde-n mine proaspătă viața
Mi-s gândurile sprintene.
Ca mersul de lăcuste,
Și sângele înviorat mi-aleargă-n vine

Cum șerpuie, prin ierburile mărunte,
Apa de șuvoi.
Soarele se urcă poate dincolo de munte.
Nevasta cu carne voinică
Îmi întinde cana de lut cu lapte
Și brațul gol și plin.
Fii binecuvântată, noapte.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un om intre oameni" de Camil Petrescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.90- 23.99 lei.

Citate similare

Lorin Cimponeriu

* * *

Duminică,
Soarele a înviorat dimineața
Se vedea cum primăvara a venit prea devreme
Căldura îngerilor pitiți după mugurii
Ce abia așteptau plesnească în rod
Linia orizontului despica drumul
Plin de culoare ce urca spre munte
Vântul ca un șarpe își lăsa solzii aurii
Pe potecile ce duceau departe spre o lume a poveștii
La apus, Sfânta Duminică se ruga cu mâinile ninse
De liniște și culoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu îmi fortific somnul

Eu locuiesc un munte în care intru seara
prin ușa larg deschisă a jnepenilor suri
și mă întind pe lavița de piatră
mutilată de furia fulgerului
pe lavița de piatră în care e-ngropată
ninsoarea neagră a insomniei mele
eu îmi fortific somnul și el o piatră veche
rostogolită din culmea muntelui
spre ferigile văii
fereastra mea e mărul tăiat în jumătate
cu sâmburii ca două fecioare la scăldat
adorm în rădăcina copacilor bătrâni
mă scoală noaptea foșnetul coroanei

poezie clasică de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Noapte rece de toamnă

E o noapte rece de toamnă
Și eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist și cam sfios.

E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Și undeva departe,
Adoarme un pui de om.

E o noapte rece de toamnă
Și se aude cum latră un câine,
Un cocoș sprinten ne anunță
Că o nouă zi vine.

E o dimineață rece de toamnă
Și eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam și mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.

poezie de (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Povestea stâncii

Povestea ei, povestea stâncii sumbre
ce plânge-adesea în pădure, sus,
în munte, când, venind prin ceață, umbre
coboară spre poiană, în apus,

e-atât de veche și atât de tristă,
încât se spune rar, la focuri vii,
de către cei ce-n munte mai rezistă,
uitați de timp, de ceruri și de fii:

Era odată-n munte veselie
la stâna c-o băciță și-un cioban,
în grija lor, aproape cu o mie
de oi crescute-n raiul dunărean.

Se bucurau, trăiau în libertate
și se iubeau, munceau, iar viața lor
era cum nu credeau că se mai poate
mai bună, mai frumoasă, făr-un nor.

Și-ar mai fi fost, dar, peste munte rege,
venit din depărtare, de curând,
era un urs ce n-a mai vrut plece,
și le lua mioarele, pe rând.

S-a întâmplat ca, într-o-anume noapte,
îl înfrunte cu-arme ce-au avut
și ea, și el, și câinii – toți cei șapte –
Au fost învinși, răniți și au pierdut.

Au îndrăznit, au înfruntat un rege
și au plătit prea mult: durerea ei
de dincolo de ea, de orice lege,
de moartea lui ce-a transformat-o-n stei.

Iubirea ei mai strălucește, încă,
în inima închisă într-o stâncă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un sat de poveste

Se-nmoaie înghețul și iarna se duce
Iar viața palpită din nou,
Un vânt dezmorțit a pornit în uluce
Să fluiere ritm de tangou.

Se-agită în stoluri și ciorile hâde,
Pădurea le cheamă la ea
Și soarele palid le vede și râde
Cât stinge o ultimă stea.

Prin frunzele moarte ce-ngrașă țărâna
Răsar tremurând ghiocei,
Se urcă greoaie, pe munte, bătrâna
De iarnă-n cojoacele ei.

Din streșini mai curge în chipuri de ploaie
Un rest de omăt plictisit
În nucul cel falnic, vreo trei ghionoaie
Bat toaca a slujbă de schit.

Pe drum, o trăsură-agitând zurgălâii
În ritmul de cai în galop
Adună prin garduri de uliți dulăii
Și babe cu ochiul miop.

Departe, în zare, salută cocorii
Tărâmul iubirii de-un an,
Aripile lor se-mpreună cu norii,
Se-aude cum rage-un plăvan.

Se-ncumetă iarna urce spre creste
De munte cu vârful la cer;
Frumoasă e viața-ntr-un sat de poveste
Și-i plină și azi de mister!

poezie de (15 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Rugăciune

ochiul văzduhului vede
plângerile mele aride
lacrimi ce ne desparte
tot ce ne-a ținut aproape

timpul încă prea devreme
prin moara lui mi-a luat din zile
prin fragmente prea mărunte
m-a stins încet prin grele clipe

gheara mă strânge cu durere
inima-mi tresaltă bătând cu putere
sunt ființa plăpândă ce alergă prin viață
nu cred mai am și-o altă șansă

balustrada vieții mele
strigă la mine cu putere
toboganul îmi aduce aminte
am fost de multe ori fără minte

vreau să-n-torc timpul spre început
mut acele timpului cu cei sfânt
nu mai vreau clipele ce-au fost în urnă
vreau mintea mea cea de pe urmă

poezie de (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
prin timp noi vom rămâne
chiar de ni-i clipa rece
noi tâmpla ne-o vom ține

Și frunte lângă inimi
și inimi lângă frunte
noi sus vom ține gândul
mai sus decât un munte

Și muntele e-o treaptă
și noi suntem un munte
florile ne ard sub pleoape
ochii-n rouă știu cânte

Iar durerea-i prea adâncă
nu mai vrea din gând iasă
hai facem visul stâncă
și din lumină omului mireasă

poezie de din Remember (1977)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Costel Avrămescu

Necuvinte

Ea a (a)bătut spre mine briza a-ntrebare;
Tresărind, eu i-am răspuns a acceptare.
Ea a întins spre mine talazul ca un braț;
Eu am întins spre ea brațul ca un țărm.
Ea m-a-mbiat la gânduri nesperate
și m-a-ncercat cu descurajare
și nenumărate clipe solitare;
Eu am înfruntat-o cu tenacitate și
m-am ales cu o fărâmă de speranță
ca o măsură preventivă.
Ea m-a sedus cu libertatea fără de sfârșit
a temnițelor albastre;
Eu îi sunt dator cu o lacrimă de-nțelepciune.

Eu am devenit valul zbuciumat între malurile sale;
Paradoxal, ea, liniștea dintre malurile mele.
Eu am trecut prin ea;
Ea a trecut prin mine.
Eu simțeam cum urcă sângele meu precum fluxul;
Ea, cum mi se scurge sufletul cum refluxul.
Eu, proră de corabie
care-și face rondul de viață
în unduirea vesperalelor hore tălăzuite;
Ea, deschizătoare de orizonturi
la-ndemnul selenarelor chemări.

Sub răsfrângerea de-oglindă,
ea a rămas o lume de-nceput,
rece și atotcuprinzătoare;
Eu, cu inima înflăcărată,
veșnic îndrăgostit.

Înfiorând țărmul,
ea este același sărut funciar de creație divină;
Uitând de suferințele toate,
eu rămân țărmul
care-i dorește sărutul generator de lumină.

Poarta țărmului a rămas deschisă;
Prin ea, prezentul
– în care mai reverberează ecoul primului val –
se-afundă-n trecut.
În amurgul de nacru,
reperând hublouri crepusculare,
amintirile sortează nisipul clepsidrei
pătrunse de timpul scurs în talazuri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Curaj

Timpul s-a izbit de-o stâncă
Și-a-mprăștiat în zare
Secundele-i de argint,
Când eu șezut sub un stejar,
Beat de griji și de amar,
Priveam spre munte.

Amețitoare înălțime
Cu stânci capcane pentru zei,
Crești urlete de lup în mine!
Când scaperi pietre jos la poale,
Naști foc ce mistuie pelin,
Iar timpul plânge cu venin.

Dar Cronos nimbul își adună
Și pleacă într-o goană mare,
Nervos a șuierat prin vale:
A fost miraj!
Și-atunci și eu îmi fac curaj
Și plec spre munte.

Pe creasta cea înaltă sui
Să-mi împlinesc al meu destin,
Deasupra-i cerul cel senin
Și-n față mi-este viața,
Eu din picioare mă înclin
Și-adulmec iar speranța!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Turism

Șoseaua urcă spre Voineasa,
Iar Lotrul curge spre Brezoi...
O fată și-a pierdut cămașa
Prin fânul de curând cosit,
Și-acum, în poarta casei, s-a proptit
Să-și mai arate-o dată sânii goi
Și trupul rumenit de soare
Turiștilor înfometați
De farmecul unei idile trecătoare
În pitorescul munților Carpați...

Așa sunt toate fetele la munte...
În prima zi -
Oricare-ar fi -
Se lasă sărutate doar pe frunte...
A doua zi,
Până și cele mai ursuze
Se lasă sărutate chiar pe buze...
Iar în a treia
Sau a patra zi
Se lasă duse sub un brad
Unde se-mpiedică, mai toate,
Și leșinate-n brațe-ți cad,
Ca niște biete curci plouate...
Deși - prin munți, în fiecare vară,
La fel, turiștii urcă
Iar fetele... coboară...

Șoseaua urcă spre Voineasa
Și Lotrul curge spre Brezoi...
Iar mirele
Și cu mireasa
Din carul nou cu patru boi -
Un dar de ziua nunții lor -
Zâmbesc șireți
Și fericiți,
Că grație turiștilor
Au fost uniți
În vecii... vecilor!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

Și muntele dă poruncă

Și muntele dă poruncă:
Cine-l stăpânește încă,
se suie-n vârf de stâncă,
Să privească-n vale-adâncă,
Să vadă acolo-n luncă
Cum merg oamenii la muncă.
Pentru ei munca e sfântă.
Omul muntelui ascultă.
Tot ce vede îl încântă.
Apoi, fără de poruncă,
Coboară și el din stâncă,
Haina de pe el aruncă
Și pune mâna la muncă.
A-nțeles munca-i sfântă,
Că fără ea nu se cuvântă.
Cântă cucul jos în luncă,
De prânz oamenii mănâncă,
Și beau apă de sub stâncă.
Puțin timp apoi se culcă,
Să mai poată munci încă,
Când iar se-apucă de muncă.

poezie de (24 mai 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Camil Petrescu

Amiază de vară

Am obosit
Și-acum stăm lungiti pe căpițele de fân copt.
Bolta cerului a devenit prea vastă
Și-acoperă și hărți pe care nu le vedem,
Privim prelung,
De
Pe o coastă, pârâul de frunzișuri negre care curge-n fundul văii.
Poșta mică pe șoseaua albă,
Bate-n prafu-n loc.
Dar ajunge până sus și dincolo de noi,
Material ca o salbă,
Cu zurgălăii

În fund,
Depărtarea cu nori albi se-mbină,
În aerul molatec încălzit
Fierb mărunte ochiuri de lumină.
Lângă noi spre stânga, sau spre dreapta,
Și fără orânduială mai departe,
S-au risipit afară din livezi.
Copacii cu coroane prea puternice,
—
Subt ei e iarba verde și dulce ca răzoarele —


Și cât vezi,
Toată valea
E acum în mod firesc o carte,
În care-nfierbântat citește soarele.
Rar de tot.
Trec pe lângă noi devale.
Pe poteca din fânețe țepoase,
Țărani cu chip sărac
Și talpa piciorului crăpată
Ca o coajă aspră de copac.
Privim aiurea,
Tot mai tăcuți.
Răscolitor pătrunde-n noi miros de fragi trecuți
Și-așa cum stai culcată,
Rupând între dinți un fir de iarbă,
Ți se văd sănii albi strânși între coate.
Lumina prinde tot mai mult fiarbă
Ca un motan și-ascute acele un mărăcine
Și nu pricep
De ce te arde soarele mai mult pe ține.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetinește sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Costel Zăgan

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ține;

Și frunte lângă inimi
Și inimi lângă frunte
Noi sus vom ține gândul
Mai sus decât un munte.

Și muntele e-o treaptă
Și noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Și ochii-n rouă știu cânte.

Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând iasă
Noi știm facem visul stâncă
Și din lumină omului mireasă.

poezie de din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Noapte de noiembrie

Noapte de noiembrie, orologiu iar bate
Tresar ațipit la fereastra odăii
Ale pinului ramuri pocnesc înghețate,
De vifor ce urlă la marginea văii.

Din munte coboară pe rază de lună,
Urme de lup adâncite prin nea
În casă tăcere când codrul răsună
Din pragul de iarnă geroasă și grea.

Pe creste golașe se plimbă un astru,
În a brazilor trupuri s-ascunde
Al spațiului cosmic și veșnic sihastru,
Ce-și face culcușul în munte.

A nopții viforniță pe trupuri adună
Sărace, de toamnă golite,
Cu palme uscate și straie de brumă,
Făpturi de noiembrie-albite.

Pe sobă pisica adoarme torcând,
În casă lovește a vântului grea
Aripă de viscol cu fulgi aruncând,
Nervoasă-n fereastra albită de nea.

poezie de
Adăugat de Emil UtaleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetinește sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de
Adăugat de AlicyaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Nichita Stănescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Valentin David

Țapinarii - "Viața la munte"

Cum brazii-au coborât din munte,
Mascați abil în metri steri,
Rămân doar tufele mărunte...
Iar "Țapinarii" bieți șomeri!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragoste

Aș vrea fii un grăunte de praf
Ca cea mai slabă adiere te poată aduce...

Praf de dragoste, praf de nimic.
Praf nevăzut,
Totuși - dragoste, mereu dragoste.

Lasă-mă te țin în palma
Imponderabilă, imperceptibilă,
Lasă-mă cred ești în mine,
Ghemuită undeva, în mine.

Aș vrea fii un grăunte de praf
Ca cea mai slabă adiere te poată aduce...

Lasă-mă te fac roditoare,
Cum primavara lujerului florii,
Ca să te naști în mine,
Avuție a dragostei, belșug al dragostei,
Rod al dragostei, plin de sevă.

Te am, tu nu -
Nesfârșită absență,
Atât de aproape de neatins,
Atât de intens inefabilă.
Totuși pe locul dorului meu
Adesea găsesc alinare.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri evlavioase

dorul meu zboară peste creste de munte
se înalță spre stele în noaptea de opal
lumina iubirii să se-așeze pe frunte
ca o călauză pentru drum principal.

strălucirea lunii intră prin perdele
joc de umbre ilustrează pe pereți
scoate la suprafață visurile fidele
trăiri mirobolante ale acestei vieți.

izvorul speranțelor scoate din adâncuri
formează cascade cu murmurul duios
se aventurează prin lumea cu riscuri
în stâncă sapă cu crezul cuvios.

plin de iubire sufletul trece piscuri
sub îndrumarea sfântă a lui Isus Cristos

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Legenda râului de dor (Altruism)

Demult, un râu ce curge în aval
S-a răzgândit și s-a oprit privind spre mal.
I-a zis: - Mi-e dor de munte, foarte dor,
Aș vrea mă întorc acasă, la izvor !

Dar malul i-a răspuns: - E peste poate !
Nu poți te oprești, stai și socoate !
Nu-i vorbă doar de mine, dar arinul ?
Cum poate să suporte astfel chinul ?
Cu apa, de te-ntorci înspre izvoare,
Amarnic asuprești pe fiecare.
Moraru-și va seca pe loc uiumul,
S-or pierde pești-n mâluri cu duiumul,
Iar în livadă, fructele-or sece,
La fel și câmpul fără apă rece;
La păsăret îi vei strica hodina,
Nici rufe nu mai spală gospodina,
Iar ciurda când o fi să se adape,
Va fi doar smârc aici în loc de ape;
Adu-ți aminte scalda de plăcere
A țâncilor și-a sălciei mângâiere !
Cum poți schimbi deodată legea firii,
Pentru un moft și-n numele iubirii ?

- Of, malule, mă umpli de tristețe,
Când te gândești la propria frumusețe !
Arinul, păsăretul și morarul,
Sau salcia și ciurda, grădinarul,
S-au învoit cu mersul meu în munte
Și seceta găsit-au înfrunte,
Căci vântul le-a venit în ajutor
Și apă le aduce cu un nor.
Credeam c-ai înțeles și că îți pasă,
De dorul meu de munți și de acasă.
Așa cum vrei mereu -ți fie bine,
Gândește-te o clipă și la mine !
Căci, dac'ar fi ca mă sece dorul
Și-n munte s-ar slei de tot izvorul,
Atunci tu ai rămâne pe vecie,
O râpă îmbrăcată-n bălărie.
Iar trupul ți s-ar umple de noroaie,
Târâte de șuvoaiele de ploaie !

Atât i-a spus și a pornit agale,
Ducându-și unda lină înspre vale,
Dar și-a vestit iubirea printr-o boare
Și păstrăvi ce înoată spre izvoare.

poezie de
Adăugat de Ovidiu OanăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook