Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Balada carelor de luptă

Căruțe huruind și zăngănind,
cai fornăind și nechezând,
recruți mărșăluind, fiecare cu arc și săgeți la șold,
mame și tați, soții și copii alergând să-i vadă cum trec –
de-atâta praf nu se mai vede podul Xian-yang!
Și familiile-îmbrăcându-se-n grabă, călcând c-un fel de mânie,
blocând drumul și plângând –
ah, sunetul bocetelor se ridică drept în sus, asaltând cerul.
Și un trecător întreabă, " Ce se întâmplă?"
Binevoitor, un oștean răspunde, "Asta se întâmplă-întotdeauna.
De la vârsta de cinșpe ani unii sunt trimiși să păzească nordul țării,
iar uneori chiar la patruzeci de ani mai trudesc în vest pe fermele oștirii.
Când părăsesc satul, șoltuzul trebuie să le lege acoperământul capului;
când se întorc, albiți de ani, ei încă păzesc frontiera.
La avanposturile frontierei curge destul sânge pentru a umple un ocean,
iar visele de cucerire-ale Împăratului iubitor de război n-au luat sfârșit.
Oare el n-a auzit că în ținuturile Han, la est de munți,
sunt două sute de prefecturi, mii și mii de țărani,
unde nu cresc decât ciulini?
Chiar și-acolo unde o femeie e în stare să folosească sapa și plugul,
recoltele parniște zdrențe pe ogoarele ale hazardului.
Pentru oamenii din Qin e și mai rău; fiind buni luptători
sunt mânați de la o luptă la alta, ca niște câini sau cocoși.
Chiar dacă trebuia să vă răspund la întrebare, domnule,
poate nu e bine că mi-am exprimat și resentimentele.

Dar vorbind despre această iarnă, de exemplu,
trupele din Guanxi nu au fost încă demobilizate,
iar perceptorii îi presează pe toți să achite impozitele pe pământ –
impozite pe pământ! – de unde se presupune c-ar trebui să vină banii?
Adevăr vă spun, e o mare nenorocire-n aceste zile să crești un băiat,
e de dorit să ai în casă doar fiice;
cel puțin pe o fată o poți căsători cu vecinul,
un fiu e născut doar pentru a muri, iar trupul lui se pierde-n ierburi.
Ați văzut, domnule, țărmurile de la Kokonor?
Brazde, brazde de oase albe zac acolo, neîngropate.
Stafiile zilei de azi lăcrimează, iar stafiile zilei de ieri jelesc,
Sub cerul mohorât, cu nori de plumb, vocile lor strigă în ploaie.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Vinului meu

Cânt pentru vinul meu
din timpuri de pace,
când funcțonarii și perceptorii nu-mi bat în ușă.
Conducătorul este luminat și onest,
miniștrii lui modești și de încredere.
Respectând legea, proprietatea și regulile curtoaziei,
oamenii n-au motive să se perinde prin tribunale.

După trei ani agricoli buni și nouă ani de strâns provizii,
hambarele sunt pline ochi de grâne,
iar bătrânii nu mai trebuie să muncească.
Spicele grele, aplecate sub greutate, așteaptă culegătorii.
Pe drumuri armăsarii se întorc seara acasă,
bălegarul lor îngrașă ogoarele.

Nobilii, de la cel mai înalt rang până la cel mai mic,
iubesc oamenii obișnuiți,
răsplătind pe fiecare după meritele lui,
educându-i, așa cum educă părinții copiii.
Cei care desfid legea și-aleg drumurile fărădelegii
sunt pedepsiți cu severitatea pe care o merită;
totuși, nimeni nu râvnește la proprietatea altuia.
Închisorile sunt goale,
iar de Ziua Solstițiului nu se pronunță sentințe.

Toți ating vârsta de optzeci sau nouăzeci de ani,
și părăsesc această lume numai din pricina bătrâneții.
Compasiunea conducătorului se revarsă egal peste toate ființele.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Chip de înger

Plouă tare. Au fost și fulgere.
Au ieșit oamenii să vadă ce se petrece.
Și o liniște adâncă a cuprins strada
Când în mijlocul drumului au văzut fata.
*
-"Oare câți ani are?, copilă-mi pare"-
In ochi nimic rău n-are
Dar nu ai de unde să vezi
Că tu doar in aparențele crezi.
*
Oamenii se uită, râd si vorbesc:
-"Oare are părinți? Oare muncesc?
Că după cum îmi pare
Nici măcar săpun nu are.
Auzi tu fată: cine esti?
Ti se pare OK ne trezești?"
*
Răi sunt unii, Dumnezeu e martor
Că fata asta se spăla cu ura lor
Dar nu-i păcat tot vorbiți?
Dacă e amărâtă nu-i zâmbiți?
*
-"Fata asta are școală?
Știe unde să se spală?
Se bucură de apă caldă
Dar doar in zilele de vară?"
*
Ce e soarta de-i asa dura?
Lung e drumul plin de ura!
Din păcate asa e viața
Oamenii vad doar fața
Dar nu au văzut îndeajuns de bine
Ca fața fetei prin lacrimi iși revine.
*
Ca-ci inima-i destul de mare
Să iubească zile cu ploaie
Si sufletu-i destul de bun
nu creada-n om nebun,
Si își vadă de drum.
*
Că Dumnezeu o iubește
Iar dupa ploaie soarele-i zâmbește
Si îi usucă aripile ude
Ea zboare, sa nu aude
Mai multe vorbe grele, rele.
*
Așa fusese chip de înger pe pământ
Si după ea fusese numai vânt.
Omul nu pricepe
Că furtuna abia acum incepe.
Fata simte că le pare rău
și-au pierdut îngerul din nou.

poezie de
Adăugat de Novak ErikaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un om care caută căsătoria doar pentru a-și spori averea nu se va căsători niciodată cu o fată bună. Știe asta, dar rareori îi pasă pentru că nu are alt scop decât să-și ducă la îndeplinire planurile ambițioase. După luna de miere, casa lor se transformă într-o cafenea unde toată lumea se distrează. Soția lui devine Messalina, și Dumnezeu știe cum se nasc copiii lor, iar când au atins cele mai înalte culmi ale corupției, sunt trimiși la Londra studieze Literatura și Arta.
Copiii lor, lipsiți de învățătură morală și neîntăriți prin virtuți și exemple de cinste dobândite în casa părintească, când ajung la porțile Occidentului, cad în mâinile femeilor și junilor nesăbuiți, care îi corup și mai rău; iar când se întorc în patrie, în loc aducă cu ei focul culturii și strălucirea Europei civilizate, nu aduc decât decât vicii și atrocități, sau, dacă vreunul dintre ei reușește învețe câte ceva, această cultură intelectuală, care se instituie fără morală, produce mai mult rău decât bine pentru țara care hrănește aceste ființe la sânul ei.

în Poștașul păpușilor (decembrie 2012)
Adăugat de Jimmy Somerville - Citatepedia.RoSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian: Iată și banii șefului securității misiunii, din iunie până-n decembrie inclusiv.
Mihai: Poftim?! Cum adică banii mei, domnule director? Trebuie fie o greșeală. Eu încă nu mi-am încheiat studiile, nu lucrez, nu sunt salariat, deci, nu s-ar putea primesc bani; sunt elev.
Traian: Tocmai pentru că nu ți-ai încheiat studiile, nu primești salariu pe luna mai, iar pentru luna iunie, doar jumătate de salariu, pentru că-ți vei lua licența pe 15 iunie, iar de la acea dată se poate considera ți-ai început activitatea. Regret că ai cea mai mică sumă dintre toți, însă asta se întâmplă doar din cauză ești novice, altfel, dacă ar fi să se țină cont doar de funcțiile din cadrul echipajului, ai fi următorul după comandantul misiunii, deci, ai avea un salariu mult mai mare, nu cel mai mic dintre toți. Sper înțelegi.
Mihai: Să înțeleg?! Domnule director, e mai mult decât mi-aș fi închipuit vreodată; de fapt, fiind încă elev, nu mă așteptam primesc vreun ban și când colo, iată, un teanc întreg numai pentru mine! E o sumă la care nici n-aș fi îndrăznit visez. N-am avut niciodată atâția bani în mână.
Traian: Cum așa, băiete? Fost campion, chiar olimpic și mondial? N-ai fost plătit pentru performanțele tale sportive?
Mihai: Ah, ba da, dar nu cu sume considerabile, deși nici neglijabile nu erau. Fiind însă minor, deci, la juniori, părinții mei primeau banii. În plus, nu participam la acele competiții pentru bani, sau din vreun alt interes, după cum nici la această misiune nu particip pentru că aș urmări îmbogățirea sau altceva asemănător.
Traian: Desigur, tinere, înțelegem. Nu te-a acuzat nimeni că ai urmări vreun interes; ar fi absurd te și acuze de ceva.
Mihai: Mulțumesc, domnule.
Traian: Nu mulțumi pentru ceea ce ți se cuvine!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ella Wheeler Wilcox

Două soiuri de oameni

Astăzi există două soiuri de oameni pe pământ,
Nu mai multe, jur asta pe tot ce am mai sfânt.

Nu doar păcătosul și sfântul, pentru că, ascultați ce spun,
Cel bun e jumătate rău, iar cel rău e jumătate bun.

Nu doar săracul și bogatul, iar pentru a aprecia averea unui om
Trebuie să-i cunoști trupul și mintea, și sănătatea amintitului binom.

Nu doar cel smerit și cel mândru – pe-al vieții subțire fir
Cine se umflă-n pene nu-i decât umbra clipei, un trecător delir.

Nu doar cel fericit și cel mâhnit, pentru că zborul anilor întins
Aduce fiecăruia partea lui de zâmbete și partea lui de plâns.

Nu! Cele două soiuri de oameni, sunt – dacă nu mă crezi, verifică -
Oamenii care se sprijină și oamenii care ridică.

Oriunde vei merge pe cele șapte continente – după unii, șase,
Vei afla omenirea-i împărțită în doar aceste două clase.

Și, îndeajuns de straniu, vei mai afla, cu mirare nu puțină,
la unul care ridică sunt alți douăzeci care se sprijină.

Din care grup faci parte? Ești unul dintre cei care nu-s o piedică?
Ușurezi umerii celor suprataxați de poverile pe care zilnic le ridică

Sau ești cel care se sprijină și care lasă pe alții ducă
Și porția ta de griji, de veghe și de muncă?

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viermii...

sunt patruzeci de ani-lumină între noi
și patruzeci la fel, de întuneric
și-un sentiment de vină, ezoteric
mereu aflat în stare de război

în patruzeci de ani au încăput
obișnuite câteva evenimente
ciudate însă două sentimente
-te mai iubesc, încerc să nu te uit...

în patruzeci de ani de două ori
ne-am întâlnit, nici nu țin minte unde
țin minte doar priviri și furibunde
și scăpărând din fulgere fiori...

aștept treacă încă patruzeci de ani
și să putem ne-ntâlnim în veșnicie
că două păsări ce-au fugit din colivie
lăsând în ele viermii. Subterani...

poezie de (24 iulie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O stea ... căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul,
Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,
Din sute de idei mi-am construit giulgiul,
Iar din tristeți mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare
Când nimeni nu era pe afară,
Doar eu, o mică și neînsemnată vietate,
Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,
Am poposit apoi la fiecare stea
Și aș fi vrut să vă opresc pământul,
Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrățit în absolut cu Universul
Să născocim în doi o nouă stea,
În care să nu punem gânduri,
Iar eu să zac pe veci în ea.
*
Mi-am amintit fără vreau trecutul,
Când ți-am văzut în praf de stele chipul,
Și-n ziua când lucram un colț de stea
Am hotărât -ți vizitez ținutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore
Și zilele se preschimbaseră-n ani,
Iar eu călătorisem mii de ani
Când am ajuns văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,
Am căutat -ți văd iar chipul,
Dar fiindcă nu te-am mai găsit,
De întristare, m-am aruncat în mare.

poezie de din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile ȘerbanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Ursei

Plângând

Am revenit în satul meu natal plângând,
Unde mai am o palmă de pământ
Și o căsuță părintească nevândută,
Cu grădina plină de iarbă nepăscută...
Acolo m-am născut în urmă cu mulți ani,
Părinții mei, Dumnezeiești țărani...
Am ajuns acolo mai de dimineață,
Pe vecinii noștri nu i-am mai prins în viață,
Glasul părintesc nu-l mai ascult,
Sărmanii de ei, nu mai sunt de mult.
De aceea astăzi, sufletul mă doare,
Nu are cine să-mi pună întrebare,
Părinții nu mai sunt, acum îi port în gând,
În satul meu natal, mă întorc plângând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Diana: Mă îndoiesc dumneavoastră aveți habar despre cum ar fi să vă știți unicul fiu atât de departe, pentru o perioadă atât de lungă... Nu treceți prin ceea ce trec eu!
Eugen: Vă rog, doamnă Enka... Vă înțeleg perfect temerile; știu ce simțiți.
Diana: Nu, domnule Manea, nu știți! Nu aveți cum, nici de unde! Însă repet: Nu pot fi de acord cu această plecare a fiului meu! Mi-e imposibil accept o asemenea misiune... Nu! Băiatul meu nu va pleca! Nu rămâne decât să-i aleagă, domnule, pe alții... Mai sunt destui tineri capabili prin Institut!
Eugen: Doamnă Enka, poate nu vă dați seama că la ora actuală, Luci e cel mai bun din Institut, cel mai potrivit pentru o asemenea misiune; spun aceasta fiind sigur că nu greșesc, doar eu l-am învățat aproape tot ce știe. În plus, "Pacifis" e unica navă capabilă de un asemenea zbor. Cum credeți , dacă prin absurd, am accepta ideea neparticipării fiului dumneavoastră la misiune, el ar fi de acord ca "Pacifis", nava lui, cea la care a lucrat în ultimii ani, plece cu alții, fără el?! Cum credeți că ar suporta să-și vadă nava pilotată de alții, fără a fi și el cel puțin prezent la bord? Ar fi imposibil! "Pacifis" n-ar pleca nicăieri fără el, iar fără "Pacifis" se poate spune "adio" unei misiuni spațiale spre Proxima.
Diana: Aceste amănunte nu mă interesează, domnule profesor; n-au nici o importanță pentru mine! Nu-mi pasă câtuși de puțin dacă misiunea spre Proxima va avea sau nu loc; pentru mine, important e doar ca fiul meu rămână aici, să nu plece nicăieri!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Și avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Și dânsa era destul de tânără. Gândește-te blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Așa e, ai dreptate.
Lucian: Și uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum și nu numai că nu am un copil sau o soție, dar nici măcar o iubită sau cel puțin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărișor și-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cumințel.
Lucian: Cumințel, eu?! Glumești, nu?! Nu cunoșteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Și cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu ești.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puțin 34, dacă vom reuși ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puțin, cu siguranță, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Zodiacul

Era un fel de zodiac și el,
cu zodii multe, multe și hazlii,
de te-nchinai și nu puteai știi
în care te-ai născut, de unde vii
și unde ești în vastul carusel,

Căci nu puteai -l înțelegi defel:
avea un soi de spițe pentru ani,
cu umflături ca bâta la ciobani
sau ca turbanele la musulmani,
de îți părea anii-s toți la fel,

Iar pentru luni... cu sutele erau,
așa aia de-o știai a ta,
chiar de-o fi fost pe-acolo, nu era
sau – cine știe! – o fi fost și ea,
dar pusă printre anii ce-o-mpărțeau.

De zile nu mai spun. Ce-oți crede voi,
că mai știai, de-acolo, ziua ta?
N-o mai știai și-oricum nu mai conta
când orice-ai fi ales te bucura
și te făcea crezi ești de soi.

Ce zodii, Doamne, vesele, pe plac,
cu vești de parcă-i Raiul pe Pământ,
cu bucurii în fiece cuvânt,
doar zile fără grijă ori spăimânt,
iar eu în toate. Ăsta zodiac!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe când eram dusă, în alți ani, prin aeroporturi, în căruț, mă priveau toți; iar pentru că eram așezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existențial, acela din căruț; toți oamenii privesc de sus, te simți inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci și obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai și tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, își fereau privirile "din bun-simț" – așa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca și cum cei din fața ta și din jurul tău ar vrea te vadă și te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca și cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca și cum aș putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; și nu acum, în clipa de față.

în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.
Cesare Pavese

Sfârșitul fanteziei

Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poți simți până și o movilă de pământ este mai vie,
nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămășița unor prea multe treziri.

Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieții – înaintea pământului,
sub cerul tăcut – în așteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem și pentru a trezi încă o dată țărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se liniștește, împreună cu noi.

Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura –
dacă mâna vie s-ar simți plină de viață atingând acea mân㠖
dacă-i adevărat răceala aceea e doar răceala
pământului, înghețat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorțite-n tăcerea
zorilor de zi vor vorbi din nou. Dar mâna mea
tremură, iar din toate lucrurile care există se aseamănă c-o mână
care nu se mișcă.

Alte dăți, trezirea în zorii zilei
era o durere seacă, o lacrimă de lumină,
o eliberare. Cuvântul, meschin,
al pământului a fost vesel doar pentru un scurt moment; apoi
a muri însemna reîntoarcere acolo. Acum, trupul în așteptare
e ceea ce-a rămas după prea multe treziri; nu va reveni pe pământ.
Ele nici măcar nu pomenesc despre asta, buzele încremenite.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Meseria de a trai" de Cesare Pavese este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.90- 35.99 lei.

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac pașii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenți, sunt totul doar un gând...
Se țin într-un toiag, se îndoiesc din șale.

Sunt prea albiți de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscățivi, firavi, nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaște, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se țin firavi de mână- de au pe cin' țină-
Vorbesc șoptit și-adesea înclină cap, -asculte...
Vorbesc despre nepoți- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aștepte, c-o fată au, să vină.. ".

Și-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii și-au prevenit
vină, dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraș, cu curte și cu garaj la stradă
Și-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Mașina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se așează încet la masă, și scot album -l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au și părinții acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Și sunt tot mai slăbiți, și An Nou e departe...
Sunt împăcați cu gândul... "la toți au făcut parte"!?...
Vor fi și ei, de mâine... o poză de album...

poezie de (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Præmaturi

Când, la bătrânețe, le mor prietenii
Oamenii nu-s chiar atât de triști,
Iar asta pentru că iubirea lor pășește-un pic mai încet
Și nu poate extrage imediat din rană o durere-atât de mare;
Apoi, ei sunt fericiți fie singuri printre multele lor amintiri,
Dar asta nu pentru mult timp.

Noi suntem tineri și ne mor prietenii
Pe neașteptate, și iubirea noastră grăbită-i ruptă-n două;
Astfel c-amintirile ni-s singurele speranțe care devin neant.
Suntem abandonați și singuri, asemeni oamenilor bătrâni;
Ar trebui să fim morți,
Dar mai sunt ani și ani în care vom fi încă tineri.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îți dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca -l iubești cât e în viață
Și să-l jelești când a murit.
Șase sau șapte ani de zile
Sau poate douăzeci și doi.
Poți, prin urmare, -l crești bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face te bucuri,
Iar de va sta numai puțin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca -ți aline al tău chin.
Și nu promit va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecții multe,
Iar Eu -nvețe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Și din mulțimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poți să-i dai iubirea toată,
N-o gândești că-i în zadar,
Și n-o să mă urăști de moarte
Când o să vin îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă așa cum știi!"
Copilul tău te fericește,
Cu riscul vei suferi.
Să îl tratezi cu gingășie,
Cât se mai poate, -l iubești,
Pentru plăcerea ce ți-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulțumești.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunți cu mult curaj tristețea
Și să accepți că e așa.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O lume obosită este o lume care nu se odihnește - iar o lume care nu se odihnește este o lume zgomotoasă, condusă de tendința de mișcare a sunetului. Liniștea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe și nu se fragmentează. Liniștea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu știe asta. Liniștea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniștea rămâne în spatele sunetului și Liniștea va fi acolo și când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Liniște. Așadar, nicicând Liniștea nu poate fi absentă din existență - este singura prezență care nu are formă și care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poți vorbi Liniștea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezență Absolută. Însă, deși nu poți vorbi Liniștea, poți arăta către Liniște, chiar și prin intermediul cuvintelor. Și nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniștea nu este acolo, într-o direcție, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt și orice gând.

în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.

Politică de trei parale

Ne dăm pe mâna orișicui, iată, nu avem ce-alege,
Toți sunt o apă și-un pământ, ei n-au credință și nici lege.
Ne tot lăsăm îmbrobodiți, când vin din patru-n patru ani,
Cu vorbe mari, sforăitoare și cu discursuri de doi bani.
Promisiuni de viață bună și miere multă peste tot,
Nu au măsură la minciună prindă cât mai mulți la vot.
Iar după-aceea... noroc bun! De noi, în cot pe toți îi doare,
Prioritatea-i pentru ei s-apuce osul cel mai mare.
Se sfâșie ca niște fiare, pe viață și pe moarte-i lupta
Se folosesc de orice arme și crâncen își păzesc reduta.
Ca niște stoluri de lăcuste rod tot ce întâlnesc în cale,
În urma lor, pe trupul țării rămâne doar potop și jale,
Un biet popor încovoiat de-atâtea biruri și ponoase,
Abia mai poate respire în case mici și friguroase.
E sărăcie peste tot și deznădejdea-i tot mai mare;
La știri auzi că un biet om s-a sinucis din disperare.
Nici Dumnezeu nu te mai scapă, nici toată inchiziția
De-o să ajungi prin tribunale afla-vei ce-i justiția.
Pe-un amărât de cum l-au prins, c-un sac de boabe c-a furat -
Adio, sfânta libertate! La pușcărie l-au băgat...
Cam vreo cinci ani, ba chiar mai mult, justiția e foarte dură,
Doar legea este pentru proști, nu pentru grangurii ce fură
Și-atâtea au devalizat: uzine-ntregi, mașini, vapoare,
Pământul țării l-au furat și din păduri mii de hectare.
Ei nu acceptă că sunt hoți, voi, însă, știți cum se numesc,
Ei spun că fac " privatizare " când faptic fură cât poftesc.
Și dacă-așa,... dintr-o "eroare", un avocat "nepriceput",
Mai bagă vreunul la-nchisoare... se știe ce e de văzut:
Cum se găsește câte-un doctor, ce foarte prompt ne dovedește-
Că are-o mare suferință și închisoarea nu-i priește.
Pe loc, e pus în libertate și ne sfidează clar, pe toți.
Se-aplică legea la cei mici, ea nu e pentru marii hoți.

poezie de din Țara lui Papură-Vodă (2000)
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Necredință...

De unde atâtea stele-n frunte!?
Astăzi, nu mai există așa ceva!
Nu mai există om care vrea
Să mute muntele din loc, altundeva...
Și nici nu cred că se mai poate!

Astăzi, e totul trist și-ntunecat –
La fel ca sufletul din fiecare,
Iar dacă ți se pare mă-nșel...
Demonstrează-mi că ești mai tare:
Nu băga-n seamă al meu păcat!

Poți oare tu să-mi demonstrezi
Că m-a orbit pe deplin necredința,
Tocmai în cei ce-ar trebui să cred
Și că singur îmi scriu sentința,
Când spun că: "toți suntem perfizi"?!

Poți oare tu crezi fără vezi –
Că natura umană nu este dușmană,
Acelor lucruri de care fugim,
Acelor lucruri care, azi, ne-ndeamnă,
nu trăim ca vitele-n cirezi?!

Înțelegi oare câte mii de ani,
Avem de când ne tot auto-pedepsim...
Inconștient?! Sau încă nu te-ai prins
Că suntem sortiți să nu ne trezim,
Până nu vom fi măturați de ani?!

poezie de din Începuturi (10 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Cum să faci un milion

De zeci, de sute, mii de ani,
Se vrea răspuns la o-ntrebare:
Cinstit, corect, un sac de bani,
Cum poți să faci fără sudoare?

Cel mai ușor, cum unii zic,
Ar fi să-i faci cu o mașină(!?)
Permiteți-mi să-i contrazic:
De-i manuală, te leșină;

Alții gândesc, mai slabi de mulă,
poți să-i iei cu-n revolver....
Nici asta nu e o formulă
Pentru un om de caracter,

Atuncea cum? V-o spun chiar eu!
Sunt om cu ani de experiență,
Secretu-l vând doar pe-un leu,
(E chestie de concurență)

Poftiți la mine la biro'!
Este doar la doi pași de gară,
V-aștept oricând, fără mișto,
Chiar personal, în colț afară,

ajut, io sunt decis,
Și nu primesc bani de hârtie,
Ca semn, mă găsiți precis:
În față am... o pălărie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook