O barcă în derivă

Odată ajuns la Muntele Rece
necazurile încetează,
gândurile nu mai sunt încâlcite,
nu mai rămân agăţate te miri unde.
Scrijelesc poeme în carnea stâncii,.
acceptând totul aşa cum vine,
ca o barcă în derivă.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar acum nu ştii?

Drumul spre Hanshan e unul ciudat foarte;
Nu se văd urme de roţi, nici de copite.
Vânturile se strecoară dintr-o vâlcea în alta.
Păşunile sunt verzi şi străluceşte roua-n ele,
Iar briza oftează-n frunzele de pin.
Nici măcar acum nu ştii?
Realitatea întreabă umbra care-i drumul.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi vine o zi

Fiinţele omeneşti trăiesc în mizerie;
asemeni gândacilor dintr-un castron,
se târăsc toată ziua jur împrejurul vasului,
fără a ajunge vreodată la buza de sus a acestuia.

Chiar şi marii magiştri ai spiritului nu pot face mai mult,
deşi-şi sparg creierele cu fel de fel de planuri şi scheme.

Lunile şi anii, un râu curgând la vale:
apoi vine o zi... când te trezeşti bătrân.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şi muguri

Gândurile, de obicei
încolţesc în ferestrele
iernii, odată cu iarba
trezită de un soare plăpând
şi timid.
Apoi, gândurile
încet se-nalţă,
încep a le creşte muguri,
odată cu ale pomilor
primăvara...
Mugurii încep a gângăvi
ca nişte copilaşi,
iar gângăvitul se transformă
în chicote de bucurie,
estompând parfumul
dulce al primăverii...
Se scutură petalele...
rămân şi cresc fructele,
s-aşează gândurile...
se pârguiesc în cuptorul
încins verii.
Vine toamna,
culegem fructele şi le
savurăm aromele.
Ne reculegem gândurile...
În cele din urmă, vine iarna
şi totul intră-n amorţire,
odată cu gândurile noastre...

poezie de Ioan Friciu (17 mai 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazul vine câteodată

vino, necazule, dar vino singur!
necazul vine câteodată
cu troianul lui, iubito,
aşa cum se întâmplă să vină şi fericirile,
care vin toate deodată,
iar când vin aşa cu prea multul lor,
nu mai păstrează în ele desfătarea fericirii,
cum şi necazurile
îngrămădite unul peste altul
îşi slăbesc amărăciunea
spre capătul vieţii, nu mai condamni
şi nu mai aprobi,
te miri doar,
şi, tot ce-ţi rămâne atunci cu adevărat, iubito,
este că te-ai lăsat copleşit,
te-ai întroienit.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu simte

Cântecul unei păsări îmi pune-un nod în gât.
Mă întorc la coliba mea de paie să mă culc.

Pe ramurile cireşilor ard flori purpurii,
Pletele sălciilor flutură cu delicateţe.

Soarele dimineţii scapără printre piscuri albastre,
Nori albi sorb din iezere verzi.

Nimeni nu simte c-am părăsit lumea prăfuită
Şi c-am urcat panta de sud a Muntelui Rece.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi

Ai văzut inflorescenţele printre frunze;
spune-mi cât vor mai rămâne?
Astăzi ele tremură-n faţa mâinii care le culege;
mâine vor aştepta pe cineva să măture grădina.

Minunată-i inima strălucitoare a tinereţii,
dar, cu anii, ea îmbătrâneşte.
Nu-i lumea asemenea florilor?
Feţe îmbujorate – câtă vreme?

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fel, viaţa şi moartea...

O analogie grăitoare între viaţă şi moarte:
Comparaţi-le cu apa şi cu gheaţa.

Apa se strânge într-o îmbrăţişare intensă şi devine gheaţă,
Iar gheaţa se dispersează şi devine apă.
Orice a murit se va naşte cu siguranţă iarăşi;
Orice s-a născut se învârte şi-apoi moare.

Aşa cum gheaţa şi apa nu-şi fac reciproc nici un rău,
La fel, viaţa şi moartea, amândouă, se simt bine.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de tăcere

Apă de izvor verde-albăstruie
munte alb luminat de lună.

Înţelepciunea odihnitoare-a minţii:
privire-n gol dincolo de tăcere.

am trecut peste un pod de piatră
am lăsat în urmă tot ce mă împovăra

polonicul meu pe o creangă pic poc

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ţineţi minte celebrele fabule din secolul al 19 lea? Astăzi nu mai interesează pe nimeni aşa ceva.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele verde

Mă întrebi de ce locuiesc pe muntele verde;
Zâmbesc şi nu răspund, pentru că inima mea este lipsită de griji.
Aşa cum frunzele de piersic curg în avalul râului şi sunt duse nu se ştie unde,
Eu trăiesc într-o lume aparte – care nu se află întru totul printre oameni.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amândoi râdem

Bătrâna mea proprietăreasă
a devenit bogată acum trei sau patru ani.
Pe vremuri era mai săracă decât mine,
azi râde de mine că n-am bani.
Râde de mine c-am rămas în urmă cu plata chiriei.
Eu râd că-i va veni ceasul înaintea mea.
Amândoi râdem, fără contenire.
Proprietăreasa şi... Domnul Apusului.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină este farul

Stau împăcat singur în faţa acestor stânci
luna plină este farul cerului
zece mii de lucruri sunt reflexii
luna nu are lumină proprie
larg deschis spiritul sinelui este pur
ţine-te strâns de spaţiul gol
înţelege-i misterul subtil
priveşte luna-n acest fel
această lună este pivotul inimii.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când simţământul de "eu" încetează, aşa cum e noaptea în somnul profund, odată cu el încetează şi mintea şi implicit orice dualitate, doar inima, veşnic non-duală, rămâne.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trecut peste un pod

Trăiesc singur sub stânci semeţe
în înălţime vârtej de nori
în baracă lumină difuză
dar în mintea mea e linişte
am trecut în vis printr-o poartă de aur
spiritul meu a revenit acasă
am trecut peste un pod de piatră
am lăsat în urmă tot ce mă împovăra
polonicul meu pe o creangă pic poc

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipuri de frescă

Ne rugăm să vină moartea,
Cum ne-am dori sărutarea
Iubitei cu patos noaptea...

Când simţi stihia că te miroasă,
Te rogi de ea să fie miloasă,
Ce utopie... nu si nebunie...

Să-ţi rogi dragostea să te aline
Si când vine lângă tine...
Te răsucesti la ea cu spatele,

Nu poţi face asa ceva cu moartea...
Nu o chema aiurea... degeaba...
Onorea, cinstea ta, decade...

In moarte si după ea,
Când ea te cheamă rece...
Sărut-o fierbinte si petrece,

Odată vine, nu de mai multe ori,
Atunci vei fi acoperit in flori,
Si tu... si eu... să murim cu zâmbetul unei flori...

Tăiată si pusă in vază, pe moarte...
E mult... mult... mai frumoasă
In doină ruginită de rece coasă...

Nu suntem datori doamnei negre
Ea vine, vine si te trece...
Din lumea.. prea gri si prea rece...

Unde te va duce ca o frescă...
Poate, poate... o fi cald si verde...
Mai gri si mai rece mai poate fi?

Decât in lumea mea... ce trece...
Pe lângă mine... prea gri... prea rece...
Aidoma unor mozaicuri si fresce...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc în secolul al XX lea

Trăiesc în secolul al XX lea
şi tu eşti aici lângă mine.
Când ai adormit erai tristă.
Nu am putut face nimic pentru a schimba
asta. M-am simţit neputincios. Faţa ta
este atât de frumoasă încât nu mă pot stăpâni
să n-o descriu – dar nu pot inventa nimic
pentru a te face fericită în vreme
ce dormi.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La începutul vieţii lui duhovniceşti, omul alungă gândurile rele prin meditaţia duhovnicească, prin rugăciune şi prin lupta lui jertfelnică. După aceea vin în întregime gândurile cele bune. Mai târziu încetează şi gândurile bune şi vine iluminarea dumnezeiască.

Paisie Aghioritul în Mica filocalie (2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozia te întunecă, te înrăieşte. Devii opacă, nicio rază de lumină nu mai pătrunde din afară, nicio rază de lumină nu mai străpunge dinăuntru. Gândurile îţi intră într-o paclă rece şi deasă, pierd semnele de orientare, o apucă prin hăţişuri, înverşunându-se într-o lugubră sângerare. Privirile capătă asprimea pietrei, a stâncii unde nu bate niciodată soarele, devii surdă, intratabilă.

Dumitru Popescu în Cenuşa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăsta-i secolul

Toţi am observat azi cum că
Ăsta-i secolul pervers,
N-avem chef de chef nici muncă,
Totul e redus la sex.

epigramă de Vasile Iuşan din Dacă vrei să scapi de stres (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o escaladare obositoare şi grea, am ajuns la "Zona Morţii", aşa cum se numeşte pentru că este la o altitudine de peste 7000 de metri, unde nu există suficient oxigen. După înălţimea asta, muntele te ucide. Eram împărţiţi în patru grupuri mici. Trei oameni din grupul meu au abandonat şi s-au întors la tabară, jos. Ar fi trebuit să mă duc şi eu cu ei. Rob, ghidul, era cu mine şi voia să urce, dar eu nu mai vedeam bine, mi-a zis să mă opresc şi dacă în jumătate de oră nu îmi revin, să îl aştept. Când am văzut că nu mai vine, am început să mă tem.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!