Umpleţi paharele

Hai, umpleţi paharele şi uitaţi de ideologii şi de trecut
Sau lăsaţi-le-înţelepţilor, supuşilor raţiunii – mai mereu ridicoli;
Acest moment al vieţii noastre-i mult prea scurt
Pentru-a fi îmbâcsit de colbul galben ridicat de şcoli.

Paharul tău poate fi mov, iar al meu albăstrui-cicoare,
Dar de vreme ce-ambele-s umplute cu acelaşi vin,
Prostul care-argumentează-n vreun fel diferenţa de culoare,
Nu merită confortul adus în suflete de-acest dar divin.

Cum aş putea-întreba bravul ostaş, care luptă lângă mine
Pentru umanitate, dacă-i este crezul luminat de-acelaşi felinar?
Ar trebui să renunţ la un prieten onest, cu care mă-înţeleg bine,
Fiindcă el nu-îngenunchează-n faţa aceluiaşi altar?

Ar trebui să-mi azvârl iubita eretică din a sufletului arcă?
Să caut în altă parte un sărut cu o mai ortodoxă-învelitoare?
Nu, mai degrabă piară inimile şi legile care-încearcă
Să-înghesuie-adevărul sau iubirea în astfel de tipare!

poezie de Thomas Moore, 1779- 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice abandon, părăsire şi trădare este un cadou pe care îl primeşti şi care are la bază acelaşi mesaj: Eu, cel care te părăsesc/abandonez/trădez nu îţi mai pot fi de folos în drumul tău de evoluţie şi acum te opresc mai degrabă decât să te propulsez, te sabotez în loc să îţi amplific puterea. De aceea voi pleca, însă nu ştiu să o spun sau să o fac mai frumos decât înţeleg în acest moment al existenţei mele. Ştiu doar că într-un fel sau altul misiunea mea cu tine în acest moment al vieţii e gata şi există forţe mai mari decât mine, nevăzute şi implacabile, care mă împing să plec. Poate vei percepe experienţa ca fiind dură, urâtă, plină de suferinţă sau poate vei trece uşor peste ea. Mesajul e acelaşi: mă dau la o parte din calea ta pentru că nu mai îţi pot fi de folos. Mergi înainte pentru că ţi-e deschisă calea pentru a trece pe următoarea treaptă a evoluţiei tale.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice femeie

Orice femeie ar trebui să aibă
Destui bani, ca să se poată muta...
Să îsi închirieze un loc al ei, chiar dacă
Nu vrea să facă asta niciodată
Sau nu are nevoie...
Ceva perfect cu care să se îmbrace dacă un angajator sau
Iubitul visurilor ei i-ar spune că trebuie să se întâlnească într-o oră...

Orice femeie ar trebui să aibă
O tinerete pe care va fi multumită să o lase în urmă...
Un trecut savuros, pe care să îl povestească
La bătrânete...

Orice femeie ar trebui să aibă
Un set de surubelnite, o masină de găurit si un sutien negru, din dantelă...
Un prieten care o face mereu să râdă
Si unul care o lasă să plângă...

Orice femeie ar trebui să aibă
O piesă buna de mobilier pe care nu a avut-o nimeni din familia ei...
8 farfurii care să fie la fel,
Pahare de vin si o retetă care îi va face
pe oaspetii ei să se simtă mândri...
Sentimentul de control asupra destinului său...

Orice femeie ar trebui să stie
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăsi,
Cum să renunte la un job,
Să se despartă de un iubit
Si să îsi confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult...
Si când e timpul să plece...

Orice femeie ar trebui să stie
Că nu îsi poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea soldurilor,
Sau natura părintilor săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă...
Dar acum, s-a sfârsit...

Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire...
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta...

Orice femeie ar trebui să stie
În cine poate să aibă încredere,
Si în cine să nu aibă
Dar si de ce ar trebui să îsi asume responsabilitatea...

Orice femeie ar trebui să stie
Spre ce se îndreaptă...
Poate fi masă de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure...
Si când sufletul ei are nevoie de alinare...

Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce poate si ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi...
O lună...
Un an..."

poezie de Pamela Redmond Satran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest ultim trandafir înflorit

Acest ultim trandafir înflorit al verii
E-o candelă-n amurg lângă icoană,
Toţi foştii lui companioni
Zac seceraţi deja de toamnă;

El n-are rude prin apropiere
Cărora-n aerul sticlos şi-nfrigurat
Să le-arate pojarul petalelor de foc
Sau să schimbe-un oftat c-un alt oftat!

O, nu, nu te voi părăsi singurel aici,
Atârnat de-un lujer şi uitat de fluturi –
De vreme ce toţi cei frumoşi au aţipit,
Mergi şi dormi şi tu cu ei alături.

De-aceea-ţi scutur încetişor corola
Pe lutul în care zac morţi acum
Bunii tăi prieteni de-astă vară,
Văduviţi de culoare şi parfum.

Curând îmi voi urma şi eu amicii
În noaptea-n care e absentă luna,
Căci, iată, din coroanele Iubirii
Mărgăritarele cad una câte una!

Când inimile loiale zac uscate
Şi cele dragi de mult nu mai există,
Oh! Cine-ar mai vrea să locuiască
De unul singur în această lume tristă?!

poezie de Thomas Moore, 1779- 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navighează, navighează...

Navighează, navighează, velier neînfricat –
Acolo unde-adie întotdeauna vânturile bune,
N-ai cum ajunge-ntr-un loc mai trist şi mai întunecat
Decât locul de unde ai ridicat velele şi-ai plecat în lume.

Fiecare val, în trecere, parc-ar vrea să spună, "Hei,
Deşi poate moartea sub zâmbetele noastre se aţine,
Suntem mai puţin reci, mai puţin ipocrite decât cei
Al căror surâs ucigând speranţa, te-au ucis pe tine."

Navighează, navighează pe mări nemărginite – tenace
Pe vreme bună sau pe vreme rea – navighează neîncetat:
Ce mai furtunoasă mare e un loc de tihnă şi de pace
Pentru cel care lasă-n urmă asemenea inimi pe uscat.

Sau – dacă vei întâlni un ţinut nelocuit, un litoral
Unde, cu inima lui făţarnică, n-a călcat niciodata omul,
Unde niciun sperjur n-a pus piciorul – trage, velier, la mal;
Însă până atunci ţine departe de ancoră nostromul!

poezie de Thomas Moore, 1779 - 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am nicidecum intenţia de a expune aici doctrina din Tratatul despre revoluţiile (sau mai degrabă "transmigrările") sufletelor, fiindcă, la drept vorbind, nu cred că am priceput-o prea bine nici eu. Cel mult, e vorba, în ultimă instanţă, despre copularea Celui Drept, care scoate un suflet din mijlocul "cochiliilor" (sau "cojilor": qelipoth) ca să-l aducă pe lume; la moartea omului, acest suflet e mântuit. Dar va trebui aşteptat mult până la sfârşitul lumii, care va avea loc atunci când toate sufletele poporului ales vor fi mântuite, fiindcă, în principiu, numărul total de suflete este cuprins între aceste două cifre fabuloase care sunt şase sute de mii la puterea şase sute treisprezece şi şase sute de mii la puterea şase sute de mii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde ştii ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe faţa ta, amice! Da, eu şi cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând să învăţăm să dansăm şi apoi ea mă învaţă trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele şi bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaştem, prima care ţi-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu şi Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... aşa că de ce mai purtăm discuţia asta? Înţelegi ce vreau să spun? Eşti acelaşi tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveţi nevoie să fiţi separaţi.
Dawson: Mda, trebuie să mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că...
Pacey: Că ce? Că şi ea o să-şi continue viaţa... sau poate că nu ţi-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, aşa faci mereu, vorbeşti şi iar vorbeşti şi nu te asculţi. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este aşa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu ştii despre ce vorbeşti.
Pacey (râde şi se întoarce şi arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiţă, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, şi când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O să... o să accept totul aşa cum o să fie.
Pacey: O să accepţi totul aşa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ţi dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun şi nu o să-ţi ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea şi o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru că toată analiza asta a vieţii mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea iniţială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce şi pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul,
să nu mai zic de poftă! —
Dar, din păcate, tu
nu ai deloc habar
Că-n inimă şi suflet
ţi-am ridicat altar,
Unde mereu mă rog,
să mi te am, în faptă!

Râvnesc ca un nebun
la tot ceea ce-nsemni,
Dar ce păcat că teama
mă ţine la distanţă.
De câte ori n-am vrut
să-ţi spun totul în faţă,
Să fac să se grăbească
acele rugăciuni...

Îmi pare un blestem,
nu pot să nu mă tem,
Că ai putea să-mi spui:
"Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva,
îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu
mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă,
parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă,
în suflet mi-ai pătruns!
Acum, mai port şi grija
cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea
nu-l poate ţine-ascuns.

Şi nu e de mirare,
ar fi cu mult mai rău
Să se întâmple astfel,
să pleci din visul meu,
Să ştiu că tu şi eu,
tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putinţă.
Singur mi-aş fi călău.

E visul prea frumos,
pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el
speranţe investesc.
Atâţia ani de când
din el, mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn
de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni,
care să mă-nţeleagă,
Să-mi înţeleagă lupta
şi cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubeşti,
fără să poţi avea
În faţa neputinţei
nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito...
Divinizez iubirea
Şi tocmai de aceea,
n-aş vrea s-o risipesc:
Pentru că ştiu ce am,
în dar să-ţi dăruiesc!
N-aş vrea să-mi irosesc,
zadarnic nemurirea.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul,
Moartea, într-o noapte,
A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc
În Eternitate.

Am călătorit la pas – nu se grăbea de loc,
Iar eu am renunţat, din empatie,
La munca mea şi la răgazul zilnic,
Spre-a fi-n acord cu-a ei curtoazie.

Am trecut de şcoală, unde, în aprigi,
Competiţii se-încordau copii;
Am trecut de lanurile-aurii,
Am trecut de-apusul soarelui.

Sau, mai degrabă, ea ne-a trecut pe noi;
Cu roua, am început să simt un fel de frig în oase,
Rochia mea era mult prea subţire,
Acoperământ, doar şalul de mătase.

Ne-am oprit lângă o casă care părea
Mai mult un fel de bordei ;
Acoperişul cu greu se distingea,
Iar cornişa, iarbă-amestecată-n vălătuci de hlei.

Şi, de-atunci, aceste secole – şi, totuşi, fiecare
Părând mai scurt decât ziua-aceea, lungă foarte,
Când am dedus că, de fapt, telegarii
Se îndreptau spre Eternitate.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii promise

Ţi-aş da, iubito, de-ai să-mi dai
Ofrandă, dulcele sărut,
Soarele-amiezii, al nopţii crai,
Ţi-aş da dac-aş putea, mai mult...
Privirea mea ţi-ar fi altar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Însă te rog să-mi laşi în dar
Al florilor, de tei, parfum.

Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai
Sufletul tău şi inima,
Sărutul cast, un colţ de rai...
Ţi-aş da iubito viaţa mea!
Dar timpul tău e trecător,
Izvor de vis şi vis de stea,
Va ninge floare de cais
De-acum, peste iubirea mea.

Ofrandă dulcele sărut
Să-l port în gând, ca talisman,
Să te iubesc mai mult, mai mult!
O veşnicie să te am...
Să fi cu mine zi de zi,
O viaţă să te pot avea,
O viaţă să te pot iubi
Şi să te pot îmbrăţişa.

Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Să strălucească-n părul tău,
Mireasmă nopţilor de mai...
Vreau să te strâng la pieptul meu!
În zbor un puf de păpădii
Şi glas de susur de izvor,
Te chem iubito-n orice zi...
De dorul tău poate-am să mor!

Ţi-aş da, dac-am să pot, mai mult
Cerul întreg, pământul tot.
Iubirea-n mine s-a născut
De dorul tău, de-acum, socot.
În fluturi mă vei înălţa,
Mă vei zidi în stânci de vis,
Nici verbe nu vei mai avea,
Dar vezi, eu prea puţin ţi-am scris.

Privirea mea ţi-ar fi altar
De ne-am uni prin jurământ...
Vulcani pe coapsele de jar
Vom fii, în timpuri erupând.
Mireasă, sângeri voi purta
Pe braţele-mi rănite-acum,
Căci nu te pot îmbrăţişa.
Arată-mi al iubirii drum!

Genunchiul am să-mi plec acum...
Dă-mi braţul tău şi să pornim
Noi doi, doar noi, pe-al vieţii drum.
Sincer, etern să ne iubim!
Tu pură rochie de nea,
Sub voaluri fine de mătasă
Vreau să te-ntorci, iubita mea,
Căci îmi doresc să fii mireasă.

Însă te rog să-mi laşi în dar
Iubirea ta! Am să-ţi slujesc
În faţa sfântului altar,
Cu tine-alături să pornesc,
Promit. Şi toată viaţa mea
Va fi un râu e flori de tei,
Dar dă-mi, oh, dă-i iubirea ta
Şi hai cu mine dacă vrei!

Al florilor, de tei, parfum,
Sub ochi brumaţi, într-un târziu,
Când voi pleca pe-al morţii drum,
Când rătăcind, n-am să mai fiu,
Decât o umbră-n gândul tău
Oh, risipindu-se cu greu,
Eu tot te voi iubi mereu,
Izvor a sufletului meu!

Al florilor, de tei, parfum...
Însă te rog să-mi laşi în dar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Privirea mea ţi-ar fi altar.
Ţi-aş da, dac-aş putea, mai mult,
Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Ofrandă, dulcele sărut
Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pahar (extras)

Demult, când gândul se năştea abia,
A trăit Thales din Milet:
Se spune că el întrezărea
Adevăruri vaste pe care alţi muritori nu le puteau vedea;
Atunci a fost primul moment
Când s-a-înţeles fără niciun dubiu, evident,
Că toate-au fost făcute pentru om şi bunăstarea sa.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin: nu vă fie teamă nici
De viitor şi nici de gândurile care, căzând, fac plici!"

În centrul cerului: pământul înţepenit şi plat!
Dar asta numai până când a venit şi,-n fine,
A pus lucrurile la punct cum se cuvine,
Cu vână tare şi glas puternic,
Un înţelept numit Copernic.
Tropăim, susţinea el,
Pe-un glob mititel
Care se-învârte-n jurul soarelui – neîndoielnic.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

Şi-aflaţi că-acest pământ, terenul nostru de hârjoană,
Nu-i cea mai formidabilă minge de pe cer,
Cel mai grozav şi cel mai cel,
Ci doar un fleacuşteţ, mărunt ca o castană:
Şi pe niciunul dintre oamenii atât de plini de ei
Din mulţimea de pigmei
Nu-l aşteapă-n final o soartă mai de seamă.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

A mai apărut un tip, Hume, el zicea
Că-i fals tot ce pretinde metafizica,
El credea-n doar în fapte şi-n dovezi,
Nu-n miracole – cerea să demonstrezi, apoi să crezi:
"Mai bine-ar fi să iei aminte
Că ochiul înşeală, ochiul minte
Mai dihai decât cărţile sfinte."

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

După-asta, altul, Darwin, vine c-o teorie aiuritoare
(Deşi, în felul lui, mai pe ciupite,
N-o spune clar, ci pe-ocolite):
Suntem cu toţi nişte fiinţe târâtoare.
Oamenii şi maimuţele nătânge
Sunt fraţi de sânge,
Rude cu reptila care colac-colac se strânge.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

După ce filozofii au spus ce-au avut de spus,
Doctorul Cheyne, deşi un bun creştin,
A afirmat, nici mai mult, nici mai puţin,
Că o fecioară nu poate naşte-un prunc, este exclus.
" Asemenea basm neconvingător
Nu-i credinţei noastre de niciun ajutor, "
Adăugând "Un neadevăr bine cunoscut, însă impus."

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

Mai ieri a venit Einstein c-un concept care
Multora nu le este limpede încă
În conceptualitatea lui adâncă –
Cum că n-ar exista timp, nici spaţiu, nici mişcare,
Nici târziu şi nici devreme,
Nici pătrat, nici linii drepte cum sunt descrise-n teoreme,
Ci doar un fel de-ocean abstract, curbat, lipsit de justificare.

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

*Medicul George Cheyne, 1672-1743, o vreme prietenul lui Newton, nu credea că actuala stare a lumii şi a lucrurilor a fost sau va fi va fi întotdeauna, pentru eternitate, aceeaşi, el afirma că atunci când un lucru depinde de un alt lucru, într-o relaţie de cauzalitate, asta înseamnă că " primul lucru există şi că este posibil să existe şi-al doilea lucru; înlăturaţi soarele şi nu vor mai exista fructe, luaţi luna de pe cer şi mările vor încremeni..."

poezie clasică de Thomas Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regizorul scrie o carte sau pictează un tablou cu anumite culori pe care le pui tu la dispoziţie, cu un text pe care îl scrii şi tu. El alege o parte din lucrurile pe care tu le faci şi le încheagă într-un fel, dar nu e datoria lui să te înveţe. El spune "dă-mi roşu!" şi tu te chinui să produci nişte roşu, sau zice "mai adu galben!" şi tu te chinui să fabrici puţin galben, după care le combină şi pictează cu ele. Asta dacă e să fiu aşa, foarte plastic, dar nu poate el să facă galben în locul tău.

citat din Şerban Pavlu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă deci există un principiu practic suveran şi, în ce priveşte voinţa omenească, dacă există un imperativ categoric, el trebuie să fie un astfel de principiu încât din reprezentarea a ceea ce este în mod necesar scop pentru oricine, fiindcă este scop în sine, să constituie un principiu obiectiv al voinţei, prin urmare care poate servi ca lege practică universală. Fundamentul acestui principiu este: natura raţională există ca scop în sine. Astfel îşi reprezintă omul în mod necesar propria lui existenţă şi în acest sens el este un principiu subiectiv al acţiunilor omeneşti. Dar la fel îşi reprezintă şi orice altă fiinţă raţională existenţa ei în virtutea aceluiaşi principiu raţional care este valabil şi pentru mine; deci el este în acelaşi timp un principiu obiectiv, din care, ca dintr-un principiu practic suveran, trebuie să poată fi deduse toate legile voinţei. Imperativul practic va fi deci următorul: acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop, iar niciodată ca mijloc.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exagerându-şi puţin suferinţa, el va lăsa să-i scape în cele din urmă mesajul fals, în vreme ce acela adevărat va rămâne pentru totdeauna protejat, până când destinatarul îl va elibera. (Dacă alergătorul e prea cunoscut şi riscă să fie interceptat în orice clipă de nişte adversari dibaci, tehnica este mai complicată, fiindcă şi mesagerul este mult mai expus; astfel, i se încredinţează o scrisoare secretă pe care răpitorii săi s-o dibuiască fără prea mare greutate; dar, fiindcă totuşi îl vor supune la cazne şi se vor aştepta ca primul mesaj să nu fie cel adevărat, alergătorul va fi memorat mai multe texte pe care le va comunica pe măsură ce torturile vor deveni mai chinuitoare; arareori se întâmplă, dar lucrul nu este nicidecum imposibil, ca un alergător să fie omorât în timpul misiunii). Presupunând acum că destinatarul nu mai există sau că e plecat pe undeva, alergătorul îi va răspunde unui prim şi, eventual, unui al doilea înlocuitor al lui. În cazul când toţi destinatarii ar fi absenţi, alergătorul ar trebui să se întoarcă la trimiţător (sau la unul din cei doi înlocuitori ai lui), care-l poate elibera de sarcină. Posibilitatea însă ca atât destinatarii cât şi trimiţătorii să dispară fără urmă n-a fost niciodată prevăzută; în acest caz, alergătorul ar trebui, în principiu, să continue să alerge în căutarea lor o veşnicie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat oare?

Am oare prea multi ani sa mai fiu visator?
Nu mai sper in iubiri ce tin la infinit,
Am cautat o fata si nu imi e usor,
S-accept ca niciodata nimic n-am izbavit.

As vrea sa simt ca viata este mai mult de-atat,
Toti cei din jurul meu sunt prinsi in realitate,
Eu doar o folosesc, mai mult mi-ar sta in gat,
Si noaptea-n al meu vis, mi le-mplinesc pe toate.

Ori am citit prea multe, ori poate prea putine,
Dar tot ce e in jur, gunoi intins pe sange,
Nu pot sa ma simt parte acestei lumi straine,
Adesea cer mai mult pana si de la mine.

Vreau femeia din vis, nu vreau o impostoare,
Curata, iubitoare, un partener pe viata,
Nu mai vreau trecatori ce se sterg pe picioare,
Ori este ea ori ba... Atat! nu mai fac fata.

Mereu am fost mintit, mereu si inselat,
Acum cica regreta, asa o fi dar lasa,
Nu caut impacare, nu vreau ce am lasat,
Un suflet nou si bland as vrea sa am in casa.

Sa stiu ca ochii ei ma cauta pe mine,
Nu vreau sa fiu optiune, mai bine ma lipsesc,
A trecut ceva vreme, sunt singur dar sunt bine,
Insa cat voi mai fi, de n-am sa mai iubesc?

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă.
Abia de mai simt,
abia de mai văd
ploaia.
Plouă.
Şi-o oboseală necruţătoare
tot mai mult mă cuprinde.
Ploaia de tine,
oboseala la gândul tău,
tristeţea din mine,
mă face să nu mai simt
ploaia de afară.
Plouă în mine
şi mă întreb în gând
cum de nu mă inund?
Şi plouă,
şi-n mine, şi-afară
şi mă-ntreb în sinea mea
dac-o să am o arcă
pentru sufletul meu?
Şi cine va fi un alt NOE
cu o altă arcă,
în care să intre
şi corabia mea?
Stătuse
Ş- a ‘nceput din nou.
Cât o să plouă?
Încerc să mai simt
Somnul din mine,
pe care ploaia mi-l aducea.
Plouă. Ce bine!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la Drept Divin (pentru Isus...)

m-am întrebat de mii de ori, de mă iubeai la infinit,
dacă mă chemi, sau mă ignori, dacă iubirea i-a sfârşit.
cum Te aud, mă întrebam... şi cum ştiam mereu ce vine...
mii de-ntrebări poveri căram, dorind răspunsuri de la Tine.

m-am întrebat "de ce" adesea... şi rămânea mai mult secret...
deşi, mi se dusese vestea, că sunt un suflet mult discret.
cum auzeam îndemnul Tău... toată mă frământam în perne...
mi-era şi bine, dar şi rău... fiind atentă mult la semne!

m-am întrebat de ironie... de ce o foloseşti prea des...
şi am găsit melancolodie, în descifrări ce nu au sens.
mă uit în sus... Îţi caut faţa... un semn divin de ai să-mi dai...
şi poate aşa, schimbăm prefaţa... dintr-un destin ce adorai...

ce-am scris a fost mai mult de Tine... acum să spun şi ce-am trăit...
chemări şi-atingeri... doar suspine... dar mult am dat din ce-am primit.
cum este oare a Ta iubire... de atât doare şi umbreşte...
la duh ce caută împlinire... şi mântuirea şi-o doreşte...?

fost-am copil şi mi-ai vorbit... de la-nceputuri m-ai chemat...
atât de mult Tu m-ai dorit... nu m-ai lăsat, n-ai renunţat!
m-am întrebat de mii de ori... de ce iubirea Ta mă arde...
mă-mpotriveam să nu m-adori... dar mă trăgeai sus, spre arcade.

este atât de complicat... să povestesc despre noi doi...
să schimb din frază un predicat... sau să conjug verbul la oi...!
e mult prea vast şi ireal... faptul că noi vorbim la fel...
că mă-nţelegi şi-mi dai ce ai... şi mă iubeşti cum sunt: rebel!

este cu-atât mai complicat, să crezi ce nimeni nu-nţelege...
sau să explic ce am aflat... legea din inimă şi Rege!
şi imposibil de crezut, că noi suntem de la-nceputuri...
aceiaşi toţi, ce-am tot avut... lecţii prin repetate cicluri.

că totul este doar ce-a fost... şi numai faţa-i e schimbată...
că-i adevăr, cu un mare rost... când conştiinţa nu-i ratată!
şi totul este mult mai mare... gigantic, profund şi colosal...
în existenţa noastră-n floare... ce se tot chinuie spre mal.

dar întrebările există... ca şi răspunsuri, care vin...
când mintea nu îţi stă înfiptă... şi-ai căpătat Dreptul Divin!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condica de prezenţă

Când ma doare dorul, scriu...
Nu ştiu ce altceva aş putea face,
Ma gândesc cum ar fi putut să fie,
Sau cum mi-aş fi dorit cu adevărat...

Mă caut pe mine neîncetat,
Fac asta cam de când mă ştiu,
Încerc să-mi găsesc calea,
Să mă aşez pe drumul meu.

Pe lângă mine mai eşti şi tu,
Prezenţa care mă înconjoară,
Care mă tulbură şi mă împinge,
Mereu înainte, dar nu ştiu unde...

Nu este despre credinţă,
Nici despre dragoste,
Este despre nevoia de tine, de mine, de noi,
De două suflete ce se caută neîncetat.

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Aşa-i mult mai bine. Mă bucur, Lucian, pentru decizia înţeleaptă pe care ai luat-o la timp. E bine că ştii să te descurci în asemenea situaţii, că ai o anumită autoritate asupra lor, deşi n-aş fi crezut, după felul în care te porţi de obicei cu colegii tăi...
Lucian: Sigur, Nick... Prieten, prieten; coleg, coleg; dar în cazurile de strictă necesitate, sunt totuşi comandantul lor, iar ei trebuie să înţeleagă acest lucru şi să-mi dea ascultare, atunci când e nevoie.
Nick: Bine, Lucian. Perfect! Iar când ne vom întoarce la nava voastră, vă veţi lăsa cu toţii armele pe care le aveţi acolo; toate armele... Şi nu le veţi mai lua niciodată asupra voastră, pentru că aici, pe această planetă, nu veţi avea niciodată nevoie de ele, nici în oraş, nici în pădure, nici în altă parte. Trebuie să înţelegeţi acest lucru, vă rog!
Lucian: Desigur, Nick. Regret cele întâmplate şi-mi cer scuze în numele meu şi al colegilor mei. Promit că nu se va mai repeta. Te ascultăm şi ne supunem condiţiilor tale.
Nick: În regulă, Lucian. Aşa este, într-adevăr, mult mai bine! Iar colegii tăi ar trebui să-ţi mulţumească şi să înţeleagă că după acest mic incident, numai datorită ţie rămânem în continuare prieteni.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!