Noroc

Ce-ai adus acasă, corăbiere, de peste mări, ce tezaur,
Câte cufere pline cu fildeş alb şi cu aur?

Când, flăcău, am plecat pe mare n-aveam niciun bănuţ,
Tot ce-aveam era un briceag nou-nouţ.

Am cutreierat lumea ani cincizeci şi trei
Şi-am fost pe ţărmuri cu aur şi fildeş cât vrei:

Acum la capătul unei vieţi norocoase, vechiul briceag
E tot avutul meu, şi-l păstrez în buzunar cu drag.

poezie de Wilfrid Wilson Gibson, 1878-1962 din 25 Iunie - Ziua Internaţională a Navigatorului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

A plecat.
Nu înţeleg.
Ştiu doar că s-a întors şi-a plecat,
Şi-a fluturat cu mâna...

În ochii lui tineri a licărit rază timidă de glorie,
Iar eu am fost orbit o clipă de strălucirea asfinţitului –
Şi el a plecat.

poezie de Wilfrid Wilson Gibson,1878 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gluma

Tocmai ne spunea un banc
Acolo unde stăteam, în groapa imundă –
Şi trebuia să imite giumbuşlucul unui saltibanc,
Şi-a ridicat capul din tranşee-o secundă
Să facă-un gest anume,
Chicotind. Dar chiar atunci, bang,
A răsunat împuşcătura...
Dumnezeu ştie când voi auzi restul acelei glume.

poezie de Wilfrid Wilson Gibson,1878 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea Barbarei

Ştefane, Ştefane, trezeşte-te! E cineva la poartă.
Repede, repede la fereastră... Of, vino-încoace-odată!
Se-aude cum se deschide uşa de la intrare.
Ai uitat să tragi zăvorul înainte de-a merge la culcare?

Ascultă, paşi pe trepte – nu, acum chiar pe holul din faţă,
Se deschide uşa camerei, parcă se vede-o mogâldeaţă...
Trezeşte-te, Ştefane! Cine-i acolo? Toate merg în răspar!
Simt că-mi îmi trece-un stol de lilieci prin păr...

Visezi? Hai, ridică-te-n capul oaselor, sus, înalt şi drept!
Mi-i frică: Cred că o să-mi sară inima din piept!
Niciodată n-ai dormit atât de-adânc, ce se petrece?
O, iubitule, oare de ce ţi-e mâna-atât de rece?

poezie de Wilfrid Wilson Gibson,1878 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta vreu, dragul meu

Iubeşti scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună graţioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?

­Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută
Cu fluturii râzători?

­Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetişor?

Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?

­Ah! Când aurul suspină
În punguţa plină, plină,
C-o cântare metalină!

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzând?

­Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Iubeşti poate alba zare
Ce-o săgeată mândrul soare
Peste câmpul înflorind?

­Ah! Când aurul dulce sună
În punguţa mea nebună
Nu-mi mai trebe alba lună!

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti patria-ţi măreaţă
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei faţă
Se deseamnă-un viitor?

­Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate visul mare, mare
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei popor?

Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!

Asta vreu,
Dragul meu!

poezie celebră de Mihai Eminescu din Umoristul (11 octombrie 1866)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turn de fildeş

Turn de fildeş
Turn inalt
Ce ascunzi inchis
De fapt?
Turn de fildeş
cu zăbrele
M-ai ademenit
Cu miere
Intr-o vara
Dezbrăcată
De principii
Şi morală
Tu-mi eşti astăzi
Dulce.. amară
Amintirea
Dintr-o vară.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om a văzut o minge de aur pe cer

Un om a văzut o minge de aur pe cer;
A urcat după ea
Şi, într-un final, a atins-o –
Era de argilă.

Acum vine partea stranie a lucrurilor:
Când omul a ajuns pe pământ
Şi a privit din nou,
Iată, acolo era o minge de aur.

Acum vine partea stranie a lucrurilor:
Era o minge de aur.
Da, în numele cerului, era o minge de aur.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La aniversare

Cincizeci de ani au trecut
De când alături de tine,
O viaţă-ntreagă-am petrecut
Şi m-am simţit foarte bine.

Astăzi, la nunta de aur,
Trandafirii albi ţi-i dăruiesc.
Aş vrea să fiu un meşter faur
Şi visele să-ţi împlinesc.

Ştiu cât de mult tu ţi-ai dorit
Să ai în viaţă multă sănătate.
Cât am putut m-am străduit.
Mai mult, zău că nu se poate.

Asta nu ţine de mine.
Ea vine de la Dumnezeu.
Dacă-i rău sau dacă-i bine,
Nu-mi permit să judec eu.

De-a lungul vieţii am trăit
Împreună multe bucurii.
Cât am putut ne-am tot ferit
De-ale lumii neghiobii.

Astăzi, la aniversare
Te sărut dulce pe frunte.
Ai fost şi eşti femeia care
Merită flori multe, multe.

Din inimă ţi le dăruiesc.
Şi-ţi mai fac un legământ:
Cât voi trăi, eu te iubesc!
Acesta-mi e cuvântul sfânt.

Cu drag te-mbrăţişez pe tine,
Din suflet vreau să-ţi mulţumesc.
Ai trăit cincizeci de ani cu mine,
Încă cincizeci de ani îţi mai doresc!

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare cincizeci de ani de la prima căsătorie tot nuntă de aur se cheamă?

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur

Păpădii aurii
Risipite pe câmpii

Mâţişori de răchiţi
Tot în aur înfloriţi

Şi narcise parfumate
Tot în aur par scăldate

Iar din ouă, negreşit,
Pui de aur au ieşit.

poezie pentru copii de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţie la o verighetă foarte lată

Credeam că micul tău tezaur
E-un semn de mari cucernicii,
Nu c-ai unit tot ce-a fost aur
Din cele trei căsătorii!

epigramă de Gheorghe Buliga din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au românii, au r...

Sunt parte de-un popor ce e plin de ambiţii,
Fiind gata-n orice clipă să asculte orice "graur"
Ce-i gâdilă urechi de-i sprijină petiţii
Să-l umple la refuz, de-averi... c-un ban de aur!?

Şi casele, poporu-mi, le face prin vâlcele,
Plângându-se apoi că după ploaie-s plaur,
Iar balega cu lut 'n pereţi de gard, ulcele
Cu smalţ sărit... vrea-n schimb, tot poleit în aur?!

Şi-i mult, de la un timp, poporul meu mai negru;
Căci nu e democratic, azi, să te dai la "maur"!
Mai mult, să-l protejezi, să-l numeşti rom... integru
Şi pe chitanţe false să-l îmbraci tot în aur?!

Şi de ales e bun; poporul meu numeşte
Cu capul în găleţi, făină în ochi, centaur,
Pe-orice necunoscut ce minţile-i vopseşte...
Şi-l călăreşte apoi spre-un viitor de... aur?!?

Poporul meu munceşte, sau ar munci de este,
Că-i bun să lege sârme, să facă gropi; e faur
Să fure unu pe-altul de-n viaţă izbuteşte
Să aibe un post; oricare... să-şi ia brăţări de aur!?

Şi acum poporul meu mai are un praf pe tobă,
Din ce n-a fost furat şi-i încă un tezaur;
Pământ străbun ce-i ras de lemn băgat pe "sobă"...
Şi-l vinde acum la tonă... pentru un gram de aur!

Îşi vaită ţara mea, cu lacrimi roşii sânge,
Montane înroşite cu otrăviri, drept laur
De un popor avid, uitând copil ce plânge;
C-o zi nici verigheta nu-l va însura cu aur...

N-aş vrea ca peste timp un linguşitor să fiu
Citat; unul perfid, ce mângâia un balaur
Crescut dintr-un popor ce n-a învăţat; "Târziu,
Să nu regreţi muţimea! Tăcerea nu-i de aur!!!"

Voalul Montanei Roşii, dârz să te facă, taur!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi bogaţi

M-a dus avarul să-mi arate
Întregul său tezaur,
Şi mi-a deschis o ladă plină
Cu aur... aur... aur...

Privindu-mă cu ochi ironici
Mi-a zis: "Arată-mi mie
Şi tu, acum, dacă se poate,
Atâta bogăţie!"

Atuncia, ca să-mi sting în suflet
Sarcazmul şi amarul,
Şi să-i arăt că de cât mine
E mai sărac avarul;

L-am dus grăbit spre locuinţa,
Spre raiul dragei mele,
Şi-am zis avarului: "Priveşte
Furiş printre perdele!"

El s-a uitat: pe-o pernă albă
Dormea iubita dusă,
Şi-n jurul ei plutea un farmec
De linişte nespusă...

Ne-am dus în urmă fiecare
Spre scumpul său tezaur:
Eu la iubita mea, - Avarul
Spre lada lui cu aur...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pecetluită

iubirea-i sigilată cu şapte peceţi
să n-o atingă focul, mâini de duşmani
am fost mereu îndrăgostită de poeţi
romantismul meu a crescut peste ani.

slove pentru suflet au lăsat în urmă
pasiuni de viaţă mult mărturisite
curajul fermecat care nu se curmă
sentimente şi emoţii cu miraj agonisite.

nouă vieţi de-aş trăi aş iubi tot versul
căci cerul îl deschide cu litere de aur
iubirea lor intensă cuprinde universul
ilustrări de poveste le port ca pe-un tezaur.

poeţii mi-au redat la tristeţe reversul
camarazi de luptă cu a beznei balaur.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul şi cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un aşa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul şi se tot uita pe de toate părţile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustaţa împăratului şi îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulbere de aur

Praful se-abătea mereu peste-aşezarea noastră
Ne-ocolea doar când ceaţa mării se lăsa, albastră;
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic şi mare,
Că era aur în praful auriu sclipind în soare.

Şi-n pulberea purtată de vânt în slavă, sus,
Parcă ne-apărea-n asfinţit chipul lui Isus;
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic şi mare,
Că era aur pur în praful ce sclipea în soare.

Aşa era viaţa la Golden Gate, astfel trăiam,
Aurul prăfuia tot ce beam şi mâncam,
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic şi mare,
"Trebuie să ne-înghiţim porţia de aur fiecare".

poezie clasică de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt un intelectual retras în turnul său de fildeş.

citat din William J. Wilson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-ai rămas din flăcări?

Cu ce-ai rămas din flăcări, mai bun decât erai
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare?
Sfârşind cu tine însuţi eroica-nfruntare?
Cu ce-ai rămas din toate? Ce-ai ars şi ce mai ai?

Ce-ai limpezit în tine, din câte ce aveai?
Ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură?
Cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură;
Cât ai avut ‘nainte; şi-acuma ce mai ai?

Nu anii suferinţei urcaţi cu-atâta vai,
Nici perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,
Ci câtă-nţelepciune, şi tâlc ai scos din ele
Aceasta-i întrebarea; ce-ai ars şi ce mai ai?

Căci dacă tot acela te-ntorci precum erai,
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,
Zadarnic-a fost jertfa şi chinurile-amare
Nimic n-aveai ‘nainte şi azi nimic nu ai!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi sfânta Duminică a dat şi ea drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană până la Mănăstirea-de-Tămâie; şi i-a mai dat o tipsie mare de aur şi o cloşcă tot de aur, bătută cu pietre scumpe, şi cu puii tot de aur, ca să-i prindă bine la nevoie; şi apoi a dat-o pe seama ciocârlanului, care îndată a şi pornit, şovâlcâind. Şi când ciocârlanul pe jos, când drumeaţa pe sus, când ea pe jos, când el pe sus. Şi când biata drumeaţă nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci îndată ciocârlanul o lua pe aripioarele sale şi o ducea. Şi tot aşa mergând ei încă un an de zile, cu mare greutate şi zdruncen, au trecut peste nenumărate ţări şi mări, şi prin codri şi pustietăţi aşa de îngrozitoare, în care fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermecători, vidre câte cu douăzeci şi patru de capete şi altă mulţime nenumărată de gângănii şi jigănii înspăimântătoare, care stăteau cu gurile căscate, numai şi numai să-i înghită; despre a cărora lăcomie, viclenie şi răutate nu-i cu putinţă să povestească limba omenească.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Femeia este o comoară,
Când are inimă de aur,
Dar o-ntrebare mă omoară:
Cum să păstrez acest tezaur?

epigramă de Ion Romanescu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!