Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mihaela Banu

Deja mi-e dor de fluturi ...

Din văzduh plouă cu fluturi.
Le-aș pune pe-aripi săruturi,
Dar își văd de drumul lor,
Înspre Raiul florilor.

De când cântă pitpalacii,
Ard de dor, în flăcări, macii,
Ce-i așteaptă-n lanuri coapte,
De cu zori până în noapte.

Pe albastrul de cicoare
Poposesc pe timp cu soare,
Iar de-i cerul plin de nori,
Se iubesc cu mii de flori.

Pe răzorul cu lavandă
Aduc dragostei ofrandă,
După ce o noapte albă
S-au iubit cu flori de nalbă.

Iar când vântul bate-n pale
Leagăn au în flori de cale,
Până-i cheamă, în nou zbor,
Alte vorbe dulci de-amor.

Doar cu-o biată zi, avere,
Sunt ființe efemere...
Mâine, se vor scurge-n luturi.
Ah, deja mi-e dor de fluturi!...

poezie de din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mihaela Banu

Mi-e dor! ...

Mi-e dor de veri cu lacuri nesfârșite
Ce-n flori de nuferi au sădit lumina,
De crinii ce-au înmiresmat grădina,
De flori de mac prin lanuri rătăcite!

Mi-e dor de trandafirii albi din glastră,
De tufele albastre de verbină,
văd ciorchinii grei de la glicină
Ce îmi aduc seninul la fereastră!

Mi-e dor de râurile de petunii
Care-au făcut risipă de culoare,
Pictând cu-o nuanță fiecare floare
Și împletind o punte-n noapte lunii!

Mi-e dor de veri cu zvelta lor lavandă,
De spicele ce freamătă-n câmpie,
Să gust din tihna răsărind din glie,
Pierdută-n balansoarul din verandă!

poezie de din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strigătul

Un strigăt dezlănțuie vântul
Ca fulgerul, nori de furtună,
Iar dorul îmi bântuie gândul
Săruturi să prind în cunună.

E strigătul, cânt de chemare
Când pieptul tresaltă de dor,
Priviri îmi aștern înspre zare
Ca șoimul prin tainicul zbor.

E strigătul, vuiet prin noapte
Pe culme de munți, trecător,
În zori, se revarsă în șoapte
Spre altarul nestinsului dor.

E strigătul, tunet prin ceruri
Ce-alungă furtuna din nori,
Hai, vino iubito, prin neguri
S-aprinzi curcubee pe flori!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Păduri de brazi

Se luminează cerul dintr-odată
Plouă de-un timp și vântul suflă tare
Această primăvară-i minunată

Plutesc tăcut pe-nrinderea albastră
Și raze dulci de aur ma-nvelesc
Zbor peste grânele în flăcări... oare
Din drumul meu mai pot să mă opresc?

Speranța și durerea mi-o leagă infinitul
În vânturi calde, noaptea, o clipă mă-nfășoară
Păduri de brazi în sânul lorcheamă
Din lumea mea de vise, ireală

Pătează răsăritul trupu-mbibat cu sânge
Și în apus se-ascunde tristețea acestei lumi
Strămoșii ne recheamă și sufletul lor plânge,
Scut ne-am lăsat credința și trupul căpătâi.

Se tânguie-n valuri de verde, pădurea
Și albă ninsoare de flori se revarsă...
Pământul e sprijin și-n noi se ridică
O dulce speranță și dorul de casă.

Coboară-n adâncul din sufletul nostru
Vuiește de lacrimi și râuri de dor
Se stinge în noapte pe cerul albastru
Un cântec de leagăn pe-aripi de cocor.

Mă simt ca o doină plutind printre stele
O umbră uitată de nori, printre stânci
Mă-ntorc iar acasă... Dulce ești, revedere!
Lacrimi grele pe-obrajii scumpei măicuței mele
Vin să spele durerea dintre cutele adânci.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar noi doi

Mi-e dor de curcubeul lăsat peste-amândoi
Când ploile de stele ne spală de tristeți,
De cântecul viorii, de dans tăcut în doi
Iar mândre răsărituri ne prind în dimineți.

Mi-e dor de primavară, de floarea de cais,
Vreau câmpul de lalele să înflorească-n noi
Și să țâșnească mirul din suflete-n vernis
Să acopere ruptura făcută de-amândoi.

Buchete de speranțe să răsădim în zori,
Cu rouă din durere vrea să le udăm,
Veșminte din petale ne-om pune de la flori
Și-n valsul vienez prin nori să alergăm.

Să fim pe cerul vieții doi fluturi prinși în dans,
Iar oda bucuriei să cânte pentru noi,
Din dragoste și viață să facem un balans
Mi-e dor astăzi iubite, mi-i dor, doar de noi doi!

poezie de (15 mai 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să ningă!

Să ningă peste mine cu săruturi
Necontenit și să mă troienească,
Ca-ntr-o poiană albă, mii de fluturi,
Iubirea ta, pe mine, strălucească.

Să ningă peste mine cu iubire,
În puritatea-i să mă-nzăpezesc,
Să mă trezească iarăși în simțire
În primăvara când mă dezmorțesc.

Pe trupul meu, zăpada să se-așeze
În straturi-straturi, pură și cuminte,
Neantul alb să mă îmbrățișeze,
Dac-o putea, fiindcă sunt fierbinte.

Ce tare arde dragostea în mine!
Simt jarul care mi-a hrănit amorul,
Din trupul meu curg aburi către tine,
Iar tu-mi respiri emoția și dorul.

Fiindcă mi-e dor să tot îmi ningi săruturi,
Las trupul meu încet să mi-l albești,
Din buze desenează-mi flori și fluturi,
Lăsându-mi urme, ningi și mă iubești!

Când dorm în brațe albe, argintate,
Săruturi să tot ningă dinspre tine,
Îmbrățișările-ți să-mi fie cazemate
Iar tu să-mi ningi, cu sărutări, pe mine...

Flori M. Flori )Florentina Mitrică)

poezie de (21 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Fluturi înlăcrimați

Un sărut pe pleoape
Un fâlfâit în noapte
Aripi de fluturi...
Șoapte.
Negură senină
Noapte cu lumină.
Cuvinte deșarte
Gesturile noastre.
Brumă a iubirii
Dantelă brodată.
Iubire nerostită
Mare-nvolburată.
Un gând ascuns
Paznic de hotare.
Plutește visând
Spre gândurile tale.
Un hoț de stele
Doar aripile mele.
Palme trudite
Pe corpul tău femeie.
Cuvinte brăzdate-n poeme
Tăcerea unui gând
Omidă pe o creangă
Învelită-n amurg.
Aripi visate
Strivite de nori
Simțiri ce plutesc
Pe aripi de dor.
Săruturi pe buze
Doar aripile mele.
Fluturi de lumină
Mă trezesc in zori!
Polen de șoapte
Săruturi pe pleoape.
Eu?
Fără tine...
Lacrimă pe flori!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Rondelul primăverii care întârzie

Și iar primăvara-ntârzie
Cu soare și ploi pentru flori
Cu gâze și fluturi că mie,
Dor mi se face din nou de cocori

Uscatele vânturi adie
Când pier în adâncuri comori
Că iar primăvara-ntârzie
Cu soare și ploi pentru flori

Străin într-o lume pustie
Și-n noaptea cu plâns de viori
Din pricini știute doar mie
Mă simt vinovat uneori,
Că iar primăvara-ntârzie...

rondel de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-ai sta în dreapta mea...

te iubesc și vreau să-mi stai în palme,
să te feresc de frig și nor,
să îți șoptesc în sunete pe game,
un cântec minunat, al florilor

de-ai sta în dreapta mea, în zi, în noapte,
de-ai sta mereu de mâna mea,
răscoli prin flori uscate,
le-aș pune apă și le- învia

lua din flori apoi frumoasele petale,
doar cele cad pe jos ca un covor,
și ți le- așeza pe patul moale,
să te îmbeți în dor de al meu dor

n-aș rupe florile să-ți pun în vază,
mă doare dacă viața le-o omor,
ți- dărui doar flori în glastră,
să te iubească ziua și în noaptea lor

de te-ai cuprinde tresărind în mine,
de-ai inspira iubirea ce îți port,
ți- face toate zilele senine,
să ne zâmbească florile de busuioc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Și te sărut

Și te sărut... și te doresc,
În flăcări ard și pătimesc
Cuprins de dor, până târziu,
Iubindu-te, cum doar eu știu.

Și te sărut pe ochi... pe sâni,
Gândesc la ei de săptămâni,
Iar de te văd... mă fâstâcesc,
Însă... tu știi... că te iubesc.

Și te sărut... cu lăcomie,
Așa cum nimeni nu mai știe
Pe umeri goi... și pe picior,
Înspre al trupului izvor.

Și te sărut... pe buze dulci,
Răsad al marilor porunci
Ce se lipesc... și mă cuprind
Când între perne te întind.

Și te sărut pe-obraz, pe gât,
Dar nu ma satur... cu atât,
Pe coapse moi... cu pasiune,
Unde mai vrei, iubito, spune?

Eu... te sărut... de mii de ori
Pe patul alb și plin de flori
Ce-ascunde visele carmine
De veșniciile... virgine

Șoptesc apoi... magic cuvânt,
Și te pătrund... și te frământ,
Sfințindu-te... c-o sărutare
În drumul tău spre neuitare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Mă bucur... eu

Mă bucur... eu

... și mă bucur când plouă, peste flori și pe crâng
și mă bucur de raze, uitând să mai plâng,
și mă bucur de tine, când vrei să-mi privești,
ochii de-acum limpezi, ce îmi amețești,
și mă bucur când vii, pe un drum, doar al tău,
te apropii de mine, peste dor, doar al meu,
și mă bucur de noapte, de plapuma ei,
cu steluțe pictate, printre mii de scântei,
și mă bucur de lună, doar ei povestesc,
când sunt tristă pe ziuă, când zâmbesc și iubesc,
și mă bucur de rouă, dimineața o calc,
și răcoarea mă iartă, mă îndeamnă să tac,
și mă bucur de seară, cu al ei asfințit,
îmi aduce aminte, cât de mult te-am iubit,
și mă pierd în lumină, când vin dimineți,
pe un nou răsărit, mă înalț.... să mă ierți!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau șoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Și ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălțat.
Viața-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o șoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nțeleși deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanț pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri și secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranțe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieții mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau șoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinți și stele,
O durere, un blestem,
Șoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorțire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieții,
Către cer se-nalță-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului șuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Și de-odată s-au sfârșit
Timpul și povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălțăm,
Ființe dragi și vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheață...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viață,
Numai noi am mai venit.

Și ne zbatem în noroi...
Într-o viață trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi urați de noapte bună!

Și ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau șoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Doar pentru-o zi ...

Fluturi ce-au doar o zi, trăindu-și clipa,
S-au întrupat în fâlfâiri gingașe,
Iar noi, venirea le-am vegheat, ca moașe,
Văzând prisosul nuanțelor, risipa.

La sfânta zi le-am fost voit părtașe,
Când roiul și-a săltat spre cer aripa,
Cromatica-mbrăcând de la tulipa
Pestriță și-ale ei surori trufașe.

Fluturi frumoși, beție de culoare,
Făpturi plăpânde, logodiți cu flori.
Doar pentru-o zi, cu-o ultimă suflare,

Prețuind timpul ca pe vechi comori,
Mai aveți drept la ultima cântare,
Lăudând viața-n imnu-i până-n zori.

sonet de din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

De ziua mea v-aș îmbrăca în dor - Te-aș îmbrăca în flori

Și dacă macii mă-nconjoară
Pătruns adânc în lan aprins,
Din ei am să îți fac spre seară
O ie sau un brâu de-ncins,

Din sânziene-ți fac cunună
Și rochia din albul crin,
Iar trandafirul vreau să-ți spună
Cât te iubesc și cât suspin,

Și-mbujorați de iarba crudă
Atinși de-al dragostei fior,
Doar busuiocul să ne-audă
Dulci jurăminte de amor,

Ne-or îmbăta florile toate
Și-om adormi pe brațul lor,
Iar vise dulci înmiresmate
Vor înflori apoi ușor,

Din toate florile din lume
Ți- face straie în culori
Tu să fii foarea cu-al meu nume
Cea mai frumoasă dintre flori

Din toate florile din lume
Voi împleti apoi covor,
Sobor de flori să ne cunune
Și să te-mbrac numai în dor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Mii de flori

Mii de flori ți- da în dar,
Nopțile să-ți fie jar...
Zilele cu cerul plin
De iubire și senin!

Mii de flori adun din câmp,
Mlădiate de un vânt,
În nuanțe rogvaiv,
Să-ți pun gândurilor tiv.

Mii de flori ți-aștern în cale,
Să-mi fii vis cu alb de cale,
Să-mi fii zâmbet, împăcare,
Să-mi fii ziua cea cu soare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor...

Să fiu copil mi-e dor-
-Unul cât o ghindă...
Ca-n joc să-nviu, să mor
Și râsul să mă prindă...

Mi-e dorzbor în vis,
Să fug de zmei și mume,
Să râd și să plâng stins,
Să fiu copil prin lume...

Mi-e dor de viața-mi joc,
Să culeg flori o mie,
Să prind pentru noroc
Pufi mari de păpădie...

Mi-e dor să mai surâd
Cu ochii-nfipți în soare,
Să nu mai văd, să râd
Și să m-arunc în mare...

Mi-e dor să plâng cu foc
Iubita-mi jucărie,
Să-i pun capul la loc,
Să sar de bucurie...

Mi-e dor s-ating pământul
Cu degetul ușor,
Să mă împingă vântul
Iar eu să cred că zbor...

Mi-e dor să nu-nțeleg
Vorbe de oameni mari,
Să mă oftic, să plec,
Să-i cred bătrâni și tari...

Mi-e dor să mă-nfior
Când fur un măr de vară
Că... sigur o să mor
Și iadu-o să mă ceară...

Să fiu copil mi-e dor
Mai mult ca niciodată...
Să cânt, să uit, să zbor
În lumea-mi colorată...

poezie de (7 septembrie 2008)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Cuvinte dulci,cuvinte flori (soției de 8 Martie)

De 8 Martie, în zori,
cuvinte dulci, cuvinte flori,
Cu mult drag îți dăruiesc,
semn că încă te iubesc.

Cuvinte dulci, cuvinte flori
pornite din inimioară,
Am să rostesc de multe ori
și în astă primăvară.

Iar din suflet îți doresc
multă, multă sănătate.
Ca florile când înfloresc,
de lumină să ai parte.

Acum, mai mult ca altădată
cu nostalgie-mi amintesc,
Cum te iubeam când erai fată.
La fel și astăzi te iubesc.

De 8 Martie, în zori,
cuvinte dulci, cuvinte flori,
le voi rosti de mii de ori.
Te-îmbrățișez și te iubesc
cu mult mai mult ca-n tinerețe.
Azi sincer îți mărturisesc
Iubirea n-are bătrânețe.

poezie de (8 martie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Plânge cerul

Plânge cerul în hohote,
tone de lacrimi
scăldând pământul.
Tună și fulgeră
parcă blestemând vremea.
și curg, curg mereu
mii și mii de picături.
Vântul supărat
îndoaie copacii
în timp ce ploaia-i lovește.
Natura dezlănțuită
trimite fiori reci
oricărei ființe.
Și plouă, plouă, plouă...
Cerului nu-i seacă lacrimile..
Mi-e dor să-mi fie dor
de ploile copilăriei,
dar... ploaia de azi
mă neliniștește;
înfiorarea vremii
strecoară tainice gânduri
în mintea-mi răvășită.
Continuă să plouă,
deși cerul își luminează fața.
Plouă asemeni unui plânset
ce pare să se sfârșească.
Vântul oftează lung,
iar lacrimile i-au secat.
Liniștea îmbracă natura,
iar seara se-așterne încet
ca o pătură pufoasă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Hasdeu

România

Câmpia ne zâmbește, de flori împestrițată
Ca un chilim ce-l țese natura-n fețe vii;
Și iarba cea subțire, de vânturi aplecată,
Ascunde mii de fluturi cu aripi argintii.

Când florile mișcate de-o blândă adiere
Se-mbată de lumină sub soarele cel cald,
Din sânul lor albina cu poftă soarbe miere
Notând din floare-n floare pe marea de smarald.

Deodat' un nor năpraznic astupă mândrul soare,
Un văl ursuz și rece se-ntinde peste flori;
Se-ntunecă pământul de-o noapte-ngrozitoare;
Și fluturi și albine-s cuprinse de flori.

Dar iată că pe ceruri, spărgând nemila ceții
Un înger se ivește, trimis de Domnul sfânt:
Împrăștie toți norii, cu raza dimineții,
S-așterne iar voioasa lumină pe pământ.

Câmpia cea bogată e dulcea Românie
Cu fluturi, flori și-albine; iar norul cel cumplit
E dușmanul ce tinde s-o ducă la robie
Lățind o neagră umbră pe ceru-i umilit.

Luceafărul ce vine ca să ne dea dreptate,
Gonind întunecimea prin falnicul său zbor,
În lume acel înger se cheamă Libertate;
El trage după dânsul lumină peste nor!

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

În lanul de secară ...

De-o fi să mor de dor, în plină vară,
Să mă-ngropați în lanul de secară;
Să mă priveghe florile de maci
Și umbra răzlețiților copaci.
Macii sunt sărutări ce le-am sorbit
Din roua dimineți-n asfințit.
Fragile flori și-atât de efemere,
Mi-au dăruit iubire și durere,
S-au scuturat la prima adiere.
Iar umbra, sub copacii ce m-ascund,
E lunga noapte-n care mă cufund.
O umbră, câțiva maci la căpătâi,
vor jelii a moarte cei dintâi.
Acum, când suferința mi se curmă,
Tot ei mă vor bocii și cei din urmă.
Cu stropi de ploaie, lacrimă de rouă,
Vor plânge moartea-mi tristă amândouă.
De mă-ngropați în lanul de secară,
Aduceți flori ce-odat' mă desfătară.
Flori de nu-mă-uita la căpătâi,
Să-mi amintesc de dragostea dintâi,
Iar în sicriul meu și sub altiță,
Să puneți albe flori de romaniță,
Ca să le rup, petală cu petală,
Să scap pe veci de cruda îndoială,
Că m-a iubit sau poate mă iubește;
S-o risipesc ca prinsă-n fălci de clește.
Iar de veți trece pe la cimitir
Aduceți roșu fir de trandafir,
Catifelat, stropit cu bob de rouă,
În care sufletele amândouă
Se întâlnesc în lanul de secară,
În cimitirul meu din plină vară.

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Flori de cireș

Flori de cireș mă ispitesc c-un vis de primăvară
și mă cuprinde nostalgia anilor copilăriei, iară.
Mă îmbată mireasma jocului plin de inocență
Cu dor de viață, inima-mi e în efloreșcență.

Din petalele cireșilor fur raze de lumină,
simțirea lor alb-roz să-mi alunge orice vină.
Iubirea să-mi fie azi poezie vindecătoare,
gândul bun - etern veșmânt de sărbătoare.

Când tu mă iubești sunt un cireș în floare.
Adăpostesc în mine visuri atinse de soare,
Cerul scutură ploi cu zâmbete de îngeri
și-mi subjugă inima cu adorate primăveri.

Mă chemi să te îmbăt cu al florilor parfum
să-ți risipesc temerile în al înserării fum...
Când muguri de dor au prins fluturi din zare
am știut că dragostea-i o clipă de-nfiorare.

poezie de (18 aprilie 2015)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook