Idilă între-o sticlă şi-un clondir

Pe un raft din cramă, e-o sticlă umplută
Cu vin din cel nobil şi-are dop de plută.
Lângă ea-i clondirul, plin ochi cu răchie,
Mândru de-ale sale grade de tărie.

Cum binedispuse, pe rând, toti clienţii
Plini de energie, dar şi indolenţii,
Se gândeşte sticla cum s-o bage-n seamă,
Că-i frumos de pică, de l-ar pune-n ramă?!

- Ia stai, măi băiete, n-ai vrea să ne-ntrecem
Şi-amândoi, pe urmă, timpul să-l petrecem?!
- Domnişoară dragă, ca la poker poate;
Cine pierde jocul... e pe dezbrăcate...

Mă-nvoiesc, îi spuse, nu-s scurtă de coadă,
Nici nu-s prefăcută, ca o limonadă.
Pe surata sticlă având ciudă mare,
Start a dat butelca, dispreţuitoare.

Cum la îndemână nu au un paharnic,
Să opreşti isprava îţi părea zadarnic.
Să îi vadă poate până şi miopul;
Amândoi uitat-au să mai pună dopul.

El, pe fund mai are de vreo două deşte,
Ce vor fi băute cât ai zice peşte...
Tragem o morală, ce-i cam imorală:
El e gol ca dracul, ea de mult e... goală

fabulă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

Şi n-ai să ştii cum este s-o iubeşti
De n-ai să-i iei cu buzele aroma,
Pe trupul ei, uşor, să poposeşti,
Să-i memorezi pentru vecie forma.

Şi n-ai să ştii nicicând dacă vibrează,
Nici cum arată plină de dorinţi,
N-ai să-i auzi suspinul când oftează
Şi când ajunge până sus, la sfinţi.

Ţi-e teamă de puterea ce-o emană,
De focul ce-i mocneşte-n măruntaie
Şi fugi făr-a băga de seamă
C-alergi desculţ prin fulgere şi ploaie.

Te temi să o auzi cum clocoteşte,
Cât de fierbinte-i poate fi iubirea
Şi iarăşi te-ai purtat prosteşte,
I-ai dat în schimb tăcerea şi mâhnirea.

Nu eşti făcut să fii tu alchimistul,
Să o topeşti când o îmbrăţişezi,
S-o modelezi cum vrei, să fii artistul,
Să faci din ea ce numai tu visezi.

Deci, n-ai să ştii cum poate să se piardă
În braţele adevărate de bărbat,
Din ochi o lacrimă să-i cadă
De fericire..., căci n-ai încercat!

poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Bună ziua, domnule preşedinte.
Doru: Îmi poţi spune Dragoste, domnişoară; e numele meu. Ia loc, domnişoară, te rog... Ştii cum mă strigă unii colegi, domnişoară? "Ia vino, măi, Dragoste, încoace!" spun ei... Îţi dai seama, domnişoară, ce plăcut poate fi să chemi dragostea la tine, iar ea, ascultătoare, să mai şi vină, să se supună?
Lia: Desigur.
Doru: Măcar cu numele ăsta al meu să mai am parte de dragoste, că altfel, nici gând... Dar nici cu celălalt nume nu mi-e deloc ruşine. E cam aceeaşi situaţie: Doru. "Ia vino, Dorule, până la mine..." îmi spun prietenii. Şi dorul vine până la ei... Ăsta da, uneori mai vine şi pe la mine, că mi-e dor, cel mai mult, în primul rând, de anii tinereţii; au fugit degeaba, pe lângă mine; ce i-aş mai întoarce înapoi...
Lia: Cum adică, domnule; nu sunteţi deloc bătrân...
Doru: Nici ca voi nu mai sunt... Dar destul cu problemele mele, să nu te mai bat la cap cu ele, deşi dumneata eşti psiholog şi psihiatru; probabil îţi place să asculţi oamenii şi problemele lor, domnişoară.
Lia: Desigur, domnule.
Doru: Oricum, acum nu despre asta este vorba aici.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 37

Cum tatăl decrepit se bucură din plin
Văzând c-al său copil e plin de viaţă
La fel şi eu, olog făcut de-al meu Destin
Mă mângâi cu fiinţa ta măreaţă.
Căci eşti frumos, bogat, şi nobil, şi deştept
Şi-acestea patru - sau mai multe poate -
Sunt un blazon ce stă de drept pe al tău piept
Şi-a mea iubire-i imprimată-n toate.
Aşa că nu-s olog, sărac, dispreţuit,
Atâta timp cât umbra ta-i concretă
Pentru că-mi dă belşug şi eu mă simt hrănit
Trăind c-un pic din slava ta perfectă.

Să ai tot ce-i mai bun, eu asta îţi doresc
De zece ori mai mult să simt că înfloresc!

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neghiobie

Dac-ar fi, ce-i mizerabil,
Nesimţit, deci inodor,
Ar fi şi prostul explicabil...
Nevăzut... aşa, uşor!

Dar cum aerul e plin
-Cel ce-i respirat, eter-
De minciună şi venin...
Lipsa-i de mult... caracter!

E de neînţeles fetidul
Mânjind măştile spurcate...
Cum nu-i observat perfidul
De mulţimile înşelate!

Stau prostit, cu ochi de vită,
Prins pe sticla colorată;
Fruntea în palme, rău, lovită
Şi cu gura larg, căscată...

... Nu mai ştiu dicţionar,
Nici să-i dau interpretare,
Când minciuni, nespuse arar,
Sunt strigate-n gura mare...

... Adevăruri măsluite,
În direct, din cotituri,
Îmi plesnind roşii sleite
În ochi, verzi... cum murături.

Se convin, cu toţii bocne
De tembeli inoculaţi,
Că ocnaşii de prin ocne
Nu-s calici, doar dez... măţaţi!?...

... Şi să n-avem nicio teamă,
Că nu-s lacomi, ne vor bine;
Bunătăţi, de sare în zeamă,
Ne promit că e pe... vine.

Caut, prin cuvinte vechi,
Sinonim la... vrut cobie,
Luminând-mi gând zevzechi
De-un parfum... de neghiobie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada prostului... fără sfârşit

Când prostului îi intinzi o mână,
Să nu te-aştepţi la recompensă;
Nici cel puţin la "Ziua bună!"...
Te va-njura pentru ofensă!?

Când prostului îi dai dreptate,
Să nu te-aştepţi să-l ai fidel;
Nici cel puţin că-i speli păcate...
Ce ţi le pune-n cârcă... el!

Când prostului mai dai o şansă,
Să nu te-aştepţi să recunoască
Nici cel puţin vina... în transă
Ce tu-i visai; onor să-l pască!?

Când prostului îi ridici slăvi,
Să nu te-aştepţi să-şi plece capul...
Nici cel puţin să-şi ia pe tăvi
Lauri; de nu-s, tu ispăşeşti... Ţapul!

Când prostului tot îi dai ghes,
Să nu te-aştepţi la modestie;
Nici cel puţin c-a înţeles
Că-i doar bun simţ... nu măgărie!?!

Când prostului îi spui deştept,
Să nu te-aştepţi la vreo favoare;
Nici cel puţin să-l ai adept...
Te dă afară-n gura mare!

Când prostului îi spui... "valoare",
Să nu te-aştepţi s-o demonstreze...
Nici cel puţin să crezi c-o are;
Că te ia gaj... ca s-o probeze!?

Când prostului îi spui că-i prost
Să nu te-aştepţi la argumente
Nici cel puţin... Nu-şi are rost;
EL, umple săli de... parlamente!

... Şi cum nu-i singur, are adepţi;
Atunci cu prost, să nu te pui!...
Cât frunza şi iarba-s, de inepţi!
Cert; poţi să te adresezi... oricui!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi cetăţeni

Măi dragă, eu, cu trei mandate,
Sau, cum zic unii, două şi juma'
Am stat mereu cu mâinile curate,
În timp ce toţi din jurul meu fura'.

Şi n-am jignit poporul nicio clipă
-Era unu', Brucan, care-o făcea-
Că nu făceam de vorbe vreo risipă
Şi vă spuneam doar... tot ce vă plăcea.

Şi-acum tot asta fac, fin'că e timpul,
Peste puţin, în urnă să-l băgaţi
Pe membrul ce credeţi că, în răstimpul
De când îl ştiţi, n-a fost printre-acuzaţi.

E cam neliniştită cucuveaua
Căci, de o vreme se aude-un zvon
Cum că ar paşte-o, în curând, beleaua
Să cânte cu o alta-n unison.

N-aş vrea să mai răpesc din timpul vostru
Aşa că, la final, vă dau un sfat:
De vrea o păsărică votul nostru
Şi-l daţi, veţi fi, măi dragă, în... Europa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Stau...
Pe scaun, într-un birou cam strâmt
Privesc cum timpul trece leneş
Şi-aştept să văd cum e să stai... mai mult...

Zâmbesc...
Când mă gândesc că voi pleca acasă
Şi nu voi mai privi nici timpul,
Şi voi avea o altă ocupaţie... să trândăvesc...

Gândesc...
Ca un copil ce-şi uită jucăria
Şi nu mai ştie cine e
Aş vrea să mă gândesc la tine... dar nu mai pot...

Pierdut...
În amintiri ce zilnic mă-nconjoară
Îmi dau târcoale şi mă-ndeamnă
Să nu te uit, să vin la tine... dar nu ştiu unde...

Privesc...
Din scaunul meu cel confortabil
Cum cei din jur se chinuiesc
Mă-ntreb: "Oare... de unde vin?"... sau lasă...

Adorm...
Cu gândul la o zi de mâine
Şi totul va fi ca şi nou
Iarăşi de la-nceput pornesc... ca să ajung la tine.

poezie de Daniel Murariu
Adăugat de Daniel Murariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

bună. bună. ce faci? bine? bine, mersi. deh, mă mai supără spatele oglinzii, de la fericirea asta silnică. mă mişc încet. foarte încet. poate totuşi nu mă vezi. păşesc pe conturul umbrei de ieri. desigur că bine. trebuie să mă crezi. nu, nu m-a pregătit nimeni pentru azi. te rog să mă scuzi. eu, ştii... eu colecţionez oameni vii, colivii din hârtii şi alte fantezii. iar noaptea, studiez fractura luminii prin sticlă. vasăzică, recrutez câteva sticle de vin şi atârn aşa, la marginea trupului, tot mai trans/lucid, tot mai divin, până se rupe prima rază de soare. aşa e că nu mă recunoşti? nici dacă îţi spun că viaţa nu se măsoară în zilele pline, ci mai degrabă în sticlele goale, în care se aruncă amintirile uitate prin buzunare? sau că iluzia se păstrează în sticlele foarte adânci, cam cât căderile tale? şi mai află că repet ultimul sărut, ca pe un salt mortal, din sticlă în sticlă. da, eu sunt. sticla în care îţi potriveşti timpul trecut. dar în rest, bine.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă Copy fără Paste ( După Pe lângă plopii fără soţ de Mihai Eminescu)

Pe lângă Copy fără Paste,
Ades am navigat.
Aveai un status de bun Taste,
Dar nu ţi l-am furat!

Mă uit la poza ta de-ăst an?!...
Nu pari bătrân, nici şchiop,
Ci mai degrabă-arată ca-n
Adobe Photoshop.

La Windows-ul ce strălucea,
Cu ochi plini de eres
Priveam, că poate te-aducea,
Să te văd "face to face".

Pe mail atât am aşteptat,
Mai mult decât de-ajuns,
Biletul de amor printat,
Dar tu stai pe "ascuns"

Pe Facebook să-mi fi scris pe chat
O vorbă de amor...
Cu alta să te fi cuplat?!
Nu vreau să cred! Restore!

Apăs cu ciudă pe Sign In.
Computeru-i aprins...
Mai joc un poker pe all in,
Dar dorul mi-e nestins.

Deschid Mozilla Firefox...
Ah! Mi-ai mâncat trei vieţi
Nimic nu am nici în Inbox.
Oh, zei! Unde sunteţi?!

Încerc figura cu Log In,
Poate-am mai mult noroc.
Să te dau la Recycle Bin?!
Mai stau un timp în loc...

Pe Google Chrome te-am căutat,
Dar văd alte perechi...
De tine m-am cam săturat
Până peste urechi.

Încă te mai aştept monşer,
Dar tu, ca un tâlhar,
Dai la postarea ei un Share
Şi-un Like?!... Mi-e tot mai clar!

Încerc să mă port cât mai soft,
Deşi îmi pari un Worm.
Iubirea ta a fost un moft,-
Ţi-aş da cu cloroform!

Să ştii că nici nu-mi pare rău.
De mult am intuit,
Că nu-i nimic de capul tau,
Aşa că-ţi zic: Delete!...

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Adam şi Eva duc trai pe vătrai,
În vremea-n care stau cuminţi în Rai,
Până când ea netoată, el neghiob,
Tot legănându-se într-un scrânciob,
Crezând că Domnul trage aghioase
Şi n-o să vadă ce se întâmplase,
Ea-ntinse mâna şi luă o poamă
Ce era interzisă, bag de seamă,
Şi-i dete lui Adam o-mbucătură,
Că-l năucise, meliţând din gură.
Nici bine gustul el nu îl aflase,
Că Domnul lângă ei se-nfiinţase
Şi vru să afle de la ei povestea;
De unde vin pornirile acestea.
Eva spuse că şarpele-o-nşelase,
Cu dulci făgăduinţi o încântase.
Luase poama şi momind perechea,
De pe atunci îi apucase strechea.
Cine era de vină nu se spuse;
Ea se cam fofila, el nu ştiuse.
Pe şarpe amândoi au tăbărât,
Că-n treaba asta coada şi-a vârât.
Şi înflorind de zor acea minciună,
Îşi cântau unul altuia în strună,
Până lui Dumnezeu i s-a urât,
Lăsându-l pe Adam cu măru-n gât.
- Voi mi-aţi călcat porunca mult prea iute,
Spunând acum şi vrute şi nevrute.
Nu fapta, cât minciuna gogonată,
Nu pot s-o fac uitată, sau iertată.
Multe pretexte, vorbe în doi peri,
Uitând că nu m-am născut nici eu ieri.
Nu v-a fost bine-n Rai, stând amândoi,
Scutiţi de griji, necazuri şi nevoi.
S-au lamentat: - Nu ăsta-i adevărul,
Ci şarpele ne-a ispitit cu mărul!
Cum Domnul n-a vroit în Rai gâlceavă,
I-a azvârlit pe amândoi în pleavă.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e o zi

Mai e o zi şi n-ai să mai vii
Mai e un ceas şi am să te las
Să pleci, cu visul meu

Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubeşti
Mâine ştiu că iar ai să greşeşti
De-acum îţi spun să pleci

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu
Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Mii de cuvinte de dor am şoptit
Nici nu mai ştiu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic

Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Poţi să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine şi aş vrea
Altceva

Numai...
Altceva...

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem, dulce rafinat...

Uitate-ar moartea pe pământ!
S-ajungi un filozof iubit,
Să n-ai temeri cât trăieşti,
Să fii iubit, cât iubeşti.

Uitate-ar necazul cel mare!
Să nu ştii de el sub soare,
Să-ţi piară din calea vieţii,
Ca roua la finele dimineţii.

Uitate-ar duşmăniile!
Multe cum sunt florile,
Să nu te poată atinge,
Cum vara nu poate ninge.

Uitate-ar toate bolile!
Lacome ca şarpele,
Să nu te poată muşca,
Cât timp vei putea sufla.

Uitate-ar nefericirea!
Cum îşi uită vremea firea,
Să îţi piară din destin,
Ca frunza veche de-arin.

Uitate-ar veşnic sărăcia!
Că este mai rea ca râia,
Să te ocolească în viaţă
Până ai pământ pe faţă.

Să ai mereu domnesc veşmânt,
Cu tot ce-i mai frumos, mai sfânt,
Şi nobleţe alintată,
Lângă cei dragi laolaltă.

Să ai minte sănătoasă,
În trup cu viaţă frumoasă,
Far de înţelepciune vie,
Pace în casă, omenie,
Şi să nu uiţi măi copile,
Blestemul bun să te ţie!

poezie de Valeria Mahok (15 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiinţele fii drept!

Prima zi din săptămână
Mă gândesc să merg la târg.
De prin sate, din comună
Şi de-aiurea, vin cu sârg
Gospodari ce se îndreaptă
Înspre piaţă de cu zori.

Oamenii fac parte dreaptă
Şi-s cinstiţi ca vânzători
Şi nerăbdători aşteaptă
Cât mai mulţi cumpărători.
Drumul principal răsună...
Zgomotele de la roţi

Parc-aşa ar vrea să spună:
"Piaţă bună pentru toţi!"
Calea ce conduce-n fine
Spre tarabele-ncărcate
S-a mai degajat, ce bine!
Ca să mai respiri, se poate.

Dar ce zic eu cu pripeală?
Nici n-am terminat cuvântul
Că-n nebună repezeală
Mână, mai ceva ca vântul
Un ţăran un biet vehicul,
Gol sau plin -cine mai ştie-

Ce consideră, ridicul,
Drumul că-i a lui moşie.
Stau în loc şi mă străbate
Un fior plin de mânie
Fiindcă el căluţul bate,
Saltă biciul cu furie.

Cine poate să-l oprească?
Milă mi-e de animal,
Nu-i fiinţă omenească
De-l loveşte-n aşa hal!
Şi e tânăr individul
Şi băţos, cine-i ca el?

Vrea s-arate tuturora
Că e tare... Cel mai Cel...
De-l întrebi de ce zoreşte
Şi de ce-i atât de rău,
De ce calul istoveşte,
Tâmpul strigă: "Că-i al meu!"

Ca motiv îşi tot găseşte
Că e timpul prea grăbit,
Nicidecum că el greşeşte
Şi e calul chinuit.
O să strige la nevastă,
La copil, la câini, la toate,
N-o să creadă că-i năpastă,
Atât ştie... atât poate.

Morală:
Dumnezeu ţi-a dat o minte
Şi o inimă în piept,
Trage-atunci învăţăminte:
Cu fiinţele fii drept!

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chitanţa

Tanţa, domnişoara Tanţa
E-o duduie foarte şic,
Zveltă, cu ochi mari şi negri,
Cap superb, năsucul mic,
Picioruşe lungi şi durde
Şi când se plimbă prin Tei
Toţi birjarii o admiră:
- Mă, halal de mama ei!

Ce profesie are Tanţa?
Uite, n-aş putea să spun;
Nici nu mă interesează
Chiar dacă o presupun.
Dar cum Tanţa-i delicioasă
Şi-are maniere fine,
Nici nu vreau să ştiu ce face,
Nici cu ce şi nici cu cine.

Ca vecini se mai întâmplă
Ca să-i cer un ac sau aţă,
Sau îmi cere ea o carte
Până mâine dimineaţă.
O vecinătate dragă
Ne-a prins zilele-n cătuşe
Că ades intru la Tanţa
Fără să mai bat la uşe.

Tot aşa-ntr-o seară intru,
Era iarna grea şi ger,
Şi-o găsesc în pielea goală
Stând lângă calorifer.
Năucit de frumuseţea-i,
Dau să mă retrag un pic,
Însă Tanţa-mi spune:
- Intră, intră dragă, nu-i nimic!

Am intrat şi beat de farmec
O-ntrebai plin de mister:
- Pentru ce stai goală, scumpo,
Lângă acel calorifer?
- Fii'ncă-a fost proprietarul,
Mi-a răspuns şăgalnic Tanţa -
Şi-uite mi-am plătit chiria,
Iar acum, usuc chitanţa.

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic

Cercul ochilor în jurul tău se prinde,
Tu eşti la judecată fără avocat,
Şi-i greu de explicat chiar tot ce s-a-ntamplat,
Şi-i greu de înţeles cum ea te poate vinde,
Şi ultima speranţă din suflet se desprinde,
Tu nu mai ai a spune nici două, trei cuvinte,
Şi realizezi cu ură că singur ai luptat,
Şi nu-i aşa frumos cum ţi-ai imaginat,
Un gând lăsat în urmă, privirea înainte,
Şi-aceleaşi amintiri se răscolesc în minte,
Şi spune unde-i rostul în lupta ce-ai purtat?
Căci în final din toate nimic n-ai câştigat,
Zadarnic ai iubit, zadarnic ai sperat...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste din zăvoi

Zăvoiu-adăposteşte tufiş lângă tufiş,
mă furişez pe-aproape şi mă postez pitiş,
e umbră lângă paltini, e răcoros izvorul
în care, cu tandreţe, îţi răcoreşti piciorul.

Îţi pare lungă fusta, încearcă de-o ridică,
nu-ţi va veni, vezi bine, în ajutor Petrică,
tu-l crezi plecat departe, cum c-ar fi dus la muncă,
dar gândul lui e, parcă, mai odihnit în luncă.

Te urmăreşte lacom, priveşte pe furiş,
la felul cum pui galeş cămaşa pe prundiş,
cum despletit ţi-e părul, cum stai cu bustul gol,
se mistuie Petrică, se face rostogol.

I se lărgesc şi ochii, se dă de ceasul morţii,
se roagă să-i dai birul pentru izbânda sorţii,
se zbate ca un peşte, nu ştie ce-i odihna
că de vreo săptămână nu mai cunoaşte tihna.

Se mistuie, revine şi umblă ca năuc
se-nvolbură privirea, se simte singur-cuc,
ar vrea să se ridice să fugă să te-ajute
nici nu poate să strige, cuvintele-i sunt mute.

Ar vrea s-asculte vântul, i-ar spune el ceva,
dar liniştea-i adâncă, n-o poate tulbura,
iar inima îi bate de-ar vrea să-i spargă pieptul,
Petrică însă zace, dar face pe deşteptul.

Deschide ochii minţii, s-alunge toropeala
şi simte că-l cuprinde mai tare plictiseala,
deodată se ridică, ştie ce vrea să-i facă
şi o cuprinde-n braţe, de dorul ei să zacă.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum de nu-s nebun

V-aţi luat iar de moartea mea,
Cum, adică... mai trăiesc,
Dacă voi cu toţi aţi vrea
S-o iau razna-n chip firesc!?

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (13 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chitanţa

Tanţa, domnişoara Tanţa
E-o duduie foarte şic,
Zveltă, cu ochi mari şi negri
Cap superb, năsucul mic,
Picioruşe dulci şi durde
Şi când trece ea prin Tei
Toţi birjarii o admiră:
- Mă, halal de mama ei!

Ce profesie are Tanţa?
Uite, n-aş putea să spun;
Nici nu mă interesează
Chiar dacă o presupun.
Dar cum Tanţa-i delicioasă
Şi-are maniere fine,
Nici nu vreau să ştiu ce face
Nici cu ce şi nici cu cine.

Ca vecini de bloc, se-ntâmplă
Ca să-i cer un ac sau aţă,
Sau îmi cere ea o carte
Până mâine dimineaţă.
O vecinatate dragă
Ne-a prins zilele-n cătuşe
Că ades intru la Tanţa
Fără să mai bat la uşe.

Tot aşa-ntr-o seară intru
Era iarnă grea şi ger,
Şi-o găsesc în pielea goală
Stând lângă calorifer.
Năucit de frumuseţea-i
Dau să mă retrag un pic
Însă Tanţa-mi spune: - Intră,
Intră dragă, nu-i nimic!

Am intrat şi beat de farmec
O-ntreba-i plin de mister:
- Pentru ce stai goală, scumpo
Tot lângă calorifer?
- Fiindcă-a fost proprietarul, -
Mi-a răspuns şăgalnic Tanţa -
Şi-uite mi-am plătit chiria,
Iar acum, usuc chitanţa.

parodie de Ion Pribeagu din Impertinenţe, Tel Aviv, Tipografia Ijak Efraim & Fiul, 1973; (1973)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s

Nu-s nici hoţ... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aş rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverşunare,
Să te culc lângă izvor
Şi să te înalţ spre soare.

Nu-s beţiv... nici păcătos,
Cred în dragoste şi-n vise,
Dar iubesc tot ce-i frumos,
Chiar dacă-mi sunt... interzise.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare totală

"Albatroşii şi pescaruşii nu-s, aşa cum cred unii,
Păsări, da' deloc, deloc'', a zis Billy danezul.
"Cum nici alte păsări ale mării nu-s, nici pasărea furtunii,
Ele-s doar duhuri ale marinarilor morţi – ăsta mi-i crezul.

Păsările, pescarii de coloşa, nu-s decât sufleţelele pierdute
Ale ălor înecaţi – dajdie plătită de marinari fiecărui ghinion –
Iar bătrânul, semeţul albatros cu-aripile larg desfăcute
Ar putea fi marele-amiral Noe sau amiralul Nelson.

Fericită viaţă duc. Plutesc şi se scufundă, pescuiesc,
N-au carturi de făcut, valsează, bat din aripi doar.
Când trece-o navă, zboară deasupra ei şi se zgâiesc,
Curioase să vadă cum se mai descurcă astăzi bietul marinar.

Când vântul îmi face oasele de sticlă pe teugă, jur, frăţioare,
(Deşi poate nu-i deloc creştineşte) că-mi doresc cu-ardoare
Să fiu eu acel măreţ albatros care plonjează-n mare,
Dominând din slavă păsăretul marin cu-aripile-i largi, uşoare."

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!