Salvaţi planeta cât nu-i prea târziu!

Salvaţi planeta cât nu-i prea târziu!
E-n sacrul cod nescris, din tată-n fiu.
Strămoşii din morminte se ridică.
E zestrea bunei mame pentru fică.
Pământul e-o cutie de conserve?!
Aveţi de schimb, pe banca de rezerve?!
Nu înţeleg, de mă tăiaţi bucăţi!
Pe-agenda voastră-i la banalităţi?!
Pădurile dispar în ritm de samba.
Din toţi bojogii strig la voi: Caramba!
Al drujbei glas vă pare plin de-antren?!
Copiii voştri-au drept la oxigen!
E aerul ce-l respirăm, otravă...
Planeta, casa noastră,-i grav bolnavă.
Oceane, râuri, toate-s gropi comune.
Le-aţi năclăit, lipsiţi de raţiune...
Loviţi în Terra fără nicio jenă...
Gunoaie văd, nu peşti, lângă-o carenă.
Din nordu-ndepărtat până la sud,
Vedem cu toţii adevărul crud.
Calota de gheţari s-a subţiat.
Pământu-n colaps, trebuie salvat!
Din est la vest, e-un fenomen funest:
Ne coacem verile, ca pâinea-n ţest.
Voi cei ce-aţi dereglat al ei ecart,
Opriţi planeta, să-i dăm un restart!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta noastră dă test

De la Est până la Vest
Planeta noastră dă test.
De la Nord până la Sud
Multe vaiete se-aud.

Pământul fuge de sub noi,
Vulcanii spulberă noroi,
Lava ne carbonizează,
Viaţa noastră încetează.

Pe-ntreg pământul se-ntind
Limbi de flăcări şi-l cuprind.
Fie mări, fie oceane,
Parcă sunt nişte cazane

Unde apa clocoteşte
Şi toate le opăreşte.
Munţi şi dealuri se prăvale,
Nu mai există nici vale.

Totu-i flacără şi fum.
Pământul se face scrum.
Intră în dezintegrare
Şi încet, încet dispare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta este casa noastră. Dacă distrugem planeta, nu mai avem casă, aşa că planeta are o importanţă vitală.

citat din H. Ross Perot
Adăugat de Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voia planeta să renască

Înconjurat de-un brâu de foc
Pe sub deal o apă curgătoare
În jur nu mai zăream deloc
Şi pentru mine o scăpare

La-nceput de lume şi de ere
Pe malul unui râu de lavă
Vărsa pământul numai fiere
Tot ce strânsese el, otravă

Cât să fi stat aşa stingher?
O rupere de elemente,
Curgea mânia dintr-un cer
Pe toate cele penitente

De disperare-am vrut să strig
Poate-am strigat dar fără glas
Şi moartea rece ca un frig
Alături îşi făcea popas

Şi eu parcă nu eram eu
Voia planeta să renască
Gemea rupând atât de greu
Din ea, bucăţi de carne flască

Să fi fost ăsta un blestem
Multiplicat de generaţii?
Misteru-adânc al unui ghem:
Pierdutele, divine graţii?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planetele sunt nişte "organisme vii". Fiecare creşte şi se coace "ca pepenele la Soare" la vremea ei. Pe planeta Marte viaţa a apărut, s-a copt înaintea Pământului. Au existat râuri, mări şi oceane. Marţienii au locuit acolo mult şi bine până au epuizat toate resursele naturale şi planeta a "pierit", a devenit pustie. Având tehnică performantă de zbor, ei au migrat pe Pământ, găsind aici din belşug resurse şi condiţii favorabile de trai.

Mihai Cucereavii (6 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia tratează sufletul pe care îl ajută să se mântuiască. Religia poate ajuta oamenii ca indivizi să se înţeleagă mai bine însă nu va reuşi să ajută omenirea să salveze planeta! Observăm cum planeta "piere" câte puţin din cauza luptelor pentru supremaţia religiilor. Aşadar, religia nu poate salva planeta. Religia e tolerantă cu toţi indivizii şi acceptă ofrande de la toţi, indiferent de ceea ce fac pe pământ. De aceea, deseori cei ce pleacă să facă o nelegiuire spun rugăciuni înainte şi pe parcurs. Nici ştiinţa nu poate ajuta omenirea să salveze planeta. E nevoie de o înţelepciune superioară religiilor şi ştiinţei care să pună pe prim plan planeta şi omenirea. Planeta fără omenire nu-şi are sensul şi omenirea fără planetă nu poate exista. Este exact ca şi sufletul cu trupul. Degeaba tratăm sufletul dacă nu avem grijă şi de trup şi invers. Aşa că rugăciunea noastră de zi cu zi ar trebuie să înceapă cu: Dă-ne nouă înţelepciune să găsim soluţii bune la toate....

Ionel Popa (6 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

România în carantină

Ţara noastră-i zău cobai

dar planeta parcă-i iadul

c-am plecat ca ieri din rai

şi-astăzi răul a-ntins vadul

Iar planeta parcă-i iadul

Doamne încotro s-o luăm

dăm de secu ori mosadul

între maimuţă şi om

Doamne încotro s-o luăm

c-am plecat ca ieri din rai

dar n-am coborât din pom

ţara noastră nu-i cobai

Dar planeta parcă-i iadul

şterge de pe cer tot fardul

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (17 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumit, Lucian se aşeză pe o bancă din părculeţul de peste drum de locuinţa domnişoarei Sonya Kelso, îngândurat. Privea pierdut, fără entuziasm, eterna nemişcare ce cuprindea întreg oraşul, dar nu numai acest oraş, minunat altfel; întreaga planetă... Planeta liniştii, planeta tăcerii absolute. Planeta albă, pustie. Planeta nemişcării, a monotoniei totale... Cât de ciudate păreau toate aceste lucruri existente aici, aparent perfecte; cât de ciudate, mereu mai pline de mister...

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare

Fără soare şi fără planeta mea
e albastru
deschis şi ninge
iluzia cremoasă din fundal ar trebui să dispară
e pamântească
depinde de mine ca un sugar
mi s-a cuibărit în pumni şi sânge
prea târziu s-o mai arunc pe pământ
ar trebui să coborâm amândouă
ne-am zdrobi capetele de tărână
e mai bine fără soare şi fără planeta mea
mai bine viu şi fără soare

poezie de Laura Soltuzu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În planeta Pământ

Când planeta e albastră
Cum să fie soarta noastră?

distih de George Corbu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentan, Lucian o oprise pe Lia din povestirile ei mitologice, dar nu pentru foarte mult timp. Deocamdată, restabiliseră legătura cu Terra şi se bucurau să-şi revadă părinţii, cât şi pe director sau pe profesorul-instructor Manea; se îndepărtau de Terra, din ce în ce mai mult, dar legătura "acasă" era încă posibilă, tocmai de aceea nu întâmpinaseră greutăţi în această nouă încercare de contactare a celor de "acasă": imaginea era foarte clară, iar de auzit, se auzea perfect, fără interferenţe sau intermitenţe. La întrebarea directorului "Unde vă aflaţi acum?", cei şapte tineri, ca răspuns, încadrară în imagine planeta de un albastru-verzui, ca ai ochilor geografului; toţi cei prezenţi în cabinetul directorului înţeleseră rapid că era vorba despre planeta Uranus, deci, nu mai era mult până ce "Pacifis" va părăsi sistemul solar şi implicit, până la ultima legătură cu Terra... De abia după aceea urma cu adevărat despărţirea, pentru următorii ani, cel puţin 13... Deocamdată însă, vorbeau cu părinţii lor, aceasta fiind una dintre ultimele convorbiri cu Terra; discuţia era cam dificilă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

fără cod de bare

domol ca înserarea parfumurile trec
mă-mbracă-dezbracă
nările le-ncearcă întâi cu chibzuială apoi
când sunt aproape pe sfârşite
cu nesaţ

nu-mi mai scriu diminutivul cu i grec
ba nicicum, l-am lăsat să-l pască vacă stearpă
– iarbă amar-sălcie
satu-i azi sub asfalt cu pădure cu tot
cu nume, scheletul vacii, cu
«’tui mama ei de roată – ghemul ăsta de lut
rostogolindu-se în jurul pisicii ăleia aurii»
cum vedeam atunci de sus ameţitor
cu ochi ademeniţi de progres planeta
planeta cu doar satul acela

domol ca înserarea urcă asfaltul
peste genunchi
mi s-au subţiat tălpile – sunt sensibil rău
sunt din ce în ce mai încălţat
din ce în ce mai desculţ acolo în pantofi
avea bunica aşa un bulz de mămăligă
cu brânză… pe norme strămoşeşti nuuu…
ştiţi voi ce «vocale» şi fără
cod de bare uite
domol ca înserarea… veţi spune
ce treabă are diminutivul cu i grec!
Ehei… era moftul anilor aceia
neasfaltul, parfumurile fără încordare
şi normele astea…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înseamnă planeta noastră pentru Univers? Absolut nimic! Nu contează nici măcar cât un firicel de praf, de nisip, sau un microb... Dar pentru noi, oamenii, este totul! Este casa noastră. Este locul unde trăim cu toţii. Prin urmare, ar fi cazul să avem mai multă grijă de Terra, frumoasa noastră planetă, nu să o distrugem, să o poluăm, să o infestăm...

aforism de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băut-ai cupa urii ...

Atâta vrajmăşie, cumplită-ncrâncenare
Şi vorbe fără noimă, în guri gâlcevitoare.
Se huiduie, se strigă, de-ţi ţiuie timpanul.
Printre naivi, din coate mai dă şi grobianul.
Se-aruncă false temeri spre ceata derutată
Şi orice raţiune din faşă-i sfărâmată.
Tu, sărmană strânsură, minţită, grav bolnavă,
Băut-ai cupa urii umplută cu otravă.
În timp ce tu iţi nărui şi vis şi idealuri,
Hienele se urcă pe 'nalte piedestaluri.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

planeta Terra se învârte în jurul Soarelui
o rotaţie completă încheind un an
o primăvară, o vară, o toamnă şi o iarnă
ce au trecut peste toate sufletele
adăpostite de planeta albastră

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ne daţi speranţa

Voi ne daţi speranţă
Că avem un viitor,
Să nu cădem în disperare,
Să fim ca pasărea în zbor.

Voi aveţi mâini de aur
Şi răbdare de oţel
Vă mulţumim din suflet,
Pentru al vostru caracter.

Voi, care din paturi ne ridicaţi
Şi cu vorba ne alinaţi,
Sunteţi pentru noi,
Ca nişte mame şi taţi.

Sănătate să aveţi
Şi ceea ce vă doriţi,
Să nu uitaţi de noi
Cei mai puţin fericiţi.

poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru planeta Pământ

Rugă pentru Planeta Pământ
(sonet omagial Pământului)

S-a-mbolnăvit Pământul şi mă doare
Strigătul încărcat de suferinţă,
Când văd nepăsare ori neputinţă
La spectatori privind cum viaţa moare.

Pe Dumnezeu îl rog să dea sentinţă
Pentru toţi ce îi zdrobesc mădulare,
Grăbindu-i sfârşitul în defrişare,
Ca să-şi asume moartea-n consecinţă.

Să nu pierim de-a lor necugetare,
Luminează-le dram de conştiinţă
Şi dă-le raţiune salvatoare!

În rugă îţi aduc recunoştinţă,
Spre a salva Pământul de poluare,
Când lăcrimează sufletu-n peniţă.

*22 aprilie - Ziua Pământului
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Sonete dedicate, Sonete creştine
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta Sahara

Băi ecologiştilor, ce vă mai lamentaţi
ca nişte snobi limitaţi şi frustraţi.
Ce, atâta jale pe voi,
că mai puşcăm şi noi câte un cioroi, doi,
că mai învârtim pe proţap câte-un negru berbec,
ca să meargă mai bine vinul sec.
Parcă sunteţi nişte babe plângăcioase,
ce trag a rău, ca nişte păguboase.
Natura e mare şi are de unde,
Că ş-aşa sunt animale prea multe.
Prea multe capre negre stricau peisajul
şi ne costa mereu să reparăm pasajul.

Apoi domnii capitalişti au dreptate,
dacă moare un urs prea picaţi pe spate.
Da uitaţi că noi v-am scos din noroi
şi am aruncat cu dolarii pe voi,
iar acu vă plângeţi că nu mai aveţi ploi.

Ce dacă-i mereu tot mai cald
şi pădurile ard.
Punem copaci de plastic mintenaş
şi mutăm oraşul, la subsol, sub oraş.
Atâta caz pentru nişte lighioane,
lebede proaste ce intră cu capul în avioane.

Şi dacă pământul devine sterp şi arid
şi apele miros a insecticid,
la nevoie, noi avem bani şi ne mutăm pe Lună
sau în altă locaţie, mai bună.
E plin universul de stele şi planete,
ne trebuie doar câteva rachete
ca să le cucerim şi să facem din ele
locuinţe cochete.

Pământul... lasă... că se reface,
Dacă, ceva milenii bune, va fi lăsat în pace.
Apoi sunteţi liberi să-l purtaţi în vis
Ca pe-o amintire despre paradis.

Dar şi aşa se va vedea frumos,
De la distanţă, seara,
Pe un cer străin, cu horoscopul pe dos,
O lacrimă de punct, licărind palid vara:
planeta Sahara.

poezie de Dorel Bîrsan (5 ianuarie 2019)
Adăugat de Dorel Bîrsan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e...

Pământu-ntreg este o floare
În universul trist şi pal;
Tot timpul este sărbătoare
Pe pământul nostru drag.

Şi vezi cum vântul lin doineşte
Printre copacii seculari;
Planeta noastră se-nveseleşte,
Cu munţii nalţi şi milenari.

Şi aerul e dulce-dulce
Ca mireasma de răcoare,
Iar gândul meu lin se duce,
Şi zboară-ncet în altă zare.

Pământul e o pozie,
Pe-o hârtie neagră scrisă,
Doar ea singură este vie
Când şi cartea este-aprinsă.

Pâmântul e-un vers duios
Ce-l cântă păsărele,
Şi-l cântă-atâta de frumos
Căci răsună şi-ntre stele.

Pământul e-o oază de verdeaţă
Unde lumina lin pătrunde,
Când soarele răsare dimineaţă
Sau când duioasa lun-apune.

Pe pământul nostru drag,
Întodeauna-i sărbătoare,
De e frig sau de e cald
De e vânt sau e ninsoare.

Pământul este o minune,
Căzută din lungul univers
N-am nici laude pentru a-ţi spune
Cât de mult eu te iubesc!

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tera nu mai e albastră

Nori negri acoperă
planeta Pământ, a noastră.
Omenirea suferă.
Tera nu mai e albastră.
Universu-i văduvit
de fiica lui creştină.
Haosul a-înlocuit
pe pământ, viaţa divină.
Este haos şi-întuneric
pe planeta noastră verde.
Din tot ce era feeric,
astăzi farmecul îşi pierde.
Plânge soarele şi luna,
pământul a-încremenit.
Plânge zeiţa Fortuna,
Apocalipsa a venit.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!