Prestaţii lamentabile ...

La Bruxelles, cu trudă, am primit mandatul,
Să ne creştem faima, să uimim tot natul.
Când ai noştri gura prind să o deschidă,
Am trăit regretul că nu sunt omidă.
Premierul ţării, dintru începuturi,
Ia la rost tot plenul, mai să-l ia şi-n şuturi.
Cum că dânsa, care are-atâta şcoală,
N-a batut tot drumul să dea socoteală.
Nu că n-ar şti-o biată socoteală-a face,
Că şi azi abacul în poşetă zace,
Iar sub coafura pusă pe burete,
Are-n loc de creier, două-trei fişete:
Unul cu reţete de gogoşi, sarmale,
Altul care sună-a goluri culturale
Şi vreo două fire, ca marioneta,
Să cânte ca şeful, recte ca flaşneta.
Cu limba română n-are nicio treabă;
Şi-a dat doctoratul lângă o tarabă.
Despre limbi străine nu suflu o iotă.
Cred că ştiţi cu toţii că e poliglotă.
Următoarea iudă care ia cuvântul,
Este Carmencita, care-şi ia avântul
Şi-ntrebată despre reprimări brutale,
Ocoleşte tema cât zece cvartale,
Răspunzând ambiguu, că n-are vreo vină
C-a luat exemplu din ţara vecină,
Ori de pe aiurea, dintr-o Europă,
Unde-ţi dau jandarmii până la sincopă.
Ea aşa văzut-a şi-asta e cutuma,
Când iese poporul şi-ţi înjură muma.
Daea mândru-apare, în plen ţine speechul,
Fiind azi, văd bine, clovnul de serviciu.
Nu deschide bine gura, că în sală,
Vezi mobilierul; sala-i cvasi goală...
Tot parlamentarul îşi cată de treabă
La bufet, la budă, sau cu altă grabă...
Invocând ministrul faptele reale,
Aduce în treacăt vorba de-animale,
Sărind peste oaia ce deja-i statuie,
Îşi bătu în talpă, singur, alte cuie:
Acum că scăpat-am de pesta porcină,
Cormoranii noştri fac baie-n piscină.
Ce pescari, ce mare, mutăm arealul,
Că doar din atâta n-o crăpa tovalul!
Aveam alte jocuri: Hoţii şi vardiştii,
Dar cum la putere-s evazioniştii,
Nu ne mai încântă, nu-şi merită banii.
Nu mai e la modă: Dacii şi romanii!!
Şi traducătorii, ce elucubraţii
Pot ei să traspună?! Le-aş da decoraţii!
În fine, ministrul Bădălau Culaie
Tot vorbind cu hopuri, transpira şiroaie,
Se-ncurca-n cuvinte, se pierdea-ntre coale,
Aducând aminte de electorale.
Nu ştie a spune ceva de-ncheiere,-
Ori c-avea emoţii, ori nix maniere.
Noroc că din stânga îi şoptea sufleorul,
Ce vorbea româna ca televizorul.
Toţi ăşti neica nimeni reprezintă ţara
Şi ne-aduc oprobriu, noi mâncând papara?!
Cum trimis-aţi, frate, hal de lighioane?!
Nu spalăm ruşinea nici pe la Cazane...
E epidemie şi se-ntinde ciuma,
Roşie, desigur, înghiţi-v-ar huma!!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiţi ocara! -
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: -"Eşti nebun?
Pune scara!"
-"Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"

Mai la urmă pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sunt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfânt!

-"Unsprezece", spune ea;
Eu zic: -"Bine", pe credinţă;
Doar o fi având ştiinţă
Scara câţi fuştei avea.
Pe credinţă -
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu;
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut - aşa sunt eu!
Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei -
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iată-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i, şi-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!

M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e ca-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziar

Azi de dimineaţă, la micul dejun,
Citesc prin ziare veşti dint-un cătun...
Un grangur mai şmecher, mai trăsese-un tun,-
Financiar desigur, că doar nu-i nebun.
Ajuns peste noapte bogat şi-ncrezut,
Milionar cu-onoarea dată la rebut.
Citit-am de filme, de sport sau de vreme,
Aflând că natura, să ningă se screme,
Până într-o noapte când în fine ninse
Şi zăpada-n iarnă pe toţi îi surprinse.
Mă-ndes în fotoliu, citesc printre rânduri
Aflând cu mirare cum codrul e scânduri,
Că chiar pădurarul care îl păzea
Îl trage la gater, vânzând cherestea.
Tot omul îşi vinde casa sau o sobă,-
Cu cât mai sărman e, praful de pe tobă,
Că altceva n-are şi chiar de-ar avea,
Nu i-ar mai ajunge nici pentr-o lulea.
Altul joacă banii furaţi la ruletă,
Pierzând astfel caii de la bicicletă.
Deschid larg ziarul la pagina cinci,
Unde nu-s reclame la şlapi sau opinci,-
Fete dezbrăcate, sâni din silicon
Mari, de-i vede până şi taica Ion.
Un tânăr, văd bine, când dau altă foaie,
Siluie bătrâne, ieşit din pârnaie.
Un altul îţi fură tihnit portofelul,
Cerceii de aur, din deget inelul.
Beţivani în crâşme beau, nu se sfiesc
Au la ei topoare de te miruiesc.
Şi chiar de vecin eşti cu şeful de post,
Lovit fără milă, te zbaţi fără rost.
Guverne reale, din umbră, de criză,
Se-ntrec între ele şi-ţi fac o surpriză.
E una plăcută, cum crezi că-i fireşte
Auzi de la ele, că pensia-ţi creşte,
Dar când dai să cauţi în cel buzunar,
Vezi că pensia-ţi creşte numai pe ziar.
Citesc o-ntâmplare din politichie
De chelul nu are, îşi pune tichie,
Dar nu orişicare, de mărgăritar-
Vrute şi nevrute, scrise-s în ziar...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar să nu grăbiţi ocara!
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: Eşti nebun?
Pune scara!
Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sânt.
Sărutată
Lăudat fii, Tată sfânt!

Unsprezece, spune ea;
Eu zic: Bine, pe credinţă:
Doar o fi având ştiinţă,
Scara câţi fuştei avea,
Pe credinţă
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu:
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut aşa sunt eu!
Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iacă-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să-mi spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i şi-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!
M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pică pară mălăiaţă... în gura lui nătăfleaţă

N-a fost nicicând la noi în sat
O mult mai bună zicătoare,
Însă de când au tot plecat
Copiii,-n van, peste hotare,
De perii care s-au uscat,
Ca şi de astă vorbă mare,
Bătrânii,-n vatră, au uitat
Vorbind la celulare,

Dar pere rumene, de soi,
Găseşti cu tonele în piaţă,
La preţ baban, în euroi,
Însă niciuna mălăiaţă,
Şi-apoi, de-ai întreba, la noi,
Pe fiecare drept în faţă,
Nu-ţi spune unul, nu zic doi,
Că ar fi... nătăfleaţă (!)

Aşa c-a mai rămas "picatul"
Din zicătorea asta dură,
Şi "gura", ce-o... aia tot natul,
Bine'nţeles ca-njurătură,
Când speră în zadar să pice
De la putere-ntreaga clică,
Ce... cum o altă vorbă zice:
"Dacă nu curge... pică"!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionar

E tot mai des, din ce-a fost rar...
Să vezi tâmpiţi la cârma ţării,
Cătuşele îşi punând brăţării,
Bulău-i făcând... "Cărturar"!

Se bat s-adune ani mai mulţi
În puşcării, să-şi facă nume,
Urlând apoi la semeni, lume,
C-aşa-s mai educaţi, mai... "Culţi"!

Mint, cum adevăr nici n-ar fi
Şi-orice rostit e "hors contexte",
Boul fiind tu -tot în protest-
Ce nu-i citeşti, nici nu-i... "Reţii"!

De-altfel nici limba nu o ştiu...
O linsătură, toată lemne
De la "mai mari" -mai proşti, pesemne-
Ăi ce-o scălâmbă în... "Inter-viu"!

Ce să mai zici de limbi străine,
Că de străine... îs rău de tot,
De crezi că ţării îi sunt complot
Lumii de râs s-o facă... "Bine"!

Le place joc, de-a alba-neagră,
Minţind că din hoţii vom creşte
-Cum să furi apa, să prinzi peşte-
Şi, tot furând, "fuck" ţara..."Întreagă"!

Le place mult de-a abuzatu',
Că te ciordind, ai mai puţin
Şi aşa când n-ai, nu intervin
Să te-apere, că n-ai... Ce dracu!

Şi-s puşi să-şi facă zilnic legi,
Adică un fel de legătură
Că tot ce fac e-o făcătură
Şi, n-ai de ce să te mai... "Legi"!

Pungaşi, tâlhari, dar au un dar
-C-aşa cretini, îi duce capul-
Să ne termine Ţara, Statul,
Ni le lăsând doar... "Inventar"!...

C-au fost Ei! Noi... "Colecţionar"!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de la etajul IX

Nu pot crede, să mă baţi,
Cât ar fi lumea de rea,
Tocmai io, dintre bărbaţi,
Să păţesc aşa ceva...!

Lângă mine-am o vecină,
Stau la nouă, am balcon,
Singurică, fără vină,
Să îmi iasă azi un zvon,

Cum că eu, sorb din cafea
Dimineaţa, matinal,
Şi cu ea, să vezi belea,
Mă-ntreţin foarte-amical

Pe balcon, aer curat,
C-amăndoi mai şi pipăm,
Unde-n mod detailat
Despre sex să discutăm!...

Păi... de socotim niţel,
Cum e dânsa, nu v-am spus,
Pensionară, tot la fel,
Dar... cu şapte ani în plus,

Oameni serioşi, de fapt
Pe-aşa trai, nici că gândim,
Chiar de eu sunt încă apt,
Despre sex să mai vorbim!...

Dar ce-i drept, ne încălzim
Şi ne-ncingem foarte des,
Iar ca să ne răcorim,
Zicem vorbe în exces,

Fi'nd normal, la banii mei,
Şi ai dânşii, de-o-ntrebăm,
Cum papucii mei, şi-ai ei,
Să nu ne înfierbântăm!?

Că, de la prima cafea,
În balcoane, evident,
Încep eu, dup-aia ea,
Cu toţi de-s în parlament,

Şi când eu am terminat,
(Parcă mi-a citit un gând!)
Îi ia dânsa, din senat,
După nume, rând pe rând,

Şi le "fî-mî-n-cî" la toţi,
Vreo trei ore cu nesaţ,
De bandiţi şi de netoţi,
Până jos de tot, la zaţ!....

De-am ajuns, s-aud, perplex,
Lumea cum mă critică...!
Ce vorbim... nu-i despre sex...
Facem doar... politică!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

tot mai multe familii sunt distruse
de pe urma migraţiei
tot mai mulţi părinţi bătrâni
rămaşi să crească nepoţii sau
dureros de singuri
iar noi ne batem capul dacă
să fie familia într-un fel sau altul
(sau, cine ştie... să o desfiinţăm total...)

să facem un referendum despre
cum să fie răsplătită munca de mamă, de tată, de bunic
de copil rămas cumva orfan din cauza distanţelor
să facem un referendum despre cum toţi copiii bolnavi şi bătrânii noştri
să fie trataţi pe banii statului la clinicile mari din lume
dacă tot am distrus pe cele ale noastre...
să facem un referendum despre cum să redevenim o familie
noi toţi românii de aiurea
să facem un referendum prin care vrajba
să fie abolită
şi un ultim referendum despre
distribuirea ruşinii trădării
pe cap de politician

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Când ai făcut maimuţa, Doamne,
Ma iartă, dar Ţi-o spun cinstit
Cum Tu mă ştii de-atâtea toamne:
Cu ea ai fost tare zgârcit,

Căci, de la data respectivă
Până-n prezent, e constatat
Că dumneaei, chiar dimpotrivă,
Un pas n-a mai evoluat,

Nu mă refer la maniere,
Cătând şi azi ce a ascuns,
Cu deştu-n nas şi prin unghere
Unde lumina n-a pătruns,

Şi nici de faptul că, banana,
De câte ori ea şi-a furat,
Nu s-a gândit că-i va fi blana
În saramură vreodat',

Iar când e vorba de bătaie,
Scandal prin junglă, tărăboi,
O face tot mereu de oaie,
Sărind ea prima la război,

Şi-apoi, nu-s alte dobitoace,
Nici pe departe cum e ea:
Ce... una spune, alta face,
Gândind cu totul altceva,

Că, de-aia-Ţi spun, ca bun Părinte,
De i-ai fi dat atunci, în pom,
Un gram măcar, în plus, de minte,
... nici azi nu ştie că e om!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?

Ştiţi vreo unitate de măsură
Pentru emoţii, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care ştie
Ar vrea să-mi spună într-o zi şi mie?

Eu nu ştiu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor
Şi nici nu cred că este cineva ce poate
Să cuantifice iubirea în intensitate!

Cu siguranţă nu s-a născut încă
Alt om care să ştie cât e de adâncă
Emoţia ce-o simte fiecare
Ca s-o măsoare-n metri, leghe sau picioare!

O fi nevoie de mai multă elocinţă
Să înţeleg că în iubire nu-i nicio o ştiinţă
Şi că, deşi s-au dat atâtea definiţii,
Omul măsoară dragostea doar în emoţii?

Poţi să măsori intensitatea din privire
Ori scânteierile născute din iubire?
Se poate măsura roşeaţa din obraz
Născută din iubire sau, poate, din necaz?

S-a născocit oare numărătoarea
Pentru momentele ăn care-s visătoarea,
Ori a ajuns să ştie cineva mai bine
Cât de intense sunt emoţiile-n mine?

Există undeva vreo mică şansă
Să mi se numere intrările în transă
Când în momentele de reverie
Nici eu nu ştiu dacă sunt moartă sau sunt vie?

Stă lângă mine cineva să ia aminte
Emoţia ce o transmit eu prin cuvinte
Când strig în gura mare ori şoptesc
"Iubitul meu", "mi-e dor" sau "te iubesc!"?

Pentru căldura din cuvinte-o fi vreun termometru?
Emoţia mi se analizează printr-un spectru?
Şi dacă eu simt să mă port cu graţie
Există pentru asta vreo gradaţie?

Am înţeles că poţi să te şcoleşti,
Dar nimeni nu te-nvaţă cât ai voie să iubeşti,
Atunci vin şi întreb a nu ştiu cât-a oară:
Chiar credeţi că iubirea se măsoară?

Flori Florentina
27.10.2015

poezie de Florentina Mitrică (27 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici românii au rădăcini adânci

Oamenii care conduc azi destinele României, prin felul cum o cârmuiesc, nu fac altceva decât să înlesnească marilor puteri să facă din ţara noastră o pradă uşoară pentru ei.
Diriguitorii ţării ar trebui să se îngrijească, pentru ca românii să trăiască în linişte aici, unde înaintaşii noştri şi-au îngropat oasele şi au plătit tribut de sânge pentru apărarea gliei eminesciene.
Pe această glie-gură de rai- a trăit şi a luptat tot neamul românesc. În acest colţ de lume ne-am zămislit şi ne-am afirmat ca neam.
,, De la daci, de la romani
am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram
şi ne-m zămislit ca neam.
.........................
Tu, române,
,, Să păstrezi ţara şi neamul
că sunt tot ce ai mai sfânt!
Aprig să înfrunţi duşmanul
când calcă al tău pământ.
..........................
Toţi cei care conduc, astăzi şi mâine, destinele acestui popor, ar trebui să ia aminte că aici neamul românesc a prins rădăcini adânci, precum stejarii legendari.
,, De strajă ne stau Carpaţii
şi Dunărea bătrână.
Aici trăim ca fraţii
noi, naţia română.
... Aici Dumnezeu ne-a dat
Grădina Maicii Domnului.
Aici am eternizat
pacea scumpă omului.
... Aici ne-au dat lumina zeii şi sfinţii.
... Aici ne hrăneşte şi râul şi ramul.
Aici a trăit, trăieşte şi va trăi tot neamul.
Românii n-au duşmănit şi n-au prigonit alte popoare. Prin urmare, nu suntem datori faţă de nimeni. Dimpotrivă, vrem să trăim în bună înţelegere cu toată lumea.
... Când duşmanii stau la pândă
să ne facă traiul greu,
Românii cred în izbândă
şi în bunul Dumnezeu.
.......................
... Strămoşii noştri, dacii au crezut în veşnicia sufletului.
Noi, românii credem în veşnicia neamului nostru românesc.
Credem în hărnicia omului şi în rodnicia pământului,
Credem în statornicia celor care vremelnic îl stăpânesc.
Conducătorii noştri ar trebui să fie adevăraţi patrioţi. Să apere ţara şi poporul de atitudini ostile şi să se îngrijească de prosperitatea naţiei. Iar marile puteri ar trebui să înţeleagă că înainte de a fi europeni, noi suntem ROMÂNI.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Şi uneori mă-întreb de ce nu-ţi scriu,
Că ştiu a scrie-n orişicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Şi orice gând în mintea-mi se-nfiripă.

M-am întrebat ce eşti şi ce-i cu mine,
Ce ai zidit şi ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut şi ce tu faci prea bine
Ca eu să stric şi tu refaci mereu.

Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n faţă tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din faţă drept mi-l construiai.

Şi tot nu ştiu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu şi nici un semn nu dau,
Dar ştiu prea bine că o îmbrăţişare
De suflete un tu şi-un eu tânjeau.

M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Şi ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ţine
Şi cum s-or întâlni odată două stânci.

Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ţi arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.

Te-am cercetat şi m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăştiat în mii de părţi,
Că de-aş avea o lacrimă ca tine
Tot n-aş cuprinde-o-n orişicâte cărţi.

Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insul cu tupeu

La modă este insul cu tupeu,-
Tot mai mulţi se pliază pe tipar.
De la opincă la parlamentar,
Din te miri ce, zici că-i calci pe bombeu.

Şi claxonează tâmpi dintr-un bemveu,
Ori politician, ori beizadea,
Luând un biet bătrân în zeflemea,
Privindu-l strâmb, ca pe-ultimul pigmeu.

Nici nu i-a dat pe-obraz primul tuleu,
Că ia un aer atotştiutor,
Ce văd c-a devenit molipsitor,
Deşi-i e mintea goală ca un pneu.

Din întâmplare dacă-i în troleu
Şi nu-i loc liber, n-o să ţi-l dea el.
Încearcă să ai nervii de oţel,
Că mai e pân' la capăt de traseu!

Ajuns ca orice om la vreun ghişeu,
Mult prea grăbit să stea cu toţi în rând,
Va face gât şi-o să constaţi curând,
Că ai în faţă-un soi de dumnezeu.

De nu-ţi ţii gura primeşti şi-un croşeu.
Cu-al lui statut la coadă cum să stea?!
Un rânjet hâd nimic nu prevedea,
Nicicum un şpiţ direct la peroneu.

E pretutindeni, devenit clişeu,
Cu burta revărsată, mai mult gol.
Nici pe departe nu face un pol,-
Asta de pun la preţ şi-al lui maieu.

Este din soiul şmecher, derbedeu,
Ce te vexează la fiece pas.
De-i plin de bani, sau nu, iţi râde-n nas;
În ochii alor lui e-un fel de zmeu.

Aduce tot mai mult c-un cimpanzeu,
Ce-ţi sare-n ochii şi-atunci când îl eviţi.
E din subspecia neşlefuiţi.
Pe când o să-l văd piesă de muzeu?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratament pentru suflet...

Aţi vrea să ştiţi cum poate fi sufletul tratat
Oameni de ştiinţă de multe ori s-au întrebat
Dacă-i materie sau poate energie
Nici azi după atâta timp nu se mai ştie

Cum să tratezi un suflet dacă nu-i organ
Cum să-l vezi dacă-i puţin peste gram
Şi totuşi un suflet de multe ori e în suferinţă
Cum îşi explică asta oamenii de ştiinţă

Cum am putea sufletul să îl tratăm
Unde se află, ce este, ne tot întrebăm
Cu siguranţă el există şi este de găsit
Dacă un suflet şi azi mai poate fi rănit

Sunt răni ce ne-afectează sufletul
Se simt ca vuietul, se-aud ca urletul
Şi dacă vrei să vindeci sufletul în rană
Atunci un antidot există, nu-ţi fie teamă

Un singur tratament îl poate vindeca
Formula ideală este doar iubirea
Nu încercaţi s-o cumpăraţi din farmacie
Nici vreo formulă magică nu vrea să fie

Va trebui să luaţi în fiecare seară
O porţie dintr-o substanţă rară
De veţi simţi o nouă stare de trăire
Aveţi un suflet vindecat doar prin iubire

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Nici mie nu-mi place să fiu propria piedică
Deşi nu am încotro din mine se nasc zi de zi
Tot felul de hăţuri, frânghii care mă ţin pe loc

Caut metode, trucuri, manuale, fotografii prin sertare
Cum se scapă de starea asta a îndobitocirii supreme
Cum se linge mierea de-afară, cum se cumpără pâine
Cum se dă mâna, cum se rupe o floare

Parcă sunt un rotocol de scaieţi pe care vântul îl poartă
Din cameră în cameră, în placenta asta dau din mâini
Din picioare prinsă-n tobogane viu colorate ale minţii
Care pe măsură ce e închisă mai mult e tot mai vie

E foarte plăcut aici, e ca petrecere-n doi!

Caut filme, cărţi, melodii, prietenii din copilărie
Pentru că şi ei acum sunt tot un fel de obiecte-n vitrină
Pe care-i scot de sărbători sau în situaţii ca asta
Când tot ce fac e să pun dorinţe în sticle de vin
Care mi se arată de câte ori deschid ecranul laptopului
Aud aud ţipete şi văd numai mâini deasupra mării care cer ajutor
Ce bine, îmi spun, chiar nu sunt singură!

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Toată lumea vrea să fie întrebată, logată, prezentă
Vrea ca acest mers în van să fie întrerupt, blocat, cineva să
Rupă gratiile, să zică, vin şi eu pe la tine, şi să nu ai ce face
Neavând uşă, el intră prin cuvinte, prin felul tău de a fi, de-a valma
Îşi face loc ca un pui de pisică ud leoarcă

Timpul desigur se măsoară altfel, în bucăţi de beton
Care cad direct la masa de scris în coconul acesta de unde
Nimeni nu ştie cum vom ieşi, dar de câte ori ating
Zidul el devine negreşit starea mea de spirit

Fac curat după încă o zi murdară, până la naştere mai e
Între timp vomit, citesc o legendă japoneză despre un fiu
Care-şi cară mama pe vârful unui munte, şi-mi e tot mai clar
Că şi eu am început să mă duc în spate într-un loc asemănător
Printr-o crăpătură, aproape pe muteşte, aproape ilegal

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe locu-ntâi, nu-ncape vorbă...

Pe locu-ntâi la orice-autostradă,
Nu-ncape vorbă şi-un copil o ştie,
Românul, cel mai tare-n meserie,
Nu poate nici o clipă să mai şadă.

N-avem la fonduri pic de alergie.
Guvernul, surclasând orice bravadă,
Le ia, le-nvârte, le face rocadă
Şi-n plus, scoate şi bani din visterie.

Cum munca nu ne pare o corvoadă,
Am dat ultimul strop de energie,
Ne-am întrecut vecinii-n vrednicie,
Că ei, pe lângă noi, sunt proşti grămadă.

Ca să şofezi, e-un fel de terapie,
Cu planul în avans pe o decadă.
Cum nimănui nu-i arde de vreo sfadă,
S-a dus şi riscul de apoplexie.

V-o spun fără putinţă de tăgadă:
Nicicând n-am auzit de-o cârdăşie,
De bani furaţi, sau vreo potlogărie,-
N-a existat nici umbră de dovadă.

Cuprins tot natul ca de isterie,
Face plimbări, de zici că e paradă,
De parcă lumea a ajuns nomadă,
Iar zdravăn mai e unul dintr-o mie.

Vorbesc în dodii, mai întind o nadă,
Exagerez despre tehnologie.
În fapt, toate-s statistici pe hârtie,
Iar noi suntem pe locu-ntâi, din coadă...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a împotrivitul şi dezbrăcatul (satiră de dragoste)

Mă simt atât de goală lângă tine...
Am obosit să tot port haine geloase!
Să te surprinzi, privindu-te în mine,
Şi în canicular... şi pe geroase!

Mă simt ca un obiect ce-l vrei statuie,
Mă tot ridici şi iar mă tot cobori...
Iar voi ofta, când prind fluturii-n cuie,
Că nu eşti pregătit să te însori!

Mă simt ca o regină-ntru-un borcan,
Mă vrei să-ţi fiu numai pentru tine...
Nu-i firea mea s-aştept an după an,
Până te-nveţi şi tu să ai patine!

Măi, tipule! Tu mă cunoşti şi da şi nu... Cum pică!
Când ţi-aminteşti, dai peste mine cu fanfara...
Când vina una nouă, îţi par mică...
Şi parcă îmi arăţi unde e gara.

Şi tot la mine te întorci mereu...
Sunt drogul tău... cu siguranţă, cel mai dulce!
Dar eu cu tine, uit să mai fiu eu...
Însă, de la o virgulă... o să m-apuce!

Ori mă iubeşti aşa cum vreau,
Ori... lasă-mi mai departe jocul...!
Eu pe tine, cu haine nu te iau,
Pentru că sincer... nu le-aş simte rostul!

Şi hai, aruncă cu sinceritate!
E piatra cea mai grea din câte-ai dat...
Pentru că ştiu că am întâietate,
Şi mă adori... Şi este garantat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De fapt, de când eşti aici, în navă?
Lia: De duminică dimineaţa, Luci.
Lucian: Regret cele petrecute... N-aş fi vrut să mă vezi în halul ăla.
Lia: Lasă, Luci... N-are importanţă! Totuşi, nu trebuia să le spui colegilor noştri totul, nu era nevoie să te umileşti singur faţă de ei; eu am tot încercat de vreo câteva ori să te opresc. De ce ai făcut-o?
Lucian: Aşa mi s-a părut mie corect.
Lia: Cum?! Să te înjoseşti în faţa lor?
Lucian: Să mă umilesc?! Nu, asta am făcut-o atunci când m-am îmbătat, din inconştienţă... Acum, doar spunându-le adevărul, nu cred că prin asta m-aş fi înjosit cu ceva. Adevărul e adevăr; până la urmă tot s-ar fi aflat, ar fi ieşit la iveală, ar fi fost imposibil altfel, deci, era mult mai bine să-l dezvălui direct, chiar eu. Aşa e corect.
Lia: Ce crezi c-ai câştigat prin asta?
Lucian: Nimic. Nici nu urmăream vreun câştig... Poate doar că am dovedit că sunt într-adevăr sincer, aşa cum am afirmat întotdeauna. După părerea mea, aşa-i mai bine; fără secrete! Colegii mei aveau dreptul să afle ce s-a întâmplat în realitate.
Lia: Nu ştiu dacă într-adevăr a fost bine, însă presupun că ţi-a trebuit mult curaj pentru a recunoaşte acest adevăr, care nu te favorizează deloc.
Lucian: Mă favorizează sau nu, este adevărul; nu-l pot schimba în favoarea mea.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic,
Sau poate doar o mare de suspine,
În care mă scufund câte un pic.

Suntem două catarge depărtate,
Două corăbii ce au eşuat,
Pe două mări atât de-nvolburate,
Cu echipaje ce s-au înecat.

Dar noi, încă ascundem naufragiul,
Precum doi căpitani debusolaţi,
Ce evităm mereu eşafodajul,
Din care am ieşi decapitaţi.

Stăm unul lângă altul, fără vrere,
Secaţi şi de iubire şi de tot,
Sleiţi de tot ce inima mai cere,
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot.

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare
Şi timpul se tot scurge nemilos,
Iar noi tăcuţi, nu ne-amintim de oare,
Am şi trăit, vreodat', ceva frumos.

Resimt adânc, cum inima îţi pleacă,
Spre undeva-ul unde eu nu sunt,
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea, e doar vorbă-n vânt.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic
Sau poate doar o mare de suspine
În care mă scufund câte un pic

Suntem două catarge depărtate
Două corăbii ce au eşuat
Pe două mări atât de-nvolburate
Cu echipaje ce s-au înecat

Dar noi încă ascundem naufragiul
Precum doi căpitani debusolaţi
Ce evităm mereu eşafodajul
Din care am ieşi decapitaţi

Stăm unul lângă altul fără vrere
Secaţi şi de iubire şi de tot
Sleiţi de tot ce inima mai cere
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot,

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare,
Şi timpul se tot scurge nemilos
Iar noi tăcuţi nu ne-amintim, de oare,
Am şi trăit vreodat' ceva frumos

Resimt adânc cum inima îţi pleacă
Spre undeva-ul unde eu nu sunt
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea e doar vorbă-n vânt

poezie de Adi Conţu (17 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!