Charles Webster

Pădurea de pini de pe deal
Şi clădirea fermei de la kilometri depărtare
Se vedeau clar, ca prin binoclu,
Sub cerul albastru ca un păun!
După amiază o pătură de nori
A acoperit pământul. Iar tu păşeai pe drum
Şi peste păşunea de trifoi, unde singurul sunet
Era tremolul lichid al unui greiere.
Apoi soarele a asfinţit între titirezii uriaşi
Ai două furtuni din depărtare. Un vânt în creştere
A alungat norii şi a aprins flăcările
Stelelor lipsite de apărare,
Clătinând arama lunii
Între culmea dealului
Şi frunzişurile scânteietoare ale livezii de meri.
Mergeai gânditoare de-a lungul ţărmului
Unde din gâtlejurile valurilor ieşeau ciripituri
Ca cele ale unor păsări singuratice
Care cântă sub apă şi strigă
Înspre urmele lăsate de vânt prin cedri,
Până când într-un târziu te-ai oprit, numai lacrimi,
Şi, privind spre cer, ai văzut pe Jupiter
Balansându-se pe piramida celui mai înalt pin.
Apoi, coborând privirea, ai văzut pe pridvorul pustiu
Scaunul meu gol legănat de vânt –
Fii curajoasă, Iubito!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jonathan Houghton

Se-aude croncănitul ciorii
Şi trilul ezitant al sturzului.
Se-aude bătaia unei tălăngi în depărtare
Şi vocea plugarului de pe dealul lui Shipley.
Pădurea de dincolo de livadă stă nemişcată
În aerul încremenit al verii;
Şi de-a lungul drumului chicoteşte o căruţă
Încărcată cu porumb, îndreptându-se spre Atterburry.
Şi un bătrân a adormit la umbra unui copac,
Şi o bătrână trece de partea cealaltă a drumului,
Venind dinspre livadă cu o căldare de mure.
Şi un băiat stă tolănit pe iarbă
Lângă picioarele bătrânului,
Şi urmăreşte plutirea norilor pe cer,
Şi-i este dor, şi-i este dor, şi-i este dor
De ceva, dar nu ştie de ce anume:
De bărbăţie, de viaţă, de lumea largă!
Au trecut apoi treizeci de ani,
Iar băiatul s-a întors, uzat de viaţă, înapoi
Şi livada nu mai era acolo,
Şi pădurea dispăruse,
Şi casa era alta,
Şi drumul era plin de praful ridicat de automobile –
Şi lui îi este dor de un locşor pe Deal!

Edgar Lee Masters, epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020

*** E vorba de dealul unde se afla cimitirul din Spoon River.

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeul şi nunta

Lui Pompiliu Borş

Treceau dincolo Prutul
Numai păsări în zbor.
Numai păsări înot.
Numai
Umbra visătoare şi tristă
A lunii pe valuri trecea.
Şi, dus de vânt,
Dus de vânt,
Dus de vânt,
Zmeul copilăriei
Iscălit cu numele meu
În litere noi, colţuroase,
Aduse de vânt,
Aduse de vânt.
Neamuri din Cot, din Miorcani,
Pe celălalt mal
Deasupra zmeului se aplecau
Citindu-l cu lacrimi în ochi
Ca pe-o scrisoare trimisă
Din cea mai adâncă urgie,
Din iad. Coborau rude
Pe celălalt mal mai apoi
Să asculte muzica
Ce la nunta mea cânta.
Nu au văzut,
Nu au putut desluşi
Chipul miresei.
Poate că nici nu
Existase mireasa cândva.
Poate că era numai
O plăsmuire imaginară a mea,
Albă şi minunată,
Albă şi minunată,
Albă şi minunată.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vânt

Între răsărit şi apus
A mai rămas o filă.
Între cer şi pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze şi cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori şi asfinţit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer şi pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dillard Sissman

Ulii se rotesc încetişor
În cercuri largi, pe cerul
Puţin înceţoşat, plin parcă de praful drumului.
Vântul mătură păşunea pe care stau întins
Aplecând iarba în lungi valuri.
Şoimul meu planează deasupra vântului
Şi din când în când se leagănă
Ca un om care-şi clatină umerii;

Uneori coada imprimă direcţia zborului,
Apoi rămâne nemişcată.
Iar ulii se rotesc şi se tot rotesc,
Măturând zenitul în cercuri mari
Deasupra şoimului meu. Şi dealurile dorm.
Şi casa unui fermier, albă ca neaua,
Se iţeşte dintre copaci verzi – în depărtare.

Şi eu îmi urmăresc şoimul,
Iar secera lunii subţiri va continua să se aprindă multă vreme,
Apoi va oscila ca braţul unui pendul
În coada şoimului meu.
O limbă de foc sau coada unui dragon
Îmi orbeşte ochii –
Tremur ca o flamură.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

William H. Herndon

Aici la fereastră, în vechea casă
Ridicată pe coama dealului, cu vedere până departe în vale,
Zilele mele de trudă au ajuns la final; aşezat pe ruinele propriei vieţi,
Am scormonit zi de zi prin memorie,
Aşa cum cineva priveşte într-un glob fermecat de cristal,
Şi am revăzut într-o lumină de vis figurile din trecut
Defilând dincolo de geam
Prin incredibilele sfere ale timpului.
Am văzut un om ridicându-se din brazdă ca un uriaş din basme,
Un om care s-a încredinţat pe sine însuşi unui destin fără de moarte,
Conducător de mari armate, capul republicii,
Adunând lalolaltă într-un ditirambic şi creativ cântec
Grandioasele speranţe ale unui popor.
Dar, în acelaşi timp, Vulcan stăpânul focurilor
Şi spiritele malefice din ceruri
Făureau scuturi şi săbii indestructibile.
Priveşte în cristalul fermecat!
Se vede cum el se grăbeşte
Către locul unde drumul lui se intersectează cu drumul
Copilului lui Plutarh şi Shakespeare:
Lincoln, actor într-adevăr, ţi-a jucat bine rolul
Pe când Booth doar mima cu stângăcie jocul din jocul real;
De atâtea ori v-am văzut în orele grave ale apusului
Pe când ciori croncănitoare treceau pe deasupra casei mele
În zbor spre pădure –
De aici de la fereastra mea unde stătem
Singur.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

James Garber

Îţi aminteşti, trecătorule, de cărarea bătătorită de mine
Peste terenul unde se află acum clădirea operetei,
Pe când grăbeam cu paşi repezi spre serviciu, de-a lungul atâtor ani?
Înţelege-i semnificaţia cu înţelepciunea inimii:
Şi tu vei trece la fel, iar dealurile de la Miller's Ford
Nu-ţi vor mai părea aşa de îndepărtate;
Asta se va fi întâmplat mult după ce le-ai văzut lângă tine,
Dincolo de cele patru mile de păşune –
Şi după ce dragostea femeii va fi amuţit,
Încetând să-ţi spună: "Te voi salva";
Şi după ce chipurile prietenilor şi ale rudelor
Vor fi trecut deja în fotografii decolorate, îndurerat tăcute,
Având aerul acela care înseamnă:
"Nu putem să te ajutăm";
Şi după ce vei fi încetat să reproşezi oamenilor
Că s-a unit împotriva sufletului tău nevinovat –
Ei înşişi strânşi la miezul nopţii şi la amiază
Pentru a vedea cu ochii aţintiţi propriul lor destin.
După ce vei fi înţeles toate acestea, gândeşte-te la mine
Şi la poteca mea, a celui care a trecut dincolo şi care a ştiut
Că nici bărbat şi nici femeie, nici chin
Şi nici datorie, nici aur şi nici putere
Pot uşura aleanul inimii,
Singurătatea sufletului!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hare Drummer

Se mai duc băieţii şi fetele la Siever's
Pentru cidru, după şcoală, târziu în Septembrie?
Mai adună alune printre tufişurile
Fermei lui Aaron Hatfield când începe să cadă bruma?
De multe ori m-am jucat râzând cu băieţii şi fetele
De-a lungul drumului şi pe culmile dealurilor
Când soarele era în scădere şi aerul era rece,
Oprindu-ne să scuturăm nucul
Care, desfrunzit, stătea în flama asfinţitului.
Acum, mireasma fumului în toamnă,
Căderea ghindei
Şi ecourile văilor
Abat spre încoace vise despre viaţă.
Ele plutesc deasupra mea.
Ele mă întreabă:
Unde sunt tovarăşii aceia care râdeau?
Câţi sunt cu mine, câţi au mai rămas
În livada veche de-a lungul drumului către Siever's,
În pădurile care veghează
Apele liniştite?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu paşi uşori mergeam...

Mergeam uşor spre orizont,
unde soarele sta să răsară,
iubirea aşteaptă din nou pe front,
unde chemarea ta coboară.
Visele mele zburau alunecând pe ghiaţă,
vrăbiuţe zgribulite îmi ieşeau în cale
şi eu speriată puţin de a mea viaţă,
încercam să iau lecţii muzicale.
Cerul albastru îţi fură privirea,
mă uit şi văd atunci norii pe cer,
în gând şi în suflet revine închipuirea
şi totul mi se pare învăluit în mister.
Lumina dimineţii revine şi gândurile toate,
dispar ca prin minune şi tot ce am mai spus,
ajung apoi pe drum la jumătate
şi timpul trece, iar drumul e-n sens opus.

poezie de Eugenia Calancea (16 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai gol, numai plin, numai tu...

între soare şi mine -doar tu
între lună şi tine- doar eu
între da şi desigur că nu
numai gol, când uşor, când mai greu

suflă vânturi din arid pustiu
pe furtuni de nisip treerat
între mort şi desigur că viu
numai plin, când mai lung, când mai lat

şi pe spuma din coame de val
care apele în cuie-şi bătu
eu plutesc înspre tine şi mal
numai tu când spre mine, când nu...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de Autor necunoscut, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt turbat

Sunt clipe în viaţă când sufletul
Ca frunza în pom se odihneste
Vânt puternic strânge cu corsetul
Se adună usor dansează pluteşte

O adiere îl trezeste, îl poartă-n vânt
O zi două, trei, îl lasă şi poposeste
Din frunză, din vânt, se aude un cânt
Apoi mai aprig şi frumos se iubeşte

Cântă copacul, tu stai la o rădăcină
O viaţă tu ai dirijat, eşti un bărbat
Se leagănă în vânt frunza ce suspină
Nu eşti bărbat, eşti vântul turbat

Domol te-ai aşezat pe câmpul curat
Frunza singură să se învârtească
Vântule turbat, o vioară te-a alungat
Sufletul să hotărască, el să iubească.

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele eu ca o roată

după ce a muşcat raza lunii
câinelui eu
i-a rămas între dinţi întuneric
şi ca o roată se rostogolea
de la castelul de apă
până la remiza de pompieri
ţopăind nevrotic

moartea i se prelingea pe trup
îi aluneca uşor înspre coapse
câinelui eu
apoi roata s-a lovit
de singurul pompier din oraş
şi a murit

după ce a fost muşcat de lună
câinelui eu
i se vedea lumină între dinţi
la şcoala generală din centru
s-a oprit curentul electric din senin
dinspre turnul de apă
o sirenă sfâşia cerul cumplit
doi preoţi traversau strada grăbiţi
era iarnă

îţi voi cânta iubito despre oraşul uitat
pe o creangă subţire de prun
şi cum au înflorit într-o duminică
ochii tăi pe străzi
şi cum se aude de atunci lătrând
sfâşietor câinele meu

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa ta

în lipsa ta m-aş face duh
şi m-aş oferi vânturilor
şi apoi, călărindu-le,
aş rătăci pustiu prin vârf de munte şi deşert şi peste ape...
şi aş urla durerea mea neînţeleasă
nici de mintea mea anecoică,
nici de inima mea uscată.

în lipsa ta m-aş evapora în norii cerului,
de unde, apoi, sub greutatea dorului,
aş inunda pământul într-un nou potop
de ape otrăvite şi acide;
şi n-ar scăpa fiinţă de mânia durerii mele!
m-aş scurge apoi în hăul uitării, în adâncuri,
acolo unde zace toată tristeţea lumii.

în lipsa ta m-aş împrăştia
în întunericul rece dintre stele
până nu va mai rămâne strop
din ceea ce am fost...
căci tu eşti verticala mea între cer şi pământ
şi centrul meu!
şi fără tine m-aş disipa spre marginile uitării.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

GÂNDITOR ŞI SCĂLDAT ÎN APUS

Străbăteam o cărare a vastei câmpii
Cu privirea spre nori şi-ascultând ciocârlii
Risipite-n văzduh, provocându-mi fiori
Şi, în paşi, rătăcirea prin câmpul cu flori.

Întrebam, când şi când, nori, şi păsări, şi maci,
Din priviri ce-mi erau pentru gânduri tălmaci:
- Vreţi să-mi spuneţi, vă rog, pe aici a trecut
Fericirea, căci eu doar la voi am văzut
Bucuria de-a fi ocolită de vânt,
Neluată de ploi şi-ngropată-n pământ?

- Ce vrei tu, noi nu ştim, dar întreabă-n păduri,
La izvoare-apărate de vrejuri de muri,
În poiana călcată de iele sau... nu! –
Mergi în pace cu tine şi-ntreabă-te tu!

Am intrat în păduri, m-am oprit la copaci,
Iar privirea mi-a fost pentru gânduri tălmaci:
- Vreţi să-mi spuneţi, vă rog, pe aici a trecut
Bunătatea din om? Eu, aici, am văzut
Bucuria din frunze-adiate de vânt,
Şi lumini strălucind între voi şi pământ.

- Ce întrebi, noi nu ştim, dar pe munte, mai sus,
Vei găsi, gânditor şi scăldat în apus,
Un monah ce-ar putea să te-ndrume... sau nu!
Mergi în pace cu tine şi-ntreabă-te tu!

L-am găsit pe o stâncă. Ştia. Înţelept,
Mi-a răspuns: "Ce vrei tu, ai demult şi îţi bate în piept".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Napoleon

Cerul bolnav d-astrele lui rănit fu,
Semne numai mari ale vremei gloriei,
Leagăn tu avut-ai stâncile mării-n
Corsica gravă.

Şi în jurul vieţii tale-ncepute
Negru-oceanul mişcă lumile de valuri,
Arătând duios puterile, geniul
Singurătăţii.

Dai oceanul, ce singur de o mie de evi e,
El a fost proorocul căilor tale,
Numai cu dânsul în viaţă samăn avut-ai,
O, imperator!

Trist, adânc, gânditor, dar trist prin tine,
Fără păsare de a lumii lacrimi ori doruri,
Indiferentă stai, nemişcată şi mare,
Frunte de marmot.

N-ai admirat nimica în scurta ta viaţă,
Nu piramidele vechi în jurul cărora
Te-au văzut renviat din noaptea veciei
Jupiter Ammon.

Nu, de-a Nordului mari pustii de zăpadă,
Unde purtat de vânt prin ruine de gheaţă
Tu auzişi strigarea nebună de secoIi
Mândrului Odin!

Peste pământ ai mişcat a popoarelor valuri,
Mândru, bătrînul titan în încunjur de soare
Poartă războaiele tale ca pete pe manta-i
Şi-a ta cenuşă.

Nu te-a mirat nimica... Doară ca zeii
Singur tu te-ai mirat de tine, o Cezar,
Până când trezit din mirarea adâncă
Te-ai văzut singur.

Şi din nou privit-ai atunci în oglinda-ţi,
În oceanul bătrân ce îşi mişcă-a lui apă,
Furia lui îndrăzneaţă, puternică, mare indiferentă.
Ai murit tu? Lumea şi astăzi n-o crede
Înfăşurat în mant-ai coborât piedestalul
Ş-amestecat în popor l-au mişcat cu putere
Ochii-ţi imobili.

Apoi sătul de icoana-ţi de tine singur,
Te-ai reurcat pe scări de marmură albă,
Ai resuit piedestal-ul şi iarăşi imobil
Stai printre secoli.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arlo Will

Ai văzut vreodată
Un aligator
Ţâşnind în aer din mlaştină
Şi rămânând apoi orbit în lumina copleşitoare a amiezii?
Ai văzut, noaptea, caii din grajd
Tremurând şi dând înapoi la vederea unei lanterne?
Ai mers vreodată prin întuneric
Şi, brusc, o uşă neştiută s-a deschis înaintea ta,
Lăsându-te, ţi s-a părut, în lumina a mii de lumânărele
Din ceară delicată?
Te-ai plimbat cu vântul bătându-ţi în urechi,
Învăluit de lumina soarelui
Şi ţi-ai simţit deodată fiinţa inundată de o splendidă strălucire interioară?
Ieşind iarăşi şi iarăşi din smârcuri,
Treci prin uşi de lumină,
Prin multe câmpuri de splendoare,
Unde în jurul tău, neauzită, gloria se aşează
Ca o abia căzută zăpadă.
Vei trece tu, o, suflet puternic, prin pământ
Şi prin nenumărate ceruri
Până vei ajunge la lumina finală.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anthropos ergon

Frumos şi pur, aşa ca la-nceput,
Mă aflu pe un ţărm necunoscut,
Un ţărm rotit din zare până-n zare
Cu vânt amar, cu scoici, şi-n depărtare
Cu argintate, tulburi estuare.
Mi-s zilele şi casa de nisip;
Nici nu mai ştiu: sunt chip, sunt arhetip?
Când trupul meu se-apleacă peste unde,
Cel din adânc tresare şi se-ascunde —
Şi totuşi, fără caznă, mă regăsesc oriunde.
Căci între împrejuru-mi şi suflet nu-i nimic:
Nu pot şi nu încerc să le despic
Cerul de cer şi soarele de soare,
Marea de mări, uitarea de uitare...

poezie de Eugen Dorcescu din Arhitectura visului (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!