Pescaruş albastru

Acel pescăruş albastru săgetând în amonte
prin aerul strălucitor parcă-ar lăsa-n urmă
o parte din el. Copacii
sunt acolo doar pentru a-i sublinia trecerea.

Chiar dacă pare-a fi, nu este un vegetarian.
Nu ciuguleşte firişoare la hotarele
curcubeielor. El plonjează
în apele umflate, apoi, cocoţat
într-un arbust japonez, înghite
în propria-i incandescenţă
bucăţele dintr-o plevuşcă, dintr-un ghidrin –
sau dispare în nişte galerii, glorios
samurai, întorcându-se acasă
în magherniţa lui.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

O găină scrutează cu un ochi nimicul,
Apoi, atentă, îl ciuguleşte

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi planete

Copacii sunt colivii pentru ele: apele îşi ţin respiraţia
Pentru a le menţine echilibrul pe delicatele orbite.
Copiii le veghează cum se joacă pe maidanul lor celest;
Oamenii le folosesc pentru a trimite nave peste oceane şi prin estuare.

Par perle nemişcate, dar ele nu încetează niciodată
Să inventeze spaţii noi şi explozii colosale,
Să migreze în triburi matematice peste
Stepele spaţiului cu o uimitoare lejeritate.

Pare greu de crezut că Pământul este numai unul –
Această amărât transportator de războaie şi de dezastre,
Evoluând în jurul soarelui cu încărcătura lui de gangsteri,
Acompaniat doar de luna rece şi indiferentă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

Paie – nişte fulgere domesticite zac pe iarbă
Sau atârnate în zig-zag gardurilor vii pun barbă.
Apă verde-n teica spre care caii diseară-or să se-îndrepte.
Nouă raţe calcă legănat în două linii drepte.

O găină scrutează-atentă cu un ochi nimicul,
Apoi îl ciuguleşte. De pe cerul gol, negru trăgând pe el ilicul,
Un lăstun plonjează şi, fulgerând din aripi prin hambar,
Se avântă, săgeată, spre înălţimi albastre iar.

Nu gândesc. Stau pe iarba moale-întins, timpul ignorând,
Mi-e teama de locul în care m-ar putea duce-un gând.
Alături, un greiere cu-alură de elen la proba de pancraţiu
Îşi întinde membrele şi pe sine însuşi se regăseşte-n spaţiu.

Sine peste sine. Stau pe-un vraf de euri sau intru pe o poartă
În regatul necuprins al timpului – şi c-o mână-abstractă
Ridic ferma-n aer ca pe-o pleoapă şi văd, ciorchine,
Fermă peste fermă-n fermă, iar în centru mă-întâlnesc pe mine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovadă de necontestat

Nu pot să te descriu
mai mult decat aş putea pune pentru întâia oară un lucru
acolo unde acesta se află deja.

Dacă aş putea face o scară din lumină
sau pieptăna părul unei fete din vis cu un pieptene real,
sau să torn o masă în carafă...

Nu sunt bun la lucruri imposibile.
Şi acesta este motivul pentru care sunt convins
că te voi voi iubi întotdeauna.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopţii,
Şi mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopţii,
Eu, care mă tem de stafii, n-aş avea nici o teamă.
Te-aş întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăşi,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăşi.

N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viaţa şi care n-avea cum muri în ora morţii tale.
Apoi, când ai pleca iarăşi, eu n-aş mai plânge.
Voioşia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

samurai

Adevăratul sens al cuvântului samurai este acela de a-i servi pe ceilalţi, folosindu-te de puterea iubirii.

definiţie de Morihei Ueshiba
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patriot

Singura mea patrie
Are înălţimea de o sută optzeci şi doi de centimetri
Şi indiferent dacă îmi place sau nu
Sunt gata să mor
Pentru independenţa ei.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mila este asemeni omului care seacă un câmp mustind de apă săpând canale de scurgere, iar apoi îl udă numai acolo unde e prea uscat. Poporului i se ia tot ce are, chiar şi posibilitatea de a se hrăni prin munca sa, iar apoi se fac eforturi pentru a-i sprijini numai pe cei mai sărmani, împărţindu-le o parte din ce li s-a luat.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În apropiere, prin fereastra laboratorului se vedeau tufişuri bogate precum Philadelphus, iasomia cea parfumată, Tecoma radicans, o liană arbustivă superbă, numită popular trâmbiţă sau luleaua turcului, datorită florilor tubulare portocalii-roşiatice. În depărtare se profilau pe linia orizontului câteva exemplare de Wisteria sinensis, salcâmul japonez sau glicina, un arbust căţărător cu flori atrăgătoare, ca un ciorchine de strugure, de un albastru intens, ale căror frunze şi flori sunt toxice, ingerate puteau produce moartea.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după
ce au spus de-atâtea ori adio.

Salonul 7. Ea zace
într-o peşteră de uitare.
O mână ofilită
tremură pe-o margine de pat. Ochii se mişcă
în spatele pleoapelor prea grele
pentru a se mai ridica. Pe un braţ refuzat
de culoare e înfipt un colţ de sticlă,
nu muşcând, ci hrănind.
Iar între mine şi ea distanţa
se micşorează până când încetează să existe,
dar distanţa provocată de durere nu poate fi diminuată,
nici de ea, nici de mine.

Surâde un pic din peştera ei albă
la această figură întunecată
care, stângace, se ridică
prin valurile sonore ale unui clopoţel
şi care, stângace, se stinge, din ce în ce mai palidă,
nu mai mică, lăsând în urmă doar
nişte cărţi, cărţi care nu vor fi citite,
şi fructe neroditoare.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devine pitoresc sau strălucitor sau paradoxal ceea ce este făcut pentru a fi privit dintr-o anumită parte, dar care este privit din cu totul alt unghi.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de sfârşit

Ştii că sunt metode
de a fi crud cu mine
pe care le-ai lăsat încă
neexplorate?
Ţi s-a facut oare lehamite de acest joc?
Sau ai început, doar început,
să-ţi doreşti să-mi vindeci
dragostea bolnavă?
Eu sunt un om
cu o infirmitate în lăuntrul lui.
El suferă atât de mult încât l-aş fi ucis
dacă aş fi îndrăznit.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura este primul misionar al lui Dumnezeu. Acolo unde nu există o Biblie, sunt stelele strălucitoare. Acolo unde nu sunt predicatori există primăvară. Dacă cineva nu are nimic decât natura, atunci natura îi va fi suficientă pentru a-i dezvălui şi pentru a-i "vorbi" câte ceva despre măreţia lui Dumnezeu.

citat din Max Lucado
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul nu are diviziuni care să marcheze trecerea acestuia. Nu există niciodată un tunet sau sunete de trompete care să anunţe trecerea la o nouă lună sau la un nou an. Chiar şi la trecerea într-un nou secol, doar noi, muritorii, sunăm din clopote şi tragem cu pistoalele.

citat celebru din Thomas Mann
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrabandistul

Urmăreşte-l când scoate pe gură
cuvintele lui umflate – justiţie, democraţie,
fraternitate, libertate, internaţionalism, pace,
pace, pace. Fă-ţi un obicei
în a nu da nici o atenţie
privirii lui voit oneste, vizelor, ştampilelor
semnăturilor lui. Fă-ţi o datorie
în a arăta lumii conţinutul lor
în limpezimea adevărului.

Nimeni, cu asemenea calabalâc de vorbe-n spate,
nu are dreptul să declare ceva...

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă întorc acasă

Să mă întorc într-un târziu acasă,
Ca dintr-o bătălie pierdută,
Ca dintr-un pustiu care doarme.
Să urc încet scările,
Ca şi cum numai umbra mea ar fi,
Imaterială, acolo. Să trag podul,
Să tai orice punte şi în urma mea doar noaptea
Să pâlpâie ca un gol, ca un ocean rece şi negru.
Să mă întorc acasă
În micul paralelipiped de beton
Ca într-un refugiu, ca în toracele
Unui animal mare şi cald, ca într-un rest
De memorie. Să-mi pierd urmele,
Să-mi pierd auzul, să-mi pierd văzul
Şi doar un simţ necunoscut să lucreze, uriaş, în tăcere, în mine,
Să fiu singur. Un scrib într-un sarcofag,
Într-un labirint nesfârşit, într-o noapte de piatră.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine

Când puiul de drac, panica,
începe să rânjească şi să ţopăie
în inima mea, în mintea mea, în muşchii mei,
mi se arată drumul pe care l-am pierdut
prin ceaţa munţilor.

Eu scriu despre tine.

Când durerea care mă doboară
este pe punctul de a deveni de nesuportat,
o mână rece
îmi pune o pastilă pe limbă, iar durerea
slăbeşte şi apoi dispare.

Eu scriu despre tine.

Sunt focuri care trebuiesc suportate,
flacăra cruzimii, fierbintea coacere
a dorului de nestins, chiar
blânda lumină din candela păcii
frige de asemenea.

Le îndur pe toate. Supravieţuiesc.

Eu scriu despre tine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cameră de hotel, etajul al 12-lea

Azi dimineaţă am urmărit
un elicopter învârtindu-se ca o insectă rănită
în jurul Empire State Building-ului, acel
burghiu de dentist enorm, pentru a ateriza apoi
pe-acoperişul de pe clădirea zgârâie nori a PanAm-ului.
Acum, din ţinuturi străine,
soseşte miezul nopţii. Întunericul lui vulgar
este împuşcat de milioane de ferestre luminate, toate
la înălţime şi de partea cealaltă.

Dar miezul nopţii nu este
atât de uşor de învins. Întins pe pat, între
un aparat de radio şi un televizor,
aud convulsii războinice vibrând prin
viroagele şi canioanele sclipitoare-ale marelui oraş –
maşini de poliţie şi ambulanţe în plin iureş
spre oasele rupte, spre ţipetele guturale
din apartamente fără apă caldă, spre glazura
de sânge de pe trotuare.

Frontiera nu este niciodată-n altă parte.
Şi nu există baricade
care să poată ţine miezul nopţii departe.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Am inceput sa zbor,
Si aripile mi se pareau straine
Si neobisnuit de albastre,
De parca tot cerul isi varsase in mine
Cenusa sangelui;
Chiar si lacrimile mele,
Ostenite de povara unui contratimp
Pierdut,
Furau, nestiutoare, putin cate putin
Din acel albastru prea crud
Si prea adanc
Pentru a ramane mereu acelasi tarm
Din care trupul meu fara contur
Sa se-nfrupte,
Ca dintr-un izvor orbitor…

Am inceput sa zbor,
Dar nu puteam ierta marea
Pentru ca-si croise un ochi ascuns
Din norii pe care-i lasam in urma,
Maculand pentru totdeauna
Ceasornicul orizontului
In care-mi zidisem trecerea,
Zadarnic nevinovata…

Am inceput sa zbor, si zburand,
Totul in mine a devenit albastru…

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

Pentru că văd lumea otrăvită
de ipocrizie şi de egoism brutal,
ar trebui să nu mai vorbesc
despre nuferii nefolositori, despre cuibul de vrabie
de sub streaşina casei?

Pentru că am cincizeci şi şase de ani
trebuie să iubesc, dacă chiar trebuie să iubesc,
numai idei – nu oamenii,
ci idea de oameni?

Pentru că trebuie mult efort pentru a stabiliza
o lume ieşită din ţâţâni,
trebuie ca omul să vadă numai un tovarăş de muncă
şi niciodată un om?

Sunt mai multe înţelesuri decât cele
din cărţile despre economie,
iar o parte a celei mai rele mahala
este luna răsărind peste ea şi
ochii jelind şi
buzele râzând.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!