Se-nchină cu dreapta castelelor de nisip

(Serveşte, duminica
nu am să fiu acasă!)

Revăd în crucea trupului tău
rochia pe-atunci înflorată.
Miroase a vară şi lapte
când îţi împarţi universului durerile
cu frunţi de zmeie şi sprâncene de zefir.

Râzi cu neliniştea uşor săpată
în riduri şi cearcăne, te rogi,
cum te mai rogi, femeie
ca a treia născută să nu împartă
felii de tort şi confetti întâilor îngeri.

Îţi strângi copila şi alergi
cu soarele-n piept şi furtuna în ceafă
până la coada curcubeului
să-i pui pe buze lacrima seninului
un bob de rouă pe tipsia norocului.

Să nu te cerţi, femeie!
Ai făcut ce-ai putut!

Are ochi negri şi vise devoalate.
Înşiruie zmeiele pe semicercuri de lună.
Se-nchină cu dreapta castelelor de nisip.
Îşi toarnă pe-ascuns din clondirul ploilor.
Pune piedică plânsului zgomotos din adâncuri.

Încă nu ştie să vorbească,
scrie tăceri cu dată fixă.

Mamei mele, Maria-Mioara

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monogramă din două în două decenii

Scriu tăceri cu dată fixă...

Port din vara mâinilor trudite
tricotul zărilor cu nume de copil.
Asortai iscusită dorinţe la vedere
într-un nou-născut ghem de femeie.

Zâmbesc aducerilor aminte.

Mâneci clopot pentru îmbrăţişări,
guler rotund cu temeri ovale,
buzunarul tahicardic din piept,
monograma iubirilor mele.

Deşir toamna brodată pe tâmple.

Mă strâng, uneori, tăinuitele cuvinte,
desfac nasturii tăcerilor absolute,
subiectivă, respir din când în când,
oameni şi emoţii.

Reactualizez culorile:

Copil şăgalnic, prematur femeie,
împletesc de peste două decenii
în patru anotimpuri,
alt nume, acelaşi caracter,
fiicei mele.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarceri la origini

Întoarceri la origini

Strânge-mă puternic în braţele tale
Până când carnea se topeşte în carnea ta,
Până când osul se sfărâmă-n osul tău,
Până când sângele îmi clocoteşte-n sângele tău.
Precum apa se întoarce-n valuri
Întoarce-mi sângele, tu, soţia mea
în pântecele tău
îngenunchind acolo ca-ntr-o catedrală.
Întoarce-mi privirea în ochii tăi
să nu mai hoinărească printre îngeri,
Întoarce-mi paşii către templul trupului tău
să nu mai rătăcească printre idoli,
Întoarce-mă în sărutările tale
şi închide-mă acolo pentru încă o noapte
Vreau să fiu prizonierul
cuvintelor întoarse-n sânge
şi a bărbaţilor întorşi în femeile lor.
Ca valul care se sparge-n ţărm,
vreau să te atingi de mine
şi să mă împrăştii prin tot trupul tău de zeiţă
Picurând lumina iubirii noastre caste
pe ochi, pe frunţi, pe buze, pe urechi,
pe piept, pe spate, la mâini şi la picioare.
Precum pecetea darului Duhului Sfânt
Aşază-te în cruce în trupul meu femeie
Ca să nu te mai caut,
Ca să nu mai rătăcesc,
Ca să nu mă mai reîntorc la origini!

20 octombrie 2020

poezie de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie, femeie iubită!

Îţi dărui roşu trandafir
Să-l prinzi la piept, iubita mea,
Sub unda caldă de zefir
Să fii strălucitoare stea.

Când plete-mi laşi să le răsfir
În umbra dată de perdea,
Îţi dărui roşu trandafir
Să-l prinzi la piept, iubita mea.

Eu vorba dulce îţi respir
Mărturisindu-mi dragostea
Şi-ţi gust pe buze elixir.
Sub cer senin de peruzea,

Îţi dărui roşu trandafir
Să-l prinzi la piept, iubita mea...

poezie de Marian Malciu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te rogi

să te rogi să fii puternic ca Atlas sau ca Hercule,
să te rogi să fii de veghe pentru feţe somnambule,
să te rogi să poţi desprinde adevărul din minciună,
să te rogi s-ai mintea clară într-o lume-aşa nebună!

să te rogi să-ţi pună alţii cât mai multe beţe-n roate,
să te rogi să poţi învinge târâindu-te pe coate,
să te rogi ca-n lumea-ntreagă să înceapă o schimbare,
să te rogi să vezi mulţimea renunţând la celulare.

să te rogi ca poezia să ajungă mai iubită,
să te rogi ca aforismul să ne scape de ispită,
să te rogi să nu existe internet şi dependenţă,
să te rogi ca ea, natura, să ne scape de demenţă.

să te rogi să fii puternic ca Atlas sau ca Hercule,
să te rogi să fii de veghe pentru feţe somnambule,
să te rogi să poţi desprinde adevărul din minciună,
să te rogi s-ai mintea clară într-o lume-aşa nebună!

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai căutat cum îşi caută păsările hrana

într-un ochi de lumină
puteai să strângi pleoapele cu putere
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie cu braţe lungi
o femeie care-ţi atinge fruntea
şi spune că arzi

m-ai căutat cum îşi caută păsările cuibul
în ziua de ieri când cuvintele dulci
au ţâşnit din carnea ta ca scânteile din foc
şi am ars amândoi pe acelaşi rug
puteai să-nchizi ochii
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluizie
sau o femeie cu braţele-n flăcări

m-ai căutat şi mă vei căuta mereu
pentru că din carnea ta vor curge cuvintele
ca dintr-un râu ieşit din matcă
şi toate câmpiile din priviririle noastre
vor sta sub apele limpezi
ale iubirii
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie care îţi trăieşte povestea
în fiecare zi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeherezada

Continuă povestea, Şeherezada,
Din ochii negri zdruncină-mi hotare,
Cuvintele-ţi, magia îmi frâng zăvoare
Încremenind în pieptu-mi colonada.

Respiri milenii-n şoapte de femeie,
Până în cer miroase-al tău străfund,
Şi mor, renasc şi-n tine mă afund,
Cu tot cu taină-n rupta epopee.

Din gene îţi răsar zâmbind doi îngeri,
Când seara lin coboară-n părul tău,
Şi stele-aşează-n litere înfrângeri

Ce se coboară în cântec, ca trofeu,
Pe bolta umezită, de-a tale atingeri,
Cu braţul tău de vise, imprimeu!

sonet de Aurel Petre (29 martie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia indragostită

Aripi de vânt desenate pe cer,
Cârduri de cocori în zborul solemn,
Râul curcubeului cu şoapte de dor
Lunecă toate spre eternitate.
Soarele, luna şi stelele
Sunt stropi de rouă întârziată,
Iar tu, femeie, rătăcitoare eternă,
Alergi fără popas.
Rămân în urma ta, stinghere,
Umbra şi muzica sufletului tău.
Ceea ce este dincolo
Te cheamă-ntruna,
Te-ademeneşte mereu...
În această nesfârşită căutare,
Plină de pătimaşe dorinţe,
Roua cade peste tine.
Din când în când,
Florile-şi scutură petalele
Din grădinile anotimpurilor.
Cele de mac, în flăcări-văpaie,
Îţi strigă: "rămâi, femeie,
Şoaptă nescrisă a cuvântului!"
Tu nu le auzi chemarea,
Alergi mai departe,
Te avânţi în neant
Fără de tristeţi şi fără de temeri.
Pulberea pământului pe care păşeşti
Îţi sărută tălpile, mângâindu-le,
Căci în fiecare clipă
Moartea se transfigurează în viaţă.
O, tu, femeie,
Ce străpungi inima universului
Cu dansurile tale,
Aduci lumina pe pământ!
Calea Lactee plăsmuită este
Din urmele paşilor tăi.
Tu purifici neîncetat lumea,
Alungând moartea şi dând viaţă,
Pe când albastrul infinit
Umple sublim vastele ceruri.
Tu, pictore,
Eşti vrăjit de culorile suave
De la cingătoarea celei ce dă viaţă.
Paşii pe care-i urmezi
Sunt paşii celui hipnotizat,
Paşii căutătorului...
Tu le auzi muzica
În venele tale şi-n sufletul tău!
Dar nimeni nu înţelege
De ce sângele tău se-nfierbântă
Când pe femeie o cuprinzi în culoare.
Memoria ancestrală renaşte
Precum "phoenixul", în spiritul tău.
Din viaţă în viaţă,
Tu şi Femeia
Aţi călătorit, trecând
Prin nenumărate prefaceri,
Din splendoare în splendoare.
Din noapte spre zi, veţi tot merge
În zarea Luminii fără de sfârşit...

poezie de Floarea Cărbune (6 mai 2022)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te rogi numai când te rogi, de fapt nu te rogi deloc.

citat din Teofil Părăian
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă este vorba să te rogi din buze unei zeităţi misterioase care îţi permite bestialitatea miercuri şi îţi acordă iertarea duminică, daţi-mi voie să mă retrag.

citat clasic din Frank Sinatra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patriei mele

numele meu nu se dă împrumut
şi nu poţi să îl loveşti de pereţii de piatră
unde vulturii aruncă prada
cum ne aruncăm noi corifeii

dacă eşti însetat caută-ţi apă şi lasă valurile
să îţi spele picioarele dar nu îţi pune
numele meu în pieptul cât un cadrilater
el s-a născut odată cu aşezarea
în coasta României care ne-a primit bogată în bunătate şi demnitate

când esti fiu de Românie nu furi şi îţi porţi
costumul tău de dac
numai laşii fură renumele altora şi mânjesc cu necinstea lor soarta
fără să accepte că un tradator nu mai are nume
şi este un pui de cuc ce îşi aruncă fraţii vitregi din cuib

dacă vrei să porţi numele patriei mele
naşte-te încă o dată
dar întunericul nu cunoaşte renaşterea şi nu are un nume
într-o zi numele tău va sta pe o stea în patru colţuri
şi atunci sângele meu va privi apusul din Ohrid

☆ poem dedicat străbunilor mei macedoneni cu tristeţe pentru acei ce îşi vând numele

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să iubeşti femeia

Femeia trebuie iubită
În fiecare clipită
Fără întrerupere
Ca-ntr-un perpetuu mobile

Chiar înainte de a se trezi
La tine-n braţe să o ţii
Să îi vorbeşti în şoapte
S-o strângi în braţe

Să-i spui că ai visat-o
În somn ai savurat-o
Ca-ntr-o poveste de amor
De ea îţi este tot mai dor

Visurile sunt stări ce le trăieşti în noapte
Sunt amintiri ce nu se vor uitate
De vrei femeia s-o iubeşti cu voluptate
Poţi să-i vorbeşti de vise, iubeşte-o în realitate

Să o iubeşti la mic dejun
Spune-i că fără ea eşti un nebun
Să-i aminteşti că e frumoasă
Să o săruţi când pleacă de acasă

La ea întreaga zi să te gândeşti
La prânz şi seara doar de iubire să-i vorbeşti
S-o rogi de ea să îţi vorbească
Cuvintele ce-i spui, să nu o plictisească
 
Să-i aminteşti, când tristă este
Că viaţa-i o poveste
Ce niciodată nu se va sfârşi
Atâta timp cât ea te va iubi

Câte un buchet de flori
Să-i dai în fiecare zi
Şi dacă romantic vrei să fi
Să-i scrii şi poezii

Să o priveşti în ochi
În mână capul să îl ţii
Să o săruţi pe obrăjori
De dorul ei să-i spui că mori
 
Să nu îi spui c-ai obosit
Să nu-i arăţi, dacă eşti plictisit
Să îi vorbeşti de viitor
De ea mereu îţi va fi dor

Să-i aminteşti de prima întâlnire
Chiar dacă uneori a existat şi-o despărţire
Să îi spui că-n lumea astă
Ea va rămâne o pasăre măiastră
 
Şi seara când acasă staţi la masă
Să îi mai spui o dată cât este de frumoasă
Şi dacă îmbrăţişaţi mai beţi un par cu vin
Să-i spui că viaţa lângă ea este un vis divin

Chiar dacă anii au trecut
Să o iubeşti la fel de mult
Şi fiecare zi să fie un început
Pentru iubirea voastră

Cum să iubeşti femeia, rămâne
Pentru mulţi bărbaţi un fel de-a spune
Doar pentru mine a te iubi
E unicul motiv, pe lumea asta, de a mai trăi

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu mă laşi, nici nu mă dai

ce-ai pus în şoapta florilor de mai
de încă-mi înfloresc salcîmii?
nici nu mă laşi nici nu mă dai
uitării scrise-n spuza vremii

ce-ai pus în dor de mă-nfior
când pielea mea te strigă-n noapte
de ce-n retină mi-eşti covor
de palme buze şi de şoapte?

ce-ai pus pe tâmplă când o mângâiai
de-mi unelteşte gând cu gând
şi cum să-i spun inimii - Stai!
când fluvii roşii simt curgând

ce-ai pus pe sâni de-mi tot tresaltă
când îţi respiră amintirea
resimt şi-acum gura-ţi o daltă
cioplind sărutul şi iubirea

ce-ai pus în plânsul ploii care
ne-a botezat sub cald veşmânt
când ploaia cade la-ntâmplare
de mii de ani pe-acest pământ

ce-ai pus în şoapta florilor de mai
de nu mă laşi... nici nu mă dai?

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia ta încă neîmbrăcată

ne îmbrăcăm în timp ce intersecţia vorbeşte
prin fereastra deschisă
cu păsările ieşite din teama nopţii care foşneşte

ai încă stropi de apă pe sâni când îţi potriveşti sutienul negru
e ca o lumină precisă
zâmbetul tău de mentă încă integru

îţi privesc acum părul strâns cu un elastic subţire
de parcă ai avea un ochi în ceafă
cu care vezi totul dintr-o privire

aş vrea atunci să-ţi cobori pleoapele aşteptând
un sărut moale
ca o ofrandă cuvenită ca o întoarcere în rând

ţi-aş prinde apoi buzele cu dinţii uşor
mai întâi pe cea de jos ca şi cum
asta ne-ar ţine cumva suspendaţi între tavan şi covor

aş vrea atunci să-ţi spun te iubesc pe buza superioară
să-ţi desfac sutienul în timp ce
intersecţia ar vui ca o femeie lăsată înadins pe dinafară

alarmele maşinilor din parcare nerăbdătoare ar face o larmă
ca o ploaie de jos în sus
aş bea stropii de apă de pe umerii tăi unul câte unul ca într-o karmă

am întârzia oriunde am avea de plecat cui i-ar păsa
ar fi în bucătărie fum şi miros de cafea împroşcată
s-ar rupe tocurile tot aşteptându-te s-ar înflora
rochia ta încă neîmbrăcată

n-ar mai fi nevoie de ruj pentru că se ştie
buzelor ce tocmai au sărutat nu le mai trebuie nimic
decât încă un sărut încă unul până când dor ca să fie

ar lovi atunci soarele perdeaua ridicată
s-ar zgâlţâi ferestrele ca un cristal seismic
ar încremeni buletinele de ştiri ca o îngheţată de ciocolată

ca o pană de curent ca un fulger globular ca o privire sumară
ca o nouă înfruptare
ne-am îmbrăca apoi matematic ca o filarmonică interioară

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicicând nu poţi cădea mai jos decât atunci când îţi pare rău după îngeri..., poate doar atunci când doreşti să te rogi până la lichefierea creierului.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de daniel stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te rogi în biserică ori acasă, străduieşte-te ca în rugăciune să îţi înfăţişezi toate cuvintele şi chipurile - chipul Maicii Domnului, chipurile îngerilor, ale sfinţilor sau oamenilor de pe pământ pentru care te rogi — la modul ideal, adică aşa cum sunt ele în esenţa lor sau aşa cum ar trebui să fie (arhierei, preoţi, diaconi şi ceilalţi, fiecare după cinul lor): să ţi-i înfăţişezi sfinţi, potrivit temeiului lor dumnezeiesc, nu în chip trupesc, sau material, sau păcătos, şi îţi va fi rugăciunea ta întru bucurie.

Sfântul Ioan de Kronstadt în Despre tulburările lumii de astăzi (2011)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Closing time

mai adu o sticlă, femeie! o zăreşti cum răsare din fumul gros, imensă, cu sânii grei, cu gura vulgară, tulburătoare. îţi vorbeşte într-o limba barbară şi gesticulează ameţitor. mâinile ei se înmulţesc întruna şi toarnă sângele gâlgâitor, pahar după pahar. iar tu nu vezi rana. simţi doar arsura din piept, ca o pecete şi bei ca să treacă. în zadar. ţi-e tot mai sete. ceri un cuvânt de dragoste, un antidot. dar ea îţi bagă pe gât otrava afrodiziacă, îţi numără fiecare înghiţitură, fiecare respiraţie, până la ultima picătură, până la prima bătaie de clopot, când trebuie să plăteşti pentru distracţie. când îţi laşi pocăit inima pe masă, ca mai apoi să te trezeşti aruncat neiertător sub cerul gol. ştii că trebuia să ajungi acasă, dar undeva pe drum ai uitat cine eşti, de unde vii. şi atunci rămâi aşa, împleticit în mijlocul străzii pustii, aprinzi o ţigară şi zâmbeşti tâmp.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste târzie

Da, te-aş iubi cum mă iubeşti şi tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai aşteptat vâltoarea să mă ia
Şi să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atâtea stele şi cu-atâţi fiori?
Nu ţi-ai dat seama, şi de-abia
Vedeam şi eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simţirea dragostei, ades nebună,
Răzleţe streine le-mpreună,
Şi vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimaşă, aprinsă, uscăţivă,
Eşti tânără, trufaşă şi frumoasă.
Mă vrei al tău si-atât, şi nu-ţi mai pasă
De toţi ai tăi, de toţi ai mei,
Jertfiţi unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele
Să mi te dai ca versurilor mele.
Beţia te prinsese de o dată,
Şi vreai să fii a mea de tot şi toată,
Călcând o pravilă uitând
Că ai ieşit din rând.
Şi te-am făcut să suferi, ştiu,
În ce aveai în tine mai zvâcnit şi viu.
M-am prefăcut că nu-nţeleg,
Ca să rămâi ce eşti, şi eu întreg,
Şi te-am jignit cu voie, să mă ierţi,
Poţi să blestemi şi să mă cerţi,
Din depărtarea care îţi ascunde,
Cu plânşii ochi, şi coapsele rotunde.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagăn de credinţă

Sânul tău, femeie,
alb şi roditor
Leagăn de credinţă,
de iubiri izvor,
Lapte de-nceput
şi de nemurire,
Taină-i de dureri.
Şi de fericire.

Ochii tăi, femeie,
candele-n destin,
Feştile de doruri,
c-ulei de suspin,
Taine-şi înteţesc,
cu subînţelesuri,
Freamăt când accepţi,
ca să te împresuri.

Mâna ta, femeie-n,
fine brăzdături
Conturează vieţii
line-nchegături,
Din copil, femeie
ori bărbat ridici,
Să rămână lumii,
rostul tău, pe-aici.

Mersul tău, femeie,
drept şi îndrăzneţ
Căilor-nainte,
fără prejudeţ,
Se-opreşte doar,
cât să îngenunche,
La icoane sfinte,
trecerii pe muche.

Inima-ţi, femeie,
luptă ea cu ea,
Câteodat' i-e bine,
alteori n-ar vrea,
Dar socoate mintea
mizele din pot
Şi-ţi răzbeşte rostul:
Hai că pot! Mai pot!

Iar când vine vremea
să te odihneşti
Firele-nălbirii
le nesocoteşti
Sâni, priviri şi mâini,
par a-ţi fi străine,
Şi adormi zicând:
Mâine fi-va bine!

Mersul tău de mâine
s-a oprit... mai ieri.
Pruncii tău te strigă!
Nu eşti nicăieri!
Când şi când se-opresc,
cât să îngenunche,
La icoane sfinte.
Trecerii pe muche.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfat

Când cineva îţi spune, din mândrie un sfat
Înainte ca să-l zică, tu îl şti de fapt
Şi cum criticii goale îţi aduce
Mai bine de te-ar pune răstignit pe-o cruce.

Nu că te răneşte, dar îţi ia la palme nervii
Şi nu că îţi vorbeşte sau că s-ar împotrivii
Vorbele lui te lovesc, nu c-ar vrea să te-ajute
Ar vrea să-i mulţumeşti când buzele-ţi sunt mute?

Îl aprobi îi dai şi mâna, nu eziţi să-i mulţumeşti
Şi aproape deschizi gura, te prefaci că larg zâmbeşti
Porţi tu masca bucuriei! De i-ai scrie pe-un bilet
Cum îţi fierbe al tău suflet şi de-atâta timp stă fiert.

poezie de Ilie Dragomir (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel sau fleacuri în formă fixă

Veghează nopţi plutirea ta adâncă,
Femeie,-mi dai merinde spre delir...
Sisif mai urcă-n miezul minţii stâncă,
Peniţa-n alb înţeapă, trandafir.

De straiul fals nedezbrăcată încă
Ci duhul tot cu vorba îţi respir...
Veghează nopţi plutirea ta adâncă,
Femeie,-mi dai merinde spre delir.

Îmi spui iubire-n vis de şoaptă ţâncă
Convalescent pe zări pe căi mă mir
Din palma vieţii îngeri îţi mănâncă
Şi-n sânge-ţi beau al zilelor porfir...
Veghează nopţi plutirea ta adâncă.

rondel de Ştefan Petrea
Adăugat de Pictorul
Comentează! | Votează! | Copiază!