Ca o Cleopatră de neclintit

Am fost proclamată fiica nimănui
ca o Cleopatră de neclintit
închisă cu forţa în templu,
îmbrăcată în propriile spaime
eu, într-o durere deplină
împlinesc un destin al singurătăţii
şi devin spectatorul propriei vieţi
abia dacă mai pot să m-adun
să scriu scrisori lungi unui bărbat care nu există
să pun tot ce trăiesc în măsura sufletului
cu orice aşteptare mă restitui zilelor trăite trist
măcar timpul în mine să nu mai stea pe loc...
şi-n aceeaşi mirare să-i cer toamnei zori de-mbrăţişări

Fericit nu poţi fi decât
dacă te adăposteşti în sufletul cuiva
proaspăt ieşit din placenta singurătăţii
şi nu ca dintr-o cămaşă de forţă
vrei să aparţii unei lumi rămânând liber
Strigă că ai nevoie de-o inimă nouă,
de ochi, de alte atingeri, de alt por
şi până-n zori ţi se va aduce inima,
ochii, mângâierile
şi filmul în care vrei să trăieşti,
să-ţi recunoşti viaţa, trupul şi ziua
Dar opreşte-te în a fi
un om nefericit care râde...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (17 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine la cine se-mparte?!

cine la cine se-mparte?!
când scrii cu sufletul celuilalt -
de la mine la tine atâta cale vin
atâta drum...
simt o asuprire tandră
şi-o altfel de singurătate -
iubire fragilă regizată de destin...
lumea dinafara iubirii nu există,
e o formă de disperare iubirea -
şi viaţa ta toată e rece
şi locuieşti acelaşi trup
în care nu-ţi regăseşti ispăşirea...
dar sufletul meu te petrece
bântuit de aceeaşi iubire-ntr-un vers
între fascinaţie şi sărut
dacă iubeşti, iubirea nu-ţi trece
şi nu mai ştiu în care vârtej,
din care tumult
viaţa noastră în doi capătă alt înţeles...
eu scriu cu sufletul tău acum,
de la mine la tine atâta cale vin
cu aceeaşi asuprire tandră
din aceeaşi iubire fragilă
regizată de destin.

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bahică

Nimic nu-i trist dacă nu vrei să fie
Pădurile foşnesc din zori până-n amurg
Câmpiile îţi dau tot rodul ţie
Şi poţi, de vrei să urci pe- al serii murg

Mai poţi în miez de noapte-n crâşmă
Să sorbi licoarea de absint
Să-ndeşi pe cap, cu drag o cuşmă
Pe care-ai dat un ban de-argint

Să-ţi pui chiar braţul pe un mijloc de fată
Şi s-o iubeşti până în zori
Să uiţi de tine şi de lumea toată
Vultur să fii, să vrei să zbori.

poezie de Liliana Ghiţă Boian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine, cuvânt, mă agăţ...

ştiu să imbrăţişez dar fără mâini
ştiu să cânt dar fără glas
dacă pe mine din mine m-aş smulge
şi tot mai pot scrie despre ce a rămas...

am cuvintele la degetul mic
ruinătoare durere într-atâta răsfăţ -
e o strategie pe termen lung fericirea
de ea şi de cuvânt mă agăţ...

între cuvânt şi mine-I iubirea
între mine şi tot un tumult!
e o formă de exorcizare poezia...
un travaliu pe care ţi-l doreşti tot mai mult!
sau poate e un chin in aducere?!
sau un canon intre tot şi "a scrie"
e la mine-n cuvânt o infrângere
sau doar un exerciţiu de supravieţuire...

poate un exod sau poate o spadă -
n-am ştiut niciodată mai mult să m-ascult
n-am fost copil şi n-am fost mamă
cuvintelor care m-au durut...

există aceleaşi hăţişuri
închise-n aceleaşi dimineţi
vreau să mă transform din spectator
în actorul propriei vieţi...
închisă într-o temniţă fără zăbrele
te strig cuvânt! neîntemniţată
vreau să alerg spre caruselul copilăriei mele
în care nu m-am dat niciodată...

am cuvintele la degetul mic
ruinătoare durere intr-atâta răsfăţ
e o strategie pe termen lung fericirea
de ea şi de tine, cuvânt... mă agăţ...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (21 martie 2008)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul singurătăţii

călătoresc pe bancheta din spate a timpului
drumurile sunt lungi şi anevoioase
traversez peste râuri şi fluvii
şi ajung în oraşele aglomerate ale planetei

mă pătrund emoţiile şi ochii nu mai văd
întregul în care mă pierd
vreau să-mi notez cu nerăbdare
orice impresie care-mi rămâne-n gânduri

se amestecă anotimpurile şi devin altfel
înscriu fiecare zi pe câte o filă
uit clipele care trec prea repede
şi fotografiez tot ce mi se pare deosebit
şi o memorez pe retină

hoinăresc până-n târziul nopţii
lumea are credinţa şi Dumnezeul său
la care se apleacă cu aceeaşi evlavie
pentru iertare păcatelor nebănuite

seara fac elogiul singurătăţii
scriu şi nu mai am cuvinte pregătite
nu pot lăsa oboseala să mă domine
până când desenez în culori stampe
şi capăt liniştea care mă împinge la somn
un somn în care vacarmul şi nerăbdarea
mă pregătesc pentru noul teritoriu necunoscut

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui epigramist

Dacă vrei ca să-i omori,
Pe duşmani, până la unul,
Porunceşte, până-n zori,
Să-ţi citească tot volumul!

epigramă de Mihai Gănescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul ciobului de stea

Am ars de-am mai rămas un ciob de stea,
Dar e de-ajuns să pot să mai aprind
Iubirea-n ochi... Şi pot să mai cuprind
Nemărginirea, cu lumina mea.

Şi cum să fac să nu mă risipesc?
Culege-mă, de vrei, în palma ta,
Voi fi în siguranţă şi voi sta
Doar cât voi mai putea să strălucesc.

Un ciob de stea... lumina lui e har...
Şi dac-o vei primi ca pe un dar,
Nu vei cunoaşte gustul cel amar
Al unei vieţi trăite în zadar.

Păstrează-mă... e ca şi cum aş fi
O candelă aprinsă-n zori de zi.

sonet de Silvia Rîşnoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să mă laşi?

Vrei să mă laşi?
Vrei să mă laşi să te sărut?
Promit că nu am să stric nimic,
poate am să pun
pe ici-colo câte ceva.
Am să pun
câteva raze de lumină
în ochi,
sau un zâmbet strengăresc
pe colţul celor mai senzuale buze,
sau poate am să pun
puţină poezie pe fruntea
brăzdată de timp,
sau poate am să pun
mâna să îţi ating roşul
nefiresc din obraz.
Promit să îţi ating
atât de uşor sufletul
încât să nu simţi că te dor,
sau poate am să te dor,
poate am să aduc
mobilier nou pentru inima ta,
câteva sentimente acolo,
ca să nu vin cu mâna goală.
Poate am să stric ceva totuşi!
Da.
Vreau să stric ceva,
nu pot să trec aşa
prin viaţa ta fără să las nimic,
am să îţi stric tristeţea,
de aceea am să-ţi mobilez
sufletul cu fiecare zori de zi,
cu un sărut pe fiecare vis,
am să o acopăr cu palmele mele,
să mă doară pe mine,
eu pot să o duc.
Şi am să mai fac o stricăciune,
am să stric fiecare zi
când nu vei zâmbi,
aceea nu e ziua ta.
o trăieşti în locul altcuiva.

Mă laşi să te sărut?
Promit să nu stric nimic!

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinere

Dacă vrei să-ţi luminezi mintea,
învaţă!
Dacă vrei să-ţi simţi inima,
îmbrăţişează pe cineva!
Dacă vrei să-ţi umpli sufletul de bucurie,
lasă soarele să răsară în inima ta...
şi vei fi fericit.

poezie de Dumitru Delcă (23 noiembrie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milionarii nu mai au nevoie neapărat de mine. Nici cei fericiţi şi nici cei care au dobândit succesul şi sunt perfect mulţumiţi de viaţa lor. Misiunea mea e să lucrez cu cei cărora le e greu. Asta înseamnă că nici mie nu o să îmi fie uşor. Dar decisiv a fost gândul şi sentimentul că poate, prin munca mea, oamenii vor simţi aceeaşi revelaţie pe care am simţit-o şi eu. Acel sentiment extraordinar că deja ai şi eşti totul, doar că va fi nevoie de ceva timp ca să începi să şi materializezi în lumea fizică comoara ce deja se află în tine. Acesta este cadoul pe care dacă îl pot da oamenilor, vreau să fac asta cât trăiesc. Să ştii că deja totul e în tine, că nu e nevoie să te stresezi şi grăbeşti. Lasă tot trecutul în urmă. Defineşte visurile, obiectivele şi dorinţele. Stabileşte de asemenea clar ce anume nu mai vrei să trăieşti, ce vrei să nu se mai regăsească niciodată în viaţa ta. Şi apoi începe să munceşti. Imaginează-ţi că în această viaţă poţi avea totul. Şi nu la sfârşitul vieţii ci în 5-10 ani de acum. Orice vârstă ai, sigur mai trăieşti 10-20-30-40 de ani. Merită să investeşti 5 ani ca tot restul vieţii să fie dincolo de tot ce îţi poţi imagina? Să îţi dezvolţi personalitatea, să fii, să te simţi şi să ai totul? E asta o miză pentru care merită să rişti totul?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi oarecare

e ziua în care plouă
în pământ, mâini invizibile închid ferestrele prin
interior
muşuroiul furnicilor devine buncăr pentru toţi
evadaţii din ei înşişi
dincolo de marginea ploii, se deschide concretul
şi viaţa are alt sens – îmi îngân făcându-mi
curaj
dar pe apa căzută din cer nu se mai ivesc
corăbii cu Noe în ele
cu ferestrele-nchise ascult ecoul paşilor morţii
pe ape corăbierii par deja înecaţi şi îngropaţi
în propriile corăbii. apele se dezleagă de
ţărmuri, de pietre, de ele însele
mă dezleg şi eu
adulmec. nici pământul nu mai miroase a
trupul meu; el şi-a închis toate capacele-n cuie

evadez

într-o ţară de piatră, mă fac mică, alunecând ca
pe tobogane şi multiplicându-mă în baloanele
apei. devin transparentă. prin mine se pot
vedea foarte uşor toţi oamenii care m-au
locuit, chiar şi motanul care mi-a tors în braţe
tot timpul
sunt străveche- constat- sunt de la întemeierea
lumii şi ţin în braţe nouă vieţi. nu sunt ale
mele, dar, din când în când, se mai deschid uşi
care dau în tunelurile lor şi prin care alunec
făcându-mă şi mai mică
atunci capăt culoarea portocalei. simt cum
creşte lumina şi mă aruncă din nou în mine, în
sinele din afara celor nouă vieţi pe care totuşi
le port ca pe nişte certificate de naştere surogat.
viaţa nu se măsoară în zile, din moment ce
actele sale de identitate sunt false.

poezie de Daniela Varvara din Lodebar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două dintre cele mai greşit înţelese cuvinte din vocabularul omenesc sunt "munca" şi "iubire". Dacă vrei să fii nefericit, spune că "munceşti" atunci când faci activitatea aia nesuferită, corvoada în care îţi vinzi timpul pentru bani într-o activitate ce nu îţi place ca să mai supravieţuieşti o lună, în care weekendurile, concediile şi chiulul au devenit singurele plăceri ale vieţii. Dacă alegi să fii fericit, găseşte activitatea aceea care este atât de plăcută ca şi cel mai captivant joc al copilăriei tale, care te bagă în stare de flux şi din care nu mai vrei să te opreşti, câştigă bani din ea şi spune-i muncă. Dacă vrei să fii nefericit, numeşte "iubire" dorinţa de a poseda o altă fiinţă umană care dacă nu se încadrează în convingerile şi regulile tale limitate despre viaţă, relaţii şi iubire, care dacă nu îţi satisface nevoile personale, este o fiinţă lipsită de orice valoare şi interes. Omul fericit va numi iubire senzaţia de plăcere şi împlinire totală atunci când oferă ceva altui om, fără nicio aşteptare sau motivaţie ascunsă şi nerostită, care înţelege că iubirea izvorăşte în sufletul fiecărui om şi cel care se plânge de lipsa de iubire nu şi-a descoperit propriul izvor şi asta ar trebui să fie singura lui preocupare cu mult înainte de a ieşi în lume.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restul e tăcere...

Dacă iubeşti nu îţi mai aparţii
Exişti doar pentru a mărturisi
Iubitei ce se-ntâmplă şi ce simţi
De te-nchini iubirii şi la sfinţi

Dacă iubeşti cu-adevărat
Eşti trist şi uneori îngândurat
Nu mai trăieşti doar pentru tine
Nu ai în gând ziua de mâine

M-am întrebat într-un trecut
De ce eu te iubesc atât de mult
Am să îţi spun cuvinte simple
Eu doar pe tine te am în minte

Tu eşti tot ce am mai scump
Minunea mea pe-acest pământ
Ai fost întotdeauna feminină
Aşa frumoasă şi aşa de fină

Tu să pictez m-ai îndemnat
Doar ţie la pian ţi-am mai cântat
Şi când plutim pe-al muzicii fior
Ne place s-auzim cum plâng viori

Când mă iubeşti şi te iubesc
Simt cum pe loc întineresc
Îmi dai motive să trăiesc
Dacă mă laşi să te privesc
 
Şi dacă uneori ne mai certăm
Fără ca vreun motiv să avem
Pe loc ne gândim la împăcare
Şi vine o sfântă îmbrăţişare

Dacă trăieşti într-o iubire
Nu te gândeşti la despărţire
Să trişezi în dragoste, nu-i greu
Doar de regrete urmărit vei fi mereu

Trăieşti doar când iubeşti
În restul timpului nici nu exişti
Şi dacă vrei să fi iubit
Atunci iubeşte în mod cinstit

Vreau să-ţi mai scriu un singur vers
Doar când iubeşti în viaţă ai un sens
Chiar de trăieşti clipe de disperare sau durere
Restul e tăcere...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

foşnesc aripi de ceară într-o toamnă târzie
se scutură gânduri pe aleile vieţii
caut zorile între oglinzi parale
cuvântul a obosit în căderi
străin călător în despletiri de şoapte
corăbii se scurg în miraj trist peste ape
legasem veşnicia cu o sfoară de tărm
mi-era sufletul rană şi visul destin
pasul mă aşteaptă, mă poartă
timpul sapă arabescuri pe nisipul stelar
strigătul singurătăţii mă doare
sunt umbră ce pluteşte pe ape
amurgul abia merge
cad fluturi obosiţi sub steaua polară
trupul se strânge, pelerin al nopţii, timpul măsoară
în zori a înflorit un ghiocel, în zare
sămânţă rară, e o floare
adorm în noapte între petale de crin
în zori, dezbrac somnul
învelind trupul gol cu raza de soare
va veni aici, o zi fierbinte
se vor coace cireşii în mai
rămâne flacăra ce mângâie trupul
femeie, mirifică vrajă şi dulce otravă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile care au preţ în viaţă, nu pot fi obţinute nici fără efort, nici fără costuri; dacă doreşti să ai drepturi, trebuie să-ţi asumi îndatoriri; dacă vrei să te cinstească cetatea, trebuie să o serveşti; dacă vrei să fii recunoscut, trebuie să ştii la rândul tău să îi recunoşti pe alţii; binele pe care îl ceri, trebuie mai întâi să îl dai; dacă vrei liniştea păcii, trebuie să stăpâneşti durităţile războiului; protecţia cetăţii se obţine prin serviciu în slujba legilor ei; pe scurt, mintea are nevoie de cultivare, sufletul de străduinţă, iar drepturile de îndatoriri.

citat din Horia-Roman Patapievici
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Îţi scriu acum o últimă scrisoare
Sufletul meu te strigá in pustiu,
Am inteles ca steaua cazatoare
Dorinte-mplineste daca-i scriu.

La asfintit de soare eu i-am spus
Ca-mi doresc, sa te iau de mana,
Am scris cu lacrimi si-ntr-un plic am pus
Dorul in noaptea cu luna plina.

Pe patul gol, pe asternutul trist,
Am desenat o inima din flori
Si m-am trezit nefericit in zori
Scrisori pentru cine tot am scris?

Ce sa-i fáci, e noaptea far' iubire,
Eu aveam muze, tu aveai scrisori,
Sunt pasaportul meu spre fericire
Daca ar fi sa vii macar in zori.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul plângerii interioare

Imaginează-ţi sufletul tău trist din cauza anilor de detenţie şi singurătate, rugându-se în genunchi la zidul plângerii interioare. Rugându-se pentru tine. Toată viaţa i-ai oferit pe sub uşă porţia zilnică de promisiuni, minciuni şi iluzii. Tu l-ai ispitit uneori cu un pahar de vin, o ţigară sau chiar un om de ocazie. Sufletul tău nu s-a hrănit cu nimic din toate acestea şi a îmbătrânit. El nu a fost niciodată liber, nu a vizitat alţi prieteni, alte iubiri şi nu s-a întors niciodată acasă cu alt suflet de mână. Tot ce a făcut a fost să privească din când în când lumea printr-o fereastră cu gratii. Acum, când ţi-e frică de necunoscut, îţi întrebi sufletul dacă mai există salvare, dacă se mai poate schimba ceva, dacă măcar pe lumea cealaltă vei fi fericit. Dar sufletul tău tace şi priveşte zidul mucegăit la care s-a rugat toată viaţa. Îi este greu să se despartă de el.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Iti scriu acum o ultima scrisoare
Sufletul meu te striga in pustiu,
Am inteles ca steaua cazatoare
Dorinte-mplineste daca-i scriu.

La asfintit de soare eu i-am spus
Ca-mi doresc, sa mi te iau de mana,
Am scris cu lacrimi si-ntr-un plic am pus
Dorul in noaptea cu luna plina.

Pe patul gol, pe asternutul trist,
Am desenat o inima din flori
Si m-am trezit nefericit in zori
Scrisori pentru cine tot am scris?

Ce sa-i faci, e noaptea far' iubire,
Eu aveam muze, tu aveai scrisori,
Sunt pasaportul meu spre fericire
De-ar fi sa vii macar in zori.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul singurătăţii

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare destrămare are-un început
Fiecare surâs are-o lacrimă-n ascuns...
Fără de credinţă, trupul moare-n lut;
Fără de credinţă nu mai ajung eu SUS!

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare abis e un zbor închis ciudat
În care aripi însângerate se tot zbat...
Fără de credinţă, metaforele fiinţei ard stelare;
Fără de credinţă nu este iubire, nu este iertare!

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare gând se cicatrizează în sine
Psalmul de lumină sieşi îi aparţine...
Fără de credinţă nu mai e Sfântul Cuvânt;
Fără de credinţă suntem toţi... o apă şi-un pământ!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început acest roman într-o zi de noiembrie

Copilaria este timpul altei dimensiuni, o ţară inventată din tot ce e desăvârşit.
Ce poate fi mai desăvârşit dacă nu divinitatea?
Îmi amintesc că eram copil odată. Atât.

Copilaria mi se derulează în ochii minţii ca o lume în care îmi rescriu timpul;
era vremea când mi se deschideau toate uşile: cele reale şi cele ireale.
Toate erau dragoste, blândeţe, afecţiune şi bunătate;
iarna găseam brad în pragul lor şi poveşti din tinereţile părinţilor şi bunicilor.

Am început acest roman într-o zi de noiembrie
şi probabil îl voi termina cu un sentiment de melancolie
într-o iarnă cu ninsori pe măsura cireşilor înfloriţi
pe care i-am măsurat cu cele mai frumoase lucruri copilăreşti
ale îngerilor nevăzuţi şi neauziţi.

Pentru a recupera vârsta crudă a acelor ani
e nevoie de o primăvară inventată pe coada
unui zmeu de hârtie, e nevoie de altfel de timp.
Iar dacă-l inventez, mă întorc numai prin amintiri
şi nu aş supravieţui melancoliilor.
Copilăria ţi se pare lungă numai dacă o reinventezi în fiecare zi.

Există momente când vreau să recuperez trecutul
inocent al zilelor de altădată, dar emoţia e prea mare,
melancoliile îmi pot simţi lacrima într-un suspin tăcut.
Nimic nu a supravieţuit timpului.
Când i-am înţeles semnificaţia îmi trecuse deja copilăria.
De atunci am învăţat să nu mai plâng din nimicuri.

Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine
şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut,
că va veni prin una din uşile copilăriei.
Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine.

Am încredere în oameni dintr-un motiv raţional,
că nu trebuie să mă împotrivesc vieţii, destinului.
Nimic nu supravieţuieşte efemerului.
Timpul e o continuă frământare a universului,
universul e o inimă mare prin care trece timpul.
Ca să-l înţelegi, stai faţă în faţă cu el, vorbeşti despre tine cu el
şi aşa poţi recupera o parte din clipe sub forma amintirilor.

Durere, veşnică durere e umbra infinitului cuibărită
în inima de om sub forma singurătăţii; durere,
veşnică durere este gândul că inima îşi găseşte sfârşitul repede
în celelalte gânduri împletite cu insomnii în alb-negru.
Am îndrăznit să fiu copil - mi-am făcut adăpost din credinţă,
să mă afund în ea într-o încăpere abstractă pentru a-mi închide adâncurile inimii.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cinele de taină sunt de evitat

poate un mic dejun ar fi fost acceptabil
sau măcar o cafea cu ce vrei tu
înainte de răspândirea definitivă a toamnei
prin frunze prin sânge prin cine să mai ştie...
ca o condamnare la nemişcare
pe un ocean mult prea liniştit
...........................
e atâta disperare în zborul frunzelor
încât copacii se chircesc dureros spre inimă
ca într-o amnezie
...........................
de-o vreme un salcâm îşi tot trimite guguştucii
să-mi bată în termopanul singurătăţii
iar eu ascult muzică la maxim
ca pe un drog
ca pe o acceptare a sacrificiului frunzelor
pentru dezmăţul de la primăvară

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!