Chitanţa

Tanţa, domnişoara Tanţa
E-o duduie foarte şic,
Zveltă, cu ochi mari şi negri
Cap superb, năsucul mic,
Picioruşe dulci şi durde
Şi când trece ea prin Tei
Toţi birjarii o admiră:
- Mă, halal de mama ei!

Ce profesie are Tanţa?
Uite, n-aş putea să spun;
Nici nu mă interesează
Chiar dacă o presupun.
Dar cum Tanţa-i delicioasă
Şi-are maniere fine,
Nici nu vreau să ştiu ce face
Nici cu ce şi nici cu cine.

Ca vecini de bloc, se-ntâmplă
Ca să-i cer un ac sau aţă,
Sau îmi cere ea o carte
Până mâine dimineaţă.
O vecinatate dragă
Ne-a prins zilele-n cătuşe
Că ades intru la Tanţa
Fără să mai bat la uşe.

Tot aşa-ntr-o seară intru
Era iarnă grea şi ger,
Şi-o găsesc în pielea goală
Stând lângă calorifer.
Năucit de frumuseţea-i
Dau să mă retrag un pic
Însă Tanţa-mi spune: - Intră,
Intră dragă, nu-i nimic!

Am intrat şi beat de farmec
O-ntreba-i plin de mister:
- Pentru ce stai goală, scumpo
Tot lângă calorifer?
- Fiindcă-a fost proprietarul, -
Mi-a răspuns şăgalnic Tanţa -
Şi-uite mi-am plătit chiria,
Iar acum, usuc chitanţa.

parodie de Ion Pribeagu din Impertinenţe, Tel Aviv, Tipografia Ijak Efraim & Fiul, 1973; (1973)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chitanţa

Tanţa, domnişoara Tanţa
E-o duduie foarte şic,
Zveltă, cu ochi mari şi negri,
Cap superb, năsucul mic,
Picioruşe lungi şi durde
Şi când se plimbă prin Tei
Toţi birjarii o admiră:
- Mă, halal de mama ei!

Ce profesie are Tanţa?
Uite, n-aş putea să spun;
Nici nu mă interesează
Chiar dacă o presupun.
Dar cum Tanţa-i delicioasă
Şi-are maniere fine,
Nici nu vreau să ştiu ce face,
Nici cu ce şi nici cu cine.

Ca vecini se mai întâmplă
Ca să-i cer un ac sau aţă,
Sau îmi cere ea o carte
Până mâine dimineaţă.
O vecinătate dragă
Ne-a prins zilele-n cătuşe
Că ades intru la Tanţa
Fără să mai bat la uşe.

Tot aşa-ntr-o seară intru,
Era iarna grea şi ger,
Şi-o găsesc în pielea goală
Stând lângă calorifer.
Năucit de frumuseţea-i,
Dau să mă retrag un pic,
Însă Tanţa-mi spune:
- Intră, intră dragă, nu-i nimic!

Am intrat şi beat de farmec
O-ntrebai plin de mister:
- Pentru ce stai goală, scumpo,
Lângă acel calorifer?
- Fii'ncă-a fost proprietarul,
Mi-a răspuns şăgalnic Tanţa -
Şi-uite mi-am plătit chiria,
Iar acum, usuc chitanţa.

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chitanţa

Despre domnişoara Tanţa
Nu mai e niciun mister,
Ştim cu toţii că nurlia,
Stând lângă calorifer,
Îşi usca, mă rog, chitanţa,
Într-o zi de iarnă grea,
După ce-a plătit chiria,
Goală, cu nimic pe ea...

Şi cum, George o descrie,
"Cap superb, ochi mari, adânci,
Picioruşe lungi şi pline"...
Mi-ar fi dat inima brânci,
Numai că, săracu', mie,
Gând nu mi-e la nebunii,
Când, la noi în bloc, vecine
Am doar babe naşparlii!

Însă, de proprietar...
Că-şi primea natur chiria
De la Tanţa, regulat...
Domnilor... jos pălăria!
Pentru un bărbat e clar:
Dacă el, fără alt scop,
Nicidecum n-a abuzat,
Era, cert... un filantrop...

De-aia zic... duduia Tanţa,
De trăia astăzi, nurlia,
Mă-ntrebam cuprins de milă,
După ce plătea chiria:
Oare... cât va sta chitanţa,
Ca pe vremuri, la uscat,
Chiriaşă într-o vilă,
Sau apartament de stat?!

parodie de Valeriu Cercel, după Ion Pribeagu
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creanţa (Dupa Chitanţa de Ion Pribeagu)

Domnişoara noastră Tanţa,
Locatară la parter,
Iese doar cu pălărie,
Răspândind suav mister.
E frumoasă ca o cadră,-
Coapse lungi, piciorul mic.
Încălţată e-n sandale
Şi ciorapi de borangic.
Mic cu mare se adună
Când apare ea pe stradă.
Are maniere fine,-
Lumea poate să le vadă.
Părul revărsat în valuri,
Ochii mari, vioi, adânci...
Prizonier rămân cu gândul
Şi îmi dă inima brânci.
Mă interesez în stânga,
Cu urechea trag şi-n dreapta:
Ce hram poartă domnişoara,
Cum i-e vorba, cum i-e fapta...
Umblând beat de fericire
Că mi-am întâlnit consoarta,
Aflu plin de consternare
Ce potrivnică mi-e soarta.
Cum plateşte datoria,
Nu mai e niciun mister.
Ştiu si babe curioase
Şi vecinii-n cartier.
Om cu suflet, creditorul,
A scutit-o de tortură
Şi şi-a încasat creanţa,
De la Tanţa, în natură.
Şi se mai aude-n fine,
Cum mereu e surâzândă,
Că mai trece de la dânsa,
Periodic, şi-o dobândă.
Să nu mai lungim povestea,
Vă mai spun ca fapt divers:
Datoria, şi din urmă,
De prin catastif i-a şters.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tanţa

Stau parcă pe-un arici cu ţepi,
Pe Tanţa, prăvălită-n pat...
Ea mă întreabă: nu începi,
După ce eu am terminat...

Am încercat să îmi explic,
Şi cred că asta-i, din păcate,
Mă bate-aşa un gând peltic:
E bai că Tanţa stă pe spate...

Şi-i zic că un cioban îmi spune,
Pe vreme bună şi pe ploaie,
Că sunt poziţii mult mai bune,
Cum ar fi capră sau chiar oaie...

Dar Tanţa nu mă bagă-n seamă,
Şi mă anunţă cu glas dur,
Că nu-mi mai pune-n laboş zamă,
Şi de o rog şi de-o înjur...

Că-n viaţă toate au un rost,
De eşti molâu ori de eşti tare,
De eşti deştept sau de eşti pros,
Şi mă trimite... la plimbare...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă estivală

Cum sunt rău de frig, ninsoare,
Cât aveam leafa de mică,
An de an, în veri, la mare,
O frigeam cu o gacică,

Şi ce zile la Mamaia!
Ce nopţi albe-n Eforie!
Mă trata gagica aia,
Cu ce-mi da prin scăfârlie,

Spriţuri, dans, antren, friptane,
Mă ţinea pe palme Tanţa,
(La hotel, de milioane,
Îmi plătea chiar şi chitanţa!)

Băi de soare, băi de mare,
Şi când m-aprindeam, băi vere!
Mă stingea dintr-o suflare
Cu vreo trei halbe de bere,

Noaptea-n schimb, fata nurlie,
(Viţă pură, românească)
Să nu pic la datorie,
M-alinta doar cu Fetească,

Iar în zori, la cafeneaua
A' din colţ, ca pe nimica,
Până achita cafeaua,
Mă sorbea din ochi Tănţica,

Unde-apoi, pe îndelete,
Visători, plini de speranţe,
Printre ultraviolete,
Pe nisip scriam romanţe...

..............................

Şi acum am leafa mică,
Iar în veri caniculare,
De mi-ar fi Tanţa gagică,
N-aş mai frige-o pe la mare,

Că doar fui iar... la Constanţa,
Ce Mamaia, Eforie!
La o vară de-a lu' Tanţa,
Într-o bombă, cu chirie,

Nu friptane, beri la gheaţă,
Nu tu dans, antren, visare,
Prima dată când în viaţă
M-am simţit prăjit la mare,

Fi'ndcă... după cununie,
Nu c-a dispărut romanţa...
Am ajuns la ananghie,
Tot plătind VISA lu' Tanţa!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octavian Cotescu, mare actor, cunoscut în special în celebrele cuplete "Tanţa şi Costel"

În celebrele cuplete anuale,
Avea comportarea lui senină,
Lângă Tanţa, partenera feminină,
Un talent cât institutele teatrale.

madrigal de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru Elfida şi Tanţa (din Centrul de dializă Fresenius NephroCare Constanţa)

Tot încerc în dializă
să nu produc iar vreo criză,
să nu intru-n fibrilaţii
şi să creez palpitaţii
că Elfida şi cu Tanţa
n-ar vrea să-mi strice vacanţa
cât timp mă aflu-n Constanţa,
ci doresc să mă simt bine
în mediul ce îmi convine:
voie bună, rodnicie,
pace şi prietenie,
peste tot noi vrem să fie
zâmbete şi armonie,
ce rost are supărarea
să ne-nvolbure ca marea,
tristeţea nu-şi face loc
să prezică nenoroc,
noi doar râdem şi glumim
că vrem să ne veselim,
nu avem mai multe vieţi
să cunoaştem mulţi poeţi,
singur unu-i printre noi
şi ne-ncântă, e vioi,
stima noastră e aleasa
că il cheamă Prioteasa.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papuşa automată

Doamne!
Ce-am păţit aseară!...
De-a fost fapta de ocară,
Să mă ierţi, că-i vina Ta,
Fiindcă Tu ai vrut-o aşa?...

Cineva -
Dar nu ştiu cine,
O papuşă automată -
A intrat fără să bată
În odaia mea...
A intrat fără ruşine -
Goală toată,
Indecentă
Ca Ofelia dementă,
Şi râzând
Ha, ha, ha, ha!...
S-a trântit pe canapea
Lângă mine,
Ca o viespe-ntărâtată
Pe un tort de ciocolată!...

Doamne, Doamne!...
Ce ruşine!...
Dar eu ce puteam să-i fac?...
Să-i dau brânci?
S-o strâng de gât?
S-o omor?
Sau să-i dau pace?
Nu puteam să fac decât
Să-nchid ochii
Şi să tac...
Că păpuşii n-ai ce-i face,
Şi păpuşa dacă vrea,
Mori cu zile după ea!...

Cine eşti, păpuşă mică,
Cu ochi verzi de levănţică
Şi cu unghii de urzică?...
Cine eşti, păpuşă blondă,
Cu prezenţa vagabondă
Când p-aici...
Când pe colea -
Până şi-n odaia mea?...
Cine eşti
Şi ce pofteşti?
Vrei odaie cu chirie,
Sau un loc pentru vecie?...

Papuşică prost crescută -
Ochi căscaţi
Şi gură mută -
De ce taci şi nu vorbeşti?...
Sau, ca zâna din poveşti,
Nici tu nu ştii cine eşti?...

Fii cuminte...
Şi-nţelege
Că papuşa, când se strică,
S-a sfârşit,
Nu se mai drege
Chiar când este-o păpuşică
Cum eşti tu -
Păpuşă mică,
Cu prezenţa indecentă,
Ca Ofelia dementă...

Fii cuminte...
Şi-astă-seară,
Nu mai hoinări pe-afară
Ca o biată "pierde-vară".
Fii cuminte
Şi, mai bine,
Stai pe loc, nu mai pleca!...
Stai colea,
Pe canapea -
Lângă mine...
Uite-aşa!...
Ca papuşile-n vitrine
Sau ca sfintele creştine
Când Cristos le convertea!...

Şi de milă - că era,
Biata fată,
Goală toată...
Şi n-avea nimic pe ea,
Nici măcar o pijama... -
I-am împrumutat pe-a mea!...

Iată vina mea de-aseară -
Mai mult vină... literară!...

Dar de-aseară, Doamne sfinte,
Păpuşica e cuminte!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nărav feminin

Tanţa şi Costel
Au luat un căţel.
Viaţa-i neschimbată...
Tot femeia... "latră"...

epigramă de Constantin Enescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian trecu pe lângă rezervele colegilor săi, fără a se opri în dreptul nici uneia. Trecu şi pe lângă cabinetul medical; aici parcă auzi voci, semn că în interior încă mai era cineva, cu excepţia Mariei. Dar nu intenţiona să verifice cine ar fi şi cine nu, deci, nu se opri acolo şi nici nu intră în cabinet, mai ales că i se păru că recunoaşte glasul doctoriţei; nu dorea să-şi imagineze ce i-ar spune Stela, dacă ar afla că el nu se odihneşte, cum era de dorit, la ora aceea, ci se plimbă fără rost prin nava albastră. Ei, nu chiar fără rost, însă nu dorea să dea explicaţii, de nici un fel, nimănui, nici măcar doctoriţei. Deocamdată. Aşa că-şi continuă drumul, nestingherit, mulţumit că nu se întâlnise cu nici unul dintre colegii săi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afemeiatul

L-a prins soţia cu Florica,
Apoi cu Gica, Maricica,
Trăieşte-acuma cu Speranţa
Că n-o să-l prindă şi cu Tanţa.

epigramă de Gheorghe Enăchescu din ziarul "Viaţa Buzăului" (20 iunie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea'naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,

Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.

- Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul...
... Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De 8 Martie

Soţiei mele astăzi vin
Şi-i dau cu toată importanţa:
Un ruj nebănuit de fin...
Rămas pe buze de la Tanţa.

epigramă de Traian Gărduş din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Intră, dragostea mea,"
ai zis
"pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră, dragostea mea,
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră, dragostea mea,
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră, dragostea mea,
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri difuze

Când eram mic, dar mare... mă gândeam
într-o dimineaţă când soarele strălucea puternic
şi afară ploua torenţial cu stropi mari de căldură ce nu se mai opreau
şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
că dispăruse în noapte ca motanii, mă tot gândeam
dacă îi spun Colonelului, tatăl tău,
dimineaţa când pleacă la unitate:
- Tată... te rog, încuie uşa după mine!
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
vreau să construim din plastilină
o Luminiţă, un Laurel şi alte figurine...
ce se întâmplă dacă le creăm cu imaginaţia noastră fabuloasă?
Cred că mi-ar fi răspuns:
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme,
nu-i place să se trezească atât de dimineaţă.
Mama ei nu mai e aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă!
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi niciodată;
intră dar n-o trezi... dezbrăca-te dar, n-o trezi... atinge-o dar, n-o trezi
las-o să viseze toată viaţa! Chiar dacă visează alt băiat acum
începând de azi, te va vedea numai pe tine.
Ai grijă, îi place să viseze,
aşa că n-o trezi niciodată!
Hai intră, fiule, încui uşa după tine.
Aşa cred că m-ar fi îndrumat colonelul
înalt, puternic, frumos şi cu musteţi de husar
aşa ar fi procedat un tânăr înţelept, dar eu nu eram.
Aş fi pătruns încet în camera ta, în odaia ta
m-aş fi dezbrăcat de hainele devenite inutile şi lângă tine,
lipit de tine... te-aş fi privit până în adâncuri.
Sunt sigur că ai fi ţipat la mine:
- Pleacă, pleacă imediat, fraţii nu se iubesc, iar tu îmi eşti ca un frate
şi nu putem comite acest incest!
Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ţi-aş fi şoptit:
- Lasă-mă... vei vedea că nu-ţi sunt frate.
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi slăbuţă,
toţi băieţii din această lume sunt fraţii tăi, numai eu nu-ţi sunt.
Sunt sigur, că după ce te-ai fi dezmeticit şi te-ai fi gândit un secol,
în secolele următoare m-ai fi lăsat
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi acum.. plinuţă!
Iar eu aş fi fost mai fericit şi Ani ar fi fost mai fericită
iar tu Luminiţă... ai fi fost cu adevărat fericită!
Aşa cred eu, dar nu înseamnă că e adevărat
sunt om şi greşesc întotdeauna!
Când eram mic, dar mare iar tu erai mică, dar mare
şi eu n-aveam mintea de acum
când sunt mare, dar mic iară tu eşti tot tânără, însă înţeleaptă.
Era pe vremuri... când eram tineri
copii de o şchioapă şi mi s-a părut că eşti singură.
Oare ai fost singură sau am fost noi vreodată tineri?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri târzii

Când eram mic dar mare, mă gândeam
Într-o dimineaţă, când soarele strălucea puternic
Şi afară ploua cu stropi mari de căldură, ce nu se mai opreau
Şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
Că dispăruse în noapte, ca motanii... mă tot gândeam
Dacă... îi spun Colonelului, tatăl tău.. dimineaţa.. când pleacă la unitate
Tată... te rog încuie uşa după mine
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
Vreau, să construim din plastilină
O Luminiţă... un Aurel şi alte figurine
Ce se întâmplă să le cream cu imaginaţia noastră
Fabuloasă... Cred că mi-ar fi răspuns..
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme, şi
Nu-i place să se trezească atât de dimineaţă,
Mama ei... nu mai e. Aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă..
Are nevoie de ea, dar nu mai este, aşa că.. înlocuieşte-o
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi, niciodată.
Intră, dar n-o trezi.. dezbrăca-te, dar n-o trezi... atinge-o dar n-o trezi
Las-o să viseze toată viaţa, chiar dacă visează alt băiat.. acum
Începând de azi... te va visa doar pe tine.
Ai grijă...
Îi place să viseze, aşa că n-o trezi, niciodată! Hai intră fiule!
Încui uşa după tine!
Aşa cred că m-ar fi îndrumat colonelul
Înalt, puternic, frumos şi cu musteţi ca un husar.
Aşa ar procedat un tânăr înţelept, dar eu nu eram.
Aş fi pătruns încet în camera ta, în odaia ta
M-aş fi dezbrăcat de hainele devenite inutile, şi lângă tine,
Lipit de tine.. te-aş fi privit până în adâncuri.
Sunt sigur că ai fi ţipat la mine,
- Pleacă, pleacă imediat, fraţii nu se iubesc iar tu îmi eşti ca un frate
Şi nu putem comite acest incest...
Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ţi-aş fi şoptit
- Lasă-mă... vei vedea că nu-ţi sunt frate,
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi slăbuţă
Toţi băieţii din această lume sunt fraţii tăi, numai eu nu-ţi sunt.
Sunt sigur... că după ce te-ai fi gândit un secol
În secolele următoare m-ai fi... lăsat...
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi acum.. grăsuţă
Iar eu aş fi fost mai fericit, şi Ani ar fi fost mai fericită,
Iar tu Luminiţă ai fi fost fericită.
Aşa cred eu, dar nu înseamnă că e adevărat!
Sunt om şi greşesc întotdeauna.
Când eram mic dar mare şi tu erai mică dar mare
Şi eu n-aveam mintea de acum
Când sunt mic dar mare şi tu eşti tot tânără dar înţeleaptă.
Era pe vremuri.. când eram foarte tineri, copii de o şchioapă şi mi se părea
Că eşti singură... oare ai fost singură?
Sau noi vrodată, tineri?

poezie de Aurel Avram Stănescu (2008)
Adăugat de Aurel Avram Stănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversară - soţiei mele

Iubit-o, iată, astăzi, vin
Să-ţi dau, cu toată importanţa,
Un ruj, nebănuit de fin,
Rămas, pe buze, de la Tanţa!...

epigramă de Traian Gărduş din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te juca cu tine!

îmi caut un chip
cine are unul fără el?
nimeni?
vreau să plec din-nlăuntrul meu
dar nu mai vreau să iau nimic cu mine

am lăsat o carte deschisă în urma mea
nu o citiţi
dacă-mi dai chipul acela
fără tine
să ştii că nu voi plătii chirie

am la mine acum un ban
nu este nici mic nici mare
este între toate
nu are nici greutate

am dat telefon către mine
ieri
şi mi-a răspuns cel de mâine
Ascultă!
Nu te juca cu roata timpului!

poezie de Viorel Muha (decembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!