Ce burduşit e Raiul

Ce-nghesuială mare la porţile din Rai,
Când suflete în chinuri s-au dus fără alai!
E colaps printre lacrimi, nici lumânări nu sunt,
E criză-n rugăciune, e gol lăcaşul sfânt.

Avem mâhniri prelungi şi ambulanţe multe,
Poliţie, Armată... şi spor în minţi inculte
Care sfidează legea mergând pe bulevard
Cu chipul lustruit de cremă şi de fard...

Eu croşetez tămâie în cămăruţa mea,
Să o ofer bătrânei care încet jelea
O poză înrămată, a fiului iubit,
Ce a plecat în UE şi n-a mai revenit.

Am tresărit când SMURD-ul dansa peste asfalt,
Că a salvat o viaţă... iar păsări din înalt
Aplaudau frenetic din aripi, triluiau,
Iar când priveau spre Terra, pe semeni, jeluiau...

Ce burduşit e Raiul, parc-ar plesni de plin,
Când eu îmi las cuvântul să cadă în declin...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat de mult

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Rai mereu în renovare...

Ciuntit mi-e visul fără tine, când tonul tău de mandolină
M-a descântat pe o corolă în nopţile cu lună plină,
Mi-a dăruit din constelaţii, luciri şi taine neştiute,
Şi m-a sculptat în basm naiv prin valsul frunzelor pierdute.

Ce nor mi-ai fost de urlă viaţa când epilogul poartă vina
Că a lăsat înspre finaluri ca viclenia să ia cina?
Din ce bujor mi-ai dat parfumul ce-a răspândit în jur frivol
De nu m-am bucurat căci roua l-a sărutat lăsându-l gol?

Când raţiunea, - ah! lucida - mă prevenea: "Amoru-i iadul,
Ce te aruncă-n vâlvătaie iar dracu-ţi este camaradul..."
M-am tulburat ca toamna iernii şi am răspuns cu ignorare,
Şi m-am întors spre Raiul meu, un Rai mereu în renovare...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pur

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (mai 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea de-acolo ne lumină

A trecut un an de când s-a dus
Fetiţa căzută în fântână,
Să stea alături de Isus,
Cu Maica Domnului de mână.

Azi în sat e sărbătoare.
Satu-ntreg s-a adunat,
În amintirea celei care
La Dumnezeu a plecat.

Femei, copii, cu mic cu mare,
În genunchi s-au aşezat
Şi slăvesc copilul care,
În rai, la cer s-a ridicat.

Ei plâng alături de părinţi.
Aduc coroane mari de flori.
Apoi se roagă la cei sfinţi
Să-i fie îngerii surori.

Cuminţi, aprindem rând pe rând,
Lumânări la groaznica fântână,
Care-a lăsat părinţi plângând
Şi multă tristeţe-n urmă.

De sus, cu aura ce-i înconjoară
Chipul ei de îngeraş,
În mintea noastră ea coboară,
Aievea unui copilaş.

Şi mama ei, ades o vede
În visul nopţilor de vară.
Printre copii, la joc o pierde
Şi inima-i rămâne... tot amară!

Încet, încet, visul se stinge.
Din el nimic n-a mai rămas.
De prea mult dor sufletu-i plânge
Şi-s multe lacrimi pe obraz.

Acum, copila e o mândră floare,
În a raiului grădină,
Şi la fel ca Ursa Mare,
Ea de-acolo ne lumină!

poezie de Dumitru Delcă (9 iunie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, te adun din lut

Toamnă te adun de jos,
Îţi şterg lacrima duios,
Şiruri lungi de castaniu,
Galbene şi-n ruginiu,
Şi cert vântul supărată,
Că-mi goli pădurea toată.

Printre neguri şi pustiu,
Te adun din pământiu,
Cert şi bruma de pe flori,
Îmi cer vraja de culori
Ce îmi bucura privirea,
Da cunosc împotrivirea.

Sar văpăi din ochii tăi,
Când te salt din luturi, văi,
Din mormane de frunziş;
Şi mă pun şi-n curmeziş
Să-ţi alin chipul de fată,
Când caldă, când frisonată.

Te ridic din râuri reci,
Te usuc printre poteci,
Îţi şterg ceaţa de pe ochi,
De pe chipul bazaochi,
Ce era vesel odată;
Şi-ţi spăl poala întinată.

Din dumnezeiescul plai,
Te adun cu mult alai,
Îţi răsfir şuviţele,
Îţi repar altiţele,
Şi de-aveam un strop de rouă
Ne spălam în ea, noi două...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri şi îngeri

Ploua în Craiova aseară,
Iar noi, prin atingeri de gând,
Am vrut, pentru vremea de-afară,
Să fim stropi de cer, fremătând.

Şi-am fost, printre stropii de ploaie,
Doi îngeri veniţi pe Pământ
Cu aripi arzând în văpaie
Şi doar cu iubirea veşmânt.

Schimbam, din albastru-n albastru,
Priviri cu reflexii de Rai,
Dorindu-ne-un colţ de sihastru
Ferit de al lumii alai.

Fereastra terasei, plouată
Cu stropii de lacrimi de zei,
Părea printre timpuri uitată,
Când mi te priveau ochii mei.

Şi-am fost, şi mi-ai fost o-ncântare
Când toată fiinţa-mi şoptea
Că-s îngeri şi îngeri sub Soare...
Iar ploaia-n Craiova cânta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul ticăie uşor

Se întunecă văzduhul,
Nori de praf se urcă-n cer ;
Nu-i esenţă de crepuscul
Când din juru-ţi toate pier.

Nu e zi, nu e nici noapte,
Nici vreun vag iz de mister,
Nu bat în timpane şoapte,
Lumea nu e-n şantier.

Timpul s-a topit pe dată,
Spaţiul nu e infinit,
Din înalt, încet se-arată
Un alai desăvârşit

Ce coboarâ ca o boare
De divin strălucitor
- fără a purta odoare -
Proslăvesc pe Domnul lor.

Este foc în rugăciune,
Totu-i plin de Duhul sfânt...
E ceva ce... nu pot spune
Eu, un om de pe pământ.

O lumină ca de lapte
Rupe negura-n fâşii ;
Vine-n lume să se-arate
Domnul sfânt al celor vii.

Peste toate se revarsă
Glasul milei picurând:
- Am venit la voi acasă,
Să-mi deschideţi aveţi când?

Unde-aţi pironit iubirea?
Cui slujiţi neîncetat?
Îngerii îmi sunt oştirea
Ce-am pornit' la căutat.

Spune-mi tu, cel ce veghează
Doar la ce e trecător!
Sar din somn, deja-i amiază ;
Ceasul ticăie uşor...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (13 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă vei căta

Când mă vei căta în floarea de cireş
voi fi din nou plecat la Ieşi
să îmi descarc desaga cu priviri
prin cel oraş, sau printre amintiri.

Când mă vei căta pe drum ori pe cărare
voi fi plecat în lumea mea cea mare
iar când mă vei găsi într-un târziu
voi fi trecut prin spinul viu.

Când mă vei căta, voi fi din nou copil
plecat în zarea liberă de nori
acolo unde se pleacă uneori
când eşti poet, sau când devii senil.

Când mă vei căta în nemurire
voi fi baraj de hidrocentrală
un paznic al timpului ce ară
spre alte orizonturi, în haina mea de mire.

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina lumânării

Când mă prinde dorul, de fata care-a plecat,
Nu pot trece norul. Nu am aripi de zburat.
Aprind o lumânare şi-n flacără privesc.
O văd strălucitoare şi-n lacrimi izbucnesc.
Din mirajul înălţării, din raiul vieţii sfânt,
Din lumina lumânării, coboară pe pământ.
Coboară-n vis la mine şi cu blândeţe-mi spune:
"Nu vreau să te văd plângând.
Îmi place să te văd râzând".
Mă mângâie pe faţă, pe frunte mă sărută,
Spre cer apoi se-înalţă, de unde-i coborâtă.
Din raiul vieţii sfânt, ea veşnic mă priveşte,
Eu muritor de rând, o văd cum străluceşte.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor li s-a promis raiul pe pământ, dar li s-a interzis raiul ceresc, li s-a dat satisfacţia simţurilor, dar li s-a negat cea a sufletului, li s-a spus că totul va fi bine şi frumos, dar în ei n-a existat nici binele, nici frumosul si când a dispărut şi aspiraţia spre ceruri, s-au simţit întemniţaţi pe pământ. Iar când au fost momiţi de poftele trupeşti, au devenit fiare şi bestii, fără suflete şi fără conştiinţă, întunecând totul în jurul lor, căci în ultimă analiză oamenii care nu se sfinţesc în ei înşişi murdăresc lumea cu tot ce e rău şi murdar în ei. Prin urmare, tot "binele" care siluieşte conştiinţele nu poate fi decât distructiv.

Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături de voi

plec
las în urmă sufletul
când vreţi să căutaţi adevărul
las trupul
când vreţi şă mâncaţi
las cuvântul plin de iubire
când păşiţi în altare de flori
las ochii
să vă lumineze calea
las crucea
când vreţi să dormiţi
mă reîntorc în fiecare noapte la voi
cu fiecare revenire
sunt tot mai gol, mai trist, mai rece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea dintre gratii

Am vrut, atunci când te-am eliberat,
Să zbori acolo unde îţi doreai,
Să nu îmi reproşezi că te-am legat
De inima-mi în care ai cântat
Când mă iubeai.

Ai dispărut în zările albastre,
Iar cântul tău se-aude,-acum, din cer
Ca un ecou al visurilor noastre
Ce se-mpletesc în dansuri printre astre
În plin mister.

Tu ai plecat - aşa a fost să fie! -
Iar aripile tale-au prins puteri
În zborul peste bolta azurie.
Din locul tău, în vechea colivie,
Îmi plâng tăceri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolta de vise

Printre sfinţii din icoane,
Printre lumânări aprinse,
Sufletul meu de copil
Are porţile deschise.
Printre cărţi cu duh şi taine,
Printre încercări măreţe,
Visul meu întru credinţă
Culege flori şi poveţe.
Printre-ai mei ce pragul sfânt
Al bisericii îl calcă,
Eu mă-nchin de bunăvoie
Ca smerenia să-mi placă.
Printre dâre de lumină
Ce mă însoţesc în viaţă,
Îmi aleg o ţintă fixă –
Soarele de dimineaţă.
Făcând cruce, gust agheasmă,
Mă închin Domnului Sfânt
Ca să-mi rânduiască paşii
În raiul de pe pământ.
Printre sfinţii din icoane,
Printre lumânări aprinse,
Sufletul meu de copil
Are bolta lui de vise!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazurile

Sunt nenorociri, belele,
Suferinţe, daravele,
Rele,-amaruri, neplăceri,
Chinuri, boli, tristeţi, dureri,

Care, spun cu fermitate,
Toate vin şi nechemate.
Iar când vin, eu vă asigur,
Că nu vine unul singur,

Ci, direct sau cu ocoluri,
Vin mai multe, chiar în stoluri.
Ba, sunt multe, multe cazuri,
Când puhoaie de necazuri

Vin pe bietul om în valuri,
Precum marea către maluri.
Iar atunci când ele vin,
Îl lovesc ca din senin.

poezie de George Budoi din Poezii (23 iunie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de aripi

M-am rătăcit în dans de fluturi,
În zborul lor indefinit,
În frunzele ce mi le scuturi,
Când sufletul ţi-e istovit.

Am tresărit emoţii fine,
Netălmăcitele trăiri,
Ce le resimt când sunt cu tine
Şi le păstrez în amintiri.

M-am transformat în dans petale,
Culori amurg şi asfinţit,
Sunt fulg din aripile tale,
Plutind spre trupul tău iubit.

Stau aşezat culcuş pe-o geană,
Să te privesc cum îmi surâzi,
Îmi eşti iubire, îmi eşti teamă,
Eşti lacrimi pe obrajii uzi.

Tu eşti răceală, îmi eşti patimi,
Eşti ce urăsc şi ce iubesc,
La fel îmi eşti bătăi de inimi,
Eşti înger sfânt... păcat trupesc.

~Adi Conţu~

poezie de Adi Conţu (12 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... şi era duminică

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
de undeva dintr-un colţ
mă privea ca pe un străin
mi- a scanat trupul gol
întins pe masa acoperită
cu un cearşaf alb
mi-a contabilizat bătăile de inimă
şi pe fundalul acela de linişte deplină
s- a aplecat peste mine
şi mi-a şoptit
"nu e foarte rău
linişteste-te..."
când am deschis ochii
instinctiv
m-am uitat pe fereastra întredeschisă

cerul era plin cu păsări...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!