Ultimul poem

ultimul poem uitat pe masă
înnegreşte cuvinte tocite de timp
copacii sunt singuri
stelele plutesc neştiute
străzile-s plecate spre infinit
se descompun lacrimi din dor
şi din frica de moarte
lumina coboară muşcând din fereastră
cuvântul se plimbă pe ecran
o sintagmă destramă aerul
în forme de frig şi de ceaţă
e o furtună între pereţi
o amiază umplută cu gol
oboseală turtită la capete
prelungită-n oglinzi
un clopot cu suflet bate uneori
e o vreme de somn

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contur reinventat

un contur reinventat în oglindă
striveşte umbra furată din trecut,
locul evadat al sărutului e gol.

clipele sunt împărţite în cioburi,
unele au trecere fugară în ecou spart,
altele îşi certifică prezenţa muşcând din inimă.

respiraţia e îngreunată de gândurile mutate la suprafaţă.
trebuie să rememorez gesturile senine mirosind a petunie,
mersul grăbit şi camera goală.

din televizor sunt azvârlite cuvinte fără gravitaţie
astupând fereastra cu zborul spre neant.
lung pe masă se-nşiră lumina.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol după gol

gol după gol,
în stânga şi-n dreapta,
miracole false deşir în iluzii,
crepuscul de lună intră pe geam,
seninul din zi coboară în ceaţă
şi trist se absorb nuanţele din vis.

strada devine o bandă rulantă
se joacă cu praful cu chip de clepsidră,
pe-o creangă rituală o pasăre cântă,
din chipul tău a răsărit un gol.

înaintez sub timpul obosit de sete
în care nu mai sunt nici greieri şi nici vişini,
amprenta ta luată din luceferi,
n-o mai găsesc acum nici în cuvinte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica trece...

Duminica trece prin oameni
scormonind întunericul
ascuns sub coaste, în ochi, în gând.
Deschide o fereastră unde toaca răsună cu muget violet,
limbi de clopot sfărâmă ecoul
format din peşti apocaliptici,
sfinţi cu surâs decolorat,
reliefuri învelite-n frig şi speranţe,
o turlă surpată înclină lumina într-o parte.
Un ochi pironitor ca o strigare dintr-o icoană trece prin tine.
Duminica fântânele tac.
Umbrele dorm sau îngenunchează
cu fruntea plecată-n pământ.
Aerul se plimbă pe bulevard,
trotuarele merg sub sălciile coafate ca de sărbătoare.
Duminica, îngeri formaţi din lumină şi glas vin din neant
uscându-şi aripile în lapte şi miere

poezie de Oana Frenţescu din Copacii aleargă odată cu mine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aerul gol

în aerul gol
pot semăna cuvinte pe braţul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ţi-o aşez pe buze

pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
şi strigătul din frunzele de aramă

pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape

de dansul surd al ochilor de lună

te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom

în aerul gol miroase a veşnicie
a rai şi a uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o zi

e o zi spânzurată de vânt.
pe ecran ştirile flămânde ţipă ameţind spaţiul.
existenţa lumii e cusută-n alb şi negru.
prin locuri descusute ies îngerii cu aripi de lilieci.
Iisus, e pe drumul spre moarte,
pecetluit în fiecare an în calendare.

sunt multe cruci şi tancuri îndoind verticala,
chemări de pace şi de război.
Iisus e băgat în icoane.

zidurile scutură dimineaţa şi ne îmbată cu verde.
conturul tău e înfometat de lumina strânsă în palme,
de visele despletite în două jumătăţi;
de ultima căutare topită de cuvintele plecate în unde,
peste locul cu umbre şi ceaţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere-n timp

Tac şi tac în liniştea din mine
Mereu, cum face floarea de Mac,
Suflă vântul, o scutură când vine,
Planează uşor, departe pe lac!

Sunt uitată-n gânduri- tăcute,
Amestecate cuvinte neştiute,
Pierdută, înot-n marea de cuvinte
Oare? De nimeni neştiute??!

Mintea are nevoie uneori să tacă
Pe când, viaţă numai de prezent,
Însă cuvintele, de DOR pleacă
Rătăcesc - cărări de tmp- orizont.

Privesc- n golul din tăcere
Este o mare linişte albastră,
Eter plăsmuit de vise efemere
Fantome privesc pe fereastră!

Taci minte-n tăcere... Taci?!
Barca mă plimbă pe nisip pustiu,
Vreau unde înfloreşte iubirea de maci
La răscruce de DOR, mereu să fiu!

poezie de Ileana Puşcaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori dimineaţa

Dimineaţa uneori lucrurile sar la nimereală,
cafeaua sare direct în veşnicie
ca şi ţigara.
Viitorul s-a mutat tot mai în faţă.
Gândul hoinăreşte pe unde vrea el,
trecând pe lângă ziua ce atârnă în fereastră,
risipind clipe meandrice în aerul gri,
pe strada agăţată de cer.
Poemul se naşte ciocnind paharul cu apă
cu clinchet de cristal,
ce aprinde lumini din adâncuri
şi apoi coboară în camera goală,
aşezând cuvintele ce se ucid între ele.
Unele explodează izbindu-se de tine
şi-mi fac din silabe şirag de mărgele.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În norma mea de timp

în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mişcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemişcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
şi uneori un sens o părere
cuvinte ascuţite
cuvinte îngheţate
ating o durere şi-mi acoperă gura

cuvintele se-nfig în umeri şi-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine şi doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
şi-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine şi taci.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem domestic

E o primă vedere,
suspendată lasciv între gene,
un înger patetic strivit între cuvinte.
Mântuirea îşi caută moliftele în stoluri de gânduri,
oglindă opacă în vârf de iluzie,
un gând e oprit în urcare,
sărutul e amputat,
se deschid ferestrele unui prezent
din care lipsesc.
Se smulg frânturi de absenţă din trup
şi cad aprinzând candele în cuvânt.
Apar înserări pe uşa din faţă,
o jartieră ajustabilă pe orice ciorap,
o senzaţie pe rochia indiferentă din cuier
o viziune lărgită a pantofului cu toc înalt
şi literele descompun respiraţia
în cuvintele ce se adună în vers.
O nouă secundă mă naşte,
mai sus de unde sunt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus infinit

mă dezmorţesc în cercuri tot mai largi
până ce impurul s-a lipit de pământ
şi trupul parcă s-a lipit de cer

secunda zburătoare a scăpărat în palmă

metaforele au dezvelit tăcerea
şi au destrămat o umbră din adânc

lumina joacă de spaima zării aprinse
şi scoate un cântec din scoici

graniţa dintre zi şi noapte
încărunţeşte luna care a uitat să plece
şi gândul rămâne-n uitare
între minus şi plus infinit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O gară şi încă o gară

O toamnă în infinitate noastră
Obiectele se retrag din frig
Iarba devine nemiloasă
Se coboară soarele până la esenţă
Razele sunt oglinzi către lună
Pete albe de culoare sărută fluturii
Eu te sărut pe obraji, mimind statuile ecvestre plecate spre zei
Dimineaţa îşi aşteaptă ritualul de duminică,
Respirind aerul florilor de tei.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O gară şi încă o gară

O toamnă în infinitatea noastră
Obiectele se retrag din frig
Iarba devine nemiloasă
Se coboară soarele până la esenţă
Razele sunt oglinzi către lună
Pete albe de culoare sărută fluturii
Eu te sărut pe obraji, mimând statuile ecvestre plecate spre zei
Dimineaţa îşi aşteaptă ritualul de duminică,
Respirând aerul florilor de tei.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e timp

nu mai e timp de aripi,
de fugă, de mers în nori,
de altă curbă fără ieşire,
altă cortină trasă deoparte,
altă apocalipsă venită brusc
ca o cascada justiţiară.

nu mai e timp de gemete,
păreri zâmbind, aşteptând degeaba,
ochii sunt spălaţi de iluzii,
nonsens de zbor căzut între oglinzi.
nu mai e timp de îngeri în cuvinte
şi de iluzii pe frunza îngălbenită.

sunt într-o absenţă, pedepsită de viaţă,
vârtejuri înrămate încremenesc în spaţiu,
ziua fuge în spasme,
împăcarea pluteşte în gol,
miracolul trece mai departe,
bezna se dibuie într-un avânt
îndoind lumina.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate un clopot

Azi bate un clopot mai fin ca o toacă
e plânsetul tandru de lacrimi secat,
bate un suflet prin fiecare pleoapă
de frica de lume in el ferecat.

O inima bate intr-un ritm sacadat
un clopot in dăngănit cu destinul,
dezacordul din viaţă, atât de ciudat....
drame ce-si revarsă peste noi preaplinul.

Mai fină-i azi bătaia din sufletul cald
cand soarta şi-o duce demn înainte,
regrete-ascunse în al inimii fald
doruri ţinute în locuri tainice, sfinte.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă

Şi totuşi se întâmplă,
să fii prins în inelele lunii,
dezvelit în albastru sub cuvinte aprinse,
înalte şi încete.

Sau dimineaţa într-o mahmureală metafizică
cu inima mâhnită, dezamăgit de noi înşine,
neputând înjgheba zborul în azur,
evitând să asculţi liniştea din cuvânt,
care uneori nu-i acasă.

Din cuvântul ieşit la suprafaţă
orice licărire nouă e rece, cifra doi e negată
şi abisul din noi ne destramă gândind.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai departe

şi mai departe de dincolo
printre fisurile rămase libere
ameţesc luna logodind-o cu cerul meu
alteori iau din anotimp drumul stivuit cu memorii
şi caut copacii cu simfonii pe crengi
şi las nimicul în urmă
storcând staticul cuvintelor ce dor
pe foaia albă goală

nu mă pot vindeca de golul etern
de aerul verde ca o prezenţă
adăugat respiraţiei
realul vocii întrupat în cuvinte desfăcute-n comete
urcând spre cer
de tine de toamna şi iarna ce vine
scriu pe criza de timp în haina mea veche
despre vidul dintre silabe
şi acel ceva înfrunzit în strigăt de moarte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele din faţa mea

peretele din faţa mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spaţiul gol e o transă în care merg ucigând gravitaţia.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu faţa la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se nasc pereţi

se nasc pereţi din goluri care dor
umpluţi din adânc cu nopţi informe
ecouri vibrează ca un prohod
şi rup tăcerea mistică a lunii

o neîmpăcare cu starea aceea de negru
miezului de noapte
străbate sfera mea atârnată în acelaşi loc

acelaşi aer plimbă formele nemişcării
şi setea tulburată de
imaginea frunzei ce curge prin vene

deşertul fumegă şi verbul pleacă dincolo de orizont
descriind fără restrişte luciri din iad şi rai
turnând etern în ziua de mâine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

lumina s-a culcat între pleoape
timpul a rămas singur
între mine şi el un cuvânt ne desparte
ochii privesc ce pot să mai vadă
paşii s-au şters în ecouri târzii
uneori ascultam lutul cum plânge
sub palme, a rugă
seara mă preling într-o mare
dar unde mai este marea o mare
mă doare, mă strigă tăcerea din mine
se stinge în vatră şi cuvântul rămas
nemuritor mă întorc între astre
să fiu lumină pentru suflete plecate
uneori înalţ catarge pe boltă
şi din adâncul nopţii renasc între ape
mi-e sete să beau orizontul
să strâng nemărginirea în palme
sunt suflet ce bate în poartă
drumeţ necunoscut cu chip de ceară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numeşte tu

numeşte tu altfel pustiul şi graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cuminţit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.

fisurile cu arome vechi trimit săgeţi de gheaţă,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează ameţită
între ieri şi azi, spre capătul lumii albastre.

mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!