Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite, iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce «este», pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce «trebuie să fie».
Orice filosofie însă este sau o cunoaştere din raţiune pură, sau o cunoaştere raţională din principii empirice. Cea dintâi se numeşte filosofie pură, cea de a doua, filosofie empirică.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce este, pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce trebuie să fie.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice filosofie este fie cunoaştere din raţiune pură, fie cunoaştere raţională din principii empirice. Prima se numeşte filosofie pură, a doua filosofie empirică.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizica deci, atât cea a naturii, cât şi cea a moravurilor, mai ales critica unei raţiuni care cutează a zbura cu aripi proprii şi care precedă ca «exerciţiu preliminar ˂propedeutic˃» constituie propriu-zis, ele singure, ceea ce putem numi filosofie în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta raportează totul la înţelepciune, dar pe calea ştiinţei, singura cale care, odată deschisă, nu se acoperă niciodată şi nu permite rătăciri. Matematica, ştiinţa naturii, însăşi cunoştinţa empirică a omului au o înaltă valoare ca mijloace pentru nişte scopuri ale omenirii, care în cea mai mare parte sunt contingente, şi dacă în cele din urmă ele duc totuşi la scopurile ei necesare şi esenţiale, o fac numai prin mijlocirea unei cunoaşteri raţionale din simple concepte, cunoaştere care, oricum am numi-o, nu este propriu-zis decât metafizica.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea pură conţine deci, ce e drept, nu în folosirea ei speculativă, dar totuşi într-o anumită folosire practică, anume cea morală, principii ale posibilităţii experienţei, anume ale unor astfel de acţiuni care, fiind conforme cu regulile morale, ar putea fi întâlnite în istoria omului. Căci din moment ce ea ordonă că astfel de acţiuni trebuie să se întâmple, ele trebuie să se şi poată întâmpla, şi trebuie deci să fie posibilă o specie particulară de unitate sistematică, anume cea morală, pe când unitatea sistematică a naturii n-a putut fi demonstrată prin principii speculative ale raţiunii, căci raţiunea are în adevăr cauzalitate în raport cu libertatea în genere, dar nu în raport cu întreaga natură, iar principiile morale ale raţiunii pot produce în adevăr acţiuni libere, dar nu legi ale naturii. Prin urmare, principiile raţiunii pure în folosirea ei practică, dar mai ales în cea morală, au realitate obiectivă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este satisfacerea tuturor înclinărilor noastre (atât extensive, după varietatea lor, cât şi intensive, după grad, precum şi protensive, după durată). Numesc pragmatică (regula prudenţei) legea practică determinată de mobilul fericirii; iar morală o numesc pe aceea, dacă aşa ceva există, care nu are alt mobil decât demnitatea de a fi fericit (lege morală).
Cea dintâi sfătuieşte ce trebuie să facem, dacă vrem să avem parte de fericire, cea de-a doua ordonă cum trebuie să ne purtăm pentru a fi numai demni de fericire. Cea dintâi se bazează pe principii empirice; căci altfel decât prin experienţă eu nu pot şti nici care sunt înclinările ce vor să fie satisfăcute, nici care sunt cauzele naturale ce pot produce satisfacerea lor. A doua face abstracţie de înclinările şi de mijloacele naturale de a le satisface şi consideră numai libertatea unei fiinţe raţionale în genere, şi condiţiile necesare, fără de care nu ar putea fi armonie, după principii, între această libertate şi distribuirea fericirii, şi deci ea poate cel puţin să se bazeze pe simple Idei ale raţiunii pure şi să fie cunoscută a priori.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Platon şi Goethe reprezintă filosofia devenirii, Aristotel şi Kant — filosofia a ceea ce este devenit.

Oswald Spengler în Declinul Occidentului (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întrebare este pur speculativă. Am epuizat (cum îmi închipui) toate răspunsurile ei posibile şi, în sfârşit, am găsit pe acela cu care raţiunea trebuie, desigur, să se mulţumească şi, dacă nu e vorba de domeniul practic, are şi motiv să fie mulţumită; dar am rămas tot atât de departe de cele două mari scopuri spre care era îndreptată propriu-zis această întreagă străduinţă a raţiunii pure, ca şi când, din comoditate, am fi renunţat chiar de la început la această muncă. Dacă este vorba deci de cunoaştere, atât cel puţin este cert şi hotărât, că niciodată nu vom avea parte de ea cu privire la cele două probleme.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exact ca o lege a naturii, şi o propoziţie juridică leagă două elemente. Însă legătura care îşi găseşte expresie în propoziţia juridică are un înţeles cu totul diferit de cea care descrie legea naturii: cauzalitatea. Este evident că legătura dintre crimă şi pedeapsă, delict civil şi execuţie silită, boală contagioasă şi internare nu este una de tipul cauză-efect. În propoziţia juridică nu se afirmă, ca în legea naturii că, dacă este A, este şi B, ci că, dacă este A, trebuie să fie şi B, chiar dacă în realitate B nu este. Faptul că sensul legăturii dintre elementele propoziţiei juridice este diferit de cel al legăturii dintre elementele legii naturii îşi are originea în aceea că legătura în propoziţia juridică este realizată de către o normă stabilită de autoritatea de drept, deci printr-un act volitiv, în timp ce legătura de tip cauză-efect afirmată în legea naturii este independentă de orice asemenea intervenţie.

Hans Kelsen în Doctrina pură a dreptului (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În filosofia vieţii

În filosofia vieţii se cuprinde tot ce vrei
Potrivit cu încredinţarea şi credinţa minţii ei,
Dar folosul din aceasta ţi-l vei trage cu temei
Doar de poţi a şti ce-i viaţa şi filosofia cei.

epigramă de Ioan Hapca din Gânduri şi reflecţii
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logicienii şi juriştii spun că dreptul ar fi ceea ce legile dintr-un anumit loc şi o anumită epocă au susţinut şi susţin că este... Dar problema de a şti dacă ceea ce ele prevăd este just şi ceea ce este just sau injust le va rămâne obscură, dacă nu abandonează un moment criteriile empirice şi nu caută sursa acestor judecăţi în simpla raţiune (deşi aceste legi le-ar putea servi într-un mod excelent drept fir conducător), pentru a stabili temeiurile unei posibile legislaţii empirice. Asemenea capului de lemn din fabula lui Fedru, o ştiinţă pur şi simplu empirică a dreptului este un cap care poate fi frumos, dar are un mic defect: este lipsit de creier.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există cunoaştere inferioară sau superioară, după cum nu există cunoaştere "ştiinţifică" sau experienţială. Întreaga cunoaştere, experienţă sau simţire este cea mai abilă înşelăciune, este Mahamaya/iluzie, este suferinţă. Orice cunoaştere care porneşte de la separare de la ""eu" care cunosc" este cea mai neştiută sabotare a fiinţei tale reale. Adevărata cunoaştere este fiinţare, este unitate, nu poate fi duală. Asta înseamnă că în fapt atât cunoscătorul cât şi obiectul cunoaşterii sunt iluzorii. Tu nu ai formă, nu ai fost născut vreodată!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul de filosofie: Tot ce nu e proză, e vers; şi tot ce nu e vers, e proză.
Domnul Jourdain: Şi cum vorbeşte omul, ce e?
Profesorul de filosofie: Proză.
Domnul Jourdain: Adică aşa să fie? Când zic: Nicole, adu-mi papucii şi dă-mi scufa de noapte, e proză?
Profesorul de filosofie: Da, domnule.
Domnul Jourdain: Pre legea mea, de peste patruzeci de ani fac proză fără să ştiu!

replici celebre din piesa de teatru Burghezul gentilom, scenariu de Moliere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice lucru al naturii acţionează după legi. Numai o fiinţă raţională are facultatea de a acţiona conform reprezentării legilor, conform principiilor, adică, numai ea are voinţă. Cum pentru derivarea acţiunilor din legi se cere raţiune, voinţa nu este altceva decât raţiune practică.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor, Trecerea de la filosofia morală populară la metafizica moravurilor (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofia e totuna cu cultura, că e atâta cultură câtă filosofie e implicată într-o formă de viaţă.

Vasile Băncilă în Filosofia vârstelor
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

În filosofie, existenţa lui Dumnezeu este demonstrată prin folosirea naturală a raţiunii, în timp ce, în teologie, gândirea află despre natura lui Dumnezeu şi aplică dialectica la datele revelaţiei acceptate prin credinţă. Cunoaşterea filosofică şi teologică(dialectica) sunt modalităţi de cunoaştere a lui Dumnezeu care se realizează prin experienţa mistică, o cunoaştere întemeiată pe iubire sau o iubire ce îl cunoaşte pe Dumnezeu.

citat din Aristides
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

transcendental

Numesc transcendentală orice cunoaştere care se ocupă în genere nu cu obiecte, ci cu modul nostru de cunoaştere a obiectelor, întrucât acesta este posibil a priori.

definiţie celebră de Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea pură este în sine practică şi dă (omului) o lege universală, pe care noi o numim legea morală.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datorită acestei precăderi, pe care filosofia morală o are asupra oricărei alte achiziţii a raţiunii, s-a înţeles şi la cei vechi totdeauna sub numele de filosof în acelaşi timp şi în primul rând moralistul; şi încă şi azi, aparenţa externă a stăpânirii de sine prin raţiune face ca, printr-o anumită analogie, cineva să fie numit filosof, în ciuda ştiinţei lui mărginite.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu încape nicio îndoială că orice cunoaştere a noastră începe cu experienţa; căci prin ce altceva ar putea fi deşteptată spre funcţionare facultatea noastră de cunoaştere, dacă nu prin obiecte care exercită influenţe asupra simţurilor noastre şi care, pe de o parte, produc ele însele reprezentări, pe de altă parte, pun în mişcare activitatea noastră intelectuală, pentru a le compara, a le lega sau a le separa, prelucrând astfel materialul brut al impresiilor sensibile într-o cunoaştere a obiectelor care se numeşte experienţă? Astfel, cronologic, nicio cunoaştere nu precede în noi experienţa, şi cu ea începe orice cunoaştere.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!