Sărbători binecuvântate!

Vă fie dimineţile senine
Şi primăvara să vă intre-n case,
C-un gând curat de bine de la mine:
Fie-vă Sărbătorile frumoase!

Aşa, blocaţi de neagra pandemie,
De de după uşi, cu masca pe figură,
Să-i facem în necaz cu ironie
Covitului, c-o lovitură-n gură.

Să-i arătăm, cumva că nu ne pasă,
Să crape de necaz şi plin de ciudă,
Să dea ocol pe-afară, lângă casă
Şi, cum ne veselim, să ne audă.

S-o ia la sănătoasa, să se ducă,
Unde-a-nţărcat mutu o iapă chioară,
Să calce-n drumul său, pe coji de nucă
Şi pentru totdeauna să dispară.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haz de necaz

De s-ar vinde-n târg necazul
La un preţ, plus TVA,
Primii, ăi de freacă prazul
N-ar da, chioară, o para,

Alţii, de se fac la stat
C-ar munci, minţiţi cu bani,
Nu ar da, fi'nd motivat,
Pe necaz doi gologani,

Iar care-s milionari,
Cât de tari ar fi în drug,
Poate-ar scoate ei biştari
La mirosul de belciug,

Că... săracu' de necaz
Gratis ce mai e în sat (!)
De-a ajuns, şi facem haz,
Singurul neimpozat,

Dar şi când li s-or scula
Guvernanţilor, că-s hoţi,
Pe necaz taxe să ia,
Vom muri... de râs cu toţi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnica: Ei au pus rămăşag cinci cârlani că ori tu, ori eu, ne-om pleca la vorbele cuconaşului. Or să se facă că se duc la târg, ca să ne poată pândi mai lesne. Ştii ce? Noi să ne arătam scârbite că se duc, ş-apoi, ca să-i năcăjim, să ne facem c-ascultăm pe cuconaşul, îi să-i vezi cum or să crape de ciudă.

replică din vodevilul Cârlanii de Constantin Negruzzi (1849)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Ultima dorinţă" de Valentin David

Da' egoist mai eşti, de vrei
O pivniţă doar pentru tine!
Nu e mai bine, să fim trei
În bute, moartea şi cu mine?

Să stăm toţi trei pe internet,
Să scriem ''bau'' la toţi intruşii
(La un pahar de cabernet)
Şi ''interzis'' pe dosul uşii.

În loc de popă, pe Salam
Să-l invităm şi pe Satana
Şi s-o includem în program,
De-o vrea să vină Loredana.

Să-ncingem hora, pe butoi,
Să crape de necaz duşmanii,
Să curgă vinul în şuvoi,
De-or vrea, să vină-americanii,

E beciul bine încuiat,
S-a cam înceţoşat decorul;
Cât eu sunt beată şi tu beat,
Nici moartea nu ne duce dorul...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu necaz se dobândeşte averea şi cu necaz se păstrează. Cu necaz vine şi cu necaz se duce. Vai de avere, că este plină de mizerii!

în Panchatantra
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie-vă Hristos dar soare

Domnul să vă binecuvinteze
Pe-a Lui braţe să vă ia
Sus pe stâncă să vă aşeze
Prin Duhul să vă-nştinţeze
Că sunteţi mireasa Sa
Viaţa sfântă să vi-o dea

Să vă dea Hristos lumina
Şi Cuvântul Lui cel Sfânt
Ca voi să primiţi cununa
Să-l urmaţi întodeauna
Cât veţi fi pe acest pământ
Să-mpliniţi al Lui Cuvânt

Domnul să vă ia pe braţe
Viaţa nouă s-o trăiţi
Şi prin Duhul să vă-nalţe
Cu-a Lui mână să vă-nhaţe
Toţi copiii Lui să fiţi
Oameni noi astăzi şi sfinţi

Pe cărarea mântuirii
Duhul Sfânt să vă conducă
Lumina neprihănirii
Şi puterile iubirii
În lumină să v-aducă
Drumul când vi se încurcă

Fie-vă Hristos dar soare
Şi ajutor în veşnicie
Să umblaţi pe-a Lui cărare
Prin iubire şi-ndurare
Domn pe veci El să vă fie
Să vă dea cununa vie

Hristos dar în al Său Nume
Să vă pună sus pe stâncă
Să vă ia cu-o rugăciune
Cum Cuvântul sfânt vă spune
Şi în dragostea adâncă
Să vă dea viaţa încă

Fie-vă cărarea vieţii
El Hristosul şi Mesia
Chiar din zorii tinereţii
Şi din roua dimineţii
Să vă fie bucuria
Şi de asemeni veşnicia

Prin Hristos şi al Lui Nume
Tatălui — copii să-i fiţi
Cum Cuvântul viu vă spune
Îmbrăcaţi în astă lume
Oameni noi să deveniţi
Şi mereu să vă sfinţiţi

Evanghelia cea sfântă
Să vă fie dar lumină
Îngerii din cer cum cântă
Să îi auziţi la nuntă
Mirele când o să vină
Chiar în slava Lui Divină

Înţelegeţi dar Scriptura
Şi trăiţi azi prin credinţă
Dăruindu-vă făptura
După sfântă-nvăţătura
Căci a voastră biruinţa
E a Lui Isus Fiinţă

Luminaţi de-a Lui lumină
Prin Hristos dar să trăiţi
Ca să n-aveţi nicio vină
El pe palme să vă ţină
A Lui fraţi pe veci să fiţi
Veşnicia s-o primiţi

Fiţi de aceea o cântare
Numele să-i onoraţi
Prin dragoste şi-ndurare
Să-l cinstiţi dar fiecare
Fiinţa voastră să i-o daţi
Pururea fiindu-i fraţi

Prin credinţa în Hristos
Viaţa aici ni se oferă
Un trai scump şi de frumos
Ca să trăim cu folos
Cu toţi dar în noua eră
Inima cum azi ne speră

Noi să fim mărgăritar
Pentru Cine ne-a creat
Viaţa nouă aici prin har
Să ne fie unic dar
Şi al nostru duh curat
Să fie un nestemat

Prin Hristos şi pentru El
Viaţa noastră s-o trăim
Harul Lui Emanuel
Să ne fie unic ţel
Pururea să îl iubim
Pe Hristos şi-a Lui să fim
07-01-20120 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Spiridon Popescu, care a fost dat în judecată pentru umorul său acid

Să facă haz de necaz
Românul e învăţat.
Pe Popescu al său haz
În necaz l-a aruncat.

epigramă de Valeria Moroşan (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când a sfârşit de zis aceste, Făt-Frumos a întins mâna, ca prin somn, şi când s-a atins de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul, şi ea îndată a născut pruncul, fără a simţi câtuşi de puţin durerile facerii. După aceasta împărăteasa povesteşte soţului său câte a pătimit ea de când s-a făcut el nevăzut. Atunci împăratul, chiar în puterea nopţii, se scoală, ridică toată curtea în picioare şi porunceşte să-i aducă pe hârca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleşug de la împărăteasa lui. Apoi mai porunceşte să-i aducă o iapă stearpă şi un sac plin cu nuci, şi să lege şi sacul cu nucile şi pe hârcă de coada iepei, şi să-i dea drumul. Şi aşa s-a făcut. Şi când a început iapa a fugi, unde pica nuca, pica şi din Talpa-iadului bucăţica; şi când a picat sacul, i-a picat şi hârcei capul.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ezitare

De-ar fi să fac de mine haz,
La câte rele-n viaţa-mi îs,
Şi cât necaz după necaz,
Pesemne c-aş muri de râs!

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru azi...

Mă mulţumesc modest să fiu,
fără excese de zurliu,
să-nvăţ mai multe, ca să ştiu
cum să n-am sufletul pustiu.

Cum se cuvine de-oi trăi,
norocul sigur va veni,
în har mă voi îmbogăţi
să pot pe alţii noroci.

În evidenţă dacă ies
m-ar mângâia un gând ales:
din roade multe ce-am cules
să dărui, dar nu în exces.

Să stau de veghe, să fiu treaz,
dar să nu fiu eu cel mai breaz,
să-i apăr pe-alţii de necaz
să-i pot doar molipsi cu haz,

dar... să nu dau cu bâta-n iaz!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcăul începu a se ruga să-i spuie cum să facă să le ia, iară bătrâna îl povăţui cum să umble şi cum să se poarte, şi daca va izbuti, l-a jurat pe tinereţele lui ca să se întoarcă tot pe acolo, ca să-i arate şi ei acele rodii, după care s-a prăpădit fiul său. După ce i-a făgăduit că se va întoarce, i-a mulţumit pentru sfaturile cele bune ce a priimit de la dânsa, şi ca o nălucă pieri dinaintea ei, când, după o călătorie încă d-o săptămână şi mai bine, văzu un balaur cu o buză în cer şi cu alta în pământ.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Ilie de la sculărie

Cică într-o uzină dintr-un mic oraş
a venit un lider din străinătate,
gazdele cu dânsul se purtau gingaş,
ca să-i intre-n v oie, le făceau pe toate.

Vizitând străinul secţiile lor,
s-a oprit deodată şi cu bucurie
arătă spre-un simplu, vârstnic muncitor:
Ãsta nu-i Ilie de la sculărie?

Iar oficialii tare s-au mirat
de această faptă, totuşi, peste poate,
şi l-au pus pe listă neîntârziat
ca să plece grabnic în străinătate.

A ajuns la Roma c-un autobuz,
După ce un vameş, fir-ar el să fie,
Fără ezitare cică le-ar fi spus:
Ãsta nu-i Ilie de la sculărie?

Iar la Roma, papa însuşi i-a primit,
i-a tratat amabil c-un pahar cu apă
şi era şi dânsul foarte fâstâcit,
neştiind totuşi de unde s-o-nceapă.

Dar ca orice papă, a găsit un drum
Şi pe unul gureş, vocea lui mlădie,
l-antrebat c-un tandru scârţîit postum:
Ãsta nu-i Ilie de la sculărie?

Observând acestea, cei îndrituiţi
care mersul lumii zilnic îl veghează
s-au simţit datornici, lui Ilie, bliţ
să-i organizeze şi o mică pază.

Când erau la papa, Doamne, ce necaz,
unul dintre paznici leşină afară,
medicii de gardă îl făcură treaz
şi motivul bolii toţi îl căutară.

"Poţi cumva şi nouă tu să ne explici
cauza din care ai cazut în luptă?"
"Domnilor v-aş spune: cum stăteam aici,
încordat în veghea asta ne-ntreruptă.

A trecut regina Angliei pe aci,
c-o suită mare şi cu protocoale,
m-am retras în umbră spre-a nu stingheri
şi-am simţit genunchii cum îmi pică moale.

Când am auzit-o cu cât interes
îşi întreabă Curtea că ar vrea să ştie
cine-i bâtrânelul purtător de fes
de lângă Ilie de la sculărie!"

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strategie

Ca să-i fie ei pe plac
Când o vede-n minijupă,
O serveşte c-un coniac
Şi c-o ţigaretă... după.

epigramă de Ion Patriche din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necaz urban

E viscol şi doi pomi vecini,
Se plâng de un urban necaz:
E plin oraşul de maşini,
Şi de te rupi... n-ai un' să caz'...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în pandemie

E vremea când iarăşi, la uşi şi ferestre,
Un cânt ne colindă... un cânt de poveste.
Crăciunul grăbeşte la case-a ajunge,
Dar lumea aceasta suspină şi plânge...

Copii fără daruri primesc doar urări,
Nici nuci, nici colaci nu-s. Colindători,
Îşi cântă-n zadar, după lege iubirea...
Căci e-n pandemie de mult omenirea.

Părinţii n-au de lucru şi sunt datorii,
Gândesc că nu-i sens să mai aibă copii.
Cu ce să-i hrănească, ce speranţe să dea
Când viaţa le este şi aşa mult prea grea?!

Dar iată povestea aceasta acum!
E linişte-n case, e linişte-n drum.
Nici câinii nu latră. I-aude Covidul.
Se-aude departe, departe, colindul...

Când luna se-nalţă pe cer, vor pleca
Se-apropie 11, amenda e grea.
Dar tot or să vină, cu măşti şi mănuşi,
Să cânte-un colind la ferestre şi uşi.
........................................................
Să spargem pahare! Să cânte colindul!
Şi ducă-se dracuʼ la anul Covidul!
Mulţi ani! Sănătate! Petrecere mare!
Speranţe în suflet şi dragoste-n floare!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu uita să-I mulţumeşti

Nu uita să-I mulţumeşti
C-ai din nou o sărbătoare,
Pentru stări dumnezeieşti,
Că pe masa e mâncare.

Nu uita ce ţi-a făcut
Azi şi ieri şi altădată
N-ai trăit din împrumut
S-a-ngrijit slăvitul Tată.

Te-a-ndrumat pe-al Lui traseu
Plin cu spini şi cu capcane
Să ajungi la apogeu
Nu în spaţii inumane.

Nu uita să ‘nalţi un cânt
C-ai văzut iar dimineaţa,
Că dincolo de mormânt
Nu te mai umbreşte ceaţa.

Dă-i onorul cuvenit,
Mulţumeşte-I cu ardoare
Că-n necaz El a venit
Să aline tot ce doare.

Când la El ai apelat
N-ai găsit hambare goale
Bogăţii a revărsat
Din întinderile-astrale.

Nu uita că a trimis
Îngerii să te păzească
Şi-a-mplinit ce a promis
Ca credinţa ta să crească.

Înc-un an bogat în har
Şi-n recolte minunate
Încă un mărgăritar
Să trimiţi către Cetate.

Mulţumindu-I că primeşti
Daruri edificatoare
Vei vedea c-o să-ntâlneşti
Propăşire pe cărare.

Nu uita ce ai promis:
Slujbă cu recunoştinţă
Şi cum uşi ţi s-au deschis
Să păşeşti spre biruinţă.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firea poporului nostru este, din totdeauna, înclinată spre glumă şi ironie, însuşiri care provin din înţelepciunea şi optimismul său nativ. Întregul nostru folclor subliniază nonsensurile şi incompatibilităţile unor situaţii de viaţă, chiar atunci când, în trecut, oamenii nu mai aveau alte alternative decât să facă "haz de necaz".

Ion Pătraşcu în revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului făcu precum îi zisese calul şi porniră amândoi. După o cale lungă şi grea, ajunseră pe tărâmul unde păşteau iepele. Acolo se întâlni cu zmeul care furase pe Ileana Simziana, rătăcind ca un bezmetic şi neştiind cum să facă ca să aducă herghelia. Îi spuse că Ileana nu mai este a lui şi că mă-sa crăpase de necaz, pentru că nu putuse să-i scape de la răpitor pe iubita lui. Auzind zmeul aceasta, se făcu foc şi pară de mânie, se turbură de necaz şi nu mai vedea înaintea ochilor. Apoi, după ce înţelese că are a face tocmai cu răpitorul iubitei sale, îşi pierdu cumpătul de supărare şi amărăciune; şi răcnind ca un leu, se luă la luptă cu fata împăratului, care îşi ţinea firea şi pe care o îmbărbăta calul. Pe fata împăratului o ferea calul de loviturile zmeului; căci, când vedea că rădică sabia să dea, odată se rădica mai sus decât zmeul, şi el da în vânt; iară când aducea fata paloşul, calul se lăsa răpede asupra calului zmeului şi ea da în carne vie. După ce se luptară de credeai că a să se scufunde pământul subt ei, nu ştiu cum îi veni bine fetei împăratului, aduse paloşul cam pieziş şi-i reteză capul. Apoi, lăsându-i stârvul ciorilor şi coţofenilor, se duseră până ajunseră la locul unde se afla herghelia.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrând în camările femeilor, bomboni la fiecare câte ceva din gură, şi pe fiecare le lovi uşor cu toiagul pe spinare, apoi ieşi. Una după alta ele născură până dimineaţă. Când veni împăratul a doua zi şi auzi orăcăitul copiilor de-i împuiase urechile, se luă cu mâinile de păr şi plecă îndată. Când să pâşească pragul porţii de la aceste case, ca să se ducă la palatul lui, vrăjitorul îl atinse şi pe dânsul cu toiagul, şi îndată se pomeni cu câţiva boboci de raţă măcăind după dânsul. Râseră şi împărăteasa şi sfetnicii când văzură pe împăratul cu bobocii după dânsul. Iară el se spăimântă de poznele ce făcuse Ţugulea şi, nemaicutezând să-i mai dea vreo poruncă, hotărî să-i dea fata. După ce se pregătiră tot ce trebuia de drum, Ţugulea luă pe fata împăratului şi porni, petrecându-i împăratul cu toată sila lui, cu trâmbiţe şi cu buciume, cu tobe şi cu surle până afară din cetate. Şi luându-şi ziua bună de la împăratul, Ţugulea îşi cătă de drum, lăsând pe fiecare din megiaşii săi pe la locurile de pe unde îi luase. Mergând el, băgă de seamă că fata împăratului stririlor era tristă.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele ce (nu) se cuvin

o s-o acopăr
cu o frunză –
făcuseşi tu repetiţie o vreme
să fii sigur că nu vei rata "omul faptei"

încercaseşi o variaţie...
cu o cergă arămie
sau poate cu zeama scursă de la o vişină în drumul ei către

drept consolare o s-o treci
la nominalizările anului
la happy few
într-un poem
o să-i agăţi vreo 2-3 metafore ermetice
vreo 4 inteligibile
inefabil o s-o pui să umble aşa... acoperită
printr-o frază cu toamnă şi subordonate
o să-ţi iei fraza la tine... aşa când nu te vede nimeni
o să adulmeci... de se va simţi galben stins
vei avea aproape-certitudine

îţi vei călca pe inima de odinioară
într-un unic gest
o vei sugruma

să nu fie loc pentru ultima vrere!

o să-i acoperi urmele... da... o să i le... o să! şi gata!

are demon!
o să strige un dincolo-de-pădure
o să se facă
ecou:

avusese
înger!
şi Ea

Ea nu va vrea
cu niciun chip
să dispară!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, s-a rătăcit Crăciunul!

Iarna a uitat să vină, s-a-mbătat pe la hotare,
Dezbrăcată plânge-n vamă şi se vaită-n gura mare,
C-a pierdut şi paşaportul şi nu ştie ce să facă;
Să-i aprindem lumânarea şi s-o îndemnăm să tacă!

De atâta văicăreală, de atâta lamentare
S-a topit zăpada toată şi doar pe sub munţi de sare,
Gerul îşi înmoaie deş' tul şi adoarme pe-o ulucă,
N-are niciun gând de gheaţă, n-are niciun gând de ducă.

În vacanţă, cică-i bine... n-are iarna vreo ruşine,
C-o aşteaptă-o lume-ntreagă. Ea se simte tare bine,
E chiar mândră că-i dorită cu aşa înverşunare
Şi zâmbeşte sub mustaţă şi se-mbată şi mai tare.

E aşa o nebunie, că nu ştii de-i primăvară,
Vara calcă peste toamnă şi ai sta numai afară,
Muguri stau să crape-n ramuri, cântă-n luncă pitpalacul
Şi au răsărit zambile, a-nflorit şi liliacul.

Responsabilă, instanţa cea astrală stă pe gânduri
Şi nu ştie către cine, să trimită două rânduri,
Ca să ceară să revină ordinea şi disciplina:
Cine-a bramburit firescul, cine poartă toată vina?

Ce-i mai rău, e că norodul e în ceaţă şi tot cere
Un răspuns: vine Crăciunul sau e rost de Înviere?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!