Chanson un peu naïve
Care trup mai poate fi arat,
Semănat și frânt an de an?
Dar ea nu va muri, a jurat,
Deși-i aproape moartă, loc viran.
Cântă, inimioară, cântă;
Strigă, colindă-n noaptea de catran.
Și, de vreme ce ea nu va putea muri,
Grijile-i vor deveni un tandru " noapte bună",
O peliculă de catifea vor fi
Peste ochii celor doi, care dorm împreună.
Zboară, cântecel, zboară,
Rupe lanțurile, răsună, răsună.
Astfel, din urma de vlagă de-altădată
Ea-și face prilej să se dezmierde,
Devine câmpie brazda vindecată,
Iar ea-ți poate cânta iar de frunză verde.
Plângi, cântecel, plângi,
Și-ascultă cum plânsul tău se pierde.
poezie de Louise Bogan,1897 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- poezii despre devenire
- poezii despre zbor
- poezii despre verde
- poezii despre somn
- poezii despre ochi
Citate similare
Glasul stelelor
Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
și-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă și Pământul,
cântă și lacul albastru,
în care se oglindește cerul,
ce dirijează concertul broaștelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
și ne ține de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul și pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrățișându-se cu roua dimineții,
cântă și lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna și destinul,
cântă și inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.
poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stele
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre rouă
- poezii despre nori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cântecelul Lobeliei
Am fost odată parte
A sângelui și oaselor tale.
Acum nu mai sunt, acum sunt
Doar o umbră-n strane goale.
În fiecare zi, în zori,
Mă trezesc din visul tău afară
Și nu mă mai pot întoarce,
Și plâng... iar zilele zboară.
Nu pierdută, ci abandonată,
Lăsată peste tot în urmă;
Iar aceasta-i gândul meu
Care-n mintea ta tot scurmă.
Nu știu nimic, nimic.
Abia pot îngâna două cuvinte.
Dar aceasta este lacrima mea
Pe-obrazul tău. Fierbinte.
Îți privești chipul în oglindă.
Cu cine să-l aseamăn?
Acesta trebuia să fie chipul
Mie geamăn.
Dă-mi mâna de-acolo din somnul tău,
Acum departe.
Altminteri, mereu voi plânge,
Altminteri, voi lăcrima până la moarte.
poezie de Louise Bogan,1897 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zile, poezii despre sânge sau poezii despre mâini
Proverbe
Unu
(Roma, în pat, moțăind,
în noaptea dintre 27 și 28 iunie 1966)
Se-ncepe prin a cânta
Și se cântă pentru-a sfârși.
Doi
E născut spre a cânta
Acela care din iubire moare.
Născut e pentru a iubi
Acela care de cântare moare.
Trei
Cel născut spre a cânta
Chiar și murind cântă.
Patru
Cel ce se naște spre a iubi
Tot de iubire va muri.
Cinci
Născându-te nimic nu știi,
Viețuind puțin vei învăța,
Dar poate întru moarte vei afla
Că singura doctrină
este accea care se purifică
Dacă în iubire se topește.
Șase
Vom putea dăinui.
poezie clasică de Giuseppe Ungaretti (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre naștere, poezii despre iubire, poezii despre învățătură, poezii despre proverbe sau poezii despre Roma
O lacrima
O lacrimă
va cădea
pe chipul tău...
Cu ea
vor retrăi momente eterne
când tu
și eu
ne dăruiam iubirii noastre...
căzând pe pământul rece
ca o picătura de ploaie
ce își trăiește sfârșitul
vei gândi
la timpul împreună...
vei iubi
fiecare lacrimă vărsată...
ca o amintire de la mine...
Iar tu
nu mă vei uita...
cu fiecare plânset...
uitarea va fi mai grea
cu fiecare răsuflare...
trăirea va fi mai grea
cu fiecare cuvânt...
gândurile vor fi mai greu de spus
Nu vor fi decât
un urlet disperat către cer...
ca să mă vezi
întorcându-mă spre tine...
și o altă iubire
între noi...
nu se va putea întoarce
vei continua să plângi...
Să plângi...
Să plângi...
iar eu voi fi
o amintire încețoșată...
departe...
departe
și atunci
Nu vor fi lacrimi
Nu vor fi poezii
să mă întoarcă...
la tine...
poezie de Craita Serbanescu
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre sfârșit, poezii despre poezie, poezii despre ploaie, poezii despre gânduri sau poezii despre cuvinte
În consecință, societățile voastre vor fi obligate să se schimbe, iar oamenii vor trebui și ei să se schimbe: nimeni nu va mai putea fi sigur că minte nepedepsit. E vorba de un joc care va modifica fața lumii, și aceasta-i este regula. După ce-l veți fi experimentat, veți fi liberi să alegeți, căci singura alegere mereu posibilă este aceea de a minți. Ca să mă fac înțeles de către voi toți, vă voi spune care este avantajul acestui joc. Lumea în care trăiți este un loc ciudat. În orice clipă poate sări în aer, iar voi puteți oricând muri. Mai degrabă muriți atunci cu ochii deschiși. Prin urmare, avantajul e că, de veți muri, o veți face cu ochii deschiși. Asta-i tot ce aveam să vă spun.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre viață, citate despre schimbare, citate despre posibilitate, citate despre ochi, citate despre minciună, citate despre libertate, citate despre jocuri sau citate despre aer
Ciorile
Femeia care-a îmbătrânit
Și știe că dorința trebuie să moară,
Dar care nu renunță la iubire,
Aude-un croncănit de cioară.
Ea este-un lujer uscat, lemnos,
Buruiană refuzată de coasă-, amară.
Râsetele inimii pentru ea vor fi
Doar niște croncăneli de cioară,
Alunecând prin aer și-având același timbru
Peste ceea ce-i sterp sau ceea ce poartă rod,
Aidoma primăvara sau atunci când, geroasă,
Iarna arde și-îngheață al câmpurilor glod.
poezie de Louise Bogan,1897 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ciori, poezii despre râs, poezii despre primăvară, poezii despre lemn, poezii despre inimă, poezii despre iarnă sau poezii despre ger
Celule canceroase
"Celule canceroase-s acele celule care au uitat cum să moară" infirmieră, spitalul Royal Marsden
Ele-au uitat cum să moară
Și-astfel și-au extins viața lor ucigașă.
Eu și tumoarea mea ducem o luptă pasionată.
Să sperăm că nu va fi o moarte dublă.
Trebuie să-mi văd tumoarea moartă,
O tumoare care a uitat să moară,
Dar care,-n schimb, face planuri să mă omoare pe mine.
Dar eu îmi amintesc cum să mor,
Deși toți martorii mei sunt morți.
Însă-mi amintesc ce mi-au spus
despre tumori, despre ceea le face
tot atât de oarbe și de tâmpe cum au fost
Înainte de nașterea acestor afecțiuni
Care au introdus tumoarea-n scenă.
Celulele negre se vor usca și vor muri
Sau vor cânta vesel și-și vor face treaba.
Se înmulțesc atât de repede, zi și noapte,
Iar tu nu știi asta niciodată, și ele niciodată nu-ți spun.
poezie de Harold Pinter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre schimbare, poezii despre negru sau poezii despre medicină
Să nu plângi, copile!
Să nu plângi, copile!
În seri târzii,
toamna scutură peste pământ
poleială arămie,
Să nu plângi!
Asta este curgerea
inevitabilă spre o nouă întrupare.
Când semenii vor greși
Să nu plângi!
Oameni se duc
oameni vin,
Dar dincolo de toate: VEȘNICIA
Întinde mâna,
Îndreaptă-ți sufletul spre ea...
Fă-i loc.
Să nu plângi!
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre seară, poezii despre greșeli sau poezii despre copilărie
Frunză verde nucă dulce (Doină românească)
Frunză verde nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie
Boarea vine de-mi aduce
Ce mi-a fost de jale mie.
Mândrei mele nici că-i pasă
Inimioara că mi-a frânt.
Vocea mea prin frunza deasă
Cântă singură pe vânt.
Frunză verde nucă dulce!
Boare, vin' să nu te pierzi,
Primăvara de-mi aduce
Păstorița să-mi dezmierzi!
De i-ai duce dragostea,
Dorul fraged ce mi-l știi,
Doamne, cum aș mai cânta
Mândra de m-ar auzi!
Frunză verde nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie,
Boare lină, mândrei duce
Ce mi-a fost de jale mie.
poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mândrie, poezii despre frunze, poezii despre vânt sau poezii despre voce
Nu merită să plângi pentru nimeni, iar cei care merită nu te vor face să plângi.
citat celebru din Gabriel Garcia Marquez
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plâns
Supremație
Omul? Un atom!
Nu dintr-o oarecare moleculă,
El transformă totul în nou,
Și zboară spre lună.
Piedici nu are în cale,
Pentru el totul se poate,
Viață mai lungă, din noapte,
El face o nesfârșită zi,
Căile din spații astrale,
Enigme nu vor mai fi.
Și pe toate în parte,
Cu asalt le va cuceri.
Apele transformă-n lumină,
Iar continentele pustii,
Vor deveni,
O înfloritoare grădină.
Viața ne va fi fericire,
Eternă cum s-a visat,
Mereu în veșnică-nflorire,
Și-n veșnic asalt.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre obstacole sau poezii despre fericire
Sângele os
Ceva îmi spune că la noapte
luna se va întoarce pe dos
iar copacii vor curge toți într-o unică frunză
că oamenii se vor bulgări cu ceasurile
ce le-au mai rămas de trăit
și sigur
poate
desigur
sub glugă o piatră va naște un munte nedorit.
Ceva îmi spune pe un ton candid
dureros
că la noapte
cerul se va face solid
iar sângele îmi va șopti cum nu simte nimic
când își rupe
îmbrăcămintea mătăsoasă de os.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre munți sau poezii despre inocență
Epitaf pentru o femeie romantică
Ea a obținut stabilitatea la care a visat
Acolo unde pietre albe zac însorite în miros de fragă.
Tulpini abandonate se leagănă deasupra ei,
Egal și sprinten, ca niște oameni tineri care-aleargă.
Întotdeauna în adâncul inimii a iubit,
Alții au trăit, ea le-a simțit a râsului săgeată.
Zace acolo unde nimeni nu a mai dormit,
Unde, cu siguranță, nimeni n-o va urma vreodată.
poezie de Louise Bogan,1897 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre siguranță sau poezii despre romantism
La miez de noapte într-o vale
Se cântă,, bella ciao" în limba rusă
La casa construită peste pod,
Bătăi de cisme freamătă un glod
Prin iarba verde la pământ răpusă.
Se strigă și se bea din vodca pusă
În cani de lut, de Iuri, un nărod,
Se cântă,, bella ciao" în limba rusă
La casa construită peste pod!
Privește luna printre nori, distrusă
La frații prinși de-al arșiței năvod
Și se aude plânsul unui plod,
Iar liniștea cu țipete-i pătrusă,
Se cântă,, bella ciao" în limba rusă.
rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre poduri sau poezii despre pescuit
Doina din frunză
Frunză verde din copac,
Eu când vreau să fluier, tac
Și nu fluier după câini,
Fiindcă știu că au stăpâni,
Care i-au dresat să muște;
Nu fluier nici după muște,
Chiar dacă m-a cătrănit
Enervantul bâzâit.
Frunză verde fluturi triști,
Lumea-i plină de-ariviști,
Care au dat ocol școlii
Și-acum rod ca niște molii
Pâinea omului sărman,
Care strigă of și-aman;
Frunză verde primprejur,
Eu când vreau să tac, înjur.
Fir-ar mama ei de lume,
Care-și face noi cutume,
Căzută în amorțeală,
Repetentă la morală,
Cu virtuți de antrepriză,
Unde viața-i numai miză;
Frunză verde suflet tâng,
Eu când vreau să-njur, doar plâng.
Plâng de asta și de aia,
Mocănește precum ploaia,
Plâng de sus și plâng de jos,
Însă fără de folos,
Peste lava de sub stern;
Plânsul lumii cel etern,
Vaierele mocirlite,
Ca pământul le înghite.
Lancea mea de frunză verde,
Fluieri, taci, tot te vor pierde.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre pâine sau poezii despre muște
Noapte pustie
Parc-am rămas eu singur pe pământ,
În cer ca-ntr-o clopotniță uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.
Cum înainte nu mai este vreme,
În urma mea, de nu știu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu știu cine să mă cheme.
Și pașii mei răsună după mine
Ca niște bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur așa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.
Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulțime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În mușuroaie mari, pustietatea.
Se năruie-ntunericul din nou,
Și-n noaptea-n care-s singura ființă,
Pământu-mpovărat de suferință,
Culcându-se,-ngenunche ca un bou.
poezie celebră de Demostene Botez din Povestea omului (1923)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre singurătate, poezii despre promisiuni sau poezii despre furnici
Marea încă răsună
Marea încă răsună, mai ales noaptea,
molcom, în sus și-n jos, de lungul nisipurilor catifelate.
Ecou al unei voci închise în amintire
care revine din când în când; și mai e acea
asiduă lamentare a pescărușilor; și poate a unor
păsări pe care aprilie le atrage
către câmpie; tu ești deja
aproape de mine în acea voce;
și eu doresc ca acolo să poată sosi la tine,
dinspre mine, o rezonanță a memoriei,
asemeni acestui murmur întunecat al mării.
poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre păsări, poezii despre nisip, poezii despre dorințe sau poezii despre amintiri
Devreme
Peste deșertul dintre noi
Se-anunță lapovițe, ploi,
Dar se păstrează deficit
De umezeală de iubit.
Iar ochii cum să se oprească
Din plâns, când vor să-l suplinească?
Se prognozează, prin urmare,
Plâns abundent din fiecare
Dintre cei patru ochi, pe care
Îi ținem la o depărtare
La care nu se pot vedea
De-o bună vreme, vreme rea...
De-o vreme rea, de-o vreme bună,
De-o vreme care-i despreună
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Marius Robu despre ploaie, citate de Marius Robu despre iubire sau poezii despre deșert
În amintirea dușilor în război
Vezi prunci cerșind la vreme de război,
Trecând desculți prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri și suferinți,
Copii ai nimănui, copii cuminți...
Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Și numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni și ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer și cuminte vor muri.
Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferința-și poartă...
Îngerul morții trece foc și jar,
Lăsând în urmă trena de amar.
Vezi mame care pruncii-și țin la piept,
Urând războiul crud și prea nedrept.
Sunt scut și casă, schit și devenire,
Se dau pe sine întru prăbușire...
Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi și amar
Și ar muri spre-a nu putea vedea
Alți morți ce-n lume ar putea urma.
Sub biciul crud al ne-nțelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinți, înlăcrimați,
Prunci care plâng de dor, însingurați...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre îngeri, poezii despre vulcani, poezii despre sinceritate sau poezii despre sfinți
Pe țărm
La reflux, pe plaja mării de la miazănoapte,
Când stelele pe cer deschid ochii, una câte una,
Ne plimbăm agale, el și eu, călcând aproape.
El flirtează cu-o grație lejeră,
De unde se vede că-i numai pe jumătate sincer;
Un surâs îi luminează fața bibelou pe etajeră.
Pentru el dragostea-i o artă, un meșteșug anume;
Așa cum flautistul suflă-n instrument,
El cântă la-ale inimii lui strune
O muzică-acordată capriciului din acel ceas
El n-are, de fapt, nevoie de iubirea mea,
De-aceea îi spun în gând: "nu ești ce caut, bun rămas."
Ca să-mi ascund privirea-n bezna nopții, subversiv
Urmăresc ocultațiile farului peste mare,
Trecând din roșu-n alb, alternativ.
Râsul îmi răsună scrâșnit și straniu în ureche,
De parcă-aș fi cineva care-abia trezit din somn
Nu-și recunoaște sunetele proprii, nepereche.
Dar dacă-un ton din vocea mea l-ar face să-înțeleagă
Că vorbele-mi ironice conțin o fraudă imensă?
Că buzele care râd pot tremura albe, fără vlagă?
Dacă mi-aș pierde puterea de-a minți,
Iar el și-ar auzi numele cântat-strigat de mine
Într-o șoaptă stinsă,-într-un oftat frânt și...
poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre urechi, poezii despre sunet sau poezii despre plimbare