Primăvară egoistă

De fiecare Paşte, e-o altă primăvară-
N-o recunosc în verde şi nici în rogvaiv.
O caut înăuntru, mai răscolesc pe-afară,
Dar ea îşi schimbă straiul, fără nici un motiv.

O dată-i prea târzie şi în tăceri se-ascunde,
Pe sub zăpezi aşteaptă să ne rugăm de ea
Şi doar în file albe de calendar pătrunde,
Dar să-şi arate nurii, prin luncă, nici că vrea.

Iar uneori goneşte zăpezile, nebuna
Şi se insinuează-n decembrie, cu flori,
Nu-i pasă că va ninge şi-i va-ngheţa cununa-
Ea cântă şi dansează în prag de sărbători.

Oricum ar fi, oriunde şi-oricând, ea ne surprinde
Cu-atâta frumuseţe, că uneori, aş vrea,
Să am mai multe braţe, pe toată, s-o pot prinde
Şi s-o lipesc de mine şi de tristeţea mea.

Dar ştiu că-i schimbătoare şi neastâmpărată,
Nu stă-ntr-un loc şi pleacă fără, măcar, să-şi ia
Adio de la mine. Şi cred că-i vinovată,
Că nu mă ia-n bagaje, să plec şi eu cu ea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimă nescrisă

Uneori aş vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar aşa pot eu să te iubesc
Fără să ştiu de-al tău prezent şi nici trecut,

Uneori aş vrea să-mi cânţi doar mie
Şi ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,

Uneori aş vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de vieţile trăite,
Cu zile scurte şi mai lungi
Cu nopţile senine mai dormite,

Uneori aş vrea să nu mă întristez,
Când ştiu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de fată

Într-o zi când te-oi vedea, o să fii un oarecare,
Nici un tremur, niciun zâmbet, doar regret şi resemnare.
Nu-mi pasă de ziua aceea, poate n-o s-o mai apuc.
Vreau când se sfârşeşte viaţa, amintirea ta s-o duc
Până-n rai cu mine, sus. Şi de-acolo să simt dorul.
Să privesc cum mergi agale, îţi târăşti cu greu piciorul,
Cel cu care niciodată nu ai vrut să îmi calci iarba.
Ţi-a fost teamă să nu strici, florile de pai şi nalba.
Dar eu ştiu că nu de-aceea n-ai venit în curtea mea.
Nu ţi-e drag deloc de mine. Ce-mi mai plânge inima!
Las' să plângă, să suspine şi să bată ca nebuna.
Eu ii spun mereu că tu, nu eşti soarele, nici luna
Şi că poate fără tine. Îi va fi cu mult mai bine.
Dar ea nu şi nu, te vrea. Hai iubeşte-o, doar o dată.
N-o să-ţi facă niciun rău. Biata inimă de fată.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, când tac şi privesc în gol, indiferent de împrejurare, cînd nu spun nimic nici în afara mea, nici în mine, mă cert în gândurile mele cu o altfel de "eu", caut să o înţeleg pe aceea, să o consiliez, s-o descopăr, într-un mod cât mai corect posibil. Şi atunci lumea aceea pare fără sfârşit şi fără egal, nu mai ştiu ce iubesc în ea şi ce nu, nu mai ştiu ce se infiltrează în mine şi ce, în expansiune, dilată universul meu limitat şi se avântă spre cer. Atunci interferez cu muzica universului şi devin notă pe portativul uitării de sine. Atunci parcă nu mai sunt eu, cea din fiecare clipă, văd adâncul din mine şi prăpastia din afara mea. Atunci sunt alchimistul ce-şi schimbă propria viaţă din dragoste pentru semeni.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis, rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat, acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis,
rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci
şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat,
acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu

uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe

uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu

străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi eu

Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El şi doar El!

Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!

Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca şi tine,
Acum e şi el!..

Şi-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!

La drum caut rostul,
Înainte păşind,
Să înving vagabondul
Din mine, oricum!

Ah, timpule, timpule
Nevăzut ca oricând!
Mă ia, mă grăbeşte!
Ce timp nebun?!

Nu vrea să asculte
De mine! Doar El
Stăpân se simte!
Sunt eu mititel?

Şi-mi caut iar locul,
Al meu, de altă dat'!..
El râde şi-mi spune:
E ocupat!

Ce vreme străină,
Ce timp mişel?!
Eu sunt doar Omul,
Cine e el?

Ce vreme secundă
Şi ce timp nebun?!
El ştie de sine,
Iar eu urc în drum!

Nici nu mă întreabă:
Ce caut, ce-am vrut?!
E mândru de sine,
De necrezut!

Am vreme, mai spunem!
Acel timp grăbit
Mă învârte pe mine!..
Eu caut Un timp!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio

Se află litere şi farduri
Şi nişte munţi sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Şi nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Şi-apoi scufundă-te şi du-te
În orizontul altui grai.

Nici nu pot nimic să-ţi spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.

De ce să-ţi spun la revedere
N-aş mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-şi cere
Că te-am pierdut definitiv.
Şi de la mine până la tine
Cuvântul însuşi va-ngheţa
Nici să te strig nu ştiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.

Când te-am văzut ultima oară
Ştiai şi tu, plângeai şi tu
Şi-ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată
Parcă a luat-o cineva.

Eu ţi-aş mai spune amănunte
Destinul de-aş putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi găsi-o
Şi eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

V-aş colinda, dar nu mai am cuvinte
Le-au înghiţit poemele pe toate
Mi-a mai rămas cuvântul sănătate
Şi încă unul ce-mi aduce-aminte

Că-mi sunteţi toţi aproape şi departe,
Că îmi trimiteţi câte-un gând de bine.
Ajunge-acum de Sărbători la mine
Şi este-un dar mai altfel, mai aparte.

V-aş colinda, cu mâinile-ngheţate,
Fără cojoc şi chiar în talpa goală
Şi nu m-aş teme de nicio răceală
Şi-aş merge prin troiene zi şi noapte.

Dar nu e nici zăpadă, e doar rece
Şi vă colind de-aici, pe malul mării
Sau o s-aştept un tren în faţa gării
Să-i dau din mers colinda, când va trece.

Va trece sigur pe la fiecare
E trenul Moşului cu daruri de la mine
Un gând curat de Sărbători, cu bine
Şi, pentru că-i senin aici, şi-un pic de soare...

Sărbători binecuvântate, în pace şi linişte, cu bucurii şi împliniri!
Vă îmbrăţişez pe toţi cu drag!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegere

Las' gloata să dispreţuiască
Ascunsa taină dintre noi,
Prejudecata omenească
S-arunce-n cale-ţi cu noroi.

Naintea idolilor lumii
Nu plec genunchii, nu cerşesc;
La fel cu tine, gândul nu mi-i
Nici s-o urăsc, nici s-o iubesc;

M-afund, făr' să le caut rostul,
În chefuri - nici voios, nici trist:
Vorbesc cu prostul, cu neprostul,
Doar pentru sufletu-mi exist.

Şi preţuim în viaţa toată
Doar oamenii. Atâta tot!
Nu ne-om minţi noi niciodată
Nici alţii-a ne minţi nu pot.

În larma gloatei ne-ntâlnirăm,
O zi ca orice altă zi.
Fără de bucurii iubirăm,
Fără tristeţi ne-om despărţi.

poezie de Mihail Lermontov, traducere de Aurel Rău
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

În juru-mi e-atâta lumină şi bine
E poate-oglindire a vremii ce vine
Dar oricât aş vrea viitoru-a pătrunde
Mai simt că privirii ceva i se-ascunde
Ia-mă cu Tine, Isuse, oriunde
Aşa cum în viaţă mi-ai pus bucurie
Şi vorbă şi faptă trimise sunt Ţie
Dar oricât mă văd urcând, tot urcând
Mă tulbură gândul vreodată căzînd
Rămâi lângă mine, Isuse, oricând

Nu victima vieţii cu-a ei desfătare
Nici victima morţii oricâtă teroare
Ci nume în palmele Tale săpat
Cu-atâta durere de cer câştigat
Cu Tine prin Har şi prin Cruce legat

Să-mi fie piciorul spre bine mergând
Şi viaţă misterul ce-n mine se-ascunde
Rămâi lângă mine, Isuse, oricând
Ia-mă cu Tine, Isuse, oriunde.

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie. Pe scu(r)t

Nici nu mai ştiu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic.
Mai fuge-o vară şi-i mai rece ciorba şi parcă-n douăzeci de scânduri mă despic.
Nu-mi cresc izvoare-n ochi şi nici nu tremur, dar nici într-un picior nu pot să sar,
Mi-e rău de toamnă ca după cutremur, mi-e, totuşi, toamna, răul necesar.
Mă stoarce dorul de nisip fierbinte, de valul-albastru şi de vinul roz,
Începe-o şcoală-n mine azi, dar înainte, le caut, amintirilor, siloz.
Le pregătesc, din timp, un raft durabil, un loc la geam, dar neajuns de ger,
Un loc ferit de praf, invulnerabil, niţel departe de calorifer.
Le voi păstra acolo până-n vara care-i departe-acum, dar va veni,
Şi uneori, câte-o-amintire, seara, eu voi muşca, iar ea mă va-ncălzi.
Poteci, cascade, râuri, munţi, poiene vor defila în straie noi de azi,
Dar nici furtuni, nici ploi şi nici troiene nu-mi vor ucide dragostea de brazi.
E iarăşi toamnă, ce frumoasă-i toamna! De fapt, nimic nu-i mai frumos ca ea.
Sau poate... primăvara, vara, iarna ori să le văd trecând prin faţa mea
Şi gânduri să se-mpiedice de mine, împiedicat, la rândul meu, de-un gând:
nu, anotimpuri nu-s deloc puţine, doar eu m-alint, nimic înţelegând.

poezie de Eduard Lupascu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian îşi cerea scuze faţă de Lia, în mod nejustificat, deşi el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu ştia deloc cum să se comporte în prezenţa ei! Mai ales că-i promisese, atât ei, cât şi tatălui ei, că va fi distant. Distant şi rece faţă de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales că fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una să n-o lase deloc în pace, s-o ia în braţe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simţea în prezenţa ei. Dar intervenea glasul raţiunii, conştiinţa, care-i dicta imediat să fie foarte rezervat în gesturi, să păstreze distanţa faţă de ea, să-şi respecte promisiunea făcută; ah – şi de n-ar fi conştiinţa asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-şi satisface pofta nebună pe care o simţea de a o strânge în braţe şi săruta, măcar preţ de o clipă. Dar, fără să-şi dea seama de ce, parcă fără a vrea, îşi asculta conştiinţa, glasul raţiunii şi rămânea departe de ea, deşi ea era chiar lângă el; nu acţiona însă cum îi dictau trupul şi inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare să dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-şi respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunţat bucuros la ea, dar nu reuşea; ceva îl determina totuşi să se reţină, să se abţină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Aşa i se părea chiar şi lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta sunt şi alta n-am

E cam umflată, doamna asta şi nici aşa frumoasă nu-i!
(Îşi zise-n gând una geloasă, ce-avea-mpotriva mea un cui.)
Şi ce dacă-i aşa cum spune? Eu, vârsta, n-am să mi-o ascund,
Nici guşiţa, nici obrăjorii şi nici al meu popou rotund.

Am fost şi slabă şi frumoasă, atunci când a fost timpul meu
Că are grijă-n lumea asta, de fiecare, Dumnezeu;
Acum am anii de bunică, deşi am sufletul zurliu
Şi sunt destul de frumuşică pentr-o mamaie... şi mai ştiu

Că roata s-anvârtit mereu şi gândul rău, mereu, se-ntoarce
La cel ce duşmăneşte şi cu uşurinţă, rele face.
Eu iubesc oamenii oricum şi la duşmani le-aş zice-aşa:
Mai uită-te şi tu-n oglindă şi nu numai la mutra mea!

Că fiecare-avem şi bune şi rele şi frumos şi-urât
Dar eu nu am avut şi n-am pe nimeni, ca un os în gât;
Îmi văd de poezia mea şi cine vrea, să mă citească!
Iar cine nu, e liber, zău, în altă parte să se-oprească.

Că dragoste cu sila nu-i şi nici gustul nu se discută,
Că sunt frumoasă pentru unii şi pentru alţii sunt urâtă.
Nici preţuire nu cerşesc şi cui nu-i plac, să meargă-n pace!
Eu am ce dărui mereu şi-n mine, bunătatea zace.

Şi de zăresc pe undeva, vreo frumuseţe de femeie
Îi spun în faţă: draga mea, eşti minunată ca o zeie!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau nu

S-a stins o zi si alta vine
Ce-mi va aduce oare-n dar?
Cine croieşte pentru mine
Destin in calendar?
Aş vrea să-l văd, aş vrea să-l simt
Aş vrea palpabil ca să fie
Dar nu-i.... si mă intreb in gând
Să cred in ce nu e să fie?

Deşi nu am găsit răspuns
Si drumul rece intră-n iarnă
Cu paşi nesiguri spre apus
Eu sper in altă primăvară!
Si nu ştiu cum si nici de ce
Si nu ştiu cine mă iubeşte
Dar mă veghează din neant
Si drumul mi-l călăuzeşte.

Aş vrea să pot să-i mulţumesc
Si să-i trimit in dar o floare
Dar zorii zilei mă opresc
-Tu ai rămas o visătoare
Căci dincolo de cer nimic
Nu este viu si intrupare
A fi sau nu... rămâne-n timp
Aceeaşi veşnică-ntrebare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea

De la unde-ai fost odată
Pân' la unde vrei s-ajungi,
Dai din coate, ochii roată,
Depărtarea s-o alungi.

Te agiţi ca într-o mare
Ce te-ntâmpină c-un val,
Uneori, mai fără sare,
Alteori, catastrofal.

Şi nu vezi că-i doar o mare,
Nu vezi nici că-i doar un val,
Te forţezi să-ţi faci cărare
Către un... ceva final.

Când ajungi, priveşti în urmă,
Dar ţi-e foarte greu să vezi
Căci, în spate, anii, turmă,
Te aşteaptă să te-aşezi

Şi se ţin de tine... aţă,
Nu ai loc spre unde-ai fost,
Şi-ţi dai seama că o viaţă
Ai trăit-o... fără rost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, iubito

Ţi-am dăruit toată iubirea
Şi am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă aşteaptă
Un drum lung şi pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ţinut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu să cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am linişte, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Şi fă-ţi viaţa cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Şi viaţa asemenea.

Viaţa din mine dispare
Fără să-ţi mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleştată,
Mă evapor ca şi-un fum,
Eu şi dragostea mea toată.

poezie de Razvan Isac (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noaptea...

Noaptea-şi cerne linişti sacre prin unghere neştiute,
Niciun gând nu se strecoară, umbra nopţii s-o atingă.
Numai gândurile mele strigă vrute şi nevrute
Şi nu-i nimeni să le-audă şi neliniştea să-mi stingă.

Picură câte-o-ntrebare, ca un trăsnet în furtună,
Să m-ascund de mine, Doamne, poate îmi arăţi pe unde!
Mă găseşte nebunia pe oriunde şi m-adună
În căuşul palmei sale, pân' la oase mă pătrunde.

M-aş refugia în basme, sau într-un poem de vară,
Dar am lanţuri la picioare, în coşmaruri ghemuită.
Port singurătatea nopţii, peste tot, ca o povară
Şi nu-i nimeni, dimineaţa, înspre mine s-o trimită.

Am uitat să cânt din frunză, zorii să-i aduc pe frunte,
Nu mai ştiu gustul iubirii şi să înfloresc mi-e teamă.
Stau la pândă ochii nopţii, răsăritul să înfrunte
Şi-i atâta noapte-n mine şi doar noaptea mă mai cheamă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!