Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Tudor Arghezi

Natură moartă

( Sufrageria nu știu să fi vorbit vreodată
În stihuri ori în proză - și cred că-n orice gest
Să le surprindă graiul, ar fi rămas mirată
Însăși urechea Domnului Jean de la Fontaine.)

Tacîmurilor, linguri, furculițe și cuțite,
Le-am auzit revolta pe șoptite
În spălatorul din bucătărie.
- " Noi nu slujim decît cu farfurie
Și stăm numai atît la masă
Cît se dumică felul de mîncare grasă,
Și repetăm o singură figură:
Din gură-n blid și de la blid la gură.

În farfuria-ntinsă ori adîncă
Ajuți boierii-n timpul cît mănîncă.
Tot rostul nostru e să stăm aproape
De mînă celor ce-au să se îndoape.

Din strălucita mea tovărășie
Trec în lighean, de-a dreptul în leșie.
Icre, stacoji, sos franțuzesc
Totuna mi-s că tot mă murdăresc,
Și, tot trecînd prin pipăiri și guri,
Nu mai cunosc mîncarea de lături.
N-aș vrea să-mi fac păreri, dar cînd ne-au luat,
Spuneau:" Sunt de argint curat ". "

Dar adevăru-i numai pe cutie
Și-n galantar, unde stă scris: -Argintărie-.
Nu te-ai întors în cîrpă niciodată,
Să-ți vezi și coada că ți-a fost gravată?

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.

Citate similare

Tudor Arghezi

Natură moartă

În farfuria-ntinsă ori adîncă
Ajuți boierii-n timpul cît mănîncă.
Tot rostul nostru e să stăm aproape
De mînă celor ce-au să se îndoape.

epigramă de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

* * *

Cît mai sunt pe lume viu,
Nu trăiesc decît cînd scriu.

distih de din Catrene și distihuri (Versuri-1980)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Crăciun cu nepoții

Mai nou la toate mesele de fițe,
fie garniturile complete,
Se pun cuțite, linguri, furculițe,
Și lângă fiecare blid... tablete...

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Și nu știu

Pasăre mică-n pomi pierdută,
tu cînți de acolo nevăzută.
Din graiul tău cu vocea mică
Îmi pari aproape-a fi cît o furnică.
Ai fost lăsată singură în toată
Această nesfîrșire depărtată,
Plăpîndă, trecătoare și amară,
Și nu știu de trăiești pînă diseară.

poezie celebră de din Versuri -1980 (14 august 1957)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despre dragostea noastră

despre dragostea ta, despre dragostea mea
toată lumea știa, toată lumea vorbea
numai noi nu știam
cît de mult ne iubeam
de la ei am aflat
ce și cum s-a-ntîmplat

am citit într-o zi în ziar
despre ce nici n-aveam habar
amănunte ce nu se țin minte
gesturi oarecare, oarecare cuvinte
întîmplări de sub duș sau din dormitor
trăite de noi, notate de ei în agenda lor

și prin arșiți, prin geruri, prin ploi
ei uitau de ei și vorbeau de noi
ei trăiau vorbind, noi trăiam iubind
și intrînd în mit, ei vorbeau murind...
despre tot ce mai sînt și mai ești
se tot scriu atîtea povești

despre dragostea mea, despre dragostea ta
vor vorbi în veci și o vor imita
și va fi și mai mult decît noi am fost
mai fierbinte decît o luptă, mai sfîntă decît un post
despre dragostea mea, despre dragostea ta
auzi? și în Iad și în Rai se vorbea.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Paradisul

-" Grădina se chemase Paradis și Rai.
Acolo totdeauna-i mai, -
Oftează Eva a pustiu,
Cînd povestește, mai tîrziu,
Copiilor ținuți în poală,
De cîte ori îi culcă și îi spală, -
Acolo anul ține, fără greș,
De la caise pînă la cireși,
De la cireșe pînă la caise.

De două luni e anul, pare-mi-se,
Ba, mi se pare, nici de-atît.
Nu-i viscol, ger și timp urît,
Doar poame bune, cu toptanul,
Cît e grădina și cît ține anul.

Un rîu de miere și un rîu de lapte
Se-mpreunau în miezănoapte.
Și am văzut și altceva:
Bomboane-n flori și gîrle de cafea
Zahăr movili și cornuri mari cu mac
Stafide, nuci cu cozonac.

Puneai o chiflă și ieșeau o mie,
Crescute cîte cinci pe-o farfurie,
Cu frișcă și-nmuiate în sirop,
Cu rom o picătură ori un strop.
Ziceai în gînd și, tăvi, nu mai țin minte,
Veneau pe fuga cu plăcinte,
Frigări cu pui intrau pe uși,
Aduse de băieți și de păpuși.

Peștii ieșeau, întrebați pe tata,
Din iazuri, la dorință, copți de-a gata.
Și alegeai, pe sus, orice friptură,
Și se prăjea, prin aer, pîn' la gură.
Orice ai vrut și jinduit
Era de-ajuns să fi rîvnit.
Tata mișca numai sprînceana,
Și vinul alerga cu damigeana.

Așa era în Paradis. Păcat
Că l-am pierdut și nu am ascultat! "

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Agârbiceanu

ucată de piatră ce cadă, și cată înainte: Cît mai au pînă-n vîrful dealului?
Și tot așa, cu popasuri dese, cu îndemnuri, ajung pe culme. De aici-i mai ușor. Ajunși în sat,
descarcă piatra astăzi la o gazdă, mîne la alta. La cîte unii duce și săptămîni de-a rîndul.
Pe muiere-o cheamă Măria, dar oamenii, batjocoritori cum sînt, îi zic Fefeleaga. Tineretul mai
mărunt din sat așa a pomenit-o: cu Bator de căpăstru aducînd piatră la unii și la alții. Cît aur vor fi
scos unii și alții din piatra adusă în spinare de Bator, Măria nu s-a gîndit niciodată să socotească, dar de multe ori, cînd Bator abia urca pe spinarea dealului, își zicea așa în gîndul ei: "Din cîtă piatră a purtat săracul, mai că s-ar putea face un deal ca acesta". Îi plăteau de-o povară zece cruceri.
Și cînd era drumul bun, putea aduce cinci-șase poveri. Tot făcea pe săptămînă vreo trei zloți. Și-și zicea în gînd: "Tot putem trăi".

citat celebru din povestirea Fefeleaga de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "File din cartea naturii" de Ion Agârbiceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 11.99 lei.
Tudor Arghezi

S-a spulberat ...

Trecutu-l știm atît cît l-am aflat
C-a fost trăit și că s-a spulberat.
Acumul se trăiește tot la fel.
Se spulberă-n tăcere și nevăzut și el.
Nu-l înțeleg de noi cum se desparte,
Trăind cu noi și totuș mult departe.
Că viața-și pierde și văzută drumul,
Ca umbra și ca fumul.
Au fost frumoase și trăite toate.
Firește, zice gîndul, și se poate.

Trăiește într-adevăr tot ce se vede?

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Octavian Paler

Cei care-am fost la Troia

I

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruță
care obligă să-mi aduc totul aminte
și cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
și cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufașe
atît eram de convinși înțelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopți în care lumina
era un fel de amintire ciudată
și printre păsări albe care zburau
între noi și greșelile noastre
și nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia fiu vinovat
cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios?
Uneori vîntul face să cred că totul a durat doar o clipă,
cînd eram stînjeniți amîndoi
și nu mai știam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre și zei
îmi amintesc acesta sunt și nu altul,
aceștia suntem și nu alții,
noi care-am fost împreună
și singuri la Troia.

II

Am lăsat în urmă atîtea mări și greșeli
încît întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remușcări pentru a învăța iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate fim mai întîi vinovați
pentru a învăța iubim.
Trebuia greșim
pentru a cunoaște sfîrșitul greșelii
și poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că știu totul despre iubire și țărm.
Nimeni nu va cunoaște vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru nimeni
n-a pierdut-o și n-a visat-o ca noi. Pentru
nimeni n-a trebuit tacă mai dureros decît noi
cu speranța -ntr-o zi vom striga: iată țărmul! Pentru
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătății
luminîndu-ne mîinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Și iarăși cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie,
și mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decît iubind și mai mult țărmul
pe care stau și visez voi ajunge într-o zi?
Și mai ales de ce suntem noi vinovați toate acestea au fost?
Cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios.
Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.

III

Dar eu știu că moartea există
și există și țărmul,
există în zori plaja goală
și există urmele care ne fac vinovați,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
și există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există amintirile
și există pescărușii țipînd,
există nisipul de care lipeam gol la amiază
și există locul gol de lîngă mine,
exsită toate, numai tinerețea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în acestă eroare spre care ne-am dus liniștiți.
O, gustul ucigaș al plecării.

IV

Am cutreierat ani în șir mările
și cînd ne-am întors ne-am dat seama
cît de puțin ne îndepărtasem de țărm.
De fapt, nu ne îndepărtasem deloc.
Eram tot acolo și iubeam aceleași lucruri
numai că eram mai bătrîni
și ne venea greu surîdem.
Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a asurîde ușor.
Și iubim altfle, mai trist.
În rest, suntem aceiași și iubim aceleași lucruri,
iubim...

V

Suntem obosiți
și nu ne mai separă de zei decît moartea.
Am văzut cum se golește clepsidra
și cineva dintre noi spunea că și mormintele mor,
nu numai cei ce-au coborît să le umple, și poate așa trebuie,
altfel mormintele ar cuceri toată lumea.
Suntem obosiți, dar acum știm ceea ce știu și zeii.
Și poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înșine
lucrul cel mai important pe care trebuie -l știe un om.
Această dragoste,
această lumină și vîntul care nu ne cruță.
care ne obligă să ne-aducem totul aminte...

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Vremea intrebarilor" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Lângă respectul nostru de români...

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători și de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca nație și nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevărați.
Nu ei se țin ca țara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovărați
Și suferim și ură și ocară.

ducem veșnicia de români
Și plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici țară.

Nu ne-am vândut copii și nici părinți,
căpătăm arginții, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simți
Că-n palma noastră, odihnește truda.

Și chiar dacă acum suntem stăpâni
Doar peste sărăcia din hambare,
Lângă respectul nostru de români,
Te vom primi cu pâine și cu sare.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ego sum

dumneata ce hram porți?
care va zică crezi ești om
de ce nu crezi în Dumnezeu, dar crezi în tine?
oare aceasta înseamnă fii om, crezi ceva ce nu cunoști?
cum dovedești tu ești om, dar Dumnezeu nu există?

și de unde știu eu că nu ești robot?
de ce înoți în apă dacă nu ești pește?
de ce zbori dacă nu ești vultur?
ori unde-ți zboară mintea de te cațeri în vîrf de munte
fără vrei faci nimic acolo?
cumva crezi om e să fii din toate cîte puțin?
om înseamnă fii ciudat, ca picat din lună?
cine ți-a dat pofte și sentimente?
ori poate viața altcuiva e menirea ta de slujitor,
stai în umbra aceluia și să-ți aperi femeia și copiii

spui îți plac mai mult fluturii, berzele, lupii și chiar și viermii
că te încîntă mult iarba și florile adevărate,
mai mult decît cele artificiale, simți ceva mai mult,
ceva ce numai tu simți și că te doare
cînd vezi că alt om suferă și plînge
și de aceea, neapărat de aceea, ești om
dar știi tu oare ce e artificial și ce e natural?
și oare nu pot exista roboți și pentru a studia
cromozomii firului de iarbă?

roboții gîndesc la fel, așa crezi tu,
și față de cele vii
și față de cele moarte,
față de oameni și față de marele zid chinezesc,
piramidele egiptului, statuia libertații
și tot ceea ce ție îți place
ei nu au sentimente și morală
mai mult decît poți tu avea, mai mult decît tu le poți împrumuta,
mai mult decît poți tu lega în funiile sufletului tău,
dar ție cine ți le-a dat, ești sigur că numai tu ești cel adevărat?
tu, care funcționezi ca un robot îngrijit de alți roboți,
roboți care îți umezesc și încălzesc aerul
atît cît să-ți amintești de briza mării din tinerețe,
tu, cu sentimentele selectate și accesate prin plăci neuromotorii,
prin forțe magnetice și electrozi care scriu prin mîna ta
ceea ce crezi tu vrei,
ori chiar scriu direct ceea ce tu gîndești
dacă tu ai amorțit în degete,
roboți care nu pot trăi fără tine, fiindcă asta e menirea lor,
să-ți calce în umbră,
să se ghideze după pîlpîirea minții tale, după focul iubirilor tale,
să-ți măsoare hemoglobina și să-ți netezească fruntea
în timp ce tu, de fapt, nu ai putea trăiești
nici măcar o noapte, singur, în mijlocul junglei,
cu o carte zdrențuită în buzunar,
tu, un robot al roboților

și de unde știu eu că nu ești Dumnezeu?
fiindcă cheamă om în dicționar, răspunzi tu,
logic

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă rog să-Ți fiu

Mă rog -Ți fiu un vas ales de Tine,
folosești din plin viața mea
spre slava Ta, spre tot ce este bine,
fiu al Tău întreg pe veci aș vrea.
Mă rog, Isus, ca ochii mei plîngă
numai de dragul Tău cît voi trăi,
viața mea de Tine să se strîngă
și numai voia Ta s-o știu grăi.

Doresc, Isuse, scumpa mea Comoară
și prețiosul meu Mărgăritar,
-Ți pot purta și eu a Ta povară,
-Ți fiu și eu alături pe Calvar.

Ajută-, căci făr' a Ta putere
și fără harul Tău nimic nu pot;
nu sunt nimic, nimic e slaba-mi vrere,
ci numai Tu și Harul Tău e Tot.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ne-ai adus

Tu ne-ai adus iertarea.
Ne-ai dat Salvarea-n dar.
Ne-ai scos din închisoarea
păcatului murdar.
Ne-ai dat o nouă fire
și un veștmînt curat.
Dar noi, ca mulțumire,
Isuse, ce ți-am dat?

Tu ne-ai adus putere,
scîntei din focul tău,
o sfîntă-nvăpăiere
ce mistuie ce-i rău.

Spre veșnica cetate
o cale ne-ai tăiat.
Dar, pentru-acestea toate,
Isuse, ce ți-am dat?

Tu tot ce-aveai în lume
și-n cer ne-ai dăruit:
și inimă, și nume,
și Duh nemărginit.

Și-n zarea albăstruie
Tu ce-ai luat și cît?
... Doar patru răni de cuie
și-o rană-n piept. Atît...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În fața neputinței

Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă și suflet eu ți-am făcut altar,
Unde mereu rog, să mi te am în faptă!

Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama ține la distanță...
De câte ori n-am vrut îți spun totu'-n față,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...

Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aș putea să-ți fiu mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port și grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ține ascuns.

Și nu e de mirare, căci ar fi mult mai rău
Să se întâmple astfel, pleci din visul meu,
Să știu că tu și eu, tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putință. Singur mi-aș fi călău.

E visul prea frumos, pentru-a risca -l pierd.
Sunt ani de când în el speranțe investesc...
Atâția ani de când din el mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni, care să mă-nțeleagă...
Să-mi înțeleagă lupta și cât de grea e ea,
Ce-nseamnă iubești fără poți avea
În fața neputinței nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito... Nu mă joc de-a iubirea.
Și tocmai de aceea n-aș vrea s-o risipesc:
Pentru că știu ce am în dar să-ți dăruiesc!
N-aș vrea să-mi irosesc, zadarnic nemurirea.

poezie de din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Știu că sunt lut

Știu sunt lut, dar nu știu cine
mi-a pus în piept albine stranii,
să-mi scoată mir din mărăcine,
din bălării, împărtășanii.

Minunea mea se-ntâmpla vie
din mofturi mici și biete fleacuri...
Un colț de-al meu e-o-mpărăție,
o zi de-a mea răsfrânge veacuri.

De nu strâng mările în brațe,
prin câte-o baltă tot deretic
și gheara mea tot stă să-nhațe
din orice taină câte-un petic.

Și dacă-ncălecat pe-o rază
ea nu mă urcă-n cer, încalte
de-o șchioapă-n aer tot cutează
peste cotețe să mă salte.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Durere paternală

la 7 ani l-am rănit prima dată pe tata
cînd i-am dat cu ciocanu peste mînă
nu i-am zis nici azi
tată-mi pare rău
dar ai meritat-o
n-a fost de-ajuns cînd te-am strîns de gît înapoi
cui pe cui se scoate
dar te-ai supărat
știi eu n-aveam voie să ți le-ntorc
că-mi articulai vreo două
dar cînd te-am strîns de gît prima oară chiar m-a durut
mai mult pe mine crezi sau nu
a doua la fel
a treia am știut de ce o fac
dacă nu meritai opream
și din contra strîngeam mîinile cît strîngeam din dinți
urlam cu tine tată
de durere și dispreț
de ce nu mi-ai spus niciodată că mă urăști?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În fața neputinței

Lacom îmi este gândul,
să nu mai zic de poftă! —
Dar, din păcate, tu
nu ai deloc habar
Că-n inimă și suflet
ți-am ridicat altar,
Unde mereu rog,
să mi te am, în faptă!

Râvnesc ca un nebun
la tot ceea ce-nsemni,
Dar ce păcat teama
ține la distanță.
De câte ori n-am vrut
să-ți spun totul în față,
Să fac să se grăbească
acele rugăciuni...

Îmi pare un blestem,
nu pot să nu mă tem,
ai putea să-mi spui:
"Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva,
îmi pare rău, dar eu
Nu aș putea să-ți fiu
mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă,
parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă,
în suflet mi-ai pătruns!
Acum, mai port și grija
cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea
nu-l poate ține-ascuns.

Și nu e de mirare,
ar fi cu mult mai rău
Să se întâmple astfel,
pleci din visul meu,
Să știu că tu și eu,
tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putință.
Singur mi-aș fi călău.

E visul prea frumos,
pentru-a risca -l pierd.
Sunt ani de când în el
speranțe investesc.
Atâția ani de când
din el, mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn
de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni,
care să mă-nțeleagă,
Să-mi înțeleagă lupta
și cât de grea e ea,
Ce-nseamnă iubești,
fără poți avea
În fața neputinței
nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito...
Divinizez iubirea
Și tocmai de aceea,
n-aș vrea s-o risipesc:
Pentru că știu ce am,
în dar să-ți dăruiesc!
N-aș vrea să-mi irosesc,
zadarnic nemurirea.

poezie de din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin AndreiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-ai dus...

Te-ai dus... dar sufletul meu știe:
Nu-i despărțire pentru noi.
Știu, umbra mea o să se-ație
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casă-ți sunt, îți sunt și cale,
Duci chipul meu pe unde treci.
Pătrund în gândurile tale
Și alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Ar întâlni privirea ta,
Tot ochii mei or scânteie
Și-n față pururi îți vor sta.
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot vocea mea vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Și-n ochii nopților târzii.
Cândva, acasă, într-o seară,
Ai să te-ntorci, să-ți amintești;
Voi fi și fumul de țigară
Și raza stelei din ferești.
De-aș fi la orice depărtare,
Te-ajung și inima-ți ating.
La geamul tău sunt numai boare,
Și – vifor, geamul ți-l împing.
În clipa ta pătrund, și-n casă,
Și – vijelie – voi sufla,
Voi răscoli hârtii pe masă,
Și poate-ntreagă viața ta.
Și astfel n-ai să poți uita.

poezie celebră de , traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Petre Prioteasa

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Și din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
le-am trăit cât ne-am iubit și-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Și ne simțeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu știu acum ce pot să fac, sunt trist, posac și de dor zac
te-am pierdut și-mi pare rău, singur simt, parcă-s în hău,
Eu simt -mbătrânesc și-mi pare rău
usuc de dorul tău.

A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viața mea,
Nu vreau să-ți zic, simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ți spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai uităm că ne-a fost greu, piară piaza rea,
mergem iar pe drumul clar, speranța ne-ar reda!
Acuma știu cum să te-mpac și toate voile să-ți fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
simt -ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Prietenul sufletesc

Dacă-l întrebi de sănătate,
El stă cu buzele umflate.
Dacă-l oprești cumva la masă,
Zice supa e prea grasă
Și, încă de la început,
Bucatele nu i-au plăcut.
Îi dai țigare și-l surprinzi
C-așteaptă să i-o și aprinzi.
Te-ntreabă cît cîștigi din meserie
Și cît plătești semestrul de chirie.
Se pare că ar fi avut
Și gîndul la un împrumut.
La urma urmei, dacă n-ai peșin,
S-ar mulțumi cu mai puțin.
Zici “dumneata”, el zice „tu”,
Zici „ba”,
El zice „da”.
Nevastă-ta îi pare pricepută,
Dar, după față, cam trecută.
Nu știe ce-ai că ai albit
Și te găsește mai slăbit.
Cum te-nțelegi cu socrii și cu fata?
De unde-ai cumpărat cravata?
De mult nu se mai poartă cu dungi și picățele:
De-i trece pe la mine, ți-arăt pe ale mele.”
-„Mai scrii la vre o carte?”
-„Ce te-ai mutat așa departe?”
De-ai sta-n oraș, ai fi-nțeles
ar veni la masa ta mai des.
Ce te gîndești faci la vară,
Vă el și-o va petrece tot la țară.
Te uiți la ceas, că s-a făcut tîrziu.
Ce să-i mai dai scapi? Vre un rachiu?
Dar vizita se prea lungește.
Să-i spui ceva răstit, mai românește?
S-a-ntunecat, se face unsprezece,
Și prietenul tău tot nu vrea să plece.
Nu prea se simte bine:
La noapte poate c-ar dormi la tine.
Te scoli, te strîmbi, el stă, puțin îi pasă.
N-are măcar cei șapte ani de-acasă.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook