În gol
viața continua să se deruleze
de mult se difuzase episodul final
nu mai simțeam nici măcar oboseala
exasperarea de a repeta una și aceeași temă
repetiția dilua simțurile
sentimentul primejdiei
o mână uriașă frământa vocile
amesteca trupurile
de aceea poate narcisele își pierduseră
apartenența la clasa filelor albe
portocalii înfloreau inodor
într-un manual alterat
de trecerea degetelor și a timpului
văzută dintr-un tablou
viața era cântecul monoton la flașnetă
într-o după-amiază nenumită
în care deposedați de tragic
oamenii
ieșiseră la o promenadă
ne dezbrăcam eul ca pe haină
ieșeam insidios... ieșeam...
figurine alterizate aglomeram străzile
cu pași în reluare care nu scriau
mai nimic
poate doar
această iluzie fărâmițată
în care ultimele rămășițe
ale bateriei universale
ne făceau să părem
încă o vreme
vii.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre voce
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tragedie
- poezii despre timp
- poezii despre simțuri
- poezii despre sfârșit
- poezii despre reluare
- poezii despre pericole
Citate similare
Cât mai ales
o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre
! dar nu avem încotro
atâta vreme
cât cireștii care nu-și aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-și contururile
și poate nu atât cireșii
nici florile lipsă
mult prea puțin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămășite
de constituție umană
nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale
cât mai ales
nesupunerea întâmplării
în fața deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vorbire, poezii despre suflet, poezii despre spaimă, poezii despre schimbare, poezii despre ochi, poezii despre flori sau poezii despre cireșe
Știam că o să vină
și zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireș fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte și de alta
ca un ștreang oblăduitor al rănilor mele
într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâția înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine știe?!... poate spre pajiștea de păpădii
miraculos răsărită de sub șinele tramvaiului
am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca și cum niciodată nu te-aș fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanțele ireconciliabile
în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului
și inima mea avea să staționeze
în turla cu ecou și mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porțile s-au deschis în iluzie
și oamenii
s-au îmbrățișat
în sfârșit!
fără de măști
fără de teama
că insidios
își vor da
moarte.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zile, poezii despre vinovăție, poezii despre tramvaie, poezii despre seară, poezii despre păsări sau poezii despre posibilitate
Nunta de piatră
drumul fusese lung aproape nesfârșit
începuse cumva la un apus continuase
dintr-o convingere oarbă... dintr-o spaimă?!
nimeni n-ar fi putut spune cine fusese mai trist
stăpânul... sau celălalt?!
într-un sediu de primărie
sau post de miliție
schimbul se săvârșise rapid
în lumea brută obișnuită cu tranzacțiile
nu era timp de sentimentalisme
nici măcar pentru banala strângere de mână
despărțirea se produsese brusc
așa cum subit pleci după pocalul cu otravă concentrată
desculți nuntașii ieșiseră ca dintr-o carte cu zodii
de dinainte decolorați și storși fără s-aștepte vreo vreme
hainele boante purtaseră marionetele
gustul de ciorbă cu lumânări și pilaf ars
se scriau zapise se stabileau soroace
o nebunie aparte acapara lipsa de vigilență
a zarafilor albi
din ascunzișul cornului
inorogul
văzuse cu suflet de om
ea cumpărase
văl alb și sclipici
coroniță
peste timp
un copil pus pe pozne
eliberase râzând
calul fantast
târziu când mireasa de mult își mutase
cântecul siderat lângă îngeri.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre alb, poezii despre îngeri, poezii despre viteză, poezii despre unicorni, poezii despre tristețe sau poezii despre teatrul de păpuși
Monolog 2
casa își pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieșeam din mine până la ultima matrioșkă
până la ultimul sânge și ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră
deveneam
invizibilă / mult prea ușoară ca să port greutatea unui nume
condiția de femeie... / doar pe aceea de cuvânt
mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă
singura supraviețuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre sânge
- poezii despre supraviețuire
- poezii despre plâns
- poezii despre greutate
- poezii despre fotografie
- poezii despre femei
- poezii despre cuvinte
- poezii despre aer
Care dintre noi
zăpezile își lăsau tristețea să curgă
asemenea unei ape cu nume necunoscut asemenea unei vremi
bolnăvicioase haotice ample contravenind mai tuturor pronosticurilor
într-o zi în care a venit soarele acela neprevăzut
și oamenii!
contrariați doar acceptându-și oboseala
peste-puterile-lor-chinul-de-moarte-cu-magnolii
târau sănii cu tălpi ruginindu-se-n mers
nu se găsise nimeni să vadă să desemneze
anomalia exista ca un cod genetic legislativ
viermele fără niciun complex
adjudecându-și locul într-un scenariu
în care oricum nu binele era dat să triumfe
rămăsese totuși o alee cumva ascunsă
acolo se revărsase o parte neștiută din mine
... poate din noi
de vreme ce fără de voie te făcusem părtaș
sălciilor mele înalte cu capete dezvelind
multe dintre secretele îngerului
focurilor de artificii mai mereu în stare
să încălzească zăpada fără s-o topească în sfârșit
temelor la istorie confundate cu suprema lecție de supraviețuire
așa mirajul asigura continuitatea
încă o oră încă un minut...
până la o altă virtuală
revelație salutară
nu știam
care dintre noi avea să plece primul
pentru orice eventualitate
aranjam floarea în felul meu atât de specific
întârziam estetic asupra detaliilor dintr-un geam
îmi făceam simțită prezența
muzical tăcut
pentru totdeauna.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre înălțime, poezii despre viermi, poezii despre tăcere, poezii despre săniuș sau lecții de engleză
Minimul motiv
mă apropiasem
simțisem un gard viu tremurând
ca și cum o pasăre ca și cum om
o magnolie își dăruise petalele
vântului... privirii de artist
dumnezeului ascuns
așteptându-și constant
ofrandele ancestrale
au trecut mai multe secunde
cine știe?! poate o viață
căutam detaliile acelea apte
să garanteze continuitatea
cum ar fi o problemă spinoasă acaparatoare
o iluzie... un joc nesfârșit de-a-uitatelea
din nou mă apropiam
simțeam
vietate bolnavă
nu se știe dacă agonisindu-și rana
de prin vecinătăți... dintr-un sine
sirena sunase deja... pentru a câta oară?
mai toți cunoscuții alergaseră
își puseseră la adăpost cele 2 mâini 2 picioare...
bruma de sensuri cu care poate o stare de asediu să te lase
aproape fericiți improvizau posibila oră viitoare
încă erau capabili să înfieze licurici
să legene somnul cu monștri al vinovatului
făceau dulceață de vișine își recondiționau hainele... sentimentele... iertau... băteau din palme se salvau chiar dacă... chiar dacă
și tu...
și noi
2 vietăți agonice
nemaivând
minimul motiv
să se adăpostească
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre animale, poezii despre vânt, poezii despre vișine, poezii despre somn sau poezii despre secunde
Ce este viața
Viața este o suflare,
sau poate ceva mai mult.
Este scurtă-îmbrățișare
a timpului petrecut.
Viața e o alergare,
maraton fără sfârșit,
După fericirea care
ne-a vrăjit, ne-a amăgit.
Viața e o căutare
într-un timp nedefinit,
A miracolului care
doar în vis ne-a ispitit.
Viața este o fereastră
deschisă spre viitor,
Către care viața noastră
nu are aripi de zbor.
În zadar omul se zbate.
Idealul nu-l atinge.
Viața de trup se desparte,
Omul repede se stinge.
Vreme vine, vreme trece,
Fericirea-i doar un vis,
Rămânem statuie rece,
Cu ochii spre Paradis.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre visare, poezii despre viitor, poezii despre sculptură sau poezii despre rai
Expansiuni
nopțile acelea nesfârșite în care oamenii uită să adoarmă
își lasă peticul de memorie personală în subsidiar
uită de drame / de obligațiile strict personale
parcă nu mai contează nici măcar fericirile proprii
inima se lățește / cu o lovitură de baros discret pocnește
oasele pieptului / toate mecanismele-acestea ridicole
pentru care nicio instanță nu mai garantează
termene de valabilitate / termene de murire
ei și-au țesut direct peste hematii câteva focoase
și-au înșelat seceta cu oceanul din spatele urii
acum când orice locuință concretă se face nevăzută
ei mai vii / mai nefricoși / mai adevărați respiră în explozii
nevinovați trimit cosmosului sentimentul big bang-ului
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiul cosmic, poezii despre ocean, poezii despre noapte, poezii despre nevinovăție, poezii despre inimă, poezii despre fericire, poezii despre astronomie sau poezii despre adevăr
Încă!
foarte probabil nu din egoism
resimțeam eu senzația aceea
într-un fel sau altul
era primăvară!
îmi plăcea nebunește noaptea să contemplu
când străini oamenii se băgau înfrigurați sub așternuturi
neștiind dacă aveau să repete și mâine gestul acela
până la insomnie până la ridicarea subtilă din patul fantomatic
îmi plăcea
legănarea albă-catifelată a florilor de cireș ca niște soldați
pe timp de pace când liniștea împrăștie miros de scutec
și mângâie geamuri într-o desființare aparte a separării
era povestea fostului copil... poate!
și ziua!
ziua-n amiaza mare!
hainele mele colorate făcând pe plac vântului
mai ales foamei personale de irealitate
tărâmul acela în care nicio trecere nu e definitivă
și asta nu încurcă nicidecum planurile vreunui dumnezeu
știam: purtam parfumat părul și pulover cu mărgele
o eșarfă păstrată în creanga ascunsă a unui copac
stările mele ieșeau dintre clișee asemenea rădăcinilor ample
îndelungă-vreme captive în conținutul atrofiat
undeva la un capăt praful tramvaielor secetoase
figurine mergând la voia întâmplării
lăsându-se murite
nici măcar până la proba contrarie
nu din egoism resimțeam eu senzația aceea
eram sigură!
o dragoste anume încă era capabilă
să țină desfășurat pământul
deasupra nimicului
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre păr, poezii despre primăvară, poezii despre pace sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Intermezzo
în această singurătate numită lume
cu greu păsările mai înfloresc oamenii
la capătul cerului ca-ntr-un capăt de 117 bucureștean
crește vegetație sălbatică: pulsul meu alb rătăcit
în tricoul tău galben
! oamenii
s-au oprit
de mult n-au mai străbătut
Habitatul Copacului
nici sensul celui din urmă glonț
ținta perfectă: sternul anodinului
pentru că trup
pentru că NuDumnezeu!
prinși de câte un rest căutăm
suntem așa de influențabili
nimic original cu alură cosmică
ne aranjăm gândul similar cu cea mai recentă imagine
dintr-un album/ din plină irealitate
zidul avea dungi intrate în carne
drumul hoardelor neobosite de termite invadându-ne deciziile
această uriașă neputință de a ne desprinde de destin
așteptăm
sufleori la scenă deschisă
nu suntem siguri
nu deținem propriile cuvinte
nici măcar apocalipsa individuală
în această continuă lipsă de viață și de moarte
timpul nostru este momentul acesta de respiro
între 2 puseuri acute de Alzheimer
suficient de puțin cât o femeie să-și conștientizeze
posibilitatea de fericire/ gândul tragic
devenit aproape firesc al neatingerii ei
iată Pasărea!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre singurătate, poezii despre puls sau poezii despre perfecțiune
Nu se-ntâmplă nimic
oamenii arătau
de parc-ar fi uitat
împăturiți în așteptări
trădând marea însingurare
trăgeau de porți... trăgeau
priveau mai apoi lacul
golul extinzându-se-n ei
capetele creșteau deposedate
un fel de prelungiri ale infirmității telurice
ferestrele purtau chipul pândit
de implacabila moarte
începuse un crivăț
fără de ninsori trupurile noastre erau nămeții
în care ni se împotmolea fantomatica viață
ne era foame!
riscam demineralizări
intrarea definitivă în neutralitate
șoseaua se decolora văzând cu ochii
specii necunoscute ambiguizau ansamblul
drumul se desfășura în continuare
la fel de mecanic de insidios de inutil
această bandă electrică de alergat
crescută din înseși tălpile noastre
ca dintr-o convingere
dintr-o neputință
din nepăsare?!
unde erau copacii?
unde podgoriile?
unde orașul aprinzându-se-n noapte
de la sufletul viu?
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șosele, poezii despre viticultură, poezii despre uitare, poezii despre trup și suflet sau poezii despre oraș
Cuantificare
viața se scurge ca o dâră albă
durerea nu are propriu-zis acoperire
imunitatea se capătă din mers
de aceea poate optezi
pentru tablete mentolate
un fel de iluzii aromate cu verde
adulmeci polisemii
! nu, nu se moare:
viața este o obligație
de care musai trebuie să te achiți!
sensurile le-au creat... nu oamenii
admiți supraviețuirea contextuală
cineva sparge pe centura lumii pepeni roșii
de la tine-femeie până la măslinul tenace
calea afectivității primare
vrăbiile s-au certat de dimineață
a rămas cum a decis Puiul!
viitorul se măsoară în privirile uimite
ale de-abia-ieșiților-din-increat.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vrăbii, poezii despre verde, poezii despre roșu, poezii despre perseverență, poezii despre măslini sau poezii despre moarte
Face to face
[show must go one]
o să se așeze exact în unghiul acela
care îi permite să se vadă
într-o lumină unică
fără a risca să se risipească
în altă femeie sau în altă iluzie
la urma urmei viața este
despre perpetua căutare
de sine
o să-și atingă pielea
pielea ei cu cruste litere și baloane
cu denivelări și abdicări de poziție
pe alocuri amorțită într-un cântec desfrânat
al ursitoarelor dușmănoase
frica asta deșucheată o să-și atingă
o să insiste așa cum zăbovești asupra ariei problematice
o să-și treacă buricele degetelor peste fauna amuțită intempestiv
o să dea să se oprească
într-un oftat-cu-sânge
o să continue
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre lumină, poezii despre frică, poezii despre dușmănie, poezii despre desfrânare, poezii despre degete sau poezii despre abdicare
Statistici
noaptea aceea cu ceață
în care crescuserăm deodată
nu că așa am fi vrut... că ni se năzărise
și am fost... aveam să rămânem
copiii cu copii din care alți copii cu copii aveau să se ivească
pe coridoare la fel de înguste... de întortocheate
cărându-și păpușa interioară în sforțarea uriașă
de-a o ține-n viață
se murea!
pe un front necunoscut
în granițele căruia copacii învățau
să fie cu vârful în jos și cu oameni-lipsă
drumurile se alungeau asemenea
unui obraz desfigurat de spaimă
în monologul repetat al vocii
așteptându-și interlocutorul
această experiență colectivă
în care fiecare pleca
atât de singur atât de intempestiv
în alunecarea aceea care nu
nu mai era faza nevinovată
de dinaintea somnului
nu veneau îngeri
nu băteau clopote
nimeni nu apuca
să facă semnul minor
al sângelui
plânsul era înăbușit
într-un șal într-o mască într-o lovitură de grație
aplicată în propria inimă
între noi și noi
se insinua
înstrăinarea aceea
pe care glasul impersonal o pomenea în statistici
fără drept de apel intram în cronicile
unor cândva-contemporani
prin forța împrejurărilor goliți de suflet
umpluți cu cifre
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre statistică sau poezii despre păpuși
Între mine și mine
rămânea marea asta
o lume care primejdios începea nu părea
a vrea să se sfârșească
un țipăt multiplicat
mirosul mult prea sărat... algele... gândul străvezit
și inima pe punctul de a se desprinde
pradă pescărușilor în trupuri alterați
cuvintele intră insidios în semnificație
la fiecare jumătate de sens o capcană:
îmi țin tâmplele respirația plânsul
încerc să nu fiu cea mai vinovată
ca-ntr-o hipnoză lumina îmi amestecă glasul
printre valuri printre nesfârșite coridoare-ale timpului
amprenta chipului trădat o casă atât de singură!
corabia se izbise undeva departe
de o poveste în faldurile căreia treptat își pierdea memoria
nici urmă de îndoială nici atât de moarte!
și totuși eu!
cu vârful degetelor de-abia atingând
linia fină care desparte
cuminte ca-n fața unui pluton de execuție
nu mă încumet
cu propria viață să-i testez lipsurile
gradul de scrupulozitate
în spate
nisipul sănătos poartă la fel de firesc
trupul cochiliilor și dârele sângerii
ale tălpilor alergând alergând
prea mult să nu se oprească... să vadă
copiii înalță zmeie
verbele se conjugă obișnuit la prezent
și oamenii... oamenii încearcă din răsputeri
dramul minuscul de fericire să nu-l piardă
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre trădare sau poezii despre sănătate
Nicio stare
epuizarea vine frenetic dinspre oameni
de-aia te ia cu gol la stomac... cu monde à l'envers
nu aprofundezi dai pagina îți faci de lucru
cu gâza exasperată să se insinueze întru ale tale
acaparat până peste poate dincolo de o fereastră
planurile cosmosului cu tine se amână salutar
[nu știi nici tu cum faci dar nimeni nu bagă de seamă]
personal nu-ți propui
marea cu sarea
vrei numai să ajungi
la frunza cea mai frunză
a smochinului dintr-o cale
care la o adică poate fi calea ta
... să eviți înțepătura unei insecte
să o fentezi printr-o piruetă printr-un trompe l'oeil
simulând apartenența la același regn
[ai exclude din start toate teoriile fratricide]
să intri în ziua aceasta ca și cum ar fi a ta măcar parțial
să-ți permiti de pildă femeie cu frumusețe și ancoră
să prelungești timpul să poți scrie firesc despre
ca și cum chiar ar/ai exista
când ai privi
spre cerul decupat în centrul celulei
ai capta.... gândurile pescărușului
alunecându-și cântecul de înțelesuri
spre închisorile dintr-un om
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre smochine, poezii despre insecte, poezii despre gânduri sau poezii despre frumusețe
Restanțe
ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireș
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!
! tramvaiul 12 își schimbase radical traseul
tu rămâneai
undeva la granița aceea
imperceptibilă uman
dintre văz și irealitate
nu știu dacă voiam cu orice preț
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui
nu mai știu...
o doamnă în vârstă își făcea loc printre copaci
de nu vor fi fost oameni!?
nicio bancă liberă!
vietăți preistorice revendicau simțurile când
caruselul a început să împrăștie cu amintiri
toate aceste memorii atemporale ale cosmosului nenăscut încă
neputincios nutrind nostalgia lui pentru iubirea care avea să-l germineze imperfect
chipul meu îți rămânea
într-o lumină plină de irealitate
și ziua de azi nu începea cu stol de porumbei
nici nu se încheia în dreptul intenției de continuitate
între noi
se consuma supermarket de inutilități
bonsai din plastic cu livrare en gros
lalele de Grecia învelite din indiferență
cu mâini grăbite de femeie ancorată... nu aici
până și chipul copilului de viu împăiat într-o vitrină...
numai un destin care ne excludea
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre început sau poezii despre vârstă
Călătoria
Ieșeam în noapte, sus... Pe-acoperiș,
O umbră străvezie în surdină,
Cu pași plutind și parcă pe furiș,
Din lună îmi făceam o trambulină.
De-acolo, unde credeți c-ajungeam?
În cosmos? Da de unde! Vi se pare...
Un salt în timp! Tot pe Pământ eram:
În altă eră făuream cărare.
Giganții monștri, insulă de jad,
Nemaivăzuți copaci, sub foc de soare,
Flori vii, suave... Ape-n valuri cad...
În zare plânge marea în splendoare.
Și când credeam că-i drumul mai frumos,
Tot luna era leagăn revenirii:
Prin geam intra un suflet radios,
În trupul părăsit al rătăcirii.
A doua zi nu-mi aminteam nimic
Sau poate doar o clipă efemeră,
În care colindasem doar un pic,
Prin viața asta scurtă, austeră...
poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre insule
În timp util
respirația ta uitată
undeva pe fundul genții mele cu de toate
și cele 5 minute rămase
mersul meu de la un capăt la același
într-o cameră ca un peron
privirile mecanice ale falșilor călători
îmbarcându-se în imaginații deficitare
în fapt colții scoși de această singurătate
5 minute în care
îmi refac fardul
sun un prieten... poate un vecin
urmăresc hoțul de lumină personală
simt soarele înainte să se prăbușească
nimic din toate acestea!
scap o scamă precum o iluzie cosmică
bâjbâi ca după comutator
prind rujul galben
mai să-ți sugrum respirația
te simt viu
și asta mă ține în viață
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre ruj, poezii despre prietenie sau poezii despre minute
Tocmai atunci
ne plăcea insistența aceea cromatică
felul în care fructul nu ceda
la subterfugiile timpului
de aceea poate geamurile păreau transparente
așa de generoase în a primi fie și trecerea
gândurilor neprielnice
[mă ridicasem pe vârfuri
ridicolă tentativă de posedare a necunoscutului]
"ne plăcea" era de fapt
un fel nou de a spune
în centimetrul nostru pătrat ticsit
cu singurătate... atâta ieșire din sine
când unica mutare de care am fi fost capabili
era îngroșarea punctului cu virgulă
pe o pagină mutilată
o vreme
(căreia îi pierdusem șirul... semnificația)
am lăsat lucrurile să se zgâiască la noi
nesimțite indiscrete invocând masochist
luarea în posesie... falsa utilitate
în realitate așa de speriate
copia perfectă a noastră
copii jigăriți cu suflete goale
ce nu aveau prea curând să ajungă
la satisfacerea deplină a nevoii de mamă
experimentam în propriile țesuturi
sucul otrăvit prelins din răni vegetale
răsturnarea blocului cu iluzii în arie personală
curbura secundei vocalizele supralicitate
electrocutarea șocul moartea
și tocmai atunci
... tocmai atunci!
viața devenise dintr-o dată
mult-prea-frumoasă!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi sau poezii despre realitate