Poemul celor fără vină

Când mi-amintesc, durerea lor mă doare
Şi mor cu ei în fiecare zi...
Din tot ce-a fost urât şi va mai fi
Aceasta este maxima oroare.

Căci nu a fost nicicând, calamitate
Care s-aducă morţii-atâta rod...
Urcaţi prea timpuriu pe eşafod,
Copiii-asasinaţi cerşesc dreptate.

La groapa lor comună caut soluţii
Şi-mi pare că privesc un film grotesc...
Nimic mai inuman şi mai prostesc
Decât să faci în pântec execuţii.

Se-afirmă c-am evoluat... Eroare!
Se spune că suntem crestini... Hazliu!...
Cât încă nu-i definitiv târziu,
Desfiinţaţi aceste abatoare!

În clinică se merge pentru viaţă...
Un medic este cel ce dă alin,
Nu este un călău ori asasin...
De substantivul "om", îmi este greaţă...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doza de realism. Orice comportament uman are în spate o motivaţie egoistă. Oamenii nu îţi sunt loiali ţie, ci te vor în viaţa lor pentru ceea ce le oferi, pentru cum se simt când sunt cu tine. De fapt, dorinţa lor ca tu să faci parte din viaţa lor este o reflecţie a intereselor lor egoiste. Când nu mai au nevoie de tine, când relaţia nu le mai este de folos, se vor îndepărta de tine. Acceptă asta pentru că şi tu faci la fel. Aşa suntem noi oamenii construiţi şi cumva este normal ca fiecare să îşi urmească interesul propriu. Nu are niciun sens să suferi când se încheie un capitol, ci bucură-te de tot ceea ce ai trăit şi învăţat de la oamenii care au fost în viaţa ta. Cu bune, cu lecţii, viaţa merge înainte!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragere la sorţi

Şi simt că a pleca e prea devreme
Iar a mă transforma e prea târziu,
Constat prea multă iarnă în poeme
Şi ghiocei puţini în tot ce scriu,

Dar cum... când pentru bine dăm cu zarul
Şi tragem pentru dragoste la sorţi?
Am dărâmat iubirilor altarul
Şi-al urii chip l-am încrustat pe porţi.

Îmi pare existenţa o cocotă
Ce ne înşeală-n fiece apus,
Plătim cu-a lacrimei din ochi bancnotă
Iar zâmbetul e socotit intrus,

Se-aprind (din întâmplare?) catedrale,
Se trage în rafale-n zi de paşti,
Miroase omenirea a fecale
Încât îţi este greaţă să te naşti.

O gaşcă de nebuni ţin frâu-n mână,
Ceilalţi, cei mulţi sunt doar actori ori slugi,
E teama peste toţi şi tot stăpână
Şi-ai vrea, dar nu ai unde să mai fugi.

O singură alternativă este
Şi totuşi... ni se pare prea banal:
IUBIREA... Nu, iubirea nu-i poveste,
E lucrul cel mai nobil şi real.

Şi simt că a pleca e prea devreme
Şi disperat mai bat la-nchise porţi...
Mă-nchid precum un schimnic în poeme
Şi plâng... Şi pentru mâine trag la sorţi...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunţare, atunci e sentinţă. De cele mai multe ori, despărţirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viaţă, fericiţi, împreună. Despărţirea doare şi pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să ştie cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Şi, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecţia de viaţă este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărţirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îţi răpeşte sufleţelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viaţă. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o preţioasă Lecţie de Viaţă este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viaţă întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne înveţe ceva. Să ne înveţe DORUL. Să ne înveţe regretul; acel regret care ajută la înălţare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să ştim cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am trăit pentru meseria mea şi asta mi-a afectat de multe ori viaţa personală. Copiii mei ar putea să îmi reproşeze că, de multe ori, n-am fost alături de ei pentru că eram prea mult absorbit de munca aceasta. Am pus întotdeauna teatrul pe primul plan. Nu am fost cel mai bun soţ şi nici cel mai bun tată din lume. Totuşi, cred că moştenirea spirituală pe care le-o las lor şi publicului, mă spală de aceste păcate.

citat din Radu Beligan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh Yes

sunt lucruri mai îngrozitoare decât
singurătatea
dar e nevoie de decenii
pentru a realiza asta
şi de cele mai multe ori
când realizezi
este deja prea târziu
şi nimic nu-i mai îngrozitor
decât acest
prea târziu.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Mă doare amintirea tinereţii
Când fetele de-o vârstă cu băieţii,
Deşi păreau doar nişte banale jucării -
Păpuşi de sexe diferite -
Simţind imboldul unor demonice ispite,
Puneau la cale pentru viitor
Romanticele lor căsătorii -
Uzine pentru fabricat copii -
Secret furat de la părinţii lor!...
Mă doare tinereţea mea de ieri,
Cu rustica şi vesela Trivale
Şi cu "grădina publică" din vale,
Prin care zborul primei rândunici
Vestea sosirea altei primăveri,
Şi cu aceleaşi porţii de duble neplăceri,
Când luam da capo şcoala,
Cu jocul de arşici
Şi cura medicală, cu zeamă de urzici,
Şi când acelaşi dascăl, beţiv şi bâlbâit,
Ne spiona, pitit după uluci,
Iar când îl dam de gol că l-am descoperit,
Ne pedepsea-n genunchi, pe coji de nuci!...

Mă doare tot ce-a fost
Şi nu mai este...
Mă doare Cosânzeana din poveste,
Furată şi ascunsă de un Smeu,
Cu care Făt-Frumos -
Adică Eu -
Mă războiam până făceam din el
O mână
De ţărână,
Ca-n urmă, dezrobita mea stăpână,
În locul tradiţionalului inel,
Să-mi dea un "rendez-vous" cu taxă, la... hotel!...

Mă doare tot ce-a fost
Şi tot ce ştiu
Că va rămâne veşnic după mine.
Mă dor multaşteptatele-agonii,
Privighetorile închise-n colivii,
Romanţele cântate prea târziu
De-admiratoarele ce mi-au rămas străine,
Şi cupele de aur, închinate
Cu aceeaşi veche ură
Şi nouă răutate,
În cinstea sexului frumos -
Un pisc de munte scorburos,
Pe care-l urci de sus în jos,
Când faci pe alpinistul caraghios -
Un alpinist îndrăgostit
De cel mai circumflex accent din Infinit!...

Mă doare tot ce-am spus -
Deşi n-am vrut
Să spun nimic mai mult decât atât -
Mă doare lenevia cu care m-am născut,
Grăbita lăcomie a primului sărut
Şi preţul precupeţei cu care mi-a vândut
Faimoasa "Pasăre albastră"
Ce-avea să-mi ţină de urât!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Comedia ilustrată, nr. 3 (24 decembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi să spun care este cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în această viaţă aş spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat mai multă frustrare şi suferinţă la început, respingere şi sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârşit însă, roadele au fost nepreţuite. Ceea ce eşti este mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investeşti. Am fost întrebat cum am ieşit din starea de blocaj mental când eram copleşit de probleme şi nu vedeam ieşirea. Am ieşit din blocaj când durerea vieţii pe care o trăiam a fost atât de mare încât am fost dispus să pierd tot ce aveam (sau în mod iluzoriu credeam că îmi aparţine) pentru a îmbrăţişa libertatea vieţii trăită doar după regulile mele, indiferent de consecinţe. Este o senzaţie pe care merită să o trăieşti în orice etapă a vieţii. Este momentul în care te trezeşti cu adevărat pentru prima oară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bodie: Bună dimineaţa, iubito! Cum ne simţim în dimineaţa asta?
Bessie: Păi dacă o să ne fie greaţă şi o să fim supăraţi şi iritaţi, atunci aş spune că nu e nimic nou.
Bodie: Dar priveşte partea bună a lucrurilor. Trebuie să naşti pe 22. În mai puţin de o săptămână se va termina.
Bessie: O săptămână?! Nu se poate să mai dureze încă o săptămână. E inuman. Nu mai dorm, mi s-au îngroşat picioarele, mă doare rău spatele, am greţuri 23 ore pe zi... Ştiai că perioada de gestaţie a liliecilor este de două luni... două luni mi se pare rezonabil, corect. De ce nu pot naşte un liliac?
Joey: Pentru că suntem cam 80% siguri că eşti om.
Bessie: Încă mai locuieşti aici?
Joey: Din păcate.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenesc

Sunt om
şi nimic din ce este
omenesc
nu-mi este străin.
Când îmi exprim
o opinie
nimic nu mă
nelinişteşte
mai mult decât
laudele
celor ipocriţi.
Nimic nu mă
încurajează
mai mult decât
injuriile lor.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost un rob

Am fost un rob întreaga viaţă.
O ştii şi tu, cum ştiu şi eu.
O spun şi o repet mereu
Deloc jenant, cinstit, pe faţă.

Să mă ascund, îmi este greu
Că tare-mi face greaţă
Un om c-o inimă de gheaţă
Considerat drept ucenic lui Dumnezeu.

Pe-al vieţii caier ce mi-l torc
Am fost un rob desăvârşit
Căci n-am ştiut decât să-ntorc
Plăceri şi mulţumiri la nesfârşit.

Plăceri ce nu se mai întorc
Iar când va fi să mor, mor fericit
Că mor întocmai ca un rob,
De orice sentiment, lipsit.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiţi,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopţile şi visele, dimineţile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele şi lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar şi binele!
Şi... şi nu ştiu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viaţă,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Şi totuşi mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viaţă?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Şi sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Şi totuşi nu-i un vis,
Şi totuşi suntem Noi!

Şi totuşi mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna îşi recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colţ în care îngeri se roagă pentru noi.

Şi nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Eşti numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.

Şi nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduieşti prin mine ca o boare
Şi îmi arăţi din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescăruşii plâng în mine
Şi se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune şi ziua care vine
Îmi spui şi tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

Cât de străini suntem în noaptea care vine
Şi nu vedem covorul de lacrimi aşternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Şi pierderea de care atâta m-am temut.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, eşti numai dor, eşti stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu şi nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viaţă ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi şi inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâşietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut şi nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe braţul tău m-aş odihni şi nu m-aş sătura, în veşnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ţi spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme şi-ai să revii
Şi iarăşi vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înţeleg, târziu, că nu se mai poate şi-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bumerang

Degeaba doare, căci... ce-a fost, a fost!
Degeaba inima încă o ia la goană
Spre locu'-n care... ţi-am făcut icoană
Să aibă, veşnic, cine-aţi da un rost.

Astăzi prezentul e de partea mea...
În timp ce tu ai devenit o simplă ramă
Ce poartă-n ea bătrâna noastră teamă
Că într-o bună zi vom dispărea.

Nici unul dintre noi, azi, nu mai este
În fila ce credeam că ne e scrisă...
Povestea noastră devenind învinsă
De un destin ce nu ne-a dat de veste...

Nimic din tot ce este nu mai poate
Ca să repare ce-am stricat prosteşte...
De-am fi ştiut că dragostea orbeşte,
Poate şi azi am fi trăit regeşte...

Dar n-am ştiut. Iar tu cu-atât mai mult...
Ai încercat să-mbrăţişezi minciuna,
Astfel sperând că îmi vei pierde urma
Şi că nimic nu te-ar mai fi durut.

Dar, din păcate, bumerangul s-a întors...
Pe pielea ta simţindu-se mai aprig
Atât durerea, cât şi-ntregul frig
Ce m-au pătruns cândva până la os...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (9 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a trebuit să caut iubirea...

N-a trebuit să caut iubirea
Venit-a la mine din Plaiul ceresc
Şi-azi mi-amintesc, cu drag, întâlnirea
Când înţeles-am ce vrea Nemurirea
Cu fiinţa-mi cuprinsă de zel omenesc.

N-a fost nevoie să merg pe-o cărare
Ce duce-n terenul de taine cuprins
Să pot să-i spun tot ce mă doare
(Orice necaz şi orice-ncercare)
Ci Ea a-nviat ce-n mine s-a stins.

Voiam s-o cunosc, să ştiu unde este
Distanţă enormă voiam să parcurg
Să trec prin cetăţi, să trec peste creste
Să văd că-i reală şi nu o poveste
Dar Ea mi-a şoptit într-un ceas de amurg:

"Sosit-am din Slava nemuritoare
Cereasca Lumină în fiinţe s-o pun
Cuprinse să fie de sfânta suflare,
Să simtă puterea ce dă vindecare
Şi cât le iubeşte Păstorul cel Bun...

Sosit-am să-ţi fiu sprijin pe cale
Să-ţi dau ce-ţi lipseşte, sens de-a trăi
S-accepţi, zilnic, stări ideale
Şi-acele cadouri sublime, reale
Şi tot ce Cuvântul poate grăi."

N-a trebuit să-i spun suferinţa
Atingerea Ei mi-a dat nou elan
În bucurie s-a transformat neputinţa,
Gliei nu i-a mai fost roabă dorinţa,
Am vrut să-mplinesc divinul ei plan.

Îmi ştie o boală, îmi ştie oftatul
Nicicând nu mă lasă pradă să fiu
Celor ce vor să domnească păcatul.
Mi-a spus ce vrea să facă-Mpăratul
Şi-n zorii zilei şi-n ceasul târziu.

Anii se duc; Ea rămâne cu mine
Mă-nalţă când cad în praful lumesc
Plânge cu mine când m-apasă suspine
Prezenţa ei prin văi, pe coline
M-ajută, mai mult, spre Cer să privesc.

Nicicând n-a fugit în ore de criză
Ci-a fost cu mine uşurare să-mi dea
Apoi, a venit o altă surpriză:
Pătruns-a în viaţă o tainică briză
S-aducă splendoare în inima me.

N-a trebuit să caut iubirea
În alte ţinuturi cuprinse-n mister
Era aici, mi-amintesc întâlnirea
Când am aflat ce-nseamnă jertfirea
Şi cum ne păzeşte preasfântul Vier.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (25 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut din iubire

De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ţi şti durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Şi o soţie-am fost cândva.

Am dăruit iubirea toată
Şi sufletul l-am dăruit.
Ca mamă ştiu, sunt împlinită
Dar ca soţie-am suferit.

Am dăruit iubire multă
Şi înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, şi încă
Caut iubirea negreşit!

Ştiu că-i târziu şi e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!

De aceea vreau să cânt iubirea,
Şi-n mine-s munţii sfărâmaţi,
Iubiţi, căci viaţa este scurtă,
Nu merită să aşteptaţi!

În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Şi-am învăţat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, şi l-am iertat.

poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimic precum moartea. Moartea este cel mai bun lucru care se poate întâmpla în viaţă; dar cei mai mulţi oameni mor atât de târziu şi le ia atâta nemilos timp să moară. Dumnezeu ştie, vecinii lor nu-i văd niciodată ridicându-se dintre morţi.

citat celebru din William Blake
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad lacrimi

Strânge mâna poza-n care
Tu erai om, ci nu stea
Curg din ochi lacrimi şiroaie
C-ai plecat din viaţa mea.

Plâng şi mă gândesc la tine
Neuitând ce s-a sfârşit
Căci ai fost speranţa care
Prea devreme mi-a murit.

Curg din ochi lacrimi amare,
Timpu-ngroapă în uitare
Tot ce-a fost şi nu mai moare,
Tot ce-a fost şi încă doare.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim

ne mor şi cuvintele,
pe vremurile aceste,
noi şi ele eram în poveste,
murim cu toţii, cei prinşi în culpă
şi cei fără de culpă,
murim şi noi şi mor şi alţii
chiar dacă viaţa lor este mai lungă
şi mor mai târziu decât împăraţii.
le troieneşte şi vremea şi uitarea
pe mine negre presimţiri,
închipuiri, chemarea lor
le prind cu mintea,
ochiul, amăgirea, calea
în moarte este tot fără de capătul infinirii,
ea pe toate le încheie
dar nu le depăşeşte,
zi cu zi, şi vremea, şi uitarea
trec tot mai departe, iubito,
şi vremea le vremuieşte
pe toate şi pe noi,
s-au învălmăşit lucrurile
în limba noastră, iubito,
şi în gândul nostru devin şi se petrec
e cenuşa lor şi resemnarea.
şi-alaiurile lor mortuare
le-auzim cum mai trec.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!